Scînteia, octombrie 1967 (Anul 36, nr. 7479-7509)
1967-10-01 / nr. 7479
SYNTEIA mm, duminică 1 octombrie 1967 pagina economica Experienţa şi succesele 99COBADINULUI“ Venind din Dobrogea cu scopul de a prezenta cititorilor o cooperativă agricolă de producţie cu rezultate deosebite, am cercetat, pentru început, o mulţime de cifre. Descifrarea lor a condus la concluzia că fruntaşă între fruntaşe este cooperativa din Cobadin. Ca dovadă iată cîţiva din indicii economici înregistraţi anul trecut la suta de hectare : valoarea proprietăţii obşteşti: 539 000 lei; valoarea fondurilor fixe : 337 500 lei ; venituri băneşti : 432 260 lei. Pentru acest an asemenea indicatori nu au fost calculaţi. Se poate afirma însă că ei vor fi mult mai mari. Valoarea producţiei globale va ajunge la circa 25 milioane lei, cu două milioane mai mult decît în 1966, iar veniturile băneşti — la 18 milioane lei, cu aproximativ 1,5 milioane în plus faţă de anul precedent. La Cobadin sîntem întîmpinaţi de atmosfera specifică acestui sezon : la cîmp se lucra de zor la semănat, pe străzi şi la sediul cooperativei agricole se făceau reparaţii, înfrumuseţări în vederea zilei recoltei. Prezentîndu-ne drumul parcurs, tov. Sabin Emurla, preşedintele cooperativei, ne arată graficele şi panourile care vor fi prezentate în cadrul expoziţiei comunale ce se va deschide cu prilejul zilei recoltei. Cifrele dovedesc mersul continuu ascendent. Intr-adevăr, cifrele spun foarte mult. Dar cum au fost obţinute asemenea rezultate remarcabile ? Iată ce am aflat din discuţia purtată cu preşedintele Sabin Emuiia, secretarul comitetului comunal de partid Ion Manolescu, inginerul agronom Vasile Marinescu, contabilul Ion Rogozea şi alţi cooperatori. „ Producţiile medii pe care le realizăm acum, deşi mari, nu ne par cîtuşi de puţin ieşite din comun. Ne-am obişnuit cu ele. Cele 4087 kg grîu şi 4800 kg porumb cît obţinem în acest an în medie la hectar constituie totuşi o realizare însemnată, mai ales dacă se ţine seama de ceea ce dădea Dobrogea în trecut. înainte de cooperativizare, ţăranii din Cobadin nu mîncau pîine albă decît din griul adus din alte părţi. Cel cultivat aici, semănat rar, era năpădit de buruieni şi distrus de dăunători. Recoltele erau atît de mici încît oamenii nici nu iubeau această cultură, semănînd mai mult porumb, orz şi ovăz. De cînd fierul plugului tras de tractor a pătruns adînc în pămîntul nostru, destul de bogat, de cînd folosim îngrăşăminte chimice şi seminţe din soiuri productive şi mai ales pe măsură ce am ajuns să stăpînim bine agrotehnica, recoltele au săltat continuu. — Am ajuns la un punct important al discuţiei şi de aceea, chiar riscînd să cădem în tehnicism, am vrea să aprofundaţi modul cum a fost aplicată agrotehnica. Mai precis cum s-a ajuns la cele mai potrivite soluţii tehnice pentru condiţiile de climă şi sol din această zonă ? — Este într-adevăr o problemă importantă. Peste tot seară, se seamănă, se îngrijesc culturile şi apoi se recoltează. Esenţial este însă ca inginerul agronom, toţi cei care se află la conducerea unei unităţi agricole să fie la curent cu ce este nou, întotdeauna ne-am îngrijit să fim în pas cu ştiinţa, cu experienţa înaintată. Avem o bună legătură cu staţiunea experimentală Dobrogea. In afară de aceasta, atunci cînd auzeam că cineva obţine recolte bune la o cultură sau alta, mergeam acolo şi ne interesam cum se lucrează. La G.A.S. Am zacea, bunăoară, am aflat multe lucruri bune în ce priveşte agrotehnica griului. In al doilea rînd, ne-am dat seama . Factorul hotărîtor în obţinerea veniturilor mari este sporirea producţiei agricole. Ce anume am făcut pentru ca ea să salte continuu? In primul rînd am găsit cel mai potrivit profil al producţiei, am dezvoltat acele ramuri şi culturi care în condiţiile noastre dau cele mai bune rezultate, înainte aveam de toate: grîu, porumb