Scînteia, octombrie 1971 (Anul 40, nr. 8924-8954)

1971-10-27 / nr. 8950

PAGINA 2 O MĂSURĂ DE DEOSEBITĂ ÎNSEMNĂTATE PURN­ PERFECŢIONAREA CONDUCERII ÎNTREGII VIEŢI ECONOMICE ŞI SOCIALE Preceptul „la locul potrivit, omul potrivit“ işi va găsi aplicare pretutindeni Chiar şi la o primă lectură îţi dai seama că la baza noii legi ce regle­mentează încadrarea şi promovarea în muncă a personalului din unită­ţile socialiste de stat se află profun­dul democratism ce caracterizează viaţa noastră economică şi socială. Este semnificativ, în această privin­ţă, că noul act legislativ conferă fie­cărui colectiv dreptul să-şi spună pă­rerea deschis în legătură cu activi­tatea cadrelor, dar mai ales cînd este vorba de promovarea unei persoane într-o funcţie de conducere. Eu am să mă refer, mai concret, la preve­derile unui singur subcapitol, cel care stabileşte promovarea in muncă a personalului. Lucrez de aproape 12 ani la uzina „1 Mai" din Ploieşti, astfel incit­am posibilitatea să compar sistemul de Încadrare şi promovare a cadrelor de pînă acum cu reglementările noii legi. Evident, şi înainte — cel puţin la noi în unitate — criteriile erau cele principiale. Promovarea unui inginer într-o funcţie de şef de secţie, sau în altă muncă de condu­cere, se făcea potrivit calităţilor pro­fesionale şi morale. In cele mai mul­te cazuri se consultau şi oameni din colectivul respectiv, dar această con­sultare era, aş zice, benevolă şi nu intotdeauna intr-un cadru organizat. Astăzi insă, prin stabilirea unor criterii precise, se evită arbitrariul, subiectivismul, posibilitatea ca în funcţii de conducere să se „strecoa­re“ vreun cadru necorespunzător. Există depline posibilităţi de a evita acest lucru intrucît se prevede ca la promovarea într-o funcţie de condu­cere a unei persoane să se ceară pă­rerea colectivului în care aceasta lu­crează şi urmează a fi numiţi în a­­ceste funcţii numai acei oameni care au obţinut cele mai bune recoman­dări din partea colectivului respec­tiv. Repet, după părerea mea, este forma cea mai judicioasă în care, după cum spuneam, se aplică unele din principiile esenţiale ale demo­cratismului socialist, dîndu-se posibi­litatea oamenilor muncii, în calita­tea lor de producători şi proprietari ai mijloacelor de producţie, să-şi spu­nă răspicat cuvîntul în privin­ţa promovării cadrelor în func­ţii de conducere, ca unii care cunosc cel mai bine şi pot aprecia obiectiv calităţile şi rezultatele în muncă ale celor ce urmează a fi pro­movaţi. Mi se pare excelentă, pentru uti­litatea ei, şi ideea introducerii unui sistem de apreciere anuală a perso­nalului tehnic, economic şi adminis­trativ, care să oglindească rezulta­tele obţinute în îndeplinirea sarcini­lor de serviciu, nivelul pregătirii profesionale şi de cultură generală, calităţile personale, preocuparea faţă de interesele unităţii, comporta­rea în cadrul colectivului, în familie şi societate, atitudinea faţă de intere­sele generale ale patriei. Astfel con­cepută, această caracterizare ajută mult nu numai la stabilirea, la un moment dat, a unei păreri, dar oferă prilejul de a vedea cum evoluează profesional şi politic un om sau al­tul. Colectivul are posibilitatea ast­fel ca, în cunoştinţă de cauză, să in­tervină, să dea ajutor acolo unde este nevoie, să îndrepte unele lu­cruri greşite. Mă gindeam, citind paragrafele legii, că uneori o per­soană sau alta poate bate pasul pe loc sau, pur şi simplu, nu face faţă îndatoririlor funcţiei respective. Există posibilitatea să fie schimbat ? Da. Pentru că actul normativ a avut în vedere şi o asemenea situaţie prin aceea că aprecierile se finali­zează cu calificative de foarte bine, bine, satisfăcător, slab date nu de un singur om, ci de un întreg colectiv. Deci, în cazul cînd se constată că respectivul cadru nu mai poate ţine pasul cu sarcinile postului său se pot restabili lucrurile, după precep­tul : „La locul potrivit, omul