Scînteia, august 1967 (Anul 36, nr. 7419-7448)

1967-08-01 / nr. 7419

PAGINA 2 "faptul1 DIVERS Circulaţie In primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada co­respunzătoare a anului trecut, nu­mărul accidentelor de circulaţie a scăzut cu 8 la sută. Totodată, a scăzut numărul accidentelor provocate din cauza alcoolului. Se pare că şoferii s-au convins că şpriţul la volan nu este un stimulent. Totuşi, a crescut nu­mărul accidentelor datorate ur­mătoarelor cauze : viteză exce­sivă (de la 17,4 la 26,3 la sută), depăşiri neregulamentare (de la 10,4 la 16,4 la sută), neacorda­­rea priorităţii (de la 6,15 la 8,1 la sută). Cînd se va înregistra şi aici micşorarea procentelor, to­varăşi de la volan ? Depinde de dv. Matrimo­nială Ciudată concepţie despre că­sătorie ! Cetăţeanul P.M. din Ag­nita (născut la 27 septembrie 1933) ne cere ajutorul să-şi gă­sească o soţie. Are preferinţe foarte concrete : mireasa căutată „să fie de statură potrivită, cu ochi negri şi puţin brunetă“. Atit. In rest nu-l interesează nimic, el are pretenţia ca viitoarea soţie să îndeplinească doar aceste ca­lităţi esenţiale (pentru că de­fecte, cum se pare, are el des­tule !). Ne pare rău că nu-i pu­tem onora cererea. Sortimentul ne lipseşte. Dacă îşi schimbă cum­va preferinţele, să ne comunice. O roşcată cu ochi verzi s-ar mai putea găsi. Pentru că, vorba ceea, mare-i lumea ! Cine minte? Cînd vor conteni răspunsurile în doi peri la critica făcută prin ziar ? Care este răspunderea unor conduceri de intituţii pen­tru rezolvarea, în spirit construc­tiv, a sesizărilor critice ? Avem în faţă scrisoarea de răspuns a Direcţiei de contractări şi achi­ziţii (Ministerul Industriei Uşoa­re) la nota „Pe recepţie", publi­cată la această rubrică. Se sem­nalau ilegalităţi (chiar matrapaz­­lîcuri !) la bazele C.C.A. Brăila în recepţionarea lunii, frustrîn­­du-se cooperativele agricole de di­ferite sume de bani. Critica este respinsă punct cu punct: „nu-i adevărat", „nu se confirmă“ etc. Vorbiţi serios ? Prea bine, to­varăşi, vă expediem, cu poşta de azi, copia adresei trimisă zia­rului nostru de Uniunea raională a C.A.P.­Brăila, cu parafa preşe­dintelui, prin care se denunţa practica nelegală. Şi cine, din doi, şi-a permis să trimită oficial ziarului acte eronate să răs­pundă cu propria-i calitate ! Scurt pe doi ! Aviz neglijenţei! O construcţie se amină, nişte ambalaje depozitate anapoda şi ciţiva copii se joacă cu focul. Iată urmarea : de luni de zile, conducerea cooperativei de con­sum din Ceamurlia de Sus (Is­tria) amină terminarea construc­ţiei unei magazii de ambalaje pentru noul magazin din locali­tate. Ambalajele erau depozitate la întîmplare, lingă pereţii ma­gazinului (contrar normelor P . R.). Copiii din sat se jucau printre ele de-a v-aţi ascunselea. Zilele trecute, ciţiva copii, ju­­cîndu-se cu chibriturile printre ambalaje, au incendiat magazinul, întreaga construcţie şi 70 la sută din mărfuri s-au făcut scrum. Pagube — 630 000 lei. In pre­zent se fac cercetări pentru re­cuperarea pagubei de la părinţii copiilor, gestionari, conducerea cooperativei şi alte foruri vino­vate de cele întîmplate. S-a potolit Era un om înrăit. Un huligan notoriu. Vasile Nechita, din co­muna Belceşti (Hîrlău), tulbura cu orice prilej ordinea publică. Mer­gea deseori în instituţiile din comună, la sfatul popular, la şcoală, la cooperativa de pro­ducţie şi provoca scandaluri, înjurind şi denigrînd persoane cu munci de răspundere. Lucră­torii de miliţie l-au avertizat de cîteva ori. Dar în zadar., De cu­­rînd, în urma unui nou scandal provocat in comună, cetăţenii au cerut, într-o