şi alte cereale, in, coreandru, sfeclă de zahăr ş.a.m.d. Din 1960— 1961 ne-am fixat doar la trei culturi de bază : grîu, porumb şi floareasoarelui, restul terenului destinîndu-1 plantelor de nutreţ. Avantajele : putem face o rotaţie mai bună a culturilor, ştim cu multă vreme înainte unde vom amplasa fiecare plantă, oamenii îşi însuşesc temeinic agrotehnica fiecărei culturi, ceea ce înseamnă foarte mult pentru recoltă. Şi în zootehnie am făcut cîte ceva în direcţia profilării producţiei. Intre altele, aşa se explică faptul că sîntem cei „mai tari“ pe raion în ce priveşte încărcătura de animale la suta de hectare şi producţia realizată. Bineînţeles, am făcut eforturi serioase pentru a ajunge aici, dar producţiile pe care le realizăm ne răsplătesc din plin, aşa cum se poate vedea din următorul tabel, de necesitatea aplicării diferenţiate a măsurilor agrotehnice. Or, aceasta presupune ca activitatea practică de îndrumare a inginerului agronom să nu fie despărţită de cea de experimentare, singura în măsură să-l ajute să aplice corect agrotehnica. Prin loturile experimentale organizate am rezolvat problema soiurilor care merg cel mai bine în unitatea noastră, a dozelor optime de îngrăşăminte, a densităţii diferitelor plante şi aşa mai departe. Ca o concluzie: ştim cum să lucrăm pămîntul sau mai bine zis am descoperit pentru fiecare cultură ceea ce este specific condiţiilor noastre. — Este adevărat, producţiile pe care le-aţi obţinut în acest an sînt producţii mari. Ele nu constituie limita maximă. Ce întreprindeţi pentru creşterea recoltei? — Rezerve există. O dovedesc diferenţele care există între brigăzi. Brigada nr. 4 a obţinut în medie la hectar 4 240 kg grîu, întîia — 4 186 kg, a doua — 4 170 kg, iar a treia numai 3 773 kg. Oscilaţii sînt şi la porumb ; brigada a treia se situează şi de data aceasta sub nivelul celorlalte. Cum condiţiile naturale şi economice sunt asemănătoare, rezultă că esenţial pentru recoltă este munca oamenilor, îmbunătăţirea ei constituie unul din obiectivele muncii politice şi organizatorice desfăşurate de organizaţia de partid. Şi iată de ce. Dacă la începutul activităţii cooperativei noastre, în adunările generale ale organizaţiei de partid se discuta despre abateri grave faţă de muncă, despre înstrăinarea avutului obştesc etc., acum asemenea manifestări nu mai au loc. Ca urmare, discutăm ce trebuie întreprins în vederea sporirii producţiei. In organizaţia de bază de la brigada a 3-a, bunăoară, s-a analizat pe larg de ce a fost obţinută o recoltă cu aproape 500 kg la hectar mai mică decît la brigada a 4-a. S-a constatat că este vorba de cauze subiective : îngrăşămintele chimice au fost împrăştiate neuniform, au rămas porţiuni neînsămînţate, iar pe alocuri semănatul s-a făcut mai tîrziu. Considerăm că lucrurile se vor îndrepta şi în anul ce vine brigada a 3-a va obţine recolte mai mari la hectar. — Aţi arătat la început că în zootehnie sînteţi cei mai tari din raion. In ce constă această „tărie"? Cum aţi ajuns la un asemenea rezultat ? — In primul rînd am ajuns să creştem un număr mare de animale : 1032 taurine, din care 582 vaci, 1940 porci şi 57 000 păsări. In al doilea rînd, de la acestea obţinem producţii bune. La lapte, de exemplu, sărim de la 2 000 litri în 1966 la 2 500 litri în acest an. Explicaţia ? încep să intre în producţie junincile din prăsilă proprie. Ele provin de la vaci cu cele mai mari producţii, care au fost crescute în condiţii foarte bune. La prima lactaţie dau cîte 15—20 litri de lapte, ceea ce nu este deloc puţin. — Cum aţi rezolvat problema furajelor? Am pus întrebarea pentru că în unele locuri ea dă destulă bătaie de cap. — O referire la trecut, ca să vă daţi seama ce s-a făcut în această privinţă. înainte de cooperativizare, hrana vitelor pe timp de iarnă se rezuma la coceni. Primăvara şi vara baza stătea în