Scînteia, decembrie 1961 (Anul 30, nr. 5365-5394)

1961-12-01 / nr. 5365

Nr. 5365 Caldă solidaritate cu Africa luptătoare Prin lupta lor eroică, popoarele din Africa au măturat în cea mai mare parte sistemul robiei co­loniale, al oprimării şi ex­ploatării, sistem care con­stituie o ruşine a secolu­lui nostru. An de an noi popoare cuceresc libertatea mult rîvnită. Aceste popoare au intrat intr-o nouă fază de dezvoltare,, au de­venit, împreună cu alte popoare eliberate de jugul colonial, făuritori ai unei vieţi noi şi participanţi activi la politica inter­naţională, o măreaţă forţă revoluţionară, antiimperialistă. Dar lupta nu s-a terminat încă. Dobîndind independenţa politică, unele popoare luptă pentru consolidarea ei prin cucerirea inde­pendenţei economice, pe calea făuririi unei industrii proprii. Pe harta Africii mai există destule „pete negre“ care indică regiuni aflate încă sub jugul colonialismului. Conştiinţa omenirii nu se poate împăca ca o asemenea situaţie să mai dăinuie. Ţările socialiste consideră că anul 1962 trebuie să devină anul lichidării depline a sistemului colonial, condamnat de implacabilele legi ale dezvoltării istorice. Imperialiştii fac totul pentru a prelungi existenţa perimatului sistem colonial. Ei folosesc toate mijloacele — războaie colo­niale, blocuri militare, comploturi, activitate de subminare, presiune economică, corupţie — pentru a ţine sub dominaţia lor ţările care s-au eliberat, pentru a face ca indepen­denţa cucerită de acestea să fie formală sau pentru a le răpi pur şi simplu independen­ţa. Expresie elocventă a greutăţilor, cauzate de imperialism, o constituie atît tragicele evenimente care au loc în Congo, cît şi tri­butul de sînge pe care po­poarele din Algeria, An­gola etc. sînt nevoite să-l aducă pentru cîştigarea drepturilor lor legitime. Conflictele internaţionale provocate de colonialişti pentru menţinerea sau redobîndirea pri­vilegiilor lor sînt o sursă de primejdie pentru pacea întregii omeniri. Principalul bastion al colonialismului contemporan este im­perialismul Statelor Unite ale Americii. în lupta lor nobilă, popoarele Africii nu sînt singure. Ţările socialiste sînt prietenii devotaţi ai tuturor popoarelor care luptă pentru independenţă şi ai celor care s-au eliberat de sub jugul colonial. U.R.S.S., ce­lelalte ţări socialiste acordă statelor inde­pendente din Africa un sprijin multilate­ral, dezinteresat. „Ţara noastră, poporul şi guvernul român — a declarat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej reprezentanţilor noilor state indepen­dente la O.N.U. — au urmărit cu multă sim­patie şi au sprijinit lupta popoarelor dvs. pentru libertate şi dreptul la o organizare statală de sine stătătoare şi ne bucurăm din inimă de faptul că aţi obţinut cu preţul luptei independenţa. Lupta tuturor popoa­relor din colonii pentru libertate şi indepen­denţă s-a bucurat şi se bucură de cea mai adincă simpatie a poporului şi guvernului român“. Cu ocazia Zilei de luptă pentru elibe­rarea Africii, poporul român îşi alătură glasul tuturor celor care cer abolirea imediată şi definitivă a ruşinosului sistem colonial. Jos colonialismul! Libertate deplină popoarelor Africii! MIHAIL GHELMEGEANU vicepreşedinte al Ligii rortţîne de prietenie cu popoarele din Asia şi Africa Copii fără copilărie 1 Din cea mai fragedă vîrstă copiii din ţările africane aflate încă sub jugul colo­nial sînt nevoiţi să muncească din zori pînă în noapte pe plantaţiile colonialiştilor. ---ft- - r r r-----.......... , , „ , , .............. , . r