Scînteia, octombrie 1967 (Anul 36, nr. 7479-7509)

1967-10-01 / nr. 7479

SYNTEIA mm, duminică 1 octombrie 1967 pagina economica Experienţa şi succesele 99COBADINULUI“ Venind din Dobrogea cu scopul de a prezenta cititorilor o cooperativă agricolă de producţie cu rezultate deosebite, am cercetat, pentru în­ceput, o mulţime de cifre. Descifra­rea lor a condus la concluzia că fruntaşă între fruntaşe este coopera­tiva din Cobadin. Ca dovadă iată cîţiva din indicii economici înregis­traţi anul trecut la suta de hectare : valoarea proprietăţii obşteşti: 539 000 lei; valoarea fondurilor fixe : 337 500 lei ; venituri băneşti : 432 260 lei. Pentru acest an asemenea indica­tori nu au fost calculaţi. Se poate afirma însă că ei vor fi mult mai mari. Valoarea producţiei globale va ajunge la circa 25 milioane lei, cu două milioane mai mult decît în 1966, iar veniturile băneşti — la 18 milioa­ne lei, cu aproximativ 1,5 milioane în plus faţă de anul precedent. La Cobadin sîntem întîmpinaţi de atmosfera specifică acestui sezon : la cîmp se lucra de zor la semănat, pe străzi şi la sediul cooperativei agricole se făceau reparaţii, înfru­museţări în vederea zilei recoltei. Prezentîndu-ne drumul parcurs, tov. Sabin Emurla, preşedintele coopera­tivei, ne arată graficele şi panourile care vor fi prezentate în cadrul ex­poziţiei comunale ce se va deschide cu prilejul zilei recoltei. Cifrele do­vedesc mersul continuu ascendent. Intr-adevăr, cifrele spun foarte mult. Dar cum au fost obţinute asemenea rezultate remarcabile ? Iată ce am aflat din discuţia purtată cu preşe­dintele Sabin Emuiia, secretarul co­mitetului comunal de partid Ion Ma­­nolescu, inginerul agronom Vasile Marinescu, contabilul Ion Rogozea şi alţi cooperatori. „ Producţiile medii pe care le rea­lizăm acum, deşi mari, nu ne par cîtuşi de puţin ieşite din comun. Ne-am obişnuit cu ele. Cele 4087 kg grîu şi 4800 kg porumb cît obţinem în acest an în medie la hectar con­stituie totuşi o realizare însemnată, mai ales dacă se ţine seama de ceea ce dădea Dobrogea în trecut. înainte de cooperativizare, ţăranii din Co­badin nu mîncau pîine albă decît din griul adus din alte părţi. Cel cultivat aici, semănat rar, era năpă­dit de buruieni şi distrus de dăună­tori. Recoltele erau atît de mici încît oamenii nici nu iubeau această cul­tură, semănînd mai mult porumb, orz şi ovăz. De cînd fierul plugului tras de tractor a pătruns adînc în pămîntul nostru, destul de bogat, de cînd folosim îngrăşăminte chimice şi seminţe din soiuri productive şi mai ales pe măsură ce am ajuns să stă­­pînim bine agrotehnica, recoltele au săltat continuu. — Am ajuns la un punct important al discuţiei şi de aceea, chiar riscînd să cădem în tehnicism, am vrea să aprofundaţi modul cum a fost apli­cată agrotehnica. Mai precis cum s-a ajuns la cele mai potrivite soluţii tehnice pentru condiţiile de climă şi sol din această zonă ? — Este într-adevăr o problemă im­portantă. Peste tot se­ară, se sea­mănă, se îngrijesc culturile şi apoi se recoltează. Esenţial este însă ca inginerul agronom, toţi cei care se află la conducerea unei unităţi agri­cole să fie la curent cu ce este nou, întotdeauna ne-am îngrijit să fim în pas cu ştiinţa, cu experienţa înain­tată. Avem o bună legătură cu sta­ţiunea experimentală Dobrogea. In afară de aceasta, atunci cînd auzeam că cineva obţine recolte bune la o cultură sau alta, mergeam acolo şi ne interesam cum se lucrează. La G.A.S. Am zacea, bunăoară, am aflat multe lucruri bune în ce priveşte agroteh­nica griului. In al doilea rînd, ne-am dat seama . Factorul hotărîtor în obţinerea veniturilor mari este sporirea pro­ducţiei agricole. Ce anume am făcut pentru ca ea să salte continuu? In pri­mul rînd am găsit cel mai potrivit profil al producţiei, am dezvoltat a­­cele ramuri şi culturi care în condi­ţiile noastre dau cele mai bune re­zultate, înainte aveam de toate: grîu, porumb şi alte