Scînteia, noiembrie 1971 (Anul 40, nr. 8955-8984)

1971-11-27 / nr. 8981

SClNTEIA — simbătă 27 noiembrie 1971 pagina economica SE NEGOCIAZĂ CONTRACTUL» NU ŞI ÎNDEPLINIREA LUI! Rezultatele buna obţinute în 10 luni din acest an , în îndeplinirea planului de stat se concretizează, în marea majoritate a întreprinderilor, în produse utile economiei naţionale, asigurind, totodată, desfăşurarea judicioasă a circuitului de valori materiale între unităţi, aprovizionarea acestora în conformitate cu necesităţile producţiei. In acest fel, in general, toate unităţile care şi-au realizat sarcinile de plan au reuşit să-şi îndeplinească in mod corespunzător şi contractele economice încheiate cu beneficiarii. Multe întreprinderi din industria chimică, uşoară şi industria lemnului, de pildă, au putut fabrica produsele în cantitatea şi sortimentaţia planificate, în mare parte tocmai datorită modului exemplar in care furnizorii s-au achitat de obligaţiile lor contractuale. Există însă si Si- ^■ tuaţii in care procesul de aprovizionare tehnico-materială nu s-a desfășurat sincronizat — așa cum era prevăzut în contractele încheiate — ceea ce a determinat consecinţe economice nefavorabile. Practic, nerealizarea planului pe 10 luni la unele produse s-a datorat, într-o proporţie ridicată, unor neajunsuri care mai stăruie în relaţiile de colaborare şi cooperare dintre întreprinderi, în aprovizionarea cu unele materii prime şi materiale, îndeosebi în industria construcţiilor de maşini. In rîndul întreprinderilor prejudiciate de furnizori nepunctuali se află Şantierul naval Brăila, căruia nu i s-a livrat întreaga cantitate contractată de tablă de către Combinatul siderurgic din Galaţi . Uzina de utilaj greu „Progresul“ tot din Brăila, care a intîmpinat greutăţi în primirea unor subansamble (pompe şi aparatură hidraulică) de la Uzina mecanică din Plopeni. Tot la fel, rămînerile în urmă în realizarea planului de investiţii în unităţi din cadrul Ministerului Industriei Chimice,Ministerului Industriei Metalurgiceşi Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor se explică nu numai prin unele deficienţe în activitatea constructorilor, dar ele se datoresc şi asigurării cu întîrziere a unor utilaje tehnologice, aprovizionării neritmice, în cantităţi insuficiente, a şantierelor cu unele materiale de construcţii, îndeosebi ciment, prefabricate, oţel beton. Fără îndoială, fiecare caz de nerespectare a contractelor economice îşi are cauzele sale. Admiţînd unele situaţii neprevăzute, nu putem fi de acord cu tendinţa acelor furnizori restanţieri, care invocă permanent „forţa majoră“ drept scuză, caută „explicaţii tehnice“ pentru a masca deficienţele organizatorice proprii şi a feri unitatea respectivă de răspunderea materială pentru pagubele provocate beneficiarilor. Investigaţiile noastre au relevat inconsistenţa unor asemenea procedee. Ne oprim, de pildă, la situaţia Fabricii de ciment din Medgidia. Din luna iunie a.c. realizarea sarcinilor de producţie în această unitate trece prin adevărate convulsiuni. Acumulate lună de lună, restanţele însumează acum 35 000 tone ciment şi aproape 80 km tuburi de azbociment. Reprezentanţii beneficiarilor, ale căror contracte sunt neonorate, bat zilnic la poarta fabricii, cerînd, îndreptăţit, respectarea obligaţiilor asumate. Multă vreme, conducerea fabricii nu s-a alarmat. întrebată despre cauzele restanţelor, ea a dat explicaţii liniştitoare, argumentînd că vor fi recuperate. Au avut loc şedinţe, s-au elaborat tot felul de planuri de măsuri, dar revirimentul promis şi aşteptat nu s-a produs. Acum, directorul fabricii, ing. Constantin Savidis, nu mai manifestă acel optimism cu care se obişnuise. Nerealizarea integrală a planului anual de producţie, cu implicaţii negative asupra activităţii unor şantiere, este acceptată ca o fatalitate. „Se ştie — se scuză interlocutorul nostru — că la Medgidia a apărut o problemă a intervenţiilor tehnice, alta a livrării