Scînteia, noiembrie 1968 (Anul 37, nr. 7873-7902)

1968-11-01 / nr. 7873

PAGINA 2 DISCIPLINA CIRCULAŢIEI RUTIERE CULPA GRAVA A ABANDONĂRII VICTIMEI ACCIDENTULUI Permisul de conducător auto este o dovadă că posesorul lui şi-a însuşit cunoştinţele teoretice şi practice necesare activităţii la volan. Dar examinînd numeroasele şi varia­tele situaţii cu care conducătorul auto se întîlneşte abia după obţinerea permisului, nu este greu să consta­tăm că aceste cunoştinţe nu acoperă toată gama de solicitări cărora şofe­rul trebuie să le facă faţă. Mai ales că pe lingă sarcinile propriu-zise, tehnice, conducătorul auto este che­mat să răspundă şi unor serioase o­­bligaţii morale. Dacă în această di­recţie există deficienţe, dacă omul de la volan nesocoteşte faptul că tre­buie să ţină seama de obligaţiile mo­rale în aceeaşi măsură ca,şi de cele tehnice, este iminentă posibilita­tea nu numai a unor acciden­tări cu consecinţe grave, dar şi a călcării în picioare a normelor de convieţuire socială, a regulilor eticii cetăţeneşti, a celor mai elementare principii­­umanitare, în dimineaţa zilei de 29 august a.c., la km. 135+590, pe şoseaua naţională Iaşi—Vaslui, într-un şanţ, a fost gă­sit corpul neînsufleţit al unui om identificat ca fiind Constantin Romaşcanu, din comuna Văleni, judeţul Vaslui. De jur împrejur, urmele vizibile ale unui acci­dent de circulaţie. Cine era făp­taşul ? El a dispărut fără urme, crezînd că va scăpa de răspundere, de rigorile legii. Fără urmă e un fel de a spune, o speranţă himerică în mintea înfierbântată a făptaşului, căci, în realitate, asemenea „piraţi“ ai drumurilor publice nu rămîn ni­ciodată nedescoperiţi. Aşa s-a întîm­­plat şi în fatidica zi de 29 august. Pe locul accidentului au rămas urme, urme pronunţate de cau­ciucuri, care oricît de nesem­nificative i s-au părut autorului lipsit de conştiinţă, i-au fost fatale. Cercetînd cu mare atenţie împrejurările şi dînd dovadă de multă pricepere şi experienţă în ma­terie, plutonierul Ioan Trofin, şeful postului de miliţie din comuna Vă­leni, cu sprijinul întregii echipe de cercetări conduse de maiorul Mihai Dărămuş de la Inspectoratul Mili­ţiei din Vaslui, au descoperit fugarul la numai 7 ore de la comiterea acci­dentului. Se numeşte Constantin Dă­­rcescu, din comuna Tanci­, judeţul Vaslui, posesor al unui permis de conducere pentru toate categoriile de autovehicule, eliberat la 15 februa­rie 1968 de către Miliţia fostei re­giuni Iaşi. S-a stabilit că accidentul a fost comis din imprudenţă. Legea ţine cont de acest lucru. Dar faptul că autorul accidentului a dat bir cu fugiţii, este un fapt grav, imoral şi, aspru penalizat de lege. Cele mai multe accidente sunt co­mise din motive arhicunoscute şi arhicomentate, care se combat şi se pedepsesc cu asprime , viteză excesi­vă, alcool, depăşire neregulamentară, pe scurt, din cauza nerespectării cu stricteţe a normelor circulaţiei. Unii dintre cei ce se fac vino­vaţi de asemenea infracţiuni nu dau înapoi nici de la josnica „solu­ţie“ de a-şi lua tălpăşiţa, lăsînd in voia soartei şi în ghiarele durerii victimele pe care le-au accidentat. Nimic nu este mai degradant credit părăsirea celui pe care l-ai schilodit poate pentru toată viaţa, lipsindu-l de orice fel de ajutor. Ce trebuie să facă acel conducător auto care a accidentat un om ? Legea prevede să nu se schim­be poziţia autovehiculului angajat în accident pînă la sosirea organelor de miliţie şi să se asigure păstrarea ur­melor la locul accidentului. In cazul cînd din accident rezultă răniri de persoane, autorii le vor acorda pri­mul ajutor, iar dacă nu este posibilă transportarea acestora la cea mai a­­propiată unitate sanitară cu alte mij­loace de transport, autorii le vor transporta ei înșiși, după care se vor întoarce imediat la locul accidentu­lui. Fireşte, aşa a răspuns la exame­nul de şofer şi conducătorul auto loan Dumitrache, de pe autocamio­nul 21-B-4557. A răspuns, de aseme­nea, examinatorului că omului de la volan îi este interzis să consume alcool cînd pleacă în cursă. In prac­tică insă Ioan Dumitrache a proce­dat invers. Sorbind un pahar, două sau mai multe, cînd a