Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)

1970-08-01 / nr. 8503

PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Comorile pădurii! Dacă pînă nu de mult locuito­rii comunei Macea (Arad) aveau toate motivele să se mindrească cu pădurea lor, apoi, de acum Încolo, aceste motive sînt şi mai temeinice. Şi iată de ce : Atras de varietatea arborilor şi arbuştilor, profesorul Pavel Covaci, directorul şcolii generale, a întreprins o cercetare mai a­­mănunţită asupra pădurii. Re­zultatul întrece toate aşteptările — pădurea dovedindu-se o ade­vărată... comoară vegetală. In căutările sale, profesorul a reuşit să identifice numeroase specii, deosebit de rare (cîteva unicate în ţară) toate ocrotite prin lege. Valoarea deosebită pe care o prezintă această pădure de 30 hectare a şi determinat ca foru­rile competente să o declare mo­nument al naturii, hotărînd transformarea ei în cel mai ti­­năr parc dendrologic al ţării. Şah pe bani! In Capitală funcţionează mai multe cluburi de şah. Din păca­te, de la o vreme, alături de ju­cători au început să frecventeze aceste cluburi şi diverşi aface­rişti care organizează adevărate turnee... pe bani. După cum ne sesizează mai mulţi cititori­­şi ei iubitori ai şahului, dar in adevă­ratul sens al cuvintului), astfel de îndeletniciri se practică cu destulă frecvenţă la clubul Con­structorul, la cel din strada Lips­cani, precum şi la clubul existent in parcul Herăstrău. Dacă lucru­rile stau astfel, este cazul să pu­nem „in gardă“ forurile compe­tente. Şi sperăm că astfel de practici vor fi aduse în situaţia de... mai imparabil, iar indivizii in cauză vor face „rocada“ cuve­nită­­ din cluburile de şah, acolo unde le este locul ! Doi păgubaşi Numeroasele vestigii istorice din Tirgovişte sunt o adevărată atracţie pentru turişti. Dar... Există din păcate şi cite un „dar“. Călătorul sosit in oraş este pus intr-o veritabilă di­lemă. Să pornească la drum în­cărcat de bagaje sau să se lase păgubaş. Motivul ? Nici in sta­ţia C.F.R., nici la autogară, nu se găseşte un birou de bagaje. Şi cit ar fi de necesar. Dar lip­sind, păgubesc călătorii, nepu­­tind vizita in bune condiţii ora­şul — şi păgubeşte, neîndoios, o­­raşul însuşi. Rămîne de văzut dacă învăţămintele trase din a­­ceastă dublă pagubă vor... trezi interesul pentru această necesară formă de deservire. Se caută un motociclist Constantin Dănilă din comu­na Drînceni şi-a cumpărat o mo­tocicletă şi a înmatriculat-o sub numărul 46-II-1684 încă pe cînd localitatea făcea parte din fosta regiune Iaşi. A omis să-i schimbe numărul de circulaţie, circulînd cu ea, nestingherit, pînă de curînd. Deunăzi, însă, a accidentat grav pe strada Ţuţora din Iaşi pe cetăţeanca Felicia Firescu. După comiterea faptei a fugit de la locul acciden­tului. Organele de miliţie l-au căutat zadarnic în Drînceni, căci cu mult timp înainte Constan­tin Dănilă a plecat de aici fără... adresă. Dacă îl intîlniţi, pe­ el sau motocicleta, anunţaţi de în­dată organele de resort. Este căutat cu insistenţă. Şi nu nu­mai pentru... înnoirea permisu­lui de circulaţie. Ascunzi­şuri... sigure Unde vă păstraţi economiile ? Întrebarea — departe de a fi o curiozitate deplasată — işi are temeiurile ei. Dispunem şi de argumente. Năstasa Gherman din Sighetul Marmaţiei (strada Locul Tirgului 86) îi păstra in­tr-un loc socotit (de ea) sigur. Sub... saltea. Intr-o zi, insă, ia banii (aproape 3 000 lei) de unde nu-s ! Ce se întimplase ? Desco­perind ascunzişul, fraţii acesteia, Laurenţiu şi Bartolomeu Varga, ii luaseră şi plecaseră la bufet şi se cinstească. Acolo au fost sur­prinşi de organele de miliţie şi ulterior şi-au primit pedeapsa cuvenită. Pentru că, frate, frate, dar... Rămăşag periculos Şoferii Mihai Chiroşcă şi Ma­noie Vortolomei, din Vaslui, au avut zilele trecute o discuţie în contradictoriu pornind de la în­trebarea : se aprinde sau nu benzina de la o simplă ţigară ? Din vorbă în vorbă — unul că da, altul că ba — au ajuns la ră­măşag. Confirmarea au primit-o pe