Scînteia, iunie 1968 (Anul 37, nr. 7720-7749)
1968-06-01 / nr. 7720
PAGINA 2 in relaţiile de muncă mai acţionează din păcate forme ale abuzului social — de drept, de încredere, de putere, abuz în serviciu. Autorii lui, conştienţi şi... prudenţi, îl îmbracă mai întotdeauna în haina legalităţii, în fracul şi mănuşile imaculate ale interesului major, colectiv. La redacţie au sosit în ultima vreme numeroase scrisori semnalând cazuri în care oameni nevinovaţi cad victime bunului plac. Abuzul în general — ne scrie tov. procuror Emil Georgescu de la Procuratura Municipiului Bucureşti — oricît de neînsemnat la prima vedere, chiar dacă nu aduce decît prejudiciile cele mai infime asupra cetăţeanului împotriva căruia şi-a îndreptat săgeata sa otrăvită, provoacă tuturor oamenilor cinstiţi cea mai adîncă repulsie. Abuzul este cu atît mai regretabil cu cît cel care l-a comis îndeplineşte o funcţie mai de răspundere în societate. El întrece limitele oricărei închipuiri cînd este comis chiar de un funcţionar care prin atribuţiile sale profesionale are rolul de a combate abuzul, prin toate căile şi mijloacele legale. Cetăţeana Magdalena Fazekas a locuit, pe baza unui contract de închiriere încheiat cu I.A.L. — sectorul 1 (organ al Consiliului popular respectiv) într-o cameră cu o suprafaţă de 5 mp. la mansarda imobilului din bd. Magheru nr. 26 (Serviciile de gospodărie locativă nu emit şi nu pot emite ordine de repartizare pentru locuinţe sub norma locativă legală — de 8 mp). S.G.L.-ul sectorului 1 — organ al aceluiași Consiliu popular — cu adresa nr. 1150 din 30 XI 1967 cere procuraturii să autorizeze evacuarea cetățenei amintite, pe motiv că ar fi ocupat camera cu de la sine putere. Chipurile, S.G.L.-ul a „uitat“ că aceasta are un contract de închiriere, contract prelungit prin lege pînă la 31.XII 1968. Procurorul Lavric Constantin, omul care avea datoria să apere legalitatea, din contră, a dat curs acestei cereri neîntemeiate, autorizînd și efectuînd evacuarea muncitoarei Magdalena Fazekas. Pentru că respectiva chiriaşă nu era acasă, i-a dat lucrurile în custodie unei persoane din acelaşi bloc şi alteia domiciliate în şoseaua Căţelu nr. 31 ! !! Să mai zică lumea că Lavric nu ştie să facă dreptate ! Magdalena Fazekas s-a plîns Procuraturii Municipiului Bucureşti, care, constatînd abuzul (semnatura plîngerii nu ocupase cu de la sine putere camera, ci, așa cum am arătat, pe baza unui contract de închiriere valabil pînă la 31.XII 1968) a dispus reintegrarea reclamantei în spațiu, lipsindu-se în același timp de serviciile „zelosului“ Lavric. Pînă aici totul e bine, dar, victima abuzului a rămas pe drumuri căci șeful S.G.L.ului din Sectorul 1, respectiv tovarășul Gh. Drăghici, aflînd de „dreptatea lui Lavric" s-a grăbit să profite, repartizînd camera cu pricina Elizei Gheorghe, și paralizînd astfel o măsură temeinică, dreaptă și legală. Pentru a înlătura noul abuz, Procuratura Municipiului București cu adresa nr. 321/C din 1 III 1968 a cerut S.G.L.-ului să-i atribuie Magdalenei Fazekas o altă încăpere, simicu prima. La 17 IV 1968, presa nr. 1 489, se prim K un răspuns al Conpii popular al Sectorul — semnat de tovarăşii Gh. Zamfirescu — vicepreşedinte şi Gh. Drăghici, şeful S.G.L.-ului, în care se arată că petiţionara urmează să se adreseze sectorului 5, pe teritoriul căruia se găseşte instituţia în care aceasta lucrează ! Iată cum un abuz în loc să fie „stins" de la prima scînteiere, este întreţinut acuma la „punctul de fierbere“ de doi funcţionari cărora puţin le pasă că o femeie lăsată fără adăpost îşi iroseşte timpul şi sănătatea alergînd de colo, colo, fără ca cineva să-i facă dreptate! Este firesc ca cetăţeanului căruia i-au fost lezate în mod abuziv interesele să i se restabilească de urgenţă drepturile, ne spune tov. procuror Emil Georgescu. De aceea, consider de neînţeles poziţia adoptată de tovarăşii Gh. Zamfirescu şi Gh. Drăghici care, invocînd motive minore, refuză să facă dreptate cetăţenei respective. Cu prilejul investigaţiilor am aflat că la S.G.L. — Sectorul 1, se comit şi alte abuzuri. Bunăoară s-a eliberat un