po­trivit". Ing. Gabriel MARINACHE Centrala industrială de utilaj petrolier din Ploieşti Promovarea in muncă după studii şi vechime-un imperativ resimţit in producţie Ca vechi specialist în ramura de celuloză şi hîrtie, consider că legea care reglementează condiţiile de stu­dii, de vechime şi de pregătire po­litică a cadrelor alese sau numite în funcţii de conducere este deosebit de utilă in stadiul actual de dezvoltare a economiei noastre naţionale ; ea răspunde unei necesităţi fireşti, înca­­drindu-se organic in ansamblul mă­surilor întreprinse de partidul şi sta­tul nostru pe linia continuei perfec­ţionări a conducerii întregii vieţi e­­conomice şi sociale din ţara noastră. Realităţile din întreprinderea în care îmi desfăşor activitatea confirmă pe deplin utilitatea noii legi. Practica a dovedit că acolo unde au fost puşi în fruntea unor colective oameni cu experienţă îndelungată şi cu o temei­nică pregătire profesională şi politică, rezultatele obţinute în producţie au fost întotdeauna bune. Din păcate insă mai sunt în unitatea noastră destule cazuri cînd drept conducători ai locurilor de producţie au fost nu­mite cadre fără experienţă, ceea ce a avut efecte negative asupra pro­ducţiei. Aşa s-au petrecut lucrurile la secţiile de fabricare a celulozei şi hîrtiei subţiri unde au fost încadraţi ca şefi de secţie tineri ingineri abia veniţi de pe băncile facultăţilor. La fel stau lucrurile şi în momentul de faţă la secţia de fabricare a hîrtiilor speciale (F-5) unde conducerea pro­ducţiei a fost încredinţată unui ingi­ner stagiar. Cu toată strădania lui, lipsa de experienţă il împiedică să găsească mijloacele de înlăturare a greutăţilor întîmpinate, ceea ce face ca secţia să nu producă pe măsura capacităţii ei. Iată de ce consider pe deplin îndreptăţită prevederea noii legi că in funcţia de şef de secţie poate fi numit numai acel inginer care are o vechime în specialitate de cel puţin 8 ani, pentru secţiile de gra­dul I, timp suficient pentru acumu­larea unei experienţe de muncă ne­cesară conducerii colectivului şi a proceselor tehnologice. Nu încape în­doială că aplicarea prevederilor noii legi va avea efecte pozitive asupra activităţii întreprinderilor noastre, ca şi asupra aceleia a tuturor unităţilor socialiste de stat. Ing. Nicolae MOCANU şeful serviciului tehnic ferm, şi de cercetare la C.C.H. M. bacău Un instrument eficient al aplicării democratismului socialist in viaţa întreprinderilor Pe platforma petrochimică a Pi­­teştiului îşi desfăşoară activitatea multe mii de constructori pentru a fructifica marile investiţii, alocate in­dustriei chimice ; în actualul cinci­nal se dublează şi se triplează ca­pacităţile existente aici. Cu viu in­teres am citit legile adoptate recent, între care şi legea cu privire la în­cadrarea şi promovarea în muncă a personalului din unităţile socialiste de stat. Citind-o rămîi cu imaginea certă, generatoare de optimism şi în­credere, că toţi cetăţenii patriei noas­tre pot deveni utili societăţii în funcţie de chemarea şi pregătirea lor, de nevoile generale ale societăţii şi ale colectivului în care urmează să-şi desfăşoare activitatea. Văd în noua lege un instrument eficient de adîn­­cire a aplicării principiilor democra­tismului socialist în viaţa unităţilor economice, social-culturale şi admi­nistrative. In contrast cu realităţile din ţările capitaliste, la noi dreptul la muncă, participarea membrilor so­cietăţii la întreaga viaţă economică, aşa cum se desprinde din capitolul X al legii, îşi găseşte izvorul în proprie­tatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, în faptul că în dubla lor calitate de producători şi proprietari, oamenii muncii au dreptul şi obli­gaţia să participe nemijlocit la îm­bunătăţirea organizării ,şi conducerii unităţilor socialiste de stat. Prevede­rile legii stabilesc clar drepturile şi obligaţiile personalului încadrat în muncă, precum şi ale