adunare, ca orga­nele justiţiei să ia măsuri dras­tice împotriva turbulentului. Va­sile Nechita a fost condamnat conform procedurii de urgenţă, la doi ani închisoare. De unde se vede că atunci cînd împroşti cu noroi pe alţii, nu se poate să nu te mînjeşti. Aveţi aici do­vada. Rubrică redactată de­­ Ştefan ZIDARIŢA Ştefan DINICA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" Ce oferă raionul de conserve? Faţă de 90 mii tone în 1960, „gos­podinele industriei alimentare" — fa­bricile de prelucrare, în mare parte nou construite, iar altele complet mo­dernizate, transferă în acest an în că­mările populaţiei peste 300 000 tone de legume şi fructe. „Posibilita­tea adaptării producţiei de con­serve la cerinţele cumpărătorilor a făcut obiectul unor analize atente din partea ministerului , ne informează ing. I. Cristea, direc­tor general al Direcţiei generale a conservelor din Ministerul Industriei Alimentare. Pe lîngă sporul cantitativ — reprezentînd o creştere de 10 la sută faţă de realizările anului trecut — vor fi lansate pe piaţă 10 sorti­mente noi. Ele au fost omologate şi urmează a fi livrate în semestrul al II-lea conform contractelor încheiate cu comerţul". Cercetate mai în amănunt, noută­ţile se dovedesc mai mult decît timi­de ; e vorba de gogoşari în oţet, sa­lată de ■ sfeclă roşie, mîncare de fasole boabe cu legume şi alte cîteva asemănătoare. Stau piedici obiective în calea diversificării ? „Industria lu­crează ceea ce cere comerţul", ne-a spus directorul general Cristea. „Ceea ce solicită cumpărătorii, aceea cerem şi noi de ani de zile in­dustriei — ne declară tov. Ionel Si­­mionescu, director general în Minis­terul Comerţului Interior. Bunăoară, conserve de legume combinate : zacus­ca, tot felul de salate , mîncăruri gă­tite — de legume cu şi fără carne, legume umplute, diferite feluri tradi­ţionale — sarmale, stufat, musaca. Var­za, de pildă, se poate prepara în pes­te 30 de feluri. Mîncărurile cu carne de pasăre, pentru care cărţile de bu­cate indică zeci de feluri, întîrzie şi ele să apară în ceea ce priveşte ge­murile, compoturile, dulceţurile, au fost formulate întotdeauna cereri pen­tru zeci şi zeci de feluri noi. Indus­tria însă nu ne oferă mai nimic. Nou­tăţile cu care sîntem „avertizaţi", în fiecare an, rămîn de obicei promisiuni neonorate“ Renunţăm la reproducerea dialogu­lui dintre reprezentanţii celor doi „poli" ai deservirii populaţiei. In calea deşablonizării producţiei de conserve stau însă multe alte pie­dici. In industria conservelor, drumul spre cumpărător al unui produs nou este extrem de întortocheat. Fabrica de conserve din Arad, de pildă, a realizat un nou sortiment, apreciat pe plan local, o mîncare de legume cu came. După ce şi-a pus la punct re­ţeta, s-au trimis mostre (cu delegat !) la Bucureşti să vadă dacă-1 aprobă M.I.A., dacă place comerţului. „E cam condimentată şi grasă" — au spus unii. „E prea sărată" — au spus alţii (de altfel, mulţi oameni au semnalat tendinţa producătorilor de conserve spre sosuri prea grele, sărate, negre şi foarte grase). Mostra a luat din nou drumul Aradului pentru a reduce din conţinutul de sare şi scurge din gră­sime. După o nouă expediere la Mi­nisterul Comerţului Interior, s-a des­coperit că preţul e prea mare. Noi propuneri de preţ, noi readaptări ale reţetei, noi calcule, noi mostre şi noi drumuri. A trecut aproape un an. Cu asemenea metodă îţi trece pofta de iniţiative şi de realizarea ultor noi produse. Evident, atît organele comerţului cit şi cele ale industriei alimentare fac prea chinuitoare naşterea unui produs nou. Acesta este un aspect al proble­mei. Se pune