Scînteia, iunie 1961 (Anul 30, nr. 5182-5211)

1961-06-01 / nr. 5182

Nr. 5182 Corul căminului cultural din comuna Fierbinți, raionul Urziceni Pasiunea pentru publicistică e nedespărţită de scrisul lui Arghezi. Cele peste şase decenii în care s-a desfăşurat opera au cunoscut un comentat neîntrerupt al contemporaneităţii, al evenimentului ca şi al faptului în aparenţă mărunt, căruia i se scot la lumină, cu agerime, tîlcurile. Nu e cea mai puţin însemnată lecţie pe care o oferă Arghezi colegilor de breaslă mai tineri. In afară de cîteva romane, volumele sale numeroase de proză se alcătuiesc din asemenea scrieri de mici dimensiuni — bilete de papagal, tablete — ţesute cu migală, care ating virtuozitate în concentrare, îmbogăţesc şi nuanţează sensul dintr-o cotire a frazei. Volumul în curs de apariţie în Editura pentru literatură alege, dintre articolele vechi şi noi, douăzeci care vorbesc despre Bucureşti. Sunt rezultatul unei cunoştinţe şi al unui ataşament îndelungat. Poetul îşi iubeşte oraşul pe care l-a străbătut — după cum ne spune — „tîrîş, grăpiş... cu bastonul, o viaţă“, îi intuieşte individualitatea urbanistică şi îi simte farmecul. în 1346 îl descria împărţit in 8 tablouri „din care 4 cu marile parcuri şi 4 împestriţate“. Oraşul e văzut în mişcarea lui istorică, cu schimbările care totuşi păstrează fizionomia întregului. Amintiri despre locurile străbătute, cărora verbul arghezian le sugerează culoarea, fac mai sensibilă transformarea oraşului î.itir.3 dar patriarhal de odinioară, în metropola pe care azi regimul popular o clădeşte cu grijă. Oraşul a avut parte de memorabile teste literare care l-au surprins în faze deosebite ale existenţei sale. După Nicolae Filimon, Matei Caragiale, Camil Petrescu, George Călinescu sau Ion Marin Sadoveanu, paginile acestea ale lui Arghezi vin să întregească, cu caracteristică strălucire, istoria literară a Capitalei noastre. Dar Tudor Arghezi nu s-a putut îngrădi în pitoresc, pentru că, în vremuri ostile, scrisul lui a refuzat totdeauna refugiile, a păstrat nereu luciditatea criticii şi n-a despărţit locurile de oameni. Paginile care vorbesc de Bucureştii trecutului nu rămîn la farmecul clădirilor şi parcurilor. Viaţa socială a oraşului e comentată cu stridentele ei contradicţii şi satira e prezentată peste tot. „Preludiu" a fost scris în 1918, în închisoarea Văcăreşti, unde poetul fusese trimis de stăpînire, „ca un locuitor supărător“. Aceste pagini mînioase au adresă precisă. Apostrofarea oraşului devine descriere sarcastică a „elitei“ politice şi culturale. „Mă tulbură lipsa de pasiune, absenţa dragostei, absenţa mîniei, a curajului şi a primejdiei din actele elitei tale presupuse“. „Elitele“ sunt descrise aici mai ales sub aspectele descompunerii morale. Ca şi personajul lui Le Sage, care poate da la o parte acoperişurile şi privi în toate casele, poetul îşi făgăduieşte să descrie adulterurile profitabile şi protejate de soţi, tripourile unde se măsluiesc cărţile. Localizarea socială e precisă. E vorba de şefii de partide istorice. Ostilitatea cu care sunt menţionate asemenea elite e înverşunată şi revine cu toate prilejurile. După Caragiale, Arghezi a zugrăvit Moşii, cu bunăvoinţă. Tonul amuzat se schimbă însă cînd la căluşei e aflat călărind pe un „pegas de scînduri“, „domnul Nolică, profesor universitar şi mare proprietar“... Pentru a-şi explica prezenţa, domnul Nolică emite „un principiu de guvernămînt“ şi declară „serios ca Newton şi sentenţios ca Bismark“ , „Aşa înţeleg eu democraţia !