ordin de repartiţie pentru casa unui cetăţean care se deplasează în interes de serviciu în străinătate! Şi toate aceste abuzuri, ce se manifestă prin ordine şi evacuări ilegale, au loc în timp ce acelaşi S.G.L. nu-i sprijină pe cetăţeni să beneficieze de ordinele de repartiţie ce le-au fost emise. Aşa se face că unui solicitant i s-au înmînat pînă acum nu mai puţin de trei ordine de repartiţie, dar nu a putut valorifica nici măcar unul. Incorectitudinile, incompetenţa şi abuzurile şefului de secţie sunt întreţinute de primul vicepreşedinte, Gh. Zamfirescu, care semnează actele. Despre toate acestea am cerut părerea tovarăşului vicepreşedinte Gh. Zamfirescu. Peste măsură de iritat, cu un ton aspru, domnia sa a întrebat mai întîi reporterul... în ce calitate se interesează de aceste treburi. Din cele trei cazuri descrise mai sus care i s-au adus la cunoştinţă, tovarăşul vicepreşedinte nu s-a mai referit decît la cel în legătură cu ordinul repartizat de S.G.L. asupra casei cetăţeanului care pleacă în străinătate în interes de serviciu, mulţumindu-se să afirme că a comis această ilegalitate din indicaţii date „de sus“. Fără îndoială, este greu de crezut că cineva, indiferent de funcţie, poate da o indicaţie în contradicţie cu legea. In schimb, tovarăşul vicepreşedinte, în calitatea sa de membru al Biroului comitetului de partid din Sectorul 1, nu s-a sfiit să intervină, prin Comitetul de partid presă şi edituri, pentru a bara apariţia în ziar a acestor nedreptăţi. De unde rezultă că neprincipialitatea nu este un act izolat ci un sistem deliberat de lucru, fapt care considerăm că ar trebui să se bucure de atenţia cuvenită din partea biroului Comitetului de partid al Sectorului I. La „adăpostul" funcţiei, unii merg şi mai departe pe calea abuzului. Ei încalcă făţiş litera legii, dînd dispoziţii în flagrantă contradicţie cu aceasta, comiţînd abuzuri dintre cele mai reprobabile şi aducind astfel serioase şi regretabile prejudicii cetăţenilor. — Lui Florea Gh. Florea — ne scrie tovarăşul Eugen Calomfirescu, procuror la Procuratura Municipiului Bucureşti — întreprinderea Energomontaj-Bucureşti (Şantierul Bucureşti Sud), al cărui salariat era, i-a pus la dispoziţie o locuinţă pentru timpul cît va lucra în cadrul ei. După o perioadă de vreme, Florea Gh. Florea s-a mutat cu serviciul. In loc să procedeze conform prevederilor legale în vigoare, inginerul Gheorghe Tenea, şeful şantierului, cu de la sine putere, a emis un ordin pe care l-a îndeplinit prompt Nicolae Covăncescu, şeful serviciului administrativ al şantierului. Dovedindu-se un executant „conştiincios“, şeful serviciului administrativ, a violat domiciliul lui Florea Gh. Florea, scoţîndu-i lucrurile din casă. De menţionat că Florea Gh. Florea a reclamat ulterior dispariţia unor obiecte în valoare de mii de lei şi deteriorarea altora. Pe bună dreptate, cetăţeanul păgubit s-a adresat miliţiei, protestînd împotriva unui astfel de abuz. Ca să-şi asigure o acoperire, fie ea şi din hîrtie, inginerul Gh. Tenea şi Romul Zima, adjunctul şefului de şantier, au trimis de urgenţă o adresă către miliţie, în ,care încearcă să motiveze abuzul, să-l prezinte ca fiind „legal“ , doar s-au conformat ordinului conducerii Energomontaj- Bucureşti şi Instrucţiunilor de aplicare a C.C.M. nr. 30 din 14 februarie 1964“ ! Dar iată că nici unul din oamenii legii care au fost consultaţi n-a ştiut să descifreze aceste Instrucţiuni ! Bănuind atunci că sunt poate nişte prevederi pe „plan local“, unul dintre ei i-a cerut lămuriri suplimentare tovarăşei Viorica Stoica, juristconsulta întreprinderii Energomontaj. Confirmînd presupunerile, juristconsulta a arătat că, într-adevăr, dispoziţiile cu pricina se referă la înfiinţarea şantierului (Bucureşti-Sud). Deci acestea nu pot justifica o violare de domiciliu. Se întîmplă din nefericire — ne scrie în aceeaşi scrisoare tot Eugen Calomfirescu — cazuri în care legea este încălcată chiar de către un lucrător al miliţiei. Mă voi referi la un singur exemplu. Minorul Ion Marin din comuna Slobozia, judeţul Ilfov, a fost cercetat de organele de miliţie, respectiv