Scînteia, noiembrie 1968 (Anul 37, nr. 7873-7902)
1968-11-01 / nr. 7873
PAGINA 2 DISCIPLINA CIRCULAŢIEI RUTIERE CULPA GRAVA A ABANDONĂRII VICTIMEI ACCIDENTULUI Permisul de conducător auto este o dovadă că posesorul lui şi-a însuşit cunoştinţele teoretice şi practice necesare activităţii la volan. Dar examinînd numeroasele şi variatele situaţii cu care conducătorul auto se întîlneşte abia după obţinerea permisului, nu este greu să constatăm că aceste cunoştinţe nu acoperă toată gama de solicitări cărora şoferul trebuie să le facă faţă. Mai ales că pe lingă sarcinile propriu-zise, tehnice, conducătorul auto este chemat să răspundă şi unor serioase obligaţii morale. Dacă în această direcţie există deficienţe, dacă omul de la volan nesocoteşte faptul că trebuie să ţină seama de obligaţiile morale în aceeaşi măsură ca,şi de cele tehnice, este iminentă posibilitatea nu numai a unor accidentări cu consecinţe grave, dar şi a călcării în picioare a normelor de convieţuire socială, a regulilor eticii cetăţeneşti, a celor mai elementare principiiumanitare, în dimineaţa zilei de 29 august a.c., la km. 135+590, pe şoseaua naţională Iaşi—Vaslui, într-un şanţ, a fost găsit corpul neînsufleţit al unui om identificat ca fiind Constantin Romaşcanu, din comuna Văleni, judeţul Vaslui. De jur împrejur, urmele vizibile ale unui accident de circulaţie. Cine era făptaşul ? El a dispărut fără urme, crezînd că va scăpa de răspundere, de rigorile legii. Fără urmă e un fel de a spune, o speranţă himerică în mintea înfierbântată a făptaşului, căci, în realitate, asemenea „piraţi“ ai drumurilor publice nu rămîn niciodată nedescoperiţi. Aşa s-a întîmplat şi în fatidica zi de 29 august. Pe locul accidentului au rămas urme, urme pronunţate de cauciucuri, care oricît de nesemnificative i s-au părut autorului lipsit de conştiinţă, i-au fost fatale. Cercetînd cu mare atenţie împrejurările şi dînd dovadă de multă pricepere şi experienţă în materie, plutonierul Ioan Trofin, şeful postului de miliţie din comuna Văleni, cu sprijinul întregii echipe de cercetări conduse de maiorul Mihai Dărămuş de la Inspectoratul Miliţiei din Vaslui, au descoperit fugarul la numai 7 ore de la comiterea accidentului. Se numeşte Constantin Dărcescu, din comuna Tanci, judeţul Vaslui, posesor al unui permis de conducere pentru toate categoriile de autovehicule, eliberat la 15 februarie 1968 de către Miliţia fostei regiuni Iaşi. S-a stabilit că accidentul a fost comis din imprudenţă. Legea ţine cont de acest lucru. Dar faptul că autorul accidentului a dat bir cu fugiţii, este un fapt grav, imoral şi, aspru penalizat de lege. Cele mai multe accidente sunt comise din motive arhicunoscute şi arhicomentate, care se combat şi se pedepsesc cu asprime , viteză excesivă, alcool, depăşire neregulamentară, pe scurt, din cauza nerespectării cu stricteţe a normelor circulaţiei. Unii dintre cei ce se fac vinovaţi de asemenea infracţiuni nu dau înapoi nici de la josnica „soluţie“ de a-şi lua tălpăşiţa, lăsînd in voia soartei şi în ghiarele durerii victimele pe care le-au accidentat. Nimic nu este mai degradant credit părăsirea celui pe care l-ai schilodit poate pentru toată viaţa, lipsindu-l de orice fel de ajutor. Ce trebuie să facă acel conducător auto care a accidentat un om ? Legea prevede să nu se schimbe poziţia autovehiculului angajat în accident pînă la sosirea organelor de miliţie şi să se asigure păstrarea urmelor la locul accidentului. In cazul cînd din accident rezultă răniri de persoane, autorii le vor acorda primul ajutor, iar dacă nu este posibilă transportarea acestora la cea mai apropiată unitate sanitară cu alte mijloace de transport, autorii le vor transporta ei înșiși, după care se vor întoarce imediat la locul accidentului. Fireşte, aşa a răspuns la examenul de şofer şi conducătorul auto loan Dumitrache, de pe autocamionul 21-B-4557. A răspuns, de asemenea, examinatorului că omului de la volan îi este interzis să consume alcool cînd pleacă în cursă. In practică insă Ioan Dumitrache a procedat invers. Sorbind un pahar, două sau mai multe, cînd