Scînteia, octombrie 1971 (Anul 40, nr. 8924-8954)

1971-10-27 / nr. 8950

OCT de întrebări /wC şi răspunsuri DESPRE CINCINAL Cum explicaţi necesitatea şi posibilitatea creşterii mai rapide a venitului naţional in raport cu produsul social? In cincinalul 1971—1975 se prevede pentru prima dată ca VENI­TUL NAŢIONAL SA CREASCĂ MAI REPEDE DECIT PRODUSUL SOCIAL. Se ştie că produsul social se compune din fondul de Înlocuire şi venitul naţional. Destinaţia FONDULUI DE ÎNLOCUIRE este evi­dentă : recuperarea cheltuielilor pentru înlocuirea mijloacelor de pro­ducţie utilizate in procesul de producţie, in vederea reluării — la aceeaşi scară — a ciclului productiv. VENITUL NAŢIONAL, prin fon­­dul de acumulare, este menit să asigure lărgirea continuă a produc­­ţiei, iar prin fondul de consum — creşterea sistematică a nivelului de trai al­­poporului. Considerind produsul social o mărime dată, ponderile ce revin celor două elemente componente ale sale determină, in ul­timă instanţă, raportul dintre ritmul creşterii produsului social, ca întreg, şi cel al venitului naţional, ca parte organică a acestuia. Presupunem că produsul social are valoarea 100, că fondul de în­locuire este egal cu 60, iar venitul naţional , cu 40 ; la un ritm de creştere egal, de 8 la sută, atit pentru produsul social cit şi pentru venitul naţional, fondul de Înlocuire va atinge nivelul de 64,8, iar ve­nitul naţional, de 43,2. IN SITUATIA IN CARE CRESTEREA PRODU­SULUI SOCIAL RAMINE NESCHIMBATA, DAR IN CADRUL ACES­TUIA VENITUL NAŢIONAL SPORESTE INTR-UN RITM DE 12 LA SUTA, DECI VA DEVANSA RITMUL DE CREŞTERE A PRODUSU­LUI SOCIAL, mărimea fondului de înlocuire va fi de 63,2, iar cea a venitului naţional de 44,8. Poate că diferenţa intre cele două mărimi ale venitului naţional pare mică , aceasta numai la prima vedere. Intrucit, pentru aprecierea reală a lucrurilor, trebuie să ţinem seama de faptul că FIECARE PROCENT DE CREŞTERE A VENITULUI NAŢIONAL SE RIDICA LA MILIARDE DE LEI. Iată deci ce în­semnătate are creşterea mai rapidă a venitului naţional faţă de pro­dusul social, de ce este important ca fondul de înlocuire să sporească Intr-un ritm mai lent decit valoarea nou creată in producţia socială. Caracterul ştiinţific şi justeţea Indicaţiilor conducerii partidului referitoare la reducerea ponderii cheltuielilor materiale in produsul social, la sporirea susţinută a productivităţii muncii, la utilizarea judi­cioasă a forţei de moacă* a mijloacelor tehnice — într-un cuvint, la creşterea mai accentuată a eficienţei întregii activităţi economice — îşi găsesc deplina confirmare in corelaţiile amintite, in prevederea ca IN ACTUALUL CINCINAL SA SE REALIZEZE UN RITM MEDIU ANUAL DE CREŞTERE A VENITULUI NAŢIONAL DE 11—12 LA SUTA, mai mare decit toate mediile anuale obţinute in perioada de economie planificată. Este suficient să arătăm, in acest context, că numai diminuarea cu un procent a ponderii cheltuielilor materiale in produsul social asigură, in ultimul an al actualului cincinal, o creştere a venitului naţional cu peste 8 miliarde lei. Rolul hotăritor in creşterea venitului naţional II are, in conti­nuare, industria. IN INTERVALUL 1950—1970, VENITUL NAŢIONAL REALIZAT IN INDUSTRIE A SPORIT DE 13 ORI, IN TIMP CE PRODUSUL SOCIAL — DE 10 ORI. O situaţie pozitivă intîlnim şi in transporturi şi telecomunicaţii, unde, de asemenea, ritmul de creş­tere a venitului naţional a fost mai mare decit cel al produsului so­cial. Contribuţia acestor sectoare ale economiei naţionale nu a putut contracara evoluţia acestei corelaţii în construcţii, agricultură şi circu­laţia mărfurilor, sectoare