r r _________ Reproducem fragmen­te din impresiile cu­lese de ziaristul francez Jean Villain, dintr-o că­lătorie „ilegală“ făcută în statul rasiştilor albi — Uniunea Sud-africa­­nă. „Şi totuşi, iadul există. L-am văzut cu ochii mei. Am coborît în el. Ştiţi unde se află ? La Witcaterslande. Da, iadul există, la mii de picioare sub asfaltul oraşu­lui Johannesburg, exact sub zgîrie-norii între zidurile cărora maşinile electronice calculează zi de zi cele mai ridicate dividende din lume. Mai bine de o sută de puţuri întunecoase duc în măruntaiele sale. Peste 500.000 de robi trudesc în aceste adîncuri, pentru a scoate preţiosul metal­­ aurul. Infernul este amenajat după toate cerinţele teh­nicii moderne. Nu vezi aici nici smoală, nici pucioasă. Dimpotrivă, este luminat cu electricitate. Intîlneşti aici, după cum se şi cuvine în infernul secolului al XX-lea, chiar şi poliţişti. Descriind condiţiile în care muncesc africanii, au­torul scrie : ...Cu toate pompele, de sus curge mereu apă fier­binte — o adevărată ploaie tropicală. Şi cu toate ven­tilatoarele, la adîncimea unde trec vinele de aur, termometrele arată chiar peste 60 grade căldură. Acolo, jos, negrii mun­cesc sub comanda supra­veghetorului european, care uneori are și rolul de a pune dinamita, pentru a nu se da dinamita pe mîna „sclavilor". Supravegheto­rul european este ur­mat pas cu pas de un „boy“ african. Sluga cară în urma stăpînului lampa grea de miner şi la inter­vale de o jumătate de oră îi dă o cămaşa proaspătă. Aceşti supraveghetori albi sunt plătiţi gras — în­tre 3 şi 4 lire pe schimb. Iar acelora pe care albii îi supraveghează, celor care mînuiesc ciocane pneuma­tice, încarcă minereul, trans­portă sterilul, armează bol­ţile, montează linii ferate, la sfîrşitul zilei de trudă li se aplică pe carnetele de plată o ştampilă pe baza căreia ei primesc doi şilingi şi 9 pence. Cu alte cuvinte, trebuie să se spetească un an de zile pentru o sumă pe care „bossul“ o pri­meşte în 11-14 zile. Doi şilingi şi 9 pence pe zi ! Nici cu cît să-ţi cum­peri o cutie de­ ţigări ! A­­ceşti bani însă reprezintă ultima speranţă pentru nefericiţii, pe care, în kraa­­lurile suprapopulate, ii pîndeşte cu ochi scăpără­tori de fiară hămesită foa­metea prin crăpăturile din pereţii colibelor împletiţi din trestie. ...Negrilor, împărţiţi în mici grupuri după tribul fiecăruia, li se explică cum se mînuiesc sculele — in­structajul nu ţine mai mult de 30 de minute — şi fără o clipă de zăbavă, sînt minaţi în mină sau, am pu­tea spune, la abator, Cuvîn­­tul este foarte potrivit, căci zilnic muncitorii negri cad victimă diferitelor acci­dente. Mulţi dintre ei nu-şi vor mai revedea niciodată satele unde s-au născut , vor fi răpuşi de un acci­dent sau de o boală pro­fesională. Alţii plătesc in­trarea în subteranul templu al viţelului de aur, ori cu un braţ zdrobit de un pe­rete surpat, ori cu un pi­cior retezat de roţile va­­gonetului. Rar a existat război care a făcut printre soldaţi atî­tea victime şi le-a pricinuit atîtea suferinţe ca munca obişnuită, de zi cu zi, în minele de aur din Johan­nesburg ! ...Şi aurul şi-a părăsit stră­vechiul sălaş din rocile de la Witcaterslande numai pentru a dispare în taini­ţele de beton ale Fortului Knox din S.U.A. sau în sub­solurile blindata ale lui British Bank din Londra, lată pentru ce 500.000 de dezmoşteniţi coboară la Witcaterslande în cel mai adînc şi înfiorător infern...