loc. Au aprins o ţigară, de la ţigară s-a aprins benzina şi a­­poi a luat foc şi autocamionul. Nici ei n-au scăpat neatinşi, ale­­gîndu-se cu arsuri de gradul III. Concluzia (valabilă şi pentru alţii) : pariurile nu se angajează pe contul altora şi, mai ales, dincolo de cele mai elementare răspunderi. Altfel, plata lor — la pierdere şi cîştig — e aceeaşi. Rubrică redactată de : Dumitru U­RCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenţilor I „Scînteii" La primăria comunei, într-o „Fişă monografică" tipărită din iniţiativa citorva intelectuali inimoşi, citim : profesori, Învăţători şi educatori 40 ; medici umani şi veterinari 4 ; biblio­teci 3 ; aparate de radio 706 ; televi­zoare 182 ; aragaze 76 ; frigidere 27 ; brutării 2... In ansamblul şi în deta­liul rural, totul s-a schimbat. Maga­zinele universale, care pompează pro­dusele industriei pretutindeni, fac parte şi ele din decorul devenit de-acum obişnuit ; apariţia trotuare­lor nu mai constituie o surpriză , far­macia, de asemenea. Elemente consi­derate cindva exclusiv urbane, au pă­truns firesc in aria comunei, incit azi trec aproape neobservate. Totul s-a schimbat la Drănic, co­mună din judeţul Dolj, numai şareta primarului a ră­mas aceeaşi de ciţiva ani. Se pre­linge pe asfaltul şoselei, în trapul calului, spre satul Padea, acolo unde ţăranii coopera­tori au o admira­bilă grădină de legume şi zarza­vaturi pe zeci de hectare şi un ele­şteu, de mina lor făcut, unde cresc în fiecare an două mii de gîşte. Cînd şi cînd un om de la stăvilarele ele­­şteului deschide „ecluza" să curgă apa pe canalele grădinii. Primarul priveşte lacul cu puzderia de orătănii, îşi aduce aminte de mun­ca la lopată, cînd lucra, împreună cu sute de ţărani cooperatori, la amena­jarea lui şi reflectează, cu o undă de nostalgie, la scurgerea anilor... Se află în fruntea comunei de cincisprezece ani. Şi Dumitru Costa­­che e încă în putere — n-a împlinit cincizeci. Se opreşte la marginea la­cului, pe iarbă, mănîncă ce a adus cu sine — pîine, roşii şi brinza, ca omul aflat în campanie, cînd nici nu mai apucă să treacă pe acasă — şi pleacă mai departe, acolo unde îl cheamă treburile grabnice ale co­munei. — Cum explicaţi că oamenii sînt atît de legaţi de sat ? — Stabilitatea lor de acum se dato­rează cooperativei agricole — răspun­de primarul — către ea se îndreaptă preocuparea lor principală. Ies masiv la cimp. Praşila porumbului pe 860 de hectare n-a durat decit cinci zile. Vara, la noi, recoltatul ţine cel mult zece zile. Asta arată interesul oame­nilor pentru cooperativă. De altfel, cred că munca explică şi longevita­tea de la noi : numai în satul Drănic sînt 81 de bărbaţi în vîrstă de peste 70 de ani. — I-am văzut pe săteni lucrînd la grădină, pe malul Jiului. Sînt de o voie bună molipsitoare. Cum reuşiţi să îmbinaţi munca la cimp, baza agri­cultorului, cu acţiunile obşteşti de gospodărie comunală ? — La noi s-a creat un bun obicei. Pe timp frumos, toată lumea e la cîmp. Cu deputaţii în frunte. In schimb, zilele neprielnice muncii în agricultură sunt rezervate acţiunilor obşteşti. Aşa am făcut brutăriile, şco­lile şi toate celelalte. Şi, probabil, aici, în acest modest birou al primăriei, s-au luat toate hotărîrile importante care aveau să dezvolte atît de vizibil economia ru­rală. Pe dealuri slobode au plantat vii, în lunci au amenajat grădini. Nici un petec de pămînt n-a rămas in afa­ra perimetrului agricol. Discuţia a trecut apoi de la pro­bleme economice la cele gospoda­­reşti-edilitare. începeam să înţelegem de ce ţin atît de mult oamenii co­munei la primarul lor. Se gîndeşte la toate : la producţia ogoarelor şi la horă, la natalitate şi la problemele social-edilitare. Cu banii pentru două şcoli a construit patru. După deviz, un local de şcoală cu patru săli de clasă şi laborator costa 220 000 lei. El a redus costul la jumătate. A che­mat deputaţii, a mobilizat cetăţenii la muncă patriotică, a folosit materiale din resursele comunei şi cînd au is­prăvit totul, încheind