in care produsul social a sporit mai repede decit venitul naţional. Aşa se explică de ce, pe ansamblu, in perioada amintită, venitul naţional s-a mărit de 5,99 ori, iar produsul social — de 6,29 ori. Este remarcabil faptul că APORTUL INDUSTRIEI LA CREAREA VENITULUI NAŢIONAL VA AJUNGE IN 1975 LA PESTE 66 LA SUTA, dar aceasta implică luarea unor măsuri energice in ve­derea reducerii cheltuielilor materiale, a costurilor de producţie, in toate sectoarele economiei naţionale, pentru a mări contribuţia lor la impulsionarea ritmului de creştere a venitului naţional. Societatea noastră socialistă este profund interesată în obţinerea ■nul venit naţional cit mai mare, care să crească mai rapid decit produsul social. In primul rînd, deoarece are posibilitatea de a obţine un fond de acumulare sporit, ceea ce asigură infăptuirea unor ample programe de investiţii, de natură să asigure progresul economic sus­ţinut al ţării. In al doilea rind, se creează un fond de consum in continuă creștere care permite ridicarea sistematică a nivelului de trai al poporului. Asigurînd o rată a fondului de acumulare de 30—32 la sută, ACTUALUL CINCINAL PREVEDE, IN 1975, FATA DE 1970, UN FOND DE CONSUM CU 44 LA SUTA MAI MARE. Concret, aceasta înseamnă O CREŞTERE CU 40—46 LA SUTA A VENITURILOR TO­TALE REALE ALE POPULAŢIEI. Prof. univ. dr. Dan GRINDEA . PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 8950 Miercuri 27 octombrie 1971 6 PAGINI - 30 BANI ­l Cadru legislativ de concepţie superioară şi eficacitate practică pentru organizarea activităţii economice Ziarele au publicat Legea cu pri­vire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, adoptată recent de către Marea Adunare Na­ţională. Sintetizind rezultatele preo­cupărilor vaste din ultimii ani în a­­cest domeniu, noua lege se înscrie ca parte integrantă a ansamblului de măsuri elaborat de conducerea parti­dului în vederea perfecţionării orga­nizării, conducerii şi planificării e­­conomiei, în concordanţă cu cerinţele actualei etape a construcţiei socia­liste din ţara noastră, creind un ca­dru corespunzător pentru participa­­rea directă, nemijlocită a oamenilor muncii la conducerea vieţii econo­mice şi sociale. Potrivit practicilor democratice promovate consecvent de conducerea partidului nostru, aşa cum este cunos­cut, proiectul acestei legi a fost publi­cat în presă — cu cîteva luni in urmă — şi supus dezbaterii publice, stîrnind un interes legitim în rindurile celor mai diferite categorii de oameni ai muncii. Sutele şi sutele de propuneri făcute au fost analizate cu multă atenţie, multe dintre ele, care se în­cadrau în spiritul noilor reglemen­tări, fiind avute în vedere la îm­bunătăţirea şi definitivarea proiectu­lui de lege. Desigur, Legea cu privire la orga­nizarea şi conducerea unităţilor so­cialiste de stat nu a apărut pe un teren gol. La elaborarea ei s-au avut in vedere hotărîrile adoptate de Con­ferinţa Naţională şi Congresul al X.l12 al partidului cu privire­­ la perfecţionarea organizării şi condu­cerea vieţii economice, rezultatele po­zitive obţinute in perioada care a trecut de la înfiinţarea organelor de conducere colectivă, experienţa acu­mulată de centralele industriale în cei doi ani de activitate. O deosebită importanţă pentru fundamentarea realistă, ştiinţifică a noii reglemen­tări au avut indicaţiile preţioase date in permanenţă de tovarăşul Nicolae Legea cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat Ceauşescu pentru adoptarea de for­me şi metode cit mai judicioase de organizare şi conducere a unităţilor socialiste, a economiei în ansamblul