Scînteia, decembrie 1961 (Anul 30, nr. 5365-5394)
1961-12-01 / nr. 5365
Nr. 5365 Caldă solidaritate cu Africa luptătoare Prin lupta lor eroică, popoarele din Africa au măturat în cea mai mare parte sistemul robiei coloniale, al oprimării şi exploatării, sistem care constituie o ruşine a secolului nostru. An de an noi popoare cuceresc libertatea mult rîvnită. Aceste popoare au intrat intr-o nouă fază de dezvoltare,, au devenit, împreună cu alte popoare eliberate de jugul colonial, făuritori ai unei vieţi noi şi participanţi activi la politica internaţională, o măreaţă forţă revoluţionară, antiimperialistă. Dar lupta nu s-a terminat încă. Dobîndind independenţa politică, unele popoare luptă pentru consolidarea ei prin cucerirea independenţei economice, pe calea făuririi unei industrii proprii. Pe harta Africii mai există destule „pete negre“ care indică regiuni aflate încă sub jugul colonialismului. Conştiinţa omenirii nu se poate împăca ca o asemenea situaţie să mai dăinuie. Ţările socialiste consideră că anul 1962 trebuie să devină anul lichidării depline a sistemului colonial, condamnat de implacabilele legi ale dezvoltării istorice. Imperialiştii fac totul pentru a prelungi existenţa perimatului sistem colonial. Ei folosesc toate mijloacele — războaie coloniale, blocuri militare, comploturi, activitate de subminare, presiune economică, corupţie — pentru a ţine sub dominaţia lor ţările care s-au eliberat, pentru a face ca independenţa cucerită de acestea să fie formală sau pentru a le răpi pur şi simplu independenţa. Expresie elocventă a greutăţilor, cauzate de imperialism, o constituie atît tragicele evenimente care au loc în Congo, cît şi tributul de sînge pe care popoarele din Algeria, Angola etc. sînt nevoite să-l aducă pentru cîştigarea drepturilor lor legitime. Conflictele internaţionale provocate de colonialişti pentru menţinerea sau redobîndirea privilegiilor lor sînt o sursă de primejdie pentru pacea întregii omeniri. Principalul bastion al colonialismului contemporan este imperialismul Statelor Unite ale Americii. în lupta lor nobilă, popoarele Africii nu sînt singure. Ţările socialiste sînt prietenii devotaţi ai tuturor popoarelor care luptă pentru independenţă şi ai celor care s-au eliberat de sub jugul colonial. U.R.S.S., celelalte ţări socialiste acordă statelor independente din Africa un sprijin multilateral, dezinteresat. „Ţara noastră, poporul şi guvernul român — a declarat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej reprezentanţilor noilor state independente la O.N.U. — au urmărit cu multă simpatie şi au sprijinit lupta popoarelor dvs. pentru libertate şi dreptul la o organizare statală de sine stătătoare şi ne bucurăm din inimă de faptul că aţi obţinut cu preţul luptei independenţa. Lupta tuturor popoarelor din colonii pentru libertate şi independenţă s-a bucurat şi se bucură de cea mai adincă simpatie a poporului şi guvernului român“. Cu ocazia Zilei de luptă pentru eliberarea Africii, poporul român îşi alătură glasul tuturor celor care cer abolirea imediată şi definitivă a ruşinosului sistem colonial. Jos colonialismul! Libertate deplină popoarelor Africii! MIHAIL GHELMEGEANU vicepreşedinte al Ligii rortţîne de prietenie cu popoarele din Asia şi Africa Copii fără copilărie 1 Din cea mai fragedă vîrstă copiii din ţările africane aflate încă sub jugul colonial sînt nevoiţi să muncească din zori pînă în noapte pe plantaţiile colonialiştilor. ---ft- - r r r-----.......... , , „ , , .............. , . r r r _________ Reproducem fragmente din impresiile culese de ziaristul francez Jean Villain, dintr-o călătorie „ilegală“ făcută în statul rasiştilor albi — Uniunea Sud-africană. „Şi totuşi, iadul există. L-am văzut cu ochii mei. Am coborît în el. Ştiţi unde se află ? La Witcaterslande. Da, iadul există, la mii de picioare sub asfaltul oraşului Johannesburg, exact sub zgîrie-norii între zidurile cărora maşinile electronice calculează zi de zi cele mai ridicate dividende din lume. Mai bine de o sută de puţuri întunecoase duc în măruntaiele sale. Peste 500.000 de robi trudesc în aceste adîncuri, pentru a scoate preţiosul metal aurul. Infernul este amenajat după toate cerinţele tehnicii moderne. Nu vezi aici nici smoală, nici pucioasă. Dimpotrivă, este luminat cu electricitate. Intîlneşti aici, după cum se şi cuvine în infernul secolului al XX-lea, chiar şi poliţişti. Descriind condiţiile în care muncesc africanii, autorul scrie : ...Cu toate pompele, de sus curge mereu apă fierbinte — o adevărată ploaie tropicală. Şi cu toate ventilatoarele, la adîncimea unde trec vinele de aur, termometrele arată chiar peste 60 grade căldură. Acolo, jos, negrii muncesc sub comanda supraveghetorului european, care uneori are și rolul de a pune dinamita, pentru a nu se da dinamita pe mîna „sclavilor". Supraveghetorul european este urmat pas cu pas de un „boy“ african. Sluga cară în urma stăpînului lampa grea de miner şi la intervale de o jumătate de oră îi dă o cămaşa proaspătă. Aceşti supraveghetori albi sunt plătiţi gras — între 3 şi 4 lire pe schimb. Iar acelora pe care albii îi supraveghează, celor care mînuiesc ciocane pneumatice, încarcă minereul, transportă sterilul, armează bolţile, montează linii ferate, la sfîrşitul zilei de trudă li se aplică pe carnetele de plată o ştampilă pe baza căreia ei primesc doi şilingi şi 9 pence. Cu alte cuvinte, trebuie să se spetească un an de zile pentru o sumă pe care „bossul“ o primeşte în 11-14 zile. Doi şilingi şi 9 pence pe zi ! Nici cu cît să-ţi cumperi o cutie de ţigări ! Aceşti bani însă reprezintă ultima speranţă pentru nefericiţii, pe care, în kraalurile suprapopulate, ii pîndeşte cu ochi scăpărători de fiară hămesită foametea prin crăpăturile din pereţii colibelor împletiţi din trestie. ...Negrilor, împărţiţi în mici grupuri după tribul fiecăruia, li se explică cum se mînuiesc sculele — instructajul nu ţine mai mult de 30 de minute — şi fără o clipă de zăbavă, sînt minaţi în mină sau, am putea spune, la abator, Cuvîntul este foarte potrivit, căci zilnic muncitorii negri cad victimă diferitelor accidente. Mulţi dintre ei nu-şi vor mai revedea niciodată satele unde s-au născut , vor fi răpuşi de un accident sau de o boală profesională. Alţii plătesc intrarea în subteranul templu al viţelului de aur, ori cu un braţ zdrobit de un perete surpat, ori cu un picior retezat de roţile vagonetului. Rar a existat război care a făcut printre soldaţi atîtea victime şi le-a pricinuit atîtea suferinţe ca munca obişnuită, de zi cu zi, în minele de aur din Johannesburg ! ...Şi aurul şi-a părăsit străvechiul sălaş din rocile de la Witcaterslande numai pentru a dispare în tainiţele de beton ale Fortului Knox din S.U.A. sau în subsolurile blindata ale lui British Bank din Londra, lată pentru ce 500.000 de dezmoşteniţi coboară la Witcaterslande în cel mai adînc şi înfiorător infern...