cadrelor de con­ducere, lucru de mare însemnătate pentru întărirea răspunderii indivi­duale şi colective în îndeplinirea sar­cinilor ce revin fiecăruia. Cui nu îi dă un sentiment de siguranţă faptul că lucrează în meseria sa, că este remunerat după rezultate, că parti­cipă la conducerea unităţii, că i se asigură posibilitatea de a-şi ridica nivelul de pregătire profesională şi politică­­. In calitatea de maistru, conducător direct pe locul de producţie, mă an­gajez să asigur respectarea strictă a prevederilor legii, să veghez ca a­­precierea anuală a muncitorilor con­structori, precum şi promovarea ce­lor mai buni dintre ei în diferite trepte sau gradaţii să se facă in mod obiectiv, cinstit, in lumina criteriilor stabilite. Sunt încredinţat că, astfel, noua lege va crea condiţii ca toţi ce­tăţenii ţării să-şi dovedească din plin utilitatea faţă de unitatea de muncă din care fac parte, faţă de societate. Marin DRAGHICI maistru la Trustul de construcţii industriale Argeş ŞEDINŢE COMEMORATIVE Marţi dimineaţa au început la Iaşi lucrările celei de-a 28-a sesiuni ştiinţifice a cadrelor didactice de la universitatea Al. I. Cuza, sesiune dedicată memoriei marelui istoric Nicolae Iorga. In cadrul şedinţei fes­tive, prof. dr. docent Ion Creangă, rectorul universităţii ieşene, a evo­cat personalitatea marelui istoric şi preocupările sale legate de cerceta­rea problemelor originii şi formării poporului român. In decursul celor 5 zile, lucrările sesiunii se vor desfă­şura în cadrul a 10 secţii de speciali­tate, în care vor fi prezentate aproa­pe 500 de comunicări şi referate Ştiinţifice. Sub auspiciile Academiei Republi­cii Socialiste România, marţi a avut loc în Capitală o şedinţă comemora­tivă consacrată împlinirii a 125­ de ani de la naşterea lui Dimitrie Brân­­dză, medic şi naturalist de reputaţie mondială, şi a 100 de ani de la naş­terea renumitului naturalist Eugen Botezat. Despre viaţa şi personalitatea pro­fesorului Dimitrie Brândză — repre­zentant de seamă al ştiinţei româ­neşti, care şi-a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea botanicii, zoologiei, anatomiei şi a altor disci­pline — a vorbit acad. Emil Pop.­­ In continuare, prof. dr. doc. Tr. Stefureac s-a referit la cercetările savantului in domeniul botanicii, iar prof. dr. doc. I. Tarnovschi a relevat contribuţia lui Dimitrie Brândză la studiul morfologiei şi la organizarea Grădinii botanice din Bucureşti. Au fost apoi prezentate comunicări privind activitatea ştiinţifică şi di­dactică a prof. Eugen Botezat, re­numit naturalist, cunoscut îndeosebi pentru studiile sale asupra organe­lor de simţuri ale animalelor verte­brate, asupra vînatului şi ocrotirii acestuia. In acelaşi cadru, prof. R. Codreanu, membru corespondent al Academiei, a vorbit despre cercetă­rile in domeniul fiziologiei ale savan­tului, prof. C. Motaş a relevat im­portanţa studiilor de ecologie, efec­tuate de prof. E. Botezat, iar dr. L. Budescu, membru corespondent al Academiei, a înfăţişat activitatea de pedagog şi îndrumător a numeroase generaţii pe care profesorul comemo­rat a desfăşurat-o de-a lungul a mai multor decenii. In aceeaşi zi, în incinta Academiei, a fost deschisă o expoziţie documen­tară care evocă aspecte din viaţa şi activitatea celor doi eminenţi oa­meni de ştiinţă. (Agerpres) ★ SC1 NT El A - miercuri 27 octombrie 1971 „MICA CIUPEALĂ" pe patru roţi In ultimul timp, In acţiunile de control iniţiate fie direct de către organele de miliţie, fie in colaborare cu reprezentanţi ai unor ministere, se constată — pe lingă alte deficien­te — şi numeroase practici prin care maşinile statului sunt transfor­mate de unii in mijloace de satisfa­cere a unor interese personale. Re­cent, am însoţit organe ale Inspecto­ratului General de Miliţie intr-una din acţiunile de control de acest fel. — Ce transportaţi dv. ? Şoferul Alexandru Mache de pe I.M.S.