cereale, in, coreandru, sfeclă de zahăr ş.a.m.d. Din 1960— 1961 ne-am fixat doar la trei culturi de bază : grîu, porumb şi floarea­­soarelui, restul terenului destinîndu-1 plantelor de nutreţ. Avantajele : pu­tem face o rotaţie mai bună a cul­turilor, ştim cu multă vreme înainte unde vom amplasa fiecare plantă, oamenii îşi însuşesc temeinic agro­tehnica fiecărei culturi, ceea ce în­seamnă foarte mult pentru recoltă. Şi în zootehnie am făcut cîte ceva în direcţia profilării producţiei. Intre altele, aşa se explică faptul că sîntem cei „mai tari“ pe raion în ce priveşte încărcătura de animale la suta de hectare şi producţia realizată. Bine­înţeles, am făcut eforturi serioase pentru a ajunge aici, dar producţiile pe care le realizăm ne răsplătesc din plin, aşa cum se poate vedea din următorul tabel, de necesitatea aplicării diferenţiate a măsurilor agrotehnice. Or, aceasta presupune ca activitatea practică de îndrumare a inginerului agronom să nu fie despărţită de cea de experi­mentare, singura în măsură să-l ajute să aplice corect agrotehnica. Prin lo­turile experimentale organizate am rezolvat problema soiurilor care merg cel mai bine în unitatea noas­tră, a dozelor optime de îngrăşămin­te, a densităţii diferitelor plante şi aşa mai departe. Ca o concluzie: ştim cum să lucrăm pămîntul sau mai bine zis am descoperit pentru fiecare cultură ceea ce este specific condiţiilor noastre. — Este adevărat, producţiile pe care le-aţi obţinut în acest an sînt producţii mari. Ele nu constituie li­mita maximă. Ce întreprindeţi pen­tru creşterea recoltei? — Rezerve există. O dovedesc di­ferenţele care există între brigăzi. Brigada nr. 4 a obţinut în medie la hectar 4 240 kg grîu, întîia — 4 186 kg, a doua — 4 170 kg, iar a treia numai 3 773 kg. Oscilaţii sînt şi la porumb ; brigada a treia se situează şi de data aceasta sub nivelul celorlalte. Cum condiţiile naturale şi economice sunt asemănătoare, rezultă că esenţial pen­tru recoltă este munca oamenilor, îmbunătăţirea ei constituie unul din obiectivele muncii politice şi or­ganizatorice desfăşurate de organi­zaţia de partid. Şi iată de ce. Dacă la începutul activităţii cooperativei noastre, în adunările generale ale organizaţiei de partid se discuta des­pre abateri grave faţă de muncă, des­pre înstrăinarea avutului obştesc etc., acum asemenea manifestări nu mai au loc. Ca urmare, discutăm ce tre­buie întreprins în vederea sporirii producţiei. In organizaţia de bază de la brigada a 3-a, bunăoară, s-a ana­lizat pe larg de ce a fost obţinută o recoltă cu aproape 500 kg la hectar mai mică decît la brigada a 4-a. S-a constatat că este vorba de cauze su­biective : îngrăşămintele chimice au fost împrăştiate neuniform, au ră­mas porţiuni neînsămînţate, iar pe alocuri semănatul s-a făcut mai tîr­­ziu. Considerăm că lucrurile se vor îndrepta şi în anul ce vine brigada a 3-a va obţine recolte mai mari la hectar. — Aţi arătat la început că în zoo­tehnie sînteţi cei mai tari din raion. In ce constă această „tărie"? Cum aţi ajuns la un asemenea rezultat ? — In primul rînd am ajuns să creştem un număr mare de animale : 1032 taurine, din care 582 vaci, 1940 porci şi 57 000 păsări. In al doilea rînd, de la acestea obţinem producţii bune. La lapte, de exemplu, sărim de la 2 000 litri în 1966 la 2 500 litri în acest an. Explicaţia ? încep să intre în producţie junincile din pră­­silă proprie. Ele provin de la vaci cu cele mai mari producţii, care au fost crescute în condiţii foarte bune. La prima lactaţie dau cîte 15—20 litri de lapte, ceea ce nu este deloc puţin. — Cum aţi rezolvat problema fu­rajelor? Am pus întrebarea pentru că în unele locuri ea dă destulă bătaie de cap. — O referire la trecut, ca să vă daţi seama ce s-a făcut în această privinţă. înainte de cooperativizare, hrana vitelor pe timp de iarnă se rezuma la coceni. Primăvara şi vara baza stătea în păşunat, deci anima­lele beneficiau de iarbă