Scînteia, decembrie 1958 (Anul 27, nr. 4386-4411)

1958-12-02 / nr. 4386

1 Expunerea făcută de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa plenară a C.C. al P.M.R. (Urmare din pas. II-a­ se ce persistă In sectorul construcţiilor de drumuri şl care au făcut cu putinţă să se menţină plnă In prezent costu­rile ridicate. Tovarăşi, Congresul al II-lea al P. M. R., scoţînd In evidenţă că In DOMENIUL CONSTRUCŢIILOR DE LOCUINŢE există o rămî­­nere în urmă, a trasat ca sarcină în vederea îmbunătăţirii con­diţiilor de locuit ale oamenilor muncii să se construiască din­­fonduri de stat în perioada anilor 1956—1960 o suprafaţă lo­cuibilă de cel puţin 2.500.000 m.p. In cei trei ani care au trecut de la Congres, s-au reali­zat din fonduri şi credite de stat în oraşe şi centre mun­citoreşti o suprafaţă locuibilă de circa 1.400.000 m.p. reprezentînd aproape 40.000 de apartamente. Deşi în anii din urmă sectorul construcţiilor de locuinţe s-a dezvoltat continuu iar şantierele au primit numeroase utilaje pentru mecanizarea lucrărilor şi ridicarea productivităţii muncii, costul construcţiilor de locuinţe s-a menţinut timp în­delungat şi se mai menţine pe unele şantiere la un nivel inac­ceptabil de ridicat. Am văzut la Oneşti executîndu-se aşa-zise „construcţii experimentale“ de locuinţe, care costă 120.000 lei apartamentul. La Vulcan, în raionul Petroşani, s-au construit unele apartamente la un cost de 113.000 lei. Dacă în ultimii 7-8 ani costul construcţiilor nu s-ar fi menţinut la un nivel cu totul nejustificat, din fondurile alocate de stat s-ar fi putut construi şi preda spre folosinţă oamenilor muncii un plus de suprafaţă locuibilă de aproape 640.000 m.p., reprezentînd 21.000 apartamente. • Costurile ridicate ale locuinţelor construite în această pe­rioadă arată că organele de conducere din Ministerul Con­strucţiilor şi Materialelor de Construcţii fostul Comitet de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii şi din celelalte ministere cu sarcini în construcţii nu s-au preocupat cu spirit de răspun­dere de lichidarea deficienţelor serioase care persistă în acest domeniu. Conducătorii acestor ministere şi instituţii au vorbit deseori, în diferite ocazii, despre economii şi despre necesitatea reducerii preţului de cost dar practic nu au făcut mare lucru. Activitatea de proiectare nesatisfăcătoare, slaba răspundere profesională şi cetăţenească a unor proiectanţi, lipsa unor in­dici tehnico-economici şi în special a limitelor de cost obliga­torii pentru toate institutele de proiectare au avut ca urmare întocmirea de proiecte scumpe şi de slabă calitate. Nu s-a acordat importanţă tipizării construcţiilor de locuinţe iar pu­ţinele proiecte tip întocmite nu au corespuns specificului dife­ritelor regiuni şi nu au prevăzut folosirea materialelor locale. Au fost elaborate unele proiecte care restrîngeau spaţiul lo­cuibil la numai 32% din suprafeţele construite şi conţineau numeroase exagerări arhitecturale care scumpeau preţul de cost. Cu toate că locuinţele au fost proiectate la un cost ridicat, ele s-au mai scumpit şi în cursul construcţiei, din cauză că unele ministere şi comitete executive ale sfaturilor populare au amplasat construcţiile la marginea oraşelor, în zone lipsite de lucrări edilitare: străzi,­­ canalizare, alimentări cu apă şi energie electrică, în timp ce multe terenuri libere, care aveau toate aceste dotări, au rămas nefolosite în mijlocul oraşelor. Sistemul de a începe în acelaşi timp lucrări pe un număr mare de şantiere la care se lucrează simultan a dus la îm­­prăştierea mijloacelor materiale şi financiare, la greutăţi în asigurarea cu materiale şi forţă de muncă, la prelungirea nejustificată a duratei de execuţie a lucrărilor. Aceasta a avut ca rezultat cheltuieli inutile de regie, blocări ale fondurilor materiale şi băneşti care au scumpit costul lucrărilor, precum şi întîrzieri în darea în folosinţă a spaţiului locativ pentru oamenii muncii. Deşi utilizarea prefabricatelor de beton armat la construcţiile industriale a avut unele rezultate pozitive, costul ridicat al prefabricatelor folosite la construcţiile de locuinţe a scumpit aceste construcţii cu 10—15% faţă de construcţiile în beton monolit. Cauzele principale care menţin prefabricatele la un preţ ridicat sunt: utilizarea unor tipuri neeconomice de elemente care au sporit consumul de oţel şi ciment, fabricarea unui număr mare de tipuri de serie mică şi transportul prefabri­catelor la distanţe mari. Trebuie să fie limpede că producerea şi folosirea prefabri­catelor nu constituie un scop în sine, ci un mijloc de scurtare a termenului