plecat cu maşina, în ziua de 9 sep­tembrie 1968, orele 19,30, şi pierzîn­­du-şi siguranţa, pe şoseaua Periş— Butimanu, l-a accidentat pe Nicolae Florea, un om in vîrstă de vreo 63 de ani, şi l-a părăsit, lăsîndu-1 să se zbată în şanţul şoselei, singur, cu coloana vertebrală fracturată. O regulă de primă importantă, — dar care regulă nu-i de primă im­portantă în materie de circulaţie ? — prevede că la staţionarea autovehi­culului şi cu atît mai mult la staţio­narea în pantă — maşina să fie asi­gurată şi cu frîna de mină. Dar... Fetiţa Manuela Buiga, în vîrstă de numai 1 an şi 4 luni a fost acciden­tată de un autocamion la volanul căruia nu se afla nimeni ! Manuela îşi vedea de jocul ei nevinovat, în locul numit „Dîmbul Bugoii“, din co­muna Corneşti, judeţul Cluj, cînd în ziua de 8 septembrie a.c. a fost surprinsă de autocamionul 21-Cluj- 2365, proprietate a C.A.P.-Bîrlea, şi rănită grav. Şoferul Nicolae Rus ve­nise să-şi ia fratele care petrecuse la o nuntă. Dar a lăsat maşina ne­asigurată, şi aceasta a pornit singu­ră la vale. Credeţi oare­ că pe Nico­lae Rus l-a înduioşat copila care se zbătea între viaţă şî moarte ? S-a ur­cat în autocamion şi a luat-o la goa­nă, crezînd că scapă de răspundere. Fanta gravă că nu a respectat o pre­vedere elementară a normelor de circulaţie s-a asociat cu alta şi mai gravă, aceea a părăsirii locului în care a comis accidentul. Şi cînd te gîndeşti că acest şofer cu inima îm­pietrită este tată a 4 copii ! In toate aceste cazuri, avem de-a face cu nişte fiinţe fără conştiinţă, cărora le lipsesc cele mai elementa­re însuşiri morale. Ele acţionează nu conduşi de raţionament, de logică, de simţul răspunderii, ci aşa cum se dictează primul impuls în momentele de panică. Din fericire, datorită or­ganelor de miliţie, sprijinului opi­niei publice indignate de astfel de acte, cazurile în care asemenea ele­mente reuşesc să scape de pedeapsa aspră a legii sunt extrem de rare. In ultimele trei luni, de exemplu, aproape 96 la sută dintre cei care au fugit de la locul accidentului comis, au fost descoperiţi ! Iar restul sunt pe cale de a fi descoperiţi. Trecînd în revistă asemenea fapte reprobabile se nasc o serie de între­bări fireşti : Cum pot fi depistaţi aceşti indivizi periculoşi ? Cum poate fi stăvilit accesul lor la permisele de conducători auto ? Cum pot fi puse în evidenţă trăsăturile lor ne­ga­tive,de caracter? Normele de examen nu prevăd ve­rificarea pregătirii moral-cetăţe­­neşti a viitorului şofer. De unde putem şti că cineva care a trecut cu succes examenul de conducere a autovehiculului şi de cunoaştere a regulilor de circu­laţie va fi la înălţimea îndato­ririlor morale care îi revin, să zi­cem, în cazul accidentării unui pie­ton ? Putem fi siguri că va inter­veni cu toată responsabilitatea pen­tru a ajuta la salvarea celui lovit ? Nu. Nimic nu ne dă o asemenea ga­ranţie. Ne bazăm doar pe încrede­rea noastră în omenia elementară, presupusă ca o trăsătură firească a personalităţii oricărui adult sănătos şi responsabil de faptele sale. Reali­tatea ne demonstrează însă că o astfel de încredere generală nu este întotdeauna confirmată. Sunt încă destui conducători auto pentru care permisul de conducere nu reprezin­tă automat şi semnul încrederii care este acordată de către organele de miliţie. Şi chiar dacă numărul aces­tora este mic, pericolul pe care îl pot prezenta pentru circulaţie impun* ne completarea examenului de con­ducere şi medical, cu un examen psihologic serios, îndreptat nu nu­mai spre cunoaşterea unor calităţi ale vitezei şi corectitudinii reacţiilor motorii, ci şi spre cunoaşterea pro­filului moral al personalităţii, un astfel de examen psihologic ar con­tribui la o mai bună apreciere a în­suşirilor viitorului conducător auto Experienţa cîştigata în laboratoare­le de psihologie existente în reţeaua transporturilor feroviare si aeronau­tice poate fi folosită pentru organi­zarea de examene similare şî în ca­drul serviciilor care conferă permi­sele de conducere. O astfel de munbă organizată eventual cu surgu­ri­ M.T.A.N.A., ar fi indicat să preceadă concursului susţinut în faţa lucrăto­rilor de