“ AIn republica sirmei gh O mină frăţească M-am născut în oraşul de pe malul Nilului, Omdurman, din Sudan. Îmi aduc aminte de copilăria petrecută în frumoasa mea ţară. în acei ani, cînd patria mea se mai afla încă sub dominaţie engleză, viaţa era nespus de grea. Imaginaţi-vă numai că în 1956, cînd Sudanul a devenit independent, el avea doar trei şcoli de stat şi cîteva şcoli particulare. Ţara avea nevoie de cadre. Atunci U.R.S.S. şi ţările de democraţie populară ne-au întins o mînă frăţească, dîndu-ne posibilitate să învăţăm. Elica Populară sîntem la învăţătură 7 tineri sudanezi. Eu urmez cursurile Institutului Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Etn Repu- Romînănergetică. Profesorii şi asistenţii mă ajută zi de zi, la însuşirea aprofundată a materiei, pentru a putea deveni un bun specialist. Atunci cînd mă voi reîntoarce în patrie voi pune cunoştinţele acumulate în R. P. Romînă în slujba poporului meu, pentru a ajuta la îmbunătăţirea nivelului său de trai, pentru ca patria mea să-şi consolideze, independenţa. Pentru toate acestea, mulţumesc din inimă poporului român prieten. KAMIL ELIAS GHARBAWI nUnion Miniere", Chombe şi pacea în Congo Ziaristul american Ralph Chapman demască în „NEW YORK HERALD TRIBUNE" rolul companiei „Union Miniere du Haut Katanga“, în care sunt interesate monopolurile belgiene, engleze, franceze şi americane, în evenimentele din Congo. „Potrivit cifrelor din sursele cele mai de încredere — scrie ziaristul american — „Union Miniere" şi filialele sale folosesc peste 20.000 de muncitori băştinaşi. împreună cu soţiile şi copiii lor, aceştia alcătuiesc o populaţie de 90.000 de oameni care depind direct de companie“. „în 1960 — scrie Ralph Chapman — „Union Miniere“, care a expediat pe diverse pieţe 300.675 tone metrice de aramă, a fost al treilea mare producător din lume al acestui metal. în acelaşi an, ea a dat 70 la sută din producţia ţărilor capitaliste de cobalt". Avînd interese atît de importante în această ţară, compania exercită neîndoielnic o mare influenţă politica. Ea a susţinut mişcarea secesionistă condusă de Moise Chombe şi în felul acesta a zădărnicit eforturile de restabilire a păcii în Congo. Un purtător de cuvint al companiei „Union Miniere“ s-a exprimat de curînd în felul acesta : „Noi vrem să extragem arama. Sîntem aici de 54 de ani și în 1960 politica lui Chombe ne-a permis să avem anul cel mai bun din întreaga noastră istorie“. s GANTEIA In fiii tăi LILINKO MIHAYA (Mozambic) Prieteni, înainte! Au alte tete, viaţa ? — ca a mea ! Ca şi-n trecut, pâmîntul ni-e Împovărat de crime Şi de furtuni. Speranţei, ei viaţă îi vor da ! Uniţi de-or fi, puternici de-a pururi vor rămine. Prieteni, înainte ! Aveţi şi voi o steal (în romîneşte de Tiberiu Vtan) mă recunosc pe mine... Pînă la victorie ROBERTO HOLDEN, liderul Uniunii popoarelor din Angola, a acuzat Portugalia de încercarea de a extermina poporul angolez. El a subliniat că în războiul împotriva poporului angolez sunt mobilizaţi peste 60.000 de soldaţi portughezi care se folosesc de tancuri, avioane de război şi artilerie. „Rezer______________vele N.A.T.O., depozitate în Portugalia, a subliniat Roberto Holden, sînt folosite în lupta împotriva populaţiei noastre paşnice". Roberto Holden a declarat că poporul Angolei nu va înceta lupta pînă cînd nu va obţine victoria. Răspunzînd la întrebările provocatoare ale corespondenţilor cu privire la „sprijinul comunist“ pe care l-ar primi luptătorii angolezi pentru libertate, Holden a spus : „Pentru noi, africanii, este straniu să auzim că pretutindeni unde