de execuţie a construcţiilor şi de obţinere a unui preţ de cost redus. Prefabricatele să fie folosite numai acolo unde există justificare economică, să se ia măsuri incit construc­ţiile executate cu prefabricate să nu depăşească preţul de cost al construcţiilor în monolit. Proiectanţii de construcţii şi fabri­cile producătoare de prefabricate trebuie să caute soluţii care să ieftinească preţul de cost, îmbunătăţind calitatea produselor. Producţia materialelor de construcţii nu s-a dezvoltat încă la nivelul cerut de ritmul şi volumul construcţiilor pe care le avem de realizat. Ministerul Construcţiilor şi Materialelor de Construcţii şi comitetele executive şile sfaturilor populare valorifică prea puţin resursele locale de materiale de construcţii: balast, nisip, var, piatră de construcţie şi altele, incit să reducă simţitor distanţele şi cheltuielile de transport. Preţul de cost al balastu­lui ar putea fi redus la mai puţin de jumătate pe unele şan­tiere dacă el ar fi procurat din resursele locale. Trebuie făcute toate eforturile pentru a descoperi şi pune în valoare în apropierea şantierelor de construcţii baze de apro­vizionare cu nisip, pietriş şi alte materiale, a organiza şi dez­volta producţia de cărămizi din resurse locale. La executarea construcţiilor se manifestă, de asemenea, defi­cienţe serioase care duc la depăşiri ale costului de deviz, şi aşa destul de umflat. In ultimii ani, întreprinderile constructoare ale Ministerului Construcţiilor şi Materialelor de Construcţii, ale altor ministere şi ale sfaturilor populare, în loc să reali­zeze beneficiile planificate, au avut pierderi acoperite din buge­tul statului. O experienţă pozitivă au constituit-o construcţiile de locuinţe realizate, sub controlul şi îndrumarea directă a organelor de Tovarăşi. O problemă de cea mai mare importanţă este RIDICAREA NIVELULUI TEHNIC IN TOATE RAMURILE ECONOMIEI, factor hotărîtor pentru creşterea producţiei şi productivităţii muncii, pentru reducerea preţului de cost. In anii puterii populare reutilarea întreprinderilor şi construi­rea noilor fabrici şi uzine s-au realizat în cea mai mare mă­sură cu utilaje şi instalaţii de nivel tehnic ridicat. Unele în­treprinderi ca, de pildă, noile centrale electrice, fabrica de plăci aglomerate din lemn de la Brăila, fabrica de antibiotice din Iaşi sunt automatizate. Furnalele noi şi oţelăria nouă de la Hune­doara, laminorul de ţevi de la Roman şi altele sunt parţial au­tomatizate, întreprinderile constructoare de maşini au fost în­zestrate cu un volum însemnat de maşini şi utilaje din cele mai moderne. Introducerea continuă de instalaţii moderne în industria chimică şi a petrolului, a materialelor de construcţii, a cauciucului, în industria alimentară şi uşoară arată preocu­parea consecventă a partidului şi guvernului pentru ridicarea nivelului tehnic al industriei noastre. Eficacitatea economică a tehnicii noi este pe deplin dovedită de fapte. Astfel, maşinile-agregat realizate la uzinele „Steagul Roşu“ din Oraşul Stalin şi care execută simultan pînă la 40 operaţii de prelucrare au o productivitate de 4 pînă la 8 ori mai mare decit maşinile-unelte universale. Inzestrînd industria pe­troliferă cu instalaţii de foraj moderne, fabricate în acest an de industria constructoare de maşini, vitezele de foraj la exploa­tare vor creşte, cu peste 60% faţă de 1958, economia ce se poate obţine în 5 ani prin scăderea preţului de cost al forajului repre­zentînd 800 milioane lei. La furnalele şi cuptoarele noi de oţel de la Hunedoara se lucrează cu o productivitate a muncii de 3 ori mai mare decît la vechile furnale şi cuptoare de oţel. Este de relevat că introducerea tehnicii noi s-a făcut în mare măsură pe bază de proiecte şi cu maşini şi utilaje realizate în ţară. Cu toate succesele obţinute pe calea ridicării nivelului tehnic în toate ramurile economiei naţionale, unii conducători de mi­nistere, ingineri şi tehnicieni din institute de cercetări şi pro­iectări şi din întreprinderi concep şi introduc în producţie maşini şi utilaje cu indici tehnico-economici depăşiţi de teh­nica mondială, nu se orientează după rezultatele maşinilor şi utilajelor cele mai noi, de înaltă productivitate. Avem condiţii ca în 1959 şi în anii care urmează să realizăm o îmbunătăţire Însemnată a caracteristicilor teh­Există Însemnate rezerve care trebuie mobilizate, ţinîndu-se seama că mai mult de trei sferturi din preţul de cost la con­struirea drumurilor este reprezentat de cheltuielile de execu­tare a lucrărilor de terasamente, de extracţie a produselor de balastieră, de transportarea acestora şi de alte lucrări