a plecat cu maşina, în ziua de 9 septembrie 1968, orele 19,30, şi pierzîndu-şi siguranţa, pe şoseaua Periş— Butimanu, l-a accidentat pe Nicolae Florea, un om in vîrstă de vreo 63 de ani, şi l-a părăsit, lăsîndu-1 să se zbată în şanţul şoselei, singur, cu coloana vertebrală fracturată. O regulă de primă importantă, — dar care regulă nu-i de primă importantă în materie de circulaţie ? — prevede că la staţionarea autovehiculului şi cu atît mai mult la staţionarea în pantă — maşina să fie asigurată şi cu frîna de mină. Dar... Fetiţa Manuela Buiga, în vîrstă de numai 1 an şi 4 luni a fost accidentată de un autocamion la volanul căruia nu se afla nimeni ! Manuela îşi vedea de jocul ei nevinovat, în locul numit „Dîmbul Bugoii“, din comuna Corneşti, judeţul Cluj, cînd în ziua de 8 septembrie a.c. a fost surprinsă de autocamionul 21-Cluj- 2365, proprietate a C.A.P.-Bîrlea, şi rănită grav. Şoferul Nicolae Rus venise să-şi ia fratele care petrecuse la o nuntă. Dar a lăsat maşina neasigurată, şi aceasta a pornit singură la vale. Credeţi oare că pe Nicolae Rus l-a înduioşat copila care se zbătea între viaţă şî moarte ? S-a urcat în autocamion şi a luat-o la goană, crezînd că scapă de răspundere. Fanta gravă că nu a respectat o prevedere elementară a normelor de circulaţie s-a asociat cu alta şi mai gravă, aceea a părăsirii locului în care a comis accidentul. Şi cînd te gîndeşti că acest şofer cu inima împietrită este tată a 4 copii ! In toate aceste cazuri, avem de-a face cu nişte fiinţe fără conştiinţă, cărora le lipsesc cele mai elementare însuşiri morale. Ele acţionează nu conduşi de raţionament, de logică, de simţul răspunderii, ci aşa cum se dictează primul impuls în momentele de panică. Din fericire, datorită organelor de miliţie, sprijinului opiniei publice indignate de astfel de acte, cazurile în care asemenea elemente reuşesc să scape de pedeapsa aspră a legii sunt extrem de rare. In ultimele trei luni, de exemplu, aproape 96 la sută dintre cei care au fugit de la locul accidentului comis, au fost descoperiţi ! Iar restul sunt pe cale de a fi descoperiţi. Trecînd în revistă asemenea fapte reprobabile se nasc o serie de întrebări fireşti : Cum pot fi depistaţi aceşti indivizi periculoşi ? Cum poate fi stăvilit accesul lor la permisele de conducători auto ? Cum pot fi puse în evidenţă trăsăturile lor negative,de caracter? Normele de examen nu prevăd verificarea pregătirii moral-cetăţeneşti a viitorului şofer. De unde putem şti că cineva care a trecut cu succes examenul de conducere a autovehiculului şi de cunoaştere a regulilor de circulaţie va fi la înălţimea îndatoririlor morale care îi revin, să zicem, în cazul accidentării unui pieton ? Putem fi siguri că va interveni cu toată responsabilitatea pentru a ajuta la salvarea celui lovit ? Nu. Nimic nu ne dă o asemenea garanţie. Ne bazăm doar pe încrederea noastră în omenia elementară, presupusă ca o trăsătură firească a personalităţii oricărui adult sănătos şi responsabil de faptele sale. Realitatea ne demonstrează însă că o astfel de încredere generală nu este întotdeauna confirmată. Sunt încă destui conducători auto pentru care permisul de conducere nu reprezintă automat şi semnul încrederii care este acordată de către organele de miliţie. Şi chiar dacă numărul acestora este mic, pericolul pe care îl pot prezenta pentru circulaţie impun* ne completarea examenului de conducere şi medical, cu un examen psihologic serios, îndreptat nu numai spre cunoaşterea unor calităţi ale vitezei şi corectitudinii reacţiilor motorii, ci şi spre cunoaşterea profilului moral al personalităţii, un astfel de examen psihologic ar contribui la o mai bună apreciere a însuşirilor viitorului conducător auto Experienţa cîştigata în laboratoarele de psihologie existente în reţeaua transporturilor feroviare si aeronautice poate fi folosită pentru organizarea de examene similare şî în cadrul serviciilor care conferă permisele de conducere. O astfel de munbă organizată eventual cu surguri M.T.A.N.A., ar fi indicat să preceadă concursului susţinut în faţa lucrătorilor de