doar 1—2 luni; în rest seceta usca totul. Care este situaţia acum ? Păşunea a fost desfiinţată. In locul ei cultivăm plan­te furajere. Aşa se face că vitele au la grajd masă verde suficientă din primăvară pînă toamna. — Obţineţi recolte mari la hectar, producţii sporite în sectorul zooteh­nic ? Ce produse livraţi statului pe bază de contract ? — Dacă le luăm unele peste altele se ridică la aproape 1000 vagoane, din care 260 vagoane grîu, 250 va­goane porumb, 100 vagoane floarea­­soarelui, aproape 100 vagoane legu­me, 30 vagoane struguri, 60 vagoane lapte, 55 vagoane came şi alte pro­duse. Veniturile băneşti în sumă de 18 milioane lei provin în cea mai mare parte din valorificarea produ­selor pe bază de contract. — Cum se reflectă acest lucru In valoarea zilei muncă ? — Ea creşte continuu. Cifrele sunt concludente. Faţă de 28,50 lei în 1957, valoarea zilei muncă a ajuns în acest an, la 50 lei. Cel mai mult a crescut partea bă­nească a valorii zilei­ muncă, de la 12 lei în 1957, la 43 lei în 1967, ceea ce este în avantajul cooperatorilor. — V-am ruga să ne explicaţi mai detailat... — In fiecare an au fost alocate sume importante pentru dezvolta­rea proprietăţii cooperatiste. Dacă în 1957 fondul de acumulare era de numai 885 900 lei, în 1962 el a sporit la 6 671 000 lei, iar în 1967 la 17 500 000 lei. Anul trecut am alo­cat în acest scop 2 874 000 lei, ceea ce reprezintă 22 la sută din venitul net, iar în acest an 24 la sută, dacă nu şi mai mult. Banii au fost folosiţi la construcţii zootehnice, procurarea de animale de prăsilă şi diferite uti­laje, într-un cuvînt numai în scopuri productive. După cum vedeţi, nu stăm prea bine cu sediul, cu clubul. Unii chiar ne-au făcut observaţie în a­­ceastă privinţă. Noi ne-am zis însă că-i mai bine să nu le placă sediul dar, în schimb, să fie mulţumiţi de veniturile pe care le obţin. Or, aces­tea depind de dezvoltarea proprie­tăţii cooperatiste, de cheltuirea ju­dicioasă a fondurilor pe care le avem, înainte de despărţire, preşedintele Sabri Emurla, a ţinut să-mi amin­tească că cu 10 ani în urmă a fost vizitat de un ziarist, Lascăr Sebas­tian. „A scris un articol : Necazurile lui Sabri Emurla. Erau, într-adevăr, pe atunci, necazuri: cu oamenii care nu veneau cu regularitate la lucru, cu oameni care nu aveau ce să-şi pună în traistă. Probleme există şi astăzi, dar ele sunt de altă natură. Sunt legate de sporirea continuă a producţiei. Oamenii s-au înstărit. Dovadă cele 500 case noi făcute în Cobadin. Ele nu seamănă nici pe de­parte cu cele vechi, acoperite cu pă­­mînt şi scunde încît „broasca batea cu laba în geam". Un telefon la poştă avea să între­gească imaginea nouă, luminoasă a Cobadinului de astăzi. „Cîţi abonaţi avem la radio şi televiziune?“, în­trebă preşedintele. „700 la radio şi 295 la televiziune“, sună în receptor răspunsul. Producţiile agricole în continuă as­censiune duc la bunăstarea şi belşu­gul satului. Din această experienţă se poate cu adevărat învăţa. Ion HERŢEG Din activitatea economică a cooperativelor agricole ____________________________1957 1959 1962 1965 1967 grîu 1095 kg 1321 kg 1952 kg 3506 kg 4087 kg Porumb 1925 kg 2423 kg 3064 kg 4495 kg 4800 kg floarea-soarelui 1343 kg 1091 kg 1422 kg 2103 kg 2500 kg La Chirnogi, regiunea Bucureşti, se amenajează o mare orezărie Foto : Agerpres A apărut revista „PROBLEME ECONOMICE“ nr. 9-1967 Revista cuprinde articolele : „Dezvolta­rea economiei naţionale şi unele proble­me demografice" de V. TREBICI, „Rezer­ve de sporire a productivităţii muncii în industrie" de L. VÅCEANU, „Organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii în con­strucţii" de M. VEINTRAUB şi A. VER­­NICEANU, „Aspecte actuale ale creşterii eficienţei economice a investiţiilor în a­­gricultură" de I. COSTEA, „Valorificarea superioară la export a producţiei agri­cole vegetale" de D. LAZAROIU, „Bog­dan Petriceicu Hasdeu şi rolul industriei