Scînteia, august 1974 (Anul 43, nr. 9935-9960)

1974-08-01 / nr. 9935

PAGINA 2 (Urmare din pag. I) totdeauna o contribuţie de seamă. încă in secolul tre­cut, tinerii muncitori reşi­­ţeni au înfiinţat primele cercuri culturale. Ulterior, tineretul a participat ex­trem de activ la greve, la luptele pentru o viaţă mai bună. Mai recent, tineretul muncitoresc socialist, tine­retul antifascist şi cel co­munist au influenţat hotă­­ritor soarta oraşului. În anii celui de-al doilea răz­boi mondial, tinerii comu­nişti au desfăşurat acţiuni de sabotaj care au provocat destule insomnii stăpinilor uzinei şi acoliţilor lui An­­tonescu. După victoria in­surecţiei armate, după cu­cerirea puterii de la fabri­canţi şi reacţionari, in timpul naţionalizării uzi­nelor Reşiţa, în primele rinduri s-au aflat tinerii muncitori. Bineînţeles, no­ţiunea de tinăr muncitor nu trebuie înţeleasă ad lit­­teram, ci în spiritul unei activităţi revoluţionare in­tense, care depăşeşte limita biologică de virsta mult dincolo de ceea ce se înţe­lege in mod obişnuit. O ini­mă dirză, o minte limpede, curajul de a lupta pentru libertate şi dreptate sint trăsături de tinereţe, care, chiar şi în rindul muncito­rilor mai vîrstnici, se in­ti­lnesc destul de frecvent. Din rindul acestora fac parte şi veteranii care au rămas credincioşi pină la moarte mişcării muncito­reşti şi idealului lor. Tradiţiile muncitoreşti cristalizate aici de-a lungul generaţiilor reprezintă zes­trea de preţ a Reşiţei. In cadrul acestor tradiţii se disting cu tărie solidarita­tea de clasă, responsabili­tatea muncitorească, res­pectul şi dragostea pentru profesiunile de inaltă cali­ficare. Ştafeta profesiuni­lor s-a transmis din tată un fiu , cind tatăl era un bun muncitor, şi fiul său tre­buia să stapinească mese­ria la fel de bine, dacă nu şi mai bine. A fi harnic, ordonat, disciplinat, dornic mereu de perfecţionare pro­fesională — constituie un adevărat blazon al fiecărei familii muncitoreşti. In acest an jubiliar, Com­binatul siderurgic din Re­şiţa va produce un milion de tone de oţel. Vechile uzine U.D.R., bine echipate din punct de vedere tehnic faţă de alte uzine la vre­mea respectivă, realizau in trecut, în anii de virf, circa 180—220 mii tone oţel anual. I-au trebuit Reşiţei nu mai puţin de 173 de ani pentru a ajunge la această canti­tate de oţel. Iar in cei trei­zeci de ani de cînd clasa muncitoare e stăpinâ, pro­ducţia de oţel a Reşiţei a mai crescut cu 800 000 de tone anual. Succese asemănătoare a înregistrat şi uzina con­structoare de maşini. Azi se realizează aici motoare Diesel cu puteri pină la 4 000 C.P., iar in anii ur­mători se vor fabrica mo­toare de 10 000 C.P. La Re­şiţa se produc în prezent toate tipurile de hidroagre­­gate pentru hidrocentrale­le aflate în construcţie. Această rapidă şi moder­nă dezvoltare a proceselor de producţie ridică necon­tenit o sumedenie de pro­bleme noi, complexe, de natură economică, tehnică, umană. Nici oţelarul, nici constructorul de maşini nu le soluţionează bătind din palme. Avem de-a face cu noi dimensiuni ale capacităţilor umane, care constau din conştiinţă socia­listă, competenţă tehnică şi o nouă etică profesională. Ele s-au născut pe ţărimul tradiţiei muncitoreşti şi s-au maturizat în condiţiile socialiste ale orinduirii noastre noi. Astăzi, posibi­lităţile fiecărui muncitor de a invăţa sunt practic neli­mitate. Licee de speciali­tate, şcoli profesionale, fa­cultate de subingineri... Ceea ce odinioară era greu accesibil, are astăzi carac­ter de masă. Oraşul meu de baştină, Reşiţa, este astăzi mai fru­mos şi mai tinăr ca oricînd. Viaţa culturală a oraşului cunoaşte o nouă înflorire, există o vie activitate ştiinţifică şi artistică, la unison cu ritmul dezvoltă­rii sociale a oraşului. A­­ceasta şi este explicaţia faptului că unele rămăşiţe ale vechiului — apatie spi­rituală, anchilozare sau provincialism — sunt soco­tite anacronice, străine de atmosfera acestui oraş. Re­şiţa ...