miliţie. Lt. mai. C. CONSTANTINESCU M. DUMITRU BACŞIŞUL — obicei anacronic Fiecare dintre noi cunoaştem şi nu de puţine ori am avut de-a face direct cu asemenea oameni care nu-ţi cer bani, nu iţi bagă mina în buzunar, dar mei nu te servesc, ori nu te ajută cu nimic fără să le dai. Te jecmănesc tacit, cu zîmbetul pe buze, îţi pretind din priviri şi dacă „nu cazi la zar“ (expresia-i tipică)..., te-ai ars. Te ţin minte şi ţi-o plătesc cu vîrf şi îndesat. Te ciopirţesc la frizerie, nu-ţi repară cum trebuie televizorul, îţi lasă un defect la autoturism de rămîi in pană cînd ţi-e lumea mai dragă. Se desfăşoară în voie, unde şi cînd nu te aştepţi, pentru că formează o categorie largă, cu reprezentanţi în cele mai solicitate domenii, unde sînt puşi să facă un serviciu — plătit de stat, — cetăţeanului. Bacşişul este o realitate care dăinuie de mult timp, nepermis de mult timp şi s-a extins ca o plagă, ca o pecingine, şi-a creat adepţi noi, din rîndul oamenilor cinstiţi, care după ce i-au simţit gustul, nu se mai sfiesc şi nici măcar nu mai roşesc cînd întind mina. Bacşişul, ca şi cerşitul, frizează bunul simţ şi totuşi, în virtutea inerţiei , este alimentat, încurajat, cu toate că lezează interesele fiecăruia în paşte şi ale tuturor în general, cu toate că încalcă cele mai elementare norme de convieţuire socială. Adepţii acestei remuneraţii injuste şi-au format un „cult“ al lor, au „legiferat“ o regulă la rigorile căreia îi supun pe toţi oamenii cinstiţi: nu dai, nu capeţi, rişti să nu ţi se presteze un serviciu oarecare sau să ţi se presteze de mîntuială. Dintr-un calcul sumar a reieşit că pentru diferite servicii cetăţeanul care cultivă bacşişul este privat anual de sume importante de bani. Iar bacşişomanii (să-i numim convenţional în acest fel) îşi umplu buzunarele cu venituri suplimentare, pe care nu le merită, deoarece nu depun nici un efort în plus în afara celui pentru care primesc salarii. Ospătarii Petre Obrejan şi Ion Colibă, din Bucureşti, au strîns din „ciubucuri“ frumuşele sume de 94 138 lei şi respectiv 40 139 lei, iar coafeza Victoria Păunescu, din „atenţiile“ cu care a fost tratată de cliente şi-a cumpărat un apartament în valoare de peste 100 000 lei şi alte lucruri scumpe ! Un om cinstit, demn, care se respectă, nu se pretează la asemenea josnicii, dar ciubucarii... Ei sunt incapabili să se adapteze climatului sănătos al societăţii noastre, pentru ei onoarea, cinstea, prestigiul sunt pur şi simplu doar nişte noţiuni abstracte, la care nu au acces, şi care nici măcar nu-i interesează, către care nu vor să aspire. Uneori cei care se pretează la asemenea practici împing obsesia bacşişului şi mai departe, mergînd pînă acolo încît pretind, pe faţă, fără nici un scrupul, diferite sume de bani in schimbul serviciilor pe care au obligaţia să le efectueze, ajungind la fapte antisociale mult mai grave. Ştim cu toţii că repartiţia după muncă este o necesitate obiectivă, o lege economică a socialismului, care îi deprinde pe oameni cu disciplina socialistă a muncii şi contribuie la creşterea conştiinţei socialiste a salariaţilor. Ea educă şi disciplinează pe toţi oamenii, inclusiv pe cei care caută să muncească puţin şi să primească mai mult, retribuind membrii societăţii in raport cu cantitatea şi calitatea activităţii lor. Bacşişul, cu rolul său nefast, antisocial, şterge cu insolenţă aceste diferenţieri, fiind o sursă de venituri provenite din munca altora. In virtutea cărei legi i se permite unui salariat din sectorul socialist de activitate să aibă încă unul, două, zece salarii pentru aceeași muncă ? Marea majoritate a salariaţilor care lucrează in cadrul întreprinderii „Ciclop“ sau la cooperativele Automecanica, Metalocasnica ori Radio-progres sunt politicoşi, răbdători şi conştiincioşi in relaţiile cu cetăţenii. Dar ce facem cu ceilalţi, al căror simţ al datoriei şi probităţii profesionale este atrofiat ? Cetăţeanul Ion Manolescu din Focşani ne scrie indignat tocmai despre tratamentul neomenos la care a fost supus de unii lucrători ai „Fiat- Service“ -ului din Drumul Taberei care i-au