de pre­gătire ; or, o bună parte din aceste lucrări poate şi trebuie să fie executată cu contribuţia cetăţenilor din comunele situate de-a lungul traseelor. Locuitorii din sate sunt dornici să se construiască cu­ mai multe şosele asfaltate, care să înlesnească circulaţia şi transpor­turile. Nu încape îndoială că oamenii muncii de la sate vor fi bucuroşi să pună umărul pentru a grăbi construirea şi moderni­zarea drumurilor, participînd la aceste lucrări prin muncă şi ate­laje şi contribuind astfel la înflorirea şi­­înfrumuseţarea comunei lor şi a întregii ţări. partid, in cartierul Floreasca, la Bucureştii Noi şi în unele oraşe din ţară, locuinţe executate la un preţ de cost mult mai redus decit la alte şantiere şi cu termene scurte de execuţie. De asemenea, sub îndrumarea şi controlul organelor de partid s-au construit la Eforie în anul 1957—1958 case de odihnă cu 2000 de paturi, care au costat 21.000 lei de fiecare pat , în timp ce O.N.T.­Carpaţi şi Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale au propus case de odihnă asemănătoare, cu preţul de 37—45.000 lei de fiecare pat. Această experienţă reuşită a fost privită cu neîncredere şi chiar cu adversitate de unele elemente conservatoare, retrograde şi chiar de rea credinţă din Ministe­rul Construcţiilor şi Materialelor de Construcţii şi din cadrul unor sfaturi populare, care au căutat să „demonstreze“ că nu se pot executa locuinţe la asemenea preţuri reduse, deşi locu­inţele sunt gata construite şi date în funcţiune. In urma indicaţiilor Comitetului Central al P.M.R. de a se analiza în plenare lărgite ale comitetelor regionale de partid problema costului ridicat al construcţiilor de locuinţe, a avut loc în toate regiunile o largă dezbatere asupra cauze­lor care au dus la scumpirea costului, luîndu-se ho­­tărîri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu. Aplicarea acestor hotărîri a dovedit că este posibilă o reducere serioasă a costului construcțiilor, incepînd din a doua jumătate a acestui an, se construiesc în oraşe şi centre muncitoreşti peste 4300 apartamente la un cost pînă la 40% mai mic decit al construcţiilor de locuinţe din anul trecut. Astfel, în majoritatea regiunilor s-a ajuns să se construiască locuinţe bune la un cost de 35.000—40.000—50.000 lei, în Capi­tală şi în unele oraşe ca Piteşti şi Cluj, se execută în prezent apartamente la un cost sub 40.000 lei. Realizările obţinute de­monstrează cit de nejustă este poziţia de neîncredere manifes­tată de unii proiectanţi şi executanţi în posibilităţile reale de reducere simţitoare a costului construcţiilor de locuinţe. Cu toate că în ultimul timp s-au obţinut unele rezultate bune, totuşi se construieşte încă scump şi încet. CRITERIUL PRINCIPAL IN CONSTRUCŢIA DE LOCUINŢE ESTE PREŢUL DE COST. Trebuie să folosim rezervele exis­tente pentru a construi apartamente de 2 camere şi de­pendinţe la un cost de 30.000—40.000 lei, iar pe ma­gistralele Capitalei la cel mult 50.000 lei. In acest fel, în anul 1959, din fondurile alocate de un miliard de lei pentru construirea de locuinţe se vor putea da în folosin­ţă cu 60.000 m.p. suprafaţă locuibilă mai mult decit se prevede în proiectul de plan. Trebuie combătute părerile acelor proiectanţi, arhitecţi, constructori care, îmbibaţi de conservatorism, susţin că în cadrul acestor limite nu s-ar putea construi locuinţe bune, frumoase şi confortabile. Proiectanţii să elaboreze proiecte tip pentru asemenea locu­inţe, care să nu depăşească limitele de cost stabilite. Proiec­­tele-tip să ţină seama de specificul regiunilor şi să prevadă folosirea în cât mai mare măsură a materialelor locale. Este necesar să se întocmească de urgenţă normative care să orien­teze proiectarea spre realizarea acestor sarcini. La proiectarea noilor construcţii de locuinţe trebuie să se ţină seama, în mod obligatoriu, de sistematizarea oraşului şi de regulile urbanistice, pentru a se obţine construcţii ieftine, bune şi frumoase, care să contribuie la înfrumuseţarea ora­şelor, în localităţile unde nu sunt încă elaborate planurile de sistematizare, să se întocmească detalii de sistematizare pen­tru terenurile ce urmează a fi folosite. Comitetele executive ale sfaturilor populare să nu admită începerea nici unei noi construcţii fără ca să existe in prea­labil documentaţia tehnică aprobată şi autorizaţia de con­strucţie. Construcţiile noi de locuinţe să fie amplasate în primul rînd pe terenurile libere din zona construită a oraşelor, incit să nu se mai facă cheltuieli în plus pentru lucrări edilitare, in­­terzicîndu-se extinderea limitelor oraşelor. Pentru a se scurta durata