Scînteia, septembrie 1962 (Anul 31, nr. 5638-5667)
1962-09-01 / nr. 5638
Pag. 2 Indici înalţi de utilizare a masei lemnoase Valorificarea cit mai deplină a resurselor forestiere, folosirea raţională a lemnului în toate ramurile economiei naţionale sunt sarcini de mare însemnătate puse de partid şi guvern. Directivele Congresului al III-lea al partidului subliniază că gradul de utilizare a masei lemnoase trebuie să ajungă în 1965 la circa 70 la sută. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, organele şi organizaţiile de partid, comisia economică a Comitetului regional Crişana al P.M.R. acordă o deosebită atenţie îmbunătăţirii activităţii de producţie şi economice a întreprinderilor forestiere. Organizaţiile de partid au iniţiat şedinţe la locurile de muncă şi pe întreprinderi, în cadrul cărora s-a analizat activitatea desfăşurată. Cu această ocazie, muncitorii, inginerii şi tehnicienii au făcut propuneri menite să ducă la o folosire mai raţională a masei lemnoase. O atenţie deosebită s-a acordat în regiunea noastră extinderii metodelor de exploatare a lemnului în trunchiuri lungi şi catarge, cu presortare la cioată şi sortare definitivă în depozitele intermediare. Aceste metode au contribuit mult la creşterea simţitoare a indicelui de utilizare a masei lemnoase. Extinderea mecanizării şi folosirea raţională a mecanismelor existente la toate fazele de lucru din exploatările forestiere au contribuit de asemenea la sporirea indicelui de utilizare a masei lemnoase. In primul semestru al anului, indicele planificat la faza scos-apropiat, de 41,3 la sută, a fost depăşit, realizîndu-se un indice de 44,7 la sută ; la doborît şi secţionat cu fierăstraie mecanice s-a realizat un indice de 34,2 la sută, în loc de 33,6 la sută cît a fost planificat. In prezent, majoritatea fazelor de lucru din cadrul întreprinderii forestiere Oradea se execută mecanizat. In parchetele Poiana din cadrul întreprinderii forestiere Lunca Vaşcău şi Luncşoara, Neagra şi Pîrîul Corbuţul ale întreprinderii forestiere Sebiş-Moneasa, mecanizarea este, de asemenea, larg extinsă. In anul 1961, prin construirea unor drumuri forestiere pe o lungime de 29 km s-a realizat o dezvoltare simţitoare a reţelei de scos şi transportat lemnul în cantităţi industriale, ceea ce a înlesnit şi ridicarea indicelui de utilizare a masei lemnoase. In acest an, reţeaua de scos apropiat şi transportat lemnul se va dezvolta şi mai mult prin construirea a încă 62 km de drumuri forestiere. Un rol hotărîtor în sporirea indicilor de utilizare îl are aplicarea metodelor avansate. Printre măsurile luate care au înlesnit extinderea unor metode mai eficiente de muncă, a fost şi repartizarea cadrelor calificate din rîndul membrilor de partid în locurile hotărîtoare ale producţiei. Constatînd că întreprinderea forestieră Gurahonţ nu şi-a îndeplinit sarcinile de plan pe primul trimestru al acestui an, comitetul raional de partid a îndrumat organizaţiile de bază să repartizeze membrii de partid, inginerii şi tehnicienii din întreprindere la ocoale, la gurile de exploatare şi şantiere de lucru, pentru a ajuta la înlăturarea deficienţelor şi la recuperarea rămînerii în urmă. Odată cu aceasta s-au luat măsuri pentru ridicarea calificării muncitorilor care lucrează în exploatările forestiere. Ca urmare, activitatea întreprinderii s-a îmbunătăţit. Organizaţiile de bază din întreprinderile forestiere Oradea, Lunca Vaşcău, Beiuş şi altele au iniţiat cursuri pentru ridicarea calificării maiştrilor, manipulanţilor, sortatorilor şi şefilor de depozite—cadre care contribuie direct la îndeplinirea planului şi la obţinerea unor indici superiori de utilizare a lemnului. In calificarea cadrelor un accent deosebit s-a pus pe cunoaşterea