miliţie. Lt. mai. C. CONSTANTINESCU M. DUMITRU BACŞIŞUL — obicei anacronic Fiecare dintre noi cunoaştem şi nu de puţine ori am avut de-a face direct cu asemenea oameni care nu-ţi cer bani, nu iţi bagă mina în buzunar, dar mei nu te ser­vesc, ori nu te ajută cu nimic fără să le dai. Te jecmă­nesc tacit, cu zîmbetul pe buze, îţi pretind din priviri şi dacă „nu cazi la zar“ (expresia-i tipică)..., te-ai ars. Te ţin minte şi ţi-o plătesc cu vîrf şi îndesat. Te ciopirţesc la frizerie, nu-ţi repară cum trebuie televizorul, îţi lasă un defect la autoturism de rămîi in pană cînd ţi-e lu­mea mai dragă. Se desfăşoară în voie, unde şi cînd nu te aştepţi, pentru că formează o categorie largă, cu repre­zentanţi în cele mai solicitate domenii, unde sînt puşi să facă un serviciu — plătit de stat, — cetăţeanului. Bacşişul este o realitate care dăinuie de mult timp, nepermis de mult timp şi s-a extins ca o plagă, ca o pecingine, şi-a creat adepţi noi, din rîndul oamenilor cinstiţi, care după ce i-au simţit gustul, nu se mai sfiesc şi nici măcar nu mai ro­şesc cînd întind mina. Bacşişul, ca şi cerşitul, frizează bu­nul simţ şi totuşi, în virtutea inerţiei , este alimentat, în­curajat, cu toate­ că lezează interesele fiecăruia în paş­te şi ale tuturor în general, cu toate că încalcă cele mai ele­mentare norme de convieţuire socială. Adepţii acestei re­muneraţii injuste şi-au format un „cult“ al lor, au „legi­ferat“ o regulă la rigorile căreia îi supun pe toţi oamenii cinstiţi: nu dai, nu capeţi, rişti să nu ţi se presteze un serviciu oarecare sau să ţi se presteze de mîntuială. Din­tr-un calcul sumar a reieşit că pentru diferite servicii cetăţeanul care cultivă bacşişul este privat anual de sume importante de bani. Iar bacşişomanii (să-i numim conven­ţional în acest fel) îşi umplu buzunarele cu venituri supli­mentare, pe care nu le merită, deoarece nu depun nici un efort în plus în afara celui pentru care primesc salarii. Ospătarii Petre Obrejan şi Ion Colibă, din Bucureşti, au strîns din „ciubucuri“ frumuşele sume de 94 138 lei şi res­pectiv 40 139 lei, iar coafeza Victoria Păunescu, din „atenţiile“ cu care a fost tratată de cliente şi-a cumpărat un apartament în valoare de peste 100 000 lei şi alte lu­cruri scumpe ! Un om cinstit, demn, care se respectă, nu se pretează la asemenea josnicii, dar ciubucarii... Ei sunt incapabili să se adapteze climatului sănătos al societăţii noastre, pentru ei onoarea, cinstea, prestigiul sunt pur şi simplu doar nişte noţiuni abstracte, la care nu au acces, şi care nici măcar nu-i interesează, către care nu vor să aspire. Uneori cei care se pretează la asemenea practici împing obsesia bacşişului şi mai departe, mergînd pînă acolo încît pretind, pe faţă, fără nici un scrupul, diferite sume de bani in schimbul serviciilor pe care au obligaţia să le efectueze, ajungind la fapte antisociale mult mai grave. Ştim cu toţii că repartiţia după muncă este o necesitate obiectivă, o lege economică a socialismului, care îi de­prinde pe oameni cu disciplina socialistă a muncii şi con­tribuie la creşterea conştiinţei socialiste a salariaţilor. Ea educă şi disciplinează pe toţi oamenii, inclusiv pe cei care caută să muncească puţin şi să primească mai mult, re­­tribuind membrii societăţii in raport cu cantitatea şi ca­litatea activităţii lor. Bacşişul, cu rolul său nefast, anti­social, şterge cu insolenţă aceste diferenţieri, fiind o sursă de venituri provenite din munca altora. In virtu­tea cărei legi i se permite unui salariat din sectorul so­cialist de activitate să aibă încă unul, două, zece salarii pentru aceeași muncă ? Marea majoritate a salariaţilor care lucrează in cadrul întreprinderii „Ciclop“ sau la cooperativele Automeca­­nica, Metalocasnica ori Radio-progres sunt politicoşi, răb­dători şi conştiincioşi in relaţiile cu cetăţenii. Dar ce fa­cem cu ceilalţi, al căror simţ al datoriei şi probităţii pro­fesionale este atrofiat ? Cetăţeanul Ion Manolescu din Focşani ne scrie indignat tocmai despre tratamentul ne­­omenos la care a fost supus de unii lucrători ai „Fiat- Service“ -ului din Drumul Taberei care i-au făcut tot felul de şicane, pentru