Scînteia, aprilie 1977 (Anul 46, nr. 10766-10791)

1977-04-01 / nr. 10766

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLVI Nr. 10766 Vineri 1 aprilie 1977 4 PAGINI — 30 BANI Pentru marea eforturilor ihtlrM popor autr-a direcţie «nici -ÎNFĂPTUIREA NEABĂTUTA a PROGRAMULUI ELABORAT DE CONGRESUL AL XI-LEA AL P. C. R. Şedinţa comună a Comitetului Central al partidului, a Marii Adu­nări Naţionale şi a Consiliului Su­prem al Dezvoltării Economice şi Sociale se înscrie, în mod neîndoiel­nic, ca un eveniment de excepţio­nală însemnătate în viaţa politică a ţării. Reunirea acestor înalte foruri ale conducerii de partid şi de stat pentru dezbaterea amplă, aprofunda­tă, a întregului­­complex de probleme legate de înlăturarea urmărilor cu­tremurului catastrofal, de normali­zarea deplină a vieţii social-economi­­ce şi soluţionarea cu succes a sarci­nilor actuale ale dezvoltării ţării, a oglindit încă o dată în mod viu de­mocratismul real al orinduirii noastre în care poporul, ca deţinător al între­gii puteri, reprezentanţii săi autori­zaţi îşi spun cuvîntul asupra tuturor problemelor care privesc viaţa şi bunăstarea sa. în întreaga desfăşurare a şedinţei comune îşi găseşte, totodată, expre­sie acea caracteristică fundamentală a societăţii noastre pe care o consti­tuie rolul Partidului Comunist Român ca forţă politică conducătoare a în­tregii activităţi economico-sociale , fiind în fruntea luptei şi organizînd eforturile titanice ale întregului po­por pentru învingerea consecinţelor calamităţii, partidul arată acum, in continuare, direcţiile fundamentale de acţiune d­in spiritul ştiinţific in care îşi elaborează politica, analizînd aprofundat realităţile, luînd în consi­derare schimbările care intervin, pro­blemele noi ridicate de viaţă. In mod strălucit s-a evidenţiat ro­lul determinant al tovarăşului Nicolae Ceauşescu în elaborarea politicii partidului, în stabilirea sarcinilor imediate şi de perspectivă. Aşa cum, încă din noaptea cutremurului, de la mii de kilometri depărtare de ţară, secretarul general al partidu­lui a dat indicaţiile hotăritoare pen­tru organizarea întregii acţiuni de combatere a consecinţelor cutremu­rului, iar apoi a luat în miini, la puntea supremă de conducere, diri­jarea întregii activităţi a partidului şi poporului, prezent zi şi noapte în zonele şi punctele cele mai greu lovite, tot astfel acum" a deschis in faţa întregii naţiuni un cuprinzător program de acţiune, a definit obiec­tivele prioritare, pîrghiile decisive, pentru a lichida în cel mai scurt timp orice urmări ale dezastrului, a asigura deplina normalizare a în­tregii vieţi social-economice, reali­zarea integrală a programului de dezvoltare a patriei, elaborat de partid. Document de uriaşă însem­nătate. Expunerea secretarului ge­neral al partidului se caracterizează prin abordarea cuprinzătoare a pro­blemelor, profunzimea analizei, eva­luarea ştiinţifică a posibilităţilor obiective şi subiective de realizare a felurilor propuse, caracterul concret al sarcinilor stabilite pentru fiecare domeniu de activitate, dobîndind astfel valoarea unui îndreptar pro­gramatic pentru activitatea organe­lor şi organizaţiilor de partid, a or­ganelor de stat, a organizaţiilor de masă şi obşteşti, a tuturor oamenilor muncii. Se poate, de aceea, spune că, aşa cum victoria eroică obţinută împotriva calamităţii este indisolubil legată de numele, activitatea şi rolul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, tot astfel de numele, activitatea şi rolul său va fi legată materializarea mă­reţelor obiective ale reconstrucţiei şi dezvoltării, în continuare, accelerate şi neabătute a ţârii pe calea progre­sului multilateral. Tocmai pornind de la aceste carac­teristici şi relevînd însemnătatea deosebită a Expunerii, înalta sa va­loare teoretică şi practică. Comitetul Central al Partidului Comunist Ro­mân, Marea Adunare Naţională, Consiliul Suprem