Scînteia, decembrie 1958 (Anul 27, nr. 4386-4411)

1958-12-02 / nr. 4386

pp. 2 8 C­E­N­T­R­I­A "(Corvtim­art In pag. III-a). Expunerea făcută de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa plenară a C.C. al P.M.R. (Urmari din pag. I-a) nave de tonaj mai mare, combine perfecţionate pentru recol­tat porumb, precum şi alte utilaje şi mijloace tehnice moderne. Proiectul planului de stat pe anul 1959 prevede ca producţia construcţiilor de maşini să crească cu 12% faţă de anul 1958. Congresul al II-lea al partidului a trasat sarcina creşterii ir, ritm accelerat a industriei chimice. Producţia industriei chimice a crescut în anii puterii popu­lare de 8 ori faţă de nivelul anului 1958. În cadrul acestei industrii s-au creat o serie de noi ramuri: producţia de îngră­şăminte chimice, de fire şi fibre sintetice, mase plastice, me­dicamente de sinteză etc. Proiectul planului de stat pe 1959 prevede o creştere a pro­ducţiei în industria chimică cu 28% faţă de anul 1958, prin uti­lizarea mai bună a capacităţilor existente şi prin intrarea în funcţiune pînă la sfîrşitul acestui an a unor noi capacităţi de producţie. Analizîndu-se posibilităţile de realizare a sarcinilor prevă­zute în proiectul de plan pe 1959, rezultă că există posibili­tatea sporirii volumului producţiei chimice cu încă cel puţin 1,5% peste prevederile proiectului de plan, — ceea ce înseamnă o creştere de 27,5% faţă de realiză­rile din 1958 — prin utilizarea mai deplină a capacităţilor de producţie la acid sulfuric, îngrăşăminte fosfatice etc., şi prin grăbirea ritmului de intrare In funcţiune a unor noi uni­tăţi chimice, de a căror producţie este legată dezvoltarea agriculturii, a producţiei bunurilor de consum şi sănătatea publică. In anul 1959 va intra în funcţiune la uzinele chimice Turda o secţie de policlorură de vinil cu o capacitate de 5500 tone ; la Combinatul Chimic Făgăraş va intra în funcţiune o secţie de îngrăşăminte azotoase­ cu o capacitate de 100 mii t./an azotat de amoniu şi o secţie de fenol necesar pentru fabri­carea fibrelor sintetice avînd o capacitate de 3000 t./an, pre­cum şi alte instalaţii care vor contribui în 1959 la producţia totală a industriei chimice cu produse în valoare de 600.000.000 lei. In 1959 se vor produce pentru prima oară la noi în ţară 1000 tone de fire şi fibre sintetice. Pentru satisfacerea într-o măsură mai mare a cerinţelor populaţiei, se vor realiza din fire sintetice 1.500.000 m.p. ţesături, 700.000 buc. tricotaje, în valoare totală de cca. 80.000.000 lei. De asemenea, din fibre sintetice în ames­tec cu alte fibre se vor mai produce încă 7,8 milioane m.p. ţesături. Articolele confecţionate din aceste fire şi fibre sin­tetice vor fi de un sortiment bogat, mai ieftine şi mai trai­nice în comparaţie cu cele obţinute din fibrele şi firele naturale. Tovarăşi, Patrimoniul forestier este una din marile bogăţii ale ţării noastre, căreia partidul şi guvernul îi acordă o atenţie neslăbită. In ultimii 10 ani s-au executat lucrări de împăduriri şi de com­­plectări a pădurilor, îmbunătăţindu-se fondul silvic a cărui su­prafaţă este de cca. 8,5 milioane hectare. Pentru a asigura o exploatare raţională a pădurilor şi a îmbu­nătăţi condiţiile de lucru în silvicultură, au fost construite reţele de căi ferate forestiere şi drumuri In lungime de cca. 3000 km. In domeniul prelucrării lemnului, preocuparea noastră prin­cipală se îndreaptă spre INDUSTRIALIZAREA ŞI VALORIFICA­REA SUPERIOARA A MATERIALULUI LEMNOS. Numai în ultimii trei ani s-au construit şi au intrat în producţie 5 fabrici noi precum şi un număr de secţii noi la fabricile existente. Valoarea producţiei noilor capacităţi puse în funcţiune repre­zintă suma de 340 milioane lei pe an. însemnătatea prelucrării complexe a lemnului rezultă limpede din exemplul fabricii de plăci aglomerate din aşchii de lemn pusă recent în funcţiune la Brăila. Această fabrică foloseşte ca ma­terie primă lemnul de plop şi de salcie din Delta Dunării, care pînă acum nu se valorifica pe caile industrială. Producţia anuală a fabricii este de 51 milioane lei, faţă de costul total al investi­­ţiilor care nu se ridică decît la 45 milioane lei. Se prevede ca în anul viitor să se construiască pe lingă această fabrică o secţie modernă de chibrituri, cu o capacitate de 300 milioane cutii pe an. Datorită gradului mai înalt de industrializare