Scînteia, decembrie 1970 (Anul 39, nr. 8624-8654)

1970-12-01 / nr. 8624

PAGINA 2 EXPUNEREA TOVARĂŞUL­UI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag. I) O importantă secţiune a planului cin­cinal se referă la desvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică, parte insepara­bilă a eforturilor noastre pentru ridi­carea calitativă a întregii economii. în plan sunt prevăzute fonduri însemnate şi se stabilesc, totodată, direcţii priori­tare de cercetare, în pas cu nevoile dezvoltării industriei,­ a celorlalte ra­muri economice. Planul prevede sarcini pentru mai buna valorificare a potenţia­lului naţional de cercetare, în special în direcţia realizării de noi maşini, utilaje, instalaţii şi aparate, introducerii în fa­bricaţie de noi materiale şi înlocuitori ai unor materiale şi materii prime defi­citare, aplicării în producţie a unor pro­cese şi procedee tehnologice avansate. Cercetarea ştiinţifică este menită să aducă o contribuţie importantă la înde­plinirea tuturor prevederilor cincinalu­lui. Dezvoltarea impetuoasă pe care­ o vor cunoaşte ramurile economice se oglin­deşte în ritmul susţinut de creştere a venitului naţional — 10—11 la sută in medie anuală, in comparaţie cu 7,7—8,5 la sută prevăzut in Directivele Congre­sului al X-lea al P.C.R. Este semnifica­tiv că venitul naţional va fi în 1975 de 1,6—1,7 ori mai mare decît cel obţinut în 1970, ceea ce va permite alocarea unor fonduri sporite pentru îmbunătăţirea condiţiilor da viaţă ale întregului nostru popor. Proiectul planului cincinal stabileşte o serie de sarcini­­ deosebit de importante în vederea creşterii bunăstării poporului. Salariul real va spori in perioada 1971— 1975 in medie cu 3,5—3,7 la sută pe an, iar veniturile reale ale ţărănimii cu 4 la sută anual. Planul prevede ca numărul sala­riaţilor din economia naţională să creas­că cu circa 700 000, dar va trebui să avem în vedere o creştere suplimentară, chestiune la care mă voi referi mai tîrziu. Conform prevederilor de plan, fondul de salarii ar urma să sporească în 1975 cu 37—44 la sută în comparaţie cu 1970. Pa­ralel, se prevede majorarea, în aceeaşi perioadă, a fondului de pensii cu 45—50 la sută şi creşterea fondurilor destinate alocaţiei pentru copii. Corespunzător creşterii puterii de cum­părare a populaţiei, volumul desfacerilor de mărfuri cu amănuntul va spori cu 31—35 la sută, în următorii cinci ani, faţă de 30—35 la sută cît reprezintă preve­derile din Directive. Creşteri însemnate se prevăd la pro­dusele alimentare de bază, precum şi la mărfurile industriale. Astfel, în 1975 vo­lumul desfacerilor va creşte faţă de 1970 la carne şi conserve din carne cu 41 la sută, lapte şi produse lactate cu 77 la sută, ulei 20 la sută, zahăr 25 la sută, le­gume 54 la sută, ţesături 17 la sută, în­călţăminte 26 la sută, televizoare 35 la sută, mobilă 35 la sută. Se prevede o sporire însemnată a cheltuielilor pentru acţiunile social-cul­­turale, fondurile anuale destinate aces­tui scop fiind in 1975 de două ori mai mari decît în 1965. Sume importante vor fi acordate de la buget pentru învă­­ţămînt, ocrotirea sănătăţii, artă şi cul­tură. în viitorul plan cincinal se va a­­sigura îmbunătăţirea în continuare a condiţiilor de locuit ale populaţiei, în anii 1971—1975 se vor da în folosinţă 500 000 apartamente construite de stat din fondurile centralizate sau prin cre­dite acordate populaţiei, adică de peste 1,5 ori mai multe decît în actualul cin­cinal. Dezvoltarea economiei, sporirea numă­rului de salariaţi, a veniturilor populaţiei şi a volumului desfacerilor de mărfuri, creşterea cheltuielilor social-culturale vor crea condiţii superioare de viaţă, de civilizaţie, vor asigura baza unui trai mai bun, îmbelşugat pentru toţi oame­nii muncii de la oraşe şi sate. Avem de­plina convingere că noul plan cincinal va fi dus la bun sfîrşit, marcînd o nouă etapă pe drumul făuririi societăţii mul­tilateral