naţionale" de dr. I. VEVERCA, „Genera­rea şi transferul cunoştinţelor în capita­lism" de I. LEMNIJ, „Evoluţii în domeniul inegalităţii dezvoltării ţărilor capitaliste industrializate" de A. PINCU. In continuare, revista publică materia­lele : „Implicaţii ale tehnicii noi asupra integrării profesionale a muncitorilor în întreprindere" de GH. CHEPEȘ — la ru­brica „Sociologie economică", „Optimiza­rea planului anual de aprovizionare cu combustibil și energie" de P. BUZOIANU și acad. M. BERCOVICI — la rubrica „Folosirea matematicii în economie", „Consideraţii privind sistemul de preţuri interne folosite în calculul rentabilităţii comerţului exterior" de L. CREŢU — la rubrica „Schimb de păreri", „Aspecte ale dezvoltării economice a R. P. Polone" de A. GOIAN, „Noi tendinţe în transportu­rile maritime comerciale internaţionale“ de C. GAVRILESCU — la rubrica „în­semnări", „O importantă ediţie de texte din opera lui P. S. Aurelian“ de GH. ZANE, membru corespondent al Acade­miei, „In sprijinul extinderii aplică­rii metodelor moderne de calcul în activitatea de construcţii" de E. V. TOPALA, „Cercetarea operaţională ca instrument de conducere" de R. DO­­OTZ, „Subdezvoltarea Americii La­tine în eşantion" de dr. E. PRAHO­­VEANU — la rubrica „Critică şi biblio­grafie" etc.­­. FOLOSIREA UTILAJELOR INACTIVE Reanimare cu intermitenţe Despre utilajele inactiv­? existente în unele între­prinderi din regiunea Ar­ges s-a scris în cîteva rîr­duri. Ţinînd seama de a­ceste semnale critice, necesitatea reanimării­­ loacelor tehnice respecti­v în care statul a vive milioane de lei — forii de resort au luat mă - ' energice. Unele utilaje instalaţii s-au redistri altele s-au casat. M relevate în­­acest sens turile depuse de cîte untăt) ale Ministerul­conomiei Forestiere, combinatele de ind­lizare a lemnului­­ testi si Rm. Vîlcea. dă. s-au redistribui! locuri 9 utilaje. în mașini de frezat si i tez. t. de îmbinat furniz nat lac. Iată, însă, că ' tot s-a procedat mod. Ce arată cifrele ? La' Sucursala region, ă Arges a Băncii de înv D. Nedeiea. inst cinat, ne spune:- ă ■ . În­treprinderile si­le economice din regiune se aflau la 3 utilaje si inst. ; ' în valoare de sumă ce crest ' martie a.c.. cu 6.789 0ÎH. lei" Bat ..recor' ' nitătile Ministerului ■­­re. în volumul utilajelor inactive dețin 49.2 la sută. Ministerului Industriei Chi­mice cu 17.6 la sută. Mi­nisterului I­­ gh­­ ri­ce cu 9 la su­tă. Ministerul Industriei Chi­mice, bunăoară, a stabilit să doteze Uzina de alumi­niu Slatina, la intrarea sa în functi­oane t­:- S. n valoare de i. necesare la smoalei de la tul siderurgic din a. Pentru a prote­­de eventuale de­ . . ,­a hotărît ca va­să li se confec­­acoperis. în care nu a comandat. în­stitutului de proiec­ i ferate Bucureşti, rea documentaţiei ive. Documentaţia a­laborată în termen, ms însă, intrucît mi­ul a transferat va­le abia in 1965, fără i.idice şi întreprinderea să confecţioneze aco­­p- sul. După doi ani de i­ntocmirea proiectului si an de la transferul va­­­nelor, deci, în 1966, a­­ast minister, cu adresa . U 6540, solicită uzinei,­­ prevadă din nou... aco­­prirea vagoanelor. In con­­tnuare, pentru găsirea ce­­ui care să confecţioneze acoperişul, s-a încins un duel de adrese între Uzina de aluminiu din Slatina, forul său tutelar. Ministe­rul Industriei Construcţii­lor de Maşini şi unele în­treprinderi ale acestuia. Dar, fără rezultat. Vagoa­nele în cauză au rămas tot neacoperite. Pentru a se ieşi totuşi din impas s-a declanşat un alt duel de adrese... de astădată, de calibru mai mare. Astfel, cu adresa nr. 1969 C. din 26 decembrie 1966, adjunctul ministrului industriei chimice, ing. I. Deleanu, a solicitat adjunc­tului ministrului industriei construcţiilor de maşini, ing. St. Constantinescu, să analizeze ,,problema“ şi să ordone unei întreprinderi confecţionarea acoperişuri­lor. E ales Combinatul si­derurgic Hunedoara. Mi­nisterul