a-l pregăti „psihologic“ şi a -l determina să bage mina in buzunar şi să ofere un bacşiş corespunzător. Nicolae Neacşu, preşedintele cooperativei Radio-pro­gres, ne sesizează despre actul condamnabil al tehni­cianului Ion Adam, care, chemat să execute o reparaţie, văzînd că cetăţeanul Eugen Bădiţă „se lasă greu“ i-a pre­tins direct, fără jenă, 150 de lei, ca să-i facă o lucrare minoră. Şi în acest caz, bacşişomanul a depăşit limitele „regulamentare“, frustrind, pe lingă solicitant, chiar în­treprinderea, căreia nu i-a decontat costul reparaţiei e­­fectuate. — Pentru a preveni pe viitor asemenea gesturi incom­patibile cu etica, unui salariat al unei unităţi socialiste de deservire — ne spune tovarăşul Nicolae Neacşu — am iniţiat o brigadă de control care merge p­e urmele teh­nicienilor noştri, acasă la cetăţeni, unde verifică calita­tea reparaţiilor făcute de reprezentanţii cooperativei res­pective şi comportarea acestora. Iată o măsură eficace menită să-i descopere pe toţi cei ce întind mina după bacşiş, o măsură care a depăşit faza teoretică şi a fost aplicată în practică. Roadele ei — ne-a asigurat preşedin­tele — au început să se vadă şi se pare că în scurtă vreme acest obicei urît şi degradant va dispărea din sfera de activitate a Radio-progresului. Insistind asupra măsurilor care ar putea duce la stîrpi­­rea năravului, tov. Silvestru Vîrtosu, preşedinte de colegiu la Tribunalul Capitalei, este de părere că ar fi indicat să se studieze şi posibilităţile de aplicare a unor eventuale sancţiuni disciplinare asupra celor care caută să stoarcă bani în plus de la cetăţean şi asupra celor care ii încurajează direct. Disciplina trebuie să fie unică pentru toţi salariaţii şi aplicată fără nici un fel de rabolt. Ce-ar fi dacă în frizerii, în toate unităţile cooperaţiei meşteşugă­reşti, în restaurante, în magaziile etc. conducerile unită­ţilor vizate, ii­ urma unei intense munci de educaţie cu salariaţii respectivi, ar lua iniţiativa să afişeze, la loc vi­zibil, următorul anunţ : „Rugăm pe toţi clienţii noştri să nu mai dea bacşiş pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi refuzaţi, întrucît colectivul nostru de lucrători nu se pre­tează la asemenea practici!“ Fireşte, cu sprijinul neprecupeţit al opiniei publice, un asemenea îndemn nu ar trebui să rămînă o lozincă moartă,­­ineficientă, ci ar trebui concretizat in măsuri imediate, ca­­­­tegorice, care să nu mai permită sub nici o formă, mai ascunsă ori mai rafinată, vreo manifestare a unor aseme­nea „obiceiuri“. Şi-ar putea aduce, de asemenea, contribuţia la stîrpirea bacşişului echipele de control obştesc care, in cazul cînd li s-ar lărgi competenţa, i-ar putea descoperi cu mai multă uşurinţă pe „cavalerii“ pomanagii. Fireşte, o astfel de ac­ţiune ar fi încununată de succes dacă şi organizaţiile sin­dicale din unităţile socialiste i-ar stimula, într-un fel sau altul, pe toţi cei ce nu se pretează să întindă mina, sanc­­ţionîndu-i în acelaşi timp pe salariaţii care nu înţeleg să se dezbare de acest obicei. Dacă bacşişul nu va fi ali­mentat, în mod cert el va dispărea treptat din relaţiile sociale. Dumitru MINCULESCU A. DRAGHICI — economist asana asana ADIO, LINIŞTE! VIN CINEAŞTII! Cîteva mii de locatari ai imobilelor de pe B-dul N. Bălcescu din Bucureşti sînt ne­voiţi să facă adevărate nopţi albe, suportînd consecinţele chinuitoare ale unor zgomote ne­obişnuite. Liniştea, condiţie vitală pentru menţinerea sănătăţii omului şi pentru activi­tatea sa cotidiană, ne-a fost răpită de apariţia, în această zonă dens populată a oraşului — şi aşa vitregită din acest punct de vedere — a unor instalaţii generatoare de zgomote extrem de stridente. Dispersate pe stradă, pe trotuare, chiar sub ferestrele noas­tre, ele intră din plin în funcţiune cu deose­bire seara, începînd de pe la orele 22 şi nu sînt oprite decît în jurul orei 3 dimineaţa. Cîteva generatoare de curent electric între­ţin un uruit mai mult decît enervant. La toate acestea se adaugă jocul de lumini al unor reflectoare de maximă intensitate. E lesne de închipuit că, în asemenea condiţii, pur şi simplu nimeni nu poate să doarmă. Deranjul