păşunat, deci animalele beneficiau de iarbă doar 1—2 luni; în rest seceta usca totul. Care este situaţia acum ? Păşunea a fost desfiinţată. In locul ei cultivăm plante furajere. Aşa se face că vitele au la grajd masă verde suficientă din primăvară pînă toamna. — Obţineţi recolte mari la hectar, producţii sporite în sectorul zootehnic ? Ce produse livraţi statului pe bază de contract ? — Dacă le luăm unele peste altele se ridică la aproape 1000 vagoane, din care 260 vagoane grîu, 250 vagoane porumb, 100 vagoane floareasoarelui, aproape 100 vagoane legume, 30 vagoane struguri, 60 vagoane lapte, 55 vagoane came şi alte produse. Veniturile băneşti în sumă de 18 milioane lei provin în cea mai mare parte din valorificarea produselor pe bază de contract. — Cum se reflectă acest lucru In valoarea zilei muncă ? — Ea creşte continuu. Cifrele sunt concludente. Faţă de 28,50 lei în 1957, valoarea zilei muncă a ajuns în acest an, la 50 lei. Cel mai mult a crescut partea bănească a valorii zilei muncă, de la 12 lei în 1957, la 43 lei în 1967, ceea ce este în avantajul cooperatorilor. — V-am ruga să ne explicaţi mai detailat... — In fiecare an au fost alocate sume importante pentru dezvoltarea proprietăţii cooperatiste. Dacă în 1957 fondul de acumulare era de numai 885 900 lei, în 1962 el a sporit la 6 671 000 lei, iar în 1967 la 17 500 000 lei. Anul trecut am alocat în acest scop 2 874 000 lei, ceea ce reprezintă 22 la sută din venitul net, iar în acest an 24 la sută, dacă nu şi mai mult. Banii au fost folosiţi la construcţii zootehnice, procurarea de animale de prăsilă şi diferite utilaje, într-un cuvînt numai în scopuri productive. După cum vedeţi, nu stăm prea bine cu sediul, cu clubul. Unii chiar ne-au făcut observaţie în această privinţă. Noi ne-am zis însă că-i mai bine să nu le placă sediul dar, în schimb, să fie mulţumiţi de veniturile pe care le obţin. Or, acestea depind de dezvoltarea proprietăţii cooperatiste, de cheltuirea judicioasă a fondurilor pe care le avem, înainte de despărţire, preşedintele Sabri Emurla, a ţinut să-mi amintească că cu 10 ani în urmă a fost vizitat de un ziarist, Lascăr Sebastian. „A scris un articol : Necazurile lui Sabri Emurla. Erau, într-adevăr, pe atunci, necazuri: cu oamenii care nu veneau cu regularitate la lucru, cu oameni care nu aveau ce să-şi pună în traistă. Probleme există şi astăzi, dar ele sunt de altă natură. Sunt legate de sporirea continuă a producţiei. Oamenii s-au înstărit. Dovadă cele 500 case noi făcute în Cobadin. Ele nu seamănă nici pe departe cu cele vechi, acoperite cu pămînt şi scunde încît „broasca batea cu laba în geam". Un telefon la poştă avea să întregească imaginea nouă, luminoasă a Cobadinului de astăzi. „Cîţi abonaţi avem la radio şi televiziune?“, întrebă preşedintele. „700 la radio şi 295 la televiziune“, sună în receptor răspunsul. Producţiile agricole în continuă ascensiune duc la bunăstarea şi belşugul satului. Din această experienţă se poate cu adevărat învăţa. Ion HERŢEG Din activitatea economică a cooperativelor agricole ____________________________1957 1959 1962 1965 1967 grîu 1095 kg 1321 kg 1952 kg 3506 kg 4087 kg Porumb 1925 kg 2423 kg 3064 kg 4495 kg 4800 kg floarea-soarelui 1343 kg 1091 kg 1422 kg 2103 kg 2500 kg La Chirnogi, regiunea Bucureşti, se amenajează o mare orezărie Foto : Agerpres A apărut revista „PROBLEME ECONOMICE“ nr. 9-1967 Revista cuprinde articolele : „Dezvoltarea economiei naţionale şi unele probleme demografice" de V. TREBICI, „Rezerve de sporire a productivităţii muncii în industrie" de L. VÅCEANU, „Organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii în construcţii" de M. VEINTRAUB şi A. VERNICEANU, „Aspecte actuale ale creşterii eficienţei economice a investiţiilor în agricultură" de I. COSTEA, „Valorificarea superioară la export a producţiei agricole vegetale" de