Scînteia, martie 1976 (Anul 45, nr. 10428-10453)

1976-03-02 / nr. 10428

PAGINA 2 SPIRIT REVOLUŢIONAR, COMBATIV în formarea viitorilor militanţi In pregătirea Congresului educaţiei politice şi al culturii au loc ample dezbateri consacrate activităţii privind dezvoltarea conştiinţei socialiste şi în instituţiile ideologice şi cultural-educative — unităţi de învăţămînt, institute de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale, asociaţii de creatori, presă etc. Ţinînd seama de importantele răspunderi ce re­vin acestor instituţii in înfăptuirea Programului ideologic al partidului, adunările organizaţiilor de partid şi plenarele comitetelor de partid sunt organizate împreună cu organele de conducere colectivă, avînd menirea de a analiza, în spirit critic şi autocritic, cu înaltă exigenţă comunistă, atît munca de partid, cit şi ansamblul activităţii instituţii­lor respective, contribuţia acestora, potrivit specificului lor, la propa­garea ideologiei şi politicii partidului nostru, la formarea şi dezvolta­rea trăsăturilor omului nou. Facultăţii de filozofie din Bucureşti ii revin, în lumina Programului ideo­logic al partidului, sarcini impor­tante privind formarea de cadre ale frontului ideologic, dezvoltarea cer­cetării filozofice corespunzător noilor cerinţe ale vieţii sociale, o mai ac­tivă prezenţă în viaţa spirituală a ţării, în confruntările de idei con­temporane. Dezbaterea care a avut loc în adunarea organizaţiei de partid de la secţia de filozofie a facultăţii, analizînd aprofundat activitatea des­făşurată pe aceste multiple planuri, realizările, ca şi deficienţele, a izbu­tit să contureze cu claritate direcţii de acţiune şi măsuri menite să con­tribuie la continua ei îmbunătăţire în viitor. O idee principală in jurul căreia au gravitat discuţiile a fost aceea a răspunderii facultăţii, a corpului di­dactic pentru formarea viitorilor spc-, cialişti în acest domeniu, ca oameni cu o înaltă cultură filozofică şi in acelaşi timp animaţi de profunde convingeri comuniste, de spirit mili­tant revoluţionar, apţi să activeze cu succes atît în cercetare, cit şi in mun­ca de propagandă. Analizîndu-se din această perspectivă calitatea pro­cesului de învăţămînt, s-a re­levat că în răstimpul care a trecut de la Plenara C.C. al P.C.R. din no­iembrie 1971, plănul de învăţămînt s-a îmbogăţit­­ noi discipline, cum ar fi: Dialectica făuririi societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate. Pro­bleme ale organizării şi conducerii societăţii socialiste. Curente şi tendinţe in gîndirea filozofică con­temporană. Teoria şi practica muncii de propagandă — menite să amplifice valenţele educative ale procesului de învăţămînt, să asigure cunoaşterea mai profundă a realităţilor actuale, interne şi internaţionale, a contribu­ţiei partidului nostru la dezvoltarea teoriei revoluţionare. Aceluiaşi scop i-au fost subsumate şi îmbunătăţirile aduse programelor şcolare, prin in­troducerea sau extinderea unor teme noi, de mare actualitate, in primul rind a ideilor şi tezelor din Progra­mul partidului. Dezbaterea a scos in evidenţă şi unele deficienţe care mai persistă, mai ales sub raportul orien­tării ideologice a unor cursuri, al caracterului lor militant. Astfel, efor­turile făcute pe linia unei interpre­tări nuanţate a diferitelor concepţii nemarxiste nu sunt întotdeauna înso­ţite de fermitatea necesară în com­baterea ideilor reacţionare. Deşi tendinţele de tratare obiectivistă, cri­ticate într-o vreme, au fost, în bună măsură, depăşite, totuşi acestea se mai întilnesc în unele cursuri, cum ar fi cel de teoria cunoaşterii, estom­­pindu-se limitele unor curente sau gînditori. Pe de altă parte, in unele prelegeri de economie politică, de is­toria filozofiei se mai manifestă tendinţe scientiste, de aglomerare de date şi