Scînteia, martie 1976 (Anul 45, nr. 10428-10453)
1976-03-02 / nr. 10428
PAGINA 2 SPIRIT REVOLUŢIONAR, COMBATIV în formarea viitorilor militanţi In pregătirea Congresului educaţiei politice şi al culturii au loc ample dezbateri consacrate activităţii privind dezvoltarea conştiinţei socialiste şi în instituţiile ideologice şi cultural-educative — unităţi de învăţămînt, institute de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale, asociaţii de creatori, presă etc. Ţinînd seama de importantele răspunderi ce revin acestor instituţii in înfăptuirea Programului ideologic al partidului, adunările organizaţiilor de partid şi plenarele comitetelor de partid sunt organizate împreună cu organele de conducere colectivă, avînd menirea de a analiza, în spirit critic şi autocritic, cu înaltă exigenţă comunistă, atît munca de partid, cit şi ansamblul activităţii instituţiilor respective, contribuţia acestora, potrivit specificului lor, la propagarea ideologiei şi politicii partidului nostru, la formarea şi dezvoltarea trăsăturilor omului nou. Facultăţii de filozofie din Bucureşti ii revin, în lumina Programului ideologic al partidului, sarcini importante privind formarea de cadre ale frontului ideologic, dezvoltarea cercetării filozofice corespunzător noilor cerinţe ale vieţii sociale, o mai activă prezenţă în viaţa spirituală a ţării, în confruntările de idei contemporane. Dezbaterea care a avut loc în adunarea organizaţiei de partid de la secţia de filozofie a facultăţii, analizînd aprofundat activitatea desfăşurată pe aceste multiple planuri, realizările, ca şi deficienţele, a izbutit să contureze cu claritate direcţii de acţiune şi măsuri menite să contribuie la continua ei îmbunătăţire în viitor. O idee principală in jurul căreia au gravitat discuţiile a fost aceea a răspunderii facultăţii, a corpului didactic pentru formarea viitorilor spc-, cialişti în acest domeniu, ca oameni cu o înaltă cultură filozofică şi in acelaşi timp animaţi de profunde convingeri comuniste, de spirit militant revoluţionar, apţi să activeze cu succes atît în cercetare, cit şi in munca de propagandă. Analizîndu-se din această perspectivă calitatea procesului de învăţămînt, s-a relevat că în răstimpul care a trecut de la Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971, plănul de învăţămînt s-a îmbogăţit noi discipline, cum ar fi: Dialectica făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Probleme ale organizării şi conducerii societăţii socialiste. Curente şi tendinţe in gîndirea filozofică contemporană. Teoria şi practica muncii de propagandă — menite să amplifice valenţele educative ale procesului de învăţămînt, să asigure cunoaşterea mai profundă a realităţilor actuale, interne şi internaţionale, a contribuţiei partidului nostru la dezvoltarea teoriei revoluţionare. Aceluiaşi scop i-au fost subsumate şi îmbunătăţirile aduse programelor şcolare, prin introducerea sau extinderea unor teme noi, de mare actualitate, in primul rind a ideilor şi tezelor din Programul partidului. Dezbaterea a scos in evidenţă şi unele deficienţe care mai persistă, mai ales sub raportul orientării ideologice a unor cursuri, al caracterului lor militant. Astfel, eforturile făcute pe linia unei interpretări nuanţate a diferitelor concepţii nemarxiste nu sunt întotdeauna însoţite de fermitatea necesară în combaterea ideilor reacţionare. Deşi tendinţele de tratare obiectivistă, criticate într-o vreme, au fost, în bună măsură, depăşite, totuşi acestea se mai întilnesc în unele cursuri, cum ar fi cel de teoria cunoaşterii, estompindu-se limitele unor curente sau gînditori. Pe de altă parte, in unele prelegeri de economie politică, de istoria filozofiei se mai manifestă tendinţe scientiste, de aglomerare de date