în amănunţime a caracteristicelor la sortimentele noi şi cu eficienţă economică mare. S-a creat astfel posibilitatea ca întreprinderile să aleagă peste plan, în ultimele luni, din stocurile de lemn de foc 808 mc de lemn pentru celuloză şi 1 200 mc de labde industriale. De asemenea, sortîndu-se mai judicios masa lemnoasă, care înainte era destinată pentru foc, s-au obţinut, în primul semestru, 8 364 mc lemn de construcţie peste plan. In munca de îndrumare şi control din partea organelor şi organizaţiilor de partid, s-a dat o mai mare atenţie prevenirii declasărilor de materiale şi greşelilor tehnice, care, neînlăturate la timp, duc la micşorarea indicilor de utilizare. O măsură care a dat bune rezultate este aceea de a se alege chiar în parchete materialele de lucru. Birourile organizaţiilor de bază s-au ocupat de instruirea temeinică a agitatorilor, arătîndu-le concret ce înseamnă folosirea mai bună a lemnului, ce importanţă are mecanizarea lucrărilor etc. Numeroase lozinci, panouri, gazete de perete şi alte forme ale agitaţiei vizuale mobilizează muncitorii în întrecere. Bilanţul întrecerii pe primul semestru al anului arată că întreprinderile forestiere din regiune au reallizat indici înalţi de utilizare a masei lemnoase. Astfel, la fag s-a obţinut un indice de 63,5 la sută, la stejar 67,4 la sută, la diverse specii tari 64,1 la sută, la diverse specii moi 54,9 la sută şi la răşinoase 99,1 la sută. In această perioadă s-a obţinut o valorificare superioară la un volum de 15 600 mc masă lemnoasă, din care 7 800 mc fag, 2 600 mc stejar şi 5 200 mc diverse alte specii tari şi răşinoase. Rezervele interne existente în întreprinderile forestiere din regiunea Crişana nu sunt încă nici pe departe epuizate. Organizaţiile de bază studiază noi rezerve de valorificare superioară a masei lemnoase. TEODOR MARIŢA şef-adjunct al Comisiei economice a Comitetului regional P.M.R. Crișana n întreprinderile forestiere din regiunea Crișana --■ ............................. »•o- La cabana Caraiman In Bucegi Degeaba se ţineau ei scai de capul lui Tilă să-l îmbuneze, să se împace. N-ar fi făcut-o pentru nimic în lume. Şi, ce dacă Niculae ii era fecior ? Decît aşa fecior mai bine lipsă. El atîta ştia : omul să fie om. Oricine-ar fi fost el. Să fie om şi-i de-ajuns. Păi cum vine asta ? Ţine conferinţă la cămin, in faţa tinerilor, despre dragostea faţă de avutul obştesc, iar cînd vine vorba la o adică, dă-ndărăt ? Mă rog, chestia cu conferinţa a fost sarcină din partea uteneului. Da’ chiar de n-ar fi ţinut-o, aşa trebuia să se poarte! I-a şi zis-o secretarului: „De ce-l ţineţi, mă, în organizaţie ? Să fiu în locul vostru l-aş azvîrli cît colo. Păi nu vedeţi că vă face de ruşine ?" „Lasă-l, nene Milă, i-a luat el apărarea. O să-şi capete porţia în şedinţă, o să-l ajutăm, o să-l îndreptăm", „îndreptaţi voi, pe dracu-ndreptaţi. Dacă vă simţiţi aşa de grozavi, mă rog, treaba voastră. Uite, vi-l las aci să-l îndreptaţi. Da’ la stînă să nu-l mai prind că-i rup picioarele, i-am spus-o şi preşedintelui, să n-avem vorbe. Il iau pe lingă mine pe Gogu lui Pîrjol. Are doar şaişpe ani, da’ să vedeţi voi ce scot eu din el..." ...Tilă se trezise cu nişte dureri de burtă. Să fi fost aşa, la un ceas după miezul nopţii. De timp şi-a dat seama scoţînd capul pe ferăstruica colibei şi privind aşezarea stelelor. S-a răsucit el în aşternut, s-a învîrtit, încercînd să stea cu faţa-n jos, dar fără folos. Văzînd că somnul nu se mai lipeşte de el cu nici un chip s-a dat jos din pat, binişor, să nu-l trezească pe Niculae ce dormea alături şi a ieşit afară. Lumină ca ziua. Doar spre miazănoapte, undeva, în spatele colibei, munţii rămîneau întunecaţi. Peste văi se ridica o pînză subţire de ceaţă. Tilă