D. LAZAROIU, „Bogdan Petriceicu Hasdeu şi rolul industriei naţionale" de dr. I. VEVERCA, „Generarea şi transferul cunoştinţelor în capitalism" de I. LEMNIJ, „Evoluţii în domeniul inegalităţii dezvoltării ţărilor capitaliste industrializate" de A. PINCU. In continuare, revista publică materialele : „Implicaţii ale tehnicii noi asupra integrării profesionale a muncitorilor în întreprindere" de GH. CHEPEȘ — la rubrica „Sociologie economică", „Optimizarea planului anual de aprovizionare cu combustibil și energie" de P. BUZOIANU și acad. M. BERCOVICI — la rubrica „Folosirea matematicii în economie", „Consideraţii privind sistemul de preţuri interne folosite în calculul rentabilităţii comerţului exterior" de L. CREŢU — la rubrica „Schimb de păreri", „Aspecte ale dezvoltării economice a R. P. Polone" de A. GOIAN, „Noi tendinţe în transporturile maritime comerciale internaţionale“ de C. GAVRILESCU — la rubrica „însemnări", „O importantă ediţie de texte din opera lui P. S. Aurelian“ de GH. ZANE, membru corespondent al Academiei, „In sprijinul extinderii aplicării metodelor moderne de calcul în activitatea de construcţii" de E. V. TOPALA, „Cercetarea operaţională ca instrument de conducere" de R. DOOTZ, „Subdezvoltarea Americii Latine în eşantion" de dr. E. PRAHOVEANU — la rubrica „Critică şi bibliografie" etc.. FOLOSIREA UTILAJELOR INACTIVE Reanimare cu intermitenţe Despre utilajele inactiv? existente în unele întreprinderi din regiunea Arges s-a scris în cîteva rîrduri. Ţinînd seama de aceste semnale critice, necesitatea reanimării loacelor tehnice respectiv în care statul a vive milioane de lei — forii de resort au luat mă - ' energice. Unele utilaje instalaţii s-au redistri altele s-au casat. M relevate înacest sens turile depuse de cîte untăt) ale Ministerulconomiei Forestiere, combinatele de indlizare a lemnului testi si Rm. Vîlcea. dă. s-au redistribui! locuri 9 utilaje. în mașini de frezat si i tez. t. de îmbinat furniz nat lac. Iată, însă, că ' tot s-a procedat mod. Ce arată cifrele ? La' Sucursala region, ă Arges a Băncii de înv D. Nedeiea. inst cinat, ne spune:- ă ■ . Întreprinderile sile economice din regiune se aflau la 3 utilaje si inst. ; ' în valoare de sumă ce crest ' martie a.c.. cu 6.789 0ÎH. lei" Bat ..recor' ' nitătile Ministerului ■re. în volumul utilajelor inactive dețin 49.2 la sută. Ministerului Industriei Chimice cu 17.6 la sută. Ministerului I gh rice cu 9 la sută. Ministerul Industriei Chimice, bunăoară, a stabilit să doteze Uzina de aluminiu Slatina, la intrarea sa în functioane t:- S. n valoare de i. necesare la smoalei de la tul siderurgic din a. Pentru a protede eventuale de . . ,a hotărît ca vasă li se confecacoperis. în care nu a comandat. înstitutului de proiec i ferate Bucureşti, rea documentaţiei ive. Documentaţia alaborată în termen, ms însă, intrucît miul a transferat vale abia in 1965, fără i.idice şi întreprinderea să confecţioneze acop- sul. După doi ani de intocmirea proiectului si an de la transferul vanelor, deci, în 1966, aast minister, cu adresa . U 6540, solicită uzinei, prevadă din nou... acoprirea vagoanelor. In contnuare, pentru găsirea ceui care să confecţioneze acoperişul, s-a încins un duel de adrese între Uzina de aluminiu din Slatina, forul său tutelar. Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi unele întreprinderi ale acestuia. Dar, fără rezultat. Vagoanele în cauză au rămas tot neacoperite. Pentru a se ieşi totuşi din impas s-a declanşat un alt duel de adrese... de astădată, de calibru mai mare. Astfel, cu adresa nr. 1969 C. din 26 decembrie 1966, adjunctul ministrului industriei chimice, ing. I. Deleanu, a solicitat adjunctului ministrului industriei construcţiilor de maşini, ing. St. Constantinescu, să analizeze ,,problema“ şi să ordone unei întreprinderi confecţionarea acoperişurilor. E ales Combinatul siderurgic