Scînteia, octombrie 1972 (Anul 41, nr. 9286-9316)

1972-10-01 / nr. 9286

PAGINA 2 PAGINI VII ALE ISTORIEI CLASEI NOASTRE MUNCITOARE La 1 octombrie se împlinesc o sută de ani de la crearea Asociaţiei ge­nerale a lucrătorilor din România, prima asociaţie muncitorească din ţara noastră concepută pe scară na­ţională. Semnificaţia istorică a aces­tui eveniment constă atit în locul pe care il ocupă apariţia acestei orga­nizaţii în dezvoltarea generală a pro­cesului de organizare a clasei mun­citoare din România, cit mai ales in enunţurile programatice cuprinse in documentele ei de constituire. Asociaţiile şi organizaţiile muncito­reşti au o istorie îndelungată în ţara noastră. In forme incipiente, ele au apărut încă de la mijlocul veacului trecut, ca expresie a formării unei comunităţi de interese în viaţa şi existenţa socială a unor grupuri sau categorii de muncitori. In acelaşi timp, se poate remarca faptul că îna­inte de a avea o conştiinţă clară de clasă, în rîndurile muncitorimii ro­mâne s-au dezvoltat relaţii de soli­daritate, întemeiate pe o conştiinţă a omeniei. Semnificativă în acest sens este activitatea desfăşurată de bres­lele muncitoreşti care au organizat ac­ţiuni de întrajutorare, îndatorirea aceasta se află înscrisă în toate sta­­tutele organizaţiilor profesionale. Organizaţia profesională a apărut la proletariatul român, spre deosebire de alte ţări, înaintea organiza­ţiei politice. Cu timpul, obiectivele au evoluat, s-au lărgit în raport şi paralel cu progresele generale ale societăţii româneşti pe plan indus­trial şi, desigur, şi cultural. Ideea de organizare a lucrătorilor din aceeaşi breaslă, după ce a cunoscut o anu­mită evoluţie, a înregistrat un fel de salt in concepţie şi in structură, o dată cu înfiinţarea Asociaţiei ge­nerale a lucrătorilor din România, din 1872, în primul rînd trebuie remarcat că organizaţiile anterioare cuprindeau o singură breaslă, cea mai cunoscută fiind aceea a tipografilor, categorie de muncitori evident mai ridicată din punct de vedere cultural. Scopul organizaţiei, ca şi al publicaţiilor editate de aceasta era de a promova spiritul de asociere in rindul lucră­torilor in vederea întrajutorării si al apărării intereselor lor in raport cu patronii. In anii 1870—1871, conştiinţa opiniei publice a fost dominată în Europa de războiul franco-german şi de pro­clamarea Comunei. Muncitorii tipo­grafi din Bucureşti, cei mai bine in­formaţi asupra evenimentelor, care şi mai Înainte, în ianuarie 1870, pre­conizaseră ca „asociaţiunea să fie astfel regulată, precum este în Paris şi în celelalte oraşe ale Europei civi­lizate“, nu puteau rămîne indiferenţi la istorica experienţă socială şi po­litică ce se realizase in capitala Franţei. Iar unul dintre aspectele Comunei, care le-a atras atenţia, a fost organizarea proletariatului ca o clasă unitară. La 10 iulie 1872 a apărut, ca organ de presă al organizaţiei tipografilor, gazeta „Uvrierul“ in locul „Analelor tipografice“, însăşi apariţia gazetei reflecta trecerea pe o nouă treaptă, mai înaltă, de organizare a muncito­rilor. După cum reieşea din docu­mentul programatic al gazetei, ea ur­mărea să grupeze „sub un stindard care să reprezinte, de acum şi în viitor, unirea şi înfrăţirea tuturor lucrătorilor, pentru ca astfel să pu­tem dărîma răul şi injustiţia ce de multă vreme bîntuie clasa lucrăto­rilor“. Deşi tipografii constituiau grupul de iniţiativă al tipăririi gaze­tei şi al constituirii noii