de execuţie şi a se reduce costul locuinţelor, se vor concentra lucrările pe un număr cit mai mic de şantiere, organizîndu-se executarea acestora în lanţ, incit construcţia unui bloc de locuinţe cu 30—40 apartamente să nu dureze mai mult de 6 luni. Ministerele producătoare de materiale de construcţii şi sfa­turile populare trebuie să asigure lărgirea producţiei de mate­riale de construcţii şi producerea de noi sortimente de mate­riale bune şi ieftine şi să considere ca o sarcină imediată asi­gurarea pe plan local a tuturor materialelor de masă necesare executării construcţiilor. Măsuri corespunzătoare trebuie luate şi în ce priveşte proiectarea şi execuţia celorlalte construcţii şi în special a construcţiilor industriale, în vederea reducerii costului lor, îmbunătăţirii calităţii şi scurtării duratei lor de exe­cuţie. Rezervele existente sunt însă mari şi trebuie folo­site la maximum. Dezvoltarea continuă a economiei naţionale şi îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de trai ale oamenilor muncii pun în faţa constructorilor sarcini din ce în ce mai importante în reali­zarea volumului sporit de construcţii industriale, de locuinţe şi clădiri social-culturale. Comitetele regionale, raionede şi orăşeneşti de partid trebuie să controleze îndeaproape activitatea unităţilor de construcţii, măsurile pe care le iau acestea pentru ieftinirea construcţiilor şi îmbunătăţirea calităţii lucrărilor. Comitetele executive ale sfaturilor populare care au unităţi de construcţie să generali­zeze, cu sprijinul sindicatelor, pe toate şantierele de construcţii experienţa pozitivă în organizarea muncii şi metodele înaintate de muncă ale fruntaşilor în producţie, organizînd schimburi de experienţă pe şantiere. Ne exprimăm convingerea că sub conducerea partidului muncitorii, inginerii, tehnicienii, proiectanţii din construcţii îşi vor concentra toată puterea lor de muncă şi vor depune toate eforturile pentru a realiza cu succes sarcinile importante şi de cinste ce le revin o­nice la toate maşinile şi utilajele pe care le fabrică indu­stria constructoare de maşini. Aceasta depinde în mare măsură de preocuparea şi de pasiunea pentru tehnica cea mai înaintată a conducătorilor de ministere şi de între­prinderi, a inginerilor, a cercetătorilor din institutele de cercetări şi proiectări. Avem posibilităţi largi de a inten­sifica aplicarea de procedee tehnologice avansate, cum sunt turnarea de precizie, forjarea în matriţe, călirea prin curenţi de înaltă frecvenţă şi altele. In siderurgie, jumă­tate din producţia de oţel din anul 1959 trebuie obţinută la cuptoare Martin care vor folosi gazul metan la topirea şarje­lor, procedeu prin care se poate reduce cu 75% consumul de păcură. Trebuie însuşită experienţa furnaliştilor sovietici care ne arată că folosirea gazului metan în furnale aduce economii de cocs de 7—15%. Prin introducerea, în viitorii 2—3 ani, a folosirii oxigenului la topirea şarjelor de oţel va creşte pro­ductivitatea cuptoarelor cu 20—25%. De mare însemnătate pentru economia noastră vor fi aseme­nea măsuri ca reducerea consumului specific de metal la caza­nul de aburi fabricat la uzinele „Mao Tze-dun“ din Bucureşti, scăderea continuă a consumului de carburanţi la autocamionul „Steagul Roşu“, precum şi reducerea de materii prime şi ma­teriale la alte maşini şi utilaje. In vederea ridicării nivelului tehnic al producţiei este necesar să se extindă cooperarea întreprinderilor şi spe­cializarea producţiei. Pînă în prezent, cooperarea în­treprinderilor şi specializarea producţiei s-au realizat în bună măsură la principalele produse de serie din industria constructoare de maşini, cum sunt tractoarele, autocamioanele, combinele de cereale, vagoanele de cale ferată şi altele. Astfel, la producţia autocamionului cola­borează 34 întreprinderi, la producţia tractorului 8 întreprin­deri, iar combina de cereale este realizată prin cooperarea a 13 întreprinderi. Eficacitatea economică a acestei forme supe­rioare de organizare a producţiei este foarte mare. Un exem­plu grăitor il oferă producţia pompelor de injecţie pentru tractoare la Uzinele „I. C. Frimu“ Sinaia; faţă de anul 1954 cos­tul unei pompe este acum de aproape 3 ori mai mic. Reduceri însemnate de costuri s-au realizat la fabricaţia de tractoare, de combine de cereale şi la alte produse. Cooperarea între­prinderilor şi specializarea lor în producţie trebuie extinsă ţi­­nîndu-se seama că mai sunt încă multe produse care se rea­lizează paralel în întreprinderi diferite cu preţuri ridicate. O pirghie importantă pentru perfecţionarea tehnicii este mişcarea de inovaţii