a dat ocol ţarcului în care erau închise oile. Cîinii i se gudurau pe lîngă picioare. S-a aşezat cu spatele rezemat de lanţurile ţarcului, şi-a scos ţigările, a aprins una şi a rămas aşa, privind ginditor în vale, peste vîrful dealurilor. Departe, la poalele ultimului deal, parcă-şi vedea, prin fumul ţigări, satul. E cale lungă pînă acolo. Numai dac-ai lua-o pe scurtătură, atunci da, în vreo patru ceasuri poţi fi în Leuşteni. „Acum toţi dorm", se gîndea el cu mulţumire, de parcă lui i s-ar fi datorat somnul consătenilor săi. O fi dormind şi bătrînica lui sau poate, mai ştii ! S-o fi perpelind în așternut, trează ca și el. Tilă și-a făcut socoteala că se-ncheia luna de cînd nu mai fusese pe-acasă. In două rînduri venise bătrîna pe la el cu schimburi curate. De fiecare dată, din fundul desagii ieșise la iveală și cîte-o sticlă de rachiu. Bătrînului îi străluceau ochii văzînd-o. Insă, în sufletul lui, Tilă se simţea mîhnit. Poate liniştea atît de adîncă să fi fost cauza ? Peste zi, cînd sînt atîtea de făcut, n-ai vreme să te laşi prea mult pradă gîndurilor, nici să-ţi pui întrebări, ori să-ţi dai răspunsuri. Insă era cu totul altceva acum, cînd nici glasul unei păsări nu te tulbură. La urma urmii, Lisaveta lui avea şi ea dreptate în felul ei. Şi faptul că-i dădea dreptate, bineînţeles, în gînd, îl făcea să fie mîhnit. La ultima despărţire ar fi putut să-i spună o vorbă bună, de mîngîiere, că nu i-ar fi căzut ultimii dinţi pe care-i avea-n gură din cauza asta. Cînd colo, a lăsat-o să plece cu lacrimile-n ochi. Ce prostie! Dar şi ea, lasă că şi ea a făcut-o prea de oaie... Stăteau liniştiţi de vorbă. El gusta din ţuica adusă care, oricum, e mai bună decît zărul. Cînd, aproape să plece, Lisaveta i-a spus așa, ca din întîmplare: — Auzi, Tilă, să ştii că vorbii cu preşedintele, chiar azi vorbii. — Ce vorbisi tu cu el ? s-a a mirat Tilă. — Să te schimbe. Ai trecut de şaizeci şi cinci de ani — Cu ce drept ai vorbit cu preşedintele, peste capul meu? s-a răstit el. — Cu dreptul de nevastă. Cît crezi că mai am de trăit să fiu tot singură cuc ? — Și să stau lîngă fusta ta, ai? — Să stai, de-aia-mi ești bărbat. Pe copil mi l-ai luat, iar eu să mă canonesc, să n-am cu cine schimba o vorbă. — Așa e soarta nevestelor de ciobani și de marinari. Ce, am născocit eu meseriile astea ? Pînă nu-l cresc pe Niculae nu mă trag pe lîngă casă. — Ce să-l mai creşti, că are douăzeci de ani împliniţi! — O fi avînd, însă ca cioban încă nu-l copt. Cum pot să-i las pe mînă atîta suflare de oi ? Spune şi tu ! Îmi zicea preşedintele că în curînd vom începe mermozarea. Păi tu-ţi închipui ce treabă-i asta, ce ştiinţă cere? Pot eu să mă-ncred în Niculae? Nici vorbă. Ei, după merinezare mai stau cel mult un an şi gata, mă cer la pensie. Dacă Lisaveta ar fi tăcut, n-ar fi fost nimic; s-ar fi despărţit în pace, ca de atîtea ori. Da’ vezi, nici ea n-avea limba priponită. Mai întîi, i-a zis că aşa s-a învăţat el, teleleu, şi să lase greul casei, de cînd s-au luat, în spinarea ei. Că mai sînt oameni în Leoşteni care trăiesc fără ciobănie şi încă bine. Şi dă-i şi dăi... — Ajunge, a oprit-o Tilă. Eu încercai să te ajut ca să vezi lucrurile politic, da-mi răcii gura de pomană. Acum te duc îndată să pleci. Drept în faţa preşedintelui să te opreşti şi să-i spui că ce-i spuseşi azi fu o glumă, că nici vorbă ca eu să fiu înlocuit. M-ai înţeles? Bagă de seamă, dacă nu te duci la el, treizeci de ani de-aici-ncolo, nu mai calc pe-acasă. Şi mai spune-i că nu-mi vin ziarele la vreme, că de ce m-am abonat... I-a-ntors spatele şi şi-a văzut de treburi. A tras doar cu coada ochiului şi-a văzut-o cum se îndepărtează, cu paşi mărunţei, în lungul potecii. Iar căinţa cea adevărată uite, abia acum, în miezul ăsta de