şi informaţii, în dauna unei tratări principiale a problemelor, a relevării sensurilor şi finalităţii politico-ideologice a diferitelor teorii. Asemenea deficienţe, aşa cum arăta prof. univ. dr. Ştefan Georgescu, decanul facultăţii, diminuează forţa de inrîurire a cursurilor şi seminariilor, influenţa lor asupra formării şi dezvoltării spiritului de discernămînt la studenţi. Tocmai de aceea, accentuarea spiritului militant, întărirea combativităţii faţă de diferite teorii antiştiinţifice, idealiste, trebuie să preocupe în mai mare măsură organizaţia de partid, conducerea facultăţii, toate cadrele didactice. Un rol deosebit în educarea politico-ideologică a viitorilor absolvenţi il are realizarea programului de integrare a invăţămîntului cu producţia. La facultatea de filozofie, această integrare îmbracă, desigur, forme specifice şi este pozitiv faptul că în ultimii ani asemenea forme s-au conturat tot mai clar. Astfel, o parte din studenţi au efectuat practica la cabinetele de partid ale sectoarelor, au sprijinit cadrele didactice în efectuarea unor investigaţii pe probleme, cum ar fi : asimilarea valorilor culturii in diferite medii, modul cum se desfăşoară procesul de orientare profesională în unele întreprinderi şi unităţi şcolare etc. Aşa cum au evidenţiat discuţiile, în desfăşurarea practicii studenţilor au loc insă şi manifestări de formalism. In unele cazuri, arăta lectorul universitar Paula Lupescu, studenţii sunt folosiţi la lucruri minore, fără a-şi putea valorifica pe deplin pregătirea, nu se depun eforturile necesare pentru identificarea celor mai eficiente forme de activitate practică. Ca imul din centrele de cercetare şi aprofundare a teoriei marxiste, a concepţiei partidului nostru, facultatea de filozofie are şi îndatorirea de a contribui intr-o mai mare măsură la fundamentarea teoretică a unor teze şi principii, la explicarea şi interpretarea, din perspectiva marxistă, a fenomenelor şi proceselor actuale. Aşa cum se ştie, Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971 a formulat cerinţe exprese în acest sens in faţa frontului nostru ideologic. In lumina acestor exigențe, planurile de cercetare au fost reconsiderate. Dacă în anul 1971 circa trei sferturi din tematica abordată o constituiau lucrări de istoria filozofiei, în ultimii ani Cercetarea a fost orientată către abordarea unor teme da mare actualitate politico-ideologică, o seamă de cercetări fiind deja finalizate în volume apărute sau în curs de apariţie. Măsurile de integrare a Institutului de filozofie cu facultatea au creat condiţii şi mai favorabile intensificării activităţii de cercetare. începînd cu anul 1975, eforturile cercetătorilor au fost orientate spre cîteva teme de mare însemnătate, cum ar fi „Dezvoltarea conştiinţei socialiste şi rolul ei în etapa actuală“, „Probleme ale propagandei ateist-ştiinţifice“, „Contradicţiile in socialism şi perfecţionarea vieţii sociale“ etc. S-a trecut, de asemenea, la elaborarea unor ample lucrări de sinteză cum ar fi: Tratatul de istoria filozofiei româneşti, de istoria filozofiei universale, moderne şi contemporane, Tratatul de estetică, de etică şi epistemologie. Totuşi, după cum au arătat mai mulţi vorbitori, activitatea de cercetare este încă deficitară în multe privinţe, în primul rind în generalizarea şi interpretarea la un nivel teoretic corespunzător a experienţei construirii noii societăţi. Este neîndoielnic pozitiv şi Îmbucurător, arăta conf. univ. Alexandru Valentin, faptul că în ultimul timp au apărut lucrări valoroase in domenii cum ar fi istoria filozofiei, teoria cunoaşterii etc., care au contribuit la ridicarea nivelului teoretic al cursurilor, au corectat unele idei şi chiar viziuni greşite în aceste domenii. Se mai menţine însă