de plutonierul Polizache de la postul de miliţie, pentru „furtul“ mai multor obiecte: o sacoşă, două perechi de pantaloni, suma de 90 lei şi acte de identitate. învinuirea s-a bazat pe declaraţia unui alt minor, Gheorghe Scarlat, care îl văzuse, chipurile, pe Ion Marin cînd a comis furtul, cit şi pe recunoaşterea învinuitului. Dosarul a fost trimis la procuratură pentru efectuarea anchetei penale. Aici s-a constatat însă că minorul Ion Marin a fost victima unor metode de cercetare nepermise, iar declaraţia lui Gheorghe Scarlat a fost obţinută în urma presiunii făcute asupra sa de către plutonierul Polizache, care l-a ameninţat că în cazul cind nu va spune aşa cum vrea el îi va aresta tatăl. Din fericire adevăratul hoţ a fost ulterior prins, dar pînă atunci, minorul a tras ponoasele, fiind victima unui abuz neomenos. Pentru orice om de bună credinţă este limpede că plutonierul Polizache nu întruchipează decît o excepţie în rîndurile lucrătorilor de miliţie, că reprezentanţii acestei instituţii cu mari şi de necontestat merite în activitatea ei de răspundere şi-au căpătat de mult aprecierile şi respectul oamenilor muncii. Dar tot atît de adevărat e şi faptul că în conştiinţa fragedă a celor doi minori s-au întipărit adine vestigiile nedreptăţii comise de un reprezentant al apărării dreptăţii. ...De unde rezultă că indiferent de funcţie şi de profesie, legea trebuie respectată cu stricteţe de toţi lucrătorii aparatului de partid şi de stat. Şi este firesc să fie aşa deoarece în felul acesta se dă viaţă unui principiu constituţional, al egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legilor orînduirii noastre socialiste. Dumitru MINCULESCU • ABUZUL în haina legalităţii PE MARGINEA UNOR SCRISORI ŞI SESIZĂRI SOSITE LA REDACŢIE iimmiHminimiiiiiiminiiimmmiHimiiiiiiiimiuiiimiimiiiiimmiiimiiiiimmiiDHimiK Oficiul „încurcă \ In oraşul Timişoara că vină în primăva- ti acest interval de 3 a luat fiinţă, anul tre-ra sau vara viitoare timp la O.C.L.P.P. - cut, o instituţie care (adică 1968) se vor ter- Timişoara. Directorul, parcă vrea cu tot dinamina lucrările. Fără să tov, ing. Velcea, nu dinsul să încurce nu mai stau pe gînduri, mi-a putut da nici o mea, creînd solicitate- m-am înscris si eu. La explicaţie a acestei terrilor tot felul de greu- 8 noiembrie, insă, de giversări si nici nu s-a răit. Este vorba de Ocepţie. AJ. anunţ : „Din pronunţat asupra vreficiul pentru construi- cauza refacerii vroieo- unei date posibile starea de locuinte pretelor, încheierea con- condiţiilor încheierii prietate personală a tractelor se amină contractului. O.C.L.P.P. La sediul a- pentru o dată care se De ce sunt derutaţi cestei instituţii a apă- va anunţa ulterior“, şi încurcaţi oamenii ? rut, în luna octombrie Proiectele s-au refăcut Probabil că în situaţia 1967, un anunţ: „In in aceeaşi lună, listele mea mai sunt si alti cheiem contracte ven- de înscriere au fost cetăţeni. Un anunţ intru construirea de la încheiate la 4 noiem- presupunea oare luacuinte proprietate perbrie 1967, însă datarea unei obligaţii ?sonală pe data de 11 încheierii contractului Dacă da, atunci de ce noiembrie 1967 , se vor nu s-a anunţat nici nu este ea respectată ? lua în consideraţie su- pînă azi, la 6 luni după David PETRU unele depuse pînă la data stabilită iniţial. _..L._lrll 1 data de 4 noiembrie Am obosit de atîtea IDe . p . 1967“. Se discuta chiar drumuri cîte am făcut timişoara Calul de In rîndurile ce urmează mă voi referi la cîteva cauze care împiedică realizarea unui sortiment variat de mobilă destinată fondului pieţei. In momentul de faţă pot spune că industria este prea puţin interesată în realizarea unei varietăţi de tipuri de mobilă. La expoziţiile organizate anual, cum a fost cea din 1967, la care a expus C.I.L. Pipera, s-au produs prea puţine articole pentru contractare. Iar din cele cinci garnituri de bucătărie apreciate de delegaţii comerţului, nici una n-a putut să fie contractată. Alte tipuri aveau preţuri prea mari, încît nici n-au intrat în discuţii. Cînd se hotărăşte introducerea unor tipuri în fabricaţie, apar alte greutăţi. Pe trimestrul I am contractat cu C.I.L. Pipera bucătării tip „Modul". In luna aprilie ni s-a comunicat că s-a anulat repartiţia şi că urmează ca aceleaşi garnituri să ne fie livrate în trimestrul II sau III. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu IPROFIL „Tehnica lemnului“ din Bucureşti cu care contractasem unele garnituri de camere combinate. Prin acest procedeu, furnizorii scapă de consecinţele care decurg din nerespectarea obli- gaţiilor contractuale. In alte ca- £ zuri schimbă sortimentele care £ nu le convin, sub pretext că £ nu-şi asumă răspunderea asu- £ pra calităţii sau a rezistenţei. B Refuzul 'nostru de a primi ș alte sortimente decît cele con- £ tractate anulează automat re- £ partiţia. Aşa s-a întîmplat cu E nişte fotolii. Neacceptînd sor- £ timentul propus de furnizori, ni £ s-a anulat repartiţia şi ne-am £ pomenit cu o pierdere a unui fond de marfă de peste 160 000 lei. Aceasta a influenţat nega- £ tiv asupra planului de desfacere. Pentru a preîntîmpina neajunsuri ca cele de mai sus şi pentru a asigura cumpărătorii cu sortimentele de mobilă solicitate, eu aş propune să stabilească Ministerul Economiei Forestiere un plan valoric pentru fondul pieţei. Acesta să nu poată fi modificat decît cu asentimentul beneficiarului. Virgil CIACLAN merceolog principal Oradea Ce fac controlorii ? Orice minut întîrziat de la lucru .înseamnă iMediii n realizate, perturbări ale planului de producţie. Ajung muncitorii la timp în fabrici, uzine, pe şantierele de construcţii industriale ? Au ei asigurate mijloacele de transport, ca după orele de lucru să meargă către case fără a pierde timpul pe drum ? Pornind de la aceste întrebări, am vizitat două mari unităţi : Combinatul de industrializare a lemnului şi Combinatul petrochimic — în construcţie — din Piteşti. Aproape zilnic autobuzele I.R.T.A. întîrzie cîte 40—60 de minute. Pe ruta Mîrghia-Piteşti; la 3 mai a.c., cursa 31 AG 3499 a adus cei 40 de muncitori cu o oră întîrziere la program ; la 4 mai, cursa de Topoloveni-Pieşti — 31 AG 116 a întîrziat de asemenea o oră cu peste 32 de muncitori ; la 22 aprilie, pe ruta Rădeşti-Stîlpeni-Piteşti, cursa condusă de Toma Spiridon a abandonat cei 40 de pasageri la o distanţă de 30—35 km de Piteşti. Uneori, conducătorii auto, deşi sunt în curse speciale, s-Straduc pe traseu încă 15—20 de persoane străine, însuşindu-şi banii de la acestea şi transportînd muncitorii în condiţii necorespunzătoare. Şi la Combinatul petrochimic autobuzele ce aparţin de I.U.G.T. (întreprinderea de utilaj greu şi transport) nu respectă programul de transport. Şoferii refuză să plece cu muncitorii acasă, ţinîndu-i cîte o oră-două peste orele de program, la ieşirea din schimb. In acest fel, muncitorii care trebuie să plece seara acasă se înghesuie, ca sardelele, în alte curse pe rutele : Gliganu, Tuţuleşti, Şerbăneşti. Dimineaţa, cursele întîrzie de multe ori cîte 30—50 de minute la program. Multe nereguli în transportul muncitorilor sînt semnalate cu prilejul curselor săptămînale pe rutele : Ghimpeţeni, Văleni, Drăgăneşti- Olt, Ştefan cel Mare. Oare cînd se va normaliza această situaţie? IONICEL Piteşti SÂNTEIA - simbata 1 iunie 1968 DIALOG CETĂŢENESC Anual, In pragul sezonului estival, cei ce se ocupă de gospodărirea şi îndrumarea staţiunilor balneo-climaterice organizează o consfătuire, în cadrul căreia trebuie să se dea răspuns următoarelor întrebări de importanţă capitală pentru activitatea staţiunilor. Sînt terminate pregătirile pentru perioada de vîrf ? Ce ar mai trebui făcut pentru o cît mai bună deservire a celor veniţi la odihnă sau tratament ? Cu mici modificări, aceste consfătuiri se desfăşoară după acelaşi tipic : directorii întreprinderilor balneo-climaterice şi vicepreşedinţii consiliilor populare judeţene (in trecut regionale) prezintă un raport în care sunt descrise în amănunt, toate lucrările executate peste iarnă, se ridică unele probleme încă nesoluţionate, reprezentanţii unor foruri centrale se angajează să ia măsuri, în consfătuirea ce a avut loc anul acesta în pitoreasca staţiune Sovata, s-au putut auzi aceleaşi formulări care începeau cu „deşi am mai spus acelaşi lucru şi în anii trecuţi, totuşi...