dezvoltate, apropiind şi mai mult ţara noastră de nivelul ţărilor a­­vansate. Avînd în vedere toate aceste caracte­ristici majore ale proiectului planului­­cincinal, proporţiile şi orientările pe care le stabileşte, putem aprecia că prevede­rile sale sunt realiste şi mobilizatoare, pe deplin posibil de îndeplinit. Totodată, ţinînd seama de o serie de rezerve existente în diferite domenii de activitate, am de făcut unele observaţii şi propuneri referitoare la unele preve­deri, care ar trebui îmbunătăţite pentru ca planul să răspundă şi mai bine cerin­ţelor progresului economiei naţionale. In legătură că aceasta, consider necesar să se acţioneze în continuare în direcţia a­­profundării şi îmbunătăţirii indicatori­lor de plan privind unele ramuri şi do­menii. La aceste probleme mă voi referi în cele ce urmează: nu trebuie apreciat din punctul de ve­dere valoric, ci, în primul rînd, după reperele şi subansamblele fizice pe care le cuprinde. în plan este necesar să se prevadă nu atît valoarea sau tonajul pieselor de schimb, cît mai ales repere și subansamble fizice, stabilite pe bază de normative. Ramurilor economice trebuie să li se asigure volumul necesar de piese de schimb, indiferent dacă valoarea a­­cestora este mare sau mică. Pentru a asigura rezolvarea problemei pieselor de schimb trebuie schimbată și metoda de planificare ; întreprinderile producătoare de piese de­ schimb pentru tractoare, camioane sau alte utilaje tre­buie să primească sarcinile de plan ex­primate într-un volum fizic de diferite repere, piese, subansamble. Este necesar să facem în aşa fel ca într-un viitor apropiat să rezolvăm pro­blema pieselor de schimb, despre care se discută de mai mulţi ani. In acest scop, trebuie ca ministerele care folo­sesc diferite maşini şi utilaje şi au po­sibilităţi de a produce piese de schimb — cum este Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Ministerul Transporturi­lor — să participe într-o mai mare mă­sură la realizarea producţiei de asemenea piese. Este necesar să se utilizeze mai mult practica recondiţionării anumitor piese de schimb şi subansamble, cu condiţia ca această operaţiune să se efectueze numai pentru piesele la care este economică, rentabilă ; dacă pentru o recondiţionară unor piese se cheltuieşte de trei ori mai mult decît pentru producerea lor în uzine, atunci nu are nici un rost să le recondi­ţionăm. Ministerele vor trebui să stabi­lească piesele, subansamblele la care re­­condiţionarea este economică. Va trebui ca pînă la sfîrşitul anului să se aducă modificările corespunzătoare în planifi­carea producţiei pieselor de schimb, re­­flectînd încă în planul pe 1971 aceste modificări. Doresc să subliniez că rezerve impor­tante pentru creşterea producţiei în con­strucţiile de maşini — cît şi în alte ra­muri — există în domeniul folosirii ca­pacităţilor de producţie şi a timpului de lucru. Datele arată că o serie de maşini şi utilaje sunt folosite slab, în mod nera­­ţional, în vederea utilizării mai intense a capacităţilor de producţie, este necesar să nu se mai aprobe începerea de in­vestiţii noi sau dezvoltări pînă­­cînd nu este asigurată folosirea integrală a ca­pacităţilor de producţie existente. In primul rînd, trebuie folosite mai bine suprafeţele de producţie; dintr-o ana­liză efectuată într-un număr de între­prinderi industriale, a rezultat că acestea aveau circa 173 mii mp suprafaţă pro­ductivă folosită necorespunzător,­­ din care 150 mii mp spaţii libere sau uti­lizate în scopuri neproductive. Intro­duse în producţia, dotate cu utilajele necesare, aceste suprafeţe ar putea asi­gura o producţie suplimentară substan­ţială. In al doilea rînd, rezultă că timpul de lucru al maşinilor este folosit neraţio­nal, că acestea nu lucrează în mod co­respunzător. Datele arată că în anul 1970 procentul de folosire a fondului de timp disponibil al maşinilor-unelte nu depăşeşte 64 la sută; aceasta demons­trează, de