Scînteia, martie 1970 (Anul 39, nr. 8352-8382)

1970-03-01 / nr. 8352

PAGINA 2 DIALOG cetăţenesc In multe oraşe ale ţării au fost înfiinţate magazine ale întreprinderilor agricole de stat, a căror menire este de a contribui la o mai bună valorificare a produselor unităţilor agricole de stat şi la îmbunătăţirea, pe această bază, a aprovizionării populaţiei. Răspund aceste magazine scopului pentru care au fost create ? Iată concluziile unei analize efectuate în oraşul Braşov. — In ce priveşte latura comercială — ne spune tovarăşul Viorel Goliea, director adjunct al direcţiei comerciale judeţene — magazinele I.A.S. îşi justifică din plin existenţa. In cazul nostru, deşi numărul lor este redus — cinci la Braşov şi trei în centrele urbane din jur — contribuţia la aprovizionarea populaţiei cu preparate din carne, brînzeturi, legume şi fructe este substanţială. Aprecieri pozitive se pot face şi cu privire la sortiment şi, mai ales, la calitatea produselor. Valoarea mărfurilor desfăcute anul trecut s-a ridicat la 28,7 milioane lei, cu 5,7 milioane lei mai mult decît în anul 1968, iar în luna ianuarie s-au desfăcut produse în valoare de 1 856 000 lei, prevederile planului fiind depăşite. Discutăm cu tovarăşul Ion Mihai, şeful sectorului de magazine I.A.S. „Vă interesează secretul calităţii, de fapt, principalul magnet al produselor noastre ? In timp ce la I.L.F., legumele şi fructele proaspete staţionează, uneori, zile întregi în depozite intermediare, unde sunt supuse unor grele canoane, produsele noastre fac un drum mult mai scurt între grădina de legume şi magazine. Noi nu avem depozite intermediare, astfel că mărfurile sunt expediate direct Unităţilor, unde sunt puse imediat în vînzare. Sistemul e valabil şi în cazul preparatelor de carne, al produselor lactate etc. Circulaţia aceasta directă prezintă şi un alt mare avantaj : pierderile se reduc la minimum, rulajul mărfurilor fiind foarte rapid. Exemplul cel mai concludent ni-l oferă merele. Numai în două luni ale anului trecut, cinci unităţi I.A.S. din zona Braşov au vîndut peste 400 tone de mere, în timp ce întreaga reţea I.L.F., care numără cîteva zeci de unităţi, a desfăcut abia 342,6 tone. In ianuarie, I.L.F. a desfăcut în medie, pe magazin, 1555 kg de fructe, iar I.A.S. cîte 12 000 kg pe magazin. Pentru a vă face o imagine despre eficienţa activităţii acestor unităţi, este suficient să arătăm că unui metru pătrat de suprafaţă de desfacere îi revine aici o valoare de 80 000 lei, faţă de numai 16 800 lei, cît revine la I.L.F. Fără îndoială că principalul merit în asigurarea magazinelor I.A.S. cu mărfuri proaspete, de bună calitate şi în sortiment variat îl au unităţile furnizoare — fermele agricole de stat — care privesc cu seriozitate sarcinile ce decurg din contractele încheiate cu unităţile de desfacere. De altfel, înseşi unităţile agricole sunt interesate in cel mai înalt grad să livreze prompt şi la un nivel calitativ ridicat produsele contractate deoarece, procedînd astfel, ele îşi sporesc veniturile proprii. Magazinele I.A.S. „trăiesc“, cum se spune, din rabatul comercial de numai 9 la sută (faţă de 21 la sută la I.L.F.) şi din bonificaţia de 3 la sută pentru acoperirea cheltuielilor de transport; totuşi, datorită faptului că asigură o valorificare superioară a produselor şi că pierderile sunt reduse la minimum, sectorul de magazine realizează beneficii însemnate. Anul trecut, de pildă, s-au realizat beneficii însumînd 311 000 lei, faţă de 200 000 lei cît se prevăzuse. Aflîndu-se la început de drum, activitatea magazinelor I.A.S. nu e lipsită nici ea de unele greşeli şi greutăţi. Este adevărat — ne spune