a lemnului realizat cu noile capacităţi de producţie, scoatem astăzi din­­tr-un m.c. de masă lemnoasă produse finite în valoare de 3 ori mai mare decît in 1938. Pentru anul 1959 se prevede începerea construcţiei a 3 unităţi de valorificare industrială complexă a lemnu­lui, care vor cuprinde, în afară de producţia de che­restea, secţii pentru producţia de placaje, plăci fibro- lemnoase, plăci aglomerate. Se vor construi încă două fabrici noi de mobilă, precum şi noi secţii de plăci aglo­merate şi plăci celulare pe lingă fabrica nouă de la Gă­­lăuţaşi. In afară de obiectivele a căror construcţie va începe in anul 1959, sunt prevăzute şi s-au asigurat utilajele şi instalaţiile pentru o seria de alte unităţi de valorificare complexă a lem­nului, care se vor construi în anii următori. Dintre cele mai importante, menţionăm un număr de 5 fabrici de plăci fibro­­lemnoase cu o capacitate totală de 124.000 tone pe an, 4 secţii de plăci aglomerate cu o capacitate de 32.000 tone, 3 secţii de placaje cu o capacitate de 54.000 m.c., 4 fabrici de mobilă cu o capacitate de 30.000 garnituri şi secţii de parchete cu o capacitate totală de 1.300.000 m.p. anual. Tovarăşi, Dezvoltarea continuă a producţiei BUNURILOR DE LARG CONSUM, lărgirea sortimentelor şi îmbunătăţirea simţitoare a calităţii lor au contribuit la satisfacerea într-o măsură cres­­cîndă a cererilor de mărfuri, a exigenţelor în aprovizionarea oamenilor muncii. In vederea îmbunătăţirii în continuare a aprovizionării populaţiei, proiectul de plan pe anul 1959 prevede ca produc­ţia industriei bunurilor de consum să crească cu 6,9% faţă de realizările anului 1958. In vedera unei importante dezvoltări a Industriei uşoare şi alimentare, volumul de Investiţii prevăzut pe 1959 este cu cca. Si*/» mai mare faţă de volumul investiţiilor destinate acestui sector in 1958. Prin investiţiile prevăzute se va mări capacitatea de produc­ţie la fire de bumbac şi lină, ceea ce va permite reducerea im­portului, se vor crea unităţi noi de producţie pentru prelucra­rea firelor şi fibrelor sintetice, pentru finisarea ţesăturilor, în vederea îmbunătăţirii calităţii şi aspectului acestora. Astfel, se vor pune în funcţiune capacităţi noi cu producţii de 3700 tone fire de bumbac, 800 tone fire de lină, 5 milioane m.p. ţesături din fire sintetice, 2,2 milioane buc. tricotaje, 1,1 milioane pe­rechi încălţăminte de cauciuc şi altele. In industria alimentară va începe construirea unei fabrici de lapte praf cu o producţie de 1.500 tone anual, a unui combinat de produse lactate în Bucureşti cu o capacitate de producţie de 3.000 hl. lapte pe zi, a unui abator la Hunedoara , de 30 tone came pe zi, a două fabrici de zahăr fiecare având posibilitatea de a prelucra zilnic 2.000 tone sfeclă ; se va mări capacitatea de depozitare a vinului cu peste 4.600 vagoane re­­prezentînd o creştere de 27% faţă de aceea a anului 1958 , ca­pacitatea de producţie la unt pasteurizat va creşte cu 1.500 tone. Analizînd posibilităţile de dezvoltare a industriei bunurilor de consum, considerăm că prin utilizarea mai bună a maşi­nilor şi utilajelor,­ prin folosirea economicoasă a materiilor prime şi materialelor, se poate obţine o majorare a pro­ducţiei industriei uşoare şi alimentare peste prevederile proiectului de plan în valoare de cca. 200 milioane lei, astfel că valoarea producţiei bunurilor de consum va creşte cu circa 2 miliarde lei faţă de anul 1958. In faţa industriei bunurilor de consum stă sarcina de a pro­duce cu­ ntai titujie mărfuri de calitate superioară, de a lărgi la industria constructoare de maşini sunt Încă mari posibi­lităţi de folosire mai complectă a capacităţilor de producţie, de utilizare mai raţională a maşinilor, metalului, combustibi­lului, energiei electrice şi a forţei de muncă. Ţinînd seama de aceste rezerve este pe deplin posibil ca producţia con­strucţiilor de maşini să crească cu încă 2% faţă de proiectul de plan, astfel ca volumul total al producţiei să fie CU 14% mai mare decît în anul 1958. Conducerea Minis­terului Industriei Grele, a Direcţiilor Generale şi a întreprinde­rilor constructoare de maşini trebuie să lupte cu mai multă hotărîre şi energie pentru mobilizarea tuturor rezervelor care aduc economii de investiţii şi materiale şi, creează noi şi în­semnate posibilităţi pentru creşterea producţiei, reducerea preţului de cost