al Dezvoltării Eco­nomice şi Sociale au hotărit adop­tarea sa ca program de acţiune a partidului şi statului, a întregului nostru popor pe planul politicii in­terne şi activităţii Internaţionale în lupta pentru înfăptuirea hotărîrilor Congresului al XI-lea, a liniei poli­tice generale a Partidului Comunist Român. După cum este cunoscut. Expu­nerea a îmbrăţişat o multitudine de probleme din domeniul dezvoltării interne, precum şi din sfera vieţii internaţionale — sferă ce va forma obiectul editorialului nostru următor. Din analiza întregului complex de factori esenţiali pentru dezvoltarea economico-socială — stadiul de evo­luţie a economiei noastre naţionale, forţa acesteia, posibilităţile obiective de care dispune societatea noastră prin baza ei tehnico-materială, prin rezultatele primului an al noului cincinal, prin natura relaţiilor so­ciale, ca şi prin spiritul de eroism şi voinţa de neinfrnnt ale minunatei noastre clase muncitoare şi întregu­lui nostru popor, prin conştiinţa so­cialistă a oamenilor­ muncii — se­cretarul general al partidului a cris­talizat concluzia majoră că, în pofida pierderilor suferite, avem condiţii pentru a realiza cu succes planul pe acest an şi a asigura astfel îndepli­nirea planului cincinal in condiţii bune — chiar cu o depăşire. Este o apreciere unanim împărtăşită de participanţii la şedinţa comună, nu­meroşii vorbitori subliniind realis­mul ei şi exprimînd, totodată, ho­tărârea oamenilor muncii de a face totul pentru traducerea sa în viaţă. Expunerea secretarului general al partidului trasează în acest sens direcţii clare de acţiune, sarcinile principale ce se impun colectivelor de muncă din economie. Astfel, o deosebită importanţă au folosirea integrală, intensivă a maşinilor, uti­lajelor şi instalaţiilor , pentru că pe această cale se asigură creşterea mai rapidă a producţiei­, implicit a venitului naţional, fără eforturi su­plimentare de investiţii ; promo­varea largă şi rapidă a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii avansate — căci numai astfel se pot asigura moder­nizarea radicală a producţiei şi per­fecţionarea tehnologiilor de fabrica­ţie ; ridicarea calităţii tuturor pro­duselor — o mare însemnătate în această privinţă avind Legea calităţii producţiei şi serviciilor, aflată in dezbatere publică ; creşterea peste prevederile planului a productivităţii muncii sociale şi reducerea cheltuieli­lor materiale de producţie — laturi esenţiale pentru sporirea eficienţei economice a întregii activităţi pro­ductive. Este binecunoscut faptul că anul 1977 s-a caracterizat de la început ca anul celui mai mare volum de inves­tiţii­­din actualul cincinal. La acestea se adaugă în prezent importante noi sarcini suplimentare, determinate atit de volumul reparaţiilor la întreprinde­rile şi numeroasele locuinţe şi edificii social-culturale avariate de seism, cit şi de construirea, pină in 1980, a aproape 1 milion de apartamente la oraşe şi 250 000—300 000 la sate, în condiţiile unei largi modernizări edi­(Continuare în pag. a II-a) „Poporul român este conştient că tot ceea ce se făureşte în opera de edificare a socialis­mului în ţara noastră este destinat bunăstării şi fericirii sale, viitorului său luminos. Iată de ce el acţionează strîns unit pentru întărirea conti­nuă a economiei noastre naţionale, este hotărit să facă totul pentru ca, în ciuda pierderilor su­ferite, să asigure înfăptuirea neabătută a Pro­gramului partidului, înflorirea multilaterală a României, victoria socialismului şi comunis­mului“. NICOLAE CEAUŞESCU OAMENI, FAPTE, DESTINE „Am trait drama emigrantului te sapă in pamint strain, in căutarea unui izvor de care acolo nu dai niciodată" Cînd şi când. • oamenii mai vîrstnici din comuna Păuca — o aşezare în­tinsă printre dealuri mă­runte, la hotarele judeţu­lui Sibiu — îşi aduceau aminte şi vorbeau de un fost consătean al lor, pe nume Martin Meister. Dar de