„oraş de provincie“? Ar suna straniu pe seama acestui centru muncitoresc dinamic, loc al unor impor­tante realizări , leagăn al industriei noastre siderur­gice şi al construcţiilor de maşini, Reşiţa se înscrie printre centrele de cerce­tare in domeniul ştiinţei şi tehnicii, este o puternică cetate economică şi cultu­rală a României socialiste. Acestea toate, ca şi mul­te altele, mă îndeamnă ca şi pe viitor să mă inspir din viaţa şi munca concetă­ţenilor mei reşiţeni. Consi­der drept un ţel de via­ţă datoria de a scrie despre prezentul nostru socialist, făurit de aceşti oameni mereu tineri, care adună în fiinţa lor trăsă­turi de epopee. Reşiţa 9 9 TOTUL FRNTRÎT o IVI A '^.w''mmm' ^30m i ***** *1*TM «Mm «SL w -: _ 1 Ă ' iM '" ü v*\?>ir, "^v Hüg !!■■■ * - , ^ Mg ^ * - ss || s |g|gl , \ M < & $ #* ««. > > x. << - HHg^l glilili 1 ^li $ HHHH s ASIGURAREA Accesibilitate largă Grila pentru om, pentru satisfacerea intr-o măsură din ce in ce mai mare a nevoilor sale materiale şi spirituale reprezintă obiectivul fundamental al activi­tăţii Partidului Comunist Român, al statului nostru socialist, al sindicatelor din ţara noastră. Legislaţia, incepind cu Constituţia, care consfinţeşte printre prin­cipalele drepturi ale cetăţeanului şi cât la odihnă, Codul Muncii, ca şi alte numeroase acte normative statuează in principiu şi în amănunt cum se exercită dreptul la odihnă. O serie de măsuri practice vin să completeze prevederile legale, oferind oamenilor mun­cii posibilităţi din ce in ce mai largi şi diversificate de a-şi petrece intr-un mod cit mai reconfortant, util şi plăcut, timpul liber de zi cu zi, repausul săptăminal, concediul anual de odihnă. Concediul care, in funcţie de vechimea in timpul muncii, are o durată variind între 15 si 24 zile lucră­toare, se măreşte pentru cei care muncesc in locuri cu condiţii deosebite, de la caz la caz, cu 3—12 zile de concediu suplimentar, uneori si mai mult, conce­diul integral putind ajunge pină la 30 zile lucră­toare. Sindicatelor le revine un rol important, cel de prin­cipal organizator, in asigurarea unor condiţii optime pentru exercitarea dreptului la odihnă si tratament.­­Ele au sarcini mari in ce priveşte utilizarea chibzuită a fondurilor si mijloacelor puse la dispoziţie de că­tre stat, precum şi în buna folosire si întreţinerea co­respunzătoare a bazei proprii de tratament balnear si odihnă. In fiecare an, prin sindicate se trimit la odihnă si tratament multe sute de mii de oameni ai muncii , fie in unităţile proprii, fie in cele apartinind altor retele. Dincolo de aspectele reglementate de acte norma­tive, odihna oamenilor muncii formează obiectul unor preocupări variate si multilaterale pentru partid şi stat, sindicate şi alte foruri din tara noastră, preocu­pări ce sunt concentrate pe următoarele direcţii prin­cipale : CONSUMAREA EFECTIVĂ A CONCEDIULUI, evi­­tindu-se compensarea acestuia in bani (exceptind une­le cazuri bine precizate prin acte normative, cum ar fi încetarea relaţiilor de muncă, chemarea la înde­plinirea serviciului militar ş.a.). Este o expresie a grijii faţă de om, deoarece