Scînteia, iunie 1968 (Anul 37, nr. 7720-7749)

1968-06-01 / nr. 7720

PAGINA 2 in relaţiile de muncă mai acţionează din păcate for­me ale abuzului social — de drept, de încredere, de pu­tere, abuz în serviciu. Au­torii lui, conştienţi şi... pru­denţi, îl îmbracă mai întot­deauna în haina legalităţii, în fracul şi mănuşile imacu­late ale interesului major, colectiv. La redacţie au sosit în ultima vreme nu­meroase scrisori semna­lând cazuri în care oameni nevinovaţi cad victime bu­nului plac. Abuzul în ge­neral — ne scrie tov. procuror Emil Georgescu de la Procuratura Muni­cipiului Bucureşti — ori­­cît de neînsemnat la pri­ma vedere, chiar dacă nu aduce decît prejudiciile cele mai infime asupra ce­tăţeanului împotriva că­ruia şi-a îndreptat săgea­ta sa otrăvită, provoacă tu­turor oamenilor cinstiţi cea mai adîncă repulsie. A­­buzul este cu atît mai regretabil cu cît cel care l-a comis îndeplineşte o funcţie mai de răspun­dere în societate. El între­ce limitele oricărei închi­puiri cînd este comis chiar de un funcţionar care prin atribuţiile sale profesiona­le are rolul de a combate abuzul, prin toate căile şi mijloacele legale. Cetăţeana Magdalena Fazekas a locuit, pe baza unui contract de închiriere încheiat cu I.A.L. — secto­rul 1 (organ al Consiliu­lui popular respectiv) în­­tr-o cameră cu o suprafa­ţă de 5 mp. la mansarda imobilului din bd. Magheru nr. 26 (Serviciile de gos­podărie locativă nu emit şi nu pot emite ordine de re­partizare pentru locuinţe sub norma locativă legală — de 8 mp). S.G.L.-ul sec­torului 1 — organ al ace­luiași Consiliu popular — cu adresa nr. 1150 din 30 XI 1967 cere procuraturii să autorizeze evacuarea ce­­tățenei amintite, pe motiv că ar fi ocupat camera cu de la sine putere. Chipuri­le, S.G.L.-ul a „uitat“ că aceasta are un contract de închiriere, contract prelun­git prin lege pînă la 31.XII 1968. Procurorul Lavric Constantin, omul care avea datoria să apere legalita­tea, din contră, a dat curs acestei cereri neîntemeia­te, autorizînd și efectuînd evacuarea muncitoarei Magdalena Fazekas. Pen­tru că respectiva chiriaşă nu era acasă, i-a dat lucru­rile în custodie unei per­soane din acelaşi bloc şi al­teia domiciliate în şoseaua Căţelu nr. 31 ! !! Să mai zică lumea că Lavric nu ştie să facă dreptate ! Magdalena Fazekas s-a plîns Procuraturii Munici­piului Bucureşti, care, constatînd abuzul (semna­tura plîngerii nu ocupase cu de la sine putere came­ra, ci, așa cum am arătat, pe baza unui contract de închiriere valabil pînă la 31.XII 1968) a dispus rein­tegrarea reclamantei în spațiu, lipsindu-se în a­­celași timp de serviciile „zelosului“ Lavric. Pînă aici totul e bine, dar, vic­tima abuzului a rămas pe drumuri căci șeful S.G.L.­­ului din Sectorul 1, res­pectiv tovarășul Gh. Dră­­ghici, aflînd de „dreptatea lui Lavric" s-a grăbit să profite, repartizînd camera cu pricina Elizei Gheor­ghe, și paralizînd astfel o măsură temeinică, dreaptă și legală. Pentru a înlătu­ra noul abuz, Procuratura Municipiului București cu adresa nr. 321/C din 1 III 1968 a cerut S.G.L.-ului să-i atribuie Magdalenei Fa­zekas o altă încăpere, simi­cu prima. La 17 IV 1968, presa nr. 1 489, se prim K un răspuns al Con­­pii popular al Sectoru­­l — semnat de tovară­şii Gh. Zamfirescu — vice­preşedinte şi Gh. Drăghici, şeful S.G.L.-ului, în care se arată că petiţionara ur­mează să se adreseze sec­torului 5, pe teritoriul că­ruia se găseşte instituţia în care aceasta lucrează ! Iată cum un abuz în loc să fie „stins" de la prima scînteiere, este întreţinut acuma la „punctul de fier­bere“ de doi funcţionari cărora puţin le pasă că o femeie lăsată fără adăpost îşi iroseşte timpul şi sănă­tatea alergînd de colo, colo, fără ca cineva să-i facă dreptate! Este firesc ca cetăţeanu­lui căruia i-au fost lezate în mod abuziv interesele să i se restabilească de ur­genţă drepturile, ne spune tov. procuror Emil Geor­gescu. De aceea, consider de neînţeles poziţia adoptată de tovarăşii Gh. Zamfirescu şi Gh. Drăghici care, invo­­cînd motive minore, refuză să facă dreptate cetăţenei respective. Cu prilejul investigaţii­lor am aflat că la S.G.L. — Sectorul 1, se comit şi alte abuzuri. Bunăoară