socotelile, s-a constatat că din banii pentru două şcoli construiseră patru ! Cum să nu apreciezi un asemenea gospodar ? L-am întrebat: — Anul acesta, ce alte lucrări des­chideţi ? — Vi le spun nu în ordinea im­portanţei, ci aşa cum mi le amintesc : construim 6 podeţe, extindem spaţiile verzi, plantăm in toamnă trandafiri, mai facem încă vreo 2-3 kilometri de trotuare din dale de beton, amenajăm cite un teren sportiv în fiecare sat şi începem, era să uit, lucrările de regularizare a pîrîului care trece prin Drănic. Avem ce face, nu vom lîn­­cezi. Valoarea contribuţiei cetăţeneşti, prin muncă patriotică, în acest an, se va ridica la 400 000 de lei. Ca şi anul trecut. Să facem o socoteală. In întreaga ţară avem 2 706 comune. Dacă fie­care ar contribui, ca Drănic, cu un asemenea volum de activitate ob­ştească, ar însemna ca valoarea lu­crărilor gospodăreşti-edilitare execu­tate prin muncă patriotică să se ri­dice la peste un miliard de lei. Cifra vorbeşte de la sine. Şi în primul rind despre activitatea primarului, depu­taţilor şi cetăţenilor. Mulţi dintre cei 55 de deputaţi comunali sunt cunos­cuţi ca foarte buni gospodari. E şi convingerea primarului. — Cite probleme nu s-au ridicat în ultimele săptămîni în activitatea noastră. Pe prim plan a fost recol­tarea. Apoi — întreţinerea prin muncă voluntară a şoselei asfaltate, care intră în obligaţia noastră, cură­ţirea pădurii comunale şi multe al­tele. S-a dat vacanţa şi localurile de şcoală au nevoie de unele lucrări : zugrăveli, bănci reparate... Oricine ştie cine sunt necesare intr-o comună. — In rândurile deputaţilor comunali sint oameni de toate vîrstele şi pro­fesiile. Cum lucraţi cu ei ? — Cînd organizăm ceva cu tinerii, trimitem deputaţi mai tineri. De alt­fel, tineretul comunei a luat sub „pa­tronaj" întreţinerea izlazurilor şi pă­durii comunale. Deputaţii din rîndu­­rile învăţătorilor se ocupă in special de acţiuni culturale. E normal. Celor bătrîni le încredinţăm, de regulă, an­chete sociale. Adică muncim cu de­putaţii diferenţiat, după profilul fie­,­căruia, potrivit pregătirii şi pasiu­nii lor. — Ni s-a relatat că vă intîlniţi ade­seori cu bătrlnii, la primărie. Ce dis­cutaţi ? — Treburile comunei. Ce să facem şi cum să facem. Ideea eleşteului de la ei a venit. In plus, aceşti oameni cu o vîrstă respectabilă, deci cu mul­tă experienţă de viaţă, sint deosebit de utili în anchetele sociale despre care aminteam mai înainte. — In ce domenii ? — In rindul minorilor, în dome­niile autorităţii tutelare, ajutoarelor sociale pentru bătrâni etc. — Ciţiva deputaţi remarcau, cu pu­ţin mai inainte că, spre deosebire de cetăţenii din satele Padea, Booveni şi Foişor, cei din Drănic, centrul co­munei, nu prea uzează de critică, sint înclinaţi spre laude... Primarul spuse rizind : — Nu sîntem chiar perfecţi. Da, e adevărat, deosebirea de a­­titudine este evi­dentă. Fireşte, n-o acceptăm. Mulţumirea de sine duce la im­pas. Deputaţii noştri, intelectu­alii satelor au şi început in spe­cial prin cămine­le culturale, o activitate susţi­nută pentru o opinie cetăţe­­nească mai acti­vă. Important este că oamenilor din Drănic le pla­ce munca, sunt harnici şi foarte dori­tori de o gospodărire mai bună a co­munei. Totul îl interesează şi-l preocupă. Pentru că un primar cu adevărat ac­tiv, cu conştiinţa misiunii sale în viaţa obştei comunale, nu se lasă copleşit de probleme administrative curente, importante şi acestea ; el are în vedere, înainte de toate, latura politică şi socială a mandatului în­credinţat. ...Cînd am plecat din Drănic, spre seară, oamenii mai munceau încă la grădină, recoltînd prima „şarjă" de roşii. Ciţiva meseriaşi vopseau lemnă­ria unui nou magazin universal. Pe şosele, din loc în loc, se înălţau stive cu dale de beton pentru trotuare, iar în vale, spre piriu, se făceau măsu­rători topometrice... Imagini, semne că oamenii din Drănic, conduşi de deputaţii lor, muncesc consecvent pentru prosperitatea comunei. Ștefan ZIDARU­* Ceea ce nu scrie in monografia