este provocat de turnarea unor sec­venţe nocturne de film. înţelegem cu toţii necesitatea acestei acti­vităţi, dar socotim că ea trebuie şi poate să fie desfăşurată în aşa fel încît să nu se sa­crifice odihna oamenilor, să nu se încalce normele care apără liniştea publică. Din cîte am aflat, pentru a face filmări în instituţii sau alte unităţi de stat, pentru a întrerupe anumite activităţi, cum ar fi vînzarea într-un magazin, circulaţia publică etc, cinematografia cere autorizaţie de la or­ganele competente. Dar, nouă, miilor de oa­meni deranjaţi ne cere cineva consimmă­­mîntul ? Socotim că este necesar ca­ proble­ma in speţă să fie reglementată de cinema­tografie împreună cu factorii care răspund de liniştea şi odihna publică. Un grup de locatari ai blocurilor de pe Bd. N. Bâlcescu-București SCÎNTEIA - vineri 1 noiembrie 1968 D­IALOG CETĂŢENESC Fără îndoială, atitudinea adoptată de şeful unui ser­viciu sau de conducătorul unei instituţii faţă de lu­crătorii în subordine tre­buie privită, în primul rînd, prin prisma normelor ge­nerale de conduită în so­cietate. Dar, în acelaşi timp, este absolut necesară şi raportarea ei la exigenţele funcţiei. în lumina acestor exigenţe, relaţiile dintre şef şi subaltern capătă un pronunţat caracter norma­tiv, o ţinută etică, bine de­finită, intolerantă faţă de orice abatere de la discipli­na obligatorie pe întreaga scară a ierarhiei adminis­trative. Din păcate, aşa cum re­zultă şi dintr-o serie de scrisori primite în ultimul timp la redacţie, sînt des­tul de frecvente cazurile cînd diferite cadre cu func­ţii de mai mică sau mai mare importanţă uită sau ignoră pur şi simplu ase­menea norme, permiţîndu-şi să se comporte cu cei din jurul lor după cum le dictează bunul plac. Trebuie subliniat de­ la început că nu pledăm pen­tru renunţarea la exigenţă, la autoritate, la respectarea normelor de muncă din partea conducătorului de instituţie. Acesta are chiar datoria să nu tolereze chiu­lul, indisciplina, neîndepli­­nirea sarcinilor. în acelaşi timp, însă, exigenţa sa nu trebuie să degenereze în acte de impoliteţe, de a­­buz, de respingere a orică­ror sugestii, fără nici un discernămînt, venite din partea colectivului. Conştienţi ei înşişi de faptul că orice funcţie este incompatibilă cu aseme­nea abateri, cei ce le să­­vîrşesc, de cele mai multe ori fac apel la tot soiul de explicaţii nebuloase, mai în­totdeauna legate de „slăbi­ciuni“ care, chipurile, ar fi în firea omului. Dintr-un răspuns al Con­siliului judeţean al sindica­telor­­ Vîlcea în legătură cu o sesizare referitoare la atitudinea lui Ion Hrişcu, inginer-şef al şantierului energo-montaj Govora, faţă de muncitori, aflăm că a­­cesta are „o fire nervoasă“. Pe acest considerent, el îşi permite să facă uz de un vocabular necontrolat, să tune şi să fulgere, să res­pingă cererile îndreptă­ţite ale muncitorilor. E foarte adevărat că funcţia respectivă nu-i îngăduie o asemenea comportare, dar, vedeţi, dacă aşa-i este „fi­rea“... Printr-o astfel de prismă, conduita civilizată apare ca un simplu „moft“. Din punctul de vedere al sub­alternilor, lucrurile nu stau chiar aşa. Ei văd că şeful şantierului adoptă un asemenea comporta­ment numai cînd li se a­­dresează lor, pe cîtă vreme în relaţiile cu alţii care sînt mai mari în funcţie omul îşi revine „la nor­mal“. O inconsecvenţă care arată cel puţin lipsă de educaţie cetăţenească. pe care îl are la dispoziţie pentru aceasta este insulta. I se pare cu totul firesc ca, în calitatea lui de „şef“, să-l pună la punct cu aju­torul celor mai neaşteptate expresii jignitoare. Aproape că nu este operator cu care să nu fi intrat în con­flict din această pricină". Dispreţul faţă de subal­tern nu provine — după cum s-ar putea crede la prima vedere — doar din anumite carenţe educative. De multe ori, la rădăcina fapt, aceasta se pare că este — după cum rezultă şi din alte scrisori sosite la redacţie — principala sursă de la care pornesc cele mai multe şi cele mai grave defecţiuni în con­duita unor şefi faţă de sa­lariaţii pe care-i au în sub­ordine. „Respectul, ca valoare etică profund umană — re­marcă în această ordine de