un dezechilibru in orientarea cercetării, domenii importante şi actuale ale materialismului dialectic şi istoric, cum ar fi problematica omului, a valorilor umane, in general problematica socială, fiind mai puţin acoperite. Se impune insă observaţia că în analiza contribuţiei facultăţii la activitatea de cercetare, spiritul critic şi autocritic a fost destul de palid, aprecierile făcute referindu-se exclusiv la tematica abordată şi aproape deloc la calitatea lucrărilor, la valoarea lor sub raportul bogăţiei de idei, al contribuţiei aduse la generalizarea practicii socialiste. Transpuse in măsuri practice, concluziile dezbaterii vor sluji, fără îndoială, creşterii rolului facultăţii de filozofie în viaţa ideologică a ţării, îndeplinirii cu deplin succes a importantelor Îndatoriri ce-i revin pe linia afirmării şi promovării filozofiei marxiste, a ideologiei revoluţionare a partidului nostru. Paul DOBRESCU Adunări de partid în pregătirea Congresului educaţiei politice şi al culturii IMPORTURI „INDISPENSABILE“ (Urmare din pag. I) recondiţionate şi chiar unele făcute In întreprindere, dar cu consum mai mare de metal... De altfel, pe viitor s-a renunţat la importul unor asemenea matriţe, se vor produce in ■' ţarăr*^ Prin urmare, necesarul nu era chiar atit de necesar. Viaţa însăşi, practica au şi oferit unele soluţii, arătind că se putea şi fără import. Că nu era neapărată nevoie să se cumpere de peste mări şi ţări ceea ce se putea obţine foarte bine şi la noi acasă. Şi cu mult mai puţini bani. O demonstrează cit se poate de concludent modul cum s-a descurcat şi beneficiarul celuilalt import — întreprinderea CESAROM — pentru care s-au cerut buteliile de absorbant pentru analiza umidităţii argilei. De fapt, împricinatele butelii nu sunt altceva decit nişte banale sticluţe din plastic, conţinînd carbid de o granulaţie foarte mică. Necesare, desigur, dar nimic altceva decit carbid... — Cum v-aţi descurcat în ultima vreme cu absorbantul pentru amidometre ? — Am mai luat cite ceva şi de la magazie — ne-a răspuns chimiste Veronica Stancu, de la laboratorul central al CESAROM. Or mai fi avut ceva rezerve. Dar a fost şi o vreme cînd n-am mai avut. — Şi ce-aţi făcut atunci ? — Am solicitat la Tîrnăveni, dar dlnşii au spus că nu produc carbid de asemenea granulaţii. Dacă ne trebuie, să ni-i prelucrăm singuri. — Şi 7 — Am trimis acolo un om şi ■ prelucrat... Cam greoi, desigur, dar, oricum, ne-am asigurat reactivul. Exact ceea ce face orice gospodină cu boabele de piper cumpărate de la băcănia din colţ , cînd are nevoie de piper mărunt, îl trece prin rîşniţă. Praful de carbid, în cazul de fată, a trebuit insă adus cu bani grei din străinătate pentru a fi apoi... uitat in gară. Se poate mostră mai elocventă a modului de a gospodări resursele băneşti fără chibzuială ? Numai fiindcă aşa era mai comod, cu mai puţină bătaie de cap... Fără a pune, de fiecare dată, pentru fiecare leu cheltuit legitima întrebare : pentru ce cheltuim acest leu, nu s-ar putea şi altfel ? Mai cu rost, mai bine investit şi acolo unde intr-adevăr nu se poate altfel. Adică, aşa cum au subliniat în repetate rînduri documentele de partid, să importăm doar strictul necesar, eliminind orice achiziţii nejustificate din străinătate prin folosirea maximă a resurselor şi posibilităţilor producţiei interne. Or, pe seama cui şi cu ce drept se închid ochii şi se comandă aiurea ceea ce doar cu puţină inteligenţă înhămată la treabă putem obţine singuri la noi acasă ? Sau — lucru şi mai reprobabil ,— cine îngăduie unora sau altora ca odată investiţi banii societăţii, să-i lase să zacă in colete părăsite ? ! Cu atît mai surprinzător, clndi obiectul uitării e o ditamai maşină de zeci de tone pentru îndoit tablă de cazan. Şi care