“ AIn republica sir­mei gh O mină frăţească M-am născut în oraşul de pe malul Nilului, Om­­durman, din Sudan. Îmi aduc aminte de copilăria petrecută în frumoasa mea ţară. în acei ani, cînd pa­tria mea se mai afla încă sub dominaţie engleză, viaţa era nespus de grea. Imaginaţi-vă numai că în 1956, cînd Sudanul a de­venit independent, el avea doar trei şcoli de stat şi cîteva şcoli particulare. Ţara avea nevoie de cadre. Atunci U.R.S.S. şi ţările de democraţie populară ne-au întins o mînă fră­ţească, dîndu-ne posibili­tate să învăţăm. Elica Populară sîntem la învă­ţătură 7 tineri sudanezi. Eu urmez cursu­rile Institutului Politehnic din Bucureşti, Fa­cul­tat­ea de E­tn Repu- Romînă­nergetică. Profesorii şi asistenţii mă ajută zi de zi, la însuşirea apro­fundată a materiei, pentru a putea deveni un bun specialist. Atunci cînd mă voi reîntoarce în patrie voi pune cunoştinţele a­­cumulate în R. P. Romînă în slujba poporului meu, pentru a ajuta la îmbună­tăţirea nivelului său de trai, pentru ca patria mea să-şi consolideze, indepen­denţa.­­ Pentru toate acestea, mulţumesc din inimă po­porului român prieten. KAMIL ELIAS GHARBAWI nUnion Miniere", Chombe şi pacea în Congo Ziaristul american Ralph Chapman demască în „NEW YORK HERALD TRIBUNE" rolul companiei „Union Miniere du Haut Katanga“, în care sunt inte­resate monopolurile belgiene, engleze, franceze şi americane, în evenimentele din Congo. „Potrivit cifrelor din sursele cele mai de încre­dere — scrie ziaristul american — „Union Miniere" şi­ filialele sale folosesc peste 20.000 de muncitori băştinaşi. împreună cu soţiile şi copiii lor, aceştia alcătuiesc o populaţie de 90.000 de oameni care de­pind direct de companie“. „în 1960 — scrie Ralph Chapman — „Union Mi­niere“, care a expediat pe diverse pieţe 300.675 tone metrice de aramă, a fost al treilea mare producător din lume al acestui metal. în acelaşi an, ea a dat 70 la sută din producţia ţărilor capitaliste de cobalt". Avînd interese atît de importante în această ţară, compania exercită neîndoielnic o mare influenţă po­litica. Ea a susţinut mişcarea secesionistă condusă de Moise Chombe şi în felul acesta a zădărnicit efor­turile de restabilire a păcii în Congo. Un purtător de cuvint al companiei „Union Mi­niere“ s-a exprimat de curînd în felul acesta : „Noi vrem să extragem arama. Sîntem aici de 54 de ani și în 1960 politica lui Chombe ne-a permis să avem anul cel mai bun din întreaga noastră istorie“. s G­A­N­T­E­I­A In fiii tăi LILINKO MIHAYA (Mozambic) Prieteni, înainte! Au alte tete, viaţa ? — ca a mea ! Ca şi-n trecut, pâmîntul ni-e Împovărat de crime Şi de furtuni. Speranţei, ei viaţă îi vor da ! Uniţi d­e-or fi, puternici de-a pururi vor rămine. Prieteni, înainte ! Aveţi şi voi o steal (în romîneşte de Tiberiu Vtan) mă recunosc pe mine... Pînă la victorie ROBERTO HOLDEN, liderul U­­niunii popoarelor din Angola, a a­­cuzat Portugalia de încercarea de a extermina poporul angolez. El a subliniat că în războiul împotriva poporului angolez sunt mobilizaţi peste 60.000 de soldaţi portughezi care se folosesc de tancuri, avi­oane de război şi artilerie. „Rezer­­______________vele N.A.T.O., depozitate în Por­tugalia, a subliniat Roberto Hol­den, sînt folosite în lupta împotriva populaţiei noastre paşnice". Roberto Holden a declarat că poporul Angolei nu va înceta lupta pînă cînd nu va obţine victoria. Răspunzînd la întrebările provocatoare ale cores­pondenţilor cu privire la „sprijinul comunist“ pe care l-ar primi luptătorii angolezi pentru libertate, Hol­den a spus : „Pentru noi, africanii, este straniu să auzim că pretutindeni unde poporul luptă pentru li­bertate, liderii săi sunt acuzaţi îndată că sunt comu­nişti. Avem impresia că numai comuniştii sunt în­­tr-adevăr pentru libertate şi independenţă". lata „roadele“ colonialismului! • Stăpînirea „barbarilor­­ civilizaţi" a costat Africa­­ 100.000.000 vieţi omeneşti. •Africii li revine numai 1­0 la sută din producţia industri-­­­ală mondială şi mai puţin de 1­3 la sută din venitul mondial.