însă întrebarea : ce anu­me frinează apariţia pe piaţă a unor produse gata omologate ? No­menclatorul de conserve conţine sute de preparate şi semipreparate ; aces­tea de ce nu se produc ? Deoarece în­treprinderilor le convine să aibă în fabricaţie un număr cit mai mic de produse, în special din cele vechi, cu care s-au obişnuit. Cele noi nu asi­gură un nivel de productivitate şi nici beneficii. Sunt afirmaţii făcute la mi­nister şi de conducerile unor fabrici. Optică îngustă, dar pentru rutinieri, sănătoasă. Astfel s-a ajuns ca produ­cerea unor sortimente noi să devină facultativă. Cînd şi cînd, cîte o apa­riţie meteorică de produse noi reali­zate în cantităţi infime, şi iarăşi nimic. „Normal ar fi ca secţiile mai vechi, cum sunt „Griviţa", să fie profilate ca produse noi — ni se spune la Minis­terul Industriei Alimentare — din care să se realizeze zeci şi zeci de serii mici. Printr-o bună organizare s-ar rentabiliza orice produs. De asemenea, ar trebui să existe stimulente mate­riale nu numai pentru fabricile care depăşesc planul la anumite sortimen­te de „greutate", dar mai ales pentru cele care introduc în fabricaţie pro­duse noi". Dar cine decît M.I.A. trebuie să ia asemenea măsuri ? Or, profilarea a­­numitor secţii vechi pentru realizarea de produse noi, tot la nivelul discuţii­lor se menţine de mai bine de trei ani, iar stimulentele materiale continuă să fie acordate nu acelor întreprinderi care introduc produse noi, ci acelora care au depăşiri serioase de plan la tonajul sortimentelor vechi, uşor de realizat. Să nu fim înţeleşi greşit: nu avem nimic împotriva abundenţei în magazine a unor vechi sortimente, considerăm însă că numai o reaşezare raţională a sortimentelor va putea in­fluenţa o reală diversificare în dome­niul producţiei de conserve. La Institutul de cercetări alimenta­re am aflat că au fost create şi la noi tot felul de creme de legume, fructe, amestecuri de creme într-un mare nu­măr de sortimente, recomandate în alimentaţia copiilor. Or, în acest do­meniu, în ciuda abundenţei de mate­rie primă,­ situaţia nici prin cuvîntul monotonie sau şablon nu poate fi ca­racterizată, e vorba de sărăcie lucie. S-a recurs chiar la importul unor ali­mente pentru copii, ceea ce numai un titlu de glorie nu este pentru direc­ţiile generale producătoare. De ce nu se produc ? Luînd cunoştinţă de observaţiile culese de noi şi solicitat să-şi spună părerea, dr. în ştiinţe A. Stern, de la Institutul de igienă, ne-a spus urmă­toarele : — Ca specialist în igiena alimenta­ţiei şi consumator, fortuit, de alimente conservate sunt de acord şi cu obiec­ţiile privind gama mult prea mică a conservelor aflate pe piaţă, ca şi cu acelea referitoare la sărăcia sortimen­telor de conserve dietetice sau cele recomandate în alimentaţia copiilor. Calitatea conservelor industriale se pare că a ajuns într-un punct mort. „N-ai ce le face mai mult”, i-am au­zit spunînd chiar pe unii specialişti din industrie. Oare conservele indus­triale, standardizate, nu pot fi decît acelea cu sosuri grele, în care să plu­tească grăsimea şi în care sarea şi con­dimentele se toarnă în cantităţi indus­triale ? Tehnica modernă permite as­tăzi producerea unor conserve de le­gume şi fructe care în ansamblu îşi menţin integral nu numai valoarea nutritivă, ci şi gustul şi aspectul. Cred că în afară de folosirea unor materii prime de cea mai bună calitate, con­diţie sine qua non în producţia de conserve, ar trebui studiate şi folosite pe scară mai largă experienţa şi reţe­tele gospodinelor. In ce priveşte diversificarea produc­ţiei de conserve există posibilităţi foarte mari. Fiecare