Scînteia, mai 1961 (Anul 30, nr. 5151-5181)
1961-05-01 / nr. 5151
Pae IM RITMUL EPOCII Întră printre caracteristicile epocii acesteia — pe care generaţia noastră abia a început-o, abia o inaugurează — faptul că în fiecare lună, în fiecare săptămînă, arsenalul cunoştinţelor şi posibilităţilor omeneşti se îmbogăţeşte mai mult decît se îmbogăţea altădată de-a lungul a secole şi milenii întregi. Descoperirile tehnico-ştiinţifice, de exemplu, obligă din ce în ce mai des pînâ şi pe cei mai cumpăniţi savanţi să folosească, în declaraţiile lor, poeticul semn al mirărilor şi exclamărilor : „E formidabil ! E uluitor ! E peste orice închipuire !”... înmiind parcă peste noapte puterea braţului omenesc, unelte noi îngăduie omului să ia în stăpînire, cu navele sale, spaţiul cosmic. Maşini electronice, prelungind puterea şi cuprinderea minţii omeneşti, fac într-o frîntură de secundă calcule pentru care mai ieri creierul omenesc neajutat de asemenea maşini ar fi avut nevoie de veacuri : numai aşa poate astăzi omul urmări orbita navelor sale aruncate printre stele; numai aşa poate prinde fără greş milionimea de secundă cînd, printr-o comandă dată pe pămînt, nava cosmică e coborîtă intr-un loc dinainte hotărît ; numai aşa, abia acum, mintea omenească poate în sfîrşit descifra texte vechi de milenii, scrise în limbi uitate, cu litere uitate, texte rămase pînă la noi de nedescifrat. Şi descoperirile privind energia nucleară... şi automatizarea... şi energia solară, inclusiv razele cosmice... şi.. şi... şi... Trăim din plin începutul unei epoci bazate pe un alt ritm în dezvoltarea uneltelor şi cunoştinţelor omeneşti, a mijloacelor de producţie, a capacităţii omeneşti de a gîndi şi acţiona. Un ritm din ce în ce mai accelerat — şi presiunea noilor unelte, pozitivă, îndreptată spre progres, acţionează asupra vieţii şi gîndirii oamenilor cu putere de lege obiectivă. Ca totdeauna, de-a lungul istoriei, transformînd modul lor de producţie, modul de a-şi făuri cele necesare traiului, oamenii îşi modifică totodată relaţiile sociale. Datele concrete ale dezvoltării lumii contemporane oferă o lecţie vie de materialism istoric : relaţiile capitaliste se vădesc tot mai mult frîne de netrecut în calea progresului tehnic, generînd contradicţii catastrofale, în vreme ce socialismul, prin ritmul, nemaiîntîlnit de creştere a economiei, prin victoriile sale tehnico-ştiinţifice uimitoare, dă noi şi noi dovezi ale superiorităţii sale categorice, ale faptului că lui îi aparţine viitorul. De bună seamă, ca să prevezi — de V. EM. GALAN studiind lumea de acum o sută şi mai bine de ani — pieirea inevitabilă a capitalismului şi inevitabila constituire a modului nou de viaţă, a socialismului şi comunismului, trebuia să ai genialitatea lui Marx. Astăzi însă socialismul este o realitate. Există Uniunea Sovietică , există statele socialiste întemeiate după al doilea război mondial — printre ele şi ţara noastră. Iniţiativele spre progres, spre mai bine, pornesc de mulţi ani, pe toate tărîmurile vieţii şi gîndirii omeneşti, din lumea reală şi concretă a socialismului , fie că e vorba despre ştiinţă, economie, artă, fie că e vorba despre lupta hotărîtoare împotriva războiului, împotriva asupririi coloniale şi naţionale, împotriva exploatării omului de către om. In toate ungherele pămîntului, în mii de feluri, fiecare zi confirmă falimentul orînduirii capitaliste şi necesitatea istorică obiectivă, de neînlăturat, a înlocuirii sale prin orînduirea superioară socialistă. Pe lume sînt aproape trei miliarde de oameni. Numărul celor în stare să accepte ideea că un om ar putea stăpîni, să zicem, bombe