tovarăşul Pavel Moraru, şeful sectorului comercial al trustului zonal I.A.S. Braşov — că planul de desfacere a fost depăşit, în general, cu uşurinţă, ceea ce a făcut loc automulţumirii. Pe de altă parte, s-a pus un accent prea mare pe desfacerea unor produse cu valori mai ridicate, cum ar fi strugurii, fiind lăsate pe planul al doilea produsele cu volum ridicat, dar valori mai reduse, ca de exemplu roşiile, prunele etc. Nu este însă mai puţin adevărat că nici sprijinul acordat de organele tutelare, ca şi de cele locale, n-a fost întotdeauna substanţial şi prompt. Voi da un exemplu: încă de la începutul anului trecut, sectorul I.A.S. a solicitat consiliului popular un amplasament pentru construirea unui magazin propriu. In iunie a fost depusă documentaţia, dar răspunsul s-a primit abia la sfîrşitul lunii noiembrie. Şi ce s-a răspuns ? Să se refacă documentaţia. Din această cauză s-au pierdut banii, , In aprovizionarea populaţiei cu produse proaspete şi de bună calitate o contribuţie hotărîtoare o au repartiţiile. La ora actuală însă orientarea în emiterea repartiţiilor nu ni se pare a fi întotdeauna destul de judicioasă. In primul rînd, se emit repartiţii la distanţe foarte mari. Au existat cazuri cînd, datorită acestei cauze transportul produselor a depăşit bonificaţia şi rabatul comercial. Dar neajunsurile se repetă. Pentru anul 1970, sectorul a primit repartiţii de struguri tocmai din judeţele Ialomiţa şi Constan te la întreprinderea agricolă produsele merg direcţ la magazin SPRE MAREA SATISFACŢIE A CLIENTULUI la, când aceiaşi struguri pot fi procuraţi din judeţele Prahova ori Buzău. Şi mai de neînţeles ni se pare concepţia celor care au emis repartiţii pentru roşiile de seră. Deşi Codlea, important centru producător de roşii, se află la mai puţin de 20 kilometri de Braşov, sectorul de magazine a primit repartiţii pentru circa 100 000 kilograme roşii şi castraveţi de seră de la... Ploieşti. Tot pentru 1970 se emit repartiţii de rădăcinoase şi varză din zona Bucureştiului (I.A.S. Fundeni), cînd este bine ştiut că asemenea produse se găsesc din belşug chiar în unităţile din Braşov. In cazul vinurilor se impune, de asemenea, o îmbunătăţire. Anul trecut, unităţile I.A.S. au desfăcut un sortiment redus de vinuri, mai ales din acelea provenite din Dobrogea şi Tîrnave ; au lipsit complet vinurile din vestitele podgorii ale Moldovei şi din alte podgorii. Este de aşteptat ca în viitor să se aibă în vedere o arie mai largă de podgorii. De asemenea, ar fi nevoie să se livreze şi vinuri îmbuteliate (la sticle de un litru). Tocmai pentru că prin magazinele I.A.S. se desface un volum mare de vinuri — circa 150 vagoane anual — ar fi util ca sectorul să fie dotat cu o staţie de îmbuteliere, podgoriile fiind dispuse să livreze vinurile, aproape în exclusivitate, în butoaie, îmbogăţind sortimentul, magazinele I.A.S. pot desface şi un volum mai mare de produse, după cum îşi pot extinde sfera de activitate şi în alte cartiere ale Braşovului — cartierele Tractorul, Zona Gării, Schei sau Bartolomeu — ori în alte centre urbane din imediata apropiere — Rîşnov, Săcele, Predeal. Singur sectorul de magazine Gostat nu va putea rezolva însă această problemă. De aceea, el trebuie să se bucure de sprijinul organelor locale, în primul rînd pentru depistarea unor spaţii necesare sau , poate chiar pentru restituirea acelor localuri care le-au aparţinut în trecut şi care ar reintra astfel în circuitul aprovizionării populației. Nicolae MOCANU corespondentul „Scînteii" OCHIUL „FUGITIV“ AL CIORAPILOR Spicuim dintr-o scrisoare sosită deunăzi la redacţie: „Nouă sau zece luni pe an, în funcţie de capriciile