Industriei Chimice a comunicat rapid Uzinei de aluminiu Slatina să tri­mită de urgenţă documen­taţia, prin delegat, la Hu­nedoara. „Nu zice hop, pînă nu intri în joc“ — sună o vorbă. Aşa şi aici , n-a a­­juns delegatul la destina­ţie, că de la Hunedoara a și sosit o adresă la uzină prin care se respinge co­manda. Total în afara „problemei". D.G.A.D. din M.I.Ch. cu adresa nr. 54 993 din 23 iulie a.c., a­­duce, furioasă, conducerii uzinei de aluminiu, critici aspre pentru că n-a... folo­sit judicios cele 6 vagoane. Uzina a ripostat cu o adre­să de casare. Răspunsul nu se cunoaște, în schimb, va­goanele stau pe linia moar­tă. Deși inactive, cu ele s-au cheltuit 100 000 lei, prin plata proiectului a­­mintit: chirie, amortismen­te, deplasări delegați, dac­tilografiere, semnături și parafe, poştă, etc. etc.... Anomalii întîlnim și la întreprinderea minieră din Rm. Vîlcea. Aici sunt imo­bilizaţi, în utilaje disponi­bile, vechi şi noi, 1 388 000 lei. Iată cum , în luna mai a.c., întreprinderea a pro­curat 7 electropompe, cu toate că mai avea 8 achi­ziţionate cu un an în urmă. De vină a fost... uitarea. Tot fără nici o noimă, în­treprinderea a mai achizi­ţionat, anul trecut, broaşte semiautomate, pene pentru broaşte, rezervoare meta­lice, de care acum nu mai are nevoie. De ce ? IPROMIN a modificat pro­iectul. Dar conducerea în­treprinderii (director ing. Todor Nicolae) şi forul său tutelar (DGMFSN) au fost legaţi la ochi ? în amb­ele cazuri se împletesc ne­glijenţa cu lipsa de dis­­cernămînt în angajarea fondurilor statului, în con­diţiile în care cei care le alimentează nu au suportat şi nu suportă nici o răs­pundere materială. Există şi utilaje care se deteriorează fără să aducă nici un folos, datorită co­modităţii şi insuficientei preocupări pentru depozi­tarea în bune condiţii şi redistribuirea lor. La Uzi­na de produse sodice din Govora, de exemplu, stă, de prin 1958, într-o situa­ţie jalnică, o centrală pe bază de cărbune, în valoa­re de peste 7 milioane lei. Răuvoitorii s-au apucat s-o descompleteze. Criticată pentru această stare de lu­cruri, conducerea uzinei s-a angajat că va face­ că va drege, dar pînă la urmă a lăsat totul baltă. Cît pri­veşte unităţile Ministerului Petrolului, arătam că ele deţin „recordul“ la utilaje inactive. Şi aşa este ! Cîm­­purile întreprinderilor sale sunt pline de tot felul de instalaţii. Schela de ex­tracţie din Mosoaia­ dis­pune, de pildă, de circa 500 tone conducte pentru care are încheiate contrac­te de recuperare, dar ac­ţiunea întîrzie. Nici nu li se găsește altă întrebuin­țare, nici nu sînt predate la turnătorii. Tot aci, la 22 sonde, se amînă și se tot amînă măsurile de recupe­rare a burlanelor, evaluate la 100 tone metal. De ase­menea, la „Textila“-Pitești, două cazane, a căror ve­chime se pierde în ne­gura vremii, sînt lăsate pradă ruginii. Deşi gradul lor de uzură se învîrteşte în jurul procentului de 80 la sută, conducerea între­prinderii nu a trecut încă la perfectarea formelor de casare. In situaţii similare se găsesc unele utilaje si la I.R.I.C. Piteşti, întreprin­derile miniere din Cîmpu­­lung şi Rm. Vîlcea. Vorbeam de lipsa de dis­­cernămînt în achiziţionarea utilajelor. Iată încă un caz: în 1966 I.R.M.P.R. Piteşti şi-a procurat din import un cuptor de produs oţel. El stă nefolosit pen­tru că nu se potriveşte actualului flux tehnologic. La timpul potrivit, banca a respins finanţarea aces­tui utilaj, dar întreprinde­rea s-a adresat forului său tutelar, care a aprobat a­­chiziţia pe propria-i răs­pundere. Oare asemenea „răspunderi“ lipsite de răs­pundere înţelege să-şi asu­me forul tutelar ? Acum, întreprinderea în cauză e pîndită de o altă greşeală şi anume : şi-a propus să con­struiască o turnătorie, pen­tru a folosi şi cuptorul a­­mintit. Turnătorie care, de fapt, depăşeşte necesarul u­­nităţii. M.I.C.M. a „înzes­trat“, de asemenea, Uzina de piese auto Colibaşi cu o in­stalaţie