şi îmbunătăţirea continuă a calităţii produ­selor. Producţia de îngrăşăminte chimice va creşte de la 152.000 tone în 1958 la 282.000 tone în 1959, mărindu-se astfel baza materială pentru sporirea producţiei agricole la hectar. Producţia din mase plastice şi răşini sintetice va creşte de la 2000 tone în 1958 la 6300 tone în 1959. Din această cantitate se vor confecţiona, pe lingă bunuri de consum, cantităţi importante de materiale necesare în industrie, în construcţii şi în agricul­tură, la hidroamelioraţii. Prin folosirea materialelor din mase plastice se vor economisi cca. 8000 tone metale feroase şi nefe­roase, 850 tone piele şi alte materiale. In următorii 2—3 ani vor fi puse în funcţiune apro­ximativ 8 uzine şi fabrici noi şi 28 de noi secţii din care: o fabrică de azotat de amoniu la Roznov, o nouă unitate de fibre sintetice la Săvineşti cu o capacitate de 5000 t/an volan, la Grupul industrial Borzeşti o unitate petro­chimică, care va produce în prima etapă 25.000 t/an cauciuc sintetic, la uzinele Govora instalaţii de pro­duse sodice cu o capacitate de 150.000 tone pe an, pre­cum şi alte unităţi de producţie care vor mări producţia industrială în ramura chimică cu peste 75%. întreprinderea cea­­mai mare a industriei noastre chimice, Combinatul de la Borzeşti, cu construcţiile sale ridicate pe o distanţă de 5 km., se conturează de pe acum în întreaga sa măreţie. Aici va lucra un mare număr de muncitori, pentru care s-a construit oraşul nou de la Oneşti. Combinatul va pre­lucra o parte din rezervele de ţiţei şi sare de pe valea Trotu­­şului in produse petrolifere şi petrochimice de mare valoare economică. El este deservit de o centrală electrică de termo­­ficare cu o putere de 75.000 kW care va ajunge pînă în 1964 la 225.000 kW. Valoarea producţiei totale a combinatului va fi de circa 2,6 miliarde lei anual. Ţinînd seama de Însemnătatea pe care o au noile fabrici şi uzine chimice pentru dezvoltarea economică a ţării şi pentru ridicarea nivelului de viaţă al populaţiei, Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, cadrelor sale de conducere le revine sar­cina de mare răspundere de a asigura intrarea cit mai grabnică a acestora în funcţiune, preocupindu-se în acelaşi timp de pre­gătirea temeinică şi din vreme­a cadrelor necesare, incit în timpul cel mai scurt noile instalaţii să lucreze cu întreaga lor capacitate şi să dea produse ieftine şi de bună calitate­, Sumele ce se vor cheltui numai pentru construcţia şi utilarea acestor unităţi reprezintă 1.150.000.000 lei. Trebuie relevat că noile unităţi de valorificare complexă a lemnului vor produce, cînd vor fi toate in funcţiune, mărfuri în valoare de cca. 500 milioane lei anual, din care vor putea fi exportate produse, echivalând valoarea importului de utilaje pentru 4 secţii de plăci fibro-lemnoase. Cu toate măsurile luate în ultimii ani pentru valorificarea complexă a masei lemnoase, trebuie să arătăm că suntem­ ră­maşi în urmă faţă de prevederile directivelor Congresului al II-lea. Trebuie să lichidăm grabnic această întîrziere, să in­tensificăm valorificarea complexă a masei lemnoase. La nivelul actual de dezvoltare industrială nu mai putem tolera să se piardă cantităţi însemnate de masă lemnoasă la prelucrarea în pădure. Pentru ca aceste pierderi să fie eliminate, trebuie luate cu­ mai urgent măsuri ca în­treaga masă lemnoasă să fie prelucrată în unităţi industriale moderne, cu profil complex de valorificare a masei lemnoase şi dotate cu tehnica cea mai înaltă. Trebuie să ne îngrijim din timp de dotarea industriei lemnului cu utilaje moderne, să creăm şi să importăm instalaţii cu un mare randament de valorificare a lemnului, pe baza tehnologiei celei mai înain­tate. Industria construcţiilor de maşini trebuie să ia măsuri pentru a contribui la dotarea silviculturii şi industriei lem­nului cu utilaje la nivelul celor mai bune modele din străină­tate şi a căror producţie în ţară se justifică din punct de vedere economic, iar industria chimică să participe activ la dezvoltarea acestei ramuri, furnizîndu-i răşini sintetice şi alte produse de bună calitate, la preţ ieftin. In cadrul planului de perspectivă este necesar să întocmim un program de dezvoltare în ritm accentuat a industrializării complexe a lemnului, să ajungem astfel să valorificăm masa lemnoasă la nivelul atins de ţările cu realizările