­­ • Venitul mediu anual al­­ unui locuitor din Africa este de 1­5 ori mai mic decît al unui eu-­­ ropean. • Au fost necesari 500 ani I de dominaţie portugheză pen-­­ tru ca 36.000 locuitori, adică 1 0,3 la sută din populaţia Gui- I neei portugheze, Angolei şi­­ Mozambicului să primească ti- I tlul de „civilizaţi". Restul de­­ 99,7 la sută din populaţie este­­ şi azi considerată „necivili-­­ zată" Iată cum se înfăţişează harta con­tinentului african acum. Am anticipat cu nouă zile, trecînd Tanganica, fost teritoriu sub tutela Angliei, în rîndul statelor indepen­dente. Dacă am anticipa cu cîteva luni ar trebui să mai trecem şi alte teritorii în rîndul statelor indepen­dente. Pe teritoriul Africii, Anglia mai deţine colonii cu o suprafaţă de 2.942.000 km.8 şi o populaţie de 25 milioane locuitori. Franţa, în afară de Algeria (2.382.000 km.2 — 10.300.000 locuitori), mai deţine teri­torii cu o suprafaţă de 24,5 mii km.8 şi o populaţie de 387.000 locuitori. Mai deţin colonii Portugalia, Belgia, Spania şi Uniunea Sud-africană. Nu mai există colonie în Africa unde stăpînitorii să se simtă în li­niște. Pretutindeni pămîntul arde sub picioarele lor. Cauza Algeriei va îzbîndî! De mai bine de 7 ani, sîngele curge în valuri în Algeria. Aproa­pe 800.000 soldaţi şi poliţişti fran­­cezi, folosind metode care au pro­vocat indignarea întregii lumi, nu izbutesc să înfrîngă rezistenţa unui popor avîntat într-o luptă neîndu­plecată pentru independenţă. Toate manevrele guvernului francez cu scopul de a scinda rîn­­durile poporului algerian s-au lo­vit şi se vor lovi de unitatea de nezdruncinat a algerienilor în ju­rul guvernului lor. Pentru toată lu­mea este limpede azi că, oricît de greu va fi drumul pe care va tre­bui să-l mai parcurgă, poporul algerian va învinge și va fi liber. Pacea ar fi posibilă de îndată, dacă guvernul francez, în loc să se cramponeze de trecutul său co­lonialist și să refuze să asculte vocea propriului său popor — care cere mai energic ca oricînd pace și prietenie cu poporul algerian — ar accepta să­­recunoască nu nu­mai în vorbe dreptul Algeriei de a se conduce singură. Lupta poporului algerian are în­semnătate pentru eliberarea altor popoare din Africa. După cum se ştie, abia după ridicarea la luptă a poporului algerian, Franţa a acor­dat independenţă Tunisiei şi Ma­rocului, fiind nevoită să-şi concen­treze toate forţele armate împotri­va Algeriei. Pentru acelaşi motiv, ca o ,­contrapondere", ea a creat HENRI ALLEG Articol scris pentru „Scînteia” aşa-zisa „comunitate", care de alt­fel s-a dislocat cu repeziciune. Lupta poporului algerian pentru independenţă este apreciată în mod deosebit în ţările lagărului socialist, printre care şi în R. P. Romînă, pentru că, prin însăşi na­tura lor, ţările socialiste sunt îm­potriva colonialismului ca şi îm­potriva tuturor formelor de opri­mare. Ele ştiu de asemenea că fie­care lovitură dată sistemului im­perialist este o contribuţie la lupta tuturor popoarelor pentru pace, libertate şi o viaţă mai bună Poporul algerian acordă o înaltă apreciere ajutorului internaţiona­list pe care îl primeşte din partea lagărului socialist. El