comunei In drum spre monumentele din nordul Moldovei ...un popas la hanul turistic Ilişeşti, pe drumul ce leagă Suceava de Vatra Dornei (DN 17, km 241) este pe cit de a­­tractiv, pe atît de reconfor­tant. Construcţia hanului, care aparţine cooperaţiei de con­sum, se încadrează armonios în peisajul montan înconjură­tor. Mobilierul este executat în stil rustic, iar interioarele sunt ornamentate cu trofee de vînătoare, obiecte de cerami­că şi marame cu motive na­ţionale. Preparatele de stînă (bulz cu mămăligă, urs de mă­măligă cu brînză) pastrama de oaie şi vinurile din podgo­riile moldovenești adaugă un plus de interes și atractivita­­te sejurului la Ilişești. (Urmare din pag. I) program de noapte. După tatonări în plină noapte, pe străzile Bucureştiului, des­coperim un sfîrşit tocmai în „Piaţa Muncii“ o farmacie (nr. 46), care ne-a servit pilulele salvatoare. Am pierdut, in căutarea ei, a­­proape o oră, folosind ma­şina. Dar ce face cetăţeanul care nu are maşină ? Pornind chiar de la aceas­tă idee ne-am transpus în situaţia cetăţeanului cuprins subit de o durere de dinţi. Din nou formăm „05“ şi din nou reluăm pertractările în jurul „contului“ şi „ta­xei de informaţii“... Bîjbîind în continuare pe străzi, întrebînd pe rarii trecători intîlniţi in cale, ajungem la policlinica „Col­­ţea". Iată, în sfîrşit, lima­nul salvator !... — Aveţi hemoragie ? Se interesează circumspect medical de gardă. — Da ! — Sigur aveţi hemora­gie ? — Insistă medicul. Noi intervenim numai in situaţiile fără probleme şi, în nici un caz, nu facem extracţii noaptea. Mergeţi la policlinica din Calea Plevnei. Ce să mai spunem ? O altă fugă, intr-un alt colţ al oraşului Pînă la urmă ne-am lăsat păgubaşi. Iată-ne şi pe peronul Gă­rii de Nord. Este ora 0,30. Proaspăt „descinşi" din ac­celeratul 812. Pînă la tre­nul următor, pentru Baia- Mare, mai avem de aştep­tat încă 5—6 ore bune. Unde să ne odihnim ? In sala de aşteptare n-am găsit nici un loc liber. E ora curăţeniei gene­rale ! Şi pentru că la Gara de Nord curăţe­nia se face numai cu sălile... goale, cetăţenii sunt invitaţi intr-o sală vecină, unde domneşte o îmbulzea­lă indescriptibilă. Să căutăm un hotel ! O inscripţie gă­sită pe peronul gării ne în­­cunoştinţează . ..Informaţii în legătură cu cazarea in hoteluri puteţi obţine zilnic după ora 13.30 la telefonul 13 27 00“. Lăudabilă iniţia­tivă. Adresăm, în gînd, mul­ţumim­ întreprinderii de ho­teluri Bucureşti şi ne folo­sim de serviciile ei. For­măm numărul anunţat. In receptor, o voce binevoi­toare... — Unde vă aflaţi ? — In Gara de Nord. — încercaţi la hotelurile „Cerna“, „Bucegi“ şi „Du­nărea“ poate găsiţi vreo cameră liberă, dacă nu. în­cercaţi la particulari... Cu valiza în mină, în­cepem colindul prin holu­rile de hotel. La „Cerna“, recepţionerul scapă repede de poi : „N-avem camere ! Vedeţi la „Bucegi“. Aici, insă, nici vorbă de camere libere. „Ar exista ceva la particulari... prin Berceni. Dar e tîrziu“ — spune omul de la recepţie şi ne pri­veşte cu compasiune. La „Oltenia“ şi la „Dunărea“, hotelierii se ridică cu greu din fotoliile în care-şi „fă­ceau serviciul“. Toropiţi, supăraţi, ca orice om de­ranjat din somn (nu pri­mesc salariu pentru aceste ore ?) ne refuză categoric. Nici la Nord Hotel n-avem mai mult noroc. După atîtea eşecuri sîn­­tem ispitiţi să credem că anunţul din gară şi infor­maţia primită la telefon au izvorît, probabil, dintr-o bună intenţie, dar la ora ac­tuală nu fac decit să inducă in eroare, să camufleze de­zinteresul real pentru soar­ta călătorului. Această im­previzibilă şi neplăcută „a­­ventură“ nocturnă putea fi desigur evitată dacă I.H.R. ar fi înfiinţat un dispece­rat informat permanent şi realist asupra disponibili­tăţilor certe din reţeaua hotelieră. ...S-a făcut ora 2:30. Ne întoarcem în gară, să ve­dem cum răspund unităţile de alimentaţie publică soli­citărilor călătorilor. Dorin­ţa de a muncă ceva e firească, după un drum lung, mai ales dacă trenul care te-a adus in Capitală n-a avut bufet sau