s-a eliberat un ordin de repartiţie pentru casa unui cetăţean care se de­plasează în interes de ser­viciu în străinătate! Şi toate aceste abuzuri, ce se manifestă prin ordine şi e­­vacuări ilegale, au loc în timp ce acelaşi S.G.L. nu-i sprijină pe cetăţeni să be­neficieze de ordinele de repartiţie ce le-au fost e­­mise. Aşa se face că unui solicitant i s-au înmînat pînă acum nu mai puţin de trei ordine de repartiţie, dar nu a putut valorifica nici măcar unul. Inco­rectitudinile, incompetenţa şi abuzurile şefului de sec­ţie sunt întreţinute de pri­mul vicepreşedinte, Gh. Zamfirescu, care semnează actele. Despre toate acestea am cerut părerea tovarăşului vicepreşedinte Gh. Zamfi­rescu. Peste măsură de iritat, cu un ton aspru, domnia sa a întrebat mai întîi reporterul... în ce ca­litate se interesează de a­­ceste treburi. Din cele trei cazuri descrise mai sus care i s-au adus la cunoş­tinţă, tovarăşul vicepre­şedinte nu s-a mai re­ferit decît la cel în legătură cu ordinul repar­tizat de S.G.L. asupra casei cetăţeanului care pleacă în străinătate în interes de serviciu, mulţumindu-se să afirme că a comis această ilegalitate din indicaţii date „de sus“. Fără îndoială, este greu de crezut că ci­neva, indiferent de funcţie, poate da o indicaţie în con­tradicţie cu legea. In schimb, tovarăşul vicepre­şedinte, în calitatea sa de membru al Biroului comi­tetului de partid din Sec­torul 1, nu s-a sfiit să in­tervină, prin Comitetul de partid presă şi edituri, pentru a bara apariţia în ziar a acestor nedreptăţi. De unde rezultă că neprin­­cipialitatea nu este un act izolat ci un sistem deliberat de lucru, fapt care conside­răm că ar trebui să se bucure de atenţia cuvenită din partea biroului Comite­tului de partid al Sectoru­lui I. La „adăpostul" funcţiei, unii merg şi mai departe pe calea abuzului. Ei încal­că făţiş litera legii, dînd dispoziţii în flagrantă con­tradicţie cu aceasta, comi­­ţînd abuzuri dintre cele mai reprobabile şi aducind astfel serioase şi regretabi­le prejudicii cetăţenilor. — Lui Florea Gh. Florea — ne scrie tovarăşul Eu­gen Calomfirescu, procuror la Procuratura Municipiu­lui Bucureşti — întreprin­derea Energomontaj-Bucu­­reşti (Şantierul Bucureşti Sud), al cărui salariat era, i-a pus la dispoziţie o lo­cuinţă pentru timpul cît va lucra în cadrul ei. După o perioadă de vreme, Florea Gh. Florea s-a mutat cu serviciul. In loc să proce­deze conform prevederilor legale în vigoare, inginerul Gheorghe Tenea, şeful şan­tierului, cu de la sine pu­tere, a emis un ordin pe care l-a îndeplinit prompt Nicolae Covăncescu, şeful serviciului administrativ al şantierului. Dovedindu-se un executant „conştiincios“, şeful serviciului administra­tiv, a violat domiciliul lui Florea Gh. Florea, scoţîn­­du-i lucrurile din casă. De menţionat că Florea Gh. Florea a reclamat ulterior dispariţia unor obiecte în­ valoare de mii de lei şi deteriorarea altora. Pe bună dreptate, cetăţeanul păgubit s-a adresat mili­ţiei, protestînd împotriva unui astfel de abuz. Ca să-şi asigure o acoperire, fie ea şi din hîrtie, ingi­nerul Gh. Tenea şi Romul Zima, adjunctul şefului de şantier, au trimis de ur­genţă o adresă către mili­ţie, în ,care încearcă să motiveze abuzul, să-l pre­zinte ca fiind „legal“ , doar s-au conformat ordinului conducerii Energomontaj- Bucureşti şi Instrucţiunilor de aplicare a C.C.M. nr. 30 din 14 februarie 1964“ ! Dar iată că nici unul din oame­nii legii care au fost con­sultaţi n-a ştiut să desci­freze aceste Instrucţiuni ! Bănuind atunci că sunt poate nişte prevederi pe „plan local“, unul dintre ei i-a cerut lămuriri su­plimentare tovarăşei Vio­rica Stoica, juristconsul­­ta întreprinderii Energo­­montaj. Confirmînd pre­supunerile, juristconsulta a arătat că, într-adevăr, dispoziţiile cu pricina se referă la înfiinţarea şantie­rului (Bucureşti-Sud). Deci acestea nu pot justifica o violare de domiciliu. Se întîmplă din nefericire — ne scrie în aceeaşi scri­soare tot Eugen Calomfi­rescu — cazuri în care legea este încălcată chiar de că­tre un lucrător al miliţiei. Mă voi referi la un singur exemplu. Minorul Ion Ma­rin din comuna Slobozia, judeţul Ilfov, a fost