zace, nou-nouţă, abia venită din străinătate, pe rampa aceleiaşi gări şi produce deocamdată numai... chirie datorată căii ferate ! — A cui este această maşină ? — Nu știm nici noi. Şi tare am vrea să-l „ghicim“ pe proprietar. Stă aici de vreo trei luni... I-am făcut mai întîi o fotografie maşinii în suferinţă şi, tot arătind fotografia încolo şi încoace, am identificat în cele din urmă proprietarul : Grupul de şantiere şi montaj cazane din Bucureşti, strada Sergent Borş, unitate aparţinind de Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini. — O vom lua cit de curind — ne-a spus directorul adjunct Dumitru Meculescu. N-am avut trailer, macara... cel mult într-o săptămină o luăm. — Nu trebuia de acum să producă ? Nu e prinsă în plan ? — Știţi, a fost comandată în ultima parte a anului. Ne mai rămăseseră nişte bani, ne-am rugat de tovarăşii din minister şi ne-au aprobat-o... Te întrebi cum e cu putință atîta nepăsare : astăzi cer, roagă să li se aducă din import, iar miine „uită" să-şi ducă in ogradă ce li s-a adus... Din cazurile de mai sus se desprinde frică o dată obligaţia organizaţiilor de partid, a tuturor colectivelor de muncă să drămuiască pină la zglicenie fiecare leu-valută, să chibzuiască gospodăreşte şi să acţioneze astfel incit pentru nimic din ceea ce se poate produce în ţară să nu se mai recurgă la import. P.S. O veste de ultimă oră . Suntem informaţi că beneficiarii şi-au ridicat din staţia „16 Februarie“ cele abandonate acolo. Inclusiv maşina de îndoit tablă. Şi, bineînţeles, plătind gării taxele cuvenite. Iată cum au putut fi depăşite, cu o rapiditate neaşteptată — ...pe parcursul investigaţiilor noastre — toate obstacolele şi neînţelegerile. Ramine de văzut şi din buzunarul cui se vor „deconta“ supra-cheltuielile. De la C. E. C. Avînd dreptul exclusiv și nelimitat de a dispune după cum doresc de sumele depuse spre păstrare la C.E.C., titularii libretelor de economii sau de conturi personale la C.E.C. au și dreptul de a împuternici alte persoane, sub forma „clauzei de împuternicire“, să dispună de sumele păstrate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, ca şi dreptul de a lăsa moştenire sumele depuse, sub forma „dispoziţiei testamentare". Prin „clauza de împuternicire“, dreptul de dispoziţie asupra depunerilor poate fi acordat la cel mult două persoane. Beneficiar al unei „dispoziţii testamentare“ pot fi una sau mai multe persoane. Depunerile asupra cărora nu s-au dat „dispoziţii testamentare“ se eliberează de Cursa de Economii şi Consemnaţiuni moştenitorilor legali sau testamentari după recunoaşterea calităţii lor de către organele competente. „Clauzele de împuternicire" şi „dispoziţiile testamentare" pot fi modificate sau anulate pricind de către titulari. Sînt scutite de impozite şi taxe toate operaţiunile de depuneri şi restituiri ale economiilor băneşti personale, ca şi dobînzile şi cîştigurile, indiferent de instrumentul de economisire utilizat. De asemenea, sunt scutite de impozite şi de orice fel de taxe actele în legătură cu transferul depunerilor la C.E.C. pe numele moştenitorilor. Totodată, prin lege se asigură imprescriptibilitatea depunerilor, precum şi a dobinzilor şi cîştigurilor acordate de C.E.C., ele putind fi încasate sau ridicate oricind de titular sau de persoanele stabilite de acesta, prin „clauza de împuternicire", in timpul vieţii titularului sau prin „dispoziţii testamentare", în cazul cind nu s-au dat asemenea împuterniciri, sumele , respective se eliberează — așa cum s-a arătat — moștenitorilor legali sau testamentari al titularului libretului de economii sau contului personal. Din noul peisaj arhitectonic al Piteştiului Foto M. Clo. — Maşina a luat foc pe la ora 13, îşi aminteşte I.L. Un scurt-circuit şi instalaţia