va­gon restaurant. Pe peron nu găsim însă nimic. Nici un restaurant sau bufet deschise ! Peste tot, s-au tras obloanele. Aflăm că unităţile de alimentaţie publică din gară întrerup activitatea timp de 3 ore (în­tre 2—5 dimineaţa),­ tocmai orele cînd in întregul oraş nu mai există nici un local de alimentaţie deschis. Nu e de invidiat călătorul care intre timp pleacă in altă direcţie, tot cu un tren „die­tetic“. Mii şi mii de oameni, fără exagerare se perindă noaptea prin gară. Peronul este unul din locurile cele mai frecventate in cursul nopţii, motiv puternic ca organele comerciale să-şi concentreze aici, in aceste ore de noapte, toată aten­ţia. Un asemenea „vad“ nu poate rămine nevalorificat. Necesită oare eforturi atît de mari înființarea unor tonete care să servească un pahar cu lapte, un sandviş, o cafea . Un bufet care să ofere oricînd pasagerilor o gustare caldă, frugală şi atît de binevenită in urma unui drum obositor ? Asemenea „scăpări" nu pot fi justifi­cate prin dificultăţi de or­ganizare, lipsă de personal, „analize" sau „studii" in­complete de prospectare a cerinţei consumatorilor — refrenul tradiţional al unor conducători de organizaţii comerciale. De altfel, nu este vorba numai de diferiţi călători în trecere prin Capitală. Sunt destui oameni care lucrea­ză in timpul nopţii şi ar fi şi ei direct interesaţi să aibă in preajmă un mic bufet cu program de noapte. Este oare chiar atît de complicat ca intr-un oraş, cum este Bucureştiul, să existe cite­­va mici bufete sau tonete, unde să se poată minca re­pede după ora două,noap­tea? în apropierea Gării de Nord se află „Bufetul Ex­pres“ care, printr-un mic efort, şi-ar putea prelungi programul pină către dimi­neaţă. S-ar putea decala programele de funcţionare ale restaurantului şi bu­fetului expres din incinta gării — astfel ca să fie a­­coperit spaţiul întregii zile. De altfel, şi în cazul altor servicii puse la dispo­ziţia cetăţenilor, pe peronul gării întîlnim aceeaşi lipsă de solicitudine faţă de pasageri. Să nu ne referim decit la punctul farmaceu­tic care afişează formal un „PROGRAM PERMA­NENT“ de funcţionare, ceea NOAPTEA, PRIN BUCUREŞTI ce Înseamnă că cetăţeanul ar trebui să-l găsească deschis... 24 de ore din 24. Din păcate, între orele 1­2 farmacista de serviciu dor­mea, solicitanţii trebuind să bată insistent în uşă pentru a o trezi. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că refu­za să vîndă — nu ştim pe ce considerente — alte me­dicamente decit cele de „mare urgenţă“. In cursul raidului nostru am făcut doar un succint sondaj în reţeaua servicii­lor de utilitate publică, pe timpul nopţii, din cuprinsul Capitalei. Concluziile ? Un oraş cu peste un milion şi jumătate de locuitori, cu un număr impresionant de tu­rişti, aflat intr-un perma­nent proces de extindere şi modernizare poate şi tre­buie să ofere şi noaptea o gamă mult mai largă de servicii pentru populaţie. Criteriul funcţionării lor „numai ziua“ se dovedeşte a fi în dezacord cu cerin­ţele sporite ale cetăţenilor, cu intensificarea ritmului vieţii cotidiene. Situaţia ac­tuală nu satisface cerinţele cetăţenilor şi prejudiciază interesele economice, fiind de la sine înţeles ce veni­turi însemnate pot aduce a­­ceste activităţi de justifica­tă utilitate. De la informarea, orien­tarea şi îndrumarea clară a celui nou venit in Capi­tală şi pînă la a pune la dispoziţia sa unităţi de de­servire complexă şi opera­tivă, procesul modernizării şi extinderii serviciilor este imperios necesar. A­­ducerea deservirii publice, chiar şi pe timpul nopţii, la nivelul pe care îl impun cerinţele crescinde ale populaţiei trebuie să pre­ocupe neîntîrziat Direcţia comercială a Municipiului Bucureşti, Direcţia sanitară, unităţile cooperaţiei şi cele­lalte foruri cu atribuţii în acest domeniu. Aşteptăm de la organele de­ resort măsuri şi iniţia­tive eficiente, bine chib­zuite, menite să mărească — şi fre această cale — prestigiul şi trăsătura mo­dernă a Bucureştiului. SClNTEIA — slmbăta 1 august 