climei, sunt o clientă credincioasă a raioanelor şi magazinelor de ciorapi. Săptămînal îmi reîmprospătez „stocul“, descompletat de tot felul de accidente. Desigur, un ciorap, cu cît este mai fin, cu atît este mai expus primejdiei de a se rupe. Nu am pretenţia ca ciorapii să aibă rezistenţa fierului. Aş remarca însă, şi cred că sînt un asentimentul multor femei, că ciorapii sînt uneori din cale-afară de... delicaţi. Abia-i atingi, şi firele zboară. Ceea ce nu mi se pare tocmai normal“. Intr-adevăr, constatarea nu este singulară. Fără a fi făcut o statistică exactă a reclamaţiilor cumpărătoarelor şi nici o anchetă mai amplă, pe baza sondajelor făcute totuşi in magazine se poate spune că observaţiile critice care vizează calitatea ciorapilor sunt numeroase. O discuţie cu reprezentanţii comerţului confirmă o astfel de concluzie. Tovarăşul Iosif Campus, director la I.C.R.T.I. Bucureşti, ne informa că recepţia de calitate din depozite este nevoită să respingă uneori cantităţi importante de ciorapi din cauza nerespectării normelor de calitate. Dar, înainte de a înfăţişa explicaţiile ce ni s-au dat, am dori totuşi să precizăm că observaţiile critice se referă la categorii foarte bine determinate de ciorapi şi că majoritatea sortimentelor se bucură de aprecierea cumpărătorilor, fiind frumoase şi practice De asemenea, în această iarnă şi-au făcut apariţia unele produse noi, din fire mai pline, divers colorate sau ajurate, dresurile din fire supraelastice etc. care sunt solicitate intens. Spre ce anume se îndreaptă criticile ? Sunt vizate din cauza rezistenţei lor reduse în , special sortimentele de ciorapi lucrate din fire subţiri. Incercînd să găsim cauzele cărora li se datoresc aceste neajunsuri, ne-am întrebat în mod firesc : e de vină materia primă — firele de relon — sau procesul de fabricaţie ? Discutăm cu specialiştii de la „Adesgo“ întâi despre calitatea firelor. „In ce priveşte firele monofilamentare, din care se tricotează ciorapii foarte subţiri, trebuie să spunem că ele nu răspund celor mai Înalte exigenţe. Primim de la Săvineşti loturi de fire neuniforme din punct de vedere al tensiunii de desfăşurare, ceea ce afectează direct calitatea ciorapilor şi ne obligă la mult prea dese reglări ale maşinilor de tricotat, in funcţie de această tensiune. Se observă, in acelaşi timp, o rigiditate pronunţată a firului, caracteristică ce influenţează negativ rezistenţa lui. Şi, astfel, deşi rezistenţa propriu-zisă, ca parametru înscris in norma interna, este foarte bună, ciorapii se dovedesc nerezistenţi la purtare Nu este un paradox. De aceea, propunem ca maleabilitatea şi tensiunea — proprietăţi esenţiale pentru durabilitate , să fie introduse în norma internă, devenind astfel obligatorii“. Comunicăm aceste observaţii tovarăşului Dumitru Sioinescu, director tehnic al Centralei industriale a fibrelor chimice, cu sediul la Săvineşti. Dinsul recunoaşte că la uzina producătoare au existat unele nereguli în sistemul de înfăşurare a firelor, care au provocat greutăţi fabricilor de ciorapi in procesul invers, de desfăşurare a acestora, Împletind asupra calităţii ciorapilor. Dar — ne-a informat dînsul — cu aproximativ doua luni în urmă acestea au fost remediate. Cît priveşte reproşul fabricilor de ciorapi cu privire la rigiditatea tirului aceasta nu poate fi înlăturată decit cu riscul... diminuării rezistenţei, după cum afirmă reprezentanţii Centralei industriale a fibrelor chimice. Este o situaţie fără ieşire ? Specialişti din Institutul de cercetări textile afirmă că se pot găsi soluţii pentru îmbinarea acestor două proprietăţi — rezistenţa şi moliciunea — în avantajul