face o deo­sebire netă între acest sprijin con­cret, sincer, dezinteresat şi preten­ţiile de „anticolonialism" ale pute­rilor N.A.T.O., aliate Franţei. Minis­trul informaţiilor din guvernul al­gerian, Mohamed Y­azid i-a califi­cat în mod just pe încheietorii de pluton americani drept „anticolo­­nialişti de duminică". Şase zile pe săptămînă, aceştia dau imperia­liştilor francezi un sprijin direct, furnizîndu-le arme împotriva po­porului algerian. Iar în a şaptea zi rostesc discursuri despre... li­bertatea popoarelor. Nu este necesar să subliniem că, dacă poporul algerian manifestă o încredere neclintită în izbînda cauzei sale, aceasta se datoreşte în primul rînd faptului că este ani­mat de hotărirea eroică de a lupta pînă la capăt, dar şi conştiinţei , că are de partea lui aliaţi puter­nici. Ca unul ce a trăit timp de peste 4 ani în temniţele colonialismului, cred că pot să declar în numele foştilor mei tovarăşi de închi­soare, care nu au avut ca mine norocul de a-şi recăpăta liberta­tea, că această solidaritate ne-a impresionat întotdeauna. In condi­ţiile groaznice în care ne-am aflat, ecoul ei — care străbatea pînă la noi sfidînd zidurile în­chisorii — a constituit mereu o pu­ternică încurajare, un îndemn care ne-a întărit încrederea în drepta­tea şi victoria cauzei noastre. îmi îngădui să folosesc prilejul pe care mi-1 oferă „Scînteia“ pentru a spune prietenilor noştri ro­­mîni : „Vă mulţumim pentru toate acestea“. •­ Autorului acestui articol, zia­rist algerian, îi aparţine cartea „Tortura“. El a reuşit să evadeze recent dintr-o închisoare fran­ceză. NYASSALAND. Cu ocazia recentelor a­­legeri, majoritatea populaţiei a votat pentru ieşirea ţării din Federaţia Rhode­­siei şi Nyassaland­­ului, creată de colo­nialişti. In fotografie (dreapta), H. Banda, liderul partidului Congresul MALAWI, vorbeşte la un miting după victoria în ale­geri. ZANZIBAR. Aspect de la o demonstraţie împotriva construirii unei baze americane pentru rachete şi a dominaţiei coloniale britanice (fotografia din stingă). Si aici ii prietenii ... Intr-o dimineaţă, în zori de zi, ieşind la cîţiva kilometri în afara oraşului Bamako, m-am oprit in­tr-un sătuc cu nume ciudat: Mag­­nhmbougou. Aici aşteptam des­chiderea unui atelier mecanic unde lucra un proaspăt prieten malian. Din pragul căscioarelor cu cuş­mele de paie teşite se înălţau fuioare de fum — semn că gospo­dinele s-au şi pus pe treabă, pre­gătind fiertura de mei pentru băr­baţii care se întorc de la munca cîmpului. In perioada de vară, cînd la amiază soarele pîrjoleşte, ţăranii îşi lucrează ogoarele în timpul nopţii. Cu cîteva zile înainte de popasul în satul Magnambougou, am fost martorul acestei trude noctur­ne. La lumina de felinar uni­versal a lunii, am văzut agricultori care migăleau ogoarele de orez, prăşind, îndoiţi de şale, cu nişte săpăligi de lemn — simbol al unui anacronism aproape de necrezut, al unui tipar de „civilizaţie“ în care colonialiştii au anchilozat aici viaţa. Intre timp, la atelier a început forfota lucrului, dominată de ră­păiturile cadenţate ale ciocanului. Un flăcău, cu o pălărie albă uriaşă. Note de drum din Hali ce-i acoperea aproape în întregime faţa neagră, osoasă, trebăluia ceva la o nicovală din curte. Ridicînd o clipă capul, el zări doi țărani care nu păreau din partea locului. Ime­diat, dispăru în atelier de unde re­veni peste cîteva clipe cu un pa­chet. Împins de curiozitate l-am chemat pe tîlmaciul nostru și iată-ne lingă cei trei, descoperind misterul pachetului: o seceră de fier şi o