electrică m-a lăsat la vreo 80—100 kilometri de Viena. Ziua — urîtă. Burniţa. Deşi în iunie, frigul te pătrundea pină la oase. — Şoseaua, aglomerată ? — Foarte. Eu, încremenit pe dreapta. Soţia — eram împreună în excursia aceea — a prins a se văita. „Ce rost are să te îngrijorezi ? am certat-o eu. Nu vezi, trec atîtea mașini. Ne-o ajuta careva“. M-am dat jos de la volan și am început să fac semn. Am stat în ploaie, cu mina ridicată, de la prinz și pină s-a întunecat. Adică aproape șapte ore. N-a oprit nimeni... — Soţia? — în maşină, începuse să plingă. Ştiţi, suferă de reumatism şi frigul, burniţa, descurajarea ii răscoliseră boala. Noaptea ne-a prins acolo, părăsiţi, la marginea şoselei. Am dormit in maşină. Vorba vine: „am dormit I...“. — A doua zi ? — Din zori mi-am luat postul în primire. Sute şi sute de maşini treceau în viteză pe lingă mine. Ore întregi. începuse să mă doară ochii tot privindu-le. Se clătinau şi speranţele mele. Spre maşina i pană din care se afla nevastă-mea, abia de îndrăzneam să mai arunc cite o privire, In sfîrşit, pină la urmă, a oprit cineva. Nu-mi venea să cred. Se împlineau exact 24 de ore de cind înţepenisem acolo, la marginea şoselei. — Aţi spus : „nu-mi venea să cred“. Dumneavoastră însă cunoşteaţi ţara, bănuim că ştiaţi ce trebuie şi ce nu trebuie să credeţi? I.L. ne priveşte lung. Nu, nu pentru că n-ar avea la îndemînă răspunsul. Dar îşi alege cuvintele cu răbdare, să se facă ci mai înţeles : — Da, cunoşteam ţara. Făcusem acolo şase luni de specializare în meseria mea de matriţei. O cunoşteam insă altfel. Acum parcă mă aflam in alt loc, cu desăvîrşire străin. Sau unde mă aflam cu un necaz, şi pentru că nimeni nu-mi dădea o mină de ajutor, priveam totul cu alţi ochi ? Cele ce au urmat m-au convins că o împrejurare de felul aceleia prin care am trecut iţi poate dezvălui lucruri la care nici nu te-ai gindit vreodată. — Aşadar, după 24 de ore de la scurt-circuitul cu pricina, un om a oprit... — ...kaput auto ! zice. Şi-mi face semn că va da telefon să vină cineva să mă remorcheze pină la un atelier. S-a ţinut de cuvînt. Parcă îmi mai venise inima la foc, deşi crizele reumatice ale soţiei deveneau tot mai acute. Mă gindeam însă că, în sfîrşit, ieşeam din impas. Spre seară, cind am ajuns la un atelier de reparat, patronul nici nu m-a ascultat. „Vorbim miine, mi-a zis. Acum gata, s-a terminat programul". Si, din nou, încă o noapte in maşină... A doua zi, proprietarul atelierului mi-a propus un tîrg : „Uite, îţi repar maşina. Dar lucrezi o lună aici. Altfel, plăteşti pe loc 3 500 de şilingi". — Şi ce aţi decis ? — N-aveam de ales. Soţia, in stare gravă, fusese internată de urgenţă la spital. După toate prin cite trecuse, era aproape anchilozată. Nu, n-aveam de ales. Acolo, banul alege. Cit ai bani, mai merge... Şi mie îmi trebuiau bani acum şi pentru spital. anchetă socială In trei săptămini se adunase deja o datorie de 6000 de şilingi. „Ce mă fac ?“ îmi deschid inima faţă de un muncitor străin care lucra in atelier. Adică, făcea şmotruială ca şi mine. Muncă brută. „N-ai ce face, îmi zice. Cum se încheie luna, iţi iei maşina reparată şi te angajezi la altă firmă. Poate ciştigi mai mult“. M-a dus el la un atelier unde se fabricau ventile. 