idei D. Constantin, tehni­cian la Uzina de utilaj chi­mic Ploieşti — nu se cere manifestat doar faţă de cel mai mic în grad ; el implică o binecunoscută reciprocitate : respectă ca să fii respectat. E a­­devărat că, în anumite si­tuaţii, conducătorul unui colectiv trebuie să ia po­ziţie faţă de greşelile sub­alternilor, trecînd, atunci cînd e cazul, chiar la mă­suri de sancţionare. Nici asemenea împrejurări nu anulează însă obligaţia de a fi respectuos cu cel ce a greşit. Trebuie să i se vor­bească frumos şi civilizat, pentru că orice atitudine care lezează personalita­tea omului poatea avea un rezultat contrar celui scontat. Şeful laboratorului Röntgen din uzina noastră, ing. Alexandru Dinescu, este de altă părere. El vrea să-şi ţină subalternii „la distanţă“ şi mijlocul pe acestui fenomen se află şi încercarea de a muta ra­porturile strict administra­tive pe planul relaţiilor u­­mane. încet-încet, şeful îşi reduce subalternul la con­diţia de simplu executant şi nu mai vede în el, şi omul care simte şi gîndeş­­te, care trece tot ceea ce se petrece în jur prin fil­trul intim al sensibilităţii lui. Dependenţa ierarhică administrativă este trans­ferată astfel şi în domeniul interzis al vieţii intime a individului, care se vede dintr-o dată ultragiat în chipul cel mai grav cu pu­tinţă. P. Maria, ospătară la un bufet din Capitală, ne scrie că de mai multă vre­me este nevoită să îndure tot felul de şicane din partea responsabilului uni­tăţii, Silviu Florescu. A­­cesta ţipă la ea fără mo­tiv, îi vorbeşte urît, o ameninţă că o dă afară din serviciu sau că o mută din unitate. Şi toate aceste şi­cane, nu din cauză că os­pătară respectivă ar avea vreo vină reală, ci pentru că ea nu înţelege să re­nunţe la propria-i demni­tate. Este de la sine în­ţeles că asemenea mani­festări de comportament care, în r­­od fatal, poartă în sine germenii unor gra­ve abuzuri, sunt ireconci­liabile cu etica oricărei funcţii administrative şi nimeni nu ne dă dreptul să le tolerăm sau să tre­cem cu vederea consecin­ţele lor. In relaţiile sale cu sub­alternii, conduita condu­cătorului de instituţie joa­că rolul unui model, de­vine un factor dinamic pentru promovarea şi res­pectarea principiilor eticii noastre socialiste. Modul său de viaţă, de a gîndi şi a acţiona începe să aibă, pentru subalterni, valoarea unui exemplu şi, într-un fel sau altul, se repercu­tează asupra climatului moral al colectivului res­pectiv, afectînd în cele din urmă însăşi activitatea a­­cestuia. In asemenea con­diţii, chiar şi cel mai mic rabat făcut principialită­ţii, cea mai mică abatere de la atribuţiile stricte ale funcţiei, prin caracterul său contaminant, devine deosebit de periculoasă. Iată un caz relatat în scri­soarea sa de către Gh. Hoarcă din Slătinicul Mic, judeţul Mehedinţi, şo­fer la I.G.O. Strehaia. Nu cu mult timp în urmă, Ma­tei Sporea, directorul în­treprinderii, i-a semnat de­cizia de mărire a salariu­lui. S-a prezentat omul la casierie, şi-a ridicat 1 545 lei şi s-a întors la garaj. Dar abia ajuns aici, un contabil a venit după el şi „l-a invitat“ la restaurant. Acolo îl aşteptau directorul Matei Sporea, contabilul şef Ion Prunişoară şi încă alţi cîţiva comeseni, dor­nici să vadă „recunoştinţa" proaspătului avansat, con­vertită pînă la urmă într-o consumaţie de 500 lei ! Şi cu asta, toată lumea urma să fie mulţumită. Ce con­cluzie putea trage de aici şoferul respectiv (şi ca el, toţi ceilalţi) îl interesa prea puţin pe director. în Respectă şi vei fi respectat! fapt, „mărinimia" sa venea să declanşeze grave pro­bleme de conştiinţă, pu­­nînd sub semnul întrebă­rii meritele dobîndite prin muncă cinstită. O altă scrisoare­­ ne în­­cunoştinţează că Vasile Voicu, şeful garajului Cer­­bureni (aparţinător de Gru­pul de şantiere­ I.C.H. Corbeni) împărţea premiile cui voia sau aranja lucru­rile în aşa fel încît „oame­nii lui“ să poată realiza cîş­­tiguri foarte mari, iar cei căzuţi în dizgraţie să nu-şi scoată nici salariul de bază. Este evident că asemenea mentalităţi retrograde, afi­şate parcă ostentativ în faţa subalternilor spre a de-,­monstra că „totul depinde de voinţa şefului", consti­tuie, în