cerce­tat de organele de miliţie, respectiv de plutonierul Polizache de la postul de miliţie, pentru „furtul“ mai multor obiecte: o sacoşă, două perechi de pantaloni, suma de 90 lei şi acte de identitate. învinuirea s-a bazat pe declaraţia unui alt minor, Gheorghe Scarlat, care îl văzuse, chipurile, pe Ion Marin cînd a comis furtul, cit şi pe recunoaşte­rea învinuitului. Dosarul a fost trimis la procuratură pentru efectuarea anchetei penale. Aici s-a constatat însă că minorul Ion Marin a fost victima unor meto­de de cercetare neper­­mise, iar declaraţia lui Gheorghe Scarlat a fost obţinută în urma presiunii făcute asupra sa de către plutonierul Polizache, care l-a ameninţat că în cazul cind nu va spune aşa cum vrea el îi va aresta tatăl. Din fericire adevăratul hoţ a fost ulterior prins, dar pînă atunci, minorul a tras ponoasele, fiind victima unui abuz neomenos. Pentru orice om de bună credinţă este limpede că plutonierul Polizache nu întruchipează decît o ex­cepţie în rîndurile lucrăto­rilor de miliţie, că repre­zentanţii acestei instituţii cu mari şi de necontestat merite în activitatea ei de răspundere şi-au căpătat de mult aprecierile şi respec­tul oamenilor muncii. Dar tot atît de adevărat e şi faptul că în conştiinţa fra­gedă a celor doi minori s-au întipărit adine vesti­giile nedreptăţii comise de un reprezentant al apără­rii dreptăţii. ...De unde rezultă că in­diferent de funcţie şi de profesie, legea trebuie res­pectată cu stricteţe de toţi lucrătorii aparatului de partid şi de stat. Şi este fi­resc să fie aşa deoarece în felul acesta se dă viaţă unui principiu constituţio­nal, al egalităţii tuturor ce­tăţenilor în faţa legilor o­­rînduirii noastre socia­liste. Dumitru MINCULESCU • ABUZUL în haina legalităţii PE MARGINEA UNOR SCRISORI ŞI SESIZĂRI SOSITE LA REDACŢIE iimmiHminimiiiiiiminiiimmmiHimiiiiiiiimiuiiimiimiiiiimmiiimiiiiimmiiDHimiK Oficiul „încurcă \ In oraşul Timişoara că vină în primăva- ti acest interval de 3 a luat fiinţă, anul tre-­ra sau vara viitoare timp la O.C.L.P.P. - cut, o instituţie care (adică 1968) se vor ter- Timişoara. Directorul, parcă vrea cu tot dina­­mina lucrările. Fără să tov, ing. Velcea, nu dinsul să încurce nu­ mai stau pe gînduri, mi-a putut da nici o mea, creînd solicitate- m-am înscris si eu. La explicaţie a acestei ter­­rilor tot felul de greu- 8 noiembrie, insă, de­ giversări si nici nu s-a răit. Este vorba de O­­cepţie. AJ.­ anunţ : „Din pronunţat asupra vre­­ficiul pentru construi- cauza refacerii vroieo- unei date posibile st­a­rea de locu­inte pre­­telor, încheierea con- condiţiilor încheierii prietate personală a tractelor se amină contractului. O.C.L.P.P. La sediul a- pentru o dată care se De ce sunt derutaţi cestei instituţii a apă- va anunţa ulterior“, şi încurcaţi oamenii ? rut, în luna octombrie Proiectele s-au refăcut Probabil că în situaţia 1967, un anunţ: „In­ in aceeaşi lună, listele mea mai sunt si alti cheiem contracte ven- de înscriere au fost cetăţeni. Un anunţ in­­­tru construirea de la­ încheiate la 4 noiem- presupunea oare lua­­cuinte proprietate per­­brie 1967, însă data­rea unei obligaţii ?­sonală pe data de 11 încheierii contractului Dacă da, atunci de ce noiembrie 1967 , se vor nu s-a anunţat nici nu este ea respectată ? lua în consideraţie su- pînă azi, la 6 luni după David PETRU unele depuse pînă la data stabilită iniţial. _..L._lrll 1 data de 4 noiembrie Am obosit de atîtea IDe . p . 1967“. Se discuta chiar drumuri cîte am făcut timişoara Calul de In rîndurile ce urmează mă voi referi la cîteva cauze care împiedică realizarea unui sorti­ment variat de mobilă destinată fondului pieţei. In momentul de faţă pot spune că industria este prea puţin interesată în reali­zarea unei varietăţi de tipuri de mobilă. La expoziţiile organi­zate anual, cum a fost cea din 1967, la care a expus C.I.L. Pi­pera, s-au produs prea puţine articole pentru contractare. Iar din cele cinci garnituri de bu­cătărie apreciate de delegaţii comerţului, nici una n-a putut să fie contractată. Alte tipuri aveau preţuri prea mari, încît nici n-au intrat în discuţii. Cînd se hotărăşte introduce­rea unor tipuri în