ei. Este deosebit de important faptul că Legea cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat înmănunchează într-un singur act normativ principalele hotărîri şi reglementări din acest domeniu a­­doptate în ultimii ani. Definind şi sistematizind atribuţiile şi răspunde­rile unităţilor socialiste de stat pe toate treptele organizatorice, stabilind competenţele de decizie ale organelor de conducere colectivă, legea rezolvă, prin prevederile sale, un mare număr de probleme concrete, evitind să ofere soluții organizatorice general valabile, păstrînd sub numeroase as­pecte carneteţul ■ de­ frige­r cadru, care lasă loc pentru o largă desfăşurare a spiritului de iniţiativă în domeniul organizării şi conducerii de către or­ganele de resort. înţelegerea justă a spiritului legii, a esenţei şi a sensu­rilor fiecărei prevederi este, în aceas­tă privinţă, o cerinţă de prim ordin pentru fiecare cadru de conducere din unităţile socialiste de stat. Din capul locului, lectura legii re­ţine atenţia asupra unui lucru de o deosebită semnificaţie politică : se definesc cu toată claritatea rolul oa­menilor muncii in conducerea econo­miei, drepturile şi îndatoririle lor în dubla calitate ce o au­­ de proprie­tari ai mijloacelor de producţie şi de producători. Astfel, legea precizează că întreprinderea de stat este unitatea de bază in care se desfăşoară activita­tea economico-socială şi in care oa­menii muncii îşi exercită direct prero­gativele ce decurg din această dublă calitate. Fiecare om al muncii, înca­­drîndu-se în colectivul unei întreprin­deri socialiste de stat, devine partici­pant la administrarea patrimoniului încredinţat acesteia, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute în lege, se anga­jează faţă de colectivul unităţii res­pective, faţă de societate să depună toate eforturile pentru a asigura uti­lizarea eficientă şi dezvoltarea con­tinuă a avutului obştesc, să-şi pună întreaga capacitate şi putere de cre­aţie în slujba intereselor generale, să participe din plin la activitatea e­­conomică şi socială din unitate. De bună seamă, ar fi multe lucruri de spus despre modul în care noua reglementare stabileşte locul şi rolul întreprinderii şi centralei industriale '• :‘:+ ' Viorel SALAGEAN (Continuare în pag. a III­ CONŞTIINŢA SOCIALISTĂ forţă motrice a dezvoltării societăţii noastre Pătrunderea sensului dialecticii vie­ţii noastre sociale, atît de dinamice, de vii, de multilaterale, în scopul per­fecţionării tuturor formelor de activi­tate, al accelerării progresului social, reprezintă o preocupare centrală a gîndirii teoretice şi a acţiunii poli­tice a partidului nostru, străbătute de seva marxism-leninismului creator. Revoluţia socialistă — înfăptuită cu succes sub conducerea clasei munci­toare, a Partidului Comunist Român — şi-a realizat misiunea istorică de a elibera masele muncitoare din ju­gul exploatării capitaliste, de a schimba radical condiţiile lor obiec­tive, materiale de existenţă, confe­­rindu-Ie demnitatea şi responsabili­tatea de deţinători colectivi ai pu­terii politice şi ai avuţiei naţionale, înfăptuirea de către clasa muncitoare, aliată strins cu ţărănimea şi intelec­tualitatea, a politicii consecvent mar­­xist-leniniste a partidului a asigurat victoria deplină şi definitivă a noii o­­rînduiri in România, a creat premi­sele trecerii la făurirea societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate, In tot ceea ce s-a înfăptuit pînă in prezent, atît in dezvoltarea economico-socială, cît şi în cea cultural-ştiinţifică, se re­flectă conştiinţa nouă, socialistă, a ma­selor