la un timp dis­cutau mai mult la trecut, cu „pe atunci“, şi nu pu­teai înţelege altceva decit că omul a plecat poate şi dintre cei vii. Mai proas­pete le erau amintirile despre frâu Agneta, soţia acestuia, mamă a 7 copii. Iată insă că aici, la Pău­ca, megieşii au început să vorbească din nou des­pre cei plecaţi de ani buni spre meleaguri străi­ne. Se înţelegea din spu­sa consătenilor că cei din familia Meister ar dori să-şi reciştige cetăţenia şi urmează să revină în ţară. Astăzi, cînd se întîl­­nesc pe uliţele satului sau în Sibiu, cei din fa­milia amintită string cu căldură atîtea miini care li se întind frăţeşte şi nu uită să rostească ori să gindească cit de bună a fost hotărîrea de a lăsa străinătatea şi de a veni lingă copii, lingă rude şi prieteni. Adică aici. Unde S-au născut, au crescut şi i-au format ca oameni. ...E aproape de înserat şi în Sibiu cerne o ploaie măruntă. Dar cum e zu­grăvită proaspăt, casa cu etaj de pe strada pictor Nicolae Grigorescu nr. 2 pare un zîmbet de lumi­nă. Nu-i nevoie să batem la poartă , poarta-i des­chisă şi la cîţiva paşi mai încolo dăm chiar de Mar­tin Meister, care lucrează cot la cot cu doi dintre nepoţii săi la turnarea unei plăci de beton îm­prejurul casei. Cu greu îi poţi da 78 de ani acestui om potrivit de statură, dar cu pieptul voinicesc, aflat într-un permanent ne­­astîmpăr. Ne invită în camera de zi şi luăm loc în jurul unei mese mari, cu o frumoasă vază încărcată cu flori. Vorbeşte ce vorbeşte, dar gândul său e parcă în altă parte : „Poate că după ploaia asta, la noapte va fi mai răcoare. La frig betonul se face cum îi granitul de tare“. „Nu vă plictisiţi ca pensionar, cum se vede“. „Ca să spun drept, nu. Mai rin­­duiesc oite ceva prin curte. Mai curăţ pomii şi sap prin grădină. O, cît am săpat în viaţa mea. Şi în Păuca am săpat pă­­mîntul de cînd eram co­pil. Şi era o bucurie. O mare bucurie. O tristeţe mare te cuprinde însă să­­pînd şi săpind în pămînt străin, în căutarea unui izvor de care niciodată nu dai. Aşa mi s-a întîmplat şi mie...". Se opreşte. „Ce-o face betonul ?“ Nu-i uşor de­loc să urmăreşti istorisi­rea lui Martin Meister. Vorbind, el caută să se desprindă de gîndurile a­dunate timp de 28 de ani, cît a stat în R. F. Germa­nia, la Garching. O sub­urbie a Miinchenului. A­­cum vorbeşte de treburile casei. Şi iar se reîntoarce şi încearcă să afle o ex­plicaţie celei „de-a doua greşeli“, din 1969, cind şi-a chemat soţia din Păuca.­ Desprinzînd-o de cei 7 copii, un băiat şi 6 fete, din care 4 încă la vîrsta adolescentei. Iar acum se opreşte din nou să mai spună cîte ceva din înverşunata lui viaţă, a celor 28 de ani de străinătate, retrăită în multe, multe nopţi de nesomn. Şi astfel, confesiunea capătă o turnură drama­tică. Conferită mai ales de experienţa dramatică a acestui om, care a cu­noscut direct starea tra­gică a dezrădăcinării de patria natală, de familie, de poporul căruia îi apar­ţine. Experienţa înfăţişa­tă calm şi la timpul tre­cut, azi, de Martin Meis­ter, se constituie ca un necruţător act de acuzare la adresa promotorilor în­străinării, a desprinderii din trupul propriei fami­lii, din trunchiul viguros al propriului popor. * — Știam de acasă să lucrez pămintul. Ajuns acolo, departe de țară, m-am văzut într-o bună zi slugă la un proprietar mai avut din Garching. Eram voinic. Aveam brațe puternice, spate zdravăn. Aveam o sănătate de fier — și mi-o păzeam ca lumina ochilor. Ştiam şi limba. Ei bine, ani de zile n-am ştiut ce-i odihna. Munceam din zorii zilei pînă seara tirziu. La pius­, la grapă, la cosit. Da, ştiam limba. Dar n-aveam cui împăr­tăşi necazurile, gîndurile mele. Aveam în primire doi cai. Ei îmi erau prie­teni adevăraţi. Doar lor le ziceam şi bună-dimi­­neaţa, şi noapte bună. Cu ei imi împărtăşeam tot amarul... Deşi, se ştie, caii nu vorbesc... Acolo, fiecare e pentru el; se ştie asta. De sănătate nu mă întreba nimeni. Dar