se porneşte de la prin­cipiul că timpul de concediu are drept scop refacerea sănătăţii şi capacităţii de muncă. ASIGURAREA CADRULUI MATERIAL. In ritm ra­pid, caracteristic întregii noastre evoluţii economice si sociale, a luat o puternică dezvoltare si industria vacantelor. Numai in perioada 1971—1975, din fondu­rile statului s-au investit peste 4,5 miliarde lei, nu­mărul locurilor în principalele forme de cazare — ho­teluri, moteluri, vile, cabane, hanuri — ridicindu-se la ora actuală, in România, la circa 200 000, marea ma­joritate a acestora aflîndu-se în perimetrul celor aproape 150 de staţiuni balneoclimaterice şi alte locuri pitoreşti de pe întinsul ţării. La acest efort au con­tribuit si sindicatele, realizind si dind In folosintă in ultimii doi ani complexe sanatoriale cu o capacitate de peste 3 009 locuri. LĂRGIREA CONTINUA A ACCESIBILITĂŢII ba­lei materiale. Se realizează , pe de o parte, prin ca­racterul social al unei bune părţi a trimiterilor la odihnă si tratament (sindicatele se îngrijesc ca plata biletelor să se facă in raport cu încadrarea tarifară lunară, diferenţa — peste 30 la sută din costul bile­telor — fiind acoperită din bugetul asigurărilor so­ciale de stat), pe de altă parte, ca urmare a creşterii continue a nivelului de trai, sporesc mereu solicită­rile pentru diferite forme de petrecere a concediilor anuale sau a timpului liber de sfirşit de săptămină — prin excursii de lungă sau scurtă durată, tururi prin ţară, deplasări spre locuri istorice sau pitoreşti — ale celor mai variate categorii de cetăţeni ai ţării noastre, muncitori, ţărani, studenţi, elevi, pensionari, în anii noştri, pentru prima oară în istoria ţării, oamenii mun­cii de pe ogoare — lucrători ai I.A.S. şi I.M.A., mem­bri ai cooperativelor agricole de producţie — merg la odihnă si tratament, dispunînd si de vile si sa­natorii speciale. Pentru studenţi si elevi funcţionează numeroase tabere în perioada vacantelor. DIVERSIFICAREA ORGANIZĂRII ODIHNEI. Pentru a satisface solicitări atit de largi si a crea mereu noi posibilităţi de recreere şi tratament, de odihnă a oamenilor muncii, alături de sindicate se ocupă tot mai diverşi organizatori : Ministerul Turis­mului şi unităţile sale locale. Ministerul Educaţiei şi învăţămîntului, organizaţiile de tineret. Ministerul Să­nătăţii. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, orga­nizaţiile sportive, consiliile populare, reţeaua comer­cială locală, cooperaţia de consum , care fie că dis­pun de datele întregi de servire sau de unităţi specia­lizate, fie că au preocupări legate de asigurarea unor posibilităţi de odihnă şi recreere. UTILIZAREA CELUI DE-AL DOILEA „OPT“ PEN­TRU ODIHNĂ ACTIVĂ. Un accent tot mai pronun­ţat se pune pe asigurarea unor posibilităţi largi de a putea petrece in mod plăcut si cu folos cele opt ore rămase libere intre muncă si somn. Astfel, la dispoziţia oamenilor muncii stă o întreagă reţea de instituţii culturale şi sportive : teatre, cinematografe, case de cultură, biblioteci, stadioane etc. La nume­roase forme de activităţi cultural-educative şi spor­tive (de exemplu, cercuri şi formaţii artistice de amatori) oamenii muncii sunt şi animatori si spectatori. Paul NAGY secretar al CC. al U.G.S.R. UI MAMBÎT SI COMM. Numai 4 000 de persoane au putut avea, in 1938, bilete repartizate prin fostele asigurări sociale. Numărul oamenilor muncii care beneficiază in 1974 de bilete pen­tru tratament şi odihnă puse la dispoziţie prin sindicate a ajuns la 500 000. Ex­primată, convenţional, în