noapte îl cuprinsese. Ar fi putut să-i spună o vorbă bună; în felul ei avea şi ea dreptate... Da’, ce, el n-are dreptate? Cum adică, atîta amar de ani să păzeşti oile avuţilor, iar la colectivă să vii şi să ceri ajutor de bătrîneţe ? Este adevărat că a împlinit şaizeci şi cinci de ani, da' se simte încă în putere. Ca să se convingă de acest lucru, Tilă şi-a repezit braţele în lături, ca un atlet, ce-şi face încălzirea, dar a simţit pe dată că-l străpunge un junghi în mijlocul spinării. Şi-a îndreptat brusc picioarele : un alt junghi în genunchi. Eh, fleacuri. Parcă la treizeci de ani nu poţi avea reumatism ? De fapt, ar fi mai cuminte dacă și-ar pune cojocul pe umeri; oricum, e răcoare și... S-a ridicat, parcă mai atent la încheieturi, cu gîndul să intre-n colibă. Dar n-a apucat să facă un pas că i-a venit la ureche un fel de geamăt. De unde ? El nu gemuse. Și-a pipăit burta, nu-l mai durea. Asculta încordat. Geamătul se repeta. Pînă la urmă a ghicit că vine de undeva, din ţarc. Să se fi-mbolnavit vreo oaie ? Asta îi mai trebuia, să dea vreo molimă-n ele. A deschis portiţa şi s-a strecurat printre mogîldeţele albe. Din cînd în cînd sta locului să asculte. „Care gemi, mă, ai ? Ia spune" s-a trezit el strigînd cu glas tare. Cînd s-a dumirit, în sfîrşit, dincotro venea geamătul, a rămas încremenit, simţind cum i se răcesc mădularele. Era un berbecuţ merinos, singurul din turmă, adus de preşedinte, dintr-o altă regiune, abia cu vreo două săptămîni în urmă. — Să ai grijă de el mai ceva ca de ochii tăi din cap, i-a atras atenţia preşedintele. Puţin a lipsit să le cad în genunchi pînă să-l capăt, plus că m-am uşurat de-o grămadă de parale. In primăvară, o să mai facem rost de vreo treizeci de mieluţe, da’ pînă atunci, cu ăsta-ncepem merinezarea, aşa că ai grijă... Parcă era nevoie să i-o mai spună! Că el, vezi doamne, nu ştia ce e aia merinos! In orice caz, mult l-a mai răsfăţat pe noul sosit, li dădea să mănînce din mînă iarba cea mai grasă şi frunzele cele mai fragede, îl adăpa acolo unde izvorul era mai limpede; ce mai încoa şi-ncolo, berbecuţul se lua după Tilă ca un copil. Iar acum, tocmai el să cadă beteag? „Ce-ai, mă, băiatu’ tatii, ia spune, ce te doare, ai ? Ţi-a lipsit ţie ceva,nu te-am ţinut eu ca in palmă?” A încercat să-l ridice în picioare însă după două-trei clipe berbecuţul s-a lăsat jos ca o baligă de moale. „Acum ce mă fac cu tine în puterea nopţii, ai, spune! Ţi-aş da eu ceva leacuri ştiute de mine, dar dacă n-o brodesc şi mai rău îţi fac ?” Să coboare în sat, să cheme medicul, dar pînă să se ducă şi pînă să vină n-o să fie prea tîrziu ? Să-l care la dispensarul veterinar, dar cum să-l care, nu e găină. Totuşi, pentru Niculae, care-i cît un munte, ar fi un fleac. L-ar pune-n spinare şi pînă să crape de ziuă n-ar (Desen de TIA PELTZ) avea ce-alege din drum. A intrat în colibă şi a aprins felinarul. Tînărul dormea cu faţa-n sus, cu mîinile date-n lături. Fiind mai lung decît patul, picioarele aproape că-i atîrnau pe jos. Bătrînul l-a zgîlțîit ușor. — Niculae, măi Niculae tată, scoal’bă! Niculae s-a ridicat intr-un cot și-a Clipit somnoros. — Ce, se și făcu ziuă ? a mormăit el, cascînd. — N-auzi ? Se-mbolnăvi merinosu’, ce ne facem ? — Și pentru asta mă scoli ? Doar n-o să-i fac eu operație. Iar dac-o fi de tăiat, știi și dumneata să-l tai. Tilă a sărit ca fript. — Cum să-l tai, mă, cum să-l tai ? Aiurezi ? Ce, e de glumă? Trebuie dus în sat, la dispensar. Hai, dă-te jos și-mbracă-te. Pentru tine nu-i cine știe ce greutate. — Să-l duc eu în spinare ? Nici nu mă gîndesc. Dă-l încolo de berbec, doar nu e fecior de împărat. Pînă mîine nu crapă. Ne-om chibzui după-aia ce-avem de făcut. —• Vasăzică, nu vrei ? — Păi, că nu sînt nebun! — Ptiu, ce mai