hidrogenice (cu proprietate individuală cu „libertatea“ de a le folosi după bunul său plac, asemenea oricărui „liber întreprinzător particular“) — numărul celor în stare să accepte conştient nebunia asta, este, cred, mai mic decît o mie. îşi poate oare omul zilelor noastre închipui spaţiul cosmic parcelar, îngrădit şi stăpînit după legile capitalismului şi ale proprietăţii particulare ? Sau, să zicem, îşi poate închipui cineva energia solară concesionată pe 101 ani cutărui trust al cutărui domn Morgan ? "Există totuşi pe lume o mînă de oameni — stăpînii trusturilor de armament, de petrol, de fructe, de orice, şi mai ales de moarte — care conduc în practică statele şi armatele imperialiste şi care au primejdioasa nebunie de a-şi închipui că lucrurile acestea sunt cu putinţă , că ei ar putea transforma fiecare nouă descoperire a muncii şi minţii omului într-un nou mijloc menit să prelungească dăinuirea modului de viaţă capitalist, menit să oblige imensa majoritate a omenirii să continue a trai fără bucurii omeneşti, să continue a munci fără să cunoască demnitatea muncii şi fără omenească răsplată, mereu sub călcîiul lozincii de temei a capitalismului şi a fiarelor — „peştele cel mare înghite pe cel mic". Dar planurile acestei mîini de oameni — de neoameni — au împotrivă forţe uriaşe, care îi pot ţine la respect. Statele socialiste, în frunte cu Uniunea Sovietică, acţionând în spiritul legilor obiective ale istoriei, obţin sub conducerea partidelor marxist-leniniste succese tot mai răsunătoare în toate domeniile : economic, social, ştiinţific, politicodiplomatic etc. Ele reprezintă o forţă de neînvins. O mînă de neoameni au împotrivă interesele imensei majorităţi a lumii — inclusiv interesele imensei majorităţi a soldaţilor din armatele comandate direct sau indirect de ei. Aceste interese unesc pe adevăraţii oameni, pe cei de bună credinţă, în lupta lor comună. Iar neoamenii se au împotrivă şi ei, unul pe altul. Ei au împotrivă legile de fier ale dezvoltării istorice a societăţii omeneşti. Clasa noastră muncitoare a creat partidul său comunist acum patru decenii. De atunci, an de an, zi de zi, biruind condiţiile neînchipuit de grele din perioada ilegalităţii şi a fascismului, conducînd apoi uriaşa activitate legată de construirea în ţară la noi a socialismului, comuniştii — prin acţiunile, iniţiativele, documentele şi lozincile de luptă ale partidului, prin istoria din aceşti ani a fiecărui om şi a fiecărui ungher al ţării — au călăuzit întregul nostru popor pe drumul sigur, ştiinţific determinat, care avea să-l ducă spre viitorul fericit. Astăzi, pentru poporul nostru, bucuria sărbătoririi a 40 de ani de la înfiinţarea partidului comunist e deplină şi răspunderile adînc umane pe care această sărbătoare ni le aminteşte îi întregesc lumina. Sub conducerea P.M.R., bizuindu-se mereu pe colaborarea frăţească cu Uniunea Sovietică şi celelalte ţări socialiste, poporul nostru a lichidat exploatarea omului de către om, şi-a creat baza economică necesară desăvîrşirii socialismului. In statul nostru socialist, munca oamenilor şi-a căpătat în sfîrşit preţul, frumuseţea şi demnitatea. Uneltele care se construiesc la noi sub semnul socialismului, ca şi tot ce se construieşte cu ajutorul uneltelor, aparţin poporului muncitor întreg. Lupta pentru o cît mai înaltă productivitate a muncii şi calitate a produselor, lupta pentru mecanizare şi automatizare sunt cauză a întregii clase muncitoare, a întregului popor; la noi, în cadrul modului de viaţa socialist, progresul tehnic nu poate aduce nici şomaj, nici istovire, ci pace, abundenţă, progres