poporul luptă pentru libertate, liderii săi sunt acuzaţi îndată că sunt comunişti. Avem impresia că numai comuniştii sunt într-adevăr pentru libertate şi independenţă". lata „roadele“ colonialismului! • Stăpînirea „barbarilor civilizaţi" a costat Africa 100.000.000 vieţi omeneşti. •Africii li revine numai 10 la sută din producţia industri-ală mondială şi mai puţin de 13 la sută din venitul mondial. • Venitul mediu anual al unui locuitor din Africa este de 15 ori mai mic decît al unui eu- ropean. • Au fost necesari 500 ani I de dominaţie portugheză pen- tru ca 36.000 locuitori, adică 1 0,3 la sută din populaţia Gui- I neei portugheze, Angolei şi Mozambicului să primească ti- I tlul de „civilizaţi". Restul de 99,7 la sută din populaţie este şi azi considerată „necivili- zată" Iată cum se înfăţişează harta continentului african acum. Am anticipat cu nouă zile, trecînd Tanganica, fost teritoriu sub tutela Angliei, în rîndul statelor independente. Dacă am anticipa cu cîteva luni ar trebui să mai trecem şi alte teritorii în rîndul statelor independente. Pe teritoriul Africii, Anglia mai deţine colonii cu o suprafaţă de 2.942.000 km.8 şi o populaţie de 25 milioane locuitori. Franţa, în afară de Algeria (2.382.000 km.2 — 10.300.000 locuitori), mai deţine teritorii cu o suprafaţă de 24,5 mii km.8 şi o populaţie de 387.000 locuitori. Mai deţin colonii Portugalia, Belgia, Spania şi Uniunea Sud-africană. Nu mai există colonie în Africa unde stăpînitorii să se simtă în liniște. Pretutindeni pămîntul arde sub picioarele lor. Cauza Algeriei va îzbîndî! De mai bine de 7 ani, sîngele curge în valuri în Algeria. Aproape 800.000 soldaţi şi poliţişti francezi, folosind metode care au provocat indignarea întregii lumi, nu izbutesc să înfrîngă rezistenţa unui popor avîntat într-o luptă neînduplecată pentru independenţă. Toate manevrele guvernului francez cu scopul de a scinda rîndurile poporului algerian s-au lovit şi se vor lovi de unitatea de nezdruncinat a algerienilor în jurul guvernului lor. Pentru toată lumea este limpede azi că, oricît de greu va fi drumul pe care va trebui să-l mai parcurgă, poporul algerian va învinge și va fi liber. Pacea ar fi posibilă de îndată, dacă guvernul francez, în loc să se cramponeze de trecutul său colonialist și să refuze să asculte vocea propriului său popor — care cere mai energic ca oricînd pace și prietenie cu poporul algerian — ar accepta sărecunoască nu numai în vorbe dreptul Algeriei de a se conduce singură. Lupta poporului algerian are însemnătate pentru eliberarea altor popoare din Africa. După cum se ştie, abia după ridicarea la luptă a poporului algerian, Franţa a acordat independenţă Tunisiei şi Marocului, fiind nevoită să-şi concentreze toate forţele armate împotriva Algeriei. Pentru acelaşi motiv, ca o ,contrapondere", ea a creat HENRI ALLEG Articol scris pentru „Scînteia” aşa-zisa „comunitate", care de altfel s-a dislocat cu repeziciune. Lupta poporului algerian pentru independenţă este apreciată în mod deosebit în ţările lagărului socialist, printre care şi în R. P. Romînă, pentru că, prin însăşi natura lor, ţările socialiste sunt împotriva colonialismului ca şi împotriva tuturor formelor de oprimare. Ele ştiu de asemenea că fiecare lovitură dată sistemului imperialist este o contribuţie la lupta tuturor popoarelor pentru pace, libertate şi o viaţă mai bună Poporul algerian acordă o înaltă apreciere ajutorului internaţionalist pe care îl primeşte din partea lagărului socialist. El