din cele trei com­partimente — 1) materii prime pentru gătit; 2) semipreparate (murături, sa­late, garnituri) ; 3) mâncăruri gata pre­parate — poate fi mărit o dată, de două ori, de trei ori cu tot felul de sortimente, pentru că din fiecare ma­terie primă, la rindul ei, se pot pro­duce zeci de feluri de conserve. în ce privește mîncărurile gătite (unde ponderea ar trebui s-o aibă mîncăru­­rile dietetice), practic numărul acesto­ra n-are nici o limită : pilafuri, stufa­­turi, ostropeluri, ghiveciuri, mîncăruri cu specific regional, cu carne și fără carne etc. Sînt doar cîteva sugestii pentm Specialiștii Institutului de cer­cetări alimentare, din ministerul de resort și din întreprinderile producă­toare de conserve. Nicolae BRUJAN Campingul de la Potoci, lîngă Bicaz Foto : Agerpres Articole de vară la preţuri reduse In plin sezon cald, magazi­nele­­universale şi specializate ale cooperativelor de consum oferă cumpărătorilor, pină la 19 august, un bogat sortiment de articole de vară cu redu­ceri de preţuri intre 25—35 la sută Printre mărfurile care se vind cu preţuri reduse, in pe­rioada amintită, se numără imprimeurile şi fanteziurile din fire fine de bumbac, im­primeurile din mătase artifi­cială, relon şi mixte, tricota­jele din fire sintetice scămle­­şate, unele costumaşe şi sa­­couri din bumbac pentru co­pii, şorţuri, costume de baie, rochii, fuste, bluze, compleuri de plajă pentru femei, pălării de paie, sacoşe din p.v.c., san­dale cu feţe din p.v.c. şi cu feţe din piei de bovine pre­sate, pantofi cu talpă duro­­flex pentru copii etc. ÎN ATENŢIA GOSPODINELOR DE LA SATE în orice gospodărie. Intr-o anumită perioadă de timp, se string sticle şi borcane goale care ocupă spaţiul prin bu­cătării şi cămări. Cooperativele de consum vin In ajutorul gospodinelor din localităţile pe care le aprovi­zionează achiziţionind, cu plata pe loc, orice cantităţi de sticle şi borcane prin unităţile care desfac produse alimen­tare, prin centrele speciale pentru achiziţii de sticle şi borcane cit şi prin achizitorii care se prezintă la domiciliul cetăţenilor. Sticlele şi borcanele goale se cumpără atît de la popu­laţie cit şi de la instituţii sau întreprinderi (spitale, creşe, cantine etc.). (Urmare din pag. I) să ni se aducă cel puţin cuiere, dacă dulapurile intră la.. Investiţii — şi-a exprimat temerar dorinţa tov. Con­stantin Dicu, mecanic la grupul de Şantiere Slatina. Pentru orice eventualitate amintim că proverbialele cuiere au revenit ca un laitmotiv şi în discuţiile avute cu constructorii din coloniile de la Pi­­teşti-sud. Nuci. Prozaicele obiecte se află în stadiu de propuneri îndnsariate la multe comitete sindicale, dar ni­meni n-a catadicsit să se aplece cu grijă pentru soluţionarea lor şi a altor sesizări făcute de constructori. Uşi care nu s-au încuiat niciodată, insta­laţii sanitare care au trecut fictivul examen al recepţiei refuză să funcţio­neze, lipsind pe constructori de condi­ţiile unei igiene elementare : geamuri sparte, becuri lipsă întregesc corola­rul defectuoasei gospodăriri a colo­niilor vizitate. Perioada estuală pentru construc­tori este denumită sugestiv „de vîrf", ea insemnînd un randament maxim în folosirea utilajelor, timpului, forţei de muncă. Din această cauză, mulţi dintre constructorii veniţi pe şantier din alte localităţi şi chiar din regiuni reduc numărul obişnuitelor vizite fă­cute la sfîrşitul săptămînii familiilor sau alţii renunţă pur şi simplu la ele. Constructorii devin ei înşişi gazde pen­tru unii membri ai familiilor care le aduc veşti, merinde. Şi, în asemenea împrejurări, unde să-ţi primeşti soţia, mama, sora ? — Noi ne-am gîndit să amenajăm o cameră de primire dintr-un dormi­tor disponibil — ne-a spus tov. Maria Bordea, gospodar-şef al coloniei de la Slatina. Hotărit, o iniţiativă salutară ! Dar rămîi consternat cînd afli că pentru o asemenea operaţie care ne afectează pe nimeni şi nu implică nici un fond se aşteaptă o ,,dispoziţie de şantier” şi te întrebi de ce o astfel de posibilitate n-a fost prevăzută încă din faza de concepţie a coloniilor ? La Nuci, în jurul unui foc, un grup de tineri făceau stîngace pregătiri pentru o masă copioasă. Au recurs la un asemenea mijloc din cauza lipsei unei bucătării. Aşa-numitele bucătă­rii comune unde oamenii îţi puteau improviza un destin sau o cină n-au mai fost prevăzute in proiectele de execuţie a baracamentelor si in con­secinţă şi cele existente trebuiau să­­sucombe. , In unele colonii lipsa bucătăriilor comune a fost partial suplinită de înfiinţarea unor bufete sau birturi economice care oferă constructorilor preparate calde. Evocînd aceea respectivă unui interlocutor intrigat că se formulează asemenea „pretenţii", a­­cesta „ne-a amintit" de existenţa cantinelor. Intr-adevăr, pe fiecare din şantierele vizitate sînt cantine cu cel puţin două meniuri Dar la fel de adevărat este şi faptul că ele sunt amplasate pe şantiere, nu în colonii — şi celui care a lucrat în schimbul II nu-i mai suride să se trezească în zori pentru un ceai, ca să nu mai vorbim de cei ce intră in schimbul III. Un calcul economic redă într-un limbaj ferm că la cantinele Platformei chi­mice de la Piteşti se pierd 30 de mi­nute peste timpul afectat pauzei de prînz, din lipsa spaţiului şi a persona­lului de deservire. Acest consum atin­ge 700 ore/om echivalente cu pierderi zilnice din producţie. Adăugaţi la a­­ceasta următoarele amănunte : vesela curată circulă prin acelaşi orificiu cu cea folosită­­ pînă in prezent nu s-au confecţionat rafturi pentru depozitarea ei şi pînă una alta podeaua o supor­tă cu stoicism ; apa caldă este „pre­văzută" în proiect, dar rămîne cu­prinsă între neputincioasele-i pagini care, în acelaşi timp, a „omis" un grup sanitar la cantinele şantierului nr. 2. In colonii au fost înfiinţate magazine alimentare. O.C.L. Aprozar, centre de pîine, librării etc Programele lor de funcţionare sunt literalmente un re­­bua care aşteaptă o grabnică dezle­gare. Pentru edificare să ne oprim la complexul comercial din colonia Sla­tina. Magazinul de pîine se deschide la ora 7 dimineaţa, cînd practic ma­joritatea cun­îrsiinare a constructorilor se vor fi aflat de mult la locurile de muncă şi se închide la ora 13 , îşi reia activitatea între 17-18,45, exact cînd încep să sosească locatarii acasă. Duminica, închis. Acelaşi program îl au şi O.C.L. Alimentara, tutungeria, în vreme ce magazinul de legume şi fructe îşi ridică obloanele abia la ora 8. Dar să vedem acum ce oferă aces­te magazine cumpărătorilor. In ge­nere, nu se poate spune că magazinele O.C.L. Alimentara nu sínt bine apro­vizionate. Ele au chiar un sortiment bogat. Sínt însă perioade cînd anu­mite produse lipsesc, în ciuda faptu­lui că ele sínt solicitate cu insistentă in zeci de note de comenzi întocmite de gestionari receptivi. — De cînd s-a deschis complexul comercial de aici, de la Nuci, nicio­dată nu s-a adus lapte — ne-a spus tovarășa I. Oană. Tn fiecare dimi­neață sînt nevoită să plec la Vîlcea pentru a-1 procura. — Greu găsești o sticlă cu apă minerală sau un suc în colonie, în timp ce în oraş zac stivuite cu zecila — ne-a spus tov. C-tin Florache, in­stalator la şantierul Uzinei de aluminiu Slatina. — Aproape zilnic am cerut să se aducă sucuri, apă