pieselor de schimb pentru reductoarele morilor de ciment de către Uzina de utilaj greu „Progresul“ din Brăila şi că suntem aprovizionaţi, sub cerinţele minime, cu zgură de furnal de către combinatele siderurgice din Galaţi, Reşiţa şi Hunedoara. Totul este cunoscut de centrală, de minister, dar suntem în acelaşi stadiu al tratativelor cu furnizorii ca şi cu 5 luni în urmă“. După această explicaţie, am fost invitaţi să asistăm la o discuţie, din cele multe, purtate între beneficiar şi furnizori. — Noi nu înţelegem, de fapt — spunea reprezentantul uzinei „Progresul“ din Brăila, ing. Constantin Scutelnicu — ce mai doriţi dv., cei de la Medgidia. Tot ceea ce aţi cerut vi s-a dat... — Vrem piese de schimb la timp şi de calitate, asistenţă tehnică la montaj — au declarat cei din Medgidia. — Nu sînt împuternicit să angajez ferm uzina in această privinţă. Eu am venit să văd şi atîta tot — dă replica reprezentantul întreprinderii brăilene. Acest dialog este edificator pentru uşurinţa cu care furnizorul din Brăila tratează relaţiile cu partenerul său de contract. Dar, aşa cum am văzut, fabricii din Medgidia ii lipseşte şi zgura de furnal folosită ca adaos in procesul de producţie. In loc de 1700—2000 tone de zgură, cît consumă zilnic fabrica, combinatele siderurgice amintite abia livrează circa 1 000 tone. In depozitele de zgură ale fabricii, acum, iarna, ultimele rezerve sunt pe terminate. Au fost trimişi, ce e drept, delegaţi la furnizori, dar efectele nu se văd. Dar iată şi un alt aspect. După spusele unor interlocutori, unii furnizori consideră că un beneficiar trebuie să fie la cheremul lor şi că il pot „constringe“ să se comporte după propriile lor interese, „mai ales cînd li se pretinde plata unor penalităţi şi daune“. Iată, de pildă, ce ne relatează tov. Corvin Găbreanu, director tehnico-economic la întreprinderea de construcţii industriale şi montaje din Braşov . „Datorită faptului că am „îndrăznit“ să încasăm 29 000 lei, cu titlu de penalizări, pentru nelivrarea în termen a unor laminate in 1970, Combinatul siderurgic din Galaţi, în tot cursul acestui an, a nesocotit pur şi simplu legea contractelor economice şi contractele încheiate, livrîndu-ne metalul după bunul lui plac“. Ni se dau şi amănunte : un loc de tablă în foi de 6 şi 7 mm, aşa cum prevăd condiţiile contractuale şi normele de stat, se oferă tablă... în rulouri. La sfîrşitul lunii octombrie a.c., C. S. Galaţi a livrat tablă improprie activităţii beneficiarului şi nespecificată în contract, care a fost refuzată la plată, pe bună dreptate. In altă împrejurare, combinatul gălăţean nu a ţinut seama de comanda beneficiarului din Braşov şi a propus alte termene de livrare necorelate cu datele la care laminatele ii erau necesare. Faptul că la unmoment dat pot exista unele divergenţe la încheierea contractului este prevăzut in lege şi tot aceasta indică şi căile de conciliere. Numai că furnizorul, de această dată, nu dorește o îmbinare reciprocă a punctelor de vedere. In adresa de trimitere a contractului spre semnare, el a scris : „In privinţa, termenelor de livrare, aceitear Sunt posibilitaţile Combinatului siderurgic Galaţi. In cazul cind termenele nu vă convin, vă rugăm să consideraţi contractul anulat şi să ne restituiţi contractul nesemnat“. Asemenea condiţii, asemenea procedee sunt contrare legii. Un contract nu se poate anula după bunul plac ; atunci când există divergenţe asupra termenelor de livrare, el trebuie conciliat la nivelul forurilor de resort în măsură să dea o soluţie acceptabilă, potrivit intereselor majore ale economiei. Fapt este că a urmat un exod de delegaţi ai întreprinderii braşovene către Galaţi, care nu au rezolvat nimic, iar în prezent unitatea respectivă — din cauza modului defectuos în care s-a făcut livrarea laminatelor — este în întîrziere cu peste două luni in executarea unor lucrări pentru importante obiective de investiţii. In ziarul nostru am mai relatat cazuri asemănătoare, în