om-zile, creşterea este la fel de edificatoare: de la 60 000 — la 7 600 000. Complexe sanatoriale ale U. G. S. R. Cu o capacitate de : • 975 paturi, în 1970 • 4 935 paturi, în 1975 Prin ele se asigură posibilităţi de tratament şi odihnă în serii de cite 18 zile, pentru circa 100 mii oameni ai muncii. Sunt în curs de realizare alte cinci complexe sa­natoriale — la Covasna, Olăneşti, Herculane, Fe­lix, Eforie-Nord — însu­­mînd 3 000 de locuri. Mai este prevăzută con­struirea altor nouă com­plexe sanatoriale, cu 4 800 de locuri, în cursul cincinalului următor. Deci, anual, încă peste 165 mii de persoane vor putea beneficia în viitor de tratament şi odihnă în unităţile puse la dis­poziţie de sindicate. Beneficiari: 10 milioane Dovezi ale caracterului de masă, ale largii accesibilităţi a bazei materiale de odihnă şi tratament sunt citeva date grăi­toare : circa 8,3 milioane per­soane au beneficiat anul trecut de serviciile sindicatelor şi di­feritelor forme de organizare a turismului, iar anul acesta exis­tă posibilitatea sporirii acestui număr la circa 10 milioane — ceea ce echivalează cu aproa­pe jumătate din populaţia ţării. Faţă de anul 1951, de apa de cinci ori mai emite fonduri (ÎN PROCENTE) După cum ilustrează graficul de mai sus, în acest an statul pune la dispoziţie — pentru oamenii muncii care merg la tratament şi odihnă prin sin­dicate — fonduri de aproape cinci ori mai mari decit in 1950. 1950 1960 1970 1974 Înlesniri pentru copii Pentru copii sub 7 ani, tariful de masă — în cazul biletelor repartiza­te prin sindicate — este redus cu 50 la sută. Fa­miliile cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere beneficiază de bilet gra­tuit sau de masă gratui­tă în staţiune pentru cei sub şapte ani, incepînd de la al treilea copil. Pentru cel de-al doilea „opt“: Reţeaua culturală a sindicatelor • 4 000 săli culturale în întreprinderi • 200 cluburi • 28 case de cultură • 5 000 de biblioteci (cu 14 milioane volume) • 180 cinecluburi • 2 700 lectorate tehnice şi de cultură generală (cu 195 000 cursanţi) • 5 300 cercuri şi formaţii artistice de amatori (cu peste 70 000 membri) (Urmare din pag. I) mai văzut îmi răspun­de simplu, privindu-mă cu ochii lui albaştri, care au o limpezime de ochi de copil fixaţi sub o frunte inaltă, deasupra u­­nei bărbi albe, patriarhale : „Ce să fac, am dat găuri la munţi. După ce ar­ termi­nat Rudăreasa, m-am că­ţărat la Hoţeaga, punctul cel mai înalt al şantieru­lui“. Vreau să-l incit și-l mai întreb : „Dar spune-mi drept, ai nimerit chiar în­totdeauna ? Tunelele tra­sate de dumneavoastră s-au întîlnit mereu fără greş ?" Ride, întrebarea i se pare naivă: „Cum altfel ? In meseria mea nu poate În­căpea brodeala. Măsor și verific întotdeauna, ochiul unui topometru trebuie să vadă clar prin trupul mun­ţilor şi nu-i este permis să traseze o linie cu apro­ximaţie, căci în urma lui vin minerii care scobesc muntele, iar munca lor în­seamnă sudoare cu fiecare metru de înaintare. De a­­proape 50 de ani fac trea­ba asta şi întotdeauna o iau de la capăt“. Are doi copii. Gusti, bă­iatul, a terminat anul a­­cesta facultatea de hidro­tehnică de la Timişoara şi a cerut să fie repartizat tot la Lotru. Lizi, fata, a ab­solvit arhitectura şi va veni să lucreze tot aici, la pro­iectarea staţiunilor monta­ne din munţii Lotrului. Il întreb ce virstă are şi-mi răspunde in felul lui . ..Pentru omul adevărat, nu este atit de important cit a trăit, ci cum a trăit şi ce a lăsat în urma lui...