face o deosebire netă între acest sprijin concret, sincer, dezinteresat şi pretenţiile de „anticolonialism" ale puterilor N.A.T.O., aliate Franţei. Ministrul informaţiilor din guvernul algerian, Mohamed Yazid i-a calificat în mod just pe încheietorii de pluton americani drept „anticolonialişti de duminică". Şase zile pe săptămînă, aceştia dau imperialiştilor francezi un sprijin direct, furnizîndu-le arme împotriva poporului algerian. Iar în a şaptea zi rostesc discursuri despre... libertatea popoarelor. Nu este necesar să subliniem că, dacă poporul algerian manifestă o încredere neclintită în izbînda cauzei sale, aceasta se datoreşte în primul rînd faptului că este animat de hotărirea eroică de a lupta pînă la capăt, dar şi conştiinţei , că are de partea lui aliaţi puternici. Ca unul ce a trăit timp de peste 4 ani în temniţele colonialismului, cred că pot să declar în numele foştilor mei tovarăşi de închisoare, care nu au avut ca mine norocul de a-şi recăpăta libertatea, că această solidaritate ne-a impresionat întotdeauna. In condiţiile groaznice în care ne-am aflat, ecoul ei — care străbatea pînă la noi sfidînd zidurile închisorii — a constituit mereu o puternică încurajare, un îndemn care ne-a întărit încrederea în dreptatea şi victoria cauzei noastre. îmi îngădui să folosesc prilejul pe care mi-1 oferă „Scînteia“ pentru a spune prietenilor noştri romîni : „Vă mulţumim pentru toate acestea“. • Autorului acestui articol, ziarist algerian, îi aparţine cartea „Tortura“. El a reuşit să evadeze recent dintr-o închisoare franceză. NYASSALAND. Cu ocazia recentelor alegeri, majoritatea populaţiei a votat pentru ieşirea ţării din Federaţia Rhodesiei şi Nyassalandului, creată de colonialişti. In fotografie (dreapta), H. Banda, liderul partidului Congresul MALAWI, vorbeşte la un miting după victoria în alegeri. ZANZIBAR. Aspect de la o demonstraţie împotriva construirii unei baze americane pentru rachete şi a dominaţiei coloniale britanice (fotografia din stingă). Si aici ii prietenii ... Intr-o dimineaţă, în zori de zi, ieşind la cîţiva kilometri în afara oraşului Bamako, m-am oprit intr-un sătuc cu nume ciudat: Magnhmbougou. Aici aşteptam deschiderea unui atelier mecanic unde lucra un proaspăt prieten malian. Din pragul căscioarelor cu cuşmele de paie teşite se înălţau fuioare de fum — semn că gospodinele s-au şi pus pe treabă, pregătind fiertura de mei pentru bărbaţii care se întorc de la munca cîmpului. In perioada de vară, cînd la amiază soarele pîrjoleşte, ţăranii îşi lucrează ogoarele în timpul nopţii. Cu cîteva zile înainte de popasul în satul Magnambougou, am fost martorul acestei trude nocturne. La lumina de felinar universal a lunii, am văzut agricultori care migăleau ogoarele de orez, prăşind, îndoiţi de şale, cu nişte săpăligi de lemn — simbol al unui anacronism aproape de necrezut, al unui tipar de „civilizaţie“ în care colonialiştii au anchilozat aici viaţa. Intre timp, la atelier a început forfota lucrului, dominată de răpăiturile cadenţate ale ciocanului. Un flăcău, cu o pălărie albă uriaşă. Note de drum din Hali ce-i acoperea aproape în întregime faţa neagră, osoasă, trebăluia ceva la o nicovală din curte. Ridicînd o clipă capul, el zări doi țărani care nu păreau din partea locului. Imediat, dispăru în atelier de unde reveni peste cîteva clipe cu un pachet. Împins de curiozitate l-am chemat pe tîlmaciul nostru și iată-ne lingă cei trei, descoperind misterul pachetului: o seceră de fier şi o