care rolul furnizorului ce adoptă o poziţie rigidă, contrară normelor eticii relaţiilor între întreprinderi şi dăunătoare bunului mers al activităţii economice era jucat tot de Combinatul siderurgic din Galaţi. (Corespondentul nostru pentru judeţul Galaţi, T. Oancea, a discutat aceste probleme cu factorii de răspundere ai combinatului şi, într-adevăr, din 521 contracte scadente la 23 noiembrie a.c. numai 357 erau onorate integral). Asemenea cazuri ridică întrebarea : de ce forurile de resort ale combinatului — centrala, ministerul — ca şi organele specializate de control stau în expectativă, în timp ce îndeplinirea unor obligaţii contractuale se transformă în obiect de tîrguială ? Tratînd cu superficialitate, cu îngăduinţă atari încălcări ale legislaţiei economice, forurile deresort şi organele de control nu numai că nu-şi îndeplinesc una din atribuţiile de bază (aceea de a veghea la încadrarea activităţii fiecărei unităţi în disciplina de plan şi financiară), dar permit înrădăcinarea mentalității în rîndul unor cadre de răspundere din unități că pot considera prevederile legii ca facultative, aplicabile sau nu, după cum ele corespund sau nu unor interese înguste. Chiar dacă, asa cum ne asigura zilele acestea tov. 1. Potoceanu, directorul general al C. S. Galaţi, combinatul va reuşi, pina la sfîrsitul anului, să-şi îndeplinească toate contractele, totuşi aceasta nu absolvă de răspundere pentru încălcarea pînă acum a unor obligaţii asumate şi, deci, a prevederilor Legii contractelor economice, întrucît in acest fel a provocat reale dificultăţi activităţii economice a beneficiarilor în cauză. Cadrele din întreprinderi, din ministere trebuie să înţeleagă cu toată claritatea indicaţia dată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în Expunerea la recenta plenară a C.C. : „Orice încălcare a legilor, orice ştirbire a disciplinei şi ordinii dăunează desfăşurării cu succes a întregii activităţi, intereselor întregului popor şi de aceea trebuie combătute cu toată hotărirea..." In acest context este, desigur, de dorit ca recent înfiinţatul Minister al Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, prin organele sale de control, să determine un nou spirit in respectarea disciplinei contractuale în unități, prin măsuri conforme cu legea. Mai ales că acum, în răstimpul care a mai rămas pînă la încheierea anului de plan, se pot face încă multe lucruri în direcţia onorării obligaţiilor contractuale. Corneliu CARLAM Radu APOSTOL Ce ascunde explicaţia-refren: „caz de forţă majoră“ „Nu vă plac condiţiile noastre? Anulaţi contractul!“ Răzbunări pentru penalizări? PE ŞANTIERUL NORD - DOBROGEAN DE IRIGAŢII Pe marele şantier nord-dobrogean de irigaţii Razelm a început construirea primelor obiective hidrotehnice pentru stăvilarele de pe canalele nr. 2 şi 5. Ele sunt destinate reglării fluxului de apă din Dunăre şi din lacurile Smeica şi Sinoe. Stăvilarul de pe canalul nr. 5 va dispune şi de o ecluză pentru dirijarea spre mare a navelor pescăreşti. Concomitent, pe şantierul primului sistem de irigaţii din cadrul complexului Dunavăţ — cu o suprafaţă de 2 736 ha — se efectuează ultimele lucrări. In final, amenajările din complexul de irigații Razelm, prevăzut a se realiza în actualul cincinal, va cuprinde cinci sisteme care vor asigura distribuirea apei pe mai bine de 120 000 ha din zona nord-estică a Dobrogei. (Urmare din pag. I) bilitate rezervele interne, să acţioneze în vederea îndeplinirii şi depăşirii planului de beneficii. Este o chestiune de conştiinţă profesională şi politică pentru fiecare cadru de conducere, pentru fiecare om al muncii, să depună toate străduinţele în scopul încheierii cu succes a activităţii pe primul an al cincinalului, astfel incit să se creeze o bază financiară solidă pentru înfăptuirea planurilor din următorii ani. Realizarea nivelului planificat al beneficiului şi depăşirea lui — în perioada care a mai rămas din 1971 — este cu atît mai