“. Sesizînd această repetare, in concluziile la ultima consfătuire, tovarăşul ing. Ion Chirilescu, vicepreşedinte al Comitetului pentru administraţia locală, spunea că este regretabil şi negativ faptul că au fost readuse pe tapet probleme mai vechi care, după cum se vede, încă nu şi-au găsit rezolvarea. Dar cum să nu le readucă oamenii în discuţie, dacă sunt de maximă importanţa pentru deservirea celor veniţi în staţiuni şi neajunsurile nu se îndreaptă ? Care sunt aceste „puncte nevralgice“, devenite „refren" în rapoartele directorilor staţiunilor ? Pe primul loc se situează folosirea fondurilor pentru amenajări, reparaţii, pentru Îmbunătăţirea confortului. — în ultimii ani, ne explica tovarăşul Ion Rădulescu, directorul I.S.B.C.-Sinaia, staţiunii noastre i s-au repartizat peste 40 milioane lei pentru reparaţii de vile. Noi ne-am străduit să-i folosim cît mai bine. Dar cred că unele vile vechi au devenit un fel de sac fără fund : în fiecare an înghit bani buni, le tot amenajăm şi le tot reparăm, fără să izbutim să le ridicăm la un nivel cît de cît acceptabil. Orice am face, ele tot cîrpeli sînt. Cu aceeaşi sumă, dar nefărîmiţată, în fiecare an cîte puţin, am fi construit în Sinaia circa 2 000 de locuri în vile noi, care să nu mai aibă nevoie de reparaţii multă vreme. Tot în legătură cu cheltuirea cît mai eficientă a fondurilor, destinate ridicării nivelului de confort al vilelor, mai mulţi directori de staţiuni au ridicat următoarea problemă : se ştie că şi staţiunile vor fi supuse sistematizării. Dar aceste planuri nefiind definitivate, este posibil să se investească sume importante în reparaţia capitală a unor vile destinate, ulterior, demolării. La Borsec, de pildă, aproximativ jumătate din totalul locurilor vor avea această soartă. Dar care sunt acelea, nu se ştie. După părerea tovarăşului Sandu Peltz, reprezentantul Comitetului pentru Preţuri, principala cauză a revenirii supărătoare a aceloraşi probleme este lipsa unui orizont larg, a unor planuri de perspectivă a staţiunilor, din care să rezulte direcţiile de dezvoltare sub cele mai multiple aspecte. La consfătuirea de la Sovata, specialiştii de la I.S.C.A.S. au prezentat proiecte de schiţe de sistematizare pentru 11 staţiuni, cu mai multe variante pentru fiecare. Pînă la elaborarea unor schiţe asemănătoare pentru toate staţiunile, pînă la definitivarea şi aprobarea lor, va mai trece mult timp. Poate ar trebui căutată o soluţie pentru a evita, pe cît posibil, „cîrpelile“ inestetice şi ineficiente. Pe de altă parte, ca şi în anii trecuţi, instituţiilor centrale care alocă aceste fonduri, li s-a reproşat că le repartizează foarte tîrziu, de obicei la sfîrşitul anului, cînd acoperirea cu materiale, pentru lucrările ce ar fi necesare, nu mai este posibilă, încît se achiziţionează, la voia întîmplării, ce se găseşte şi nu întotdeauna ceea ce ar trebui cu adevărat. Diversificarea meniurilor servite la cantine a constituit, de asemenea, obiectul multor promisiuni solemne (și lesne uitate) în toate consfătuirile din ultimii ani. De data aceasta, planul de măsuri adoptat cuprinde și o recomandare interesantă : deschiderea de către întreprinderile balneo-climaterice a unor pensiuni, care să ofere fiecăruia mîncarea ce-i place. Cîţiva directori de staţiuni au menţionat că propunerea este perfect realizabilă şi că o vor aplica în actualul sezon. Reprezentantul Ministerului Comerţului Interior, aflat la consfătuire, nu i-a dat însă binecuvîntarea cuvenită. Fiind vorba despre nişte unităţi de alimentaţie publică, a spus el, nu poate da un răspuns pe loc. Şi dacă astfel de pensiuni se vor pune pe picioare chiar fără girul M.C.I. ce se va întîmpla, în definitiv ? Tot în legătură cu aprovizionarea, cu deservirea de către cooperaţia meşteşugărească, s-au semnalat, de fiecare dată, deficienţe. Ele persistă, deşi, aşa cum relata directorul staţiunii Lacul Roşu, în loc să se ia măsuri de reprezentare cît mai civilizată a sectoarelor respective de activitate, se înmulţesc... coordonatorii. Bunăoară, în