-ul I-PH-904, care aparţine Spitalului din Urlaţi, încearcă să „vireze“ răspunsul. „ Am fost cu treburi pînă la Plo­ieşti şi-acum, spre seară, ne retra­gem şi noi acasă. Frumos răspuns , dar ofiţerul de miliţie nu se mulţumeşte cu atît. Cercetează maşina şi, ce să vezi , I.M.S.-ul spitalului transporta un „pasager“ din cale afară de rotofei — un porc. Cumpărătorul era Nicolae Sersea, iar cursa fusese a­­probată tacit de o rudă a sa, con­­tabil-șef la spital. Aprovizionarea pentru iarnă este la ordinea zilei , pentru procurarea anumitor provizii ca și pentru dife­rite alte transporturi — este un lucru știut — mijloacele auto sunt mult solicitate. Cei mai mulţi cetăţeni a­­pelează, când se iveşte o asemenea nevoie de maşini, la serviciile între­prinderilor specializate în efectuarea de transporturi pentru populaţie, plătind tarifele legale. Alţii insă, so­licită o „mină de ajutor“ din partea unor conducători auto care — scă­paţi de sub controlul întreprinderi­lor şi instituţiilor — folosesc ma­şina statului ca pe un bun personal. — Actele de plată a transportului ! Conducătorul auto Florinei Agher­ghinei — titular pe autovehiculul 21-BC-4170 al U.M.T.F. Bacău — înalţă din umeri : „N-am“. Auto­camionul era încărcat „ochi“ cu lemne pentru un cetăţean pe care-l taxase pe cont propriu (şi nicidecum pe cel al întreprinderii). Exact cu două săptămîni în urmă, acelaşi şo­fer fusese descoperit de organe ale circulaţiei săvîrşind aceeaşi abatere: transport clandestin ! Recidiva il o­­bligă acum pe afacerist să facă cu­noştinţă cu codul penal. ...Pe şoseaua Alexandria-Bucureşti este oprit microbuzul TV 31-B-8620 (şofer : Nicolae Enculescu). — Cui aparţine maşina ? — întreprinderii de industrie a laptelui. Cum in maşină locul cisternelor de lapte il luaseră nişte butoaie (!?), organele de miliţie solicită acte care să justifice transportul. Şoferul nu avea foaie de parcurs pentru efec­tuarea cursei şi nici acte care să do­vedească provenienţa celor 400­­ de vin pe care-i transporta de la Rm. Vîlcea la Bucureşti. Cercetarea, care se află în curs de desfăşurare, va lămuri cum a ajuns maşina între­prinderii de industrie a laptelui să devină, transportoare de... vis. ...Un camion da Clone­t— 22-B-3569 — se chinuie să intre in curtea, cam strimtă, a unui cetăţean din comuna Mogoşoaia. Ofiţerul de miliţie­ îl controlează şi descoperă înăuntru o „mică bază ambulantă“ de aprovizio­nare cu materiale de construcţii : nisip, pietriş, var. — Formele de transport ! Conducătorul auto Lica Turnea, de la autobaza nr. 2 Giuleşti, încearcă o explicaţie : — Nu mă notaţi, tovarăşe. In car­net. Am avut şi eu o obligaţie faţă de un coleg de muncă. Să fim oa­meni (da, dar mai ales, să fim oameni corecţi — n.a.). Vă spun drept, sînt materialele unui me­canic de la garajul nostru (a vorba de Gavrilă Piţu — n.a.). M-a rugat să i le reped pînă aici, şi le-am repezit. — Da, dar „le-ai repezit" fără foaie de parcurs, fără acte care să justifice provenienţa materialelor, fără chitanţă de taxare a transportu­lui , intr-un cuvînt, o afacere „ca sub mină“ ! Ne oprim aici cu relatările, pentru a face loc unor observaţii de ordin mai general. Maşinile, reprezintă , cum sunt folosite MAŞINILE INSTITUŢIILOR ŞI ÎNTREPRINDERILOR POSESOARE DE PARCURI AUTO avuţie importantă a societăţii noastra şi folosirea lor, in modul cel mai chibzuit cu putinţă, ne interesează pe toţi. In ciuda existenţei unor acte normative — care reglementează în mod precis cum trebuie utilizate a­­ceste mijloace — zeci, sute și chiar mii de mașini sunt sustrase uneori de la activitatea lor — destinată in­tereselor economiei — pentru a fi folosite in cu totul alte sco­puri. In perioada 15 mai — 30 septembrie, de exemplu, controa­lele efectuate de echipaje ale miliţiei şi ale altor organe de con­trol departamentale au depistat circa 23 000 de autovehicule care circulau fără forme legale de transport (fără foi de parcurs, fără acte de justifi­care a provenienţei mărfurilor, fără boniere de taxare a călătorilor etc.). Să prezentăm şi o statistică pe de­ţinători de parcuri : unităţile din Mi­nisterul Transporturilor şi Telecomu­nicaţiilor aveau, în total, în nere­gulă 9 770 de autovehicule ; din Mi­nisterul Agriculturii, Industriei Ali­mentare, Silviculturii şi Apelor — 2 010 ; din Ministerul Construcţiilor Industriale — 2 384. Urmează, în or­dine, Unităţile din Ministerul Mine­lor, Geologiei şi Petrolului (1012 autovehicule), Ministerul Energiei Electrice (822), Ministerul Chimiei (560) etc., etc.