cele mai înalte în acest domeniu. Concentrarea, prelucrarea şi­­ industrializa­rea lemnului in unităţi moderne, amplasate cit mai aproape de resursele de masă lemnoasă, vor ridica la un nivel mai înalt eficienţa economică a industriei lemnului. Reorganiza­rea şi reutilarea industriei lemnului, eliminarea în cel mai înalt grad a pierderilor vor face posibil să obţinem produse finite în valoare mereu mai mare, deşi în scopul îmbunătăţirii fondului silvic vom continua şi în anii următori să restrîngem volumul tăierilor forestiere. Odată cu dezvoltarea producţiei de plăci aglomerate, fibro-lemnoase, placaje, panele, furnire, se creează condiţiile pentru creşterea continuă a producţiei industriei de mobilă care trebuie să se perfecţioneze, să-şi lăr­gească sortimentele şi să le adapteze construcţiilor tip de locu­inţe, să îmbunătăţească necontenit calitatea şi aspectul pro­duselor pentru a satisface în măsură tot mai mare cerinţele populaţiei şi să lărgească considerabil posibilităţile de export, numărul sortimentelor şi de a realiza economii la materii prime şi materiale, pentru reducerea în continuare a preţului de cost. Tovarăşi, O problemă asupra căreia aş vrea să atrag în mod deosebit atenţia Plenarei este aceea a măsurilor care trebuie luate pentru a se ajunge în anii următori la lichidarea importului de ZAHĂR, ULEI ŞI LINA, îmbunătăţirea aprovizionării oamenilor muncii îşi găseşte, între altele, expresie în creşterea continuă a consumului de produse agro-alimentare superioare, ca zahărul, uleiul şi altele. Din 1938 şi pînă în 1957 producţia de zahăr a crescut de la 95.100 tone la 185.351 tone. Totuşi producţia de zahăr a rămas mult în urmă faţă de consumul sporit al oamenilor muncii. Această stare de lucruri ne-a obligat să recurgem an de an la import de zahăr. Se pune în mod firesc întrebarea : de ce suntem­ în situaţia de a continua să importăm zahăr cînd avem toate condiţiile favorabile pentru a asigura materia primă necesară şi a fa­brica în ţară zahăr în cantităţi suficiente pentru a acoperi nevoile consumului intern şi chiar pentru export. Dacă facem un calcul cu­ ne-a costat importul de zahăr în ultimii 8 ani, reiese că am cheltuit o sumă cu care s-ar fi pu­tut importa utilajul pentru mai multe fabrici de zahăr. Lipsa unei preocupări serioase pentru fabricarea în ţară a întregii cantităţi de zahăr necesară consumului era „explica­tă“ de unii prin insuficienţa capacităţii interne de producţie, iar nedezvoltarea capacităţii de producţie era „motivată“ prin deficienţele în cultivarea sfeclei de zahăr. Putem şi trebuie să luăm toate măsurile pentru dezvoltarea culturii sfeclei de zahăr, cât şi pentru mărirea capacităţilor de producţie, astfel ca in 1940 importul de zahăr să fie lichidat, iar în anul 1944 să ajungem la un consum de zahăr de 20 kg. socotit pe cap de locuitor, faţă de 5,5 kg. cît era în 1958 — şi să dispunem în acelaşi timp de însemnate cantităţi pentru export. Suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr au crescut de la 25.600 ha., media anilor 1934—1938, la 132.700 ha., media ani­lor 1954—1958 , nu a crescut însă corespunzător producţia me­die la hectar. Cauza principală a acestei situaţii constă în fap­tul că în ultimii ani nu s-a asigurat dezvoltarea culturii sfe­clei de zahăr în primul rînd în zonele deosebit de favorabile din anumite regiuni ale ţării, ca Regiunea Autonomă Maghiară, regiunile Cluj, Stalin, Suceava, Timişoara şi altele. Cultura acestei plante a fost restrînsă în unele zone favorabile şi înlo­cuită cu alte culturi. Astfel, cultura sfeclei de zahăr a fost scoasă din zona fabricii de zahăr Bod, unde se obţin producţii mai ridicate la hectar, şi a fost extinsă în raioane ca Tecuci şi Lugoj, unde producţiile medii obţinute sunt simţitor mai scăzute. Lucrările agrotehnice — cum sunt arăturile de toamnă — îngrăşămintele, lucrările de întreţinere au fost în multe locuri incomplect aplicate, iar irigarea suprafeţelor cultivate cu sfe­clă de zahăr nu a constituit o preocupare pentru Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi pentru sfaturile populare. Este necesar ca pînă în primăvara anului 1959 să se termine zonarea culturii sfeclei de zahăr în raioanele cele mai favorabile, cu tradiţie în cultura acestei plante, şi să se concentreze producţia de sfeclă de zahăr în special în jurul fabricilor de