această mică staţiune există un restaurant şi o cofetărie. Pentru ele se află acolo un director coordonator, cu toată suita. Şi cooperaţia meşteşugărească, prezentă doar cu cîteva centre, are un preşedinte şi alte cadre necesare „coordonării" activităţii. Se înţelege că şi în această privinţă, angajamentele şi promisiunile nu au lipsit. Dar auzul, învăţat cu aceste formule, abia de le-a perceput. Sperăm că noile organe administrativ-teritoriale — consiliile judeţene — vor situa staţiunile balneare printre obiectivele importante şi demne de atenţie şi vor veghea ca aceste „romanţe“ prăfuite să nu mai fie la modă. Una din aceste „romanţe" este cea dedicată cadrelor necesare deservirii în staţiuni. In fiecare an are loc o „tîrguială“, uneori cu presiuni, între reprezentanţii comerţului din ţară şi cei de pe litoral. Se ştie că, în timpul verii, pe malul mării cantinele, restaurantele, staţiunile în general, sunt luate cu asalt. Ar fi absurd să se pretindă ca, pe plan local, să existe numărul uriaş de specialişti de tot felul, mai ales că prezenţa lor aici nu este necesară decît în sezonul cald. Totuşi, calificarea cadrelor necesare staţiunilor nu s-a urnit din loc. „Sunt cîţiva ani buni de cînd tot spun că mărirea capacităţii staţiunilor trebuie dublată prin asigurarea cu personal capabil să deservească numărul sporit de turişti, mai ales că, pe litoral, se prevede o dezvoltare însemnată a turismului — spunea tovarăşul Vasile Barna, directorul staţiunii Eforie- Nord. Dar nimeni nu se gîndeşte la pregătirea cadrelor“. Problema este dintre cele mai serioase. Conducerea O.N.T. ne informează că, în 1980, se va ajunge la circa 36 000 de cadre personal detaşat. De unde, însă, dacă şcolile profesionale de comerţ, cu o durată de 3 ani, califică un număr încă insuficient în raport cu cerinţele ? La M.C.I., aflăm prin reprezentantul său, se lucrează la un studiu. Dar ritmul de elaborare e lent, se spune, deoarece soluţiile sunt greu de găsit... Se înţelege cît de încurajaţi au plecat în această privinţă participanţii la consfătuire. Un capitol important, de sine stătător, în activitatea staţiunilor balneare este acela al condiţiilor de tratament. S-a făcut constatarea pozitivă că serviciile medicale balneare au acordat, în 1967, peste un milion de consultaţii şi au aplicat aproape 11 milioane de proceduri terapeutice diferite, în medie cîte 33 pe fiecare pacient. Nu s-a putut însă trece cu vederea peste faptul că „spectacolul“ pierderii timpului la triajul balnear ce se face la sosirea în staţiune, nu este perimat. Cauza ? Trimiterea de multe ori absolut întîmplătoare, în staţiunile de tratament, a unor oameni perfect sănătoşi sau, mai rău, a unora cu contraindicaţii Chiar şi cei care au recomandări pentru staţiunea respectivă vin cu fişe medicale incomplete, cu diagnostice neprecizate etc. In aceste condiţii, personalul medical al staţiunilor, în loc să se ocupe de tratamentul propriuzis, trebuie să consacre timp preţios analizelor şi investigaţiilor, pentru care nici nu există întotdeauna condiţii corespunzătoare. în fiecare an medicii se adresează comitetelor sindicale din întreprinderi cu rugămintea de a nu face din distribuirea biletelor la tratament o treabă pur administrativă. Intr-adevăr, este greu tie înţeles de ce un bolnav căruia i se recomandă o anumită staţiune balneară nu poate ajunge acolo, în timp ce mulţi alţii se trezesc „la tratament“, deşi nu au nici o nevoie şi chiar se plictisesc. O ultimă problemă, mereu pe ordinea de zi a consfătuirilor, este aceea a agrementului. Ce se oferă? Aceleaşi jocuri de şah, remi, table. Nu mai este un secret pentru nimeni că aceste cluburi nu numai că nu izbutesc să împrăştie plictiseala, dar chiar o cultivă. Am amintit cîteva dintre aspectele pe care le-am socotit mai importante. Repetarea lor, după cum reiese din răspunsurile celor pe care i-am consultat, se datoreşte nu atît lipsei de soluţii, cît rezolvării parţiale, neduse pînă la capăt, a unor probleme de mult cunoscute, tratării fragmentare, şi nu în ansamblu, a lucrurilor şi, de ce să n-o mărturisim, rutinei