îmbunătăţirii calităţii ciorapilor. Tov ing. Ion Bucurenciu, de la acest Institut, nu spunea că problema pusă în discuţie este reală şi nu dintre cele mai simple. Dar, de vreme ce în alte ţări ea şi-a găsit rezolvarea, şi cercetătorii din ţara noastră sunt capabili s-o găsească. In acest scop, colaborarea institutelor specializate cu uzina producătoare de fire ar putea da, fără îndoială, rezultate fructuoase. In discuţia pe care am avut-o, ing. Stănescu mai preciza : „Rezistenţa ciorapului depinde nu numai de materia primă, ci şi de operaţiunile ulterioare din fabricile de ciorapi, in timpul cărora se poate produce o corodare a firelor . Incercînd să descifrăm această categorie de cauze, care influenţează calitatea ciorapilor, ne întoarcem la „Adesgo“. Tovarăşul Ion Cioară, inginer şef adjunct, recunoaşte, la rîndul său, că există aşa-zisele „vicii ascunse" de natură mecanică. „Se întîmplă — ne spunea dineul — ca acele, platinele să scămoşeze firul monofilamentar, creînd posibilitatea ruperii lui. De aceea, de un timp încoace ciorapii sînt supuși unui proces de întindere, pentru ca eventualele vicii să se manifeste la noi, și nu la cumpărătoare. De asemenea, începînd din acest an s-a luat hotărlrea ca, pentru a proteja firele mai fine, acele şi platinele să fie schimbate din 6 în 6 luni. Ce concluzii putem trage ? Din convorbirile cu diferiţi factori interesaţi reiese că observaţiile critice le sunt cunoscute, nu l-au luat prin surprindere. Defectele semnalate fiind remediabile, în cele mai multe cazuri ne-au fost înfăţişate şi măsurile concrete ce s-au luat pentru urmărirea şi înlăturarea surselor ce le provoacă. Cît pe aci să credem că articolul nostru este lipsit de obiect, dacă realitatea Încăpăţînată nu ne-ar demonstra că, în ciuda tuturor acestor păreri şi opinii ale specialiştilor şi a măsurilor enunţate, ciorapilor din categoria amintită continuă să re fugă firele. Remaratul să fie unica soluţie ? Sau poate ar fi mai potrivit ca producătorii de ciorapi, în colaborare cu cei de fir“» şi cu sprijinul institutelor de cercetări, să caute o soluţie pe măsura posibilităţilor tehnicii moderne... Rodica ŞERBAN Ca glumă, n-are haz... Ar fi greu de calculat cu exactitate cîţi cetăţeni din municipiul Tg. Jiu şi din împrejurimi au nevoie, într-o zi, de mijloace de transport pentru a-şi duce acasă mărfurile cumpărate , înţelegîndu-le, bineînţeles, pe cele de volum mare. Am făcut însă un sondaj : numai de la depozitele O.C.L. — de mobilă şi materiale de construcţii, aflate la marginea oraşului — se efectuează zilnic circa 50 de transporturi. în acelaşi interval, din magazinele O.C.L. din oraş se vînd zilnic, în medie, 20 de frigidere, precum şi maşini de cusut, televizoare, maşini de spălat etc. Am întreprins acest sondaj, deoarece numeroşi cetăţeni ne-au sesizat faptul că I.G.C. Tg. Jiu nu dispune decât de o singură autofurgonetă destinată unor asemenea transporturi. Cum sunt satisfăcute solicitările justificate ale cetăţenilor ? Am adresat această întrebare tovarăşului Grigore Şarapatin, directorul I.G.O. Tg. Jiu : „Suntem şi noi preocupaţi de rezolvarea acestei probleme, pe care nu o dată ne-au sesizat-o cetăţenii. Am trimis la Sibiu două autoturisme, spre a fi adaptate transporturilor de obiecte grele. La depozitele O.C.L. Insă este nevoie şi de autocamioane, în special pentru materialele de construcţii : ţiglă, ciment, var, cherestea etc. Anul trecut am avut două, dar... nu sunt rentabile, pentru că în anumite zile nu fac decît 2-3 curse şi pe distanţe mici“. Am transmis pe loc acest argument tovarăşului Aristică Ivan, directorul O.C.L., care a rămas pur şi simplu uimit : „La depozitele noastre ar fi nevoie de cel puţin 4 autocamioane, din care două basculante — ne-a spus el. Pentru zilele cînd nu au de lucru — şi o asemenea situaţie ar putea interveni — soluţia este foarte simplă : le foloseşte O.C.L.