zahăr, pentru a se economisi chel­tuielile de transport. Cultura sfeclei de zahăr în zonele favorabile este deo­sebit de rentabilă pentru gospodăriile colective şi înto­vărăşirile agricole. Sunt grăitoare, în această privinţă, exem­plele gospodăriilor agricole colective Lenauheim din regiunea Timişoara, Ziduri din regiunea Ploeşti, Gîldău din regiunea Constanţa care, realizînd producţii medii la hectar de 30.000 şi 40.000 kg. sfeclă, au obţinut venituri între 15.000—20.000 lei la fiecare hectar. Gospodăriile agricole colective şi Întovărăşirile agricole din zonele­­ favorabile culturii sfeclei de zahăr trebuie îndrumate spre extinderea acestei culturi. Pentru stimularea gospodă­riilor agricole colective şi a întovărăşirilor agricole care, spe­­cializîndu-se în cultura sfeclei de zahăr, îşi vor restringe su­prafeţele cultivate cu cereale, va trebui să se asigure o anu­mită cantitate de cereale necesară acoperirii nevoilor lor de consum. In scopul obţinerii unei producţii sporite şi constante este necesar să se elaboreze un plan de măsuri, eşalonat pe mai mulţi ani, de mărire a suprafeţelor irigate pentru cultura sfeclei de zahăr. Incepînd din anul 1959, va trebui să se treacă la irigarea unor suprafeţe cît mai mari cultivate cu sfeclă de zahăr, folosiridu-se mijloace locale simple şi cît mai economice şi antrenîndu-se la aceste lucrări masele largi de ţărani muncitori, în special pe ţă­ranii colectivişti şi întovărăşiţi, direct interesaţi materialiceşte în executarea cit mai grabnică a lucrărilor de irigare. Supra­feţele destinate irigării trebuie să fie alese în special pe Va­lea Dunării şi în apropierea rîurilor. Se ştie că o mare şi rodnică experienţă în cultura sfeclei de zahăr o au cultivatorii din ţări prietene ca Cehoslovacia şi R.D.G. Este necesar să trimitem în aceste ţări grupuri de specialişti şi îndeosebi tineri ce s-au ocupat de cultura sfeclei de zahăr, care să lucreze un anumit timp împreună cu cultivatorii de sfeclă din aceste ţări, să studieze experienţa lor, să-şi însuşească totodată sistema lor de maşini pentru cultura sfeclei de zahăr — pe care s-o adaptăm la condiţiile ţării noastre. Atunci cînd se întorc acasă, aceşti tineri să nu se mărginească doar a vorbi despre cele văzute, ci să aplice efectiv ceea ce au învăţat. De asemenea este necesar să se organizeze un larg schimb de experienţă în ţară cu gospodăriile de stat, gospodăriile colective şi întovărăşirile agricole care au obţinut producţii medii de 30.000 şi 40.000 kg. sfeclă la hectar, să se trimită în aceste unităţi grupuri de colectivişti, întovărăşiţi şi agronomi, care să stu­dieze şi să-şi însuşească experienţa înaintată în cultura sfeclei de zahăr, iar apoi să ajute la aplicarea ei, în vederea asigurării cadrelor necesare dezvoltării culturii sfeclei de zahăr, trebuie să se organizeze în gospodării colective, întovărăşiri cursuri de Îndrumare agrotehnică calificată a cultivatorilor de către ingineri şi tehnicieni, agronomi; aceştia au ei înşişi de învăţat de la cultivatorii cu experienţă. Toate acestea vor permite să realizăm în următorii 2 - 3 ani o producţie medie de cel puţin 20.000 kg. sfeclă de zahăr la hectar. Concomitent cu măsurile pentru dezvoltarea culturii sfeclei Tovarăşi. Ca rezultat al aplicării politicii partidului au fost obţinute realizări însemnate în construcţia socialistă la sate şi în creş­terea producţiei principalelor culturi agricole. La 1 noiembrie 1958 sectorul socialist al agriculturii cuprindea 15.723 gospodării colective, cooperative agri­cole de producţie şi întovărăşiri, cu peste 1.760.000 fa­milii. Sectorul socialist la agricultură reprezintă peste 55% din suprafaţa agricolă a ţării. In vederea DEZVOLTĂRII SECTORULUI SOCIA­LIST AL AGRICULTURII ŞI SPORIRII PRODUCŢIEI AGRICOLE, prin proiectul de plan pe anul 1959 se acordă agriculturii investiţii însumînd 2,9 miliarde lei, cu 600 milioane lei mai mult decît în 1958. Din aceste fonduri mai mult de jumătate vor fi folosite pentru mărirea substanţială a parcului de maşini­ şi tractoare în vederea mecanizării principalelor lucrări agricole în unităţile agricole socialiste, precum şi pentru extinderea lucrărilor de în­diguiri, drenări şi irigaţii, în scopul lărgirii suprafeţelor arabile şi asigurării unor recolte mari şi constante. Gospodăriile agricole de stat, care au ajuns să cuprindă un milion de hectare suprafaţă agricolă, au datoria să-şi mărească neîncetat contribuţia la fondul central. Gospodăriile agricole de stat şi S.M.T.