informaţii, în dauna unei tratări principiale a problemelor, a relevării sensurilor şi finalităţii poli­­tico-ideologice a diferitelor teorii. Asemenea deficienţe, aşa cum arăta prof. univ. dr. Ştefan Georgescu, de­canul facultăţii, diminuează forţa de inrîurire a cursurilor şi seminariilor, influenţa lor asupra formării şi dez­voltării spiritului de discernămînt la studenţi. Tocmai de aceea, accentua­rea spiritului militant, întărirea com­bativităţii faţă de diferite teorii anti­­ştiinţifice, idealiste, trebuie să pre­ocupe în mai mare măsură organi­zaţia de partid, conducerea facultă­ţii, toate cadrele didactice. Un rol deosebit în educarea poli­­tico-ideologică a viitorilor absolvenţi il are realizarea programului de in­tegrare a invăţămîntului cu produc­ţia. La facultatea de filozofie, aceas­tă integrare îmbracă, desigur, forme specifice şi este pozitiv faptul că în ultimii ani asemenea forme s-au con­turat tot mai clar. Astfel, o parte din studenţi au efectuat practica la ca­binetele de partid ale sectoarelor, au sprijinit cadrele didactice în efec­tuarea unor investigaţii pe proble­me, cum ar fi : asimilarea valorilor culturii in diferite medii, modul cum se desfăşoară procesul de orientare profesională în unele întreprinderi şi unităţi şcolare etc. Aşa cum au evi­denţiat discuţiile, în desfăşurarea practicii studenţilor au loc insă şi manifestări de formalism. In unele cazuri, arăta lectorul universitar Paula Lupescu, studenţii sunt folo­siţi la lucruri minore, fără a-şi putea valorifica pe deplin pregătirea, nu se depun eforturile necesare pentru identificarea celor mai eficiente for­me de activitate practică. Ca imul din centrele de cercetare şi aprofundare a teoriei marxiste, a concepţiei partidului nostru, facul­tatea de filozofie are şi îndatorirea de a contribui intr-o mai mare mă­sură la fundamentarea teoretică a unor teze şi principii, la explicarea şi interpretarea, din perspectiva marxistă, a fenomenelor şi procese­lor actuale. Aşa cum se ştie, Plena­ra C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971 a formulat cerinţe exprese în acest sens in faţa frontului nostru ideo­logic. In lumina acestor exigențe, planu­rile de cercetare au fost reconside­rate. Dacă în anul 1971 circa trei sferturi din tematica abordată o con­stituiau lucrări de istoria filozofiei, în ultimii ani Cercetarea a fost orien­tată către abordarea unor teme da mare actualitate politico-ideologică, o seamă de cercetări fiind deja fina­lizate în volume apărute sau în curs de apariţie. Măsurile de integrare a Institutului de filozofie cu faculta­tea au creat condiţii şi mai favora­bile intensificării activităţii de cer­cetare. începînd cu anul 1975, efor­turile cercetătorilor au fost orientate spre cîteva teme de mare însemnă­tate, cum ar fi „Dezvoltarea conştiin­ţei socialiste şi rolul ei în etapa ac­tuală“, „Probleme ale propagandei ateist-ştiinţifice“, „Contradicţiile in socialism şi perfecţionarea vieţii so­ciale“ etc. S-a trecut, de asemenea, la elaborarea unor ample lucrări de sinteză cum ar fi: Tratatul de isto­ria filozofiei româneşti, de istoria fi­lozofiei universale, moderne şi con­temporane, Tratatul de estetică, de etică şi epistemologie. Totuşi, după cum au arătat mai mulţi vorbitori, activitatea de cerce­tare este încă deficitară în multe pri­vinţe, în primul rind în generaliza­rea şi interpretarea la un nivel teo­retic corespunzător a experienţei con­struirii noii societăţi. Este neîndoiel­nic pozitiv şi Îmbucurător, arăta conf. univ. Alexandru Valentin, fap­tul că în ultimul timp au apărut lu­crări valoroase in domenii cum ar fi istoria filozofiei, teoria cunoaşterii etc., care au contribuit la ridicarea nivelului teoretic al cursurilor, au corectat unele idei şi chiar viziuni greşite în aceste domenii. Se mai