fabricaţie, a­­par alte greutăţi. Pe trimestrul I am contractat cu C.I.L. Pi­pera bucătării tip „Modul". In luna aprilie ni s-a comunicat că s-a anulat repartiţia şi că urmează ca aceleaşi garnituri să ne fie livrate în trimestrul II sau III. Acelaşi lucru s-a în­­tîmplat şi cu IPROFIL „Tehnica lemnului“ din Bucureşti cu care contractasem unele garnituri de camere combinate. Prin acest procedeu, furnizo­rii scapă de consecinţele care­­ decurg din nerespectarea obli-­­ gaţiilor contractuale. In alte ca- £ zuri schimbă sortimentele care £ nu le convin, sub pretext că £ nu-şi asumă răspunderea asu- £ pra calităţii sau a rezistenţei. B Refuzul 'nostru de a primi ș alte sortimente decît cele con- £ tractate anulează automat re- £ partiţia. Aşa s-a întîmplat cu E nişte fotolii. Neacceptînd sor- £ timentul propus de furnizori, ni £ s-a anulat repartiţia şi ne-am £ pomenit cu o pierdere a unui­­ fond de marfă de peste 160 000­­ lei. Aceasta a influenţat nega- £ tiv asupra planului de desfa­cere. Pentru a preîntîmpina nea­junsuri ca cele de mai sus şi pentru a asigura cumpărătorii cu sortimentele de mobilă soli­citate, eu aş propune să stabi­lească Ministerul Economiei Fo­restiere un plan valoric pentru fondul pieţei. Acesta să nu poa­tă fi modificat decît cu asenti­mentul beneficiarului. Virgil CIACLAN merceolog principal Oradea Ce fac controlorii ? Orice minut întîrziat de la lucru .înseamnă iMediii n­ reali­zate, perturbări ale planului de producţie. Ajung muncitorii la timp în fabrici, uzine, pe şan­tierele de construcţii industria­le ? Au ei asigurate mijloacele de transport, ca după orele de lucru să meargă către case fără a pierde timpul pe drum ? Por­nind de la aceste întrebări, am vizitat două mari unităţi : Com­binatul de industrializare a lem­nului şi Combinatul petrochimic — în construcţie — din Piteşti. Aproape zilnic autobuzele I.R.T.A. întîrzie cîte 40—60 de minute. Pe ruta Mîrghia-Piteşti; la 3 mai a.c., cursa 31 AG 3499 a adus cei 40 de muncitori cu o oră întîrziere la program ; la 4 mai, cursa de Topoloveni-Pieşti — 31 AG 116 a întîrziat de ase­menea o oră cu peste 32 de muncitori ; la 22 aprilie, pe ruta Rădeşti-Stîlpeni-Piteşti, cursa condusă de Toma Spiridon a abandonat cei 40 de pasageri la o distanţă de 30—35 km de Pi­teşti. Uneori, conducătorii auto, deşi sunt în curse speciale, s-Straduc pe traseu încă 15—20 de persoane străine, însuşin­­du-şi banii de la acestea şi transportînd muncitorii în con­diţii necorespunzătoare. Şi la Combinatul petrochimic autobuzele ce aparţin de I.U.G.T. (întreprinderea de utilaj greu şi transport) nu respectă pro­gramul de transport. Şoferii refuză să plece cu muncitorii acasă, ţinîndu-i cîte o oră-două peste orele de program, la ie­şirea din schimb. In acest fel, muncitorii care trebuie să plece seara acasă se înghesuie, ca sardelele, în alte curse pe ru­tele : Gliganu, Tuţuleşti, Şerbă­­neşti. Dimineaţa, cursele întîr­zie de multe ori cîte 30—50 de minute la program. Multe ne­reguli în transportul muncito­rilor sînt semnalate cu prilejul curselor săptămînale pe rutele : Ghimpeţeni, Văleni, Drăgăneşti- Olt, Ştefan cel Mare. Oare cînd se va normaliza a­­ceastă situaţie? I­­ONICEL Piteşti SÂNTEIA - simbata 1 iunie 1968 D­IALOG CETĂŢENESC Anual, In pragul sezonului estival, cei ce se ocupă de gospodărirea şi îndrumarea staţiunilor balneo-clima­­terice organizează o consfătuire, în cadrul căreia trebuie să se dea răs­puns următoarelor întrebări de im­portanţă capitală pentru activitatea staţiunilor. Sînt terminate pregătirile pentru perioada de vîrf ? Ce ar mai trebui făcut pentru o cît mai bună deservire a celor veniţi la odihnă sau tratament ? Cu mici modificări, aceste consfătuiri se desfăşoară după acelaşi tipic : directorii întreprinde­rilor balneo-climaterice şi vicepreşe­dinţii consiliilor populare judeţene (in trecut regionale) prezintă un raport în care sunt descrise în amănunt, toate lucrările executate peste iarnă, se ridică unele probleme încă neso­­luţionate, reprezentanţii unor foruri centrale se angajează să ia măsuri, în consfătuirea ce a avut loc anul acesta în pitoreasca staţiune Sovata, s-au putut auzi aceleaşi formu­lări care începeau cu „deşi am mai spus acelaşi lucru şi în anii tre­cuţi, totuşi...