asemenea, ce posibilităţi şi ce rezerve mari există pentru creşterea producţiei prin utilizarea deplină a timpului de lucru al maşinilor. In întreprinderile constructoare de maşini se lucrează, în medie, în jurul a două schimburi. De aceea, în planul Mi­nisterului Industriei Construcţiilor de Maşini şi al celorlalte ministere trebuie să se înscrie măsuri pentru a asigura o încărcare mai raţională pe schimburi, în primul rînd pentru generalizarea schim­bului II şi extinderea şi introducerea schimbului III. Prin trecerea la lucrul în trei schimburi se poate obţine un spor substanţial de producţie în construcţiile de maşini. Este necesar ca Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi celelalte mi­nistere să ia de îndată măsuri pentru a pregăti necesarul de muncitori calificaţi şi cadre de conducere a producţiei, care să asigure acoperirea şi a schimbului III. Planurile de şcolarizare, de pregătire a noilor muncitori şi cadre necesare bunei conduceri a producţiei, ce vor fi elabo­rate de ministere în acest scop, vor tre­bui să precizeze — începînd cu anul 1971 — numărul celor care vor intra în pro­ducţie in fiecare lună, în fiecare an ; a­­ceste planuri vor trebui elaborate nu în general, pe ansamblul ramurii, ci pe fie­care centrală, pe fiecare întreprindere, concret. In vederea realizării acestor o­­biective se vor acorda fonduri supli­mentare de şcolarizare, se vor construi noi cămine, în aşa fel încît această pro­blemă de mare importanţă să fie re­zolvată în mod radical. In scopul extinderii şi introducerii schimbului III, al pregătirii de muncitori calificaţi şi cadre de conducere a produc­ţiei, Consiliul de Miniştri, toate ministe­rele vor trebui să întocmească programe cu termene precise şi răspunderi concre­te, detaliate pe­ centrale şi întreprinderi. loc o transformare radicală a însăşi con­cepţiei asupra producţiei acestei ramuri, calităţii sale, a varietăţii sortimentelor, adaptînd întreaga activitate a întreprin­derilor la gustul şi cerinţele consumato­rilor. O altă ramură legată nemijlocit de sa­tisfacerea nevoilor populaţiei este Indus­tria uşoară. Nu vreau să mă refer la vo­lumul producţiei, deşi, după cît s-a arătat aici, se pare că mai sînt unele domenii — cum este, spre exemplu, producţia de covoare — unde ar trebui să revedem­ sarcinile stabilite, în sensul sporirii lor. Doresc însă să ridic problema calităţii, mai cu seamă a finisajului producţiei industriei uşoare. Numeroase sortimente ale industriei uşoare se produc în canti­tăţi suficiente, dar nu ştiu cum se în­­tîmplă că multe dintre ele sunt de cali­tate slabă şi destul de greu găseşti une­ori în comerţ mărfuri bine finisate, sunt în cantităţi reduse. Consider că această problemă trebuie să preocupe foarte se­rios conducerea Ministerului Industriei Uşoare, precum şi Consiliul de Miniştri. Este necesar să se stabilească de urgenţă măsuri speciale pentru a obţine o îmbu­nătăţire a producţiei de stofe, pînzeluri, confecţii, tricotaje, încălţăminte ş.a. Cu utilajele de care dispunem în întreprin­derile noastre se pot produce în toate sectoarele articole de consum foarte di­verse, atrăgătoare, mereu un pas cu ce­rinţele modei. Va trebui ca lunar între­prinderile industriei noastre uşoare să in­troducă sortimente noi; creatorii de mo­dele trebuie să creeze cu adevărat, dar pentru aceasta trebuie să gîndească, să-şi pună în valoare spiritul de inventivi­tate, capacitatea de a făuri produse noi, să fie la curent cu ceea ce este nou pe piaţa mondială. In legătură cu aceasta, vreau să arăt că trebuie îmbunătăţite relaţiile dintre industrie şi comerţ. Cred că trebuie să se renunţe la aceşti aşa-zişi angrosişti din comerţ care fac comenzi după gustul lor, ce nu coincide cu cel al cumpărăto­rilor. Vor trebui organizate, cel puţin tri­mestrial, expoziţii republicane, precum şi în toate marile oraşe, unde industria uşoară să expună produsele sale şi să le supună examenului