­­ Pentru fiecare din aceste transporturi fără forme legale s-a băgat mina in buzunarul statului , pentru salarii, benzină, ulei, pen­tru piese de schimb. Ne întrebăm a­­tunci : de ce mai există, în schemele anumitor întreprinderi, șefi de garaje, dispeceri, ori întreg aparat de control, dacă, in atitea cazuri, șoferii folosesc maşinile după cum poftesc ? De ce permit ministerele şi celelalte insti­tuţii in cauză persistenţa unei ase­menea situaţii ruşinoase, de bun plac şi debandadă ? Să facem un calcul sumar : dacă admitem, de pildă, că unul singur dintre aceste transporturi ar fi cos­tat, in medie, 1 000 lei — cheltuială minimă pentru plata salariilor, cos­tul lubrifianţilor şi altor materiale — ajungem la concluzia că economia era păgubită, nici mai mult nici mai pu­ţin, decit cu 2,5 milioane lei ! (Şi e vorba doar de cazurile depistate). Cal­culul este, repetăm, ipotetic, dar el dezvăluie ce consecinţe pot avea transporturile clandestine, plimbările pe banii statului, folosirea neraţională a maşinilor. Nu mai insistăm asupra faptului că asemenea transporturi contribuie mult la uzura prematură a irmaşinilor; sunt atâtea instituţii care ştiu foarte bine să se văicărească pe motivul că n-au primit maşini noi sau piese de schimb, dar trec sub tăcere cu cit s-a grăbit îmbătrâni­rea celor existente prin asemenea curse frauduloase. Curse care, tre­buie adăugat, sunt nu rareori în le­gătură cu alte acte de necinste, cu sustrageri de bunuri. Cum se explică aceste practici ? Ce cauze credeţi că le generează ? —­­l întrebăm pe tovarăşul colonel Laurian Voinea, adjunct al şefului Direcţiei circulaţiei din Inspectoratul General de Miliţie. „Cauzele nu trebuie cău­tate prea departe — ne spune dînsul. Ele îşi au originea în slaba disciplină din garajele unor întreprinderi şi in­stituţii, în lipsa unui control perma­nent şi exigent din partea conduceri­lor asupra felului cum sunt utilizate maşinile aflate în dotarea propriului parc. Legea nr. 1 din 1970 privind a­­sigurarea disciplinei în unităţile socia­liste stabileşte că „organele de con­ducere răspund în faţa statului şi a colectivelor de salariaţi pentru orga­nizarea judicioasă a întregii activi­tăţi, pentru integritatea avutului ob­ştesc şi buna gospodărire a fondurilor materiale şi băneşti“. Atîta vreme cit se petrec fapte cum sunt cele rela­tate, cit avem de-a face cu încălcări flagrante ale legii, este necesar ca, pe lingă sancţiunile date de organele de miliţie, conducerile întreprinderilor şi departamentelor posesoare de parcuri auto să acţioneze cu mai multă hotărire pentru întărirea disci­plinei, pentru respectarea legalităţii transporturilor. Am vrea să atragem atenţia şi asupra unui alt fapt. Pe lingă pagubele materiale pe care le a­­duc economiei — consum de benzină, de cauciucuri, de alte materiale — fo­losirea maşinilor în mod nelegal con­stituie şi un pericol social : obsedaţi de ilegalitatea transportului, conducă­torii auto fac exces de viteză, sunt nervoşi, se găsesc permanent în faţa pericolului de a comite accidente“. Datoria neîntîrziată a forurilor de resort — ministere, departamente, conduceri de centrale şi întreprinderi — este de a analiza cu toată răspun­derea cum sunt folosite mijloacele de transport, de a stabili, în spiritul le­gii, măsuri radicale pentru întronarea unui control permanent şi