“ Cei de la Lotru nu lasă in urma lor doar o com­plexă hidrocentrală de ma­re putere. Şantierul a des­făşurat o adevărată operă de civilizare a meleaguri­lor pe care s-a întins, croind drumuri montane, legind între ele localităţi izolate, deschizînd perspec­tivele amplasării unora din­tre cele mai pitoreşti sta­ţiuni turistice. La Voineşi­­ţa, acolo unde se află car­tierul general al şantieru­lui, şi la Puiu, deasupra la­cului Vidra, rămin în urma constructorilor două oră­şele noi cu hoteluri moder­ne şi vile cochete, viitoare baze turistice fără egal pină acum în ţara noastră prin frumuseţea amplasamentu­lui, confort şi durabilitate. Au fost la Lotru şi barăci şi mai sunt încă, dar lu­crarea de aici a constituit începutul unei noi concep­ţii in edificarea construc­ţiilor de gen : aceea­­ a completării scopului indus­trial propriu-zis cu opera de înzestrare cu elemente ale unei noi civilizaţii. Iar acum, cind Lotrul se apro­pie de actul final al­­epo­peii sale, multe din barăci se duc in nefiinţă. Privesc la fosta colonie de sub ba­rajul de la Vidra, din care n-au mai rămas in picioa­re decit coşurile cămine­lor. Şi nu pot să-mi opresc o strângere de inimă :­­­ patru colo au trăit timp de opt ani oamenii care au mun­cit, au iubit, au făcut copii şi, între timp, au mai mu­tat din loc cite un munte... Acum şantierul începe să coboare pe Lotru în aval. La Mălaia şi Brădişor se pun bazele unor noi hidro­centrale. La Brezoi, unde şantierul şi-a început lu­crările prin construirea a zece blocuri moderne — nucleul unui adevărat oraş situat la deschiderea chei­lor Coziei — se trece la .,a­­tacarea" amontei Oltului, în cadrul vastului plan de amenajare a cursului celui mai cîntat rîu românesc. In felul acesta, epopeea Lotrului nu se încheie, ci continuă. Vor urma alţi ani de muncă rodnică, eroică, iar după trecerea lor vom râmine cu una dintre cele mai măreţe opere ale con­struirii socialismului in tara noastră, demnă de legendă. Post scriptum : Ultima şi cea mai fierbinte oră, la Lotru. Transmite corespondentul nostru, Ion Stanciu . La cea de-a treia turbină m­ontorii efectuează ultimele operaţii de asamblare. Hotărirea lor : racordarea la sistemul energetic naţional, pină in ziua de 23 August, a acestui nou izvor de lumină. Minerii au atacat lu­crările galeriilor de fugă ale viitoarelor hidrocentrale din aval. Se continuă in ritm alert excavatia la captă­rile secundare. Cei 5 000 de constructori, brigadierii s-au angajat ca, pină la 23 August, să realizeze cel puţin 75 la sută din planul anual al excavaţiilor sub­terane. SCINTEIA — joi 1 august 1974 Cea mai mare tabără pentru copii se află la Năvodari. Peste 80 milioane lei au investit sin­dicatele pentru realizarea ei (capacitate : 6 000 de locuri pe fiecare serie de cîte 14 zile, adică 1­36 000 de copii anual). Toate cheltuielile pentru între­ţinerea copiilor, circa 16,8 mi­lioane, sunt, de asemenea, su­portate de sindicate. ! FAPTUL1 DIVERS Fantezia micilor constructori Pe plaja de la Mamaia a avut loc un concurs inedit : construc­ţii din nisip. Participanţi : 230 de copii. Prin fantezia şi iscu­sinţa lor, plaja s-a transformat intr-o lume feerică, de basm­, cu sute de castele, monumente, feţi-frumoşi şi cosinzene, blocuri cu „soluţii arhitectonice“ origi­nale, îndrăzneţe. Juriul, pus la grea încercare, a decis : cei mai buni constructori de castele din nisip sunt pionierii constănţeni Dumitru Enescu şi Cherim Si­­nan, care vor participa, în luna august, la un concurs interna­ţional. Cum se explică succesul pionierilor constănteni ? Fireş­te, nu