făcut tot felul de şicane, pentru a-l pregăti „psihologic“ şi a -l determina să bage mina in buzunar şi să ofere un bacşiş corespunzător. Nicolae Neacşu, preşedintele cooperativei Radio-progres, ne sesizează despre actul condamnabil al tehnicianului Ion Adam, care, chemat să execute o reparaţie, văzînd că cetăţeanul Eugen Bădiţă „se lasă greu“ i-a pretins direct, fără jenă, 150 de lei, ca să-i facă o lucrare minoră. Şi în acest caz, bacşişomanul a depăşit limitele „regulamentare“, frustrind, pe lingă solicitant, chiar întreprinderea, căreia nu i-a decontat costul reparaţiei efectuate. — Pentru a preveni pe viitor asemenea gesturi incompatibile cu etica, unui salariat al unei unităţi socialiste de deservire — ne spune tovarăşul Nicolae Neacşu — am iniţiat o brigadă de control care merge pe urmele tehnicienilor noştri, acasă la cetăţeni, unde verifică calitatea reparaţiilor făcute de reprezentanţii cooperativei respective şi comportarea acestora. Iată o măsură eficace menită să-i descopere pe toţi cei ce întind mina după bacşiş, o măsură care a depăşit faza teoretică şi a fost aplicată în practică. Roadele ei — ne-a asigurat preşedintele — au început să se vadă şi se pare că în scurtă vreme acest obicei urît şi degradant va dispărea din sfera de activitate a Radio-progresului. Insistind asupra măsurilor care ar putea duce la stîrpirea năravului, tov. Silvestru Vîrtosu, preşedinte de colegiu la Tribunalul Capitalei, este de părere că ar fi indicat să se studieze şi posibilităţile de aplicare a unor eventuale sancţiuni disciplinare asupra celor care caută să stoarcă bani în plus de la cetăţean şi asupra celor care ii încurajează direct. Disciplina trebuie să fie unică pentru toţi salariaţii şi aplicată fără nici un fel de rabolt. Ce-ar fi dacă în frizerii, în toate unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti, în restaurante, în magaziile etc. conducerile unităţilor vizate, ii urma unei intense munci de educaţie cu salariaţii respectivi, ar lua iniţiativa să afişeze, la loc vizibil, următorul anunţ : „Rugăm pe toţi clienţii noştri să nu mai dea bacşiş pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi refuzaţi, întrucît colectivul nostru de lucrători nu se pretează la asemenea practici!“ Fireşte, cu sprijinul neprecupeţit al opiniei publice, un asemenea îndemn nu ar trebui să rămînă o lozincă moartă,ineficientă, ci ar trebui concretizat in măsuri imediate, categorice, care să nu mai permită sub nici o formă, mai ascunsă ori mai rafinată, vreo manifestare a unor asemenea „obiceiuri“. Şi-ar putea aduce, de asemenea, contribuţia la stîrpirea bacşişului echipele de control obştesc care, in cazul cînd li s-ar lărgi competenţa, i-ar putea descoperi cu mai multă uşurinţă pe „cavalerii“ pomanagii. Fireşte, o astfel de acţiune ar fi încununată de succes dacă şi organizaţiile sindicale din unităţile socialiste i-ar stimula, într-un fel sau altul, pe toţi cei ce nu se pretează să întindă mina, sancţionîndu-i în acelaşi timp pe salariaţii care nu înţeleg să se dezbare de acest obicei. Dacă bacşişul nu va fi alimentat, în mod cert el va dispărea treptat din relaţiile sociale. Dumitru MINCULESCU A. DRAGHICI — economist asana asana ADIO, LINIŞTE! VIN CINEAŞTII! Cîteva mii de locatari ai imobilelor de pe B-dul N. Bălcescu din Bucureşti sînt nevoiţi să facă adevărate nopţi albe, suportînd consecinţele chinuitoare ale unor zgomote neobişnuite. Liniştea, condiţie vitală pentru menţinerea sănătăţii omului şi pentru activitatea sa cotidiană, ne-a fost răpită de apariţia, în această zonă dens populată a oraşului — şi aşa vitregită din acest punct de vedere — a unor instalaţii generatoare de zgomote extrem de stridente. Dispersate pe stradă, pe trotuare, chiar sub ferestrele noastre, ele intră din plin în funcţiune cu deosebire seara, începînd de pe la orele 22 şi nu sînt oprite decît în jurul orei 3 dimineaţa. Cîteva generatoare de curent electric întreţin un uruit mai mult decît enervant. La toate acestea se adaugă jocul de lumini al unor reflectoare de maximă intensitate. E lesne de închipuit