sistematic asupra folosirii parcului auto, în aşa fel incit toate autovehiculele să ser­­­vească exclusiv interesele economiei, ale statului nostru. Constantin PRIESCU CINE SĂ MEARGĂ PE TEREN? (Urmare din pag. I) „golurile" de aprovizio­nare ivite la un moment dat, nu sunt evitate, auto­mat, cele viitoare. Pen­tru asemenea deficienţe nu sunt răspunzători numai gestionarii magazinelor şi depozitelor, ci şi merceolo­gii, ceilalţi lucrători ai apa­ratului comercial. Respecta­rea cu stricteţe a regulilor de comerţ şi, deci,­ buna a­­provizionare a cumpărăto­rilor nu se pot asigura de­cit înţelegînd întreaga res­ponsabilitate ce revine tu­turor salariaţilor din co­merţ. Din păcate, însă, chiar unii directori de în­treprinderi comerciale igno­ră această cerinţă. Directo­rul O.C.L. Alimentara­ Arad, de pildă, nu-şi poate expli­ca de ce nu se livrează din depozit mărfurile existente. Cum să-şi explice acest lu­cru, dacă află abia de la noi­­ că există numeroase note de comandă neonorate de către depozite şi care așteaptă de 4—12 zile. — Am aflat că termenul maxim de onorare a comen­zilor este de 3 zile... — pre­cizăm noi. — Asta am stabilit-o noi — ni se răspunde — dar nicăieri nu scrie că terme­nul trebuie respectat. Este mai mult decit evi­dent că, atunci cînd condu­cerea unei întreprinderi își consideră facultative pro­priile dispoziţii, deficienţele de ordin organizatoric, aba­terile de la regulile de co­merţ îşi fac loc , lucrătorii din aparatul comercial, şe­fii de unităţi trec — la rindul lor — cu destulă u­­şurinţă peste unele preve­deri ale actelor normative în vigoare, care reglemen­tează activitatea in acest sector. Adesea, neregulile săvir­­şite de lucrătorii comerciali se răsfrîng direct, materia­liceşte, asupra unor cumpă­rători. Neafişînd toate pre­ţurile, de pildă, la magazi­nul nr. 113 din Reşiţa, con­servele de carne de porc se vindeau cu 12,75 lei (în loc de 10 lei) ; la restaurantele Podgoria și Zahana din A­­rad, preparatele culinare erau preluate de la bufet, bar sau bucătărie, fără a se elibera bonuri de marcaj, iar listele de meniu nu e­­rau completate la zi cu toa­te datele necesare pentru a identifica sortimentele exis­tente şi preţul lor ; urmarea era că notele de plată pen­tru consumatori nu erau întocmite, sau se completau formal. Asemenea „omi­siuni“ sunt menite să ascun­dă — atit organelor de con­trol, cit şi consumatorilor — elementele care ar permite identificarea unui produs, a preţului perceput şi a can­tităţii livrate. Referitor la asemenea acte, H.C.M. 2­003 menţionează : lipsa etiche­telor sau listelor-meniu, ne­­eliberarea de bonuri de vînzare sau note de plată completate cu toate datele, neemiterea bonurilor de marcat pentru ridicarea produselor sau preparatelor de la secţii în unităţile de alimentaţie publică sunt contravenţii la regulile de comerţ. S-a încercat să se acredi­teze ideea că organele co­merciale — însărcinate, prin natura atribuţiilor, cu func­ţii de control — nu au per­sonal suficient pentru a cu­prinde întreaga reţea . „Nu mai ştim ce să facem nici noi mai intîi" — ni s-au prins coordonatorii comerţului reşiţean. „Argu­mentul“ nu rezistă însă nici celei mai sumare analize. Am cerut, de pildă, nu de mult, tuturor merceologilor de la O.C.L. Alimentara- Reşiţa şi de la Direcţia co­mercială judeţeană să ne comunice în ce a constat programul uneia dintre zi­lele lor de muncă, aleasă la intîmplare. Răspunsul a fost acelaşi : „lucrări de birou, corespondenţă, diverse si­tuaţii“. Desigur, sunt şi zile în care merceologii îşi fac cu adevărat datoria, se deplasează la magazine, impulsionează aproviziona­rea. După cum ne-am putut da seama însă, munca de birou este incă, în mod inexplicabil, preponderentă faţă de activitatea vie, efi­cientă de teren. Sunt şi alte situaţii : la Bacău, de exemplu, după ce con­troalele întreprinse de aparatul comercial sunt şi aşa destul de rare, efectul