muncitoare, conştiinţă care s-a format ca rezultat al muncii politico­­educative desfăşurate de partid, in în­suşi procesul de construire a noii so­cietăţi. In acest sens aprecia recent secretarul general al partidului nostru că viaţa, desfăşurarea evenimentelor — atît Interne cit şi internaţionale — demonstrează în mod pregnant jus­teţea liniei generale marxist-leniniste a partidului nostru, ceea ce înseamnă că avem intr-adevăr o bună bază ideologică şi politică. Caracteristic pentru partidul nos­tru comunist este faptul că nu se lasă niciodată cuprins de automulţumire, ci, punîndu-şi ţeluri mereu mai înalte, corespunzător cerinţelor progresului social şi idealurilor umanist-socialiste, le urmăreşte cu consecvenţă şi clar­viziune, invingînd greutăţile, sesizînd rămînerile în urmă, ridicînd masele, în fiecare etapă istorică, la nivelul înţelegerii profunde a necesităţilor obiective ale dezvoltării sociale. Dacă in mod constant partidul a îmbinat organic — potrivit necesităţilor dez­voltării vieţii sociale — preocuparea pentru dezvoltarea forţelor de pro­ducţie, pentru făurirea şi perfecţiona­rea bazei tehnico-materiale şi institu­ţionale a noii societăţi, cu grija pen­tru educarea membrilor de partid, a tineretului, a maselor largi munci­toare, în spiritul concepţiei despre lume şi viaţă a clasei muncitoare, as­tăzi — în condiţiile trecerii la făurirea societăţii socialiste multilateral dez­voltate — această împletire a facto­rilor obiectivi cu cei subiectivi cu­noaşte o etapă calitativ superioară. Noua etapă se caracterizează prin­­tr-o serie de clarificări teoretice, po­­litico-ideologice esenţiale pentru în­ţelegerea ştiinţifică a dialecticii vie­ţii noastre sociale actuale şi de pers­pectivă şi, pe această bază, printr-un impuls puternic dat acţiunii sociale, conştiente de importanţa şi valoarea scopurilor urmărite, de natura şi e­­ficacitatea mijloacelor care se cer fo­losite pentru realizara acestor scopuri, d­ar formulate in politica internă şi externă a partidului. Practic, ne a­­flăm într-o perioadă a evoluţiei so­ciale în care sub raport teoretic a devenit caducă, iar sub aspect prac­tic constituie o frînă a dezvoltării so­ciale socialiste fetişizarea tezei potri­vit căreia şi în socialism răminerea în urmă a conştiinţei sociale faţă de existenţa socială ar fi inevitabilă şi firească. O asemenea rămînere în urmă este, fără îndoială, un feno­men obiectiv pe o anumită treaptă a dezvoltării istorice. Ea decurge în mod firesc din faptul că viaţa spiri­tuală a societăţii este determinată de viaţa ei materială, reprezintă reflec­tarea — fireşte mediată, selectivă — a existenţei sociale în mintea oame­nilor. După cum arăta Marx, „nu con­ştiinţa oamenilor le determină exis­tenţa, ci dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa“. Po­trivit concepţiei materialismului dia­lectic, răminerea in urmă a conştiin­ţei faţă de existenţa socială nu tre­buie însă absolutizată. Aşa cum se ştie, existenţa socială şi conştiinţa so­cială se află într-o strinsă interacţiu­ne dialectică, aceasta din urmă pu­ţind să joace la rîndu-i un rol ac- Conf. univ. Petru PINZARU (Continuare în pag a IV-a) „CINE SĂ MEARGĂ PE TEREN ? Controlorii au de rezolvat corespondența“ Am trecut recent pragul complexului comercial din cartierul arădean Grădiște. Unitatea — modernă, abia deschisă — oferă mărfuri alimentare dintre cele mai felurite. Solicităm, în chip de sondaj, o serie de pro­duse necesare consumului zilnic. Toate ne sînt ofe­rite cu promptitudine. Ce­rem şi o pîine intermedia­ră. Vinzătoarea de la raio­nul de panificaţie răspunde