că, în asemenea condiţii, pur şi simplu nimeni nu poate să doarmă. Deranjul este provocat de turnarea unor secvenţe nocturne de film. înţelegem cu toţii necesitatea acestei activităţi, dar socotim că ea trebuie şi poate să fie desfăşurată în aşa fel încît să nu se sacrifice odihna oamenilor, să nu se încalce normele care apără liniştea publică. Din cîte am aflat, pentru a face filmări în instituţii sau alte unităţi de stat, pentru a întrerupe anumite activităţi, cum ar fi vînzarea într-un magazin, circulaţia publică etc, cinematografia cere autorizaţie de la organele competente. Dar, nouă, miilor de oameni deranjaţi ne cere cineva consimmămîntul ? Socotim că este necesar ca problema in speţă să fie reglementată de cinematografie împreună cu factorii care răspund de liniştea şi odihna publică. Un grup de locatari ai blocurilor de pe Bd. N. Bâlcescu-București SCÎNTEIA - vineri 1 noiembrie 1968 DIALOG CETĂŢENESC Fără îndoială, atitudinea adoptată de şeful unui serviciu sau de conducătorul unei instituţii faţă de lucrătorii în subordine trebuie privită, în primul rînd, prin prisma normelor generale de conduită în societate. Dar, în acelaşi timp, este absolut necesară şi raportarea ei la exigenţele funcţiei. în lumina acestor exigenţe, relaţiile dintre şef şi subaltern capătă un pronunţat caracter normativ, o ţinută etică, bine definită, intolerantă faţă de orice abatere de la disciplina obligatorie pe întreaga scară a ierarhiei administrative. Din păcate, aşa cum rezultă şi dintr-o serie de scrisori primite în ultimul timp la redacţie, sînt destul de frecvente cazurile cînd diferite cadre cu funcţii de mai mică sau mai mare importanţă uită sau ignoră pur şi simplu asemenea norme, permiţîndu-şi să se comporte cu cei din jurul lor după cum le dictează bunul plac. Trebuie subliniat de la început că nu pledăm pentru renunţarea la exigenţă, la autoritate, la respectarea normelor de muncă din partea conducătorului de instituţie. Acesta are chiar datoria să nu tolereze chiulul, indisciplina, neîndeplinirea sarcinilor. în acelaşi timp, însă, exigenţa sa nu trebuie să degenereze în acte de impoliteţe, de abuz, de respingere a oricăror sugestii, fără nici un discernămînt, venite din partea colectivului. Conştienţi ei înşişi de faptul că orice funcţie este incompatibilă cu asemenea abateri, cei ce le săvîrşesc, de cele mai multe ori fac apel la tot soiul de explicaţii nebuloase, mai întotdeauna legate de „slăbiciuni“ care, chipurile, ar fi în firea omului. Dintr-un răspuns al Consiliului judeţean al sindicatelor Vîlcea în legătură cu o sesizare referitoare la atitudinea lui Ion Hrişcu, inginer-şef al şantierului energo-montaj Govora, faţă de muncitori, aflăm că acesta are „o fire nervoasă“. Pe acest considerent, el îşi permite să facă uz de un vocabular necontrolat, să tune şi să fulgere, să respingă cererile îndreptăţite ale muncitorilor. E foarte adevărat că funcţia respectivă nu-i îngăduie o asemenea comportare, dar, vedeţi, dacă aşa-i este „firea“... Printr-o astfel de prismă, conduita civilizată apare ca un simplu „moft“. Din punctul de vedere al subalternilor, lucrurile nu stau chiar aşa. Ei văd că şeful şantierului adoptă un asemenea comportament numai cînd li se adresează lor, pe cîtă vreme în relaţiile cu alţii care sînt mai mari în funcţie omul îşi revine „la normal“. O inconsecvenţă care arată cel puţin lipsă de educaţie cetăţenească. pe care îl are la dispoziţie pentru aceasta este insulta. I se pare cu totul firesc ca, în calitatea lui de „şef“, să-l pună la punct cu ajutorul celor mai neaşteptate expresii jignitoare. Aproape că nu este operator cu care să nu fi intrat în conflict din această pricină". Dispreţul faţă de subaltern nu provine — după cum s-ar putea crede la prima vedere — doar din anumite carenţe educative. De multe ori, la rădăcina fapt, aceasta se pare că este — după cum rezultă şi din alte scrisori sosite la redacţie — principala sursă de la care pornesc cele mai multe şi cele mai grave defecţiuni în conduita unor şefi faţă de salariaţii pe care-i au în subordine. „Respectul, ca