1970 Un neînfricat luptător revoluţionar Intre figurile de militanţi revolu­ţionari care s-au consacrat cu abne­gaţie şi devotament luptei pentru cauza eliberării clasei muncitoare, pentru înfăptuirea aspiraţiilor de pro­gres şi dreptate socială ale poporului român, istoria frămintată a mişcării muncitoreşti din ţara noastră înscrie şi pe aceea a lui Gh. Niculescu- Mizil, de la a cărui moarte se împli­nesc astăzi 25 de ani El are meri­tul de a se număra printre membrii fondatori ai Partidului Comunist Român, al cărui glorios semicente­nar va fi sărbătorit de întregul­­nos­tru popor la începutul anului viitor. S-a născut la 25 noiembrie 1886, în comuna Mizil, judeţul Buzău, in familia unor oameni cu stare modestă. In pofida setei sale de învăţătură, a fost nevoit să întrerupă de timpuriu şcoala pentru a-şi cîştiga singur exis­tenţa. Cunoştinţele şi experienţa de viaţă pe care le acumulează il im­ping, în 1907 — anul marilor răs­coale ţărăneşti — către viaţa poli­tică, pe drumul aspru, pe care va păşi insă cu fermitate de acum îna­inte : drumul mişcării muncitoreşti. In acei­ ani, mişcarea socialistă din România făcea paşi importanţi către reafirmarea sa pe scena vieţii politi­ce româneşti, un eveniment impor­tant în acest sens constituindu-l re­facerea partidului social-democrat in 1910. Gh. Niculescu-Mizil s-a inte­grat activ în mişcarea socialistă, contribuind la organizarea luptei sa­lariaţilor din sectorul alimentar. Apreciat pentru activitatea sa, a fost desemnat delegat la Congresul al II-lea al P.S.D. şi Congresul al IV-lea al Uniunii Sindicatelor. In toţi aceşti ani, concomitent cu activitatea organizatorică, Gh. Nicu­lescu-Mizil se remarcă printr-o sus­ţinută activitate propagandistică, publicând articole in ziarele munci­toreşti : „România muncitoare“, „Lupta zilnică", „Uniunea" etc. împreună cu alţi militanţi socia­lişti, Gh. Niculescu-Mizil a condam­nat războiul mondial dezlănţuit în 1914 de către puterile imperialiste. In timpul războiului, el a­ depus eforturi susţinute pentru reorganizarea miş­cării socialiste in Moldova. In spi­ritul ideilor internaţionalismului, adine înrădăcinate in inima proleta­riatului român, îşi manifestă marea satisfacţie şi bucurie faţă de victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octom­brie. „Izvorită din cauze poli­tice, economice şi sociale adinei — scria el în articolul apărut sub titlul „Moscova“ în ziarul „Nădejdea“ — sprijinită de muncitorii şi soldaţii ruşi, cimentată apoi cu singele vărsat de aceştia pe străzile Moscovei, Re­trogradului şi Rusiei întregi, pentru a infringe tendinţele germanilor, intri­gile Antantei şi încurajarea de că­tre aceştia a burgheziei locale de 25 DE ANI DE LA MOARTEA LUI GHEORGHE NICULESCU-MIZIL încerca să-şi scoată ghearele, revo­luţia ţăranilor şi muncitorilor ruşi, care n-a pierit pină acum, nu va pieri nici de acum încolo...“. Către sfirşitul anului 1918, se re­întoarce in Capitală, participînd activ la marile lupte sociale din acea pe­rioadă. După sîngeroasa represiune de la 13 decembrie 1918 din Piaţa Teatrului Naţional, Gh. Niculescu-Mizil, îm­preună cu alţi fruntaşi revoluţionari, este arestat şi purtat timp de aproape patru luni de zile din închisoare în închisoare. Eliberat, işi continuă neabătut activitatea revoluţionară, îndeplinind munca de secretar al Uni­unii de transporturi cu sediul la Ga­laţi. După cum este cunoscut, acţiunile desfăşurate de clasa muncitoare în perioada avîntului revoluţionar din 1918—1920 au determinat un proces profund şi rapid de clarificare poli­tică şi ideologică, au convins clasa muncitoare de necesitatea făuririi u­­nui partid consecvent revoluţionar, marxist-leninist, capabil să o con­ducă în junta pentru îndepli­nirea sarcinilor sale istorice. Gh. Nicu­­­lescu-Mizil a adus o vie contribuţie la activitatea politico-ideologică pentru crearea unui asemenea partid. A participat la numeroase întruniri organizate în tot cursul anului 1920 de diversele organizaţii socialiste şi