scurt : „N-avem“. Cerem un alt sortiment — acelaşi refuz. Pînă în apropierea prînzului, la raionul res­pectiv continuă ceea ce co­mercianţii numesc „gol de aprovizionare“. Evident, este vorba de un gol arti­ficial, creat din vina ges­tionarului, care comandase cantităţi insuficiente de marfă. O asemenea situa­ţie se datoreşte ignorării unei cerinţe elementare, conform căreia aprovizio­narea, asigurarea unor stocuri trebuie astfel con­cepute Incit să permită o desfacere continuă, pînă la următoarea livrare. La magazinele nr. 92, 116, 21 ș.a., din același o­­raş — de astă dată dato­rită neonorării la timp a notelor de comenzi de către depozit — lipseau articole de bombonerie, gem, dul­ceaţă, conserve de carne de porc, apă minerală, unele sortimente de băuturi etc. Goluri artificiale de apro­vizionare au fost constatate şi la centrele de pâine cu numerele 117, 5, 62, 86, 60, la „Alimentara“ nr. 120 şi la alte magazine din Reşi­ţa, la numeroase unităţi co­merciale alimentare din Bucureşti şi Bacău. Sub­liniem că nu este vor­ba de absenţa unor măr­furi deficitare, ci de produse existente în depo­zit în cantităţi suficiente. In toate aceste situaţii, după cum lesne se poate constata, unii lucrători co­merciali încalcă îndatoriri elementare de serviciu şi, astfel, afectează aprovizio­narea in bune condiţii a magazinelor cu întreaga gamă de produse din depo­zite. Repetarea unor ase­menea abateri a determinat emiterea unei Hotărîri a Consiliului de Miniştri (nr. 2503/1969) care stabileşte şi sancţionează contravenţiile la regulile generale de co­merţ. Faptele semnalate mai sus constituie contra­venţii şi se sancţionează cu amendă de la 150 la 300 lei — aprovizionarea insufi­cientă sau necorespunză­toare ca sortiment a uni­tăţilor comerciale cu măr­furile existente în depozite sau oferite de furnizori ; lansarea unor comenzi ne­­judicios fundamentate ; ne­­acoperirea mărfurilor dis­ponibile în depozit sau exe­cutarea cu întirziere a co­menzilor ori a graficelor de aprovizionare etc. Inspectorii comerciali care ne însoţeau i-au sanc­ţionat pe toţi contravenien­ţii. Este bine că s-au apli­cat normele legale, că s-a restabilit ordinea, că au fost traşi la răspundere cei care dovediseră superficia­litate şi neglijenţă în activitatea comercială. Dar, prin toate acestea, nu sunt înlăturate încă George POPESCU Mihai IONESCU Horea CIOBANU (Continuare in pag. a II-a) O AFIRMAŢIE CARE EXPLICA, IN PARTE, DE CE NU SUNT RESPECTATE ÎNTOTDEAUNA REGULILE DE COMERŢ In ziarul de azi­­ • O măsură de deosebită însemnătate pentru per­­fecţionarea conducerii întregii vieţi economice şi so­ciale • Cum sunt folosite maşinile instituţiilor şi întreprinderilor • Valorificarea critică a operei lui Octavian Goga • Festivalul filmului sovietic • Sport • Faptul divers In pagina a iii-a S j LEGEA | viei si vinului \ * (proiect) jp»» * r~ r~ 0— *— t­i~ i Restabilirea drepturilor legitime ale R. P. Chineze in O. N.U. O importantă victorie a cauzei păcii şi progresului popoarelor, o puternică expresie a realismului politic Opinia publică din ţara noastră a primit cu sentimente de profundă şi vie satisfacţie ştirea despre restabili­rea drepturilor legitime ale Republicii Populare Chineze in Organizaţia Na­ţiunilor Unite, apreciind aceasta ca un eveniment de o excepţională în­semnătate în viaţa internaţională, a comunităţii mondiale, ca o mare şi strălucită victorie a cauzei socialis­mului, a tuturor forţelor progresului şi păcii, a spiritului de legalitate şi realismului politic. Din toată inima, poporul român adresează poporului chinez prieten cele mai calde