10 ore de lucru, 3 500 de şilingi. Din care, 1 000 pentru o cameră... la subsol. Alţi bani pentru medicamente. Mi-am pus maşina amanet ca să o scot la capăt. — Ceilalţi cum se descurcau ? — Un muncitor localnic, de categoria şi meseria mea, ciştiga aproape de trei ori mai mult. E adevărat că lucra de se spetea pentru acești bani. Mi-aduc aminte că odată, intr-o pauză de masă, am întirziat un minut. Tocmai se transmitea la televizor un meci de box : Clay Foreman. Pentru întirzierea asta, de un minut, 30 de minute ne-a tot ameninţat şeful de atelier. Unuia, care a lipsit într-o zi, la sfirşit de săptămină i-a luminat şi foaia de lichidare. S-a rugat omul cu lacrimi în ochi să nu-l lase pe drumuri. In zadar. Viaţa, prin alte părţi, nu-i chiar o sărbătoare, cum mai socotesc unii. — De unde credeţi că vine amăgirea asta ? — Ştiu eu ? Poate, să spunem, de la faptul că, uneori, poţi avea norocul unui ciştig mai bun. Dacă ai de lucru. Dar se uită că din banii aceştia 1 000 se duc pe o cameră de subsol... Uitasem de multe, şi eu, cit fusesem la specializare. Ori n-aveam ochi să văd, ştiindu-mă pus la adăpost. Se uită că în lumea aceea fiecare trăieşte doar pentru el şi fiecare se descurcă cum poate. Un anume inginer constructor — I. R. — pe care l-am cunoscut acolo, tot aştepta un angajament in altă parte. De un an de zile muncea la lopată , încărca balast pentru ţăranii care işi construiau case. Trăgea la lopată, coşcogeamite inginerul, şi aştepta un angajament... Altul, stabilit acolo de mulţi ani, om cu rostul lui, îmi spunea : „Muncesc, muncesc şi am ce-mi trebuie, nu mă pling. Dar om mă simt doar de Crăciun“. „Cum adică «de Crăciun ?»" m-am mirat eu. „Pentru că atunci, de fiecare dată, vin acasă, în România...“. — In timpul acesta aţi scris acasă, aţi primit scrisori ? — Am scris şi am primit. I-am telefonat surorii mele, care locuieşte tot in Bucureşti. Şi de fiecare dată ii spuneam : „Aveţi grijă de băiat — am un copil de zece ani — plătiţi cu regularitate chiria şi întreţinerea. Noi o să trecem peste necazul care ne-a lovit şi ne vom reîntoarce acasă“. Dar într-o zi, soră-mea mi-a spus că mai bine ar fi să-i scriu. Să n-o mai sun. — De ce ? — Nu mi-a explicat pe loc. Am aflat abia cind ne-am întors. După ce vorbeam la telefon, băiatul nostru plîngea de fiecare dată și nu înceta să întrebe : „Cînd se întoarce mama ? Cind vine tata ?“ — Cum v-a întîmpinat la întoarcere ? — Am sosit noaptea și nu mi-am dat seama cu cit a mai crescut. Pe mine m-a îmbrăţişat. Pe mama lui aproape să n-o mai recunoască ! Slăbise rău soţia mea, în acest răstimp. Ne-au dat lacrimile la toţi... Eram, in sfirşit, ACASA! Ilie TANASACHE „Eram, în sfîrşit, ACASĂ!" SCINTEIA — marţi 2 martie 1976 Un nou aşezămînt al sănătăţii la Mediaş: policlinica de adulţi f ' ‘ ' :• / v -- s • s ' ' ' - v*. confruntare; SCRISORI Si RĂSPUNSURI IK - 'i , V 1 0 Mai multe abateri şi tot atîtea nedumeriri Comitetul judeţean Sălaj al P.C.R. a trimis zilele acestea redacţiei un răspuns care ne-a creat numeroase nedumeriri. Se referă la 0 amplă sesizare adresată „Scinteii“, privindu-1 pe Petru Zegreanu, directorul întreprinderii mixte „Măgura" din Şimleu-Silvaniei, despre care se afirma că, „prin faptele si atitudinea sa a încălcat şi încalcă statutul partidului, normele de etică şi echitate, avînd o comportare imorală atit in familie, cit şi la locul de muncă şi în societate". Răspunsul comitetului judeţean de partid — „rezultat în urma unor discuţii cu petiţionarii, cu alţi membri de partid, a luărilor de cuvânt în adunări de partid, de sindicat etc.“ — confirmă adevărul sesizării, precizînd din capul locului că, „datorită unui stil de muncă defectuos, practicat de către directorul P. Z„ în unitate s-a creat o atmosferă nesănătoasă, neprincipială“. Sunt enumerate apoi aspectele negative din activitatea sa, care au avut repercusiuni, asupra aplicării corecte a unor legi și acte normative care privesc încadrarea şi promovarea în muncă, aplicarea sancţiunilor disciplinare ş.a. „Neajunsurile semnalate in activitatea şi comportarea lui au fost combătute de mai multe ori de către organul de partid din fabrică, de unele colective ale comitetelor orăşenesc şi judeţean de partid, dar P. Z. n-a ţinut cont de ele..." (17). Biroul comitetului