publicului larg. De asemenea, va trebui să se renunţe, mai­ cu seamă în domeniul confecţiilor şi al tricotajelor, la producţia de serie mare, să se realizeze o diversificare bogată, în­cît cetăţeanul să găsească pe piaţă mo­dele cît mai variate. ESTE NECESARĂ ÎMBUNĂTĂŢIREA PREVEDERILOR NOULUI CINCINAL IN DIRECŢIA DEZVOLTĂRII MAI INTENSE A INDUSTRIEI CONSTRUCTOARE DE MAŞINI Aş vrea, In primul rînd, să mă opresc asupra Industriei construcţiilor de ma­şini — ramură-cheie a industriei noas­tre, care are o importanţă esenţială pen­tru dezvoltarea întregii economii naţio­nale. In acest sector este necesar să se reanalizeze unele subramuri şi să se ia măsuri pentru majorarea sarcinilor cu­prinse în plan. Mă refer, înainte de toate, la construcţia de nave. Desigur, preve­derile din proiectul de plan nu sunt mici, dar, după părerea mea, sunt sub posibi­lităţi şi sub necesităţi, ţinind seama că transportul naval are un cost ridicat şi că, pe măsura dezvoltării economiei noas­tre naţionale, importurile de materii pri­me şi materiale cresc în anii cincinalului, iar în perspectiva anilor 1980 şi 1990 vor spori şi mai mult, este necesar să elabo­răm un program special pentru dezvol­tarea construcţiilor navale, care să pre­vadă o creştere mult mai substanţială a producţiei de nave în perioada 1971— 1975 faţă de realizările din actualul cin­cinal. Ministerul Industriei Construcţii­lor de Maşini va trebui ca, pînă la 15 decembrie, să analizeze şi să propună măsuri pentru sporirea suplimentară a producţiei de nave, prin folosirea maxi­mă a capacităţilor existente în şantierele actuale, dotarea cu utilajele necesare, ex­tinderea suprafeţelor de lucru, fără mari Investiţii. Trebuie luate măsuri ca încă din anul viitor să se înceapă realizarea programului special de construcţii de nave, în cadrul căruia să se prevadă chiar In acest cincinal producerea unor nave mari de pînă la 150 000 tone, destinate flotei noastre. In acelaşi timp, în dez­voltarea producţiei de nave trebuie să se aibă în vedere perspectiva folosirii mai intense a apelor interioare, mai bine zis limitrofe — mă refer în mod deose­bit la Dunăre. O altă observaţie pe care vreau s-o fac, în legătură cu o problemă importantă a construcţiilor de maşini, porneşte de la necesitatea realizării în ritm mai rapid a programului de dotare cu calculatoare electronice în vederea realizării siste­mului informatic de conducere unic al economiei. De aceea, consider necesară sporirea prevederilor programului de dezvoltare a industriei electronice, în special a celor privind producţia de cal­culatoare electronice, maşini de calcul, elemente de automatizare, aparate de măsură şi control, componente profesio­nale. în acest domeniu va trebui să fa­cem un efort mai intens, în aşa fel încît prevederile actuale să fie mărite cu cel puţin 40—50 la sută, în domeniul maşinilor-unelte, ţinînd seama de necesităţile economiei noas­tre, precum şi de faptul că aceste pro­duse sunt cerute pe piaţa externă, avînd asigurată o desfacere sigură, se impune să reanalizăm prevederile actuale şi să amplificăm programul de dezvoltare a acestei subramuri. Programul va trebui să pună accent pe maşinile-unelte care au la export un curs de revenire mai favorabil şi să se bazeze în primul rînd pe folosirea mai raţională a capacităţi­lor existente, pe dezvoltarea unor secţii de montaje. Aceasta va permite sporirea mai rapidă a producţiei în anii următori, urmînd ca numai spre anul 1973 să exa­minăm construirea unor noi obiective, în elaborarea programului va trebui să se urmărească mai buna folosire a sec­ţiilor de sculărie şi a secţiilor mecanice din întreprinderile celorlalte ramuri, unde există capacităţi­­mari, ce pot fi utilizate atît pentru producerea unor ma­şini complexe, cît şi pentru cooperare în realizarea unor subansamble, care să fie folosite pentru sporirea producţiei de ma­­şini-unelte. Ca urmare a discuţiilor