organizaţii, articolul-program vorbea despre ne­cesitatea de a avea un organ de pre- Un veac de Asociaţiei a lucrătorilor şi al „tuturor lucrătorilor“ care „să lupte neîncetat numai şi numai in a apăra interesele lucrătorilor“. Cu alte cuvinte, era vorba despre o iniţiativă de organizare a lucrătorilor din mai multe bresle într-o Asociaţie munci­torească generală. Faptul acesta era deosebit de sugestiv pentru nivelul conştiinţei de clasă pe care îl dove­deau, cel puţin, grupul de muncitori care au luat o asemenea iniţiativă. La baza desfăşurării acestui pro­ces, la originea creării Asociaţiei ge­nerale a lucrătorilor din România se aflau cauze profunde, de or­din economic şi social. Exploatarea nemiloasă a lucrătorilor din primele stabilimente industriale, nezăgăzuită de nici o legislaţie sau reglementare, mizeria vieţii de toate zilele au îm­pins pe lucrători să caute o cale de îmbunătăţire a situaţiei lor în orga­nizare. Dar alături de aceste cauze, proprii relaţiilor de producţie de tip capitalist, care începeau să se dez­volte atunci in România, au mai existat şi alte cauze care au contri­buit la definirea rolului şi a obiecti­velor primelor organizaţii muncito­reşti în societatea românească. In 1872, statul român nu işi dobin­­dise încă independenţa naţională. Ri­valităţile dintre marile puteri care înconjurau tinărul stat român repre­zentau un pericol de care erau con­ştiente toate forţele progresiste ale poporului. Ideea de a întări puterea ţării prin toate mijloacele posibile spre a chezăşui existenţa naţională a României a fost însuşită şi de pri­mele organizaţii ale proletariatului român. In acest sens, o caracteristică importantă a documentelor progra­matice ale Asociaţiei generale a lu­crătorilor din 1872 o constituie preo­cuparea pentru dezvoltarea economiei a ţării, in special a industriei. Obiec­tivele luptei, determinate de intere­sele de clasă ale lucrătorilor, se îm­binau cu probleme de interes general, naţional. In felul acesta, apărînd in­teresele de clasă ale muncitorilor, Asociaţia generală a lucrătorilor din România făcea apel, totodată, la con­ştiinţa patriotică a acestora, îndem­­nîndu-i să muncească şi să lupte pen­tru dezvoltarea industriei naţionale, spre binele ţării, al poporului. Pe acest temei ideologic şi pe baza unor experienţe de organizare din la crearea generale din România anii precedenţi a avut loc, la 1 oc­tombrie 1872, adunarea de constituire a Asociaţiei generale a lucrătorilor din România. Cu acest prilej, s-a vo­tat şi statutul noii organizaţii care, în comparaţie cu statutele organiza­ţiilor anterioare, punea pe primul plan obiective mai largi, sociale şi e­­conomice, cum erau, de pildă, acelea „de a forma maeştri din diferite ra­muri ale industriei“, de a încuraja înfiinţarea de noi stabilimente in­dustriale etc. Deşi prezenţa unor asemenea obiec­tive surprinde la prima vedere in­tr-un statut de organizaţie muncito­rească, ele îşi aveau deplină justifi­care in împrejurările de atunci. Dis­cursul lucrătorului tipograf N. Rădu­­lescu, rostit cu prilejul constituirii asociaţiei — o adevărată pagină de antologie a gindirii muncitoreşti, din România — explica pe larg scopurile organizării muncitorilor, rezultat al faptului că lucrătorii „...trăind cu toţii in aceleaşi condiţiuni industria­le, avînd aceleaşi îndatoriri în ce pri­veşte existenţa socială“, au socotit necesar să formeze „o asociaţiune generală sub o singură formă de drepturi