şi raţionalizări în producţie. Această mişcare a cuprins mase tot mai largi de oameni ai muncii şi are rezultate preţioase în creşterea producţiei şi productivită­ţii muncii, în reducerea cheltuielilor de producţie. Aplicarea inovaţiei sistemului de pieptănare a bumbacului la Filatura Romînească de Bumbac a adus, de pildă, economii de peste 2,5 milioane lei şi a contribuit la reducerea impor­tului. Cu toată însemnătatea deosebită pe care oamenii muncii o acordă inovaţiilor şi raţionalizărilor, se mai găsesc încă ele­mente îmbîcsite de rutină şi conservatorism, care desconsideră şi demobilizează pe inovatori şi raţionalizatori. Astfel, la Tru­stul de foraj Moineşti, inovaţia muncitorilor Vlădoiu Gheorghe şi Prisăcaru Constantin „Dispozitiv pentru înşurubarea turbi­nelor de foraj la prăjini“, care aduce numai acestui trust o economie anuală de 144.000 lei, a fost tărăgănată vreme înde­lungată de conducerea întreprinderii şi poate că ea nu s-ar fi aplicat niciodată, dacă inovatorii n-ar fi realizat-o singuri, fără autorizaţia acestor conducători lipsiţi de răspundere şi de interes pentru îmbunătăţirea tehnicii. Tehnica nouă, problemă hotărîtoare pentru dezvoltarea In­dustriei noastre, nu trebuie lăsată numai pe seama direcţiilor tehnice din ministere şi a institutelor şi serviciilor tehnice din întreprinderi. Ea trebuie să devină una din principalele preo­cupări şi răspunderi ale ministrului şi şefilor de departamente. Aceştia să studieze personal propunerile consiliilor tehnice, ale institutelor de proiectări şi ale întreprinderilor şi să aleagă procesele tehnologice, maşinile şi utilajele cele mai economice,, de import sau realizate în ţară. Miniştrii, conducătorii din în­treprinderi, îndeosebi din ramura construcţiilor de maşini, tre­buie să treacă la întărirea serviciilor de proiectare şi tehnolo­gice din uzine cu inginerii şi tehnicienii cei mai calificaţi şi să dezvolte producţia de scule, dispozitive şi verificatoare pen- REDUCEREA PREŢULUI DE COST - Tovarăşi, Rezultatele introducerii tehnicii noi şi ale creşterii pro­ductivităţii muncii se oglindesc în reducerea preţului de cost, care constituie unul dintre Indicii sintetici cei mai im­portanţi, un adevărat barometru ce înregistrează succesele şi lipsurile activităţii diferitelor ramuri ale economiei na­ţionale şi ale întreprinderilor. Numai pe baza creşterii productivităţii muncii şi a redu­cerii preţului de cost poate fi asigurată creşterea acumulă­rilor socialiste şi ridicarea continuă a nivelului de trai. Este concludent a se arăta că în anul 1959, reducerea preţului de cost cu un procent în industrie, transporturi şi construcţii echivalează cu o economie de circa 570 milioane lei. Experienţa ultimilor ani şi în mod special a anilor 1957 şi 1958 demonstrează cit de mari sunt rezervele de reducere con­tinuă a preţului de cost în economia naţională şi ce rezultate pot fi obţinute prin participarea conştientă a maselor de mi­lioane ale oamenilor muncii la această acţiune. Numai în anul 1957 s-au obţinut, pe baza c­orturilor proprii ale întreprinde­rilor, economii în sumă totală de circa 2,2 miliarde lei , depă­­şindu-se sarcinile planificate de reducere a preţului de cost. La acest rezultat au contribuit în mare măsură iniţiativele oame­nilor muncii din întreprinderi, care, sub conducerea organiza­ţiilor de partid, şi-au îndeplinit angajamentele de a reduce peste plan preţul de cost spre a compensa fondurile cheltuite pen­tru aplicarea sistemului îmbunătăţit de salarizare. Pe baza datelor privind primele 9 luni şi ale preliminărilor pe întreg anul 1958, se poate aprecia că sarcinile de reducere a preţului de cost stabilite prin plan pentru acest an vor fi îndeplinite şi chiar depăşite în numeroase ramuri şi întreprin­deri. Rezultate remarcabile au obţinut numeroase întreprinderi din industria constructoare de maşini ca, de pildă, întreprin­derile „I. C. Frimu“-Sinaia, „Tudor Vladimirescu“ din Bucu­reşti, care în această perioadă au redus preţul de cost cu aproape 12%, depăşind sarcinile planificate. Cu toate succesele realizate pînă acum, trebuie spus că re­zultatele obţinute în reducerea preţului de cost sunt mult sub posibilităţile economiei naţionale. în numeroase întreprinderi, consumul de materiale este exagerat, se înregistrează pierderi însemnate de pe urma cheltuielilor neproductive, nu se folosesc în mod corespunzător utilajele şi mecanismele. Mari pier­deri determină depășirea normelor planificate la consumurile de materiale. Ce are de spus Ministerul Industriei Grele de faptul că numai în semestrul 1/1958, ca urmare a neindepli­­nirii normelor