avute cu ca­drele din agricultură şi în lumina mă­surilor stabilite pentru dezvoltarea aces­tei ramuri, se impune realizarea progra­mului de dotare a agriculturii cu trac­toarele şi celelalte maşini agricole ne­cesare fiecărei culturi. Acest program, aflat în curs de elaborare de către Mi­nisterul Agriculturii şi Silviculturii şi Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, trebuie să asigure ca pînă în 1975 să se rezolve practic problemele me­canizării tuturor lucrărilor agricole, nu numai la culturile mari, ci la totalitatea culturilor, inclusiv în legumicultură, vi­ticultură, pomicultură, precum şi în zoo­tehnie. Uzinele de tractoare şi maşini agricole trebuie să execute comenzile date de agricultură, să producă tipurile de tractoare şi maşini care sunt necesare acestei ramuri, cerute de unităţile agri­cole, iar nu cele care le sunt mai uşor de fabricat. Va trebui ca uzinele aparţi­­nînd Ministerului Agriculturii şi Silvi­culturii să producă unele maşini agricole de serie mică. Este necesar, totodată, să se folosească mai larg posibilităţile de cooperare cu alte ţări, pe bază de con­tracte ferme, în domeniul producţiei de maşini agricole. în ce priveşte asigurarea cu piese de schimb, în plan s-au introdus unele su­plimentări, dar mi se pare că nu se a­­junge la o rezolvare definitivă şi totală ; prevederile valorice introduse în plan nu arată dacă vor fi satisfăcute cerin­țele concrete ale beneficiarilor. Capitolul din plan­ referitor la piesele de schimb EFORTURI SPORITE PENTRU CA INDUSTRIA ALIMENTARĂ ŞI UŞOARĂ SĂ RĂSPUNDĂ INTR-UN GRAD MAI ÎNALT CERINŢELOR DE CONSUM ALE POPULAŢIEI Aş vrea să mă opresc asupra altei ramuri, căreia partidul şi guvernul îi acordă o mare importanţă, cu un rol deosebit în satisfacerea nevoilor de trai ale populaţiei — şi anume industria ali­mentară. In această ramură este nece­sar să se acorde mai multă atenţie di­versificării şi fabricării de noi sorti­mente de mărfuri. Faţă de realizările pe plan mondial, inclusiv din unele ţări socialiste, industria noastră alimentară continuă să se afle in urmă. Nu s-ar putea spune că această ramură, care ar trebui să se caracterizeze prin­­tr-o diversificare permanentă şi rapidă a producţiei, este dinamică, ci, dimpotrivă, este foarte statică. Aş da unele exemple. In timp ce în alte ţări, din porumb, car­tofi, fructe se fac tot mai numeroase şi variate preparate alimentare, la noi a­­ceste produse continuă să fie puţin pre­lucrate, iar sortimentele existente au o gamă foarte redusă. De asemenea, sorti­mentul de conserve este sărac, nu oferă consumatorului posibilităţi de alegere după preferinţe. Pe bună dreptate, cetă­ţenii doresc să găsească în magazine nu aceleaşi şi aceleaşi conserve de carne de porc în suc propriu, pe care le întîlneşti pretutindeni in întreaga ţară, — la mun­te şi pe litoral, la oraşe şi la sate — ci zeci şi zeci de sortimente din carne de vită, de oaie, de pasăre, preparate cu tot felul de garnituri. Fiecare fabrică de conserve trebuie să fie un laborator, să introducă noi reţete, noi produse, ţinînd seama de specificul diferitelor zone ale ţării. Stadiul în care ne aflăm ne impune să acţionăm pentru a realiza o mai mare varietate a hranei populaţiei ţării noastre Trebuie să părăsim formele actuale de producţie a mărfurilor alimentare, înca­drate în preţuri rigide, trecînd la reali­zarea unor produse­­pe gustul consuma­torului. Totodată, industria alimentară, reţeaua alimentaţiei publice — care în prezent oferă consumatorilor aproape pretutindeni aceleaşi preparate, adeseori de slabă calitate — trebuie să concure la apropierea structurii hranei cetăţenilor noştri de ace£a din ţările avansate. în multe ţări au loc importante schimbări în consumul populaţiei, în raport cu re­zultatele cercetărilor medicale care in­dică necesitatea unei alimentări variate, raţionale a omului în condiţiile vieţii moderne. Este cunoscut, de pildă, că în