şi datorii pentru toţi... Avem o luptă in privinţa a două chestiuni... Una este... lucrătorul devenit (ajuns — p.r.) in lipsă, ...a doua este ne­păsarea ce am avut cu toţii în ceea ce priveşte dezvoltarea şi înflorirea industriei in tara noastră“, îşi găseau astfel expresie sentimentele patrioti­ce ale primelor grupuri de muncitori organizaţi, care subliniau necesitatea dezvoltării industriei în România, pentru a face din ea „o putere a sta­tului român, o onoare a naţiunii noastre“. Angajamentele acestea sociale erau determinate, fireşte, în primul rînd de sentimentele patriotice, dar ele işi aveau izvorul şi în concepţia generală pe care o împărtăşeau lucrătorii cei mai înaintaţi, cu privire la rolul in­dustriei in societatea modernă, con­cepţie deosebit de pătrunzătoare şi clarvăzătoare : „Industria naţională este esenţa puternică şi producătoare în averea unei ţări... ea face încă şi respectul ţării în afară prin produc­­ţiunea a tot felul de lucrări de di­ferite specialităţi... încurajarea in­dustriei noastre naţionale trebuie propagată şi susţinută prin toate for­ţele...“. In ce priveşte problema compoziţiei asociaţiei lucrătorilor, în pofida unor confuzii — limite ale gindirii social-politice a vremii, în­cepeau să-şi găsească cristalizare puncte de vedere mai avansate, cu caracter de clasă , astfel, deşi N. Rădulescu arăta că e necesar „...să fim cu toţii, lucrători, patroni sau proprietari, puşi alături la marea lucrare ce voim a face în interes ge­neral“, preciza că „nu pot face parte sub nici un cuvînt şi sub nici un pre­text patronii sau proprietarii ca membri ai comitetului care conduc afacerea şi destinul asociatiunii“. însemnătatea istorică a creării A­­sociaţiei generale a lucrătorilor din România în 1872—1873 constă in mar­carea unei faze superioare de mate­rializare a ideii de organizare pe principii de clasă a proletariatului din ţara noastră şi de afirmare, in forme incipiente, a clasei muncitoare ca exponentul cel mai înaintat al in­tereselor fundamentale ale Întregului popor român. Paralel cu mişcarea muncitorească şi în condiţiile priel­nice asigurate de bogatele tradiţii progresiste din gîndirea social-poli­­tică românească şi de cunoaşterea ideilor socialiste încă din faza lor u­­topică, s-a dezvoltat şi mişcarea so­cialistă din ţara noastră, pe calea în­trepătrunderii elementului muncito­resc cu cel socialist în cadrul cercuri­lor muncitoreşti. Astfel, evoluţia ul­terioară a procesului de organizare a clasei muncitoare din România a marcat o continuă ascensiune, atit pe planul întăririi organizaţiilor ei, cit şi pe planul formării ideologiei acestora, proces care a dus la crearea Parti­dului social-democrat al muncitori­lor din România, în 1893, şi la dezvol­tarea unei puternice mişcări sindi­cale. Clasa muncitoare şi-a croit ast­fel, în decursul anilor, un drum me­reu mai larg în viaţa socială şi poli­tică a ţării, afirmîndu-se tot mai pu­ternic, după naşterea Partidului Co­munist Român, ca forţa socială isto­riceşte menită să păşească în fruntea Întregului popor pe calea luptei pen­tru făurirea societăţii socialiste in ţara noastră. Dr. N. COPOIU 9 La Braşov, nou complex comercial ...