-urile vor fi înzestrate în 1959 cu încă 6100 tractoare, 4700 combine, 6200 semănători şi alte mașini. Se va realiza un însemnat pas înainte pe linia chimizării treptate a agriculturii, livrîndu-se în 1959 cu peste 50% mai multe îngrășăminte chimice decît în 1958. O parte importantă a fondurilor alocate agriculturii este destinată producerii seminţelor de sol şi îndeosebi a seminţe­lor de porumb dublu hibrid, a materialului săditor viti-pomi­­col, înmulţirii animalelor de rasă şi elitele. Pentru sporirea producţiei agr­cole are o mare însemnătate extinderea lucrărilor de hidroamelioraţii ; în acest scop în 1959 se vor aloca 375 milioane lei, faţă de 160 milioane lei în 1958. Lucrările de îndiguiri şi desecări vor cuprinde în anul 1959 o suprafaţă de 230.000 hectare, iar cele de irigaţii o suprafaţă de 24.000 ha., ceea ce reprezintă un volum de lucrări mai mare decît cel realizat în întreaga perioadă 1951—1957. Dispunind de fondurile prevăzute pentru aceste lucrări, mobilizând mai intens masele ţărăneşti şi folosind resursele locale, sfaturile populare pot şi trebuie să efectueze lucrări de hidroamelioraţii pe supra­feţe mult mai mari decît acelea prevăzute în plan. Lărgirea suprafeţelor arabile, apărarea terenurilor împotriva inundaţiilor şi combaterea efectelor dăunătoare ale secetei trebuie considerate acţiuni de cea mai mare însemnătate in lupta pentru obţinerea unor recolte mari şi stabile, acţiuni in care sunt direct interesate mase largi ale ţărănimii muncitoare. Un mare avînt a luat în ultimul timp mişcarea de masă pentru efectuarea a numeroase lucrări de hidroamelioraţiuni. Un alt sector deosebit de important de activitate este construcţia şi modernizarea drumurilor. Avem în ţară o reţea de drumuri de 76.000 km. din care 9.700 km. drumuri naţionale. O parte a reţelei de drumuri a fost modernizată. Totuşi, construirea de noi drumuri şi lucră­rile de modernizare sunt rămase în urmă, cauza principală fiind preţul de cost ridicat la care se execută aceste lucrări şi care a micşorat eficacitatea fondurilor acordate de stat pentru acest sector. Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor — Departa­mentul Transporturilor Rutiere, Navale şi Aeriene — nu a acordat atenţia cuvenită problemei costurilor, controlului asu­pra cheltuirii fondurilor repartizate prin bugetul statului. Nici pînă în prezent nu sunt stabilite limitele preţului pe ki­lometru de drum şi sistem de îmbrăcăminte. Aceasta dă posi­bilitate unor proiectanţi şi executanţi de drumuri, lipsiţi de răspundere, poate chiar elemente necinstite sau duşmănoase, să frîneze modernizarea reţelei de drumuri. Preţul mediu pe kilometru de drum modernizat s-a ridicat in 1958 la 832.000 lei, ajungînd la unele şantiere, cum este cazul drumului asfaltic Săbăoani—Tg. Frumos, pînă la 995.000 lei. Sunt în execuţie simultană prea multe puncte de lucru, ceea ce fărîmiţează potenţialul unităţilor, scumpeşte lucrările, în­greunează controlul calităţii execuţiei, înlesnind totodată frau­dele şi furturile din avutul obştesc. Lucrările de organizare a şantierelor de drumuri, insuficient studiate, sunt foarte costisi­toare. Numai în ultimii trei ani s-a cheltuit pentru organizări de șantiere suma de 50 milioane lei, sumă cu care s-ar fi putut moderniza încă 70—90 km. de drumuri. Lucrările de organizare a șantierelor de drumuri sunt prea costisitoare, între Elitele datorită amplasării staţiilor de preparare a betonului şi asfaltului la mari distanţe de locul de turnare, neorganizării raţionale a trans­porturilor de materiale, aducându-se piatră pentru Gura Hu­morului tocmai de la Măcin în loc să se aducă de la Pojorîta, cimentul pentru Piatra Neamţ de la Medgidia în loc de la Brcaz, pietrişul şi nisipul — de la mari distanţe in loc să se de zahăr in Vederea creşterii producţiei medii la hectar, vor trebui sporite capacităţile de prelucrare existente, cretan­du-se noi capacităţi, în aşa fel ca în 1960 să fie puse în func­ţiune 2 fabrici noi, fiecare cu o capacitate de prelucrare de cîte 2.000 tone sfeclă în 24 de ore, iar în anii următori să fie lărgite în continuare capacităţile de fabricaţie a zahărului astfel ca pînă în 1964 să asigurăm producţia necesară unui consum anual de