lene zace-n spinarea ta! Om de nimic ce ești. Uite la cine mă gîndeam eu să-mi țină locu’. Bine, mă duc eu. Pînă mă-ntorc ai grijă de oi. Pe urmă vedem noi. Nici măcar nu l-a mai chemat să-i dea o mînă de ajutor. In ţarc s-a oprit lîngă animal, socotindu-se cum e mai potrivit să-l ducă. „Ai, taci şi nu zici nimic! Eu bătrîn, tu beteag, ce să spun, ne brodim ca tusea cu junghiul". Şi-a înfipt mîinile în blana moale şi cu un opintit a aşezat berbecuţul Ide-a latul umerilor. Greutate, nu glumă. A apucat-o pe potecă, deşi ştia că cele cîteva coaste pe care le are de urcat îi vor scoate sufletul. Mergea încet şi vorbea cu glas tare, adresîndu-i-se berbecuţului: „Hm, tu ce zici, frăţioare, cu cine-o fi semănînd Niculae ăsta-l meu, la fire ? Cu mine, în nici un caz. Şi cum şi-a dezvăluit-o ! Din te miri ce ! Păi, dac-ar fi mai la greu ce bază poţi să pui pe el ? Ha, taci? nu spui nimic ? Iţi convine! Domneşti în spinarea mea şi taci..." Din cînd în cînd se oprea să răsufle. Dar nu-şi îngăduia prea mult de teamă să nu întîrzie. Cînd soarele s-a ridicat de două şchioape, Tilă era în marginea satului. Uliţa plină. Oamenii se îndreptau spre gospodărie. Văzîndu-l, au rămas cruciţi. Cuiva i-a trecut prin minte că e nevoie de medicul veterinar şi a dat fuga să-l cheme. ...După două zile, bătrînul se îndrepta spre stînă. Berbecuţul se ţinea după el ca un căţel. — Mă, nea Tilă, da’ cu Niculae ce facem ? îl întrebase preşedintele la plecare. — Am spus-o: cu un păcătos ca ăsta nu mai vreau să dau ochii. Să-l faceţi întîi om dacă sînteţi în stare şi pe urmă... Trecuseră vreo trei săptămîni. Intr-o zi bătrînul tocmai punea ceaunul de mămăligă cînd l-a zărit pe Niculae suind poteca spre stînă. Acesta mergea ca pe ghimpi N-a avut curaj să se apropie. A rămas lîngă ţarc. Ofta şi se scărpina în ceafă. Văzînd că bătrînul se uită la el ca prin zid a început, să dreagă lanţurile ţarcului, a scos gunoiul şi a cărat cîteva găleţi cu apă proaspătă. Intr-un tîrziu şi-a luat inima în dinţi: — Tată, veni timpul mulsului. Să m-apuc ? — Ţi-ai primit porţia ? Asta vreau să ştiu. — Cu vîrf şi-ndesat. — Și-ai să fii om ? — Așa le-am făgăduit la toți. — Hai întîi să mîncăm. Chipul bătrînului parcă se mai îmblînzise un pic... GHEORGHE VLAD (povestire) SCÎNTEIA E NECESAR Hai să visăm, iubiţi contemporani, Să ne săltăm oleacă peste ani, Chiar dacă e premătur, şi chiar dacă Un salt, în gol, e temerar oleacă. Războiul — mort, uitat. Hotarul — ce e ? Un singur steag pe Terra mea scîntee, De-o singură culoare : purpurie, Şi-o singură lozincă: Omenie. Naiv, idilic vis ? Premătur foarte ? O fi, dar pentru el uit şi de moarte, Şi de durere uit; trecutul piere... Nu-mi spuneţi: utopie, mîngîiere... Nu spuneţi cum că totu-i forţă oarbă, Că mîine hăul poate să ne soarbă, Că omul este propria-i tăgadă, Istoria — turbată cavalcadă, Ce-n rîpă, mîine, poate, ne prăvale... Raţiunea, oameni dragi, acum e-n zale, în zale suple, nu uitaţi, şi dure. Nici somnul, nici beţia n-or s-o fure, înaltă, sveltă, printre lumi obeze, Un lujer de oţel, pe metereze, Floreta ei, parînd, cu măiestrie. Frumoasa mea planetă albăstrie, îngăduie să te visez salvată, Şi liberă, cum ai să fii odată, Cu mări care unesc şi fluvii salbe, Şi cu cetăţi grădini, ca mări de nalbe, Cu oameni buni şi tari, în gingăşie, Frumoasa mea planetă, albăstrie... MARIA BANUŞ Serile la căminul cultural BISTRIŢA (coresp. „Scinteii’’). — Preocupările culturale ale colectiviştilor din comuna Teaca, raionul Bistriţa, sunt dintre cele mai variate. In comună există un cor de peste 100 de persoane, un taraf, mai multe echipe de dansuri, brigada artistică de agitaţie, precum şi o fanfară. Printre cei care vin serile la căminul cultural pot fi întîlniţi colectiviştii