piesă de tractor. Flăcăul cu pălăria albă ne-a venit în ajutor cu o explicaţie . Cei doi sunt prietenii lui dintr-o comună puţin mai îndepărtată pe Niger, (făcuseră vreo 9 kilometri, pe jos, noaptea, pentru a veni la el­ unde, ca în multe alte sute de comune, agricultorii s-au constituit în coope­rative agricole, punînd umărul, im­preună, la spargerea tiparului de viaţă moştenit de la colonialişti. Trecerea de la uneltele de lucru de lemn la cele de fier şi oţel, în­ţelegerea necesităţii unei agriculturi cooperatiste, constituie un aspect important al luptei poporului pen­tru dezvoltarea economică a ţării, menită să consolideze indepen­denţa politică. Chemarea partidu­lui Uniunea Sudaneză, a gu­vernului malian pentru un larg efort colectiv în această direc­ţie a găsit un ecou puternic în toată ţara. Pînă să sosească plugu­rile şi maşinile agricole cu care statul, prin organizaţiile agricole, aprovizionează cooperativele, mun­citorii făbricuţelor şi atelierelor existente au venit în ajutorul coo­peratorilor din satele lor, confec­­ţionînd pentru ei pluguri, seceri, piese pentru unele maşini deterio­rate. Siabe — aşa-l cheamă pe flă­căul cu pălăria albă — s-a angajat şi el să-i ajute pe fraţii lui din satul de pe Niger... Priveam emoţionat la unul din cei doi consăteni ai lui, care se uita cînd la piesa de tractor, cînd la Siabé, desfătîndu-şi ochii cînd în privirea de frate a acestuia, cînd în jocul primelor raze de soare pe argintiul mat al oţelului. Apoi, parcă aducîndu-şi aminte că se grăbeşte, îmbrăţişa pe Siabé şi, urmat de consăteanul său, porni la drum. EUGEN POP VIATA NOUA La Labe (Guineea) ni s-au rela­tat amănunte despre activitatea partidului democrat. Ne-a vorbit secretarul general al biroului raional al partidului, tovarăşul Dialo Amadu Terivel, deputat în Adunarea Naţională. Terivel ne-a descris tabloul minunat al dezvol­tării Guineei noi. Organizaţia de partid a raionului, ne-a spus Terivel, este formată din 225 celule şi se sprijină în activi­tatea ei pe organizaţia de tineret şi pionierească, pe organizaţia femeilor şi sindicate. La întrebarea noastră cîţi membri de partid sunt în ra­ion, secretarul a răspuns că în par­tid este înscrisă toată populaţia ma­tură a raionului. — Da, da — ne spune el zîmbind, văzînd pe feţele noastre umbrele îndoielii. Noi ştim asta foarte pre­cis, deoarece fiecare membru de partid aduce o contribuţie anuală de 100 de franci şi în fiecare an noi schimbăm carnetele. Le schim­băm nu pentru că ne îndoim de autoritatea noastră în rîndurile po­porului, dar astfel verificăm la a­dunări dacă se află toţi membrii partidului şi dacă activează pe mă­sura posibilităţilor lor în rîndu­rile organizaţiei de partid. Ce preocupă acum partidul ? Lu­crul acesta îl poţi afla privind lo­zincile agăţate în sala de şedinţe a comitetului raional. Iată cîteva lozinci: „Nici o milă hoţilor!", „Eliberarea femeii este un barometru al tuturor civilizaţii­lor“, „Judecată rapidă, democrată şi umană", „Jos individualismul şi ex­ploatarea !“, „Jos egoismul, oportu­nismul, rasismul“, „Prietenie cu toate popoarele lumii“, „Armata po­porului în slujba poporului“, „Pen­tru o economie planificată în slujba poporului“. Mergi prin săli, citeşti, le înscrii în carnetul de notiţe şi nu te poţi despărţi de gîndul: toate acestea se petrec în adîncurile Africii, acel continent care pînă nu de mult era pentru mulţi un conti­nent înapoiat, sălbatic. (Din notele de călătorie ale ziaristului sovietic V. KU­­DRIAVȚEV, apărute în „Izves­­tia“). Par 3

Next