care are evidente defecţiuni de fabricaţie, din care cauză stă. In scopul dotării unită­ţilor din regiune cu mij­loace tehnice moderne sta­tul a alocat si alocă im­­portante fonduri băneşti. Ele sunt destinate creşterii potenţialului tehnic si eco­nomic al întreprinderilor existente. precum si achi­ziţionării de noi maşini şi utilaje necesare obiective­lor aflate în construcţie. Economia trebuie să pri­mească — prin valorifi­carea cu înalt spirit de răs­pundere a fondurilor diri­jate în mijloacele tehnice — eficienţa corespunzătoa­re, materializată în sporuri de producţie, de calitate superioară, la un preț de cost cît mai redus, iar cei care ţin aceste utilaje inac­tive trebuie să suporte răs­punderea materială a ac­telor lor. Gh. CIRSTEA corespondentul „Scînteii“ 0 LUCRARE MERITORII IN PROBLEMELE Practica noastră economică de fiecare zi ridică continuu şi aduce pe primul plan o serie de probleme noi de a că­ror rezolvare depinde în bună măsură materializarea operativă a unor posibi­lităţi de dezvoltare deosebit de promi­ţătoare. Ele trebuie sesizate şi investi­gate cu multă migală spre a se trage concluzii utile operei de construcţie socialistă. Tocmai aceasta este una din sarcinile principale ce stau în faţa tu­turor celor care cercetează procesul evoluţiei economice. Unei astfel de ce­rinţe ii răspunde şi recenta lucrare a­­părută în Editura Ştiinţifică „Venitul naţional in Republica Socialistă Ro­mânia", de conf. univ. Dan Grindea, doctor în economie. Ocupîndu-se de problematica venitu­lui naţional — categoria economică care reflectă în desfăşurarea ei toate noţiunile de bază ale economiei politice, precum şi indicatorul cel mai reprezen­tativ pentru caracterizarea economiei unei ţări — cartea prezintă un vast tablou al evoluţiei econ­om­ice naţio­nale între anii 1950—1966­, consemnind, comparativ cu situaţia din­tre cele două războaie, succesele înreg­istrate de ţara noastră pe făgaşul econo­miei socialiste, perspectivele înfloritoare care se des­chid. Potrivit cerinţelor calitativ noi de dezvoltare a economiei, autorul este preocupat însă de a anualiza mişcarea venitului naţional sub asp­ectul descope­ririi şi valorificării rezervelor lui de creştere, în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi product­ive. Considera­ţiile pornesc de la exp­erienţa acumu­lată de tara noastră in construcţia socia­listă, de la realităţile economiei naţio­nale, ducind la o serie de reexaminări critice a unor noţiuni şi practici din sfera venitului naţional, la formularea unor propuneri de îmbunătăţire a defi­nirii şi metodologiei lor de calcul. Reţinem­, de exemplu, ideea necesită­ţii calculului avuţiei naţionale, fapt care ar putea contribui la o mai bună cunoaştere a cuantumului econo­mic de gospodării, a perspectivei eco­nomice a viitorului. O altă idee intere­santă susţinută în lucrare este a­­ceea că in socialism sfera muncii pro­ductive se lărgeşte considerabil nu nu­mai din punct de vedere cantitativ, al numărului de muncitori ocupaţi în pro­ducţie, ci şi calitativ. Procesul social al producţiei creează un muncitor colec­tiv şi în măsura în care este legat ne­mijlocit de producţie, un muncitor so­cial productiv, indiferent dacă partici­parea nemijlocită la obţinerea bunurilor este manuală sau intelectuală. Ţinînd seama de aceasta, este dificil de a con­testa caracterul productiv al muncii ce se depune, de pildă, la nivelul direc­ţiilor generale din ministerele economi­ce, conducătoare concrete ale fiecărei ramuri de producţie, îndrumătoare com­petente term­ico-economice, organe de intervenţie operativă şi control asupra îndeplinirii planului de producţie. Con­diţiile actuale, arată autorul, fac necesar să se studieze posibilitatea trecerii di­recţiilor generale sau a altor organe cu funcţii asemănătoare, de la sistemul acoperirii bugetare a cheltuielilor gene­rate de activitatea lor la cel al acope­ririi