circa 400.000 tone precum şi a unui disponibil pentru export. ★ In ce priveşte uleiul comestibil se impun de asemenea o serie de măsuri imediate. Producţia industrială de ulei in ţara noastră a crescut de la 17.800 tone in 1938, la peste 44.000 tone în 1958. Cu toate ace­stea, cantităţile de ulei realizate din producţia internă nu au putut satisface consumul din ce în ce mai mare al populaţiei, ceea ce a determinat importuri sporite de la an la an. In ulti­mii 2 ani peste 40% din cantitatea necesară consumului intern a fost importată. Fără îndoială că dacă Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, institutele ştiinţifice de cercetări şi alte organe în drept ar fi acordat atenţia cuvenită dezvoltării culturii florii­­soarelui am fi putut asigura din producţia proprie necesarul de ulei. Trebuie subliniat că în timp ce importul s-a menţinut la un nivel ridicat, fabricile de ulei, neavînd asigurată materia primă necesară, au folosit doar o parte a capacităţii lor de producţie. Nu putem fi mulţumiţi cu această stare de lucruri, cînd avem în ţară condiţii favorabile pentru cultura de floarea-soarelui ca şi a altor plante oleaginoase. Trebuie luate măsuri pentru dezvoltarea culturii de floa­rea-soarelui şi a altor plante oleaginoase, pentru a asigura fa­bricile noastre cu materia primă şi a acoperi astfel, exclusiv din producţia internă, consumul crescînd al populaţiei. în acest scop, incepînd cu anul 1959 trebuie să se treacă la sporirea suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, pentru a se ajunge încă în 1959 la o producţie de circa 450.000 tone se­minţe­ In vederea ridicării, în următorii ani, a producţiei medii pînă la 1.200—1.300 kg. la hectar, trebuie asigurată aplicarea măsurilor agrotehnice corespunzătoare şi cultivarea întregii suprafeţe cu sămânţă de mare randament. Ca urmare a aplicării măsurilor agrotehnice înaintate, pre­cum şi a cointeresării materiale a producătorilor, vom putea ajunge ca în 1940 să renunţăm la importul de ulei, iar in 1944 să obţinem o producţie de 450.000 tone floarea-soarelui, cu care să satisfacem pe deplin cerinţele crescinde de consum ale populaţiei. Nu putem trece cu vederea faptul că mai există o serioasă rămînere în urmă faţă de necesităţi la producţia de lină şi fire de lină. In perioada anilor 1953—1958 a fost adusă din străinătate o cantitate de 17.000 tone lină fină și semifină. In anul 1959 importul prevăzut echivalează cu suma acordată in­dustriei uşoare pe timp de 3 ani pentru import de utilaje. Cauza principală este aceea că la noi oile cu lină fină şi se­mifină nu reprezintă decît 36,2% din totalul numărului de oi. Este necesar să fie luate în continuare măsuri pentru creşte­rea şeptelului de oi şi îmbunătăţirea raselor de ovine, astfel ca în următorii 3—4 ani numărul oilor cu lină fină şi semifină să ajungă la circa 50% din total. Prin înfăptuirea acestor sarcini şi prin darea în funcţiune a fabricii de volan, în 1961-1962 vor fi create posibilităţi pentru a acoperi în cea mai mare parte necesarul de lină din producţia internă. In loc de a importa an de an cantităţi sporite de ulei şi lină, să depunem eforturi pentru a dezvolta resursele interne de ma­terii prime , iar mijloacele cheltuite pentru import să le folo­sim pentru dezvoltarea bazei tehnice de prelucrare a acestor materii, spre a satisface astfel într-o măsură tot mai mare cerinţele mereu crescînd* ale populaţiei. Construirea de poduri şi drumuri, şcoli, cămine culturale, prin muncă obştească. Sfaturile populare, îndrumate de organele de partid manifestă tot mai multă iniţiativă şi pricepere în organizarea unor astfel de lucrări. Activişti de partid şi de stat, membri de partid şi de U.T.M. însufleţesc prin exemplu personal pe oamenii muncii care iau parte la această acţiune patriotică. In cadrul muncii obşteşti, o deosebită atenţie trebuie acor­dată regularizării cursului apelor, lucrărilor de îndiguire pen­­tru a pune stavilă torenţilor şi a preveni inundaţiile, acumu­lării de ape în bazine de reţinere în vederea extinderii iri­gaţiilor şi combaterii secetei, pentru obţinerea unor recolte bogate şi stabile. Unele comitete regionale de partid au analizat posibilităţile de a extinde lucrările de hidroamelioraţii şi au ajuns la con­cluzia că, organizînd mai bine forţele locale şi mobilizînd ener­gia şi şpriţul de iniţiativă al