Hunedoara. Ministerul Industriei Chimice a comunicat rapid Uzinei de aluminiu Slatina să trimită de urgenţă documentaţia, prin delegat, la Hunedoara. „Nu zice hop, pînă nu intri în joc“ — sună o vorbă. Aşa şi aici , n-a ajuns delegatul la destinaţie, că de la Hunedoara a și sosit o adresă la uzină prin care se respinge comanda. Total în afara „problemei". D.G.A.D. din M.I.Ch. cu adresa nr. 54 993 din 23 iulie a.c., aduce, furioasă, conducerii uzinei de aluminiu, critici aspre pentru că n-a... folosit judicios cele 6 vagoane. Uzina a ripostat cu o adresă de casare. Răspunsul nu se cunoaște, în schimb, vagoanele stau pe linia moartă. Deși inactive, cu ele s-au cheltuit 100 000 lei, prin plata proiectului amintit: chirie, amortismente, deplasări delegați, dactilografiere, semnături și parafe, poştă, etc. etc.... Anomalii întîlnim și la întreprinderea minieră din Rm. Vîlcea. Aici sunt imobilizaţi, în utilaje disponibile, vechi şi noi, 1 388 000 lei. Iată cum , în luna mai a.c., întreprinderea a procurat 7 electropompe, cu toate că mai avea 8 achiziţionate cu un an în urmă. De vină a fost... uitarea. Tot fără nici o noimă, întreprinderea a mai achiziţionat, anul trecut, broaşte semiautomate, pene pentru broaşte, rezervoare metalice, de care acum nu mai are nevoie. De ce ? IPROMIN a modificat proiectul. Dar conducerea întreprinderii (director ing. Todor Nicolae) şi forul său tutelar (DGMFSN) au fost legaţi la ochi ? în ambele cazuri se împletesc neglijenţa cu lipsa de discernămînt în angajarea fondurilor statului, în condiţiile în care cei care le alimentează nu au suportat şi nu suportă nici o răspundere materială. Există şi utilaje care se deteriorează fără să aducă nici un folos, datorită comodităţii şi insuficientei preocupări pentru depozitarea în bune condiţii şi redistribuirea lor. La Uzina de produse sodice din Govora, de exemplu, stă, de prin 1958, într-o situaţie jalnică, o centrală pe bază de cărbune, în valoare de peste 7 milioane lei. Răuvoitorii s-au apucat s-o descompleteze. Criticată pentru această stare de lucruri, conducerea uzinei s-a angajat că va face că va drege, dar pînă la urmă a lăsat totul baltă. Cît priveşte unităţile Ministerului Petrolului, arătam că ele deţin „recordul“ la utilaje inactive. Şi aşa este ! Cîmpurile întreprinderilor sale sunt pline de tot felul de instalaţii. Schela de extracţie din Mosoaia dispune, de pildă, de circa 500 tone conducte pentru care are încheiate contracte de recuperare, dar acţiunea întîrzie. Nici nu li se găsește altă întrebuințare, nici nu sînt predate la turnătorii. Tot aci, la 22 sonde, se amînă și se tot amînă măsurile de recuperare a burlanelor, evaluate la 100 tone metal. De asemenea, la „Textila“-Pitești, două cazane, a căror vechime se pierde în negura vremii, sînt lăsate pradă ruginii. Deşi gradul lor de uzură se învîrteşte în jurul procentului de 80 la sută, conducerea întreprinderii nu a trecut încă la perfectarea formelor de casare. In situaţii similare se găsesc unele utilaje si la I.R.I.C. Piteşti, întreprinderile miniere din Cîmpulung şi Rm. Vîlcea. Vorbeam de lipsa de discernămînt în achiziţionarea utilajelor. Iată încă un caz: în 1966 I.R.M.P.R. Piteşti şi-a procurat din import un cuptor de produs oţel. El stă nefolosit pentru că nu se potriveşte actualului flux tehnologic. La timpul potrivit, banca a respins finanţarea acestui utilaj, dar întreprinderea s-a adresat forului său tutelar, care a aprobat achiziţia pe propria-i răspundere. Oare asemenea „răspunderi“ lipsite de răspundere înţelege să-şi asume forul tutelar ? Acum, întreprinderea în cauză e pîndită de o altă greşeală şi anume : şi-a propus să construiască o turnătorie, pentru a folosi şi cuptorul amintit. Turnătorie care, de fapt, depăşeşte necesarul unităţii. M.I.C.M. a „înzestrat“, de asemenea, Uzina de piese auto Colibaşi cu o