menţine însă un dezechilibru in orien­tarea cercetării, domenii importante şi actuale ale materialismului dialec­tic şi istoric, cum ar fi problematica omului, a valorilor umane, in gene­ral problematica socială, fiind mai puţin acoperite. Se impune insă observaţia că în analiza contribuţiei facultăţii la acti­vitatea de cercetare, spiritul critic şi autocritic a fost destul de palid, aprecierile făcute referindu-se ex­clusiv la tematica abordată şi aproa­pe deloc la calitatea lucrărilor, la va­loarea lor sub raportul bogăţiei de idei, al contribuţiei aduse la genera­lizarea practicii socialiste. Transpuse in măsuri practice, con­cluziile dezbaterii vor sluji, fără în­doială, creşterii rolului facultăţii de filozofie în viaţa ideologică a ţării, îndeplinirii cu deplin succes a im­portantelor Îndatoriri ce-i revin pe linia afirmării şi promovării filozo­fiei marxiste, a ideologiei revoluţio­nare a partidului nostru. Paul DOBRESCU Adunări de partid în pregătirea Congresului educaţiei politice şi al culturii IMPORTURI „INDISPENSABILE“ (Urmare din pag. I) recondiţionate şi chiar unele făcute In întreprindere, dar cu consum mai mare de metal... De altfel, pe viitor s-a renunţat la importul unor ase­menea matriţe, se vor produce in ■' ţarăr*^ Prin urmare, necesarul nu era chiar atit de necesar. Viaţa însăşi, practica au şi oferit unele soluţii, arătind că se putea şi fără import. Că nu era neapărată nevoie să se cumpere de peste mări şi ţări ceea ce se putea obţine foarte bine şi la noi acasă. Şi cu mult mai puţini bani. O demonstrează cit se poate de concludent modul cum s-a des­curcat şi beneficiarul celuilalt im­port — întreprinderea CESAROM — pentru care s-au cerut buteliile de absorbant pentru analiza umidităţii argilei. De fapt, împricinatele butelii nu sunt altceva decit nişte banale sticluţe din plastic, conţinînd carbid de o granulaţie foarte mică. Nece­sare, desigur, dar nimic altceva de­cit carbid... — Cum v-aţi descurcat în ultima vreme cu absorbantul pentru ami­­dometre ? — Am mai luat cite ceva şi de la magazie — ne-a răspuns chimiste Veronica Stancu, de la laboratorul central al CESAROM. Or mai fi avut ceva rezerve. Dar a fost şi o vreme cînd n-am mai avut. — Şi ce-aţi făcut atunci ? — Am solicitat la Tîrnăveni, dar dlnşii au spus că nu produc carbid de asemenea granulaţii. Dacă ne trebuie, să ni-i prelucrăm singuri. — Şi 7 — Am trimis acolo un om şi ■ prelucrat... Cam greoi, desigur, dar, oricum, ne-am asigurat reactivul. Exact ceea ce face orice gospodină cu boabele de piper cumpărate de la băcănia din colţ , cînd are nevoie de piper mărunt, îl trece prin rîş­­niţă. Praful de carbid, în cazul de fată, a trebuit insă adus cu bani grei din străinătate pentru a fi apoi... uitat in gară. Se poate mostră mai elocventă a modului de a gospodări resursele băneşti fără chibzuială ? Numai fiindcă aşa era mai comod, cu mai puţină bătaie de cap... Fără a pune, de fiecare dată, pentru fie­care leu cheltuit legitima întrebare : pentru ce cheltuim acest leu, nu s-ar putea şi altfel ? Mai cu rost, mai bine investit şi acolo unde in­tr-adevăr nu se poate altfel. Adică, aşa cum au subliniat în repetate rîn­­duri documentele de partid, să im­portăm doar strictul necesar, elimi­­nind orice achiziţii nejustificate din străinătate prin folosirea maximă a resurselor şi posibilităţilor producţiei interne. Or, pe seama cui şi cu ce drept se închid ochii şi se comandă aiurea ceea ce doar cu puţină inte­ligenţă înhămată la treabă putem obţine singuri la noi acasă ? Sau — lucru şi mai reprobabil ,— cine în­găduie unora sau altora ca­ odată investiţi banii societăţii, să-i lase să zacă in colete părăsite ? ! Cu atît mai surprinzător, clndi o­­biectul uitării e o ditamai maşină de zeci de tone pentru îndoit tablă de cazan. Şi care