“. Călare pe calul care se dă uţa, personajul rămîne politicianul demagog. Prezenţa lui are aici acelaşi rost ca şi în horele în care, în trecut, în zilele alegerilor, candidaţii cu joben se prindeau împreună cu alegătorii. In articolele mai vechi din volum, o „contrapondere“ faţă de lumea care trezeşte sarcasmul, o reprezin.ll'MIIIIIMIIIIMIIIIIIII'l'llllllHI'limilItPIIIIIHIIlllMIIMlIMIIIHIIIIIIIIHHHI^ CRONICĂ LITERARĂ tă elogiul trudei răbdătoare şi modeste. In „Piaţa Mare“, scriitorul descoperă produsul „mîinilor plugăreşti". Există în atare pagini dragostea pentru virtuţile şi puterea artistică a poporului pe care o mărturiseşte toată opera lui Arghezi. Există aici, ca şi în alt pasaj, un iz de patriarhalism. Volumul adună texte scrise vreme de mai bine de patru decenii. Aflăm în el şi unitatea şi contradicţiile, limpezirea treptată a gîndirii filozofice şi sociale. La Tudor Arghezi, tonurile patriarhale au rămas însă totdeauna răzleţe. Admiraţia pentru ceea ce poate izbuti munca omenească l-a împiedicat să devină adversarul maşinistmului, a pregătit încă de mult elogiul progresului şi creaţiei umane din „Cîntare omului“. Odată cu clarificarea înţelegerii sociale, în faţa poetului s-a dezvăluit un aspect de însemnătate fundamentală al Bucureştilor — Bucureştii luptei revoluţionare. Vizita la Griviţa Roşie e prilej de meditaţie semnificativă. Forţele în ciocnire sunt văzute cu claritate: „între maşini şi peste maşini s-au întîlnit şi ciocnit, în catastrofă, două timpuri, mileniile cu Viitorul. Un convoi de dricuri : faraoni, sultani, viziri, maharalale, mandarini, împăraţi, regi, prinţi, camarile şi... financiari. Faţă în faţă cu acest convoi, proletariatul“, în clădirile noi de la Griviţa Roşie, în preajma maternităţii, creşei şi infirmeriei, Arghezi evocă umbre din trecut, anii curbei de sacrificiu, sirena lui Vasile Roaită, gloanţele, procesul. Volumul se încheie firesc cu pagini despre partid. Evocînd ştiinţa anilor 1933, scriitorul a înţeles că partidul era „statul major al revoluţiei în pregătire. Partidul ştia şi cum va începe şi cum va fi sfîrşitul“. Percepe continuitatea de luptă şi orientare. Enumerînd înfăptuirile socialiste pe tărîmuri diferite, Tudor Arghezi constată : „toate acestea le-au realizat în ţara noastră socialismul şi partidul“. Proza şi versurile lui Arghezi au mereu rezonanţe multiple. Enunţarea unui titlu sau unei teme nu le poate împuţina faţetele. Articolele despre Bucureştii din trecut şi de azi au numeroase implicaţii şi întregesc cele spuse prin limbajul poeziei. De altfel, în articole ca şi în alte texte de proză, graniţa cu poezia e imposibil de marcat şi poetul e mereu prezent. Modul cum se vorbeşte despre munca olarului recheamă în minte splendidele versuri din „Dacica“ : „Mă uit la tine, şubred vai de lut. Trei mii de ani ai încăput“... Douăzeci de texte — cit de bine ar fi alese — nu pot, fireşte, reprezenta decît parţial un scriitor care în sute de articole a vorbit de atîtea ori, direct sau indirect, despre Bucureşti, în cuvîntul său înainte. Tudor Arghezi făgăduieşte o ediţie viitoare mai voluminoasă. Nu ne îndoim că ea va putea întregi ceea ce a adus volumul de faţă, şi bănuim un comentar viitor la transformarea oraşului într-un ritm uluitor, la înlocuirea magherniţelor moştenite şi a străzilor rănite de bombardamente, cu cartierele de blocuri svelte, la tot ceea ce înseamnă pentru locuitorii Bucureştiului, bucurie mereu reînnoită şi pentru vizitatori surpriză admirativă. Cititorii şi întreaga noastră cultură au sărbătorit zilele acestea, cei optzeci şi unu de ani ai lui Tudor Arghezi. Pentru Arghezi viaţa înseamnă scris şi prezenţă. Urîndu-i ani îndelungaţi, cititorii ştiu că aceşti ani se vor transforma în scris, în „casnă dorită“, cum îi spune poetul şi deci, în roade admirabile pentru arta socialistă. SILVIAN IOSIFESCU -----------------------TUDOR ARGHEZI: „Cu bastonul prin Bucureşti“ -pro la munţii Bucegi: „CREASTA PICĂTURII" SCINTEIA Filmul „SETEA“ vizionat de 500.000 de spectatori Pînă acum, filmul „Setea“ a fost vizionat, în