“. Sesizînd această repe­tare, in concluziile la ultima consfă­tuire, tovarăşul ing. Ion Chirilescu, vicepreşedinte al Comitetului pentru administraţia locală, spunea că este regretabil şi negativ faptul că au fost readuse pe tapet probleme mai vechi care, după cum se vede, încă nu şi-au găsit rezolvarea. Dar cum să nu le readucă oamenii în discuţie, dacă sunt de maximă importanţa pen­tru deservirea celor veniţi în sta­ţiuni şi neajunsurile nu se îndreaptă ? Care sunt aceste „puncte nevralgi­ce“, devenite „refren" în rapoartele directorilor staţiunilor ? Pe primul loc se situează folosirea fondurilor pentru amenajări, reparaţii, pentru Îmbunătăţirea confortului. — în ultimii ani, ne explica tova­răşul Ion Rădulescu, directorul I.S.B.C.-Sinaia, staţiunii noastre i s-au repartizat peste 40 milioane lei pentru reparaţii de vile. Noi ne-am străduit să-i folosim cît mai bine. Dar cred că unele vile vechi au de­venit un fel de sac fără fund : în fiecare an înghit bani buni, le tot amenajăm şi le tot reparăm, fără să izbutim să le ridicăm la un nivel cît de cît acceptabil. Orice am face, ele tot cîrpeli sînt. Cu aceeaşi sumă, dar nefărîmiţată, în fiecare an cîte pu­ţin, am fi construit în Sinaia circa 2 000 de locuri în vile noi, care să nu mai aibă nevoie de reparaţii multă vreme. Tot în legătură cu cheltuirea cît mai eficientă a fondurilor, destinate ridicării nivelului de confort al vi­lelor, mai mulţi directori de sta­ţiuni au ridicat următoarea proble­mă : se ştie că şi staţiunile vor fi supuse sistematizării. Dar aceste planuri nefiind definitivate, este po­sibil să se investească sume impor­tante în reparaţia capitală a unor vile destinate, ulterior, demolării. La Borsec, de pildă, aproximativ ju­mătate din totalul locurilor vor avea această soartă. Dar care sunt acelea, nu se ştie. După părerea tovarăşului Sandu Peltz, reprezen­tantul Comitetului pentru Preţuri, principala cauză a revenirii su­părătoare a aceloraşi probleme este lipsa unui orizont larg, a unor planuri de perspectivă a staţiu­nilor, din care să rezulte di­recţiile de dezvoltare sub cele mai multiple aspecte. La con­sfătuirea de la Sovata, specialiştii de la I.S.C.A.S. au prezentat proiec­te de schiţe de sistematizare pentru 11 staţiuni, cu mai multe variante pentru fiecare. Pînă la elaborarea unor schiţe asemănătoare pentru toate staţiunile, pînă la definitivarea şi aprobarea lor, va mai trece mult timp. Poate ar trebui căutată o so­luţie pentru a evita, pe cît posibil, „cîrpelile“ inestetice şi ineficiente. Pe de altă parte, ca şi în anii tre­cuţi, instituţiilor centrale care alocă aceste fonduri, li s-a reproşat că le repartizează foarte tîrziu, de obicei la sfîrşitul anului, cînd acoperirea cu materiale, pentru lucrările ce ar fi necesare, nu mai este posibilă, încît se achiziţionează, la voia în­­tîmplării, ce se găseşte şi nu întot­deauna ceea ce ar trebui cu adevărat. Diversificarea meniurilor servite la cantine a constituit, de asemenea, obiectul multor promisiuni solemne (și lesne uitate) în toate consfătuirile din ultimii ani. De data aceasta, planul de măsuri adoptat cuprinde și o recomandare interesantă : des­chiderea de către întreprinderile balneo-climaterice a unor pensiuni, care să ofere fiecăruia mîncarea ce-i place. Cîţiva directori de sta­ţiuni au menţionat că propunerea este perfect realizabilă şi că o vor aplica în actualul sezon. Reprezen­tantul Ministerului Comerţului Inte­rior, aflat la consfătuire, nu i-a dat însă binecuvîntarea cuvenită. Fiind vorba despre nişte unităţi de ali­mentaţie publică, a spus el, nu poate da un răspuns pe loc. Şi dacă astfel de pensiuni se vor pune pe picioare chiar fără girul M.C.I. ce se va în­­tîmpla, în definitiv ? Tot în legătură cu aprovizionarea, cu deservirea de către cooperaţia meşteşugărească, s-au semnalat, de fiecare dată, deficienţe. Ele persistă, deşi, aşa cum relata directorul sta­ţiunii Lacul Roşu, în loc să se ia măsuri de reprezentare cît mai ci­vilizată a sectoarelor respective de activitate, se înmulţesc... coordona­torii. Bunăoară, în