-ul pentru transportul mărfurilor de la furnizor la depozite sau de aici la centrele de desfacere. Noi ducem lipsa unor asemenea mijloace de transport“. „ Oferta aceasta nu s-a mai făcut şi altă dată, numai că intervine un alt necaz : şoferii care fac aceste transporturi de la depozite, de fiecare dată sparg cauciucurile maşinilor noastre (!). „Argumentul“, luat ca glumă, era fără haz. Luat în serios (pentru că, chiar cu această intenţie a fost invocat) este o excelentă „materie primă“ pentru literatura umoristică. Urmează să se hotărască conducerea I.G.O. : glumeşte sau vorbeşte serios ? Mihail DUMITRESCU corespondentul „Scînteii" SCÎNTEIA — duminica 1 martie 1970 „SUNI NEDREPTĂŢIT!“. Dar din tot ce reclama, adevărat era doar numele semnatarului Scrisorile prin care cetăţenii sesizează fie probleme de ordin personal, fie probleme de interes mai larg se bucură, în genere, de cuvenita atenţie Instituţiile cărora le sunt adresate au obligaţia, izvorîtă din hotărîrile partidului şi statului nostru, de a cerceta şi rezolva cu maximum de solicitudine toate sesizările ce le sînt adresate, îndeobşte aşa se şi procedează. Printre scrisorile care conţin sesizări şi reclamaţii îndreptăţite se strecoară uneori şi epistole care denaturează adevărul. Dacă analizăm cauzele unei atari atitudini reiese, aproape cu o frecvenţă de 100 la sută, că mobilul îl formează tendinţa egoistă de a obţine din partea colectivităţii ceea ce nu i se cuvine, fie de a denigra o persoană sau colectivul din care face parte pentru a-şi atinge, cu orice preţ, un anume scop. Şi pe „canalul“ larg şi cuprinzător al presei, pe care se recepţionează zilnic mii şi mii de semnale de cea mai stringentă actualitate, de cel mai larg interes, se strecoară uneori sesizări care, la o cercetare mai atentă, se dovedesc a fi în totală contradicţie cu adevărul. In luna ianuarie a acestui an, de exemplu la redacţie a sosit o scrisoare din Băile Herculane, prin care autoarele ei, Maria Artinescu şi Rozica Drăguşin, ne aduceau la cunoştinţă că locuiesc în condiţii necorespunzătoare, iar la numeroasele lor sesizări, adresate diferitelor foruri, nu li s-ar fi dat dreptate, înclinat să crezi, luînd ca bază cele afirmate, că petiţionarele sunt nedreptăţite, că trebuie intervenit pentru a fi ajutate. O anchetă făcută la faţa locului a scos, însă, la iveală o situaţie contrară celor afirmate : Rozica Drăguşin, împreună cu soţul ei, deţin o locuinţă compusă dintr-un hol, trei camere de cite 16 şi 20 mp, cămară şi pivniţă, iar Maria Artinescu — un dormitor, bucătărie, cămară şi magazie. De altfel, aşa cum aveam să aflăm de la consiliul popular orăşenesc, familia Drăguşin, avînd spaţiu excedentar, îl închiriază vară de vară vizitatorilor veniţi în staţiune. Iată cine erau, de fapt, nedreptăţitele care cereau ajutorul autorităţilor. Este cazul, la acest punct, să ne oprim asupra unui aspect fundamental al problemei. Dacă asemenea scrisori n-ar pune pe drumuri o sumedenie de oameni desemnaţi cu cercetările, dacă n-ar imobiliza o seamă de forţe, uneori dintre cele mai calificate dintr-o instituţie sau alta, ele ar putea lăsa doar impresia că autorii lor sunt certaţi grav cu etica, cu normele de convieţuire specifice societăţii noastre. Dar, din capul locului şi pînă la proba contrarie ele se bucură de regimul tuturor scrisorilor — adică stau la baza unor cercetări, confruntări etc. Şi pentru ce toate