în cartierul „Steagul Roşu" • Din instanţă în faţa opiniei publice • Din instanţă le faţa opiniei publice De unde ştiau judecătorii? ________ . —-­ — Bun. Pină aici, totul este în ordine. Maistrul are sarcinile lui concrete, nimeni nu-i cere să lucreze şi-n locul altuia. Asi­gurarea sculelor, a materialelor necesare producţiei, grija față de calitate etc. intră insă şi în sarcina maistrului şef de secţie, nu-i aşa ?! — Da... sigur. Vedeţi... totuşi... „Gata cu panglicăria lui nea Gică“ — şop­teşte un tînăr de lingă mine, adresîndu-se unui om între două vîrste. Celălalt îi răs­punde : „De unde or fi ştiind judecătorii toate treburile astea din fabrică ? Ţii minte, la analiza muncii tot aşa „l-a prins cu uşa“ şi inginerul-şef. Şi parcă numai el...“. Cel căruia i se spusese „nea Gică" — maistru la o fabrică din sectorul 7 - se a­­dresase instanţei cu o cerere de reintegrare in muncă. Pentru lipsă de preocupare în înde­plinirea îndatoririlor de serviciu, pentru numărul mare de rebuturi din secţie i se desfăcuse contractul de muncă. În instanţă, încercările de a arunca vina în seama altora eşuaseră. Decizia întreprinderii a rămas definitivă. Să preluăm însă întrebarea din sală : De unde or fi ştiind judecătorii atit de bine toate treburile astea din fabrică ? Ne adresăm unuia din membrii completu­lui de judecată, tov Florea Chelu. Il găsim în sala de consiliu a judecătoriei. — De unde ? Din fabrică. Dintr-o practică de aproape 20 de ani de producţie. Şi, ară­tindu-ne însemnul mov al robei, continuă : sunt asesor. Două zile pe săptămină iau parte la judecarea proceselor — litigii de muncă. In rest, lucrez în producţie. — In care fabrică ? — La întreprinderea de morărit şi panifi­caţie „23 August“. Sunt manipulant. ...Şi Florea Chelu îşi scoate roba. Simplu, firesc. Miine, poimîine, va trece din nou pe la judecătorie să vadă dosarele, să se con­sulte cu ceilalţi membri ai completului... Apoi muncitorul va îmbrăca din nou roba, işi va spune din nou cuvîntul in împărţirea dreptăţii... . 1 I Un proces fantomă, cu vinovaţi reali — Tovarăşe preşedinte, cererea noastră este îndreptâţită — putem dovedi cu mar­tori, cu acte, cu expertiza de la dosar. Vă rugăm să respingeţi contestaţiile recla­manţilor şi să menţineţi deciziile de im­­putaţie... — Tovarăşe preşedinte, contestaţiile re­clamanţilor sunt îndreptăţite — putem dovedi cu martori, cu acte Vă rugăm să... Fabrica de piele şi încălţăminte „Pionie­rul.“ (Combinatul de piele şi încălţăminte nr. 1). Un control financiar reţine în sar­cina salariaţilor Anghel Chiriac, Marin Torba, Gheorghe Băltăreţu şi Marin Ale­­xandrescu o lipsă în valoare de 72 090 lei — contravaloarea a 1 274 perechi încălţă­minte. Potrivit legii, pentru recuperarea sumei, se emit decizii de imputare Salariaţii contestă , la judecătorie, la tri­bunal. Reprezentantul Întreprinderii este şi el prezent. Şi la prima, şi la cea de-a doua instanţă. Surprinzător însă , preten­ţiile fabricii sunt de fiecare dată altele , la judecătorie cere respingerea contesta­ţiilor ; la tribunal cere admiterea contes­taţiilor. Şi culmea : de fiecare dată se in­vocă martori, acte, expertize ! Tribunalul Capitalei, secţia a V-a civilă. — Vă rugăm să vă precizaţi o dată pozi­ţia — solicită preşedintele completului. Aveţi sau nu aveţi pagubă ? — Nu avem pagubă, tovarăşe preşedinte — a fost o eroare.