numai pentru că au a­­titea plaje cu nisip... După 28 de ani Cind avea 12 ani, in 1046, Tu­dor Chiran, din comuna Cojasca, judeţul Dîmboviţa, in timp ce se hirjonea cu alţi copii de-o sea­mă, a fost rănit de explozia unui focos de proiectil rămas după război. A fost dus la Bucu­reşti şi, din ochiul drept, i s-a scos o schijă. Apoi, vindecat, timp de 28 de ani şi-a văzut de treburi, uitind de mult intirti­­plarea cu schija. lată Insă ci, zilele trecute, aflindu-se la coa­să, ochiul drept a început să-l doară. Simtindu-se din ce in ce mai rău, a fost internat la spi­talul clinic de oftalmologie din Bucureşti, unde a fost operat de medicul primar Petre Stănescu Si colaboratorul său Stefan Stoi­­cescu. Din același ochi i s-a scos o nouă... schijă. O schijă pe care a purtat-o in ochi, fără să Ştie, timp de 28 de ani... Vin de viaţă 9 lungă Dacă s-ar Întocmi o listă a celor mai renumiţi podgoreni vrînceni, cu siguranţă că din ea n-ar trebui să lipsească tocmai Costică Ciubotaru din satul Mă­­năstioara. Acum mai bine de 30 de ani, şi-a plantat in ogradă un butaş de, viţă de vie. An de al, butaşul a fost îngrijit, ocro­tit. Cu ciţiva ani in urmă, gos­podarul a trebuit sa-şi extindă. Casa, iar una din camere urma să fie înălţată exact in locul unde se afla butaşul de vie. Camera s-a înălţat unde trebuia să se înalte, dar butucul n-a fost dezrădăcinat. Dimpotrivă, printr-o fereastră anume făcută, coardele butucului ies in afară, se încolăcesc pe pereţii casei şi fac şi un umbrar de toată fru­museţea. Ele au acum o supra­faţă de 80 metri pătraţi. Grija gospodarului e răsplătită din plin : in 1972 a obţinut de la butucul lui 300 litri vin, iar anul trecut — 400. Şi cum după 4 ur­mează 5... Ce mai­­ vin de viaţă lungă ! Lupii atacă şi vara Deşi in plină vară, o mare haită de lupi a atacat o stînă de oi de pe raza comunei Meteş, judeţul Alba. Oamenii din sat au alergat in ajutorul ciobanilor dar şi-au gă­sit oile împrăştiate in toate părţile. Dintre ele, 30 au fost găsite sfişiate, iar altele dispăruseră odată cu lupii. A doua seară, un nou atac al a­­celeiaşi haite de lupi, la o altă turmă de oi, din aceeaşi comu­­nă. Văzind că se-ngroaşă gluma, sătenii au cerut sprijinul tună­torilor. Era si cazul. 45 de promoţii Cu 45 de ani in urmă, un tinăr se întorcea emoţionat in satul său de baştină, cu diploma de dascăl in buzunar. 45 de ani în­văţătorul Gheorghe Lupan a slujit statornic şcoala din comu­na Groşii Băii (Maramureş), 45 de promoţii de şcolari. Practic, întregul sat a invăţat carte su­b îndrumarea dascălului. Acum a ieşit la pensie. Oameni­lor nu le vine să creadă. De altfel, nici lui însuşi. Deşi e vacanţă, pregătirile pentru noul an şcolar sunt un toi şi Lu­pan nu poate sta deoparte. Şi, deşi nu se strigă nici un cata­log, bătrinul dascăl răspunde în fiecare zi „prezent“. Cum a răs­puns de 45 de ani: „Şi cum o să mai răspund şi de aici înain­te, cut oi mai trăi“. Un vagon de... lăcomie Cazacu Traian din Milisăuţi (Suceava) era magazioner in gara Falcău. Era, pentru că nu mai este, de cind a dat cinstea pe ruşine. Apropiindu-se ziua in care trebuia să-şi ridice cantita­tea de lemne ce i se cuvenea, C.T. şi-a zis să-şi facă şi ceva rezerve. Cum şi-a zis, aşa a fă­cut : a încărcat din depozitul unde lucra un vagon întreg cu 20 000 kg de lemne, după care i-a dat cale liberă. La destinaţie, odată cu vagonul a ajuns şi miliţia. Vagonul a fost trimis înapoi, iar C.T. în faţa instanţei de judecată. Rubrică redactată de Petre POPA şi corespondenții „Scînteii"

Next