instalaţie care are evidente defecţiuni de fabricaţie, din care cauză stă. In scopul dotării unităţilor din regiune cu mijloace tehnice moderne statul a alocat si alocă importante fonduri băneşti. Ele sunt destinate creşterii potenţialului tehnic si economic al întreprinderilor existente. precum si achiziţionării de noi maşini şi utilaje necesare obiectivelor aflate în construcţie. Economia trebuie să primească — prin valorificarea cu înalt spirit de răspundere a fondurilor dirijate în mijloacele tehnice — eficienţa corespunzătoare, materializată în sporuri de producţie, de calitate superioară, la un preț de cost cît mai redus, iar cei care ţin aceste utilaje inactive trebuie să suporte răspunderea materială a actelor lor. Gh. CIRSTEA corespondentul „Scînteii“ 0 LUCRARE MERITORII IN PROBLEMELE Practica noastră economică de fiecare zi ridică continuu şi aduce pe primul plan o serie de probleme noi de a căror rezolvare depinde în bună măsură materializarea operativă a unor posibilităţi de dezvoltare deosebit de promiţătoare. Ele trebuie sesizate şi investigate cu multă migală spre a se trage concluzii utile operei de construcţie socialistă. Tocmai aceasta este una din sarcinile principale ce stau în faţa tuturor celor care cercetează procesul evoluţiei economice. Unei astfel de cerinţe ii răspunde şi recenta lucrare apărută în Editura Ştiinţifică „Venitul naţional in Republica Socialistă România", de conf. univ. Dan Grindea, doctor în economie. Ocupîndu-se de problematica venitului naţional — categoria economică care reflectă în desfăşurarea ei toate noţiunile de bază ale economiei politice, precum şi indicatorul cel mai reprezentativ pentru caracterizarea economiei unei ţări — cartea prezintă un vast tablou al evoluţiei economice naţionale între anii 1950—1966, consemnind, comparativ cu situaţia dintre cele două războaie, succesele înregistrate de ţara noastră pe făgaşul economiei socialiste, perspectivele înfloritoare care se deschid. Potrivit cerinţelor calitativ noi de dezvoltare a economiei, autorul este preocupat însă de a anualiza mişcarea venitului naţional sub aspectul descoperirii şi valorificării rezervelor lui de creştere, în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi productive. Consideraţiile pornesc de la experienţa acumulată de tara noastră in construcţia socialistă, de la realităţile economiei naţionale, ducind la o serie de reexaminări critice a unor noţiuni şi practici din sfera venitului naţional, la formularea unor propuneri de îmbunătăţire a definirii şi metodologiei lor de calcul. Reţinem, de exemplu, ideea necesităţii calculului avuţiei naţionale, fapt care ar putea contribui la o mai bună cunoaştere a cuantumului economic de gospodării, a perspectivei economice a viitorului. O altă idee interesantă susţinută în lucrare este aceea că in socialism sfera muncii productive se lărgeşte considerabil nu numai din punct de vedere cantitativ, al numărului de muncitori ocupaţi în producţie, ci şi calitativ. Procesul social al producţiei creează un muncitor colectiv şi în măsura în care este legat nemijlocit de producţie, un muncitor social productiv, indiferent dacă participarea nemijlocită la obţinerea bunurilor este manuală sau intelectuală. Ţinînd seama de aceasta, este dificil de a contesta caracterul productiv al muncii ce se depune, de pildă, la nivelul direcţiilor generale din ministerele economice, conducătoare concrete ale fiecărei ramuri de producţie, îndrumătoare competente termico-economice, organe de intervenţie operativă şi control asupra îndeplinirii planului de producţie. Condiţiile actuale, arată autorul, fac necesar să se studieze posibilitatea trecerii direcţiilor generale sau a altor organe cu funcţii asemănătoare, de la sistemul acoperirii bugetare a cheltuielilor generate de activitatea lor la cel al acoperirii acestor