­­ Şi întreprinderea cere Închiderea dosa­rului. Aşa, fără nici o altă pretenţie... Era vorba de nişte produse care existau in fabrică, dar din lipsa de evidenţă... nu existau. Era vorba de pagubă şi nu era. Nu descriem amănunţit această istorie intrucît este lungă şi încurcată. • Un proces fantomă, vinovaţi reali , lipsa de organizare, de evidenţă, controlul su­perficial etc. Nu s-ar putea oare, ori de cite ori apar, aceştia să fie judecaţi’ „la faţa locului“, de către înseşi cadrele de conducere ale unităţii, de colectivele de oameni ai muncii ? ! — Credem că da ! Mai bine la faţa locului ...Tribunalul Capitalei, secţia I-a penală In faţa instanţei — IVichai Comânescu, trimis in judecată pentru ..tulburare de posesie". Reclamant: Anastasia Grigorescu, vecina. Motivul? Noul gard — ridicat in locul celui vechi — i-ar fi încălcat dreptul său de proprietate. — Dreptatea trebuie să fie de partea mea; gardul a fost ridicat exact pe locul celui vechi. — Ba nu; dreptatea trebuie să fie de partea mea ; gardul a fost ridicat alături, în terenul meu... Și aşa cind unul, cind celălalt — singuri sau prin avocat — cei doi vecini își tot dispută „dreptatea“. In primă instanță, in recurs — termene peste termene... S-au făcut expertize, contraexpertize, suplimente de expertiză, de contraexpertiză. Dosarul e doldora­t calcule complicate, schiţe şi mă­surători. Ba iese o diferenţă de la... 2 la 17 cm, ba una de la... 1 la 5 cm ! Şi iată rezultatul ultim : „colta medie" de deviere este de 0,003 m. Da, aţi citit bine : 3 mili­metri. — Şi nu puteţi renunţa nici unul la a­­ceşti 3 milimetri ?­­ — întreabă preşedintele completului, căutind să-i facă să priceapă ridicolul situaţiei. — Nu se poate, onorat tribunal — sare M.C., deşi planul — mai precis expertizele, contraexpertizele etc. — l-au costat — nu­mai pină astăzi — peste 6 000 (şase mii) lei! — Nu se poate, onorat tribunal — spune și A. G. pe un ton aproape jignit.­­Cum „să se poată“ cînd undeva în dosar A. G. cere condamnarea lui M. C. ?i pentru .,în­călcarea spaţiului său aerian“. Altfel spus, M C. vrînd să astupe o gaură la spatele magaziei sale, a bătut pe peretele acesteia — deasupra solului — o scindură. Cum spatele magaziei aste pe hotar, văzută de sus, scindură intra in „spațiul aerian“ al reclamantei!!!) Amîndoi vecinii cer — în continuare! — ca dreptatea să fie de partea lor! Numai că, din măsurătoare în măsurătoare s-a constatat altceva. Ei, cei care duc acest proces — jalnică bătălie pentru un teren depăşit la propriu de însăşi suprafaţa hir­­tiilor din dosar — au încălcat terenul STA­TULUI cu cite nu 3, ci 150 mm ! (Scuzaţi unitatea de măsură, se pare că părţile o preferă în mod deosebit!) Fără comentarii ! ...Cînd îi ceri, îi moare viţelul — Voi plăti, tovarăşe preşedinte. Voi plăti pină la ultimul bănuţ. Numai acordaţi-mi un termen ; acum, pe moment, nu pot, vă daţi seama. Am un salariu bun, una din fiicele mele lucrează, ciştigă frumos... 22 iunie a.c. judecătoria sectorului 4. Din 1968, Francisc Sabău — Bucureşti, str. Con­stantin Brâncuşi, nr. 11, bloc D 16, ap. 24 — nu şi-a mai plătit chiria. De ce? Pentru că nu a vrut. Deşi are un salariu bun — după cum el însuşi afirmă — deşi unul din ceilalţi trei membri ai familiei, cu care ocupă aparta­mentul — trei camere şi dependinţe ! — este şi el salariat. Şi aşa, chiria neplătită la timp — modica sumă de 170 lei lunar — împreună cu penalizările legale atinge as­tăzi o sumă destul de mare : 13 217 lei. Mo­tiv pentru care I.C.R.A.L. Vitan a cerut eva­cuarea lui F. Sabău. Potrivit legii, instanţa a ţinut seama de cererea chiriaşului şi i-a acordat termenul cerut. Mai mult , a eşa­lonat plăţile, conform dorinţei pirîtului... 