acestea? Ca pînă la urmă să se constate neadevărul. Mai trebuie adăugat, că pe lingă prejudiciul adus forurilor, instituţiilor în cauză, existenţa unor asemenea scrisori aduce daune efective celorlalţi cetăţeni, care reclamă pe un temei real stări de lucruri sau atitudini dăunătoare, consumînd din timpul ce ar trebui dedicat sesizărilor acestora. Să urmărim o altă asemenea scrisoare adresată ziarului. Marin Ghidănac din Vîlcele, judeţul Olt, afirma că preşedintele şi inginerul cooperativei agricole din comună săvîrşesc abuzuri în dauna cooperatorilor. Cel mai mare dintre abuzuri, după cum se arăta în scrisoare, era acela că „oamenii cinstiţi sunt îndepărtaţi de la treburile cooperativei“. Aşa cum erau prezentate, lucrurile păreau foarte grave. Ca atare, scrisoarea a fost expediată spre cercetare Comitetului judeţean de partid Olt, care ne-a trimis un răspuns detaliat asupra celor semnalate. Nimeni dintre oamenii cinstiţi nu fusese, în realitate, îndepărtat de la conducerea cooperativei. Ni s-a dezvăluit însă un aspect pe care Marin Ghidănac nu-l pomenise şi, se înţelege, nici nu ar fi avut interes s-o facă. La mijloc era, de fapt, o chestiune de interes personal , cu cîtva timp în urmă, pe cînd actualul preşedinte al cooperativei agricole era primar al comunei, acesta îi refuzase încadrarea pe post de contabil-şef la consiliul popular. De atunci, M. Ghidănac a început să-şi manifeste în mod public nemulţumirea, de atunci s-a declanşat valul de sesizări, trimise de el către diferite autorităţi. Un „abuz“ similar, săvîrşit, chipurile, de conducerea întreprinderii D.C.A. Teleorman, făcea obiectul unei alte scrisori, primite de la Anghel Stoica din Alexandria ! „Sînt nevinovat, mi s-a făcut o gravă nedreptate, nimeni nu mă ajută să reintru în drepturi, toate uşile îmi sînt închise etc. etc., declara el, trîmbiţîndu-şi nevinovăţia. Cine este acest petiţionar „nevinovat" şi „neînţeles“? Se constată că Anghel Stoica a lipsit de nenumărate ori de la lucru, aducînd întreprinderii mari prejudicii în realizarea sarcinilor de plan subsecţia pe care o conducea era mai tot timpul Închisă, Incit producătorii nu-şi puteau valorifica produsele etc. Pentru asemenea fapta, i s-a atras în nenumărate rînduri atenţia, i s-au aplicat sancţiuni, printre care şi mustrare cu avertisment. Dar nu s-a îndreptat. Pînă la urmă i s-a desfăcut contractul de muncă. Aşadar, ce ar mai fi putut el să revendice în asemenea situaţie ? Deşi ştie că nu are dreptate, cere revizuirea măsurii de sancţionare. A încercat la forul tutelar al întreprinderii, la judecătoria locală şi la alte autorităţi, dar peste tot i s-a arătat clar şi răspicat că pretenţiile sale sunt neîntemeiate. El scrie pe larg că este nedreptăţit, că nimeni nu-l înţelege, dar „uită“ cu desăvîrşire actele de indisciplină pe care le-a comis în dauna colectivului din care a făcut parte, „uită“ numeroasele sancţiuni disciplinare care au precedat desfacerea contractului lui de muncă şi care, fiecare în parte, constituia un avertisment menit să preîntîmpine tocmai situaţia la care a ajuns în cele din urmă. Scrisorile, sesizările, reclamaţiile pe care cetăţenii le adresează instituţiilor se bucură şi trebuie să se bucure de maximă solicitudine din partea celor care au datoria să le soluţioneze. Aceasta, însă, nu are nimic comun cu acele scrisori care denaturează realitatea. In fond, mai devreme sau mai tîrziu adevărul iese La iveală și se întoarce împotriva celor ce au încercat să-l mistifice ! Vasile MIHAI In Capitală continuă acţiunea de modernizare a reţelei de desfacere a legumelor şi fructelor. Clişeul ne înfăţişează un asemenea magazin: unitatea nr. 211 din cartierul Titan. Dar magazin modern înseamnă nu numai o ambianţă plăcută, ci, în acelaşi timp, bună aprovizionare şi bună deservire. La inaugurare au fost prezente. Se vor menţine şi în continuare aceste atribute ? Foto M. Cioc AM PRIMIT SCRISOAREA DV.! Depăşiri interzise Doctorul Iosif Tincă, directorul Stafiei de recoltare şi conservare a singelui din Buzău, ne relatează intr-o scrisoare: ,,Aproape cinei luni de zile activitatea staţiei noastre a fost îngreunată din cauza lipsei unei autosanitare. In luna octombrie 1969, maşina a fost trimisă Întreprinderii de reparare auto nr. 17 Bucureşti pentru remedierea unor defecţiuni. Potrivit actelor, reparaţia trebuia terminată la începutul lunii decembrie 1969. Depăşirea termenului stabilit iniţial a fost foarte mare. Predarea maşinii s-a aminat o dată, de două ori, de trei ori... La 19 decembrie am primit de la I.R.A. 17 o telegramă : „Trimiteţi delegat să ridice autosanitara“. Am trimis. Dar maşina era in curtea întreprinderii, desfăcută şurub cu şurub. Din nou cale-ntoarsă. Iar şi iar alte telegrame, alte drumuri inutile. Ce părere aveţi despre asemenea mod defectuos de lucru ? Cum pot fi justificate daunele pe care le-a pricinuit staţiei imobilizarea autosalvării ?“ In această situaţie, „salvarea“ trebuie să vină de la forul tutelar al întreprinderii de reparaţii, căruia i-am adus la cunoştinţă cazul. Cu de la sine putere... Neculai Manolache din oraşul Videle ne-a trimis următoarea scrisoare: „In calitate de şef contabil al Întreprinderii de industrie locală Videle, Gheorghe Chirculescu a comis o serie de abuzuri, Ieşind astfel interesele unităţii in care lucrează. El şi-a permis, cu de la sine putere, să folosească maşinile I.I. L.-ului în scopuri personale, să-şi procure, deseori, de la mori, diverse produse, fără să achite contravaloarea lor, să se aprovizioneze în mod ilegal cu ciment de la întreprindere pentru construcţia propriei sale locuinţe ş.a.m.d. Pentru a curma o asemenea atitudine care aduce mari prejudicii relaţiilor dintre salariaţii I.I. L.-ului, m-am gindit să o fac cunoscută opiniei publice“. Tovarăşe Manolache aţi avut dreptate. Comitetul năşenesc de partid Videle, in urma cercetărilor efectuate, confirmă cele sesizate. Aşteptăm măsurile pe care trebuie să le ia conducerea întreprinderii. Fără sifon „Nu am pretenţia că dau o cifră exactă. Cred, totuşi, că numărul posesorilor de autosifoane din judeţul nostru trece de cîteva mii — ne scrie Dumitru Nicolae, din comuna Nadeş-Mureş. Paradoxal, insă, autosifoanele nu pot fi folosite, deoarece nu se găsesc capsulele necesare umplute cu bioxid de carbon. In zadar am bătut drumurile spre oraşele Tirgu- Mureş, Tîrnăveni, Sovata, căci n-a fost chip să le procur. Peste tot mi s-a spus că asemenea piese nu se pot găsi în nici un oraş din judeţ, ci doar in alte localităţi din ţară : Bucureşti, Braşov etc. Să mă adresez oare magazinelor din aceste oraşe ?“ N-aude, n-a vede. „De mai multă vreme, de cînd lucrăm pe acest şantier , ne scrie un grup de muncitori de pe şantierul de construcţii 117, care execută lucrări la I. A. S. Periş, sectorul zootehnic — nimeni din conducerea unităţii nu se interesează de condiţiile noastre de viaţă. Altfel, ar afla că magazinul alimentar este slab aprovizionat (se găsesc in special gem şi halva), în dormitoare pătrunde cu uşurinţă ploaia şi zăpada, instalaţia electrică este mai mult defectă, iar spălătorul nu se poate folosi. Noi am încercat de mai multe ori să aducem la cunoştinţa conducerii şantierului această stare de lucruri, dar parcă nu ne-ar fi auzit nimeni". De data aceasta credem că o să vă audă.