Scînteia, iulie 1968 (Anul 37, nr. 7750-7780)
1968-07-01 / nr. 7750
în lumina hotărîrilor plenarei C. C. al P. C. R. privind LICHIDAREA URMĂRILOR ECONOMICE ALE SECETEI Le recenta plenară a C.C. al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia : „In scopul îmbunătăţirii balanţei de plăţi externe, se impun o serie de măsuri pentru creşterea producţiei destinate majorării exportului, precum şi reducerea importului, pentru înlocuirea unor produse prevăzute să fie importate cu produse create in interior“. Meditind asupra acestei sarcini, noi vedem atît necesitatea de a exporta cu mai multe produse industriale , care să înlocuiască pe cele agroalimentare , dar şi hotărîrea partidului de a nu ceda nici un pas de la înfăptuirea programului de investiţii al cincinalului care, aşa cum se ştie, presupune şi importul de utilaje, îndeosebi complexe, de înalt nivel tehnic. In lumina acestor indicaţii, la ora actuală cadrele din economia judeţului Bihor se străduiesc să majoreze producţia destinată exportului şi să diminueze sistematic importul , pe această cale aducîndu-şi contribuţia la eforturile întregii economii pentru realizarea prevederilor planului de stat şi creşterea venitului naţional. Căutînd să îndeplinim cît mai bine această sarcină, în prezent, 35 de întreprinderi industriale şi unităţi economice bihorene exportă o gamă variată de produse şi sortimente în mai bine de 40 de ţări ale lumii. Maşinile-unelte, produsele chimico-farmaceutice, blănurile, încălţămintea, articolele de sticlărie, mobila şi alte produse din lemn, împletiturile de papură, conservele — sunt numai cîteva din categoria mărfurilor de-acum, putem spune, „tradiţionale“ care înv . diversat , expiratMÎujL, Be-. - /.uitatul se datorează, desigur, colectivelor şi conducerilor de întreprinderi, conduse de Comitetul judeţean Bihor al P.C.R. — găsirea de nol posibilităţi pentru a majora exportul şi a reduce importul fiind considerată una dintre sarcinile importante ale muncii de partid. Sporirea producţiei destinate exportului a constituit şi constituie nu numai obiectul unor studii şi analize la nivelul comisiei economice judeţene, dar şi tema unor dezbateri în organizaţiile de partid, cu participarea conducerilor întreprinderilor, soldate cu măsuri bine chibzuite, concrete. Prevederile planului de livrare a mărfurilor la export în primele 5 luni au fost realizate, consemnîndu-se o depăşire de aproape 35 milioane de lei. Evident, depăşirea amintită merită reţinută. Aceasta nu înseamnă însă că s-ar fi epuizat resursele de a majora şi mai mult exportul. In urma studiilor întreprinse în acest scop, s-au identificat rezerve pentru depăşirea, în acest an, a planului de export cu peste 70 milioane de lei, din acestea la produse in valoare de 11 milioane de lei fiind suplimentate contractele. Unităţile economice din judeţ s-au oferit să livreze la export, peste sarcinile iniţiale de plan, 4 000 tone de bitum natural, 10 000 perechi de încălţăminte, 135 bucăţi maşini-unelte, 50 tone de acid salicilic şi alte produse. Analizeie arată insă că şi aceste prevederi pot fi depăşite, ceea ce corespunde sarcinilor recentei plenare a C.C. al P.C.R. Ce trebuie făcut pentru ca toate posibilităţile de a se livra în plus la export să fie valorificate din plin şi cit mai operativ ? Mai întîi, ne gindim ca realizarea planului de export să aibă loc nu numai pe ansamblul judeţului, ci şi pe fiecare unitate în parte, pe fiecare produs sau sortiment contractat. Din acest punct de vedere, nu se mai poate admite ca întreprinderile forestiere Oradea, Beiuş şi Lunca Vaşcaului să aibă restanţe la cherestea de fag şi alte