21 septembrie a.c. In instanţă, în locul lui Francisc Sabău — avocatul său, in locul su­mei datorate — explicaţii... — De unde atiţia bani, onorată instanţă ?! In numele clientului meu, vă rog, mai da­­ţi-ne un termen... Ceea ce frapează — In acest caz, tu altele asemănătoare — este atitudinea neplatnicu­­lui. postura de victimă din instanţă Cînd e vorba de drepturi, se prezintă singur. Cînd este vorba de obligaţii — plata chiriei, de exemplu — nu se prezintă deloc sau se pre­zintă prin... reprezentant. Cum se spune, „cind îi dai, îi fată vaca, cind îi­­ceri, ii moare vițelul". Dinu POPESCU Titus ANDREI SANTEIA — duminică 1 octombrie 1972 4 SCRISORI CĂTRE REDACŢIE O „problemă caldă d in apropierea iernii: întreţinerea fondului LOCATIV Statul nostru manifestă o deosebită grijă pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe, pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de locuit ale populaţiei. Fondul locativ constituie o importantă avuţie na­ţională care trebuie să fie gospodărită cu grijă şi simţ de răspundere de către toţi factorii interesaţi. Scrisori primite recent la redacţie sem­nalează totuşi o serie de deficienţe in întreţinerea locuinţelor, care aduc prejudicii fondului locativ al statului şi creează neplăceri locatarilor. Publicăm mai jos citeva asemenea sesizări. „La noi de ce plouă în aparta­ment, tăticule ?" In anul 1970, ni s-a repartizat un aparta­ment în blocul G, mi­­croraionul 40, din Ga­laţi. Bucurie mare pentru întreaga fa­milie, după cum e de înţeles. Bucurie care n-a ţinut insă decit pină la căderea pri­mei ploi, cînd am constatat că apa a pă­truns în voie în ca­mere pe la toate în­cheieturile pereţilor. Păcat de frumuseţe­­le apartament, nou­­nout, că, după ploaie, a devenit de nerecu­noscut ! Ei, o să reclam fap­tul şi are să vină ci­neva să repare, mi-am dat singur curaj. Aș ! Au trecut de atunci mai bine de doi ani — timp in care am sesi­zat toate forurile lo­cale — dar n-a venit nimeni să salveze de la degradare casa. Ce să răspund acum copilului­­ meu cel mic, atunci cînd mă întreabă adesea : „La noi de ce plouă in casă, tăticule ?“ Victor POGOR blocul 6, ap. 110, microraionul 40 Galați Jocul „de-a re­paraţiile“ După multe, dacă nu chiar foarte multe insistente, centrul nr. 7 al I.C.R.A.L. „He­răstrău“ a început, în luna mai a anului trecut, să execute lu­crări de reparaţii la imobilul în care lo­cuiesc. Dar la scurtă vreme de la începere, lucrările au fost lă­sate baltă. Am făcut numeroase reclama­ţii, solicitînd reluarea lor, iar la 27 octom­brie 1971 mi s-a răs­puns în scris că s-a stabilit ca acestea să fie terminate pină la 30 noiembrie 1971. Se împlineşte, nu peste multă vreme, un an, timp in care mi s-au făcut noi promisiuni, dar totul in zadar. Lucrările se găsesc şi acum in acelaşi stadiu, de început, locuinţa continuind să te degradeze. In faţa acestei si­tuaţii, îmi pun între­barea firească : ii este permis oare cui­va să se joace cu bu­nurile statului, care sunt, deopotrivă, ale noastre, ale tuturor ? Alexandru NEAGU Calea Griviţei 47, sectorul 8 Bucureşti O poveste cu... mucegai In ultimii patru ani s-au construit şi dat în folosinţă în car­tierul nostru („Flă­­mînda“, din Cîmpu­­lung-Muscel) peste 20 de blocuri noi. Dintre toate acestea, blocu­rile A şi B, ocupate de locatari încă din decembrie 1969 şi fe­bruarie 1970, continuă să rămână nefinisate la exterior. Neajunsul nu este numai de or­din estetic, cum s-ar putea crede. Pereţii exteriori, fiind neten­­cuiţi, prezintă multe porozităţi prin care pătrunde foarte les­ne ploaia in