cultural, reducerea treptată a zilei de muncă. Epoca noastră, epoca aceasta mare, asupra căreia oamenii viitorului vor reveni fără îndoială adeseori, multă vreme, pentru a-şi studia experienţa „la izvor“, şi poate pentru a se inspira în rezolvarea unor probleme greu de imaginat acum pentru noi, este dominată de giganticul efort revoluţionar prin care popoarele îşi taie cale spre viitor, spre comunism. Datorăm eroismului şi înţelepciunii partidului nostru, mîndria de a ne trăi epoca din plin, un popor întreg, păşind conştient spre viitor, ca deschizători de drum, după strălucitul exemplu sovietic, alături de întiile popoare socialiste ale lumii. DIN NOUL PEISAJ BUCUREŞTEAN. In preajma zilei de 1 Meci, numeroase blocuri noi şi-au dezbrăcat schelăria. Iată în fotografia de sus noul bloc construit pe bulevardul Bâlcescu, colţ cu strada Kirov. In fotografia de jos , noi blocuri pe Calea Griviței. ln întîmpinarea aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea partidului. In toată ţara au loc numeroase acţiuni la care participă sute de mii de femei. Peste 130.000 femei din regiunea Banat au participat la expunerile privitoare la trecutul de luptă al partidului nostru. Alte zeci de mii de femei participă la expunerile însoţite de programe culturale care au loc săptămînal la căminele culturale. De la începutul anului pînă în prezent, 160.000 femei din regiunea Banat au luat parte la diferite acţiuni de gospodărire şi înfrumuseţare a satelor şi oraşelor. La Iaşi, comitetul orăşenesc al femeilor a organizat seri literare pe tema : „Poeţii noştri cântă partidul“. In regiune au avut loc simpozioane literare. Sute de femei au vizitat casa memoriaiă „Ilie Pintilie“. ------------0*0------------ — Acţiuni ale comitetelor de femei CALITATE ŞI ÎNSUŞIRI Sunt cîţiva ani de cînd, în prima zi a lunii mai, printre coloanele de demonstranţi bogat revărsate pe străzile oraşului de la poalele Tîmpei, aluneca lt, pavoazat sărbătoreşte, autocamionul „Steagul roşu“. Autocamionul proaspăt ieşit zilele acestea pe porţile uzinei ar avea multe de povestit despre calităţile sale în plus, faţă de „fraţii“ săi mai vîrstnici. Şi despre însuşirile în plus ale oamenilor care l-au lucrat. Fiindcă în această primăvară, constructorii de autocamioane, desfăşurînd larg Întrecerea socialistă în cinstea glorioasei aniversări a partidului, asemenea tuturor oamenilor muncii din patria noastră, au dobîndit noi succese în bătălia calităţii. Iar dacă ar avea glas, autocamionul ne-ar povesti, desigur, mult mai multe decît următoarele: Era importantă şedinţa la care participau. Se ivise din sînul secţiei lor — şasiu — propunerea de a chema la întrecere, în cinstea glorioasei aniversări a partidului, toate celelalte secţii ale uzinei constructoare de autocamioane. Principalul obiectiv al întrecerii : calitatea. Iar acum, în această şedinţă, „şasiul“ îşi cristaliza angajamentele. Prezent aici într-o dublă calitate, aceea de secretar al unei organizaţii U.T.M. şi de trezor fruntaş, pe Radu Broască îl impresionă exigenţa cu care oamenii îşi priveau propria lor muncă de pînă atunci. Pînă şi operaţii sau repere care îndeobşte nu dădeau bătaie de cap erau privite într-o lumină nouă, „în lumina Directivelor Comitetului Central“ — cum aveau grijă să sublinieze cei înscrişi la cuvînt. Pornită de-aici, de la noi — îşi dădu seama tinarul comunist — întrecerea pentru titlul de secţie fruntaşă pe uzină va da ţării un autocamion mai bun. Imaginea aceasta de ansamblu, a creşterii calităţii autocamionului prin îmbunătăţirea fiecărui reper şi a fiecărei operaţii în parte, i se relevă mai limpede ca