felici­tări cu prilejul acestui eveniment, sa­­lutînd încă o dată fermitatea şi prin­cipialitatea cu care acesta şi-a apărat drepturile legitime — ce cunosc a­­cum consacrarea în cel mai larg fo­rum al statelor lumii contemporane. Cu o consecvenţă nedesminţită, România socialistă s-a pronunţat pentru restabilirea drepturilor legi­time ale R. P. Chineze la O.N.U., văzînd în aceasta o cerinţă majoră, imperioasă, a vieţii internaţionale, a promovării destinderii şi păcii, a întăririi rolului şi eficienţei O.N.U. „România, ca şi alte ţâri so­cialiste sublinia tovarăşul. Nicolae Ceauşescu , s-a pronunţat întotdeau­na pentru a se pune capăt politicii de izolare a Chinei populare, pentru participarea ei atît la Organizaţia Naţiunilor Unite, cît şi la întreaga activitate internaţională. Este evi­dent, după părerea noastră, că un popor de 800 de milioane de oameni care şi-a luat soarta in mîinile pro­prii şi işi construieşte noua orinduire socială nu poate fi izolat sau ţinut la o parte de problemele internaţionale... De aceea, apreciem că normalizarea relaţiilor Republicii Populare Chi­neze cu un şir tot mai mare de ţări — şi numărul acesta continuă să creas­că p­reocuparea de către R. P. Chi­neză a locului său de drept în Orga­nizaţia Naţiunilor Unite şi în Consiliul de Securitate vor exercita o influenţă pozitivă asupra vieţii in­ternaţionale, vor contribui la întă­rirea forţelor progresiste, antiimpe­­rialiste din lumea întreagă“. Telegramele de presă au relatat în mod amplu amănunte cu privire la şedinţa calificată, pe drept cuvînt, is­torică, din noaptea de luni spre marţi, în care rezoluţia celor 23 de state, printre care şi Republica Socialistă România, prevăzînd repunerea fără întirziere în drepturi a Chinei popu­lare in O.N.U., în Consiliul de Secu­ritate şi în celelalte organisme ale Naţiunilor Unite, precum şi expulza­rea d­anbaisiştilor, a fost aprobată cu o mare majoritate — 76 de vo­turi contra 35. Imediat după comuni­carea rezultatului votului, care, după cum transmite agenţia France Presse, a fost întîmpinată într-o atmosferă de entuziasm, preşedintele sesiunii a anunţat hotărirea de a se informa oficial, in mod neîntîrziat, guvernul R.P. Chineze, iar secretarul general, U Thant, a trimis o telegramă în acest sens Ministerului Afacerilor Externe al R.P. Chineze, invitînd guvernul chinez să-şi trimită repre­zentanţii pentru a-şi ocupa locul cu­venit de drept şi care îi este acum recunoscut. Ştirile care sosesc din diferite col­ţuri ale lumii converg în a sublinia însemnătatea deosebită a acestui eve­niment atît pentru Organizaţia Na­ţiunilor Unite cît şi pentru viaţa in­ternaţională în ansamblul ei. Aşa cum arată telegramele inserate în ziarul de astăzi, şefi de state şi de guverne, personalităţi politice de prestigiu din diferite ţări, zia­rele şi posturile de radio şi televiziune, reprezentanţi ai forţelor largi, progresiste, iubitoare de pace, salută în termeni elogioşi acest act, exprimindu-şi convingerea că el marchează o­ etapă deosebit de po­zitivă în întreaga evoluţie postbelică. Votul din Adunarea Generală, care repară o nedreptate istorică şi pune capăt uneia din cele mai fla­grante anomalii ce dăinuia de peste 20 de ani în viaţa internaţională, constituie o nouă confirmare a ten­dinţelor realiste care se manifestă în ultima vreme pe arena mondială, reprezintă o expresie semnificativă a procesului de afirmare tot mai preg­nantă a forţelor socialismului, păcii şi progresului, de abordare tot mai realistă a problemelor lumii de azi, de consolidare a destinderii şi normali­zare a raporturilor