de consum specific planificate, s-au consumat în plus 19.500 tone cocs pentru fontă, 16 mii tone metal în şarjă pentru fontă ? In foarte multe ramuri, elementul fundamental al pre­ţului de cost sunt materiile prime şi materialele; bătălia principală pentru reducerea preţului de cost în aceste ra­muri trebuie dată în direcţia scăderii consumului speci­fic de materii prime, combustibil, energie electrică etc. Cit de importantă este reducerea consumurilor specifice de materiale rezultă şi din faptul că în anul 1959 un singur pro­cent de reducere a acestor consumuri asigură posibilitatea ca în ramurile respective să poată fi obţinută o producţie supli­mentară de cea. 22.500 tone fontă sau 18.500 tone oţel, 450 autocamioane sau 600 tractoare, 4000 tone carbid, 2.700.000 m. ţesături de bumbac, 250.000 m. ţesături de lină. Despre rezervele mari existente, de pildă, în industria uşoară vorbeşte faptul că muncitorii de la fabrica „Ianoş Herbak“ din Cluj, iniţiind acţiunea de economisire a materialelor pentru fabricarea încălţămintei, au redus consumul de piele şi talpă şi au dat în numai 30 de zile de la începerea acestei acţiuni un număr de 7.830 perechi de încălţăminte în plus. Or, un şir de fabrici de încălţăminte lucrează încă cu consumuri specifice destul de mari. O reducere de numai 1% a consu­mului de piele şi talpă ar da posibilitatea confecţionării în plus a peste 110 mii perechi încălţăminte anual. Ministerele, direcţiile generale şi directorii întreprinderilor in­dustriale, cu sprijinul organelor sindicale, cunoscînd rezultatele obţinute în folosirea economicoasă a materiilor prime şi a ma­terialelor, trebuie să generalizeze metodele de muncă şi măsu­rile care au dus la reducerea consumurilor specifice. Trebuie combătută şi lichidată atitudinea de resemnare şi de justificare a unor conducători din economie, faţă de pierde­rile provenite din rebuturi. In industria siderurgică şi în in­dustria constructoare de maşini, preţul de cost a fost grevat de pe urma pierderilor din rebuturi cu 2,5—2,7%. Prin reducerea acestor pierderi economia naţională ar putea dispune de im­portante acumulări suplimentare. Ministerele au datoria să ia măsuri ca în fiecare întreprindere să fie revizuite normele ac­tuale admisibile de rebuturi, incit aceste norme să fie aduse la un nivel corespunzător tehnologiei îmbunătăţite a pro­ducţiei. Preţul de cost se poate micşora intr-un şir de ramuri urmă­­rindu-se în mai mare măsură eficacitatea investiţiilor. In indus­v­­ria petroliferă, unde s-au alocat sume importante pentru in­vestiţii în vederea înzestrării acestei ramuri cu utilaj modern, neurmărirea eficacităţii acestora a făcut ca preţul de cost al forajului de explorare în loc să scadă, a crescut­ în industria petroliferă — la forajul de explorare — au loc opriri care duc la pagube nejustificate şi la ridicarea preţului de cost. Unii conducători din industria petroliferă au încercat „să explice“ aceste opriri prin complicaţiile la foraj, rezultate din structura solului. In realitate asemenea opriri se explică prin lipsa de prevedere şi control din partea Ministerului In­dustriei Petrolului şi Chimiei care nu a respectat cu stricteţe regulile tehnice şi nu a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de fenomene. Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei şi trusturile de foraj trebuie să ia măsuri imediate pentru a pune capăt aces­tor fenomene şi a înlătura pierderile nejustificate, în vederea reducerii substanţiale a preţului de cost la foraj. Ministerul Industriei Grele, care a obţinut realizări substan­ţiale în producţia utilajului petrolifer, trebuie să ia în conti­nuare măsuri pentru perfecţionarea tehnică şi să livreze utilaj şi echipament petrolifer de o tehnicitate cit mai ridicată şi de bună calitate. Tovarăşi, Datorită măririi producţiei şi productivităţii muncii şi redu­cerii preţului de cost, datorită înfăptuirii reproducţiei socia­liste lărgite, venitul naţional a crescut an de an, ceea ce a a­­sigurat îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor muncii. Venitul naţional a fost în 1957 de peste două ori mai mare decît în 1950. Creşterea masivă a venitului naţional se dato­­reşte mai ales realizărilor obţinute în industrializarea socia­listă a ţării, ponderea industriei în crearea venitului naţional fiind astăzi de două ori mai mare decît în 1938. In 1959 se prevede o creştere a venitului naţional de 13% faţă de 1958. Ca urmare a politicii partidului, care are ca obiectiv central creşterea nivelului de trai al oamenilor muncii, partea din ve­nitul naţional destinată fondului de consum