oricînd. — Trebuie să mă iau serios de ax. Ceea ce se făcu în următoarele zile şi săptămîni Se hotărî să dezlege „misterul“ acestui ax care, ieșit fără cusur din freză, pricinuia — ciudat ! — atîtea griji celor de la montaj. După ce execută un lot de axe, Radu Broască făcu pe fiecare dintre ele un semn : să le poată recunoaște. Le urmări la tratament termic, apoi la rectificare şi, in cele din urmă, la montaj. Pe întregul flux al operaţiilor. Zăbovea şi serile în uzină. Cite unul de la tratament sau de la montaj îi mai arunca, pe jumătate în glumă, pe jumătate in serios : „Ce-i, cu tine, mă Broască, te-au avansat maistru?“ Tînărul n-auzea... Căpătase un simţămînt pe care nu-l avusese pînă atunci : că axul acela buclucaş nu-i aparţine doar atita vreme cît îl modelează la freză, ci e al lui, în continuare, pînă e gata camionul. Şi aşa, descoperi o serie de fapte care trecuseră pînă atunci neobservate : unele freze erau cîteodata necorespunzătoare, tehnologia tratamentului termic nu era riguros respectată... Pînă nu se înlăturară neajunsurile, Broască nu se linişti. — Nea Şerbane — îi spuse într-o dimineaţă, îmbujorat, secretarului organizației de bază, care se necăjise de atîtea ori din pricina axului — hai puţin cu mine la montaj. La montaj, minune : axul canelat al cardanului nu mai trebuia bătut cu ciocanul ca să intre în glisantă. Intra uşor, cu mina... — ...şi de atunci — îmi spune Nicolae Şerban, amintindu-şi întîmplarea — nu mai avem reclamaţii cu privire la ax. Important e şi următorul fapt : exemplul lui Broască îi îndeamnă şi pe alţi muncitori să vadă mai departe de operaţia pe care o execută ei înşişi, să urmărească în continuare comportarea pieselor, întocmai ca un profesor care urmăreşte drumul foştilor săi elevi... Un sprijin puternic Parcă era un făcut : cam o treime din ştergătoarele de parbriz nu reuşeau să treacă dincolo de pragul controlului de calitate. Ca nişte şcolari slab pregătiţi, cădeau la primul examen. Cei nouă din echipa lui Cornel Potcoavă, adunaţi la bancul de probă, îşi priveau cu mîhnire, în încruntare, munca. N-aveau de ce să fie mulţumiţi : iată, din nou trebuie remaniate o grămadă de ştergatoare. Cine era de vină ? Cine greşise ? Trebuia văzut limpede : ce se întîmplă în echipa lui Potcoavă ? Cum de s-a ajuns ca remanierile să fie socotite ceva obişnuit ? — Să vorbim deschis, ca între comunişti , a spus lăcătuşul Lucian Stănescu, în şedinţa organizaţiei de bază, în echipa noastră s-a cuibărit acel fel de muncă criticat pe bună dreptate în Directivele C.C. , de a da cantitate în dauna calităţii. Ne punem numai întrebarea : „Cîte ştergatoare am dat pe ziua de azi ?“ nu şi aceea : „Cum sunt ele executate ?“ Oare cum ar mai ieşi autocamionul nostru pe poarta uzinei dacă şi tovarăşii din alte sectoare n-ar veghea în suficientă măsură la marca fabricii ? Mulţi au luat cuvîntul. Şi Constantin Tonescu, şi Alexandru Crişan, şi Avram Petre, şi alţi comunişti care şi-au pus la inimă problema calităţii, au adus numeroase propuneri interesante. Şi iată ca cei din echipa lui Potcoavă, care intraseră cam mohorîţi în şedinţă, bănuind că vor fi săpuniţi, au simţit mai puternic ca niciodată sprijinul, forţa organizaţiei de partid. Fiecare din zilele următoare a adus ceva nou în viaţa colectivului de lăcătuşi. Nervul stimulator al întrecerii a început să pună în mişcare idei şi iniţiative. Oamenii au trecut la verificarea atentă a planului de operaţii şi a dispozitivelor. Comunistul Lucian Stănescu, cel care se ridicase cu atita curaj împotriva lipsurilor, confecţionă el însuşi un nou dispozitiv de filetare. De asemenea, spiritul