alimentaţia cotidiană scade ponderea pîinii şi a grăsimilor, crescînd în schimb cea a legumelor, fructelor. Este nevoie ca de aceste probleme să se ocupe mai îndeaproape cercetătorii noştri din do­meniul industriei alimentare, medicii dieteticieni, precum şi alţi specialişti. Pe lîngă aceasta, este necesar ca şi presa, radioul, televiziunea şi celelalte mijloace de care dispunem să contribuie la orien­tarea maselor de consumatori, la forma­rea gustului şi îndrumarea lor în alcă­tuirea unor meniuri raţionale, variate. Conducerea Ministerului Industriei A­­limentare, precum şi consiliile populare, care au unităţi de producere a bunurilor alimentare, vor trebui să întocmească un program special de diversificare a produselor, de producere a noi sorti­mente, folosind capacităţile existente, materiile prime din țara noastră. Este necesar, de asemenea, să se treacă ho­­tărît la crearea de întreprinderi care să fabrice alimente semipreparate în aşa fel încît consumatorul să-şi poată pre­găti uşor mîncarea. Consiliul de Miniştri va trebui să ana­lizeze munca Ministerului Industriei A­­limentare, structura producţiei în acest domeniu, care cuprinde şi o parte din economia locală, şi să stabilească măsu­rile necesare pentru ca încă din anul viitor să realizeze o diversificare sensi­bilă a sortimentelor. Legat de aceasta, cred că este necesar să fie revăzut şi programul de asigurare a spaţiului fri­gorific, accelerîndu-se crearea de spaţii şi depozite frigorifice, pentru a asigura păstrarea în condiţii bune fi alimente­lor. — Consider că in sectorul industriei ali­mentare — care are o mare importanţă în ridicarea nivelului de trai al poporului — in cincinalul următor trebuie să aibă SC.NTEIA - marți 1 decembrie 1970 ESTE IMPERIOS NECESARĂ SPORIREA PRODUCŢIEI MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE Un rol important în realizarea progra­mului nostru de investiţii revine indus­triei materialelor de construcţii. In le­gătură cu această ramură, aş vrea să fac­ unele observaţii în vederea îmbună­tăţirii prevederilor din plan. Cu toate că am stabilit sarcini mari şi am adoptat un program special în acest domeniu, mi se pare că totuşi nu satis­facem în suficientă măsură cerinţele eco­nomice şi ale populaţiei. în primul rînd, este nevoie să revedem modul de planifi­care ; prin plan se asigură materialele necesare construcţiilor din fondurile sta­tului, precum şi anumite cantităţi pentru sectorul cooperatist, dar nu se ia în con­sideraţie necesarul pentru zecile de mii de locuinţe ce se construiesc anual la sate şi nu se ţine seama de cerinţele unor cetăţeni din oraşe. Oricum, trebuie avut în vedere că pentru construcţia unei case este nevoie de ciment, fier-beton şi cărămidă sau prefabricate, care trebuie vîndute prin comerţul socialist. In viitor va trebui să se prevadă prin plan şi ma­teriale necesare pentru construcţiile ce se fac la sate şi în oraşe de către cetă­ţeni. Planificarea trebuie să cuprindă nu numai industria socialistă şi construcţi­ile social-culturale realizate de stat, ci să asigure materiale pentru construcţiile din întreaga economie. Totodată, sarci­nile de plan la materialele de construcţii vor trebui stabilite nu valoric, ci fizic. în al doilea rînd, trebuie sporită pro­ducţia materialelor de construcţii pe sea­ma capacităţilor existente, precum şi prin dezvoltarea lor cu investiţii minime, fără importuri. In prezent, consiliile populare judeţene au posibilitatea să-şi organizeze întreprinderi proprii pentru producţia de cărămidă, calcar, var, să stabilească preţuri la aceste, produse, ur­­mărindu-se ca ele să contribuie la sa­tisfacerea cerinţelor populaţiei. In vii­tor, va trebui să se acorde şi consiliilor populare comunale, cooperativelor agri­cole de producţie posibilitatea de a-şi organiza întreprinderi producătoare de materiale de construcţii proprii, a că­ror producţie să fie inclusă în plan. Nu este