Ion Moceanu, Ilona Papp, Maria Lintert, Ioan Bender şi mulţi alţii. Fie că învaţă un cîntec nou, fie că îi afli în sala de cinematograf, ori ascultînd o conferinţă pe teme agrotehnice. Localnicii sunt mîndri de succesul pe care îl au echipele lor artistice în satele din împrejurimi şi chiar în raioanele mai îndepărtate din regiune. La concursul din vara aceasta al formaţiilor artistice din regiune, căminul cultural din Teaca s-a situat pe locul I. La festivalul cîntecului, jocului şi portului, care a avut loc la Bistriţa, echipele de dansuri din Teaca au obţinut de asemenea locul I. Filme noi la în cadrul preocupărilor de a lărgi varietatea programelor sale, studioul de televiziune din Bucureşti a realizat cu mijloace proprii primele filme artistice de scurt metraj. Pelicula înlesneşte folosirea unor noi forme de exprimare artistică şi prezintă avantajul că producţiile cele mai valoroase pot fi oricînd repetate la cererea spectatorilor. Cele dinţii filme de acest fel au adus în spaţiul micului ecran cîteva personaje bine cunoscute din clasica galerie caragialescă. „Domnul Goe" (scenariu şi regie Letiţia Popa — operator Iosif Ollerer), transpune pe peliculă cu fidelitate creatoare vestitele figuri ale schiţei, pe fundalul unui grotesc „voiaj de plăcere". Numeroasele idei regizorale slujesc la reliefarea incisivă a acelei lumi obtuze şi parvenite, incriminate de scriitor. Excelenta interpretare a artiştilor Nataşa Alexandra, Nineta Gusti şi Vasilica Tastaman, vizibil orientată pe linia unei şarjări îndrăzneţe, caricaturale, a dat o deosebită consistenţă satirică tipurilor „mamiţei“, lui „mam'mare" şi lui „tanti Miţa". Astfel, cu gesturi şi reacţii dinadins asemănătoare, stereotipe, în faţa isprăvilor odorului alintat, cele trei actriţe realizează o laconică dar tipică imagine a „onorabilei dame bune" — în diferitele ei vîrste şi ranguri sociale. Introducerea în acţiune a povestitorului prilejuieşte actorului Gh. Popovici-Poenaru reuşita schiţă de portret a unui Caragiale tînăr, observator discret, lucid şi ironic al lumii ce-l înconjura. Comentariul muzical spiritual al lui Paul Hurmuzescu contribuie, de asemenea, la succesul acestui film, a cărui surpriză însă o constituie apariţia micului actor Gheorghe Şubovici. Interpretul „domnului Goe" este spontan în atitudini, expresiv, şi îşi încheie în chip inedit demonstraţia actoricească imitind cu haz în final pe cele trei actriţe, protagonistele trio-ului său ocrotitor. In regia lui Ion Barna, ecranizarea schiţei lui Cecragiale „Căldură mare" (operator Nic. Niţă) a devenit un mic şi convingător tablou al urbei sfîrşitului de veac. Din primele secvenţe ale prezentării originale ce deschide filmul, se fixează atmosfera propice desfăşurării acţiunii: toropeala, zăpuşeala, „căldura mare" spot şi mai bine în evidenţă turpitudinea şi parazitismul unei lumi triviale. Această atmosferă inundă treptat dialogul, mimica, gesturile — ilustrînd cu semnificaţie metaforică sterilitatea preocupărilor meschine ale anonimilor domni. Chipul unui asemenea domn îl înfăţişează pe ecran Horia Şerbănescu, dozînd abil amestecul dintre tembelism şi venalitate. O creaţie deosebită realizează Dem. Rădulescu în rolul feciorului. Regizorul şi operatorul au valorificat în primplanuri concludente, cu valori de film mut, mimica extrem de sugestivă a acestui interpret. Trebuie remarcat însă că montajul filmului e prea lent, se insistă prea mult, uneori chiar obositor, asupra unei imagini ; or, în artă, plictiseala însăşi trebuie înfăţişată cu fantezie. Ca şi în „Domnul Goe" — unde apariţiile episodice ale lui Dem. Savu, Marian Hudac și Gh. Crîșmaru au avut un aport plin de culoare, — în „Căldură mare" Puiu Călinescu, I. Popescu-Lac, Arcadie