valoare etică profund umană — remarcă în această ordine de idei D. Constantin, tehnician la Uzina de utilaj chimic Ploieşti — nu se cere manifestat doar faţă de cel mai mic în grad ; el implică o binecunoscută reciprocitate : respectă ca să fii respectat. E adevărat că, în anumite situaţii, conducătorul unui colectiv trebuie să ia poziţie faţă de greşelile subalternilor, trecînd, atunci cînd e cazul, chiar la măsuri de sancţionare. Nici asemenea împrejurări nu anulează însă obligaţia de a fi respectuos cu cel ce a greşit. Trebuie să i se vorbească frumos şi civilizat, pentru că orice atitudine care lezează personalitatea omului poatea avea un rezultat contrar celui scontat. Şeful laboratorului Röntgen din uzina noastră, ing. Alexandru Dinescu, este de altă părere. El vrea să-şi ţină subalternii „la distanţă“ şi mijlocul pe acestui fenomen se află şi încercarea de a muta raporturile strict administrative pe planul relaţiilor umane. încet-încet, şeful îşi reduce subalternul la condiţia de simplu executant şi nu mai vede în el, şi omul care simte şi gîndeşte, care trece tot ceea ce se petrece în jur prin filtrul intim al sensibilităţii lui. Dependenţa ierarhică administrativă este transferată astfel şi în domeniul interzis al vieţii intime a individului, care se vede dintr-o dată ultragiat în chipul cel mai grav cu putinţă. P. Maria, ospătară la un bufet din Capitală, ne scrie că de mai multă vreme este nevoită să îndure tot felul de şicane din partea responsabilului unităţii, Silviu Florescu. Acesta ţipă la ea fără motiv, îi vorbeşte urît, o ameninţă că o dă afară din serviciu sau că o mută din unitate. Şi toate aceste şicane, nu din cauză că ospătară respectivă ar avea vreo vină reală, ci pentru că ea nu înţelege să renunţe la propria-i demnitate. Este de la sine înţeles că asemenea manifestări de comportament care, în rod fatal, poartă în sine germenii unor grave abuzuri, sunt ireconciliabile cu etica oricărei funcţii administrative şi nimeni nu ne dă dreptul să le tolerăm sau să trecem cu vederea consecinţele lor. In relaţiile sale cu subalternii, conduita conducătorului de instituţie joacă rolul unui model, devine un factor dinamic pentru promovarea şi respectarea principiilor eticii noastre socialiste. Modul său de viaţă, de a gîndi şi a acţiona începe să aibă, pentru subalterni, valoarea unui exemplu şi, într-un fel sau altul, se repercutează asupra climatului moral al colectivului respectiv, afectînd în cele din urmă însăşi activitatea acestuia. In asemenea condiţii, chiar şi cel mai mic rabat făcut principialităţii, cea mai mică abatere de la atribuţiile stricte ale funcţiei, prin caracterul său contaminant, devine deosebit de periculoasă. Iată un caz relatat în scrisoarea sa de către Gh. Hoarcă din Slătinicul Mic, judeţul Mehedinţi, şofer la I.G.O. Strehaia. Nu cu mult timp în urmă, Matei Sporea, directorul întreprinderii, i-a semnat decizia de mărire a salariului. S-a prezentat omul la casierie, şi-a ridicat 1 545 lei şi s-a întors la garaj. Dar abia ajuns aici, un contabil a venit după el şi „l-a invitat“ la restaurant. Acolo îl aşteptau directorul Matei Sporea, contabilul şef Ion Prunişoară şi încă alţi cîţiva comeseni, dornici să vadă „recunoştinţa" proaspătului avansat, convertită pînă la urmă într-o consumaţie de 500 lei ! Şi cu asta, toată lumea urma să fie mulţumită. Ce concluzie putea trage de aici şoferul respectiv (şi ca el, toţi ceilalţi) îl interesa prea puţin pe director. în Respectă şi vei fi respectat! fapt, „mărinimia" sa venea să declanşeze grave probleme de conştiinţă, punînd sub semnul întrebării meritele dobîndite prin muncă cinstită. O altă scrisoare ne încunoştinţează că Vasile Voicu, şeful garajului Cerbureni (aparţinător de Grupul de şantiere I.C.H. Corbeni) împărţea premiile cui voia sau aranja lucrurile în aşa fel încît „oamenii lui“ să poată realiza cîştiguri foarte mari, iar cei căzuţi în dizgraţie să nu-şi scoată nici salariul de bază. Este evident că asemenea mentalităţi retrograde, afişate parcă ostentativ în faţa subalternilor spre a