care s-a cuibărit în concepţia anumitor factori de răspundere din acest sector. Rodica ŞERGAN REFRENURI „DE SEZON" ÎN STAŢIUNILE DE ODIHNĂ Cum răspund „TELEFOANELE“ la apelurile cetăţenilor Convorbire cu tovarăşul Gheorghe AIRINE! adjunct al ministrului poştelor şi telecomunicaţiilor La redacţie au sosit în ultimul timp numeroase scrisori, prin care cetăţenii îşi pun întrebări similare celei de mai sus. In legătură cu aceasta am avut o convorbire cu tov. ing. Gheorghe Airinei, adjunct al ministrului poştelor şi telecomunicaţiilor, îi citim interlocutorului nostru o scrisoare prin care un cetăţean, îng. Macarie Borza din str. Vătafului nr. 12, ap. 15, relatează odiseea cererii sale pentru instalarea unui post telefonic, înaintată Direcţiei de telecomunicaţii a municipiului Bucureşti. „Cererea mea — se spune în scrisoare — a fost înregistrată sub nr. B 43 130 din 2.XII.1964 şi a fost „rezolvată“ printr-un răspuns din care am înţeles doar un singur lucru : să mai aştept ! Foarte bine. Dar astăzi, după mai bine de 4 ani, mă întreb oare cît timp ar trebui să mai dureze această aşteptare ?“ — Problema instalării de posturi telefonice la domiciliu reprezintă o ecuaţie cu multe necunoscute — afirmă tov. Airinei. Numărul cererilor care-şi aşteaptă rezolvarea se apropie, numai în oraşul Bucureşti, de 100.000. Sunt cazuri, şi nu puţine, cînd timpul de aşteptare a depăşit 10 ani. De asemenea, o situaţie nesatisfăcătoare se remarcă şi la Craiova, Oradea, Cluj, Timişoara, Galaţi, Brăila, Arad, Sibiu, precum şi în alte localităţi principale ale ţării. In faţa unei atari stări de lucruri s-ar părea că telefonia, cu toate progresele înregistrate, nu este încă în măsură să facă faţă solicitărilor tot mai numeroase. Instalările de noi posturi telefonice, în principiu, sunt posibile numai în localităţile sau pe raza oficiilor cu capacitate disponibilă — atît în centrală cît şi în reţeaua de legătură pînă la domiciliul solicitantului. Mărirea capacităţii centralelor telefonice şi a reţelelor aferente se poate realiza numai prin lucrări de investiţii în limita fondurilor. Arterele reţelei se dimensionează, — pe baza cererilor de instalări existente la data întocmirii proiectului — cu un coeficient de acoperire a solicitărilor ulterioare de posturi telefonice pe o perioadă de 3—5 ani. Practic însă apar situaţii carenu pot fi soluţionate în cadrul lucrărilor de investiţii, fie pentru că numărul redus de cereri pe unele străzi sau zone nu justifică din punct de vedere economic construirea reţelelor, fie că ulterior se ivesc cereri mai stringente pe alte trasee decît cele prevăzute în proiecte. In cartierele sistematizate se întîmpină dificultăţi specifice în legătură cu eliberarea amplasamentelor, corelarea planurilor financiare între titularii de investiţii, modificarea pe parcurs a proiectelor de sistematizare. Execuţia lor într-un ritm mai rapid va permite soluţionarea unui număr mai mare de cereri. In cartierul Drumul Taberei va fi dată în folosinţă, anul viitor, o centrală telefonică ce va rezolva, în cea mai mare parte, instalările de telefoane. In Balta Albă, centrala telefonică va fi dată în funcţiune ceva mai devreme, sperind ca astfel, la începutul anului 1969, să fie practic efectuate instalările solicitate în această zonă a Capitalei. Ne preocupă, de asemenea, și rezolvarea problemei telefoniei din celelalte cartiere. — In scrisorile cetăţenilor se semnalează adesea cazuri de formalism, de superficialitate in activitatea funcţionarilor, manifestări birocratice (erori, neprimirea unor reclamaţii, întirzierea unor răspunsuri). Ce măsuri se întreprind pentru înlăturarea lor ? — In momentul de faţă tocmai în această direcţie mi se pare că trebuie să ne îndreptăm întreaga atenţie. Volumul mare al cererilor a însemnat uneori, pentru organele noastre, nisipul struţului în care au încercat să-şi ascundă lipsa de preocupare pentru rezolvarea lor diferenţiată, studierea şi elaborarea unor măsuri şi soluţii tehnice corespunzătoare. Răspunsul stereotip dat cetăţenilor „din motive tehnice“... a devenit proverbial şi de necrezut, chiar