eu, cum am spus, aveam mare grijă de ea, fiindcă fără sănătate pe acolo poţi ajunge oricînd pe drumuri. De cîştigat, ciştigam bani frumoşi, îmi mai făceam şi cîte ceva, puteam plăti, îm­preună cu alţi clăcaşi ca mine, şi o slujnică pentru pregătitul mesei şi spă­latul rufelor. „Munceşte mai mult şi o să cîştigi mai mult", ţi se spunea mereu. Dar există şi o rezistenţă omenească. Nu poţi purta la nesfîrşit o povară grea, peste puteri. Cînd am ajuns la capătul puterilor — nu mai aveam 20 de ani! — m-am angajat ca munci-Oscar BOCK Nicolae BRUJAN (Continuare în pag. a IlI-a) „...Şi, de la München, am revenit aici, in ţara mea, lingă cei 7 copii, 34 de nepoţi şi 25 de strănepoţi...46 Pentru realizarea la termen a investiţiilor Utilajele tehnologice­­ livrate neîntîrziat în ansamblul măsurilor pentru realizarea la timp şi în bune con­diţii a investiţiilor — sarcină economică fundamentală subliniată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in Expunerea prezentată la şedinţa comună a organelor supreme de partid şi de stat — o deosebită im­portanţă are livrarea utilajelor­ tehnologice într-o strinsă corelaţie cu cerinţele montajului, cu termenele de punere în funcţiune.­ Cu acuitate se pune această problemă în cazul şantierelor celor două combinate petrochimice de la Piteşti şi Teleajen, unde se aşteaptă livrarea de către furnizori a unor utilaje restante. Care sunt cauzele restanţelor şi, mai ales, ce se întreprinde în unităţile producătoare pentru executarea neîntîrziată a utilajelor respective ? ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ CHIMIC „GRIVIŢA ROŞIE“ DIN CAPITALA nu şi-a onorat obligaţia de a finaliza, pînă la sfirşitul lunii februarie, fabricaţia unui reactor şi a patru răcitoare cu aer necesare Combinatului petrochimic din Piteşti. „ In cazul acestor utilaje consi­derăm că nu colectivul nostru poate fi socotit vinovat de întirziere — ne explică ing. Mihai Popa, secretar adjunct al comitetului de partid din întreprindere. Bunăoară, pentru a re­aliza două subansamble ■ importante ale reactorului a fost necesar ca, îm­preună cu tovarășii de la I.U.C. Plo­iești, să executăm o serie de prelu­crări suplimentare, întrucît producă­torul acestor subansamble — I.M.G. Bucureşti — nu a reuşit să le fabrice la parametrii prevăzuţi. Acum, reac­torul este gata şi am anunţat benefi­ciarul să-l ia în primire şi să-l trans­porte la destinaţie. In privinţa ră­­citoarelor cu aer, lucrurile sunt mai complicate, în sensul că nu se întrevede o rezolvare ime­diată a problemelor. Este vorba de faptul că, la rîndul lor, două uni­tăţi furnizoare nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de noi. Astfel, întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina nu a trimis 32 tone­ de bandă de aluminiu, iar între­prinderea de ventilatoare din Bucu­reşti nu a asimilat încă ventilatoa­rele de un anumit tip pe care tre­buiau să ni le pună la dispoziţie încă de anul trecut. S-au elaborat grafice, programe de măsuri, ne-am oferit să ajutăm întreprinderea de ventilatoa­re la efectuarea unor prelucrări me­canice, dar furnizorii nu au respec­tat nimic din toate cele stabilite, (n. n. — cînd vor recupera unităţile din Slatina şi Bucureşti restanţele faţă de „Griviţa roşie“, pentru ca a­­ceasta, la rândul său, să lichideze lărţiînerea in urmă faţă de Combi­natul chimic din Piteşti ?). — Cele patru răcitoare ne creează mari greutăţi in întregul proces de fabricaţie — a ţinut să adauge mais­trul Nicolae Florea, de la secţia a ii-a mecanică. Ele ne ocupă mult spaţiu de producţie. — Cind veţi putea termina răcitoa­­rele ? — Sîntem deosebit de interesaţi să le terminăm cît mai repede. Pentru aceasta, avem executate o serie de piese şi subansamble care urmează a fi montate. Dar cred că, după so­sirea benzii de aluminiu şi a venti­latoarelor, vor mai fi necesare cel puţin două luni bune de muncă. — Am de făcut