de-,monstra că „totul depinde de voinţa şefului", constituie, în fond, fenomene antisociale care trebuie combătute şi extirpate cu desăvîrşire de pe terenul relaţiilor între oameni la locul lor de muncă. Un cititor de la Uzina de utilaj pentru morărit Topleţ din judeţul Caraş-Severin ne relatează cazul muncitoarei Ana Cristoi, în urma unui incident declanşat de Gheorghe Sadagorschi, acesta profitînd de faptul că are o funcţie mai mare decît ea, a iniţiat suprimarea primei pe o lună de zile şi o parte din salariu. Nedreptăţită, muncitoarea Ana Cristoi s-a adresat comisiei pentru soluţionarea litigiilor de muncă din uzină. Aici i s-a dat cîştig de cauză, dar administraţia uzinei, în loc să repare nedreptatea şi să o repună în drepturi, preferă să prelungească acest conflict absurd, încurajîndu-l în atitudinea sa pe Gheorghe Sadagorschi. Toleranţa faţă de asemenea atitudini reprobabile, profund dăunătoare şi nocive pentru climatul etic în care oamenii îşi desfăşoară activitatea, este ea însăşi, deosebit de gravă, provoacă pagube serioase colectivelor de muncă, perpetuează nedreptatea, pune sub semnul incertitudinii viabilitatea şi trăinicia normelor şi principiilor unanim recunoscute ale conduitei în societate. Este de la sine înţeles că societatea noastră are datoria de a folosi toate mijloacele de care dispune pentru a curma tendinţele unora de a se considera stăpîni absoluţi în perimetrul funcţiei ce o deţin. Dumitru TÎRCOB RĂSPUNSURI PRIN ZIARLA SESIZĂRILE OPINIEI PUBLICE în urma publicării în ziar a unor articole, pe diferite teme, redactate pe baza sesizărilor primite de la cetăţeni, la redacţie au sosit în ultimul timp o seamă de răspunsuri de la autorităţi. Din lectura acestora rezultă că majoritatea instituţiilor vizate, conducerile lor sau forurile lor superioare acordă atenţie deosebită semnalelor critice apărute în presă, iau măsuri operative şi eficiente de înlăturare a neajunsurilor dezvăluite. Este concludent în această privinţă răspunsul Procuraturii Generale la sesizarea muncitorului Ştefan Finiuţă de la întreprinderea de construcţii şi montaj nr. 7 — Galaţi (sesizare înserată în articolul „Iipsa de probitate — mină în mînă cu neomenia“, „Scînteia" nr. 7836 din 25 septembrie a.c.) Ce se arăta în sesizare ? Că acest muncitor care a suferit, cu doi ani în urmă, un grav accident de muncă, şi-a pierdut drepturile de pensie de invaliditate şi alocaţia de stat pentru cei trei copii — pe timp de cinci luni — datorită indolenţei de neconceput şi lipsei totale de neomenie a salariaţilor întreprinderii respective, care au tărăgănat întocmirea şi depunerea dosarului său de pensie. Şi că, în continuare, pentru a scăpa de orice răspundere, conducerea întreprinderii a obţinut de la Judecătoria municipiului Galaţi o sentinţă de anulare a deciziei comisiei de litigii, prin care i se făcea omului dreptate. „în urma verificării actelor si lucrărilor dosarului in cauză — se arată în răspunsul Procuraturii Generale — s-a declarat recurs în supraveghere, constatîndu-se că sentința pronunţată în acest caz este netemeinica si nelegală. S-a constatat că neîntocmirea la timp a dosarului de pensionare al lui Ştefan Filiuţă s-a datorat exclusiv întreprinderii, deoarece aceasta era în posesia tuturor datelor necesare, pentru a trimite la timp dosarul de pensionare organelor de prevederi sociale. Recursul în supraveghere, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis Tribunalului Suprem al Republicii Socialiste România, pentru judecare“. Este salutară intervenţia promptă a Procuraturii Generale în apărarea legalităţii socialiste şi a drepturilor unui om. Exemple de intervenţie promptă şi eficientă a organelor de partid şi de stat pentru apărarea drepturilor oamenilor muncii sunt numeroase, în urma publicării articolului „Abuzul de putere deteriorează prestigiul directorului !