zace, nou-nouţă, abia venită din străinătate, pe rampa aceleiaşi gări şi produce deocamdată numai... chirie datorată căii ferate ! — A cui este această maşină ? — Nu știm nici noi. Şi tare am vrea să-l „ghicim“ pe proprietar. Stă aici de vreo trei luni... I-am făcut mai întîi o fotografie maşinii în suferinţă şi, tot arătind fotografia încolo şi încoace, am iden­tificat în cele din urmă proprieta­rul : Grupul de şantiere şi montaj cazane din Bucureşti, strada Sergent Borş, unitate aparţinind de Ministe­rul Industriei Construcţiilor de Ma­şini. — O vom lua cit de curind — ne-a spus directorul adjunct Dumi­tru Meculescu. N-am avut trailer, macara... cel mult într-o săptămină o luăm. — Nu trebuia de acum să pro­ducă ? Nu e prinsă în plan ? — Știţi, a fost comandată în ulti­ma parte a anului. Ne mai rămăse­seră nişte bani, ne-am rugat de to­varăşii din minister şi ne-au apro­bat-o... Te întrebi cum e cu putință atîta nepăsare : astăzi cer, roagă să li se aducă din import, iar miine „uită" să-şi ducă in ogradă ce li s-a adus... Din cazurile de mai sus se des­prinde frică o dată obligaţia organiza­ţiilor de partid, a tuturor colective­lor de muncă să drămuiască pină la zglicenie fiecare leu-valută, să chib­­zuiască gospodăreşte şi să acţioneze astfel incit pentru nimic din ceea ce se poate produce în ţară să nu se mai recurgă la import. P.S. O veste de ultimă oră . Sun­tem­ informaţi că beneficiarii şi-au ridicat din staţia „16 Februarie“ cele abandonate acolo. Inclusiv maşina de îndoit tablă. Şi, bineînţeles, plă­tind gării taxele cuvenite. Iată cum au putut fi depăşite, cu o rapiditate neaşteptată — ...pe parcursul inves­tigaţiilor noastre — toate obstacolele şi neînţelegerile. Ramine de văzut şi din buzunarul cui se vor „deconta“ supra-cheltuielile. De la C. E. C. Avînd dreptul exclusiv și ne­limitat de a dispune după cum doresc de sumele depuse spre păstrare la C.E.C., titularii li­bretelor de economii sau de conturi personale la C.E.C. au și dreptul de a împuternici alte persoane, sub forma „clauzei de împuternicire“, să dispună de sumele păstrate la Casa de Eco­nomii şi Consemnaţiuni, ca şi dreptul de a lăsa moştenire su­mele depuse, sub forma „dispo­ziţiei testamentare". Prin „clauza de împuterni­cire“, dreptul de dispoziţie asu­pra depunerilor poate fi acor­dat la cel mult două persoane. Beneficiar al unei „dispoziţii testamentare“ pot fi una sau mai multe persoane. Depunerile asupra cărora nu s-au dat „dis­poziţii testamentare“ se elibe­rează de Cursa de Economii şi Consemnaţiuni moştenitorilor le­gali sau testamentari după re­cunoaşterea calităţii lor de că­tre organele competente. „Clau­zele de împuternicire" şi „dispo­ziţiile testamentare" pot fi mo­dificate sau anulate pricind de către titulari. Sînt scutite de impozite şi taxe toate operaţiunile de de­puneri şi restituiri ale economii­lor băneşti personale, ca şi do­­bînzile şi cîştigurile, indiferent de instrumentul de economisire utilizat. De asemenea, sunt scu­tite de impozite şi de orice fel de taxe actele în legătură cu transferul depunerilor la C.E.C. pe numele moştenitorilor. Totodată, prin lege se asigură imprescriptibilitatea depuneri­lor, precum şi a dobinzilor şi cîştigurilor acordate de C.E.C., ele putind fi încasate sau ridi­cate oricind de titular sau de persoanele stabilite de acesta, prin „clauza de împuternicire", in timpul vieţii titularului sau prin „dispoziţii testamentare", în cazul cind nu s-au dat ase­menea împuterniciri, sumele , respective se eliberează — așa cum s-a arătat — moștenitori­lor legali sau testamentari al titularului libretului de econo­mii sau contului personal. Din noul peisaj arhitectonic al Piteştiului Foto­­ M. Clo. — Maşina a luat foc pe la ora 13, îşi aminteşte I.L. Un scurt-circuit şi in­stalaţia electrică m-a lă­sat