Donos contribuie la întregirea unei atmosfere autentic caragialești. ||Filmul „O plimbare cu avionul“ || (scenariu Stefania Dorian, regia Valeriu Lazarov) face parte din categoria spectacolelor muzical-satirice. Utilizînd un comperat spiritual — ceea ce, trebuie s-o spunem, nu se întimplă întotdeauna la programele de estradă ale Televiziunii — actorii Ştefan şi Rodica Tăpălagă prezintă cu talent această „plimbare” care prilejuieşte totodată cîteva numere muzicale şi coregrafice. Merită apreciate, de pildă, apariţiile cîntăreţilor Luigi Ionescu, Constantin Drăghici şi Margareta Pîslaru, ca şi evoluţia dansatorilor Maria Mitrache şi Nicolas Bunea. Spectatorii au regretat însă că cea mai mare parte a melodiilor interpretate erau vechi. Neinspirat s-a arătat cadrul scenografic (semnat de arh. Armand Cristea), încărcat și confuz. Și e păcat că pornind de la această bună, originală idee a „plimbării" telespectatorilor „cu avionul" — regia nu a valorificat în suficientă măsură imaginile noilor construcţii din Capitală, filmate din helicopter. Al patrulea film prezentat de curînd a adus pe micul ecran frumuseţea dansurilor noastre populare, în cadrul pitoresc al Muzeului Satului. Acest documentar, realizat de regizorul Ion Filip cu echipa de dansuri şi orchestra Ansamblului M.F.A. (dirijor Sergiu Ieremia), s-a transformat într-un fermecător „album" de dansuri şi costume, pe care operatorul Emil Henţiu le-a redat în imagini pline de poezie şi dinamism. Diferite ca gen şi tratare artistică, realizările pe peliculă ale Studioului de Televiziune demonstrează existenţa unor reale posibilităţi în acest domeniu. Este de aşteptat ca în viitor să fie realizate noi producţii cinematografice destinate telespectatorilor, inspirate din actualitate şi cu un puternic caracter educativ. MIRA IOSIF Nr. £638 10 ani de la moartea lui Iosif Rangheţ Un înflăcărat luptător pentru cauza socialismului ca un ostaş credincios pentru înfăptuirea politicii partidului, în ani, dictaturii militare fasciste şi războiului antisovietic, cînd partidul organiza lupta pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru ieşirea Romîniei din criminalul război antisovietic, pentru cucerirea independenţei naţionale şi instaurarea unui regim cu adevărat democratic, I. Rangheţ a participat din însărcinarea partidului la organizarea unor acţiuni curajoase de sabotare a războiului antonescian. Fiind cooptat în 1943 în Comitetul Central al P.C.R., I. Rangheţ ia parte activă la demascarea şi înlăturarea din conducerea partidului a elementelor trădătoare în frunte cu Foris, munceşte intens, alături de cadrele de bază din închisori şi lagăre şi de cadrele devotate partidului din afară, pentru înfăptuirea planului partidului de pregătire şi organizare a insurecţiei armate înfăptuite la 23 August 1944. După eliberarea ţării de sub jugul fascist, la Conferinţa Naţională a P.C.R. din 1945, Iosif Rangheţ a fost ales membru al Comitetului Central, iar la primul Congres al Partidului Muncitoresc Român a fost ales membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. Preţuind activitatea plină de devotament a lui Iosif Rangheţ faţă de cauza partidului şi a poporului nostru, în anii puterii populare partidul i-a încredinţat munci de răspundere pe linie de partid şi de stat. Amintirea lui Iosif Rangheţ va rămîne neştearsă în inimile poporului nostru muncitor. Viaţa lui este o pildă de înaltă principialitate comunistă, de luptă plină de abnegaţie pentru lila îndeplinire cu răspundere, luptînd bertatea şi fericirea poporului. Se împlinesc astăzi 10 ani de cînd s-a stins din viaţă losif Rangheţ, vechi activist, unul din cadrele de bază ale partidului nostru, luptător neobosit şi devotat pentru cauza