“ („Scînteia“ nr. 77821, în care erau dezvăluite unele ilegalităţi săvîrşite, în dauna salariaţilor, la uzina „1 Mai“ Ploieşti. Comitetul judeţean de partid Prahova ne-a răspuns, în concluzie : „Analizîndu-se temeinic stilul şi metodele de muncă ale organizaţiei de partid, organizaţiei U.T.C., comitetului sindicatului şi ale comitetului de direcţie din uzină, au fost scoase in evidenţă o seamă de deficiente din activitatea acestora şi s-au preconizat măsuri eficiente de înlăturare a lor. Comitetul judeţean de partid va urmări transpunerea in practică a acestor măsuri“. O serie de răspunsuri primite la redacţie se referă la articolul „Se cere doar un plus de conştiinciozitate profesională“ („Scînteia" nr. 7828), în care era scos în evidenţă modul defectuos de organizare a unor servicii prestate pentru populaţie de către diferite unităţi ale cooperaţiei meşteşugăreşti, în urma criticilor formulate. Uniunea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti — Vîlcea informează redacţia că neajunsurile semnalate în articol au fost analizate într-o şedinţă cu toţi membrii cooperatori şi salariaţii răspunzători de îndrumarea şi controlul muncii în diferitele secţii ale cooperativei „Avîntul“ din Drăgăşani. S-au luat în consecinţă măsuri pentru asigurarea unei bune deserviri a cetăţenilor de către unităţile cooperativei. La acelaşi articol au mai trimis răspuns redacţiei şi U.C.E.C.O.M., precum şi conducerea Uniunii cooperativelor meşteşugăreşti din municipiul Bucureşti care semnalează greutăţile pe care le întîmpină unele unităţi reparatoare de aspiratoare din cauza lipsei pieselor de schimb — în special a rotoarelor — pe care fabrica producătoare („Electromotor“ — Timişoara) întîrzie să le livreze. Asupra măsurilor luate în urma apariţiei articolului „POATE FI SPORITA EFICIENTA CONTROLULUI OBŞTESC“ („Scînteia“ nr. 7815), ne răspunde Ministerul Comerţului Interior : „Apreciind contribuţia importantă pe care controlul obştesc o aduce la îmbunătăţirea activităţii unităţilor comerciale, conducerea M.C.I. a luat o serie de măsuri pentru sprijinirea acestei metode obşteşti de control, pentru justa valorificare a sesizărilor făcute de membrii echipelor de control obştesc. O acţiune recentă o constituie verificările făcute de organele inspecţiei comerciale de stat în cadrul a 223 de organizaţii şi întreprinderi comerciale din toate judeţele ţării, inclusiv din Capitală. Această activitate s-a soldat cu noi măsuri de remediere a deficienţelor, şi, în 60 de cazuri, cu sancţionarea celor care s-au făcut vinovaţi de diferite abateri. Concluziile au fost analizate de conducerea ministerului. În prezent sunt in curs de elaborare noi dispoziţii normative cu privire la organizarea şi funcţionarea controlului obştesc, dispoziţii menite să contribuie la o creştere substanţială a eficienţei acestei activităţi“. O concluzie care merită relevată este aceea că atunci cînd conducerile instituţiilor vizate sau forurile lor superioare se interesează ele însele, îndeaproape, de înlăturarea fenomenelor negative semnalate prin presă de către cetăţeni, măsurile luate au eficienţă. Şi, dimpotrivă, cînd se lasă lucrurile , la voia întîmplării, pe seama unor salariaţi nereceptivi la critică, anomaliile persistă, iar sesizările continuă. Şi mai grav este faptul că unele unităţi nici nu se socotesc măcar datoare să răspundă ziarului la criticile formulate, darmite să ia măsuri de „lichidare a lipsurilor. Printre acestea se numără Fabrica de nasturi din Jimbolia şi întreprinderea de industrie locală din Mediaş, criticate în articolul „Comerţul cu mărunţişuri nu este o problemă măruntă !" („Scînteia“ nr. 7782 din X.viii. 19631. oficiul p.t.t.r. Afumaţi şi I.A.P.L. „Carnali“ din Capitală, criticate în articolul „Aliaţi nedeclaraţi ai delapidatorului“ (r.Scînteia“ nr. 7781 din XV.III.1968), Direcţia pentru problemele de muncă şi ocrotiri sociale a judeţului Vaslui, criticată în articolul „Porţi închise în faţa unor tineri utili societăţii („Scînteia“ nr. 7791 din 11. VIII. 1968) ş.a. E de prisos să adăugăm că astfel de atitudini de pasivitate contravin legilor şi moralei societăţii noastre, sînt dăunătoare şi nu pot avea alte consecinţe decît perpetuarea lipsurilor, ştirbirea prestigiului întreprinderilor şi instituţiilor respective. Alexandru STROE