minerală, explică tovarăşa A. Mogoş, gestionara unităţii Aprozar din colonia Slatina. Fructe am primit numai de cîteva ori de cînd a început sezonul lor. Explicaţia acestei stări este simplă şi se vrea plauzibilă: nu este „ren­tabil" pentru O.R.V.L.F. să transporte un volum aşa mare de produse, cu o valoare aşa de mică. Din examinarea faptelor de mai sus se degajă, în concluzie, necesitatea ca celor ce muncesc pe şantiere să li se asigure condiţiile prevăzute de re­glementările în vigoare. Revine con­ducerilor tehnico-administrative ale şantierelor şi sindicatelor sarcina de a veghea cu grijă la acest lucru. Menajul în coloniile constructorilor SClNTEIA — marți 1 august 1957 ecouri SPITALE CORIGENTE LA IGIENA După publicarea articolului cu titlul de mai sus, la redacţie au sosit scrisori ai căror autori observă că, în pofida criti­cilor repetate ani în şir, în administra­ţia unor spitale inerţia dă dovadă de multă vitalitate. Publicăm mai jos cîteva di­n aceste scrisori. COLABORARE Intre medici şi ADMINISTRATORI Este de prisos să mai ple­dăm pentru un adevăr ar­hicunoscut de pe vremea medicinei antice. Eforturile şi bunele intenţii ale spe­cialiştilor din spitale pot fi întărite sau, dimpotrivă, micşorate prin modul cum işi îndeplinesc a­­tributiile oamenii din ser­viciile de deservire ale spi­talelor. Intre cele două compartimente, medical si administrativ, se cere să existe o colaborare i­­deală. Numai astfel ac­tivitatea acestor unităti se va ridica la cerin­țele, exigentele care le con­feră un caracter profund uman. Climatul psihico­­moral este un element im­portant pentru vindecare. Bolnavul, cu susceptibilita­tea lui, sesizează orice osci­laţie de atitudine, care se oglindeşte apoi în starea lui de spirit. Evident, medicii sunt datori să vegheze la în­treţinerea unui climat co­respunzător în această pri­vință. Dar se pot desprinde medicii, cadrele de condu­cere din spitale de preocu­pările de specialitate, spre a-şi pierde din timp cu cele administrative ? Numai cînd spitalele vor dispune de un aparat tehnico-ad­­ministrativ cu o înaltă cali­ficare, medicii îşi vor putea dărui integral capacitatea de muncă pentru tratarea bolnavilor. Multor administratori le lipseşte nu numai pregăti­rea, ci, mai ales, pasiunea pentru mur­ca ce-o fac. Ar fi nevoie c­a la angajarea lor să se tină seama de a­­cest elemen­t, pină acum neglijat. Si e nevoie de o şcolarizare serioasă, de lun­gă durată. Eventual, ar fi bine să se anticipeze şi uni­tăţile la care urmează să fie repartizaţi elevii şcolilor de administratori. In spitalul nostru, din a­­cest punct de vedere, ad­ministrativ, nu s-au ivit pînă acum probleme care să nu se rezolve imediat. Alimentaţia şablon „tip spi­tal" — Insipidă, Incoloră şi Inodoră — n-a cîştigat teren la noi Trebuie s-o recu­noaştem, totuşi, că varieta­tea meselor de seară mai lasă de dorit. Tot foarte important pen­tru o mai bună deservire a bolnavilor este distribuirea corespunzătoare a persona­lului tehnico-administrativ, astfel încît cadrele să fie cit mai operative, capabile să corecteze „din mers“ deficientele apărute în cursul unei zile. Dr. Paul NECȘULESCU Spitalul din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej BUCĂTĂRIA SPITALULUI IN CULPĂ Articolul din „Scînteia“ a subliniat, pe bună drep­tate, importanţa ce-o au într-un spital spiritul gos­podăresc, iniţiativa şi in­geniozitatea, factori de care poate depinde mult succesul in tratamentul bol­navilor,, mai ales al celor imobilizaţi la pat, în re­giunea Iaşi, gospodărirea unităţilor spitaliceşti a cu­noscut în ultimul an o vă­dită îmbunătăţire. Bu­getul de