întreaga ţară, de aproximativ 500.000 de spectatori — cifră ce reflectă interesul cu care este primită recenta producţie a studioului „Bucureşti“. Pe Ungă filmele care rulează în continuare, pe ecranele cinematografelor din Capitală intră în premieră noi realizări. Printre acestea se află filmul „Adio copilărie“ — producţie a studioului din Ialta — care redă un episod din viaţa unui tînăr sovietic. In filmul „în liniştea serii“, cineaştii bulgari aduc pe ecran un moment din lupta poporului împotriva fascismului. Creaţia studioului De la-Berlin — „Piticul vrăjitor" — este inspirată după un basm din folclorul german. De asemenea, vor mai rula filmul maghiar „La ordin, să trăiţi", precum şi „Vikingii“ — producţie americană. CÂRHIT 111 PRIMA AUDIŢIE Programele viitoarelor concerte pe care Filarmonica de stat „George Enescu“ le prezintă pina la sfirşitul stagiunii cuprind şi cîteva lucrări în primă audiţie. In concertele din 3 şi 4 iunie va fi interpretat oratoriul „Constelaţia omului" de Tiberiu Olah, pe versuri de V. Maiakovski. Alte concerte vor cuprinde Oratoriul dramatic „Ioana pe rug“ de Arthur Honneger şi „Cantata profană“ de Béla Bartók, compusă după o veche baladă romînească. TURNEUL TEATRULUI „C. MQTTARA“ Teatrul „C. Nottara“ întreprinde de la 3 iunie la 9 iulie un turneu în ţară cu piesele: „Fiul secolului“ de I. Kuprianov şi „Scandaloasa legătură dintre domnul Kettle şi doamna Moon" de J. B. Priestley. Artiştii bucureşteni vor prezenta spectacole în peste 30 de oraşe şi centre muncitoreşti, situate în aproape toate regiunile ţării. ANSAMBLUL POLONEZ „SLASK“ NE VA VIZITA ŢARA In prima jumătate a lunii iunie va sosi în ţara noastră ansamblul de cîntece şi dansuri „Slask" din R. P. Polonă, decorat cu Ordinul „Steagul Muncii“ clasa I-a şi Medalia de Aur a Consiliului Mondial al Păcii. Deplasînd aproximativ 130 de persoane, ansamblul, sub conducerea artistică şi dirijorală a artistului Stanislav Fladyna, îşi începe turneul într-o serie de oraşe din ţară, după care va prezenta spectacole în Bucureşti. PREMIERA OPEREI „DON CARLOS“ IA CUI. Colectivul Operei Maghiare de Stat din Cluj a pus în scenă opera „Don Carlos“ de Giuseppe Verdi. Peste cîteva zile spectacolul va fi prezentat în premieră pe ţară. ACHIZIŢII LA MUZEUL DE ARTA POPULARĂ Muzeul de artă populară din Capitală şi-a întregit colecţiile cu noi achiziţii valoroase. Din zona comunei Bisoca, regiunea Ploieşti, au fost procurate costume naţionale care ilustrează specificul zonei şi cuprind noi motive de decor ce reflectă transformările înnoitoare din viaţa poporului nostru. De asemenea au fost achiziţionate şi piese de mobilier, vase din ceramică, lucrări în lemn, un atelier de rudar, unelte şi produse In diferite faze de lucru. COLECŢIA „OAMENI DE SEAMA" In colecţia „Oameni de seamă", Editura Tineretului tipăreşte o serie de cărţi care urmăresc să facă cunoscute cercurilor largi de cititori, viaţa, opera, precum şi epoca în care au trăit cei mai de seamă oameni ai ştiinţei şi culturii universale şi naţionale. Pînă acum în această colecţie au apărut 42 titluri de cărţi dintre care 29 originale. La editură se află în pregătire volume consacrate lui Traian Vuia, Dr. Victor Babeş, Byron, Joliot Curie, Maxim Gorki, Avicenna, Schiller. Pag. 3 DIN SCRISORILE SOSITE LA REDACŢIE Pentru echipele teatrele săteşti Scriem redacţiei ca membri ai unei formaţii de teatru de amatori dintr-o gospodărie agricolă colectivă. La noi, la Sagna, comună din raionul Roman, se desfăşoară mai multe forme de activitate cultural-artistică, dar cea mai îndrăgită este teatrul. Ne-am străduit să prezentăm cu mai multe spectacole cu piese noi cărora să le dăm o interpretare cît mai bună. Şi ne mîndrim cu faptul că la concursul echipelor artistice de amatori formaţia noastră a cucerit