atunci cînd aceasta constituia cauza reală a imposibilităţii instalării sau reinstalării anumitor posturi telefonice. Aşa se face că a fost nevoie de intervenţia organelor superioare sau de presă pentru a putea fi satisfăcute, abia după reveniri, cererile unor abonaţi din Bucureşti, Timişoara, Piteşti şi din alte localităţi. In ultimul timp s-au luat o serie de măsuri pentru înlăturarea acestor neajunsuri. In primul rînd s-a reglementat evidenţa cererilor astfel încît ele să orienteze dezvoltarea reţelelor telefonice. Pentru a exclude eventualele omisiuni în urmărirea vechimii cererilor, s-au conceput şi pus în practică sisteme perfecţionate de evidenţă a lor. De asemenea, pentru ca timpul de rezolvare a reclaihaţiilor să fie cit mai scurt, s-a instituit un sistem operativ de primire a lor si de comunicare a rezultatelor prin telefon. In contextul general de perfecţionare a deservirii cetăţenilor, vom face în continuare eforturi pentru a stabili un climat civilizat si de perfectă solicitudine faţă de public, pentru a-i rezolva cît mai urgent şi mai bine cererile. — Ce măsuri se preconizează pentru dezvoltarea telefoniei noastre, pentru sporirea capacităţii instalaţiilor şi pentru folosirea lor eficientă ? — Aceste probleme prezintă pentru noi o importanţă deosebită. Este cunoscută, spre exemplu, recenta hotărîre a Consiliului de Miniştri cu privire la raţionalizarea folosirii posturilor telefonice de către instituţii şi întreprinderi. In conformitate cu prevederile acestei hotărîri vor deveni disponibile circa 30 000 posturi telefonice, din care circa 8 000 în Bucureşti, posturi ce vor fi instalate în locuinţele particule ale cetăţenilor. Intr-o perioadă următoare, conform aceleiaşi hotărîri, instalaţiile de noi posturi telefonice în instituţii şi întreprinderi vor fi acordate numai în baza unor normative republicane, necesarul de telefoane rezolvîndu-se în principal prin centrale de instituție. Concomitent cu aceste măsuri se prevede, pe perioada 1968—1970, o importantă majorare a numărului de linii în centralele telefonice, astfel încît de la 28 000 linii ce se vor instala în 1968, se va ajunge la 31 000 în 1969 şi la circa 48 000 în 1970. In cadrul acestei acţiuni vor fi rezolvate multe dintre situaţiile grele existente în prezent, atît în Capitală cît si in provincie. Pe lingă centralele din Drumul Taberii si Balta Albă de care am amintit, vor mai fi date în funcţiune la Bucureşti, în 1970, noi extensii în cartierele Berceni, Plevna, Balta Albă, Mihai Bravu. In provincie se va accentua dotarea cu centrale automate a localităţilor reşedinţă de judeţ, concomitent cu rezolvarea situaţiilor necorespunzătoare din oraşele Craiova, Oradea, Timişoara, Cluj, Sibiu, Brăila, Arad, Piteşti, Galaţi etc. La nivelul anului 1970, densitatea telefonică în mediul urban va fi dublă faţă de cea a anului 1965. Şi totuşi, densitatea telefonică din ţara noastră rămîne încă foarte scăzută. Experienţa perioadei precedente, precum şi a actualului cincinal, a demonstrat că solicitarea viitoare a telefonului depăşeşte întotdeauna previziunile. în momentul de faţă, ca urmare a unor studii întocmite de către specialişti, sunt conturate prevederile de dezvoltare în perspectivă a telefoniei în ţara noastră. La sfîrşitul anului 1967, prin intrarea în funcţiune a primelor centrale automate interurbane, a început acţiunea de modernizare a serviciului telefonic interurban, acţiuna ce va fi continuată în ritm susţinut şi care va duce la îmbunătăţirea considerabilă a calităţii şi operativităţii în obţinerea legăturilor telefonice interurbane. Actualele trasee cu fire pe stîlpi — surse de deranjamente în legăturile interurbane — vor fi înlocuite treptat cU cabluri subterane si radiorelee, mai sigure si mai economice. Desigur, perspectiva dezvoltării telefonice la noi în ţară nu poate fi separată de perspectiva generală de dezvoltare a telefoniei mondiale. In viitor, România va fi legată cu majoritatea ţărilor europene prin legături automate şi semiautomate, acţiune care va porni chiar in cursul acestui an. Convorbire realizata de M. DUMITRU