această mică sta­ţiune există un restaurant şi o co­fetărie. Pentru ele se află acolo un director coordonator, cu toată suita. Şi cooperaţia meşteşugărească, pre­zentă doar cu cîteva centre, are un preşedinte şi alte cadre necesare „coordonării" activităţii. Se înţelege că şi în această privinţă, angaja­mentele şi promisiunile nu au lip­sit. Dar auzul, învăţat cu aceste formule, abia de le-a perceput. Sperăm că noile organe administra­­tiv-teritoriale — consiliile judeţene — vor situa staţiunile balneare prin­tre obiectivele importante şi demne de atenţie şi vor veghea ca aceste „romanţe“ prăfuite să nu mai fie la modă. Una din aceste „romanţe" este cea dedicată cadrelor necesare deservirii în staţiuni. In fiecare an are loc o „tîrguială“, uneori cu presiuni, în­tre reprezentanţii comerţului din ţară şi cei de pe litoral. Se ştie că, în timpul verii, pe malul mării canti­nele, restaurantele, staţiunile în ge­neral, sunt luate cu asalt. Ar fi ab­surd să se pretindă ca, pe plan lo­cal, să existe numărul uriaş de spe­cialişti de tot felul, mai ales că pre­zenţa lor aici nu este necesară decît în sezonul cald. Totuşi, calificarea cadrelor necesare staţiunilor nu s-a urnit din loc. „Sunt cîţiva ani buni de cînd tot spun că mărirea capaci­tăţii staţiunilor trebuie dublată prin asigurarea cu personal capabil să deservească numărul sporit de tu­rişti, mai ales că, pe litoral, se pre­vede o dezvoltare însemnată a turis­mului — spunea tovarăşul Vasile Barna, directorul staţiunii Eforie- Nord. Dar nimeni nu se gîndeşte la pregătirea cadrelor“. Problema este dintre cele mai serioase. Conducerea O.N.T. ne informează că, în 1980, se va ajunge la circa 36 000 de cadre personal detaşat. De unde, însă, dacă şcolile profesionale de comerţ, cu o durată de 3 ani, califică un număr încă insuficient în raport cu cerin­ţele ? La M.C.I., aflăm prin repre­zentantul său, se lucrează la un stu­diu. Dar ritmul de elaborare e lent, se spune, deoarece soluţiile sunt greu de găsit... Se înţelege cît de încura­jaţi au plecat în această privinţă par­ticipanţii la consfătuire. Un capitol important, de sine stă­tător, în activitatea staţiunilor bal­neare este acela al condiţiilor de tratament. S-a făcut constatarea po­zitivă că serviciile medicale balneare au acordat, în 1967, peste un milion de consultaţii şi au aplicat aproape 11 milioane de proceduri terapeutice di­ferite, în medie cîte 33 pe fiecare pacient. Nu s-a putut însă trece cu vederea peste faptul că „spectacolul“ pierderii timpului la triajul balnear ce se face la sosirea în staţiune, nu este perimat. Cauza ? Trimiterea de multe ori absolut întîmplătoare, în staţiunile de tratament, a unor oa­meni perfect sănătoşi sau, mai rău, a unora cu contraindicaţii Chiar şi cei care au recomandări pentru sta­ţiunea respectivă vin cu fişe medi­cale incomplete, cu diagnostice ne­precizate etc. In aceste condiţii, per­sonalul medical al staţiunilor, în loc să se ocupe de tratamentul propriu­­zis, trebuie să consacre timp preţios analizelor şi investigaţiilor, pentru care nici nu există întotdeauna con­diţii corespunzătoare. în fiecare an medicii se adresează comitetelor sin­dicale din întreprinderi cu rugămin­tea de a nu face din distribuirea bi­letelor la tratament o treabă pur ad­ministrativă. Intr-adevăr, este greu tie înţeles de ce un bolnav căruia i se recomandă o anumită staţiune bal­neară nu poate ajunge acolo, în timp ce mulţi alţii se trezesc „la trata­ment“, deşi nu au nici o nevoie şi chiar se plictisesc. O ultimă problemă, mereu pe or­dinea de zi a consfătuirilor, este a­­ceea a agrementului. Ce se ofe­ră? Aceleaşi jocuri de şah, remi, table. Nu mai este un secret pentru nimeni că aceste cluburi nu numai că nu izbutesc să împrăştie plicti­seala, dar chiar o cultivă. Am amintit cîteva dintre aspectele pe care le-am socotit mai importante. Repetarea lor, după cum reiese din răspunsurile celor pe care i-am con­sultat, se datoreşte nu atît lipsei de soluţii, cît rezolvării parţiale, neduse pînă la capăt, a unor probleme de mult cunoscute, tratării fragmentare, şi nu în ansamblu, a lucrurilor şi, de ce să n-o mărturisim, rutinei