necesară în fiecare întreprindere, cu cît se ştie că o parte din beneficii se utilizează ca resursă de autofinanţare a producţiei şi a investiţiilor, precum şi pentru constituirea fondului de premiere, ceea ce accentuează responsabilitatea conducerilor de unităţi, a fiecărui salariat în parte nu numai faţă de societate, dar şi faţă de colectivele din înseşi unităţile respective. Mari rezerve nevalorificate există in multe întreprinderi în domeniul folosirii judicioase a capacităţilor de producţie, a spaţiilor productive, creşterii indicelui de utilizare a fondului de timp disponibil al maşinilor-unelte. Punerea deplină în valoare a acestor resurse ar asigura — pe lingă îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare ale întreprinderilor respective — economisirea unor fonduri de investiţii, întrucît mai sînt cazuri cînd se solicită asemenea fonduri, fără o examinare atentă a posibilităţilor de folosire intensivă a capacităţilor productive în funcţiune. In egală măsură, atenţia trebuie îndreptată spre asigurarea gospodăririi cît mai raţionale a mijloacelor circulante, întrucît şi în acest domeniu se constată importante rezerve evidenţiate din nou cu prilejul amplei acţiuni de recalculare a normelor de stoc şi a normativelor mijloacelor circulante, care a avut loc în trimestrul III al acestui an. Stabilirea normelor şi normativelor cu discernămînt, in funcţie de nevoile cu adevărat reale ale fiecărei unităţi, aplicarea fermă a măsurilor de perfecţionare a activităţii economico-financiare sunt necesităţi care se impun cu atît mai mult dacă ţinem seama de faptul că, prin accelerarea cu o singură zi a vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, s-ar putea elibera sute de milioane Iei mijloace financiare in industrie. Sporirea eficienţei folosirii mijloacelor circulante este strîns legată de lichidarea imobilizărilor in materii prime, materiale, semifabricate, produse finite. In legătură cu aceasta, este de semnalat faptul pozitiv că la 31 octombrie a. c. volumul de credite cu dobinzi penalizatoare a fost mai mic decit cel din perioada respectivă a anului precedent. Ţinînd însă seama că volumul lor este încă ridicat, trebuie acţionat, în continuare, pentru diminuarea şi lichidarea stocurilor peste necesar, pentru readucerea lor neîntirziată în circuitul economic. Cerinţa imperioasă a creşterii resurselor financiare, îndeosebi pe calea sporirii volumului beneficiilor, se poate înfăptui numai prin realizarea indicatorilor de plan privind sporirea producţiei şi a productivităţii muncii, reducerea cheltuielilor de producţie, in general, şi a celor materiale, in special. Un volum mai mare de „producţie, tot mai ieftină, constituie un deziderat de prim ordin pentru orice întreprindere, dar nu reprezintă încă totul. In repetate rînduri, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a reamintit faptul că ciclul de producţie nu poate fi considerat încheiat decit numai după ce producţia obţinută a fost vindută, iar preţul incasat. Numai in acest caz materialele încorporate în produsele respective reintră in mod utit in circuitul economic, numai in Beneficiile acest caz întreprinderea producătoare îşi vede concretizate rezultatele financiare. Din păcate, şi în cele trei trimestre ale acestui an, în ciuda condiţiilor avantajoase create prin noua lege a contractelor economice, in unele întreprinderi s-au format stocuri de produse finite, destinate fie consumului intern, fie exportului, pentru care desfacerea nu a fost asigurată. Este vorba de unele produse chimice, ţesături de bumbac şi lină, materiale de construcţii ş. a. Ni se pare a avea valoare de postulat ideea că gospodărirea judicioasă a mijloacelor materiale şi băneşti, asigurarea ordinii şi disciplinei, evitarea risipei şi obţinerea — pe aceste baze — a unor rezultate economice-financiare îmbunătăţite, nu se pot înfăptui fără realizarea unui control temeinic, sistematic, pe toate treptele organizatorice