cheltuieli din rezultatele obţinute de unităţile tutelate. Aceasta ar putea stimula cointeresarea oricărui lor tutelar in evitarea consumurilor nejustificate social, in economisirea continuă a muncii vii şi materializate. Ni se pare judicioasă distincţia netă care se face în lucrare între venitul naţional creat, repartizat şi utilizat, concluzia care se desprinde de aici : venitul naţional să fie calculat nu numai după metoda producerii sau a utilizării finale, ci şi după aceea a repartiţiei. Apare ca dominam in carte accentul deosebit pus asupra factorilor intensivi care influenţează creşterea venitului naţional, urmărindu-se permanent studierea lor in mişcare, în dialectică. Să ne oprim doar la două exemple : beneficiul, ca pîrghie a acumulării, şi investiţiile privite ca o direcţie a fondului de acumulare Dan Grindea vizează creşterea rolului economic al beneficiului îndeosebi prin prisma nivelului de înzestrare tehnică al întreprinderilor, condiţionînd direct o parte însemnată din realizarea lui de folosirea raţională a mijloacelor de producţie, de modernizarea şi îmbunătăţirea randamentului utilajelor. S-ar elimina, astfel, unele paradoxuri economice care din păcate mai există, ca unităţi cu înzestrare tehnică superioară să dea un beneficiu mai mic decit ,,colegele’ lor dotate cu maşini mai puţin moderne, dar pe care le folosesc cu un plus de chibzuinţă. In ce priveşte investiţiile, se demonstrează necesitatea de a studia criteriile de eficienţă economică a acestora nu limitat, la nivelul general al fondurilor investite, ci şi pe etape, începînd cu constituirea investiției, continuînd cu eficienta repartizării ei, și mai apoi cu eficienta consumării investiției, totul organic legat atît de nivelul macroeconomic cît și microeconomic. Unele din păreri sînt discutabile dacă nu principial, cel puțin din unghiul căilor alese pentru materializarea lor. De pildă cea referitoare la corelaţia dintre creşterea productivităţii muncii sociale şi creşterea salariului real. Ar fi putut îmbogăţi conţinutul şi mai ales valoarea practică a cărţii adîncirea tezelor metodologice de comparabilitate internaţională, care sunt expuse la un nivel prea general. Prin efortul de ancorare în realităţile de astăzi ale vieţii noastre economice, prin concluziile relevate, lucrarea reprezintă o apariţie meritorie. Pe lingă aportul propriu, a dus la cunoaşterea problematicii actuale a venitului naţional, ea constituie o bază utilă pentru discuţii creatoare, atît de necesare unei economii în plină afirmare. Dan POPESCU VENITULUI NATIONAL PAGINA 3 ELOGIU HĂRNICIEI (Urmare din pag. I a gricole, de la hărnicia şi al- I negaţia mecanizatorilor, de la I ştiinţa şi devotamentul agrono- I milor, de la munca tuturor ace- I lora care socot că ziua lor de I muncă este „ziua-lumină". La I tractoare, la prăşit, la sectoarele I zootehnice, la vii şi livezi, la I grădini, la ariile de treier, mun- I ca începe la răsăritul soarelui, I ziua de muncă este, ceea ce atît I de simplu şi de emoţionant se I numeşte „ziua-lumină". Aşa este I natura, din clipa imemorabilă I cînd omul a născocit hîrleţul I şi sapa. Spicul dat în pîrg nu I aşteaptă semnătura condicii de I prezenţă, el se scutură pînă a doua zi şi omului de la ţară, I agronom sau ţăran cooperator, I i se cere în campanie, dîrzenia I ostaşului, eroismul pe care I ne-am obişnuit să-l numim co-tidian. I Dar cît de mare este bucuria I acestei fantastice armate care I lucrează sub cerul liber, atunci I cînd basculele se cutremură I sub greutatea sacilor de grîu, I cînd camioanele încărcate cu I porumb parcă transportă aur, I cînd sfecla se transformă în za- I hăr şi floarea-soarelui în ulei! I Iată de ce tradiţionala săr- I bătoare a recoltei, din prima I duminică a lui octombrie, ca- I păta pentru întreg poporul I semnificaţia unei sărbători I unanime, ea fiind