sortimente, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, ca şi IPROFIL „Bihorul“ la mobilă in valoare de 471 000 de lei , pe 5 luni din acest an. Unele dificultăţi întîmpinate de aceste unităţi în aprovizionarea cu materii prime şi materiale, cu care încearcă conducerile lor să „justifice“ nerealizările la export, nu pot şi nu trebuie să constituie motive de scuze şi tânguială. Constatările făcute la faţa locului arată că printr-o preocupare mai intensă şi aceste unităţi se puteau alinia alături de întreprinderile cu sarcinile la export realizate. Se impune însă un sprijin mai eficient şi din partea întreprinderii „Export-Lemn“ Bucureşti, care nu o dată, ci de mai multe ori a întirziat asigurarea cu frachte şi comenzi pentru produsele respective. Până acum, îndeplinind prevederile planului la export, unele fabrici de încălţăminte ca „Solidaritatea" şi ...Crişul“-Oradea, fabrica de mase plastice „Viitorul“, fabrica de con" st' î\8 viuirt'"' --*1 atcete 'aa ractti propuneri suplimentare. Sî, totuși, ele mai au resurse de a oferi în plus produse la export. Sub posibilităţi pot fi considerate și angajamentele întreprinderilor de industrie locală, ale cooperaţiei meşteşugăreşti şi de consum care, avînd experienţă şi tradiţie în realizarea unor produse de bună calitate, trebuie să ofere pe pieţele externe cantităţi suplimentare de mărfuri. Inspectoratul silvic judeţean şi întreprinderea de plante medicinale au, de asemenea, posibilităţi să valorifice în plus, la export peste cantităţile propuse, noi şi noi produse. Acţiunea de a găsi, în continuare, noi resurse pentru majorarea exportului trebuie privită cu maximă răspundere în fiecare unitate economică. Activizarea exportului presupune însă acordarea celei mai mari atenţii calităţii mărfurilor, pentru ca acestea să fie competitive şi să corespundă întocmai clauzelor contractuale. In acest domeniu, deşi au fost făcute progrese însemnate, există încă unele neajunsuri. Practic, in perioada care a trecut din acest an, filiala Oradea a Inspectoratului general de stat pentru controlul calităţii produselor de export a respins pentru remedieri unele produse realizate la întreprinderile „înfrăţirea“, „Solidaritatea“, IPROFIL „Bihorul“ şi de Fabrica de confecţii Oradea. Aceste fenomene negative evidenţiază necesitatea de a ne ocupa în permanenţă, cu cea mai mare atenţie, de îmbunătăţirea calităţii produselor cu destinaţie la export, sporind continuu exigenţa controlului de calitate şi făcînd din aceasta o problemă de responsabilitate, de renume si prestigiu. In activitatea lor, de realizare şi depăşire a sarcinilor la export, întreprinderile au nevoie şi de sprijinul forurilor tutelare, al Ministerului Comerţului Exterior. Nu puţine au fost cazurile cînd „Românoex-Nicolae PANTEA şef de sector la comisia economică a Comitetului judeţean Bihor al P.C.R. (Continuare in pag. a II a dieri, elevi ai liceelor Re şantierul Petreşti — Dîmboviţa tinerii brigadieri amenajeaza acostamentele de-a lungul viitoarei magistrale Foto : M. D ioc I SPORT • Barajul a decis : PROGRESUL BUCUREŞTI CRIŞUL ORADEA - în divizia A • SEZONUL CICLIST IN PLINA DESFĂŞURARE (campionatul de semifond pe circuit „Cupa Bucureştiului" pe velodromul Dinamo; cinci țări străine au confirmat participarea la „Cupa Voinţa") • ATLETISM: Lia Manoliu - un nou record • CAIAC-CANOE: Vernescu-Sciotnic învingători la Tampere • Alte știri din țară și de peste hotare Ieri pe circuitul cursei de semifond (Foto : S. Cristian) PROLETARI DIN TOATE TÂRILE, UNITI-VA! A • ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXVII Nr. 7750 Luni 1 iulie 1968 4 PAGINI — 30 BANI IN ZIARUL DE AZI: —---------------------------------- • Actualitatea culturală — Concertul celor mai tineri interpreţi — Caleidoscop — Spectacole teatrale • I. C. R.