ale economiei. In întreprinderi şi centrale, de o deosebită importanţă este controlul ierarhic exercitat de fiecare conducător de unitate, secţie, atelier ş.a., care trebuie să fie perfect informat asupra tuturor problemelor compartimentului său, asupra activităţii tuturor colaboratorilor, să fie exigent cu privire la îndeplinirea sarcinilor şi ferm în tragerea la răspundere a celor vinovaţi de proasta gospodărire a fondurilor, de încălcarea disciplinei de plan, contractuale şi financiare. In aceasta constă garanţia înregistrării unor importante rezultate in formarea de noi resurse financiare, care se vor materializa în anul viitor în impresionante obiective productive şi social-culturale. Orşova — una dintre noile perle arhitectonice ale Dunării , portul născut de curînd în vecinătatea cetăţii luminii. Porţile de Fier Foto : S. Cristian CUM A DEVENIT „CENUŞĂREASA" VEDETĂ! — Desigur, nu poate decit să ne bucure faptul că aici, la Sibiu, unde au existat cindva faimoasele bresle ale tăbăcarilor, pielarilor, blănarilor, a luat fiinţă o întreprindere de piele şi încălţăminte. Ce-ar fi însă ca acum, la început de drum, să ne gîndim şi la o secţie de marochinărie ? — Piaţa are nevoie de astfel de produse şi ar fi foarte bine venită — au susţinut propunerea cîţiva muncitori. — Am putea valorifica mult mai bine şi o parte din pieile de dimensiuni mai mici sau chiar deşeurile — au ţinut să completeze alţii. Am reconstituit pînă aici, cu sprijinul citorva „veterani“ ai fabricii „13 Decembrie“ din Sibiu, un crimpei din discuţiile unei consfătuiri de producţie ţinute cu mai bine de 20 de ani în urmă, in cadrul căreia, intr-o atmosferă de entuziasm, se lua hotărirea creării celei de-a treia secţii a noii fabrici. Vorbindu-ne despre acest moment din istoria fabricii, interlocutorii noştri n-au ocolit să ne spună însă că acestui debut pornit din cele mai bune intenţii i-a urmat o perioadă de neajunsuri şi insuccese. Se poate spune că ani de-a rîndul, datorită şi utilajelor vechi din dotare şi slabei organizări a lucrului, dar poate şi unei optici greşite care a existat în ce priveşte dezvoltarea producţiei de marochinărie, secţia a fost prinsă intr-un fel de „bătută pe loc“ : producţie mică, articole puţine, modele îmbătrinite. Intr-un cuvînt, a devenit „cenuşăreasa“ fabricii. Azi citim intr-un prospect al fabricii la cel de-al cincilea pavilion de mostre de bunuri de consum de la Bucureşti, la care au fost prezentate numeroase exponate şi unde au fost contractate comenzi de cîteva milioane de lei . Peste 65 la sută din producţia de marochinargie a tarii Se realizeaiază astăzi la „13 Decembrie“ Sibiu, mai ales în serii mici şi cu diversificare mare. Anual, 1 200 de articole : genţi de voiaj, geamantane, articole de sport, serviete, poşete, cordoane, valize diplomat, truse cosmetice, portacte etc. Peste 50 la sută din producţia fabricii se exportă in 20 de ţări, printre care Anglia, Austria, Belgia, Canada, Franţa, Italia, India, Olanda, R.F. a Germaniei, Suedia, S.U.A., U.R.S.S. Se poate afirma că „cenuşăreasa“ de pină mai ieri, secţia marochinărie, a devenit astăzi vedeta fabricii. Drumul pină aici n-a fost uşor. Dar el a fost străbătut cu hărnicie, pricepere, perseverenţă şi spirit de iniţiativă, de care a dat dovadă întregul colectiv de muncă de la fabrica sibiană. — Intrind în sectoarele marochinăriei, ne spune inginerul-şef al întreprinderii, Ioan Botezan, mulţi vizitatori ne măgulesc, spunîndu-ne că au înfăţişarea unor laboratoare moderne. Da, însă ca să ţii cadenţa cu tehnica şi tehnologiile în plină ofensivă mai ai mereu de făcut cite ceva, pentru a putea crea modele mai multe, mai variate, în pas cu moda, articole pentru toate gusturile.'1 Intr-un cuvînt, mai multă receptivitate şi mobilitate la capitolul creaţie. Iată de ce ne-am gîndit să organizăm un atelier special de creaţie pentru marochinărie, încadrat cu specialişti şi cu cîţiva dintre cei mai buni