orăşenesc de partid a discutat abaterile lui Petru Zegreanu, care a fost sancţionat cu „vot de blam“ ; organizaţia de partid a fabricii a luat cunoştinţă de rezultatele cercetării şi de măsurile luate. „Cu toate acestea — conchide răspunsul — petiţionarii nu sunt mulţumiţi de măsurile luate şi cer ca P. Z. să fie schimbat din funcţie ; cu această măsură organele de partid şi de stat nu au fost de acord şi din această cauză reclamanţii au început să scrie altor organe“. Oamenii scriu şi iar scriu, pentru că n-au ceva mai bun de făcut ? Nu ! Ci pentru că Petru Zegreanu stă mai departe nepăsător în scaunul lui de director şi le ride-n nas tuturor. Corespund oare măsurile luate spiritului şi literii Codului etic ? Evident, nu. Nădăjduim că biroul comitetului judeţean de partid va analiza faptele. In ce ne priveşte, vom reveni în coloanele ziarului, informind cititorii asupra felului cum a fost soluţionat acest caz. Drumul mîncător de timp Din comuna Forotic, judeţul Caraş-Severin, pină la întreprinderea Bocşa, drumul însumează numai 18 km. Pe o fîşie de circa 8 km acest drum este insă impracticabil ; din această cauză autobuzele nu pot circula. Cum oamenii trebuie să ajungă, totuşi, la serviciu, călătoresc cu trenul, ceea ce le răpeşte, în plus 4 ore la dus şi 4 ore la întors. Toate acestea, după cum se arăta in scrisoarea adresată redacţiei, in condiţiile în care, la foarte mică distantă, în satul Surduc, aparţinător comunei Forotic, se află o mare carieră de piatră, de unde se poate transporta material pentru repararea drumului. Trebuie numai să se găsească o modalitate de organizare a lucrărilor (autorul sesizării a vrut să spună — să existe mai multă iniţiativă şi grijă din partea gospodarilor diin comună şi de la judeţ), la care cetăţenii să participe cu rindul. In răspunsul său, Comitetul executiv al Consiliului popular al judeţului Caraş-Severin ne informează că „Direcţia judeţeană de drumuri si poduri a planificat pe acest sector, in prima parte a anului 1976, întreţinerea drumului prin adaos de material pietros şi reprofilare cu autogrederul". In încheierea răspunsului se precizează că pină la 30 aprilie 1976 drumul va fi reparat, după care se va înfiinţa traseul cerut de cetăţeni. Mulţumim pentru sprijin Cîţi oameni nu urcă şi nu coboară zilnic din staţiile de cale ferată aflate pe distanţa Paşcani — Suceava ? Unii, bunăoară autorul scrisorii care ne-a sesizat faptul pe care-l relatăm mai jos, călătoresc în mod frecvent, avînd abonament la clasa I. Dar, vorba lui, degeaba plătește clasa I, pentru că este nevoit să călătorească cu clasa a Il-a, deoarece vagoane de clasa I nu există la cursa nr. 5 638/5 639. In plus, se spunea in scrisoare, în vagoane este foarte frig. Regionala Căi Ferate Iaşi ne-a răspuns la această scrisoare că, din cercetările făcute, a rezultat vinovăţia personalului staţiei Suceava, care a fost sancţionat pe linie administrativă cu diminuarea retribuţiei tarifare, conform statutului disciplinar M.T.Tc. In prezent, trenul respectiv circulă cu 6 vagoane de clasa a II-a şi un vagon clasa I. De asemenea, conducerea departamentului a ordonat tuturor unităţilor din exploatare de la calea ferată să urmărească îndrumarea, compunerea şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare privind încălzirea trenurilor. Considerăm că prin măsurile luate, se subliniază un răspuns, vor fi eliminate aceste neajunsuri regretabile. Vă mulţumim pentru sprijinul acordat in rezolvarea unor probleme importante legate de buna desfăşurare a traficului de călători. Neculai ROŞCA FAPTUL DIVERS Prezenţă de spirit S-a intimplat la Şcoala generală nr. 4 din Sibiu. A plecat peste balustrada de la etajul I, „ca să vadă ce mai e pe jos“, un copil din clasa a II-a a făcut