interior, degradind aparta­mentele. Pe pereţi a­­par picături de apă, mucegai. Este de înţe­les că, din aceste cau­ze, condiţiile de locuit în apartamente nu sînt deloc de rîvnit. Pină cînd să mai suportăm frigul, ume­zeala şi mucegaiul, cu toată suita de neca­zuri pe care le aduc a­­cestea ? Adresăm a­­ceastă întrebare Trus­tului de construcţii — Argeş, în subordinea căruia­­ se află şantie­rul de construcţii nr. 4 Cimpulung, vino­vat de tărăgănarea lucrărilor la aceste două blocuri. I. DASCALU str. Pictor Grigo­rescu, blocul A, et. 2, ap. 18, Cîmpulung-Muscel Anul acesta n-o să fie iarnă ? ! I.C.R.A.L. sectorul 2 din Capitală a luat, la începutul acestui an, o hotărîre lăuda­bilă în ce ne priveş­te : a dispus executa­rea, la imobilul in care locuim, a lucră­rilor necesare Intro­ducerii instalaţiilor de încălzire centrală şi apă caldă. Termen de dare în folosinţă a tu­turor instalaţiilor — sfîrşitul trimestrului al doilea a.c. Ne a­­flăm insă către sfîrşi­tul lunii septembrie şi lucrările n-au fost terminate. S-au exe­cutat instalaţia caza­nului pentru calo­rifere şi cea a boile­rului pentru apă cal- \ dă, au fost sparte­­ plafoanele, duşumele- 7 le şi pereţii camerelor­­ pentru introducerea­­ ţevilor şi montarea e- e lemenţilor de calori- I fer şi... cam atit. Ba, i s-a mai „întreprins”­­ ceva : am fost anun-­­ ţaţi că instalaţiile ] respective nu pot fi­­ date în folosinţă în a­­l cest an. O veste mai 4 stupefiantă decit a- 7 ceasta nici că se pu­ t tea ! Cum, adică ? A­­­ nul acesta nu vom­­ mai avea iarnă ? Sau i va trebui s-o intim- I pinăm şi s-o petrecem­­ în ger, în încăperi cu 4 pereţii, planşeele şi i pardoselile sparte ? ţ Petre POPESCU,­­ Ion STANCIOIU,­­ Dumitru­­ GHIONEA, J Aurel LAZAR,­­ F. MIRITA 4 str. Corneliu Botez 8, 7 sectorul 2 Bucureşti . Exasperantă ! nepăsare!­­ M-am mutat, cu un 7 an şi ceva în urmă,­­ printr-un schimb de 4 locuinţă, in aparta- 7 mentul 56, blocul D 2,­­ str. Saturn nr. 16, Ga- 4 lati. La mutare am­­ zugrăvit şi vopsit a- i partamentul, făcîn- 7 du-1 lună, nu altceva,­­ Dar abia am terminat 4 de zugrăvit și m-am ’ pomenit cu casa inun- \ dată, prin plafon. Ce ^ să fie ? Vreo țeavă , spartă in apartamen- l tul de , deasupra, L mi-am •' zis. Și am a-. I nuntat imediat I.G.L., i pentru a lua măsurile I ce se impuneau. Au­­ venit pe rînd, să se­­ convingă de adevăr,­­ ing. Gîdei, şeful de­­ sector Florescu şi, a- i cum o lună, noul şef­­ de sector. Bunea. Au­­ venit şi au plecat toţi l la fel cum veniseră,­­ pentru că nu s-a luat­­ nici o măsură. Am­­ sesizat şi consiliul­­ popular municipal, şi­­ consiliul popular jude- ț­­ean, şi ziarul local 4 „Viaţa nouă“ (care a­u publicat două note cri-­­ tice despre starea a-­­ partamentului), dar cei­­ de la I.G.L. nu s-au­­ sinchisit ! In aparta- z ment, tavanul arată­­ jalnic, parchetul, de 4 asemenea, cade tencu- v­iala de pe pereţi, dar­­ nimănui nu-i pasă că i se strică un bun al­­ statului. Exasperantă 4 nepăsare ! ’ Maria LOVIN­­ , str. Saturn nr. 16,­­ blocul D 2, ap. 56,­­ Galati 4 ­FAPTUL DIVERS Mămăliguţă cu „saramură“ de sticlă? La cooperativa de consum din comuna Glăvile (Vîlcea) a sosit o importantă cantitate de peşte, mai mult sau mai puţin proas­păt. Din această cauză se vindea mai mult decit Incet. Ca „să accelereze“ vinzarea, con­ducerea cooperativei a pus in aplicare o soluţie sui generis, obligindu-i pe cei ce doreau să cumpere mălai să suporte şi „o garnitură“ corespunzătoare