muncitori. Apoi, am deschis un magazin de prezentare şi desfacere în Sibiu. Au urmat expoziţii precontractuale, organizate special pentru public la Sibiu şi Braşov. Creatorii noştri realizează acum anual nu mai puţin de o mie de noi modele de articole de marochinărie. Intr-un timp scurt a fost schimbată structura materiei prime folosite. Spiritul întreprinzător al colectivului fabricii sibiene a dus la organizarea unui atelier propriu de accesorii metalice, unde se execută armături de minere, rame de serviete, catarame de tot felul, zeci de repere ornamentale. Dar poate că nimic din toate acestea nu ar fi propulsat atît de repede această secţie spre realizările prezente ca permanenta grijă pentru calificarea şi policalificarea adevăraţilor artişti în meserie pe care îi are astăzi marochinăria. Ateliere goală cu 126 de cărsanţi, calificare la locul de muncă pentru 150 ucenici, calificare la şcoala profesională din localitate — iată numai cîteva din formele folosite în acest scop. Nu o dată, la fabrica „13 Decembrie“ din Sibiu întâlneşti grupuri de muncitori, tehnicieni şi ingineri din unităţi înrudite, care vin să înveţe din experienţa secţiei marochinărie, „vedeta“ fabricii sibiene. Nicolae BRUJAN corespondentul „Scînteii“ NOI CAPACITĂŢI DE PRODUCŢIE Pe platforma industrială din partea de sud a municipiului Piteşti, acolo unde in perioada cincinalului trecut au fost puse in funcţiune importante unităţi ale industriei petrochimice româneşti, se desfăşoară ample lucrări pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie existente şi pentru construirea unor noi obiective. Potrivit relatării corespondentului Agerpres, Sf. Grecu, din cele 28 fabrici şi instalaţii, menite să întregească, până în 1975, profilul grupului industrial de petrochimie de la Piteşti, un număr de 12 obiective se află în diferite stadii de execuţie. Astfel, pe şantierele instalaţiilor de cracare catalitică, distilare atmosferică, distilare sub vid, al instalaţiilor pentru reducerea vâscozităţii şi al celor pentru fabricarea bitumului, obiective care vor spori actuala capacitate anuală de prelucrare a rafină- riei cu încă 1,5 milioane tone de ţiţei, se desfăşoară în ritm susţinut montajul utilajelor şi al conductelor tehnologice. In acelaşi timp, în cadrul noului complex I de piroliză, care va tripla capacitatea anuală a producţiei de etilenă de care dispune în prezent combinatul chimic, a fost terminat montajul rezerivoarelor de presiune atmosferică şi i s-au montat circa 25 la sută din estacaldele metalice. Pe şantierele fabricii de polietilenă de joasă presiune, care va spori cu încă 50 la sută capacitatea anuală a întreprinderii existente, au fost asigurate * fronturile de lucru pentru montajul utila- | jelor. (Agerpres) . PAGINA 3 CONTRASTE ! Cum fabrică aur şi argint al chimiştii făgărăşeni... Am avut, nu o dată, prilejul să consemnăm în coloanele ziarului nostru realizările de prestigiu ale chimiştilor făgărăşeni în domeniul creaţiei tehnice. Iată o nouă dovadă : toate cele 4 invenţii, prezentate de Combinatul chimic din Făgăraş la Salonul internaţional de invenţii de la Viena , au fost medaliate. Două cu aur, două cu argint. Prima invenţie, distinsă cu medalie de aur, se intitulează : „Procedeu şi instalaţie de reglare automată a neutralizatorului utilizat la fabricarea azotatului de amoniu“ şi aparţine unui colectiv condus de ing. Aurel Oniţă. Invenţia prezintă o mare valoare practică, în sensul că a contribuit intr-o importantă măsură la obţinerea unui sortiment de azotat de amoniu de o Înaltă calitate şi competitivitate. In acelaşi timp, valoarea economiilor, intr-un an, se ridică la 4 milioane lei. Cea de-a doua invenţie, căreia i s-a acordat tot medalia de aur la Viena, aparţine ing. Miron Leancu şi maistrului Luca Lazăr. Este vorba de un aparat de uscare în strat fluidizat denumit „Uscătorul vertical cu cuvă demontabilă“, care asigură o uscare rapidă a maselor plastice şi altor substanţe