lor este diminuat de modul superficial în care sunt rea­lizate. „Vizitele merceolo­gilor sunt mai mult de... curtoazie — ne spunea şeful unităţii nr. 29. Le-am sesizat în repetate rânduri modul defectuos în care magazinul este aprovizionat, lipsa unor sortimente, dar nu ne-au a­­jutat cu nimic“. Din toate aceste motive, controalele sunt adeseori inoperante, iar măsurile se aplică cu întîr­­ziere sau chiar niciodată. Ineficienta controlului În­treprins de organele de spe­cialitate este, credem, una dintre cauzele menţinerii şi perpetuării deficienţelor de ordin organizatoric în re­ţeaua comercială. Aceasta determină, la unii, apariţia atitudinii formale faţă de obligaţia de a respecta re­gulile bunei serviri a cum­părătorilor. Făcînd apel la o anumită experienţă, acu­mulată în ultimul timp — ne referim la acţiunea des­făşurată, cu câteva luni în urmă, de brigăzi ale Consi­liului Economic — devine limpede că nu s-a ţinut cont în suficientă măsură de recomandarea ca efec­tuarea controlului să fie tratată ca o obligaţie esen­ţială, pentru toţi cei cu atri­buţii în acest sector, de la primar şi pînă la ultimul inspector. De aceea, consi­derăm necesar să se iniţieze măsuri hotărîte pentru re­vizuirea metodelor de lucru, a concepţiei de îndrumare şi control, care să ducă la dezvoltarea spiritului de răspundere, a seriozităţii şi a exigenţei tuturor lucrăto­rilor, atît a celor din ma­gazine, cit şi a celor din aparatul comercial. La C E. I. L. Oradea Mobilă modernă, de calitate In cadrul Combinatului de ex­ploatare şi industrializare a lem­nului din Oradea există două fabrici de mobilă. Cea mai tînără se numeşte „Alfa“. Se numeşte aşa pentru că este prima fabrică construită după înfiinţarea com­binatului. Ea a început să pro­ducă in primăvara anului 1969 şi s-a impus de la început atît prin calitatea mobilei, cit şi prin modelele realizate. Este eloc­ventă afirmaţia inginerului Cor­nel Cornea, director tehnic al combinatului : „Fabrica noastră a adus pe piaţă noi tipuri de mobilă, noi atît prin concepţie, cit şi prin realizare. Ele sint mo­derne, frumoase, îngrijit lucrate şi bine lustruite. Lacul, care le dă un luciu deosebit, este din­­tr-un material pe care apa nu-1 pătează, iar ţigara nu-1 arde". In vederea conceperii unor tipuri de mobilă cit mai moderne şi adecvate noilor locuinţe, spe­cialiştii de la C.E.I.L. Oradea şi cei de la întreprinderea jude­ţeană de proiectări, împreună cu constructorii, se consultă de ne­numărate ori. Recent, în cadrul combinatului a fost elaborat un număr de 12 planşe care repre­zintă diferite tipuri de locuinţe şi modul cum se pot ele mobila. Primele sufragerii s-au numit „Dacia“. Acum se vorbeşte des­pre „Dacia 2“. Noul tip de mobi­lă „s-a născut“ în urma sugesti­ilor făcute de numeroşi cumpără­tori, care au venit cu propuneri pe care conducerea combinatului le-a luat în consideraţie. La cel de-al V-lea pavilion de mostre de bunuri de consum de la Bucu­reşti această mobilă a întrunit aprecieri atît din partea specia­liştilor, cit şi a vizitatorilor. Mobila fabricată în unităţile C.E.I.L. Oradea este tot mai căutată în ţară şi pe piaţa in­ternaţională. Ea se exportă în 34 de ţări, printre care Anglia, Franţa, U.R.S.S., S.U.A., R.F. a Germaniei, Olanda, Suedia, Nor­vegia, R.P. Polonă, R.P. Bulgaria, Italia, R.P. Ungară. Aurel POP corespondentul „Scînteii" I­ n faptul1 DIVERS între foc şi apă Aflat pe cîmp la o depărtare de 25 km de sat, Ion Bălan, paz­nic la cooperativa agricolă de producţie din Fîntinele (Bacău) avea sarcina să păzească porum­bul depozitat în arioaie. După o vreme, stînd în faţa colibei, a făcut foc să se încălzească. Şi după ce s-a încălzit bine, i s-a făcut sete. A plecat după apă, lăsind focul aprins. Rămase in seama vintului, flăcările s-au extins repede, cuprinzind mai Intîi cocenii din apropiere şi a­­poi arioaiele cu ştiuleţi. Pînă să anunţe satul, pînă să sosească