ocrotire sanitară este de circa 40 la sută din bugetul total al sfatului popular regional. Acest lu­cru dovedeşte mai mult ro­lul şi sarcinile ce revin administratorilor de spital pentru a folosi cît mai ju­dicios, mai util fondurile alocate, încît bolnavii tra­taţi aici să beneficieze pe deplin de condiţiile create de stat şi să-şi redobîn­­dească într-un timp cît mai scurt sănătatea. Numeroşi administratori de spitale din regiune dau dovadă de pricepere şi hărnicie în ac­tivitatea lor. Sunt însă şi administra­tori de spital care nu-şi fac datoria. Dintre ei l-aş cita pe Alexandru Igna, de la Preventoriul de copii T.B.C. Poeni. Cu tot ajuto­rul primit de la organele de control din raionul Iaşi şi de la regiune, curăţenia continuă să lase de dorit aici, iar alimentaţia suferă de şablonism. In privinţa pregătirii mesei, lacune gă­sim şi în alte părţi. Lipsa principală porneşte de la totala nepricepere a admi­nistratorilor în organizarea unor meniuri variate, gus­toase şi care să ţină cu stricteţe seama de reco­mandările medicilor, lăsînd acest lucru în grija celor de la bucătărie care, ne­­controlaţi şi neîndrumaţi, gătesc cum îi taie capul. E necesară o pregătire mai temeinică la cursuri a per­sonalului de la bucătărie şi a administratorilor. Noi facem cu aceştia diferite instructaje, dar, după pă­rerea mea, nu este sufi­cient. Vrem ca în vara aceasta să organizăm cursuri de trei săptămîni pentru administratori, con­tabili şi planificatori — pe plan local. De asemenea, în perioada 1 iulie — 31 august vor participa la un curs de perfecţionare din Capitală administratorii spitalelor raionale Vaslui şi Negreşti. Dar de ce nu sunt înscrişi la asemenea cursuri, prin rotaţie, toţi administratorii de spitale ? Dr. Ion JITARU şeful secţiei sănătate şi prevederi sociale a Sfatului popular regional Iaşi NUMAI INCOMPETENŢĂ? Spitalul nr. 1 din Boto­şani aşteaptă de multă vre­me să fie vindecat de o maladie deloc mai puţin periculoasă ca cele care a­­fectează direct sănătatea oamenilor. O maladie care lipseşte din tratate, dar care loveşte în mod perfid în efortul medicilor. Este vorba de incompetenţa ne­­păsătoare şi recidivistă care se manifestă în activitatea administraţiei acestui spi­tal. Citind articolul din „Scînteia" imi ziceam că autorul parcă ar oglindi si­tuaţia de la noi, deşi nu ne pomenea concret. Perfectă similitudine. Bucătăria — sub orice critică. Filozofia întronată aici : merge ori­cum ! De trei si chiar mai multe ori pe săptămînă se serveşte iahnie cu car­tofi sau pilaf de orez ; sea­ra — macaroane şi cartofi cu brînză, ori cartofi cu salată şi ceapă, iar la fe­lul doi ceai cu pîine. In afara faptului că majori­tatea meselor de seară se servesc reci, ceea ce este contraindicat. Lipsesc din meniu dulciurile proaspăt preparate. Bolnavilor din secţia chirurgie nu li se dau decît rareori fructe. Modul de servire la a­­ceastă bucătărie lasă de dorit. In ultima perioadă, tacîmurile vechi au fost completate cu altele noi. Totuşi, continuă să fie re­partizată o singură cană de apă la 8—10 bolnavi. Dese­ori, medicii sunt puşi în imposibilitatea de a indi­ca o dietetică corespunză­toare diferitelor diagnosti­ce, deoarece la bucătărie pur şi simplu se refuză îndeplinirea dispoziţiei lor. După părerea mea, medi­cul care răspunde de die­tetică nu lucrează bine. De altfel, nici observaţiile scri­se de medicii de gardă în caietul de aprobare a me­niurilor nu se prea res­pectă. Ce-i drept, nici nu se urmăreşte cu prea multă exigenţă îndeplinirea aces­tor observaţii. Plătim aici tribut rutinei. Dr. Alexandru IONESCU Spitalul nr. 1 Botoşani

Next