cu umiditate ridicată. Celelalte două invenţii, care au primit medalii de argint, se datoresc ing. Petru Turea şi chimistului Emil Miklós şi, respectiv, ing. Aurel Oniţă. Deci, „aur şi argint“ pentru inteligenţa tehnică a colectivului Combinatului chimic din Făgăraş 1 Reţetă inversă Cum trebuie lucrat şi acţionat pentru îndeplinirea planului — iată un lucru pe care colectivele întreprinderilor noastre, în imensa lor majoritate, îl ştiu bine. Iată însă că există şi unii care-şi bat capul pentru soluţii inverse , adică, de neindeplinire. Iată o asemenea‘ reteţetă.. Se aduc‘materia-.' le necesare lucrului. Se iau inapoi materialele necesare. Este nevoie de un buldozer. Buldozerul stă două luni defect din cauza lipsei unui pinion. Se aduce o maşină nouă. Se lasă sub o stîncă şi apoi uşor, uşor, se dă drumul unui bolovan care, bine condus, striveşte maşina. Este nevoie de aer comprimat. Nimic mai simplu ! Compresorul nu funcţionează de patru ani, lipsindu-i tabloul de comandă. Dacă toate acestea nu duc la nerealizări importante se foloseşte o cale sigură. Fiind vorba de o carieră, cum este in cazul de faţă cea de la Poiana Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, se opreşte şi concasorul — utilaj de bază. Rezultatele nu se vor lăsa. aşteptate.„ In schiiţib " muncitorii de la cariera din Poiana Ilvei aşteaptă — după cum ne scrie Ion Sudan — ca forul tutelar al carierei, întreprinderea de construcţii montaj Cluj, să ia măsuri energice pentru... premierea corespunzătoare a autorilor reţetei inverse. Nici n-ar fi drept ca să nu se decearnă răsplata cuvenită. Există doar şi o lege a drepturilor de autor... De vină nu e barometrul La Semlac şi Nădlac, judeţul Arad se află în curs de construcţie complexe pentru creşterea porcilor. La ambele unităţi halele de tătare trebuiau terminate la 30 iunie a.c. întreprinderea de construcţii-montaj Timişoara — executantul acestor obiective — a tergiversat însă lucrările, acumulînd restanţe repetate, aşa că halele nu sunt gata nici acum. întrucît complexele de la Semlac şi Nădlac au fost populate, de teama iernii, scroafele s-au îngrijit de autoprotecţie , au luat cite un pai în gură, ca să nu se schimbe vremea. Dar măsura n-a dat rezultate. Semnele iernii şi-au făcut apariţia, şi, o dată cu ele, se înregistrează primele pierderi. Şi nu orice fel de pagube, ci cu un debut masiv — de pînă la 20 la sută mortalităţi la purceii nou veniţi pe lume în aceste condiţii total necorespunzătoare. Purceii rămaşi în viaţă guiţă acum de zor, cerind ajutor. Poate conducerea I.C.M.Timişoara se va înduioşa de soarta lor, luînd şi alte măsuri decit paralizarea barometrului prin metoda paiului in gură... Fişicul din bani de piatră Întreprinderea de construcţii industriale Constanţa are un şantier la Deduleşti, judeţul Brăila, unde construieşte un complex intercooperatist pentru creşterea porcilor. O perioadă de timp lucrările au decurs în aparenţă normal. In ultimul timp au început să iasă la iveală un şir de anomalii — unele ceva mai vechi. Ele puteau fi constatate şi înainte, de cînd a început transportul pietrişului şi nisipului, cale de peste 50 de kilometri. Constructorii au preferat să plimbe camioanele pe această distanţă de la Brăila la Deduleşti, în loc să folosească gara C.F.R. din apropiere. O preferinţă ce costă scump, chiar foarte scump, întrucît, faţă de preţul mediu de 100 lei m.c. al balastului pe judeţ, la Deduleşti acesta a ajuns la 180 lei m.c., reprezentînd 11 la sută din valoarea lucrărilor de construcţii-montaj. Potrivit normelor de deviz cantitatea totală de pietriş şi nisip necesară, care ar fi trebuit să coste 1,5 milioane lei, a ajuns la 3,7 milioane. Un supliment de 2,2 milioane lei la acest capitol este o surpriză. Dar trebuie apreciată şi valoarea „numismatică“ a performanţei : două milioane de lei intr-un fisic din bani de piatră, să recunoaştem, e un lucru deosebit. întrebarea este : cui îi va rupe buzunarul ?