-ul 86 ascunde • Reuniunea O. N. U. de la Bucureşti • însemnări de călătorie — Secvenţe citadine canadiene — Popas în savana somaleză ! inete şi insigne de brigadier. Cei 200 de brigade PE ŞANTIERELE NAŢIONALE ALE TINERETULUI Ştafeta a fost predată celei de-a doua serii . De două săptămâni, pe şantierele naţionale () ale tineretului de la Bumbeşti — Livezeni, Petreşti, Ciorogirla, Coumarnic şi Baia Sprie ia- « «iind din nou „Hel« rup'-ul simbolic al bri‚› gadierilor. Continulnd « tradiţia primelor şan›› tiere naţionale ale tine›› retului, de acum 20 de› ani, mii de tineri — eleviţi etudenţi — îşi fac ucenicia la şcoala mun cii, aduclndu-şi contribuţia la înflorirea pa-^ ’ triei noastre. 30 iunie 1968. Pe cele › cinci şantiere naţionale ale tineretului, ştafeta a› fost predată seriei a doua. )› Bumbeşti — Livexeni. ›› Moment solemn. Stoica ^ Aurelian, comandantul V) brigăzii I, Tg. Jiu, frunte lasă pe şantier, predă ›y ştafeta comandantului '› brigăzii de la Liceul, nr. 2 Tg. Jiu, Ion Cioitelea. S-au înmînat carşi şcolilor profesionale de pe meleagurile Gorjului, au fost primii care au deschis lucrările de construcţii la şoseaua modernă ce va însoţi, de-a lungul defileului Jiului, calea ferată — nouă arteră dintre Oltenia şi Valea Jiului. Bilanţul muncii depuse de ei in cele două săptămtui e grăitor. Au fost executate săpături la piatră, dislocări de piatră etc., ce însumează 2 400 mc, s-au manipulat aproape 6 000 tone materiale etc., iar valoarea producţiei realizate se ridică la aproape 400 000 1*1. Prin contribuţia lor lucrările la construcţia drumului national 66 sunt in avans cu 15 zile. ...La Baia Sprie, brigadierii au început bărbăteşte bătălia cu muntele. De aici, din acest punct, şoseaua naţională va sparge masivul muntos, pentru a ajunge la Sighetul Marmaţiei. Mii de metri cubi de pămînt transportat, mii de tone de stîncă, spartă, zeci de mii de ore de eforturi, sute de mii de lei economisiţipentru patrie, iată apor,tul brigadierilor sosiţi in prima serie, din cei 800 care vor lucra in cursul verii la construirea acestui important obiectiv. Sunt printre ei elevi ai căror părinţi sau fraţi au făcut parte, cu 20 de ani in urmă, din rindul brigadierilor maramureşeni. Dănuţ Vancea, viitor strungar, al cărui tată — Ştefan Vancea — a lucrat pe şantierul Salva-Vişeu, Cotu Dorotei şi alţii sunt numai cîţiva dintre, aceştia. Dar mai presus de realizările măsurate în tone şi metri cubi, sunt cele pe planul conştiinţei, al educaţiei în spiritul dragostei faţă de muncă, faţă de realizările poporului nostru. Elevul Sergiu Butucaru, şef de echipă in brigada I de la Liceul din Motru, ne-a declarat in legătură cu aceasta : „Am lucrat pentru prima data la construcţii. La început ne-a fost mai greu, iar elevii de la şcolile profesionale ne o luau înainte. După citeva zile de eforturi insă am ajuns. Aceasta a constituit pentru noi Încă un prilej de a trage învăţăminte că nimic nu se poate obţine fără muncă intensă, fără strădanie’. Şi pe şantierele naţionale ale tineretului de la Petreşti şi Ciorogirla, — puncte de lucru ale autostrăzii Bucureşti — Piteşti — pe şantierul noii şosele naţionale Comarnic se lucrează cu Însufleţire, cu elan tineresc. Tinerii sunt hotărîţi să ducă mai departe, cu cinste, steagul brigăzilor de muncă patriotică, să obţină noi succese in construcţia României socialiste. Vasile MIHAI AVATARURI CRONICE ŞI ÎN EDIŢIA 1968 A MANUALELOR ŞCOLARE Cu mai mulţi ani în urmă, zilei de 31 iulie i s-a atribuit o semnificaţie precisă în calendarul şcolar. Ea a fost fixată ca dată