de peşte ! Cooperativa de consum din Orleşti nu avea peşte. Avea, în schimb, din belşug... geamuri sparte. In consecinţă, preşedin­tele cooperativei, Popovici Preo­teasa, a dispus ca mălaiul să nu fie scos in vînzare decit asortat cu cioburi. Iar dispoziţia sa a fost executată întocmai. Ba, pe deasupra, pentru fiecare sac de mălai s-a mai încasat şi un su­­prapreţ de 43,50 lei. Şi dacă mai adăugăm că toate acestea s-au petrecut intr-un magazin a­­flat peste drum de postul local de miliţie, cine ar putea să spu­nă că cioburile de geam nu erau... opace ? Lui Beznă nu i-a plăcut lumina Intrînd. Împreună cu fratele său, într-una din serile trecute, în bufetul din comuna Găneasa (Olt), Dumitru Chirică, lăcătuş la Uzina de aluminiu Slatina, a atras atenţia citorva consuma­tori gălăgioşi că, şi în local, trebuie să se comporte in mod civilizat. La plecarea celor doi fraţi, un tînăr din grupul vizat, Alexandru Beznă, supărat foc pentru această admonestare, a pornit după ei. In momentul în care Dumitru Chirică a rămas singur, A.B. s-a repezit asupra lui cu un cuţit. In urma lovitu­rilor primite, D. C. a încetat din viaţă. Arestat imediat, autorul crimei urmează să-şi primească acum pedeapsa prevăzută de lege. Mandate cu... mandat In calitatea sa de factor poş­tal la Oficiul P.T.T.R. Botoşani, Ilie Spinescu (str. Săvenilor nr. 14) trebuia să achite destinata­rilor mandatele ce-i erau încre­dinţate. i dumnealui a tinut insă neapărat să simplifice treburile. In citeva zile, printr-o simplă trăsătură din condei, sumele înscrise pe 20 de asemenea mandate au intrat în propriul său buzunar. „Am greşit adresa“ , a încercat el să susţină apoi in faţa organelor de anchetă. Acum se va convinge că ase­menea „greşeli“ se convertesc un mandat pe termen lung şi cu adresă precisă. Staţionare­a interzisă! De mai bine de două luni de zile s-a pierdut un autocamion. Pentru cei interesaţi, precizăm că el se află în dreptul imobi­lului nr. 14 de pe strada C.A. Rosetti din Tîrgovişte. Pe baza unor investigaţii proprii am stabilit că purta nr. 21-DB-710. Pornind de aici, am ajuns apoi la concluzia că ar fi proprieta­tea O.C.L. Alimentara din loca­litate. Dar cum conducerea a­­cestei unităţi se arată în conti­nuare tot atit de... staţionară în indiferenţa sa faţă de felul in care sunt folosite bunurile ce le are in dotare, invităm organele de resort să intre în viteză. Pentru că nu e vorba de o pană propriu-zisă, ci de una de... res­ponsabilitate. Informaţi... informaţiile » „Trenul de persoane 2011 pleacă la ora 11 şi 14 minute, in direcţia Piteşti — Piatra Olt — Sibiu. Trenul are vagoane directe pentru Curtea de Ar­geş". Aşa ii asigurau ieri pe călători funcţionarele de la bi­roul de informaţii de pe pe­ron, după cum tot aşa aveau să afle mai tirziu şi prin inter­mediul staţiei de amplificare. La sosirea trenului insă, la va­goanele de Curtea de Argeş de unde... nu-s ! „Nici pomeneală de aşa ceva in garnitura noas­tră — ne-a spus conductorul de tren Noi n-avem vagoane di­recte pe această rută“. Tot cu acest prilej aveam să aflăm că la casele de bilete s-au vindut bilete de clasa I, dar călători­lor respectivi li s-au rezervat numai vagoane de clasa a... II-a ! De unde se vede că „In­formaţiile“ (şi casele de bilete) au pierdut trenul... informării publicului călător. Cine le a­­jută să-l prindă ? Rubrică redactată de­­ Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID şi corespondenţii „Scinteii"

Next