care s-a cuibărit în concepţia anu­mitor factori de răspundere din a­­cest sector. Rodica ŞERGAN REFRENURI „DE SEZON" ÎN STAŢIUNILE DE ODIHNĂ Cum răspund „TELEFOANELE“ la apelurile cetăţenilor Convorbire cu tovarăşul Gheorghe AIRINE! adjunct al ministrului poştelor şi telecomunicaţiilor La redacţie au sosit în ultimul timp numeroase scrisori, prin care cetăţe­nii îşi pun întrebări similare celei de mai sus. In legătură cu aceasta am avut o convorbire cu tov. ing. Gheor­ghe Airinei, adjunct al ministrului poştelor şi telecomunicaţiilor, îi ci­tim interlocutorului nostru o scri­soare prin care un cetăţean, îng. Ma­­carie Borza din str. Vătafului nr. 12, ap. 15, relatează odiseea cererii sale pentru instalarea unui post telefo­nic, înaintată Direcţiei de teleco­municaţii a municipiului Bucureşti. „Cererea mea — se spune în scri­soare — a fost înregistrată sub nr. B 43 130 din 2.XII.1964 şi a fost „rezol­vată“ printr-un răspuns din care am înţeles doar un singur lucru : să mai aştept ! Foarte bine. Dar astăzi, după mai bine de 4 ani, mă întreb oare cît timp ar trebui să mai dureze această aşteptare ?“ — Problema instalării de posturi telefonice la domiciliu reprezintă o ecuaţie cu multe necunoscute — afir­mă tov. Airinei. Numărul cererilor care-şi aşteaptă rezolvarea se apro­pie, numai în oraşul Bucureşti, de 100.000. Sunt cazuri, şi nu puţine, cînd timpul de aşteptare a depăşit 10 ani. De asemenea, o situaţie nesatisfăcă­toare se remarcă şi la Craiova, Ora­dea, Cluj, Timişoara, Galaţi, Brăila, Arad, Sibiu, precum şi în alte loca­lităţi principale ale ţării. In faţa unei atari stări de lucruri s-ar părea că telefonia, cu toate progresele înregis­trate, nu este încă în măsură să facă faţă solicitărilor tot mai numeroase. Instalările de noi posturi telefonice, în principiu, sunt posibile numai în localităţile sau pe raza oficiilor cu capacitate disponibilă — atît în cen­trală cît şi în reţeaua de legătură pînă la domiciliul solicitantului. Mă­rirea capacităţii centralelor telefonice şi a reţelelor aferente se poate rea­liza numai prin lucrări de investiţii în limita fondurilor. Arterele reţelei se dimensionează, — pe baza cereri­lor de instalări existente la data în­tocmirii proiectului — cu un coefi­cient de acoperire a solicitărilor ul­terioare de posturi telefonice pe o perioadă de 3—5 ani. Practic însă apar situaţii care­­nu pot fi soluţio­nate în cadrul lucrărilor de investi­ţii, fie pentru că numărul redus de cereri pe unele străzi sau zone nu justifică din punct de vedere eco­nomic construirea reţelelor, fie că ulterior se ivesc cereri mai stringen­te pe alte trasee decît cele prevă­zute în proiecte. In cartierele sistematizate se în­­tîmpină dificultăţi specifice în legă­tură cu eliberarea amplasamentelor, corelarea planurilor financiare între titularii de investiţii, modificarea pe parcurs a proiectelor de sistemati­zare. Execuţia lor într-un ritm mai rapid va permite soluţionarea unui număr mai mare de cereri. In car­tierul Drumul Taberei va fi dată în folosinţă, anul viitor, o centrală tele­fonică ce va rezolva, în cea mai mare parte, instalările de telefoane. In Balta Albă, centrala telefonică va fi dată în funcţiune ceva mai de­vreme, sperind ca astfel, la începu­tul anului 1969, să fie practic efec­tuate instalările solicitate în această zonă a Capitalei. Ne preocupă, de asemenea, și rezolvarea problemei telefoniei din celelalte cartiere. — In scrisorile cetăţenilor se semnalează adesea cazuri de for­malism, de superficialitate in ac­tivitatea funcţionarilor, manifes­tări birocratice (erori, neprimirea unor reclamaţii, întirzierea unor răspunsuri). Ce măsuri se între­prind pentru înlăturarea lor ? — In momentul de faţă tocmai în această direcţie mi se pare că tre­buie să ne îndreptăm întreaga aten­ţie. Volumul mare al cererilor a în­semnat uneori, pentru organele noastre, nisipul struţului în care au încercat să-şi ascundă lipsa de pre­ocupare pentru rezolvarea lor dife­renţiată, studierea şi elaborarea u­­nor măsuri şi soluţii tehnice cores­punzătoare. Răspunsul stereotip dat cetăţenilor „din motive tehnice“... a devenit proverbial şi de necrezut, chiar