la vreo 80—100 kilome­tri de Viena. Ziua — urî­­tă. Burniţa. Deşi în iunie, frigul te pătrundea pină la oase. — Şoseaua, aglomerată ? — Foarte. Eu, încremenit pe dreapta. Soţia — eram împreună în excursia aceea — a prins a se văita. „Ce rost are să te îngrijorezi ? am certat-o eu. Nu vezi, trec atîtea mașini. Ne-o a­­juta careva“. M-am dat jos de la volan și am în­ceput să fac semn. Am stat în ploaie, cu mina ridicată, de la prinz și pină s-a în­tunecat. Adică aproape șapte ore. N-a oprit ni­meni... — Soţia? — în maşină, începuse să plingă. Ştiţi, suferă de reumatism şi frigul, bur­niţa, descurajarea ii răsco­liseră boala. Noaptea ne-a prins acolo, părăsiţi, la marginea şoselei. Am dor­mit in maşină. Vorba vine: „am dormit I...“. — A doua zi ? — Din zori mi-am luat postul în primire. Sute şi sute de maşini treceau în viteză pe lingă mine. Ore întregi. începuse să mă doară ochii tot privindu-le. Se clătinau şi speranţele mele. Spre maşina i­ pa­nă d­in care se afla nevas­­tă-mea, abia de îndrăz­neam să mai arunc cite o privire, In sfîrşit, pină la urmă, a oprit cineva. Nu-mi venea să cred. Se împlineau exact 24 de ore de cind înţepenisem acolo, la marginea şoselei. — Aţi spus : „nu-mi ve­nea să cred“. Dumneavoas­tră însă cunoşteaţi ţara, bănuim că ştiaţi ce trebuie şi ce nu trebuie să credeţi? I.L. ne priveşte lung. Nu, nu pentru că n-ar avea la îndemînă răspunsul. Dar îşi alege cuvintele cu răb­dare, să se facă ci­ mai în­ţeles : — Da, cunoşteam ţara. Făcusem acolo şase luni de specializare în meseria mea de matriţei. O cunoş­team insă altfel. Acum parcă mă aflam in alt loc, cu desăvîrşire străin. Sau unde mă aflam cu un necaz, şi pentru că ni­meni nu-mi dădea o mi­nă de ajutor, priveam totul cu alţi ochi ? Cele ce au urmat m-au convins că o împrejurare de felul ace­leia prin care am trecut iţi poate dezvălui lucruri la care nici nu te-ai gindit vreodată. — Aşadar, după 24 de ore de la scurt-circuitul cu pricina, un om a oprit... — ...kaput auto ! zice. Şi-mi face semn că va da telefon să vină cineva să mă remorcheze pină la un atelier. S-a ţinut de cuvînt. Parcă îmi mai venise inima la foc, deşi crizele reuma­tice ale soţiei deveneau tot mai acute. Mă gin­­deam însă că, în sfîrşit, ieşeam din impas. Spre seară, cind am ajuns la un atelier de reparat, patronul nici nu m-a ascul­tat. „Vorbim miine, mi-a zis. Acum gata, s-a termi­nat programul". Si, din nou, încă o noapte in ma­şină... A doua zi, proprie­tarul atelieru­lui mi-a pro­pus un tîrg : „Uite, îţi re­par maşina. Dar lucrezi o lună aici. Altfel, plăteşti pe loc 3 500 de şilingi". — Şi ce aţi decis ? — N-aveam de ales. So­ţia, in stare gravă, fusese internată de urgenţă la spital. După toate prin cite trecuse, era aproape anchilozată. Nu, n-aveam de ales. Acolo, banul alege. Cit ai bani, mai mer­ge... Şi mie îmi trebuiau bani acum şi pentru spital. anchetă socială In trei săptămini se adu­nase deja o datorie de 6000 de şilingi. „Ce mă fac ?“ îmi deschid inima faţă de un muncitor străin care lucra in atelier. Adică, fă­cea şmotruială ca şi mine. Muncă brută. „N-ai ce face, îmi zice. Cum se în­cheie luna, iţi iei maşina reparată şi te angajezi la altă firmă. Poate ciştigi mai mult“. M-a dus el la un atelier unde se fabricau ventile. 