viu al întrecerii a dus la precizarea şi întărirea răspunderilor personale în ceea ce priveşte calitatea. Acum, la bancul de probă, în faţa controlului de calitate, se putea spune precis : acest lucru l-a făcut cutare sau cutare. Merită lăudat sau, dimpotrivă, scuturat... Aşa Incit, după prima săptămînă de cotitură în viaţa echipei, s-a văzut că remanierile nu sunt deloc ceva „obişnuit“, înainte de a ieşi In lume Momentul final... Autocamionul iese pe poarta „montajului general“, nerăbdător să-şi ia... zborul. Acum nu mai e o şarjă de oţel, o fuzelă, un ax canelat, un ştergator de parbriz, un motor, un şasiu, ci toate acestea laolaltă, şi multe altele : rodul a mii de minţi şi braţe. Mecanicilor auto le revine răspunderea de a-i face mașinii ultima „toaletă“ și a o scoate întîia oară „în lume“. Solemnă clipă ! Avîndu-1 alături, în cabină, drept tovarăş de drum pe controlorul final de calitate, mecanicul auto este într-un fel „reprezentantul“ tuturor celor care au plămădit autocamionul. Se simte la mulţi dintre mecanici mîndria de a pregăti astfel maşina încît controlul sa fie satisfăcut, să nu mai aibă de cerut nici o remediere. Ion Cîrnu e un mecanic auto priceput. Numai că îi cam lipsea mîndria aceasta. Chiar şi eventualele cerinţe ale controlului final avea obiceiul să le expedieze fără prea multă bătaie de cap. De aceea lipsurile semnalate reapăreau uneori la recontrol. Ion Stăvărel a observat mai de multă vreme acest fel al tovarăşului său de muncă. Ar fi putut să nu-i pese lui Stăvărel , fiecare, doar, răspunde de maşina ce i se încredinţează. Ar fi putut... ? Nu, fiindcă Stăvărel e candidat de partid , iar marca fabricii trebuie să fie peste tot, şi în mîna oricui, la înălţime ! Şi i-a venit un gînd pe care l-a exprimat în cadrul grupei sindicale : „In cinstea aniversării partidului, îl chem la întrecere pe tovarăşul Ion Cîrnu pe baza angajamentului : lunar — 50 autocamioane de bună calitate !“. A primit Ion Cîrnu. Iar de atunci, după cum observă tovarăşii săi de muncă, ceva s-a schimbat în comportarea lui. Nu mai lasă treaba la jumătate. Calitate şi însuşiri. Sunt ca doi termeni într-o operație matematică, de nedespărțit. VICTOR VÎNU. SCINTEIA Un nou cămin cultural CIMPINA (coresp. „Scînteii“). Locuitorii comunei Breaza, raionul Cîmpina, au inaugurat, în cinstea aniversării partidului, un nou cămin cultural. El cuprinde o sală de spectacole cu o capacitate de 420 locuri, o bibliotecă cu 7.800 volume, sală de repetiţii, sală de sport etc. La construirea acestuia au contribuit, prin muncă patriotică, cetăţenii din comună. In fata căminului a fost construit prin muncă patriotică un parc pe o suprafaţă de 10.000 m.p. «H „..Frunzuliţă de mohor Se-opreş te pasarea-n zbor Cînd vine primăvara Nu mai cunoaşte ţara Ca-nflorit prin grija lui Dragului partidului...“. GHEORGHE VLAD Nr. 5151 Slobozia mimi ...Acum citeva decenii, un politician „istoric" se ostenise pînă la Slobozia Mîndra intr-un turneu electoral. In faţa ţăranilor jerpeliţi, cu obraji păminţii, dumnealui vorbea despre „raiul liberal“ şi cum ei, liberalii, ca un sfint Petru în carne şi oase, vor deschide pentru toţi porţile acestui rai din momentul cînd partidul liberal va veni la putere. In timp ce distinsul oaspete făcea spume la gură, din masa de ţărani s-a ridicat o voce: — Fraţilor, da’ ăsta e ăla care a păpat citeva milioane de la cefereu. Oamenii şi-au întors feţele. — Ce vă uitaţi aşa la mine ? — a continuat vocea. Nu vedeţi că nu-i dă mina să mai zică ceva ? El cu neamul lui a pus jandarmii pe urmele noastre la ’907. Văzînd cum stau lucrurile, „politicianul" s-a urcat