premiul II pe ţară, în ultimii ani, repertoriul formaţiei a cuprins multe piese, îmbogăţirea repertoriului nu este însă o treabă prea uşoară. Nu găsim decît anevoie piese potrivite pentru artiştii amatori de la sate. La drept vorbind, acum nici nu prea mai avem ce pregăti. Ne gîndisem să reluăm unele din piesele jucate cu ani în urmă. Dar multe din acestea nu mai sunt corespunzătoare pretenţiilor sporite ale spectatorilor colectivişti, iar cele mai reuşite, destul de puţine la număr, oglindesc probleme acum depăşite în marea majoritate a satelor noastre, în care există gospodării colective. Cele mai mari succese le-am obţinut atunci cînd am adus pe scenă imagini actuale din viaţa nouă a satului. Ne-am convins astfel că prin teatru, chiar la posibilităţile modeste ale unor amatori, putem şi trebuie să facem din scena căminului cultural, a colţului roşu, o tribună de dezbatere, cu mijloace artistice, a celor mai importante probleme ale traiului în gospodăria colectivă, ale vieţii actuale ale satului. In prezent, partidul îndreaptă eforturile principale în direcţia întăririi economico-organizatorice a gospodăriilor agricole colective, spre dezvoltarea proprietăţii obşteşti, perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, care să ducă la ridicarea tuturor gospodăriilor colective la nivelul celor fruntaşe. Viaţa colectiviştilor oferă scriitorilor un material bogat şi neasemuit de interesant pentru prezentarea artistică a acestor preocupări. Iar noi aşteptăm de la tovarăşii dramaturgi piese scurte, într-un act, interesante şi convingătoare, care să militeze, la un înalt nivel artistic, pentru cele mai importante şi actuale probleme ale dezvoltării gospodăriei colective. ANUȚA LUCACI, CONSTANTIN AVRAM — colectiviști, membri ai formației de teatru. o «o LA ŞCOALA MARILOR PROFESOR! S-au întîlnit aici, la Institutul Pedagogic de 3 ani din Bucureşti, venind de pe meleaguri diferite ale ţării. Nu le-a fost greu să se împrietenească, cu toate că unii sunt abia în pragul adolescenţei, iar alţii au trecut de mult de 18 ani. I-a apropiat pasiunea cu care se pregătesc pentru a deveni profesori. Dar mai bine să povestească ei înşişi... O pasiune din familie — Cînd am intrat prima dată la clasă să predau o lecţie de istorie, copiii au prins să zîmbească. „Profesorul", mic de statură, cu ochii vioi şi părul puţin zburlit, nu se deosebea prea mult la înfăţişare de elevii din clasa a Vil-a. — Nu puteam stîrni interesul acestor elevi pentru lecţie, decît dacă aveam să le spun lucruri noi, dacă reuşeam să le transmit o parte din pasiunea cu care eu iubeam istoria. După primele clipe, în clasă s-a făcut linişte deplină, copiii ascultau cu interes pe tînărul lor dascăl povestindu-le fapte de vitejie din trecutul poporului nostru, vorbindule despre viaţa sa luminoasă de azi. Comisia care asculta această lecţie practică a studentului Axente Tampa, din anul II, i-a dat nota maximă : 10. Cum a ajuns lăcătuşul Axente Tampa de la întreprinderea de prefabricate din Braşov student fruntaş la Institutul pedagogic de 3 ani din Bucureşti ? El a mers pe un drum pe care-l urmează astăzi mii de alţi tineri. După absolvirea şcolii de şapte ani a învăţat meseria aleasă şi, fără a-şi întrerupe munca în producţie, a urmat şi absolvit şcoala medie serală. — încă din primele clase de şcoală m-a atras istoria şi geografia. Condiţiile bune create de partid şi guvern tineretului studios m-au îndemnat să studiez mai departe, să mă fac profesor. în casa noastră se vorbea mult despre misiunea nobilă de a-i educa pe copii. Sora mea mai mare este profesoară de limba romina la Bran, iar alt frate, student la Cluj, se pregăteşte să devină profesor de geografie şi ştiinţe naturale. în vacanţă, cînd se întîlnesc toţi trei acasă, între ei încep discuţii