10 ore de lucru, 3 500 de şilingi. Din care, 1 000 pentru o cameră... la subsol. Alţi bani pentru medicamente. Mi-am pus maşina amanet ca să o scot la capăt. — Ceilalţi cum se descurcau ? — Un muncitor localnic, de categoria şi meseria mea, ciştiga aproape de trei ori mai mult. E ade­vărat că lucra de se spe­tea pentru acești bani. Mi-aduc aminte că odată, intr-o pauză de masă, am întirziat un minut. Tocmai se transmitea la televizor un meci de box : Clay­ Fo­­reman. Pentru întirzierea asta, de un minut, 30 de minute ne-a tot ameninţat şeful de atelier. Unuia, care a lipsit într-o zi, la sfirşit de săptămină i-a lu­­minat şi foaia de lichidare. S-a rugat omul cu lacrimi în ochi să nu-l lase pe dru­muri. In zadar. Viaţa, prin alte părţi, nu-i chiar o săr­bătoare, cum mai socotesc unii. — De unde credeţi că vine amăgirea asta ? — Ştiu eu ? Poate, să spunem, de la faptul că, uneori, poţi avea norocul unui ciştig mai bun. Dacă ai de lucru. Dar se uită că din banii aceştia 1 000 se duc pe o cameră de subsol... Uitasem de multe, şi eu, cit fusesem la specializare. Ori n-aveam ochi să văd, ştiindu-mă pus la adăpost. Se uită că în lumea aceea fiecare trăieşte doar pen­tru el şi fiecare se descurcă cum poate. Un anume in­giner constructor — I. R. — pe care l-am cu­noscut acolo, tot aştepta un angajament in altă parte. De un an de zile muncea la lopată , încărca balast pentru ţăranii care işi construiau case. Trăgea la lopată, coşcogeamite in­ginerul, şi aştepta un anga­jament... Altul, stabilit a­­colo de mulţi ani, om cu rostul lui, îmi spunea : „Muncesc, muncesc şi am ce-mi trebuie, nu mă pling. Dar om mă simt doar de Crăciun“. „Cum adică «de Crăciun ?»" m-am mirat eu. „Pentru că a­­tunci, de fiecare dată, vin acasă, în România...“. — In timpul acesta aţi­­ scris acasă, aţi primit scri­sori ? — Am scris şi am primit. I-am telefonat surorii me­le, care locuieşte tot in Bucureşti. Şi de fiecare dată ii spuneam : „Aveţi grijă de băiat — am un copil de zece ani — plătiţi cu regularitate chiria şi întreţinerea. Noi o să tre­cem peste necazul care ne-a lovit şi ne vom reîn­toarce acasă“. Dar într-o zi, soră-mea mi-a spus că mai bine ar fi să-i scriu. Să n-o mai sun. — D­e ce ? — Nu mi-a explicat pe loc. Am aflat abia cind ne-am întors. După ce vorbeam la telefon, băiatul nostru plîngea de fiecare dată și nu înceta să în­trebe : „Cînd se întoarce mama ? Cind vine tata ?“ — Cum v-a întîmpinat la întoarcere ? — Am sosit noaptea și nu mi-am dat seama cu cit a mai crescut. Pe mine m-a îmbrăţişat. Pe mama lui aproape să n-o mai re­cunoască ! Slăbise rău soţia mea, în acest răstimp. Ne-au dat lacrimile la toţi... Eram, in sfirşit, ACASA! Ilie TANASACHE „Eram, în sfîrşit, ACASĂ!" SCINTEIA — marţi 2 martie 1976 Un nou aşezămînt al sănătăţii la Mediaş: policlinica de adulţi f ' ‘ ' :• / v -- s • s ' ' ' - v*.­­ confruntare; SCRISORI Si RĂSPUNSURI IK - 'i , V 1 0 Mai multe abateri şi tot atîtea nedumeriri Comitetul judeţean Sălaj al P.C.R. a tri­mis zilele acestea re­dacţiei un răspuns care ne-a creat nu­meroase nedumeriri. Se referă la 0 am­plă sesizare adresată „Scinteii“, privindu-1 pe Petru Zegreanu, directorul întreprinde­rii mixte „Măgura" din Şimleu-Silvaniei, despre care se afirma că, „prin faptele si a­­titudinea sa a încălcat şi încalcă statutul par­tidului, normele de e­­tică şi echitate, avînd o comportare imorală atit in familie, cit şi la locul de muncă şi în societate". Răspunsul comitetu­lui judeţean de partid — „rezultat în urma unor discuţii cu peti­ţionarii, cu alţi mem­bri de partid, a luări­lor de cuvânt în adu­nări de partid, de sin­dicat etc.“ — confir­mă adevărul sesiză­rii, precizînd din capul locului că, „datorită unui stil de muncă defectuos, practicat de către directorul P. Z„ în unitate s-a creat o atmosferă nesănătoasă, neprincipială“. Sunt e­­numerate apoi aspec­tele negative din acti­vitatea sa, care au avut repercusiuni, a­­supra aplicării corecte a unor legi și acte normative care privesc încadrarea şi promo­varea în muncă, apli­carea sancţiunilor dis­ciplinare ş.a. „Neajun­surile semnalate in activitatea şi com­portarea lui au fost combătute de mai multe ori de către or­ganul de partid din fabrică, de unele co­lective ale comitetelor orăşenesc şi judeţean de partid, dar P. Z. n-a ţinut cont de ele..." (1­7). Biroul comitetului orăşenesc