internaţionale. In acelaşi timp, în mod dialectic, este neîndoielnic că restabilirea drepturilor R.P. Chineze la O.N.U. se va reper­cuta favorabil asupra acestui proces, va stimula şi amplifica desfăşu­rarea sa. Faptele demonstrează astfel, încă o dată, că realităţile vieţii sfîrşesc totdeauna prin a se impune. Este un adevăr evidenţiat de întreaga istorie a acestui secol, că orice încercări de ignorare a realităţilor politico-sociale sunt în epoca noastră sortite eşecului. Este cunoscut falimentul tenta­tivelor din primele decenii ale secolului de a se ignora sau nega realitatea istorică a existenței pri­mului stat socialist din lume, Uniu­nea Sovietică, a succeselor sale în (Continuare în pag. a V-a) TOVARĂŞULUI MAO TZEDUN Preşedintele Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez TOVARĂŞULUI CIU EN-LAI Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze Dragi tovarăşi, Luind cunoştinţă cu deosebită satisfacţie de rezultatul votului celei de-a 26-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, dorim ca in numele Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri aie Republicii Socialiste România, în numele întregului popor român şi al nostru personal, să vă adresăm dumnea­voastră, Partidului Comunist Chinez, Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze şi poporului frate chinez cele mai calde felicitări cu prilejul restabilirii drepturilor legitime ale Republicii Populara Chineze in Organizaţia Naţiunilor Unite şi în toate organismele sale. Repunerea Republicii Populare Chineze în drepturile sale la O.N.U. constituie un act de dreptate, de o deosebită însemnătate pentru acti­vitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru cauza progresului şi păcii in lume , ea constituie o victorie a politicii juste de recunoaştere a rolului şi importanţei deosebite a Republicii Populare Chineze în viaţa internaţională, a faptului că în zilele noastre rezolvarea durabilă şi la conformitate cu aspiraţiile popoarelor a marilor probleme ale contem­poraneităţii nu poate fi concepută fără participarea, cu drepturi egale, a Chinei populare, a tuturor statelor — fie ele mari, mijlocii sau mici. Această hotărire consacră, în mod solemn, realitatea de netăgăduit că in lume există o singură Chină, guvernul Republicii Populare Chineze fiind unicul reprezentant legal al întregului popor chinez. Ne exprimăm profunda încredere că prezenţa Republicii Populare Chineze în O.N.U. va constitui o contribuţie esenţială la respectarea normelor dreptului internaţional, la creşterea rolului Organizaţiei Na­ţiunilor Unite în promovarea principiilor independenţei şi suveranităţii naţionale, deplinei egalităţi în drepturi, neamestecului în treburile interne, avantajului reciproc, ale nerecurgerii la forţă şi la amenin­ţarea cu folosirea forţei, care trebuie să guverneze relaţiile dintre state. Folosim acest prilej pentru a ne reafirma convingerea că relaţiile de prietenie şi colaborare multilaterală dintre partidele şi ţările noastre, întemeiate trainic pe stimă şi respect reciproc, pe principiile marxism­­leninismului şi internaţionalismului socialist, vor cunoaşte o dezvoltare continuă, în interesul celor două popoare, al întăririi forţelor antiimperia­­liste, al cauzei socialismului şi păcii în lume. Urăm din toată inima succes deplin în activitatea pe care Repu­blica Populară Chineză o va desfăşura în Organizaţia Naţiunilor Unite şi în celelalte organisme internaţionale. NICOLAE CEAUŞESCU ION GHEORGHE MAURER Secretar general al Partidului Comunist Român Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România

Next