oare ridicol ca în ţara noastră, unde avem munţi de calcar, să se o­­prească în unele întreprinderi procesul de producţie — aşa cum s-a relatat aici — din cauza lipsei de var ? Fiecare în­treprindere, ţinînd seama de condiţiile favorabile ale ţării noastre, trebuie să-şi creeze propriile sale resurse de apro­vizionare cu materii prime, fără a aştepta să se producă dintr-un singur centru pentru toată țara. FOLOSIREA MAI INTENSĂ A RESURSELOR PROPRII DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE O problemă care aş dori s-o menţio­nez este aceea a bazei proprii de mate­rii prime şi materiale. Examinind pre­vederile referitoare la im­porturile de materii prime şi materiale, nu poţi să nu ajungi la concluzia că există o slabă preocupare pentru folosirea resurselor materiale din ţară. Va trebui să intensi­ficăm activitatea de descoperire a rezer­velor de minereuri şi minerale. Departamentul aprovizionării tehnico­­materiale trebuie să acorde toată aten­ţia folosirii posibilităţilor existente­­ în ţară pentru asigurarea materiilor prime. Nu numai Ministerul Industriei Miniere şi Geologiei trebuie să aibă un plan de dezvoltare a bazei de materii prime şi de materiale din ţară, ci este necesar să se elaboreze în acest domeniu un plan special pe întreaga economie, inclusiv de cercetare ştiinţifică, pentru a putea să valorificăm mai bine şi în condiţii mai bune materiile prime, resursele care le avem şi să creăm in perspectivă posibilitatea de a apela mai puţin la importuri din străinătate. Noi am renun­ţat prea uşor la punerea în valoare a unor resurse de minereuri din ţară, chiar cu conţinut mai sărac. De pildă, resursele mari de cenuşi de termocen­trală, şisturi bituminoase, pămînturi ar­­giloase din Oltenia ne dau posibilitatea să sporim producţia de aluminiu, pe bază de materii prime din ţară. Avem, de asemenea, resurse de materii prime pentru producţia sticlei, ceramicii, porţelanului. Gazul metan şi petrolul nostru se pretează la o prelucrare supe­rioară în industria chimică, dar nici aici nu s-a mers suficient la o valorificare corespunzătoare, mai avantajoasă. In legătură cu aceasta se ridică şi pro­blema maselor plastice. Pe plan mondial, ele capătă o pondere tot mai mare în în­locuirea unor materii prime şi materiale deficitare. Deşi am înregistrat progrese în producţia de mase plastice, totuşi ne aflăm încă la un nivel redus, în compa­raţie cu alte ţări. De aceea, trebuie ca, paralel cu elaborarea planului pentru dezvoltarea bazei de materii prime şi materiale, să se revadă şi planul indus­triei de materiale plastice şi producţia de înlocuitori, făcînd eforturi suplimentare pentru o mai bună acoperire a nevoilor în acest domeniu. Pe lîngă planul general pentru materii prime și materiale care trebuie să existe la Departamentul aprovizionării tehni­­co-materiale, este nevoie ca fiecare mi­nister care are în profilul său produce­rea de materii prime să-și elaboreze un program special pentru mai buna valori­ficare a materiilor prime şi materialelor, inclusiv un program de cercetare în a­­cest domeniu. Legat de aceasta este necesar să ana­lizăm mai bine problema ritmicităţii a­­provizionării tehnico-materiale, pentru a asigura o mai bună desfăşurare a pro­cesului de producţie. O parte însemnată din neajunsurile producţiei, inclusiv în ce priveşte calitatea producţiei, sunt le­gate şi de lipsa de ritmicitate în aprovi­zionare, de faptul că cooperarea în pro­ducţie în diferite domenii de activitate este slab organizată. Rog pe toţi tovarăşii vicepreşedinţi ai guvernului, pe toţi mi­niştrii, să examineze atent, la nivelul tu­turor ramurilor, posibilităţile de a asigu­ra o aprovizionare ritmică, introducerea unui sistem eficient de aprovizionare care să funcţioneze operativ, pentru a permite desfăşurarea normală a producţiei şi a putea pretinde intr-adevăr ordine şi disciplină în toate unităţile. (Continuare in pag. a IlI-a)

Next