socialismului. losif Rangheţ s-a născut la 7 august 1904 în satul Olari din fostul judeţ Arad într-o familie de ţărani săraci. Aproape copil încă, după moartea tatălui său, Iosif Rangheţ pleacă la Arad pentru a-şi cîştiga existenţa şi devine muncitor. Nu peste mult timp, la vîrsta de 16 ani, tînărul care a îndurat din plin exploatarea patronilor ia parte la acţiuni greviste organizate sub conducerea partidului. Activînd în cadrul mişcării sindicale, el se alătură luptei partidului pentru apărarea intereselor celor ce muncesc, pentru făurirea unităţii mişcării sindicale pe baza principiilor luptei de clasă şi a solidarităţii proletare internaţionale. El a fost ales delegat la Congresul din Timişoara al Sindicatelor unitare, ale cărui lucrări s-au desfăşurat sub conducerea P.C.R. Primit în 1930 în rîndurile Partidului Comunist din Romînia, Iosif Rangheţ participă la marile bătălii de clasă, organizate şi conduse de partid, împotriva intensificării exploatării oamenilor muncii, a încercărilor burgheziei de a arunca urmările crizei economice de supraproducţie pe spinarea oamenilor muncii şi împotriva pregătirilor războiului antisovietic. Partidul i-a încredinţat sarcini importante : membru al Comitetului judeţean Arad al P.C.R., secretar al Comitetului judeţean de partid Oradea, secretar al Comitetului regional Cluj şi apoi al Comitetului regional al partidului din Banat şi Valea Jiului — sarcini pe care, în condiţiile grele ale ilegalităţii, le-a dus o»o- Raid în regiunea Argeş Cum se difuzează cartea la sate Ziarul „Secera şi ciocanul" din Piteşti a publicat recent un raid-anchetă despre felul cum se face difuzarea cărţii la sate. Timp de două zile au fost străbătute drumurile raionului Muscel. Spicuim cîteva aspecte ale raidului. Cooperativele din comunele Valea Mare, Malu cu Flori, Stilpeni se aprovizionează de îndată ce în depozit au apărut cărţi noi. Aşa se face că aceste unităţi au întotdeauna spre vînzare ultimele noutăţi. Pe gestionara Lucia Cicu de la librăria din comuna Stilpeni n-ai s-o găseşti numai în faţa raliului cu cărţi aşteptînd ca locuitorii comunei să vină să-i ceară cărţile preferate. Ea merge pe la căminul cultural, prin sat, stă de vorbă cu oamenii, le recomandă ce cărţi să cumpere, le dă rezumatul unei cărţi noi, un semn de carte. In cadrul emisiunilor locale ale staţiei de radioamplificare sunt prezentate recenzii. La sfatul popular comunal, la căminul cultural, la şcoală se afişează cu regularitate buletinul „Cărţi noi". Raidul scoate în evidenţă faptul că nu în toate comunele raionului există aceeaşi preocupare pentru difuzarea cărţii. De pildă, la magazinul din Băuileşti cărţile stau uitate prin rafturi cu lunile. Aici nu se dă nici un fel de atenţie popularizării cărţii, nu se face aprovizionarea cu, noutăţi. Munca la pădure e una din preocupările de bază ale oamenilor din raionul Muscel. Insă la gurile de exploatare sau la unităţile de industrializare a lemnului cooperaţia de consum n-are nici un difuzor de carte. Din această cauză, cartea ajunge greu printre muncitorii forestieri. Cu prilejul raidului, merceologi, preşedinţi de cooperative, difuzori de carte au făcut o serie de propuneri interesante pentru îmbunătăţirea difuzării cărţii în regiune, lată cîteva : periodic să fie organizate cu gestionarii şi difuzorii de carte instructaje şi schimburi de experienţă, cu care ocazie să se analizeze activitatea acestora, să se popularizeze metodele bune ; la cooperative, cămine culturale, sfaturi populare comunale să existe un colţ al cărţii, unde cu ajutorul diferitelor materiale de agitaţie vizuală să se popularizeze cărţile noi; să se acorde mai multă atenţie cointeresării materiale a difuzorilor procentuali și a gestionarilor etc.