ca la un adevărat... consiliu pedagogic. Ştiu cu toţii că, pentru generalizarea învăţămîntului de şapte ani şi trecerea treptată la învăţămîntul de opt ani, sunt necesare numeroase cadre didactice cu o bună pregătire de specialitate, cu un larg orizont cultural. Licărirea talentului înainte de a veni la institut, Ion Şuşală a fost activist U.T.M., apoi învăţător în cîteva sate din regiunea Argeş. La Căpăţîneni, la şcoala din apropierea Cheilor Argeşului, tînărul învăţător îi învăţa pe copii să citească, să scrie, să deseneze. Desenul era pasiunea lui nemărturisită. Cînd copiii abia puteau ţine corect creionul în mină îi încolţea în minte întrebarea : voi putea călăuzi cu folos paşii acestor copii ? — Le-am povestit din tainele acestei arte despre care nici eu nu ştiam prea multe. Elevii au progresat vizibil, iar la cîţiva am descoperit licărind o luminiţă de talent. M-am bucurat mult, dar am luat şi hotărîrea să mă perfecţionez eu însumi, ca să pot dezvolta multilateral aptitudinile lor. Astfel, am ajuns la Facultatea de arte plastice a Institutului pedagogic de 3 ani din Bucureşti, în discuţiile pe care le are cu colegii săi, Ion Şuşală îşi susţine cu consecvenţă punctul de vedere despre menirea profesorului şi artistului în educarea copiilor şi oamenilor muncii. Se gîndeşte la elevii săi de la Căpăţîneni, la oamenii din sat, care ştiu să lucreze cu îndemînare obiecte împodobite cu desene şi cusături artistice, dar care au totuşi nevoie de un îndrumător priceput. De aceea munceşte cu sîrguinţă în atelierul de pictură, lucrează modelaj, grafică, desen, studiază istoria artei, vizitează expoziţii şi muzee, învaţă din măiestria clasicilor picturii noastre şi universale, împreună cu colegii merge adesea în fabrici, face portrete de muncitori, se deprinde să redea cu mijloacele artei viaţa clocotitoare ce-l înconjoară. Iar cînd se va întoarce în sat, elevii vor învăţa de la el multe lucruri folositoare. Drumul spre inima copiilor „La toamnă vin neapărat să urmez institutul vostru...“ îi scrie sora sa de la Brăila. „Ne întîlnim la toamnă, la institut“... o asigură în altă scrisoare două prietene de la uzină. Argentina Spînu arată scrisorile și colegelor ei de la cămin. — Ce le-a venit la toate ? se miră fetele. — Cred că e „vina“ mea, recunoaște veselă Argentina. Atîtea le-am povestit despre munca și viața noastră de aici, despre planurile de viitor încît s-au hotărît să mă urmeze. Poate unele vor merge la altă facultate a institutului, căci au de unde-şi alege : filologia, limbile moderne, matematica, fizica şi chimia, istoria şi geografia, artele plastice, educaţia fizică. Şi intr-adevăr, merită să o asculţi pe această viitoare profesoară vorbind despre felul în care-i va învăţa pe copii botanică, zoologie, anatomie. Este abia în anul I la Facultatea de ştiinţe naturale a institutului, dar parcă e de mulţi ani la catedră. Iubeşte mult copiii. Pînă mai ieri era chimistă la uzinele din Buciumeni. După terminarea programului de lucru se grăbea spre casă, unde o întîmpinau copiii gazdei. „Gazeta literară“ publică, în ultimul număr, o „anchetă despre schiţă". Iniţiativă meritorie. întrebările pe care este axată ancheta sunt interesante. Răspunsurile date de scriitorii şi criticii solicitaţi — la fel. Sunt abordate probleme importante şi actuale ale genului scurt — capacitatea schiţei de a sesiza cu operativitate noul din viaţa socială, de a surprinde procese sufleteşti caracteristice formării conştiinţei socialiste, se discută despre legile acestei specii literare, despre procedeele capabile să extindă semnificaţia faptelor relatate etc. Ancheta înmănunchează consideraţii pline de miez, argumente convingătoare menite, între altele, să definească drept principal izvor de inspiraţie al schiţei realitatea