acestor cheltuieli din rezultatele obţinute de unităţile tutelate. Aceasta ar putea stimula cointeresarea oricărui lor tutelar in evitarea consumurilor nejustificate social, in economisirea con­tinuă a muncii vii şi materializate. Ni se pare judicioasă distincţia netă care se face în lucrare între venitul na­ţional creat, repartizat şi utilizat, con­cluzia care se desprinde de aici : ve­nitul naţional să fie calculat nu numai după metoda producerii sau a utilizării finale, ci şi după aceea a repartiţiei. Apare ca dominam in carte accentul deosebit pus asupra factorilor inten­sivi care influenţează creşterea ve­nitului naţional, urmărindu-se permanent studierea lor in mişcare, în dialectică. Să ne oprim doar la două exemple : beneficiul, ca pîrghie a acumulării, şi investiţiile privite ca o direcţie a fon­dului de acumulare Dan Grindea vi­zează creşterea rolului economic al be­neficiului îndeosebi prin prisma nivelu­lui de înzestrare tehnică al întreprinde­rilor, condiţionînd direct o parte însem­nată din realizarea lui de folosirea raţio­nală a mijloacelor de producţie, de modernizarea şi îmbunătăţirea randa­mentului utilajelor. S-ar elimina, astfel, unele paradoxuri economice care din păcate mai există, ca unităţi cu înzes­trare tehnică superioară să dea un be­neficiu mai mic decit ,,colegele’ lor dotate cu maşini mai puţin moderne, dar pe care le folosesc cu un plus de chibzuinţă. In ce priveşte investiţiile, se demonstrează necesitatea de a studia criteriile de eficienţă economică a aces­tora nu limitat, la nivelul general al fon­durilor investite, ci şi pe etape, începînd cu constituirea investiției, continuînd cu eficienta repartizării ei, și mai apoi cu eficienta consumării investiției, totul or­ganic legat atît de nivelul macroecono­mic cît și microeconomic. Unele din păreri sînt discutabile dacă nu principial, cel puțin din unghiul căi­lor alese pentru materializarea lor. De pildă cea referitoare la corelaţia dintre creşterea productivităţii muncii sociale şi creşterea salariului real. Ar fi putut îmbogăţi conţinutul şi mai ales valoarea practică a cărţii adîn­­cirea tezelor metodologice de compa­­rabilitate internaţională, care sunt expuse la un nivel prea general. Prin efortul de ancorare în realităţile de astăzi ale vieţii noastre economice, prin concluziile relevate, lucrarea repre­zintă o apariţie meritorie. Pe lingă aportul propriu, a dus la cunoaşterea pro­blematicii actuale a venitului naţional, ea constituie o bază utilă pentru discuţii creatoare, atît de necesare unei econo­mii în plină afirmare. Dan POPESCU VENITULUI NATIONAL PAGINA 3 ELOGIU HĂRNICIEI (Urmare din pag. I a­ gricole, de la hărnicia şi al- I negaţia mecanizatorilor, de la I ştiinţa şi devotamentul agrono- I milor, de la munca tuturor ace- I lora care socot că ziua lor de I muncă este „ziua-lumină". La I tractoare, la prăşit, la sectoarele I zootehnice, la vii şi livezi, la I grădini, la ariile de treier, mun- I ca începe la răsăritul soarelui, I ziua de muncă este, ceea ce atît I de simplu şi de emoţionant se I numeşte „ziua-lumină". Aşa este I natura, din clipa imemorabilă I cînd omul a născocit hîrleţul I şi sapa. Spicul dat în pîrg nu I aşteaptă semnătura condicii de I prezenţă, el se scutură pînă a­­ doua zi şi omului de la ţară, I agronom sau ţăran cooperator, I i se cere în campanie, dîrzenia I ostaşului, eroismul pe care I ne-am obişnuit să-l numim co-­­­tidian. I Dar cît de mare este bucuria I acestei fantastice armate care I lucrează sub cerul liber, atunci I cînd basculele se cutremură I sub greutatea sacilor de grîu, I cînd camioanele încărcate cu I porumb parcă transportă aur, I cînd sfecla se transformă în za- I hăr şi floarea-soarelui în ulei! I Iată de ce tradiţionala săr- I bătoare a recoltei, din prima I duminică a lui octombrie, ca- I păta pentru întreg poporul I semnificaţia unei sărbători I unanime, ea fiind una din