de partid a discutat abaterile lui Petru Zegreanu, care a fost sancţionat cu „vot de blam“ ; organizaţia de partid a fabricii a luat cunoştinţă de rezultatele cercetării şi de măsurile luate. „Cu toate acestea — conchide răspunsul — petiţionarii nu sunt mulţumiţi de măsurile luate şi cer ca P. Z. să fie schimbat din funcţie ; cu această măsură organele de partid şi de stat nu au fost de acord şi din această cauză recla­manţii au început să scrie altor organe“. Oamenii scriu şi iar scriu, pentru că n-au ceva mai bun de fă­cut ? Nu ! Ci pentru că Petru Zegreanu stă mai departe ne­păsător în scaunul lui de director şi le ride-n nas tuturor. Corespund oare mă­surile luate spiritului şi literii Codului etic ? Evident, nu. Nădăjdu­im că biroul comitetu­lui judeţean de partid va analiza faptele. In ce ne priveşte, vom reveni în coloanele ziarului, informind ci­titorii asupra felului cum a fost soluţionat acest caz. Drumul mîncător de timp Din comuna Forotic, judeţul Caraş-Severin, pină la întreprinderea Bocşa, drumul însu­mează numai 18 km. Pe o fîşie de circa 8 km acest drum este insă impracticabil ; din această cauză au­tobuzele nu pot cir­cula. Cum oamenii trebuie să ajungă, to­tuşi, la serviciu, călă­­toresc­­ cu trenul, ceea­ ce le răpeşte, în plus 4 ore la dus şi 4 ore la întors. Toate aces­tea, după cum se a­­răta in scrisoarea a­­dresată redacţiei, in condiţiile în care, la foarte mică distantă, în satul Surduc, apar­ţinător comunei Foro­tic, se află o mare ca­rieră de piatră, de unde se poate trans­porta material pentru repararea drumului. Trebuie numai să se găsească o modalitate de organizare a lucră­rilor (autorul sesizării a vrut să spună — să existe mai multă ini­ţiativă şi grijă din partea gospodarilor diin comună şi de la ju­deţ), la care cetăţenii să participe cu rin­­dul. In răspunsul său, Comitetul executiv al Consiliului popular al judeţului Caraş-Seve­rin ne informează că „Direcţia judeţeană de drumuri si poduri a planificat pe acest sec­tor, in prima parte a anului 1976, întreţine­rea drumului prin a­­daos de material pie­tros şi reprofilare cu autogrederul". In încheierea răs­punsului se precizează că pină la 30 aprilie 1976 drumul va fi re­parat, după care se va înfiinţa traseul cerut de cetăţeni. Mulţumim pentru sprijin Cîţi oameni nu urcă şi nu coboară zilnic din staţiile de cale fe­rată aflate pe distanţa Paşcani — Suceava ? Unii, bunăoară autorul scrisorii care ne-a se­sizat faptul pe care-l relatăm mai jos, că­lătoresc în mod frec­vent, avînd abonament la clasa I. Dar, vorba lui, degeaba plătește clasa I, pentru că este nevoit să călătorească cu clasa a Il-a, deoa­rece vagoane de clasa I nu există la cursa nr. 5 638/5 639. In plus, se spunea in scrisoare, în vagoane este foarte frig. Regionala Căi Fe­rate Iaşi ne-a răspuns la această scrisoare că, din cercetările fă­cute, a rezultat vino­văţia personalului sta­ţiei Suceava, care a fost sancţionat pe linie ad­ministrativă cu dimi­nuarea retribuţiei tari­fare, conform statutu­lui disciplinar M.T.Tc. In prezent, trenul res­pectiv circulă cu 6 va­goane de clasa a II-a şi un vagon clasa I. De asemenea, condu­cerea departamentului a ordonat tuturor uni­tăţilor din exploatare de la calea ferată să urmărească îndruma­rea, compunerea şi a­­sigurarea condiţiilor corespunzătoare pri­vind încălzirea trenu­rilor. Considerăm că prin măsurile luate, se sub­liniază un răspuns, vor fi eliminate aceste ne­ajunsuri regretabile. Vă mulţumim pentru spri­jinul acordat in rezol­varea unor probleme importante legate de buna desfăşurare a traficului de călători. Neculai ROŞCA FAPTUL DIVERS­­­ Prezenţă de spirit S-a intimplat la Şcoala gene­rală nr. 4 din Sibiu. A plecat peste balustrada de la etajul I, „ca să vadă ce mai e pe jos“, un copil din clasa a II-a a făcut o mişcare greşită şi a căzut in gol. Dedesubt , ciment. Sesi­­zind pericolul şi dovedind o mare prezenţă de spirit şi mult curaj, elevul Vasile Bura, din a­­nul I­UCECOM, a întins braţele ca să-l prindă, fapt care a a­­mortizat căderea. Acum copilul se află sub supravegherea me­dicilor, dar in afara oricărui pe­ricol.