o propunere bene­ficiarului — a intervenit în discuţie economistul Ion Sterian, şeful servi­ciului desfacere. Pentru a cîştiga timp, să ni se permită livrarea pe subansamble a utilajului, noi obligîn­­du-ne să-l montăm, să-i facem cuve­nitele probe şi să-l predăm „la cheie". Astfel, încă de pe acum am putea trece la montarea scheletului metalic care deţine o pondere foarte mare în montaj. Solicităm beneficia­rului numai să ne asigure un mijloc mecanizat de ridicare la locul de montaj. Întreprinderea de utilaj CHIMIC DIN PLOIEŞTI, conform contractului, trebuia să livreze, la sfirşitul lunii ianuarie, Combinatului petrochimic Teleajen patru schimbă­toare de căldură (112 tone), compo­nente ale unor instalaţii ce au ter­men de punere în funcţiune în acest an. Dar utilajele nu sunt nici acum fabricate. — Nu ştit din cauza noastră — noi spune ing. Nicolae Galbur, directorul tehnic al unităţii furnizoare — ci, mai ales, din a colaboratorului ce nu şi-a făcut datoria — întreprinderea de utilaj chimic şi forjă Rimnicu Vil­­cea. El trebuia să ne livreze flănşile mari de corpuri K-5. Acestea nu au sosit. La insistențele noastre s-a sta­­bilit ca, cel mai tirziu, să le avem în uzină la 5 aprilie a.c. Un alt incon­venient în realizarea celor patru uti­laje constă în aceea că tuburile cen­trale sosite din import au venit „su­date“ și nu laminate, cum se conve­nise. Deci, este necesar ca, de acord cu proiectantul, să schimbăm soluţia de fabricaţie. Dar pentru aceasta este nevoie de diverse probe, radio­grafii ale materialului şi de o serie de avize. In aceste condiţii, atunci cind ne vor sosi flănşile, ne vom or­ganiza lucrul în schimburi prelun­gite, vom lucra în paralel unele componente, incit execuţia uti­lajelor — care presupune ope­raţii destul de multe şi de teh­nicitate mare — să se facă nu in 90 de zile, după cum cer tehnologiile, ci in maximum două luni. Dar, repet, unitatea din Rim­nicu Vilcea trebuie să-şi respecte cu stricteţe angajamentul luat, adică să ne livreze­­flănşile la termenul fixat şi de bună calitate.­­Şi în cazul uni­tăţii din Rimnicu Vilcea aşteptăm un răspuns ferm din partea consi­liului oamenilor muncii, al organiza­ţiei de partid, răspuns dublat de fapte — practic de livrarea de ur­genţă a semifabricatelor către între­prinderea din Ploieşti). Concluzia este limpede : în situa­ţiile amintite, relaţiile de aprovizio­nare, de cooperare s-au desfăşurat necorespunzător, uneori chiar intra întreprinderile aceleiaşi centrale, ale aceluiaşi minister. Se impune o inter­venţie mai activă, mai responsabilă din partea centralelor şi ministerelor, în unităţile producătoare de mate­riale şi subansamble, pentru ca tot ce se hotărăşte, soluţiile care se adoptă să fie efectiv aplicate în via­ţă. Cu atât mai mult este necesar să se acţioneze în acest mod cu cit şi alte utilaje aflate în fabricaţia ce­lor două unităţi producătoare sunt în situaţia de a deveni restante, dacă nu vor fi înlăturate neîntîrziat o se­rie de cauze asemănătoare cu cele arătate anterior şi care impietează asupra bunului mers al execuţiei. Corneliu CARLAN Constantin CAPRARU întreprinderea de utilaj chimic „Griviţa roşie": un reactor destinat Combinatului petrochimic din Piteşti este gata pentru a fi predat beneficiarului în sunetele goarnei, dorobanţii români atacă impetuos ŢĂRĂNIMEA forţă de bază a progresului social Participare activă, hotăritoare la făurirea statului naţional român unitar şi independent In anul 1857, cu ocazia dezbaterilor din divanul ad-hoc al Moldovei, Mihail Kogălniceanu, cerând drepturi pentru ţărani, considera necesar să reliefeze că aceştia reprezintă „ele­mentul cel mai puternic al naţiona­lităţii române“, „cea mai numeroa­să şi cea mai importantă (clasă) a societăţii“. Această convingere a ma­relui luptător şi cărturar român se întemeia pe rolul progresist jucat de ţărănimea română în epoca respec­tivă, ca şi în