atunci cînd aceasta constituia cauza reală a imposibilităţii instală­rii sau reinstalării anumitor posturi telefonice. Aşa se face că a fost ne­voie de intervenţia organelor superi­oare sau de presă pentru a putea fi satisfăcute, abia după reveniri, cere­rile unor abonaţi din Bucureşti, Ti­mişoara, Piteşti şi din alte localităţi. In ultimul timp s-au luat o se­rie de măsuri pentru înlăturarea a­­cestor neajunsuri. In primul rînd s-a reglementat evidenţa cererilor astfel încît ele să orienteze dezvoltarea re­ţelelor telefonice. Pentru a exclude eventualele omisiuni în urmărirea vechimii cererilor, s-au conceput şi pus în practică sisteme perfecţionate de evidenţă a lor. De asemenea, pen­tru ca timpul de rezolvare a recla­­ihaţiilor să fie cit mai scurt, s-a in­stituit un sistem operativ de primi­re a lor si de comunicare a rezul­tatelor prin telefon. In contextul ge­neral de perfecţionare a deservirii cetăţenilor, vom face în continuare eforturi pentru a stabili un climat civilizat si de perfectă solicitudine faţă de public, pentru a-i rezolva cît mai urgent şi mai bine cererile. — Ce măsuri se preconizează pentru dezvoltare­a telefoniei noastre, pentru sporirea capacită­ţii instalaţiilor şi pentru folosi­rea lor eficientă ? — Aceste probleme prezintă pen­tru noi o importanţă deosebită. Este cunoscută, spre exemplu, recenta hotărîre a Consiliului de Miniştri cu privire la raţionalizarea folosirii posturilor telefonice de către insti­tuţii şi întreprinderi. In conformi­tate cu prevederile acestei hotărîri vor deveni disponibile circa 30 000 posturi telefonice, din care circa 8 000 în Bucureşti, posturi ce vor fi instalate în locuinţele particul­­e ale cetăţenilor. Intr-o perioadă ur­mătoare, conform aceleiaşi hotărîri, instalaţiile de noi posturi telefonice în instituţii şi întreprinderi vor fi acordate numai în baza unor nor­mative republicane, necesarul de te­lefoane rezolvîndu-se în principal prin centrale de instituție. Conco­mitent cu aceste măsuri se prevede, pe perioada 1968—1970, o importantă majorare a numărului de linii în centralele telefonice, astfel încît de la 28 000 linii ce se vor instala în 1968, se va ajunge la 31 000 în 1969 şi la circa 48 000 în 1970. In cadrul acestei acţiuni vor fi rezolvate mul­te dintre situaţiile grele existente în prezent, atît în Capitală cît si in provincie. Pe lingă centralele din Drumul Taberii si Balta Albă de care am amintit, vor mai fi date în funcţiune la Bucureşti, în 1970, noi extensii în cartierele Berceni, Plev­na, Balta Albă, Mihai Bravu. In provincie se va accentua dotarea cu centrale automate a localităţilor re­şedinţă de judeţ, concomitent cu re­zolvarea situaţiilor necorespunză­toare din oraşele Craiova, Oradea, Timişoara, Cluj, Sibiu, Brăila, Arad, Piteşti, Galaţi etc. La nivelul anului 1970, densitatea telefonică în mediul urban va fi dublă faţă de cea a a­­nului 1965. Şi totuşi, densitatea te­lefonică din ţara noastră rămîne încă foarte scăzută. Experienţa perioadei precedente, precum şi a actualului cincinal, a demonstrat că solicitarea viitoare a telefonului depăşeşte în­totdeauna previziunile. în momentul de faţă, ca urmare a unor studii în­tocmite de către specialişti, sunt con­turate prevederile de dezvoltare în perspectivă a telefoniei în ţara noastră. La sfîrşitul anului 1967, prin in­trarea în funcţiune a primelor cen­trale automate interurbane, a în­ceput acţiunea de modernizare a ser­viciului telefonic interurban, acţiuna ce va fi continuată în ritm susţi­nut şi care va duce la îmbunătăţi­rea considerabilă a calităţii şi ope­rativităţii în obţinerea legăturilor telefonice interurbane. Actualele trasee cu fire pe stîlpi — surse de deranjamente în legăturile interur­bane — vor fi înlocuite treptat cU cabluri subterane si radiorelee, mai sigure si mai economice. Desigur, perspectiva dezvoltării telefonice la noi în ţară nu poate fi separată de perspectiva generală de dezvoltare a telefoniei mondiale. In viitor, Româ­nia va fi legată cu majoritatea ţări­lor europene prin legături automate şi semiautomate, acţiune care va porni chiar in cursul acestui an. Convorbire realizata de M. DUMITRU

Next