­­ Norocoşii într-una din dimineţile tre­cute, şoseaua Slatina—Piteşti era acoperită cu o pojghiţă de po­lei. Pericol de derapare. Cit ar zice „Atenţie la volan“, s-au şi înregistrat opt accidente, unul după altul. Dar unul dintre ele putea să aibă urmări foarte grave. In localitatea Coloneşti, din judeţul Olt, autobuzul 31—AG—295 a derapat. Cu toate eforturile disperate, şoferul Gheorghe Barangă nu l-a putut redresa şi s-a răsturnat. Toţi cei 41 de călători au devenit, într-o clipă, cascadori. Dar nici unul din cei 41 nu s-a ales cu mai mult de-o sperietură. Dureri de cap E sigur ci cel care a rostit sau scris prima oară faimosul dicton „In vino veritas“ nu s-a gindit că in anul de gratie 1976 vor exista indivizi care să se joace cu licoarea lui Bachus, pină la primejduirea sănătăţii oamenilor. Spunem acestea de­oarece la Întreprinderea viei şi vinului din Piatra Neamţ au poposit, in aceste zile, mii de litri de vin confiscat de la pro­ducători clandestini, fabricat din ,,materii prime“ dubioase, numai din strugure autentic — nu. Ci­­ţiva dintre cei care au eludat Legea viei şi vinului: Grigore Ivanov­­i s-au confiscat 918 li­trii, Constantin Todireasa (788 litri), 1. Gheorghe (552 litri), Constantin Şarpe (357 litri). De unde se vede că licoarea lui Ba­chus nu numai că ameţeşte, dar mai dă şi dureri de cap. 7 din 44 Scriam deunăzi în rubrica noastră că două treimi din şo­ferii profesionişti testaţi din transportul de călători urban şi interurban brăilean fuseseră declaraţi corigenţi la cunoaşte­rea regulilor de circulaţie. Iată că serviciul circulaţie al mili­ţiei judeţene Sibiu a invitat la examen 44 factori de răspun­dere — şefi de coloană şi revi­zori tehnici — de la I.T.A. Sibiu. Scopul examinării : verificarea gradului de cunoaştere a regu­lilor de circulaţie. Au fost puşi să completeze cite un chestio­nar. Chestionare obişnuite, din­tre cele folosite pentru exami­narea candidaţilor pentru obţi­nerea permiselor de conducere. La sfirşit, stupoare : numai 7 din cei 44 (oameni care răspund de activitatea şoferilor) au reu­şit să întrunească minimul de punctaj necesar obţinerii permi­selor de conducere. In mod le­gitim se pune întrebarea : Ce autoritate profesională (şi mora­lă !) pot avea asemenea factori responsabili ?... Nu trebuia să sfarme munţii Tânăr, zdravăn, sănătos tun, tocmai bun să sfarme munţii, nu alta. Dar lui Vasile Proroc din Vaslui nu-i cerea nimeni nici să sfarme munţi, nici pia­tră, ci să se apuce şi el de o meserie cinstită. Dar nu i-a plă­cut Deunăzi, după ce a tot dat tricoale magazinului de foto­­muzică din Rădăuţi, a pătruns, pe o scară lăturalnică, în podul acestuia. Pentru a putea coborî înăuntru, ca să sustragă bani şi instrumente muzicale, trebuia să străpungă plafonul. Ceea ce a şi început să facă. Dar când s-a strecurat prin crăpătură, jos, în magazin, l-a şi „îmbrăţişat“ un lucrător de miliţie. Cine-a pus cîrciuma-n drum... Trei fraţi buni (Ion. Vasile şi Stan Boboc) circulau prin satul Florica (judeţul Brăila) cu trei autocamioane. La un moment dat, le-a ieşit... circiuma-n drum. Cei trei fraţi au tras maşinile pe dreapta, s-au dat jos de la volan şi au intrat în bufet. Timp de vreo patru ore s-au tot „cin­stit“ frăţeşte, pahar după pahar. Dar totul s-a oprit aici, pentru că, din fericire, cei trei au fost opriţi de miliţie să se mai urce la volan. De altfel, nici n-ar mai fi fost în stare. Rubrică redactată de Petre POPA • cu sprijinul corespondenţilor „Scinteii"

Next