decursul întregii dez­voltări istorice a poporului român. Intr-adevăr, atestată timp de sute de ani ca principala forţă socială pa­triotică, progresistă, revoluţionară a societăţii, luptătoare neînfricată pen­tru păstrarea fiinţei neamului, pen­tru neatirnarea ţării, pentru libertate şi dreptate socială, ţărănimea şi-a afirmat cu deosebită putere aceste virtuţi in epoca modernă, cînd în faţa poporului român s-a pus sarcina istorică a făuririi statului naţional unitar, independent. Se poate afir­ma că în toate momentele luptei pentru realizarea acestui înalt ideal — unirea din 1859, cucerirea inde­pendenţei de stat, unirea Transilva­niei cu România — greul i-a purtat pe umerii ei ţărănimea. Caracteristică pentru participarea ţărănimii la marile mişcări pentru realizarea unirii şi independenţei a fost strînsa împletire a idealurilor naţionale cu cele de eliberare socială. Ţărănimea a dat unirii un în­ţeles mult mai larg decît simpla contopire administrativă a ţărilor române. Sătenii legau de unire spe­ranţa de a se elibera de jugul stri­vitor al clăcii şi de a redeveni stăpîni ai pământurilor pe care le munceau şi care, în decursul veacu­rilor, le fuseseră răpite de clasele exploatatoare. Aşa se şi explică de ce, cu toate poverile grele impuse de boieri şi de stat pe umerii săte­nilor, cu tot traiul de mizerie în care­­aceştia se zbăteau — acţiunea fruntaşilor unionişti a găsit un atit de vibrant ecou in rîndurile ţărănimii care, prin însufleţită ei participare, a imprimat mişcării pentru Unirea principatelor un adevărat caracter de masă. Cînd comitetele unioniste din Iaşi şi Bucureşti şi-au intensifi­cat activitatea în judeţe, zeci şi zeci de mii de locuitori de la sate şi o­­raşe au participat la adunări, sem­­nind acte „de adeziune“ pentru reali­zarea Unirii principatelor, expri­mind „un consimţămînt unanim“ la „programa naţională“ a unioniştilor. Specifice pentru atitudinea maselor ţărăneşti faţă de unire au fost cu­rajul civic, îndrăzneala de a înfrun­ta deschis forţele reacţiunii. După dezlănţuirea de către caimacamul N. Vogoride a „teroarei separatiste“ în Moldova, ţărănimea, în pofida tutu­ror ameninţărilor, s-a manifestat deschis pentru unire în faţa comisa­rilor marilor puteri europene şi a protestat cu dîrzenie împotriva Inge-, rinţelor electorale, alegîndu-şi ca deputaţi pe oamenii cei mai hotărîţi pentru cauza unirii. Reprezentanţii ţărănimii clăcaşe — cîte unul de fie­care judeţ — după ce au votat, in divanurile ad-hoc, unirea celor două principate, au prezentat o serie de revendicări specifice — inclusiv „că­derea boierescului“ şi împroprietă­rirea cu pămintul pe care ţărănimea îl muncea. „Vroim să ne rescum­­pârăm din robia in care sîntem — arătau deputaţii clăcaşi moldoveni, în frunte cu loan­ Roată — să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai ţă­rii­ şi să avem şi noi o ţară“. Ţărănimea a contribuit cu un elan ne­stăvilit, alături de masele orăşeneşti, la triumful cauzei naţionale prin în­doita alegere a lui Al. I. Cuza. La 5 ianuarie 1859, cînd Adunarea electivă a Moldovei s-a pronunţat în favoa­rea lui Cuza, ţăranii, venind în mare număr pe străzile Iaşilor, şi-au ma­nifestat aprobarea lor deplină. In Ţara Românească, cu toate că miile de ţărani şi orăşeni n-au fost repre­zentaţi în mod oficial în Adunarea electivă, totuşi, după cum recunosc martorii oculari, voinţa lor, puternic exprimată de imensa mulţime care înconjura clădirea de pe dealul Mi­tropoliei, s-a făcut simţită în cadrul Prof. dr. N. ADANILOAIE (Continuare în pag. a II-a) • Ţărănimea şi Unirea principatelor, Inde­pendenţa, întregirea României. • „Să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai ţării şi să avem şi noi o ţară“ • Roşiorii, doro­banţii, călăraşii sau o armată de ţărani înarmaţi • Urmaşii lui Iancu şi Horea şi-au pus cu toţii semnăturile pe Declaraţia de la Alba lulia (Pictură de epocă)

Next