piesă de tractor. Flăcăul cu pălăria albă ne-a venit în ajutor cu o explicaţie . Cei doi sunt prietenii lui dintr-o comună puţin mai îndepărtată pe Niger, (făcuseră vreo 9 kilometri, pe jos, noaptea, pentru a veni la el unde, ca în multe alte sute de comune, agricultorii s-au constituit în cooperative agricole, punînd umărul, impreună, la spargerea tiparului de viaţă moştenit de la colonialişti. Trecerea de la uneltele de lucru de lemn la cele de fier şi oţel, înţelegerea necesităţii unei agriculturi cooperatiste, constituie un aspect important al luptei poporului pentru dezvoltarea economică a ţării, menită să consolideze independenţa politică. Chemarea partidului Uniunea Sudaneză, a guvernului malian pentru un larg efort colectiv în această direcţie a găsit un ecou puternic în toată ţara. Pînă să sosească plugurile şi maşinile agricole cu care statul, prin organizaţiile agricole, aprovizionează cooperativele, muncitorii făbricuţelor şi atelierelor existente au venit în ajutorul cooperatorilor din satele lor, confecţionînd pentru ei pluguri, seceri, piese pentru unele maşini deteriorate. Siabe — aşa-l cheamă pe flăcăul cu pălăria albă — s-a angajat şi el să-i ajute pe fraţii lui din satul de pe Niger... Priveam emoţionat la unul din cei doi consăteni ai lui, care se uita cînd la piesa de tractor, cînd la Siabé, desfătîndu-şi ochii cînd în privirea de frate a acestuia, cînd în jocul primelor raze de soare pe argintiul mat al oţelului. Apoi, parcă aducîndu-şi aminte că se grăbeşte, îmbrăţişa pe Siabé şi, urmat de consăteanul său, porni la drum. EUGEN POP VIATA NOUA La Labe (Guineea) ni s-au relatat amănunte despre activitatea partidului democrat. Ne-a vorbit secretarul general al biroului raional al partidului, tovarăşul Dialo Amadu Terivel, deputat în Adunarea Naţională. Terivel ne-a descris tabloul minunat al dezvoltării Guineei noi. Organizaţia de partid a raionului, ne-a spus Terivel, este formată din 225 celule şi se sprijină în activitatea ei pe organizaţia de tineret şi pionierească, pe organizaţia femeilor şi sindicate. La întrebarea noastră cîţi membri de partid sunt în raion, secretarul a răspuns că în partid este înscrisă toată populaţia matură a raionului. — Da, da — ne spune el zîmbind, văzînd pe feţele noastre umbrele îndoielii. Noi ştim asta foarte precis, deoarece fiecare membru de partid aduce o contribuţie anuală de 100 de franci şi în fiecare an noi schimbăm carnetele. Le schimbăm nu pentru că ne îndoim de autoritatea noastră în rîndurile poporului, dar astfel verificăm la adunări dacă se află toţi membrii partidului şi dacă activează pe măsura posibilităţilor lor în rîndurile organizaţiei de partid. Ce preocupă acum partidul ? Lucrul acesta îl poţi afla privind lozincile agăţate în sala de şedinţe a comitetului raional. Iată cîteva lozinci: „Nici o milă hoţilor!", „Eliberarea femeii este un barometru al tuturor civilizaţiilor“, „Judecată rapidă, democrată şi umană", „Jos individualismul şi exploatarea !“, „Jos egoismul, oportunismul, rasismul“, „Prietenie cu toate popoarele lumii“, „Armata poporului în slujba poporului“, „Pentru o economie planificată în slujba poporului“. Mergi prin săli, citeşti, le înscrii în carnetul de notiţe şi nu te poţi despărţi de gîndul: toate acestea se petrec în adîncurile Africii, acel continent care pînă nu de mult era pentru mulţi un continent înapoiat, sălbatic. (Din notele de călătorie ale ziaristului sovietic V. KUDRIAVȚEV, apărute în „Izvestia“). Par 3