în maşină şi dus a fost. Cel care-l pusese pe fugă era Ion Dachin. Nici moşier de prin partea locului, nici mare avocat sau reprezentant al nu ştiţi cărui partid adversar liberalilor, ci unul dintre cei jerpeliţi, cu obraz pămîntiu. De unde atita curaj ? Pe semne îl moştenise de la tatăl său. Stan Dachin fusese unul din capii care aprinsese flacăra răscoalei la 1 907 în Slobozia Mîndra. Jandarmii l-au omorît în bătaie pe el şi pe Florea Neaţu. Ion avea cinci ani pe atunci. Insă chiar la o asemenea vîrstă, cînd îţi vezi tatăl făcut zob, nu uiţi cît trăieşti. Şi Dachin nu numai că n-a uitat dar, cînd s-a făcut mai mare şi a început a pricepe anumite rosturi, a simţit în inimă gustul urii. Şi ura împotriva rînduielilor nedrepte de atunci a crescut odată cu el. Ion Dachin crezuse că numai lipsa de pămînt era cauza sărăciei lor. Dar de ce copiii mureau în faşă (lui din nouă îi muriseră şase), de ce şcoala arăta ca vai de lume, sau de ce femeile năşteau la coada sapei ori în urma plugului, precum şi multor altor întrebări de soiul acesta, el, Dachin, cu toată agerimea sa de minte, nu izbutea să le dea de rost. Multe rele credea că vor rămîne aşa cît îi veacul. Insă cînd comuniştii i-au deschis ochii, Dachin li s-a alăturat din tot sufletul. In 1945 făcea parte din prima celulă comunistă organizată în comună. Şi tot în acel an, în februarie, şi-a luat feciorul, pe Niculae, şi, împreună cu alte cîteva sute de ţărani, a pornit-o spre Turnu Măgurele să ocupe prefectura. Două săptămîni a stat Dachin s-o păzească după ce-l izgoniseră pe prefect. De acum oamenii din Slobozia Mîndra începeau să se simtă cu adevărat slobozi. ...Acum mai bine de zece ani, un grup de țărani din Slobozia Mîndra s-a dus la unul care fusese cel mai mare comerciant din această comună. — Domnule Velicescule, venirăm să ne dai casa de bani. Ce să mai ţii în ea, şoareci morţi ? Noi avem nevoie de ea la colectivă (o înfiinţaseră în 1949). Mai de voie, mai de nevoie, fostul mare negustor le-a dat-o, dar otita a rîs, încît se zice că din asta, la un an după aceea, i s-ar fi tras moartea. S-ar fi părut, după veniturile de atunci, că tinerei gospodării colective îi trebuia casă de bani ca chelului tichie de mărgăritar. Şi fondul de bază era destul de pirpiriu. Ce vreţi, se adunaseră numai cîteva zeci de familii cu vreo trei sute de hectare de pămînt. Încolo mai de nici unele , cîteva grape şi pluguri, cîţiva boi costelivi şi... cam otita. în acel început de drum încrederea colectiviştilor îşi avea rădăcinile numai şi numai în cuvîntul partidului. Exemple negru pe alb nu prea găseai pe atunci şi nici experienţă în privinţa muncii în comun nu intîlneai pe toate drumurile. Totuşi, cum de au izbutit colectiviştii din Slobozia Mîndra ? Să răspunzi în amănunt la această întrebare ar însemna ca articolul de faţă să se transforme într-un adevărat roman. Cu toate acestea nu greşim dacă spunem în cîteva cuvinte, că izbînda lor se datoreşte încrederii în partid, încrederii în forţele lor şi dîrzeniei. Aşa se şi explică de ce astăzi, la Slobozia Mîndra totul se dezvăluie sub cu totul alte dimensiuni. Peste apa Saiului, la centrul gospodăresc, colectiviştii (toată comuna) au ridicat uri adevărat orăşel al animalelor şi păsărilor : numeroase grajduri, maternităţi, puterniţe, magazii. Şi aci d- freie îţi iau ochii: 646 de bovine (brigadierul zootehnic era plecat să mai cumpere o sută de vaci), 155 de scroafe, 1.500 de oi etc. Fondul de bază valorează astăzi aproape cinci milioane şi jumătate, iar veniturile s-au ridicat anul trecut la peste patru milioane şi jumătate, urmînd ca în acest an să se