contemporană, faptul de viaţă semnificativ, întrebările formulate de redacţie şi rîndurile scrise, în replică, de Eugen Barbu, V. Em. Galan, Silvian Iosifescu, D. Micu, Radu Cosaşu, Remus Luca, Fănuş Neagu, Petre Sălcudeanu, Pop Simion şi Nicolae Velea reflectă, în ansamblu, o unanimitate de principiu, de bun augur pentru dezvoltarea continuă a schiţei literare inspirate nemijlocit din viaţa de azi. Ii ajuta să-şi pregătească lecţiile, le spunea poveşti, îi învăţa să se comporte frumos. Iat-o acum pregătindu-se pentru a preda într-o şcoală cu zeci de copii. Lucrează sîrguincioasă în laboratoarele de botanică, zoologie şi chimie ale institutului, înzestrate cu utilaje şi aparate moderne. Studiază cu seriozitate pedagogie, psihologie pentru a putea ajuta cît mai mult la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Nu e de mirare că are numai note 9 şi 10. Ea, care a trăit în sat, ştie că profesorul şi învăţătorul nu trebuie să se limiteze numai la activitatea de la catedră, ci are datoria să ţină conferinţe, să participe la activitatea cultural-artistică a tineretului, să răspundă la diferite probleme care îi preocupă pe ţăranii muncitori. Toţi studenţii institutului sunt animaţi de dorinţa de a-şi pune entuziasmul, priceperea şi talentul în slujba unui scop nobil : creşterea şi educarea tineretului, a generaţiei socialiste. Azi studenţi — mîine profesorii şcolii de şapte ani şi, in viitor, ai şcolii de opt ani. FLORICA DINTILESCU Consacrat schiţei, numărul respectiv al revistei cuprinde, după cum e firesc, şi o serie de scrieri literare datorate unor prozatori cu bogată experienţă de creaţie precum şi unor tineri. Nu ne propunem, în rîndurile de faţă, o analiză a acestor lucrări, între care cel puţin cîteva — bunăoară „Vine marea“ de Sütő András, „Conducta subterană“ de Vasile Rebreanu, „Ploua mărunt şi rece" de Haralamb Zincă, şi altele încă — abordează, _________ în stiluri diferite, o tematică variată şi reţin, fără îndoială, atenţia. Subliniind preocuparea, consecventă de altfel, a „Gazetei literare" faţă de promovarea genului scurt, ni se pare necesar să remarcăm că , dat fiind caracterul oarecum special al recentului număr al gazetei - selecţia s-ar fi cuvenit făcută cu mai multă grijă. Ne referim, de pildă, la schiţa „Bănuială nedreaptă“ de Teodor Mazilu, o povestioară aproape absurdă, „căutată“, cu iz de stătut. Cititorii o vor parcurge fără prea mare interes şi se vor întreba de ce într-un număr de gazetă consacrat schiţei contemporane, prozatorul Teodor Mazilu n-a onorat coloanele respective cu o scriere mai apropiată de cerinţele, de preocupările cititorului contemporan ? (în ultimul număr al revistei a apărut încă o schiţă a aceluiaşi autor, „Hochei pe gheaţă“, care ni se pare mai izbutită). Din păcate, redacţia nu s-a orientat bine nici în alegerea textului menit să aducă în paginile numărului amintit semnătura unui scriitor de prestigiu cum este Marin Preda („Amiază de vară"). Evocator, dar părînd desprins dintr-o povestire mai amplă — în cadrul căreia ar fi avut, desigur, semnificaţie, un sens mai bogat — momentul surprins de Marin Preda în „Amiază de vară“ apare ca un instantaneu fără o localizare în timp. Semnalăm acestea întrucît, alăturate „anchetei despre schiţă", bucăţile literare au pentru cititor caracterul unei demonstraţii, capătă greutate de argument în discuţia teoretică iniţiată de redacţie. Contribuind, cu exigenţă, la orientarea autorilor spre reflectarea, cu mijloacele genului scurt, a pasionantei noastre realităţi, „Gazeta literară” va răspunde cerinţelor întemeiate ale masei largi de cititori. M. POP O anchetă interesantă ÎNSEMNĂRI In laboratorul de botanică al institutului, cîţiva studenţi din anul II al Facultăţii de ştiinţe naturale susţin examenul de botanică. (Foto : M doc)