fond, fenomene antisociale care trebuie combătute şi extirpate cu desăvîrşire de pe terenul relaţiilor între oameni la locul lor de muncă. Un cititor de la Uzina de utilaj pentru morărit To­­pleţ din judeţul Caraş-Se­­verin ne relatează cazul muncitoarei Ana Cristoi, în urma unu­i incident de­clanşat de Gheorghe Sada­­gorschi, acesta profitînd de faptul că are o funcţie mai mare decît ea, a iniţiat su­primarea primei pe o lună de zile şi o parte din sala­riu. Nedreptăţită, munci­toarea Ana Cristoi s-a a­­dresat comisiei pentru solu­ţionarea litigiilor de muncă din uzină. Aici i s-a dat cîştig de cauză, dar admi­nistraţia uzinei, în loc să repare nedreptatea şi să o repună în drepturi, pre­feră să prelungească acest conflict absurd, încurajîn­­du-l în atitudinea sa pe Gheorghe Sadagorschi. Toleranţa faţă de aseme­nea atitudini reprobabile, profund dăunătoare şi no­cive pentru climatul etic în care oamenii îşi des­făşoară activitatea, este ea însăşi, deosebit de­ gravă, provoacă pagube serioase colectivelor de muncă, perpetuează nedreptatea, pune sub semnul incerti­tudinii viabilitatea şi trăi­nicia normelor şi principii­lor unanim recunoscute ale conduitei în societate. Este de la sine înţeles că so­cietatea noastră are dato­ria de a folosi toate mij­loacele de care dispune pentru a curma tendinţele unora de a se considera stăpîni absoluţi în peri­metrul funcţiei ce o de­ţin. Dumitru TÎRCOB RĂSPUNSURI­­ PRIN ZIAR­­LA SESIZĂRILE OPINIEI PUBLICE în urma publicării în ziar a unor articole, pe diferite teme, redactate pe baza se­sizărilor primite de la cetă­ţeni, la redacţie au sosit în ultimul timp o seamă de răspunsuri de la autori­tăţi. Din lectura acestora rezultă că majoritatea in­stituţiilor vizate, condu­cerile lor sau forurile lor superioare acordă atenţie deosebită semnalelor criti­ce apărute în presă, iau măsuri operative şi efi­ciente de înlăturare a nea­junsurilor dezvăluite. E­ste concludent în această pri­vinţă răspunsul Procuratu­rii Generale la sesizarea muncitorului Ştefan Fini­­uţă de la întreprinderea de construcţii şi montaj nr. 7 — Galaţi (sesizare înse­rată în articolul „I­ipsa de probitate — mină în mînă cu neomenia“, „Scînteia" nr. 7836 din 25 septem­brie a.c.) Ce se arăta în sesizare ? Că acest munci­tor care a­­ suferit, cu doi ani în urmă, un grav ac­cident de muncă, şi-a pier­dut drepturile de pensie de invaliditate şi alocaţia de stat pentru cei trei copii — pe timp de cinci luni — datorită indolenţei de ne­conceput şi lipsei totale de neomenie a salariaţilor în­treprinderii respective, ca­re au tărăgănat întocmirea şi depunerea dosarului său de pensie. Şi că, în con­tinuare, pentru a scăpa de orice răspundere, conduce­rea întreprinderii a obţi­nut de la Judecătoria mu­nicipiului Galaţi o sen­tinţă de anulare a de­ciziei comisiei de litigii, prin care i se făcea omului dreptate. „în urma verifi­cării actelor si lucrărilor dosarului in cauză — se arată în răspunsul Procu­raturii Generale — s-a de­clarat recurs în suprave­ghere, constatîndu-se că sentința pronunţată în a­­cest caz este netemeinica si nelegală. S-a constatat că neîntocmirea la timp a dosarului de pensionare al lui Ştefan Filiuţă s-a da­torat exclusiv întreprinde­rii, deoarece aceasta era în posesia tuturor datelor necesare, pentru a trimite la timp dosarul de pensio­nare organelor de preve­deri sociale. Recursul în supraveghere, împreună cu dosarul cauzei, a fost tri­mis Tribunalului Suprem al Republicii Socialiste Ro­mânia, pentru judecare“. Este salutară intervenţia promptă a Procuraturii Generale în apărarea le­galităţii socialiste şi a drepturilor unui om. Exemple de intervenţie promptă şi eficientă a orga­nelor de partid şi de stat pentru apărarea drepturi­lor oamenilor muncii sunt numeroase, în urma pu­blicării articolului „Abu­zul de putere deterio­rează prestigiul directo­rului !