sindicale din ţară, pronunţîndu-se cu tărie,­in­cuvintările sale, pentru transformarea partidului socialist în partid comunist. A luat parte la lu­crările Consiliului general al Partidu­lui Socialist şi sindicatelor din 30 ianuarie—3 februarie 1921, în timpul cărora, împreună cu alţi militanţi ai aripii ,­e stingă din partid, s-a plasat pe poziţia majorităţii mem­brilor partidului — care cereau convocarea congresului general. La 8 mai 1921 s-au deschis la Bucureşti lucrările Congresului I al P.C.R. Gh. Niculescu-Mizil, prezent la lucrări ca delegat al secţiunii Bucureşti, s-a remarcat printr-o activă participare. Aşa cum se ştie, lucrările, congresului au fost întrerupte la­ 12 mai, prin inter­venţia brutală a autorităţilor. Con­­gresiştii care au votat pentru transformarea partidului socialist in partid comunist şi afilierea lui la In­ternaţionala a IlI-a — printre care se afla şi Gh. Niculescu-Mizil — au fost arestaţi şi întemniţaţi. In tim­pul procesului ce le-a fost înscenat, el a avut o poziţie intransigentă şi curajoasă. „Doresc şi lupt pentru schimbarea actualei forme sociale şi de guvernământ“ , a declarat răs­picat în faţa instanţei, definind con­cis crezul său politic. După ce, sub presiunea maselor, un număr de 213 fruntaşi ai mişcării muncitoreşti au fost amnistiaţi. Gh. Niculescu-Mizil — care s-a numărat printre aceştia — a continuat să îndeplinească importante sarcini de partid. A făcut parte din comisia centrală de propagandă, a fost dele­gat al C.C. al P.C.R. pentru presă şi propagandă, iar un timp secretar al secţiunii Bucureşti a P.C.R. In condiţiile de adincă ilegalitate în care a fost nevoit să activeze partidul după 1924, Gh. Nicules­­cu-Mizil a continuat să ia parte la acţiunile iniţiate de P.C.R. Multe din şedinţele organizaţiilor comuniste se ţineau în locuinţa sa, care era în a­­celaşi timp şi loc de adăpostire a u­­■­nor activişti de partid. Niciodată, nici chiar in anii tero­rii cumplite din timpul dictaturii fas­ciste, nu a slăbit încrederea sa in vic­toria luptei maselor populare conduse de partid pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru instaurarea unui regim de reală democraţie, pen­tru făurirea orinduirii noi, socialiste, în România. Fericirea de a vedea ţara liberă, pe drumul luminos deschis de victoria insurecţiei armate din august 1944, i-a fost de scurtă durată. A încetat din viaţă în luna august 1945. Consacrîndu-şi toate forţele operei de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, poporul nos­tru muncitor aduce un prinos de recunoştinţă tuturor acelor fii ai săi care, prin dăruirea lor totală cauzei proletariatului, au aşezat lespezi du­rabile la temelia edificiului socialist. Florian TANASESCU cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice şi social­­politice de pe lingă C.C. al P.C.R. Un nou hotel turistic la Brăila • Intr-una din dimineți, am des­chis aparatul de radio in timp ce trebăluiam prin bucătărie. După ci­­teva minute, am auzit un zgomot puternic. Cînd am deschis uşa, ca­mera era plină de fum, iar apara­tul in flăcări.­­Cazul nu este izolat. Din cauza tensiunii prea mari pe rețeaua elec­trică a rămas fără televizor cetă­ţeanul Ştefan Barbu, fără maşină de călcat şi numeroase becuri Tu­dose Constantin şi alţii. Am anun­ţat la Uzina electrică din Craiova, au venit lucrători la faţa locu­lui şi... au încheiat un proces ver­bal. Ca urmare, s-a întrerupt cu­rentul pentru cîteva zile. Cred că nu noi trebuie să suportăm aceste dau­ne de care nu sîntem vinovaţi. Maria BARBUCEANU comuna Işalniţa, orașul Craiova • Locuiesc pe str. Arhitect Ion Mincu nr. 6, sectorul 1, peste drum de restaurantul recent renovat nu­mit „Ovidiu“. Localul reuşeşte să devină, în unele nopţi, un adevărat infern, pentru noi, cei din împreju­rimi. El este, oricum, o sursă de zgomot, dar nn nopţile cînd se în­chiriază mese pentru diferite ban­chete, aniversări, afară răzbate un adevărat vacarm, urlete ale petre­căreţilor din sală, care îşi etalează cu impetuozitate