maselor ţărăneşti, vor depăşi propunerile de plan pe 1959, ceea ce va face posibil să se ajungă în scurtă vreme la o suprafaţă de un milion ha, ame­liorate. Regiunile Bucureşti, Craiova, Timişoara, Piteşti şi Con­stanţa, de pildă, îşi propun să redea agriculturii prin astfel de lucrări peste 100.000 ha. şi să irige aproape 45.000 ha, realizînd în acelaşi timp economii de peste 230 milioane lei. Experienţa anului 1958, mai ales a regiunilor Timişoara şi Constanţa, arată că atunci cînd organele de partid privesc cu toată răspunderea munca politică în rîndurile maselor ţărăneşti pentru a le atrage la lucrări de îndiguiri, desecări şi irigaţii, se obţin rezultate dintre cele mai bune. Ţărănimea muncitoare din comunele aflate de-a lungul cursurilor de apă, în mod deosebit colecti­viştii şi întovărăşiţi­ au răspuns cu bucurie la chemarea orga­nizaţiilor de partid şi sfaturilor populare, executînd voluntar numeroase lucrări de îndiguiri şi hidroamelioraţii, conştienţi că aceste lucrări sunt în propriul lor interes material. Numai pe şantierul Checea-Jimbolia, regiunea Timişoara, cu ajutorul statului şi prin munca voluntară a mii de ţărani muncitori, s-au efectuat în 45 de zile lucrări de desecări pe o suprafaţă de 12.500 ha. Pentru efectuarea lucrărilor de hidroamelioraţiuni, unii spe­cialişti birocratizaţi, neîncrezători în iniţiativa şi puterea cre­atoare a maselor, întocmeau planuri irealizabile care ar fi comportat cheltuieli imense din partea statului. Realităţile au demonstrat că prin voinţa şi munca plină de elan a maselor au fost înfăptuite voluntar cu cheltuieli minime numeroase şi importante lucrări de îndiguiri şi hidroamelioraţii. In vederea înfăptuirii lucrărilor de hidroamelioraţii pe cursu­rile de apă, trebuie să se trimită la faţa locului specialişti care să studieze condiţiile concrete, să întocmească acolo proiectele, să conducă lucrările pe teren în mijlocul maselor, să dea tot tim­pul, pînă la sfîrşitul lucrărilor, o îndrumare concretă, pe teren, sfaturilor populare şi ţărănimii muncitoare. Comitetul de Stat al Apelor are obligaţia să ajute efectiv sfaturile populare în organizarea şantierelor şi executarea lucrărilor, exploateze balastierele din imediata apropiere a şantierelor. Răspunderea pentru aceste deficienţe revine conducerii De­partamentului Transporturilor Rutiere, Navale şi Aeriene din Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, care a tolerat întocmirea unor proiecte pentru trasee insuficient studiate. De­partamentul nu a obligat organele de studii, proiectare şi exe­cuţie să se încadreze în limitele unui anumit preţ de cost pe kilo­metru de drum, nu s-a preocupat de studierea profundă a ele­mentelor preţului de cost, pentru a găsi soluţii în vederea redu­cerii continue a acestuia. Pentru a se pune capăt lipsurilor ce persistă in construirea şi modernizarea de drumuri, Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Comitetul de Stat al Planificării şi Minis­terul Finanţelor, împreună cu celelalte organe interesate, tre­buie să ia măsuri ca în termen de 3 luni să fie stabilit un sistem de preţuri ferme şi să se elaboreze normative pentru diferite tipuri de drumuri şi pentru lucrările de artă aferente­­ normative obligatorii pentru proiectanţi şi executanţi. La modernizarea drumurilor din ţara noastră, se poate folosi betonul de ciment, acolo unde se justifică economiceşte, la unele lucrări de modernizare să se folosească, ca primă etapă, subitul, urmând ca, odată cu creşterea traficului, drumul să fie acoperit cu beton asfaltic. Sarcina de modernizări de drumuri, prevăzută în pro­iectul de plan pe anul 1959 este de aproape 2 ori mai mare decît realizările anului 1958. Propunerile de plan prevăd să se construiască la 1959, 716 km. Prin redu­cerea preţului de cost şi prin participarea maselor la lu­crările de construire şi modernizare a drumurilor, se pot reduce fondurile alocate şi se pot construi 800 km. la 1959, ajungându-se la anii viitori la 1000 km. pe an. Această sarcină este pe deplin realizabilă. Ea cere o luptă perseverentă pentru lichidarea deficienţelor serica­ DEZVOLTAREA INDUSTRIEI CHIMICE INDUSTRIALIZAREA ŞI VALORIFICAREA SUPERIOARA A LEMNULUI CREŞTEREA PRODUCŢIEI BUNURILOR DE CONSUM DEZVOLTAREA SECTORULUI SOCIALIST AL AGRICULTURII ŞI SPORIREA PRODUCŢIEI AGRICOLE DEZVOLTAREA REŢELEI DE DRUMURI Nr. im

Next