una din I acele manifestări populare la a I cărei grandioasă şi explozivă I bucurie ne simţim cu toţii mar- I tori şi părtaşi. Cui să-i mulţu- I mese pentru pîine, pentru za- Ihăr, pentru struguri, pentru vin? Milioane de oameni înflăcăraţi de mîndrie, dar şi de acea naturală modestie, atît de caracteristică poporului nostru, îşi sărbătoresc „Ziua recoltei“ în felul milenar al bucuriei şi ospitalităţii, întîmpinîndu-te cu braţele încărcate. Natura însăşi pare să fie în această zi fermecată şi cucerită de bucuria atît de firesc omenească, fericită ea însăşi de a-şi dărui roadele unui popor însufleţit pînă la abnegaţie de ideea muncii unite, de ideea muncii paşnice şi creatoare. Cei ce au fost prezenţi la festivitatea „Zilei recoltei“ de anul trecut, în Bucureşti, nu pot uita cuvintele tovarăşului Nicolae Ceauşescu rostite cu acel prilej. „Sărbătorirea „Zilei recoltei“ în Republica Socialistă România constituie un minunat prilej de trecere în revistă a realizărilor obţinute de harnica noastră ţărănime, de toţi lucrătorii ogoarelor în sporirea continuă a producţiei agricole care asigură din ce în ce mai bine aprovizionarea populaţiei, contribuind la mersul înainte al ţării noastre pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste“. Şi acum îmi sună în suflet ecoul versurilor cu care au fost întîmpinaţi atunci conducătorii de partid şi de stat : „Sînt grîne, fructe, flori, sînt dragi comori Din ale ţării largi grădini, ogoare, Vă întîmpină, iubiţi conducători. Cu ptine românească şi cu sare"... Expresie puternică şi entuziastă a întregului nostru popor de a-şi manifesta bucuria hărniciei împlinite. „Ziua recoltei este pe cale de a deveni, ba chiar a şi devenit de pe acum tradiţionala sărbătoare a tinerei şi puternicei agriculturi socialiste din patria noastră, manifestare elocventă a dezvoltării ei neîncetate, a mersului ei înainte şi neabătut pe drumul belşugului. Forţa materială crescîndă a acestui belşug stă limpede în faţa oricui, în înfăţişarea prosperă a satelor noastre, în creşterea economică a cooperativelor agricole de producţie, nn neîncetatele şi profundele schimbări ce au loc în tipologia ţăranului român însetat de cultură, înarmat tot mai bine cu noi cunoştinţe agrotehnice şi ajutat tot mai eficient şi masiv de moderne mijloace mecanizate şi de către specialişti. Dar în acest sector, pe ogoarele cooperativizate ale patriei noastre se află comori ce aşteaptă să fie scoase la lumină, perspectiva unor recolte şi mai mari. S-a crezut multă vreme, decenii la rînd, că Dobrogea uscată de vînturi nu poate da mai mult de-o tonă de grîu la hectar. Dar Dobrogea dă astăzi în mijlociu cîte două tone şi jumătate de grîu la hectar. Recolte inimaginabile odinioară dă azi şi Bărăganul odobescian, cel plin acum o sută de ani cu dropii, gorgane şi ciulini. In mii de cooperative agricole de producţie sectoarele zootehnice au înfăţişarea pitorească a unor cvartaluri de construcţii citadine, grădinăriile multor cooperative, cultivate intensiv, par să fie — şi chiar sunt — nişte fertile uzine de legume. Mari şi întinse dealuri golaşe s-au împodobit cu geometria livezilor şi văilor tinere. Noi convoaie de tractoare şi combine se îndreaptă spre satele noastre. Dacă îmi este îngăduit a spune aşa. Natura este o zeitate căreia nu-i place să-ţi loveşti fruntea de pămînt, cu teamă şi sfios prosternat în fata ei, ci îi place s-o cucereşti, înfrumuseţînd-o prin muncă. Este ceea ce admirabila noastră ţărănime şi face, înălţînd în fiecare zi muncă, in fiecare zi-lumină o monumentală construcţie de durată istorică. In lumina acestei consideraţii. ..ZAna recoltei’ este ziua solemnă în care, faţă în fată cu Natura, omul epocii socialiste isi evaluează roadele şi victoriile, incordindu-si braţele pentru recoltele viitorului. Nu cunosc o sărbătoare mai dumnezeiesc omenească decît aceasta.