“ („Scînteia“ nr. 77821, în care erau dezvă­luite unele ilegalităţi să­­vîrşite, în dauna salariaţi­lor, la uzina „1 Mai“ Plo­ieşti. Comitetul judeţean de partid Prahova ne-a răs­puns, în concluzie : „A­nalizîndu-se temeinic sti­lul şi metodele de muncă ale organizaţiei de partid, organizaţiei U.T.C., comi­tetului sindicatului şi ale comitetului de direcţie din uzină, au fost scoase in evidenţă o seamă de de­ficiente din activitatea a­­cestora şi s-au preconizat măsuri eficiente de înlă­turare a lor. Comitetul ju­deţean de partid va urm­ări transpunerea in practică a acestor măsuri“. O serie de răspunsuri primite la redacţie se refe­ră la articolul „Se cere doar un plus de conştiinciozitate profesională“ („Scînteia" nr. 7828), în care era scos în evidenţă modul defec­­tuos de organizare a unor servicii prestate pentru populaţie de către diferite unităţi ale cooperaţiei meş­teşugăreşti, în urma criti­cilor formulate. Uniunea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti — Vîlcea informează redacţia că ne­ajunsurile semnalate în ar­ticol au fost analizate în­tr-o şedinţă cu toţi mem­brii cooperatori şi salaria­ţii răspunzători de îndru­marea şi controlul muncii în diferitele secţii ale coo­perativei „Avîntul“ din Drăgăşani. S-au luat în consecinţă măsuri pentru asigurarea unei bune de­serviri a cetăţenilor de că­tre unităţile cooperativei. La acelaşi articol au mai trimis răspuns redacţiei şi U.C.E.C.O.M., precum şi conducerea Uniunii coope­rativelor meşteşugăreşti din municipiul Bucureşti care semnalează greutăţile pe care le întîmpină unele unităţi reparatoare de as­piratoare din cauza lipsei pieselor de schimb — în special a rotoarelor — pe care fabrica producătoare („Electromotor“ — Timişoa­ra) întîrzie să le livreze. Asupra măsurilor luate în urma apariţiei articolu­lui „POATE FI SPORITA EFICIENTA CONTROLU­LUI OBŞTESC“ („Scînteia“ nr. 7815), ne răspunde Mi­nisterul Comerţului Inte­rior : „Apreciind contribu­ţia importantă pe care con­trolul obştesc o aduce la îmbunătăţirea activităţii u­­nităţilor comerciale, condu­cerea M.C.I. a luat o serie de măsuri pentru sprijini­rea acestei metode obşteşti de control, pentru justa va­lorificare a sesizărilor fă­cute de membrii echipelor de control obştesc. O ac­ţiune recentă o constituie verificările făcute de orga­nele inspecţiei comerciale de stat în cadrul a 223 de organizaţii şi întreprinderi comerciale d­in toate jude­ţele ţării, inclusiv din Ca­pitală. Această activitate s-a soldat cu noi măsuri de remediere a deficien­ţelor, şi, în 60 de cazuri, cu sancţionarea celor care s-au făcut vinovaţi de dife­rite abateri. Concluziile au fost analizate de conduce­rea ministerului. În prezent sunt in curs de elaborare noi dispoziţii normative cu privire la organizarea şi funcţionarea controlului obştesc, dispoziţii menite să contribuie la o creştere substanţială a eficienţei a­­cestei activităţi“. O concluzie care merită relevată este aceea că a­­tunci cînd conducerile in­stituţiilor vizate sau foru­rile lor superioare se inte­resează ele însele, îndea­proape, de înlăturarea fe­nomenelor negative semna­late prin presă de către cetăţeni, măsurile luate au eficienţă. Şi, dimpotrivă, cînd se lasă lucrurile , la voia întîmplării, pe seama unor salariaţi nere­ceptivi la critică, anoma­liile persistă, iar sesizările continuă. Şi mai grav este faptul că unele unităţi nici nu se socotesc măcar datoare să răspundă zia­rului la criticile formulate, dar­mi­te să ia măsuri de „lichidare a lipsurilor. Prin­tre acestea se numără Fa­brica de nasturi din Jim­­bolia şi întreprinderea de industrie locală din Mediaş, criticate în articolul „Co­merţul cu mărunţişuri nu este o problemă măruntă !" („Scînteia“ nr. 7782 din X.viii. 19631. oficiul p.t.t.r. Afumaţi şi I.A.P.L. „Car­nali“ din Capitală, criticate în articolul „Aliaţi nede­­claraţi ai delapidatorului“ (r.Scînteia“ nr. 7781 din XV.III.1968), Direcţia pentru problemele de muncă şi o­­crotiri sociale a judeţului Vaslui, criticată în artico­lul „Porţi închise în faţa unor tineri utili societăţii („Scînteia“ nr. 7791 din 11. VIII. 1968) ş.a. E de prisos să adăugăm că astfel de atitudini de pasivitate contravin legilor şi moralei societăţii noas­tre, sînt dăunătoare şi nu pot avea alte consecinţe decît perpetuarea lipsuri­lor, ştirbirea prestigiului întreprinderilor şi institu­ţiilor respective. Alexandru STROE

Next