calităţile vocale al­terate de aburii alcoolului : „mulţi ani trăiască“ urmat de nelipsitul „totdeauna, totdeauna, să bem vinul ca şi-acuma“. Apoi, orchestra con­tinuă în această antrenantă atmos­feră „suave opere" ale muzicii mo­derne, un amestec „duios" de şuie­rături, ciocănituri de tingiri, lovituri năpraznice de tobă, toate contopite într-o melodie ale cărei note răcnite cu „virtuozitate“ sunt aplaudate fre­netic de melomanii din sală. Conco­­mitent, vine rindul să se... producă zecile de autoturisme parcate în fața ferestrelor locatarilor, care pirîie e­­nergic, completînd atmosfera „muzi­cală" din local. După cîteva nopţi „petrecute" in această ambianţă, iţi vine să-ţi iei cîmpii, căci dimineaţa astfel „odihnit" trebuie să te duci la lucru Propunem organelor competente să găsească o soluţie (sau mai mul­te) pentru ca şi noi, locatarii din preajma restaurantului „Ovidiu", să ne găsim Liniştea mult dorită. Ing. Valeriu PATÎRLAGEANU • Ca să ajunşi de la Cărei la Piş­­colt cu autobuzele ITA, con­stituie o problemă. Nu mă refer la faptul că pe vinilinul banchetelor se află un praf pe care se poate dese­na şi învăţa abecedarul, la zgomo­tul­ demn de un avion cu reacţie, cauzat de lipsa ţevilor de eşapa­ment, sau la căldura degajată de motorul din spate, neizolat, ci vreau să sesizez că, pe această rută şi al­tele din raza Careiului, călătorii nu pot porni la drum, fiindcă nu au si­guranţă că ajung unde doresc, In ziua de 7 iulie, am aşteptat cu încă 5 cetăţeni, majoritatea cu abona­ment pe acest traseu, cîteva ore, cursa de 17,30. In cele din urmă, ne-am lăsat păgubaşi. Ulterior am aflat că şoferul a avut de susţinut un examen şi nu a putut veni. In ziua de 10 iulie, cînd mai erau vreo 8 km pînă la Pişcolt, şoferul a tras pe dreapta spunindu-ne că nu mai merge şi se reîntoarce la Cărei. Ini­ţial am crezut că glumeşte, dar pînă la urmă am pornit-o pe jos, pentru că alte mijloace de transport ocazio­nale nu ne luau, probabil pentru că era control pe rută. Cîteva zile mai tîrziu, pe 14 iulie, călătorii au aştep­tat autobuzul 3 ore. Prin urmare, nimic sigur, în afară de plata anti­cipată a abonamentului. Faceţi, vă rog, ceva, tovarăşi din conducerea acestei instituţii, pentru a reda în­crederea călătorilor în autobuzele ITA ! Miko LA­DISLAU CAP. Pişcolt, judeţul Satu-Mare Am citit in „Scânteia" o notă in care se arăta că uzinele „Semănă­toarea“ Bucureşti au livrat I.M.A. Ruşeţu, judeţul Buzău, o combină „Gloria", însă fără beder (masă de tăiere) din care cauză acest utilaj, de o mare productivitate, nu poate­ fi folosit tocmai acum, cînd este cea mai mare nevoie de el. Vă înştiin­ţez că la I.M.A. Chiraftei, judeţul Galaţi, trebuia să ne sosească de la aceeaşi uzină tot o combină „Glo­ria". Am primit, in schimb, ce-i drept,­ încă de la 19 mai, Federul. Nu ştiu dacă este chiar cel care tre­buia să ajungă la Ruşeţu, dar fapt este că cei de la expediţia uzinei în­curcă serios lucrurile. Şi tocmai a­­cum cînd sunt concentrate toate eforturile pentru recoltare, ca să nu se piardă nici un bob. Constantin NANU contabil, I.M.A. Chiraftei • Cecilia Stan din comuna Su­­rani, judeţul Prahova, a sesizat zia­rul că nu i s-a plătit ajuto­rul pentru incapacitate tempo­rară de muncă. Direcţia pentru pro­bleme de muncă şi ocrotiri sociale a judeţului Prahova, căreia redac­ţia i-a adresat sesizarea, ne-a co­municat următoarele: „Motivul pen­tru care s-a refuzat plata acestui certificat medical este că, în zilele înscrise, sus-numita a avut nuntă şi s-a ocupat cu pregătirile necesare, i-am comunicat petiţionarei că ajutoarele de boală se acor­dă pentru îngrijirea sănătă­ţii, că angajaţii bolnavi au obligaţia să respecte tratamentul medical prescris, iar in cazul cînd se depla­sează din localitatea de domiciliu să obţină avizul medicului şi să anunţe unitatea la care se află în lucru. In această situaţie, refuzul de a se plăti ajutorul de boală este justificat". Iată, deci, stimată C. S., că „unde-i lege nu-i formeală“.

Next