o mişcare greşită şi a căzut in gol. Dedesubt , ciment. Sesizind pericolul şi dovedind o mare prezenţă de spirit şi mult curaj, elevul Vasile Bura, din anul IUCECOM, a întins braţele ca să-l prindă, fapt care a amortizat căderea. Acum copilul se află sub supravegherea medicilor, dar in afara oricărui pericol. Norocoşii într-una din dimineţile trecute, şoseaua Slatina—Piteşti era acoperită cu o pojghiţă de polei. Pericol de derapare. Cit ar zice „Atenţie la volan“, s-au şi înregistrat opt accidente, unul după altul. Dar unul dintre ele putea să aibă urmări foarte grave. In localitatea Coloneşti, din judeţul Olt, autobuzul 31—AG—295 a derapat. Cu toate eforturile disperate, şoferul Gheorghe Barangă nu l-a putut redresa şi s-a răsturnat. Toţi cei 41 de călători au devenit, într-o clipă, cascadori. Dar nici unul din cei 41 nu s-a ales cu mai mult de-o sperietură. Dureri de cap E sigur ci cel care a rostit sau scris prima oară faimosul dicton „In vino veritas“ nu s-a gindit că in anul de gratie 1976 vor exista indivizi care să se joace cu licoarea lui Bachus, pină la primejduirea sănătăţii oamenilor. Spunem acestea deoarece la Întreprinderea viei şi vinului din Piatra Neamţ au poposit, in aceste zile, mii de litri de vin confiscat de la producători clandestini, fabricat din ,,materii prime“ dubioase, numai din strugure autentic — nu. Ciţiva dintre cei care au eludat Legea viei şi vinului: Grigore Ivanovi s-au confiscat 918 litrii, Constantin Todireasa (788 litri), 1. Gheorghe (552 litri), Constantin Şarpe (357 litri). De unde se vede că licoarea lui Bachus nu numai că ameţeşte, dar mai dă şi dureri de cap. 7 din 44 Scriam deunăzi în rubrica noastră că două treimi din şoferii profesionişti testaţi din transportul de călători urban şi interurban brăilean fuseseră declaraţi corigenţi la cunoaşterea regulilor de circulaţie. Iată că serviciul circulaţie al miliţiei judeţene Sibiu a invitat la examen 44 factori de răspundere — şefi de coloană şi revizori tehnici — de la I.T.A. Sibiu. Scopul examinării : verificarea gradului de cunoaştere a regulilor de circulaţie. Au fost puşi să completeze cite un chestionar. Chestionare obişnuite, dintre cele folosite pentru examinarea candidaţilor pentru obţinerea permiselor de conducere. La sfirşit, stupoare : numai 7 din cei 44 (oameni care răspund de activitatea şoferilor) au reuşit să întrunească minimul de punctaj necesar obţinerii permiselor de conducere. In mod legitim se pune întrebarea : Ce autoritate profesională (şi morală !) pot avea asemenea factori responsabili ?... Nu trebuia să sfarme munţii Tânăr, zdravăn, sănătos tun, tocmai bun să sfarme munţii, nu alta. Dar lui Vasile Proroc din Vaslui nu-i cerea nimeni nici să sfarme munţi, nici piatră, ci să se apuce şi el de o meserie cinstită. Dar nu i-a plăcut Deunăzi, după ce a tot dat tricoale magazinului de fotomuzică din Rădăuţi, a pătruns, pe o scară lăturalnică, în podul acestuia. Pentru a putea coborî înăuntru, ca să sustragă bani şi instrumente muzicale, trebuia să străpungă plafonul. Ceea ce a şi început să facă. Dar când s-a strecurat prin crăpătură, jos, în magazin, l-a şi „îmbrăţişat“ un lucrător de miliţie. Cine-a pus cîrciuma-n drum... Trei fraţi buni (Ion. Vasile şi Stan Boboc) circulau prin satul Florica (judeţul Brăila) cu trei autocamioane. La un moment dat, le-a ieşit... circiuma-n drum. Cei trei fraţi au tras maşinile pe dreapta, s-au dat jos de la volan şi au intrat în bufet. Timp de vreo patru ore s-au tot „cinstit“ frăţeşte, pahar după pahar. Dar totul s-a oprit aici, pentru că, din fericire, cei trei au fost opriţi de miliţie să se mai urce la volan. De altfel, nici n-ar mai fi fost în stare. Rubrică redactată de Petre POPA • cu sprijinul corespondenţilor „Scinteii"