va reprezenta circa 82% în 1959. Volumul fizic al mărfurilor ce vor îl desfăcute de comerţul tru a reali­za în felul acesta proiecte mai bune şi tehnologii co­respunzătoare. Trebuie avut o grijă deosebită să nu irosim for­ţe şi mijloace şi să nu pierdem timp cu cercetarea şi experi­mentarea unor realizări pe care le putem obţine din alte ţări în condiţii avantajoase. Mecanizarea complexă şi automatizarea proceselor de pro­ducţie va trebui să ia o extindere din ce in ce mai mare în industria siderurgică, în construcţii de maşini, în chimie, pe­trol şi gaze, în industria alimentară, în legătură cu aceasta tre­buie intensificate lucrările începute pentru realizarea intr-un timp scurt a semi-conductorilor pe bază de materii prime din ţară; dezvoltarea acestei ramuri înaintate a tehnicii va con­tribui la punerea în producţie a aparaturii necesare automati­zării proceselor de producţie. De asemenea, trebuie să se intensifice lucrările de mecani­zare a proceselor de producţie cu volum mare de muncă, îndeo­sebi în industria extractivă, la exploatări forestiere, la încăr­cările şi descărcările de materiale. Organele şi organizaţiile de partid şi sindicale, organele economice centrale şi locale, conducătorii de întreprinderi au datoria să sprijine măsurile de ridicare a nivelului tehnic şi să stimuleze Iniţiativa inovatorilor şi raţionalizatorilor care îşi dovedesc astfel atitudinea nouă faţă de muncă. Organele şi organizaţiile de partid trebuie să controleze mo­dul cum direcţiile întreprinderilor, inginerii şi tehnicienii pre­cum şi comitetele sindicale se ocupă şi rezolvă la timp propu­nerile juste de inovaţii şi raţionalizări făcute de muncitori. Inovatorii, raţionalizatorii trebuie să devină colaboratori va­loroşi ai corpului tehnic şi ingineresc la găsirea soluţiilor teh­nice pentru mărirea randamentului maşinilor şi agregatelor în vederea creşterii productivităţii muncii şi reducerii preţului de cost. SARCINĂ ECONOMICĂ CENTRALĂ Posibilităţile de reducere a preţului de cost ies puternic în evidenţă din compararea preţului de cost al aceluiaşi produs fabricat de întreprinderi diferite. Astfel, deşi fabricile de ci­ment de la Bicaz şi Medgidia au condiţii asemănătoare de pro­ducţie, totuşi preţul de cost al cimentului P. 400 a fost în 1957 la fabrica de la Bicaz cu peste 11°/° mai mare decît la fabrica Medgidia. Ministerul Construcţiilor şi Materialelor de Construc­ţii are datoria să analizeze cauzele pentru care cheltuielile de regie sunt la fabrica de la Bicaz cu aproape 60°/te mai mari decît la fabrica din Medgidia. In proiectul planului de stat pe anul 1959 au fost prevăzute sarcini importante de reducere a preţului de cost in toate ra­murile economiei naţionale. Analizele încă incomplecte, făcute de comitetele regionale de partid pentru a descoperi noi posibilităţi de creştere a econo­miilor, demonstrează că în toate întreprinderile există posibili­tăţi concrete de reducere a preţului de cost a căror folosire poate asigura nu numai îndeplinirea sarcinilor stabilite pentru anul 1959, ci chiar şi depăşirea lor. Conducătorii de ministere, departamente, direcţii ge­nerale, de întreprinderi au datoria să se ocupe cu cea mai mare atenţie de reducerea preţului de cost, conside­râd aceasta ca o sarcină centrală. Organele si organiza­ţiile de partid, organizaţiile sindicale si de U.T.M. tre­buie să desfăşoare o largă muncă politică in rîndurile muncitorilor, inginerilor si tehnicienilor, pentru a crea în fiecare întreprindere şi instituţie un puternic curent de opinie pentru realizarea de economii şi reducerea procen­tului de rebuturi, împotriva risipei de metal, materiale, e­­nergie electrică, combustibil, de fonduri materiale şi bă­nești, pentru gospodărirea cu cea mai mare grijă a bunu­rilor poporului. Tovarăși, Ca urmare a introducerii tehnicii noi într-o serie de între­prinderi industriale, a unei mai bune organizări a procesului de producţie, a ridicării calificării muncitorilor şi extinderii metodelor de muncă înaintate ale fruntaşilor in producţie, pro­ductivitatea muncii a crescut în 1958 cu peste 88l­/o faţă de anul 1950. An de an, creşterea producţiei industriale s-a realizat într-o proporţie tot mai mare pe seama ridicării productivităţii mun­cii. Astfel, în decursul primului cincinal, creşterea productivi­tăţii muncii a contribuit la obţinerea a 57°/» din creşte­rea producţiei industriale, în anul 1958 - la 66°/o, iar pentru anul 1959 se prevede ca, pe baza ridicării pro­ductivităţii muncii cu 6,4% să se obţină aproape 70% din creşterea producţiei industriale. Cu cît înaintăm pe drumul construcţiei