când procesul anual de tipărire a manualelor pentru milioanele de elevi ai ţării urmează să se încheie. Este o zi frecvent intilnită în documentele mai multor instituţii răspunzătoare de elaborarea, tipărirea şi difuzarea la timp a cărţilor şcolare. in raport cu ea se întocmesc şi se discută planuri de muncă, se consemnează propuneri şi sugestii, se întreprind diferite demersuri, în sfîrşit toată lumea o invocă ca pe cel mai redutabil argument în favoarea bunei organizări a elaborării şi tipăririi manualelor. De mai mulţi ani încoace, însă, scadenţa fixată la 31 iulie nu a fost niciodată respectată. Am în faţă aproape toate materialele pe această temă apărute în ultimii ani în presă. De fiecare dată intilneşti cam aceiaşi interlocutori, cam aceleaşi explicaţii amănunţite însoţite cam de aceleaşi argumente, de fiecare dată tot atît de adevărate. Şi atunci de ce nu se întreprind măsuri pentru preîntâmpinarea lor ? întrebarea, pe cît de elementară, pe atît de dificilă pare, cînd este adresată forurilor de resort. De la Editura didactică şi pedagogică am aflat că în acest an activitatea de elaborare a manualelor a înregistrat un ritm ceva mai bun decît în anii precedenţi. Astfel, din cele 701 de titluri de manuale pentru învăţămîntul de cultură generală, licee, şcoli profesionale şi tehnice, ce se vor edita intr-un tiraj de peste 25 milioane de exemplare, 427 de titluri sunt în prezent, cu unele excepţii, apărute, alte 247 de titluri se găsesc în lucru in tipografii, dar restul de 27 de titluri nu erau încă definitivate la data de 22 iunie şi după toate probabilităţile cîteva dintre acestea au toate şansele să nu vadă lumina tiparului pină la începutul noului an şcolar. Manuscrisele nepredate la timp, sau predate insuficient elaborate de autori, unele întîrzieri în definitivarea unor programe de învăţămint şi alte asemenea cauze nemijlocite ale rămînerilor în urmă sint apreciate aici — mărturisim că nu am înţeles de ce — ca probleme in soluţionarea cărora editura, forurile de învăţămint în general pot interveni prea puţin. — De fapt — nu se argumenta la Trustul industriei poligrafice — în privinţa elaborării la timp a manuscriselor, editura stă ceva mai bine decît în trecut, dar în raport cu planurile şi graficele întocmite pentru acest an de comun acord cu tipografiile, nu este deloc la înălţime. Potrivit acestor acorduri, la 31 martie editura era obligată să expedieze manuscrisele tuturor manualelor planificate să apară în acest an, şi totuşi, la această dată avea o restanţă de circa 160 de manuscrise, la 30 aprilie aşteptam încă aproximativ 120 de manuscrise, iar la 31 mai erau încă de expediat manuscrisele a 72 de titluri. „Predarea la timp a manuscriselor este intr-adevăr o problemă, dar greutatea esenţială în elaborarea la timp si în condiţii corespunzătoare a manualelor ne-o provoacă cel mai adesea hirtia primită intr-un ritm neuniform şi de o calitate prea puţin corespunzătoare — a continuat ing. Constantin Tronam, directorul general al trustului. De ani de zile asemenea lipsuri se repetă cu o precizie matematică şi din această cauză de ani de zile suntem constrînşi să facem compromisuri de la A la Z. Trimestrul 1 l-am încheiat cu o restanţă de 677 tone de hîrtie, neexpediată de Ministerul Industriei Chimice. La jumătatea lunii mai restanta ajunsese la 702 tone. Si asta în legătură doar cu un aspect al problemei — cantitatea hîrtiei. Atîta vreme cît asemenea lipsuri esenţiale persistă în verigile de care depinde direct activitatea de editare a manualelor, este aproape inutil să mai discutăm de alte cauze ale întîrzierilor“. Mihai IORDANESCU (Continuare în pag. a IlI-a) Telegramă Excelenţei Sale Dr. ABDIRASHID ALI SHERMARKE Preşedintele Republicii Somalia MOGADISCIO Cu prilejul celei de-a VIII-a aniversări a proclamării independenţei Republicii Somalia, în numele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, al poporului român şi al meu personal, adresez Excelenţei Voastre călduroase felicitări şi urări de sănătate personală, de prosperitate şi pace poporului somalez prieten. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România Grădina pămînturilor arse de milenii In ticat „cordonul Havanei“ avea o semnificaţie mai mult geografica, întrucît prin el se înţelegea centura de pămînt, de cîteva zeci de mii de hectare, care înconjoară în formă de evantai capitala cubaneza — de la litoralul de nord-vest, spre sud şi, de aici, spre ţărmul de nord-est. Cea mai mare parte a terenului, pămînt pustiu ars de soare, era nefolosită şi nelocuită. Proprietarii de pămînt speculau aceste zone, dată fiind imediata lor vecinătate cu ceea ce ei denumeau .,Habana Metropolitana“. Ici şi colo mai lăsarea un „rancho", o „granja“ sau o „finea“ — ferme agricole cu denumiri diferite in funcţie de mărimea lor. Cele mai multe dintre eie nu erau însă destinate producţiei agricole şi cu atît mai puţin aprovizionării capitalei. Erau mai degrabă locuri de petrecere pentru „înalta societate“, sălaş al diferitelor „cluburi“ selecte. Doar în partea de răsărit a cordonului, cîteva sute de ţărani se ocupau cu cultivarea pămîntului, cu creşterea vitelor, cu pomicultura şi avicultura. Ei practicau însă o agricultură rudimentară. Gospodăriile lor nu reprezentau decît în in CORESPONDENŢA DIN HAVANA DE LA VEST AMAT Efimă măsură o sursă de aprovizionare pentru populaţia de aproape două milioane de locuitori ai Havanei şi suburbiilor sale. La Havana totul se aducea „din interior“, din celelalte provincii ale ţării. Această situaţie contrastantă s-a menţinut in mare măsură pină anul trecut, cînd guvernul revoluţionar a trecut în mod hotârît la înfăptuirea unui plan de dezvoltare intensivă şi multilaterală a agriculturii în zonele din jurul capitalei, menit cu precădere să rezolve aprovizionarea cu alimente a oraşului. Aşa a luat naştere Planul Cordon al Havanei, obiectiv de importanţă majoră pentru economia ţării, deoarece dincolo de rezolvarea unei probleme stringente, ca aceea a aprovizionării, el reprezintă o formulă considerată etalon, o linie directoare pentru dezvoltarea agriculturii întregii ţări. Cordonul Havanei a devenit în scurt timp un adevărat şantier al construcţiei agricole, un laborator şi o şcoală a agriculturii tropicale. Am vizitat recent cordonul Havanei şi prima impresie dominantă a fost aceea a efortului ce se depune aici pentru a transforma această zonă într-o grădină înfloritoare. Am fost invitat, mai întîi, la centrul de comandă al Planului Cordon, amenajat într o vilă construită din bîrne de lemn de caoba. De aici se dirijează întreai activitate pe teritoriul cordonului și tot aici se centralizează toate datele privind îndeplinirea planului pe zile, pe sectoare, pe obiective şi mai ales cele prind f*.rţa de muncă voluntară. Un mare panou de raclă completat la zi arată contribu’ia fiecărui minister sau instituţie din Havana (căci trebuie spus că fiecare îşi are repartizat un teritoriu proporţional cu numărul de salariaţi de care dispune), în cadrul realizărilor de ansamblu. Am putut afla, de pildă, că pină la sfîrşitul lunii mai au fost plantaţi peste 15 000 000 de puieţi de cafea din totalul de 36 de milioane cît prevede planul pe anul acesta. Şeful serviciului de centralizare, Eustaque Acosta, îmi arată o mapă cu hărţi suprapuse, confecţionat* (Continuare în pag. a IV-a)