pompierii de la Bîrlad, focul a mistuit 4 arioaie, in care se a­­flau peste 10 vagoane de po­rumb. Desigur, neglijenta îl va costa scump pe Ion Bălan. Dar întîmplarea lui poate constitui acum, în plină toamnă, cînd pe cîmp se află o bună parte din recoltă, un avertisment pentru cei ce cred că se pot juca cu focul. Cursa fatală Intr-una din nopţile trecute, conducătorul auto Grigore Mi­­rus din Domneşti (Argeş) s-a urcat la volanul autocamionului 21—AG—726 — proprietatea I.M.T.F. Piteşti — şi, împreună cu consăteanul său Constantin Bădilă, în virstă de 22 de ani, a plecat la o nuntă în comuna Corbi. Obosit probabil de alte drumuri, făcute în ziua prece­dentă, şoferul a adormit în timp ce maşina se afla în plină viteză. Autocamionul a părăsit şoseaua şi a intrat în şanţ. In urma a­­cestui accident, Constantin Bă­dilă a decedat. La primele cer­cetări, s-a stabilit că şoferul care-l conducea nu lucra în mod obişnuit pe acest autocamion. Desigur, el va suporta acum consecinţele de rigoare. Dar cei de sub nasul cărora a dispărut autocamionul ce vor păţi oare ! Un joc oprit la timp După ce şi-au făcut lecţiile, e­­levii Gheorghe Capră, Viorel Caşica şi alţi ciţiva colegi de-ai lor, toţi din oraşul Piatra Neamţ, au ieşit într-o după-amiază la joacă pe malul rîului Bistriţa. Aici, împărţiţi în grupe de „specialişti“, ei au început să execute săpături „arheologice“. După numai citeva zgîrieturi in pămînt, spre surprinderea lor, au scos la iveală mai multe car­tuşe neexplodate. Dîndu-şi sea­ma că acestea nu sunt obiecte de joacă, micii arheologi au ho­­tărît să pună punct curiozităţii care începea să-i încerce şi să suspende imediat orice fel de săpături pe un teren atît de pri­mejdios. A fost o renunţare binevenită pentru toţi. La scurt timp după aceea, ei au semna­lat „descoperirea“ organelor de miliţie, pentru ca acestea să o ducă pînă la capăt cu mijloacele adecvate. Cărţi rare Renumite pentru cărţile de rară valoare aflate in depozitele lor, Arhivele Statului s-au îm­bogăţit recent cu patru noi vo­lume care au aparţinut unor personalităţi celebre. Este vorba de două volume din biblioteca personală a lui Cristian Tell, r­e­feritoare la Unirea Principate­lor, şi de alte două care poartă autografele scriitorilor Anatole France şi Alexandru Vlahuţă. „Doctoriţa“ venea de la... penitenciar Intr-una din zilele trecute, o­­ficiantul sanitar Florea Dulcă din comuna Plosca (Teleorman) era un al nouălea cer. Norocul ii scosese în cale pe noul medic, picat in dispensar pe nepusă masă, iar el se grăbise să-i facă cea mai bună impresie. Şi, pen­tru că noua sa cunoştinţă, Maria Pirvu, din comuna Leu (Dolj), dorea să intre imediat in exer­ciţiul funcţiunii, i-a predat cheia de zi cabinetul medical şi s-a o­­ferit să o prezinte oficialităţi­lor locale. O dată terminate toa­te formalităţile de prezentare (cu care prilej, in paranteză fie spus, oficiantul sanitar, in cali­tatea sa de viitor subaltern, nu îndrăznise să-i ceară nici bule­tin, nici repartiţie, iar oficiali­tăţile comunei se declaraseră satisfăcute de garanţiile oferite de... recomandarea lui), Maria Pirvu s-a apucat de treabă, fără a se sinchisi dacă va fi sau nu trecută pe statele de plată. A început să dea consultaţii, să elibereze reţete şi... să facă dis­părute diverse obiecte din ca­sele pe care le vizita. După 5 zile insă, cînd a primit din par­tea direcţiei sanitare judeţene invitaţia de a veni la Alexan­dria, Maria Pirvu s-a de­cis... să-şi caute post în altă parte ! Intrucit, după cum s-a constatat ulterior, dumneaei nu venise la­ dispensar direct de pe băncile facultăţii, ci de la... pe­nitenciar ! In curm­ă, ea se va întoarce în acelaşi loc cu o nouă „diplomă“. Cit despre cei ce i-au pus dispensarul la dispoziţie, sperăm că organele de resort le vor pune şi lor... diagnosticul de rigoare ! Rubrică redactată de­­ Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii".

Next