socialismului, cu atît însemnătatea creşterii productivităţii muncii devine tot mai mare. După cum ne învaţă marele Lenin, socialismul învinge capitalismul datorită faptului că creează o productivitate a muncii mai înaltă. Economia noastră socialistă dispune încă de însemnate re­zerve de creştere a productivităţii muncii. Este grăitor exem­plul anului 1957, cînd, datorită aplicării măsurilor tehnico-or­­ganizatorice propuse de muncitori, ingineri şi tehnicieni în de­cursul experimentării sistemului îmbunătăţit de salarizare şi normare a muncii, sarcina de ridicare a" productivităţii muncii cu 4% în industrie a fost cu mult depăşită, realizîndu-se o creştere a productivităţii muncii de 8%. In semestrul I al acestui­ an, productivitatea muncii a fost cu 7% mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Dacă comparăm nivelul actual al productivităţii muncii cu acela din 1950, vedem că muncitorii din industria chim­că şi-au dublat productivitatea, iar muncitorii din industria con­strucţiilor de maşini lucrează astăzi cu o productivitate a muncii de 2,7 ori mai mare Faţă de posibilităţile tehnice existente şi de nivelul de cali­ficare a muncitorilor şi inginerilor, nu poate fi acceptat ca în unele ramuri să nu se îndeplinească sarcinile de ridicare a productivităţii muncii, aşa cum e cazul în industria de prelu­crare a petrolului unde sarcina de creştere a productivităţii muncii nu este privită cu destulă răspundere. De mare însemnătate pentru asigurarea unei productivităţi mereu crescute este întărirea disciplinei in muncă de bună dreptate, imensa majoritate a oamenilor muncii, care depun eforturi susţinute în producţie, dovedind un nivel ridicat de conştiinţă socialistă, nu se pot împăca cu faptul că unii încalcă regulile elementare de folosire deplină a timpului de lucru. Ca urmare a măsurilor hotărîte de Plenara C.C. al P.M.R. din decembrie 1956, s-a obţinut o îmbunătăţire însemnată în domeniul normării muncii. Normele îmbunătăţite corespund în măsură mai mare timpului de muncă realmente necesar. A crescut greutatea specifică a normelor tehnice, ele cuprinzînd astăzi cca. 1/3 din totalul volumului de muncă în acord. îmbu­nătăţirile aduse normării muncii au contribuit la obţinerea rezultatelor pozitive privind creşterea productivităţii muncii în anii 1957 şi 1958. Perfecţionarea normării muncii trebuie privită ca o acţiune continuă, în funcţie de introducerea tehnicii noi, de îmbună­tăţirea organizării producţiei şi de ridicarea calificării munci­torilor. In fiecare întreprindere trebuie să se realizeze o strînsă le­gătură între nivelul de îndeplinire a normelor şi nivelul pro­ductivităţii muncii. Cum poate fi explicată situaţia din între­prinderea „Ion Fonaghy“ din Oraşul Stalin unde în iulie a.c. planul productivităţii muncii n-a fost îndeplinit, în timp ce ni­velul de realizare a normelor a fost de peste 123% . Este evi­dent că aci normarea muncii nu este întemeiată pe posibilită­ţile reale şi nu sprijină realizarea productivităţii muncii la nivelul planificat. Este necesar să se îmbunătăţească mereu calitatea nor­melor tehnice existente iar greutatea lor specifică să crească în permanenţă înlocuind normele experimentale. Aceasta are o deosebită însemnătate pentru creşterea produc­tivităţii muncii şi trebuie să constituie o sarcină de care să se ocupe personal miniştrii şi cadrele de conducere cele mai de răspundere din ministere şi Întreprinderi, socialist va fi în 1959 de aproape 2,6 ori mai mare decât în 1950. Dezvoltarea economiei naţionale pe baza acumulării socia­liste, a măririi producţiei şi productivităţii muncii, reducerii preţului de cost şi ieftinirii produselor au creat condiţiile pen­tru creşterea continuă a salariului real Salariul real al celor ce muncesc în sectorul socialist de stat este anul acesta cu aproape 10% mai mare decît în 1950 şi cu 26°/« mai mare decît în anul 1755, creîndu-se astfel condi­ţiile realizării înainte de termen a sarcinii stabilite de Con­gresul al l­-ies cu privire la creşterea salariului real. O importantă contribuţie la creşterea salariului real în ulti­mii ani a adus realizarea măsurilor hotărîte de Plenara C.C. al P.M.R. din decembrie 1956 în legătură cu îmbunătăţirea sis­temului de salarizare şi normare a muncii. Sarcina trasată de plenara C.C. din decembrie 1956 — creşterea salariului mediu cu 15% — a fost îndeplinită şi depăşită. (Continuare in pas. IV-a­ SA CONSTRUIM LOCUINŢE IEFTINE SI DE BUNA CALITATE! RIDICAREA CONTINUA A NIVELULUI TEHNIC ÎN TOATE RAMURILE ECONOMIEI CREȘTEREA NIVELULUI DE TRAI AL CELOR CE MUNCESC Mr. 4896 S­C­­­II­T­E­I­A Pag. 3

Next