ridice la vreo şase milioane. Dac-ar Şti fostul proprietar al casei de bani ar muri a doua oară ! Dar să dăm o raită de-a lungul comunei înşirate intre un deal ce porneşte din apropierea Dunării şi pîrîul Sîiului. Mai întti se copleşeşte impresia de simetrie, curăţenie şi gingăşie sufletească exprimate in peluzele de flori şi copacii plantaţi pe marginea trotuarelor. La îndemnul preşedintelui de sfat popular comunal, Florea Zână, al deputaţilor Ion Dachin, Gheorghe Achim şi Mitrică Voicu, gospodarii au construit garduri în linie dreaptă, le-au văruit, au amenajat trotuarele. Cînd comuna se înnoieşte cu zeci de case, în fiecare an, simţul frumosului te îmboldeşte de la sine să îmbraci Slobozia Mîndra într-o haină dintre cele mai alese. Căminul cultural nou cu şase sute de locuri, şcoala, magazinul universal şi restaurantul, de asemenea noi, dispensarul cu staţionar, casa de naştere şi farmacia, radioficarea şi electrificarea, cele peste 180 de biciclete (in 1946 erau numai două), toate acestea alcătuiesc tabloul unei Slobozii Mindre care nu mai are nimic comun cu înfăţişarea vechilor sate din Cîmpia Dunării, înecate in praf şi glod. In ziua plecării, preşedintele gospodăriei, Marin Bunoaica, îmi spune : — Fiindcă n-aţi avut prilejul să luaţi parte la un meci al echipei noastre de fotbal, măcar duceţi-vă să vedeţi repetiţia echipei artistice care se pregăteşte pentru concurs... Precizăm, a uneia dintre echipe (orchestra), pentru că mişcarea artistică de amatori din Slobozia Mîndra mai cuprinde : echipă de teatru, una de dans, cor de o sută de persoane, brigadă artistică de agitaţie, toate cu „state“ de turnee întreprinse prin comunele şi oraşele învecinate. Repetiţia se ţinea într-una din încăperile căminului. In curte m-am mai oprit cîteva clipe în faţa plăcii comemorative în marmura căreia sunt săpate numele lui Stan Dachin şi Florea Neaţu. Prin fereastra deschisă răzbat acordurile instrumentelor. Înăuntru, pupitrul cu note, ca la orice orchestră care se respectă. Artiştii — colectivişti simpli. Mîinile lor bătucite cu degetele îngroşate ating cu gingăşie corzile şi clapele instrumentelor şi parcă-ţi înzecesc emoţia. Acompaniau pe solista Ioana Iancu, o fetişcană de şaptesprezece ani, tare mărunţică însă cu o voce plină şi caldă. Multă vreme m-au urmărit cuvintele cîntate de Ioana : -----0*0------ Tinerii din fabrica noastră ****** Intre cele 60 de brigăzi de tineret din întreprinderea noastră se desfășoară în întîm-’ pinarea aniversării partidului o întrecere pasionantă. In lupta pentru produse de calitate superioară, fiecare brigadă se străduiește să cîștige titlul de „cea mai bună brigadă din fabrică". Pînă acum sunt mulţi candidaţi pentru acest titlu. De pildă, tinerele din brigada condusă de Florica Ene, de la secţia dublare, lucrează de săptămîni de zile fără nici un defect. Rezultate bune au obţinut şi brigăzile conduse de Aristica Asaftei, Angela Ganea şi Maria Alexandru. Pe lingă activitatea în producţie, tinerele filatoare participă la numeroase acţiuni gospodăreşti. Pînă acum ele au efectuat lucrări de înfrumuseţare în cadrul întreprinderii, la parcul de lîngă Casa raională de cultură, pe şantierul de la unitatea a II-a. Numeroşi tineri se pregătesc în vederea participării la cel de-al VI-lea concurs al formaţiilor artistice de amatori. Organizaţia U.T.M. a iniţiat o serie de acţiuni pentru cunoaşterea trecutului de luptă al partidului nostru. MARIA SAVA — filatoare ; VASILE MALÎIA — ajutor de meşter ; LUDMILA MINCU — inginer, din postul de corespondenţi voluntari ai „Seînteii" de la „Filatura Românească de Bumbac“-Bucureşti.