I acele manifestări populare la a I cărei grandioasă şi explozivă I bucurie ne simţim cu toţii mar- I tori şi părtaşi. Cui să-i mulţu- I mese pentru pîine, pentru za- I­hăr, pentru struguri, pentru vin? Milioane de oameni înflăcăraţi de mîndrie, dar şi de acea na­turală modestie, atît de carac­teristică poporului nostru, îşi sărbătoresc „Ziua recoltei“ în felul milenar al bucuriei şi ospi­talităţii, întîmpinîndu-te cu braţele încărcate. Natura însăşi pare să fie în această zi ferme­cată şi cucerită de bucuria atît de firesc omenească, fericită ea însăşi de a-şi dărui roadele u­­nui popor însufleţit pînă la ab­negaţie de ideea muncii unite, de ideea muncii paşnice şi crea­toare. Cei ce au fost prezenţi la festivitatea „Zilei recoltei“ de anul trecut, în Bucureşti, nu pot uita cuvintele tovarăşului Nicolae Ceauşescu rostite cu a­­cel prilej. „Sărbătorirea „Zilei recoltei“ în Republica Socia­listă România constituie un mi­nunat prilej de trecere în re­vistă a realizărilor obţinute de harnica noastră ţărănime, de toţi lucrătorii ogoarelor în spo­rirea continuă a producţiei a­­gricole care asigură din ce în ce mai bine aprovizionarea popu­laţiei, contribuind la mersul îna­inte al ţării noastre pe drumul desăvîrşirii construcţiei socia­liste“. Şi acum îmi sună în suflet ecoul versurilor cu care au fost întîmpinaţi atunci conducătorii de partid şi de stat : „Sînt grîne, fructe, flori, sînt dragi comori Din ale ţării largi grădini, ogoare, Vă întîmpină, iubiţi conducători. Cu ptine românească şi cu sare"... Expresie puternică şi entu­ziastă a întregului nostru popor de a-şi manifesta bucuria hărni­ciei împlinite. „Ziua recoltei­ este pe cale de a deveni, ba chiar a şi devenit de pe acum tradiţionala sărbătoare a tine­rei şi puternicei agriculturi so­cialiste din patria noastră, ma­nifestare elocventă a dezvoltă­rii ei neîncetate, a mersului ei înainte şi neabătut pe drumul belşugului. Forţa materială crescîndă a acestui belşug stă limpede în faţa oricui, în înfăţişarea pros­peră a satelor noastre, în creş­terea economică a cooperative­lor agricole de producţie, nn ne­încetatele şi profundele schim­bări ce au loc în tipologia ţă­ranului român însetat de cultu­ră, înarmat tot mai bine cu noi cunoştinţe agrotehnice şi ajutat tot mai eficient şi masiv de mo­derne mijloace mecanizate şi de către specialişti. Dar în acest sector, pe ogoa­rele cooperativizate ale patriei noastre se află comori ce aşteap­tă să fie scoase la lumină, per­spectiva unor recolte şi mai mari. S-a crezut multă vreme, decenii la rînd, că Dobrogea us­cată de vînturi nu poate da mai mult de-o tonă de grîu la hec­tar. Dar Dobrogea dă astăzi în mijlociu cîte două tone şi jumă­tate de grîu la hectar. Recolte inimaginabile odinioară dă azi şi Bărăganul odobescian, cel plin acum o sută de ani cu dro­pii, gorgane şi ciulini. In mii de cooperative agricole de producţie sectoarele zootehnice au înfăţi­şarea pitorească a unor cvarta­­luri de construcţ­ii citadine, gră­­dinăriile multor cooperative, cultivate intensiv, par să fie — şi chiar sunt — nişte fertile uzi­ne de legume. Mari şi întinse dealuri golaşe s-au împodobit cu geometria livezilor şi văilor tinere. Noi convoaie de trac­toare şi combine se îndreaptă spre satele noastre. Dacă îmi este îngăduit a spune aşa. Na­tura este o zeitate căreia nu-i place să-ţi loveşti fruntea de pămînt, cu teamă şi sfios pros­ternat în fata ei, ci îi place s-o cucereşti, înfrumuseţînd-o prin muncă. Este­ ceea ce admirabi­la noastră ţărănime şi face, înăl­­ţînd în fiecare zi­ muncă, in fie­care zi-lumină o monumentală construcţie de durată istorică. In lumina acestei consideraţii. ..ZAna recoltei’ este ziua solem­nă în care, faţă în fată cu Na­tura, omul epocii socialiste isi evaluează roadele şi victoriile, incordindu-si braţele pentru re­coltele viitorului. Nu cunosc o sărbătoare mai dumnezeiesc o­­menească decît aceasta.

Next