Scînteia, aprilie 1977 (Anul 46, nr. 10766-10791)
1977-04-01 / nr. 10766
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLVI Nr. 10766 Vineri 1 aprilie 1977 4 PAGINI — 30 BANI Pentru marea eforturilor ihtlrM popor autr-a direcţie «nici -ÎNFĂPTUIREA NEABĂTUTA a PROGRAMULUI ELABORAT DE CONGRESUL AL XI-LEA AL P. C. R. Şedinţa comună a Comitetului Central al partidului, a Marii Adunări Naţionale şi a Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale se înscrie, în mod neîndoielnic, ca un eveniment de excepţională însemnătate în viaţa politică a ţării. Reunirea acestor înalte foruri ale conducerii de partid şi de stat pentru dezbaterea amplă, aprofundată, a întreguluicomplex de probleme legate de înlăturarea urmărilor cutremurului catastrofal, de normalizarea deplină a vieţii social-economice şi soluţionarea cu succes a sarcinilor actuale ale dezvoltării ţării, a oglindit încă o dată în mod viu democratismul real al orinduirii noastre în care poporul, ca deţinător al întregii puteri, reprezentanţii săi autorizaţi îşi spun cuvîntul asupra tuturor problemelor care privesc viaţa şi bunăstarea sa. în întreaga desfăşurare a şedinţei comune îşi găseşte, totodată, expresie acea caracteristică fundamentală a societăţii noastre pe care o constituie rolul Partidului Comunist Român ca forţă politică conducătoare a întregii activităţi economico-sociale , fiind în fruntea luptei şi organizînd eforturile titanice ale întregului popor pentru învingerea consecinţelor calamităţii, partidul arată acum, in continuare, direcţiile fundamentale de acţiune din spiritul ştiinţific in care îşi elaborează politica, analizînd aprofundat realităţile, luînd în considerare schimbările care intervin, problemele noi ridicate de viaţă. In mod strălucit s-a evidenţiat rolul determinant al tovarăşului Nicolae Ceauşescu în elaborarea politicii partidului, în stabilirea sarcinilor imediate şi de perspectivă. Aşa cum, încă din noaptea cutremurului, de la mii de kilometri depărtare de ţară, secretarul general al partidului a dat indicaţiile hotăritoare pentru organizarea întregii acţiuni de combatere a consecinţelor cutremurului, iar apoi a luat în miini, la puntea supremă de conducere, dirijarea întregii activităţi a partidului şi poporului, prezent zi şi noapte în zonele şi punctele cele mai greu lovite, tot astfel acum" a deschis in faţa întregii naţiuni un cuprinzător program de acţiune, a definit obiectivele prioritare, pîrghiile decisive, pentru a lichida în cel mai scurt timp orice urmări ale dezastrului, a asigura deplina normalizare a întregii vieţi social-economice, realizarea integrală a programului de dezvoltare a patriei, elaborat de partid. Document de uriaşă însemnătate. Expunerea secretarului general al partidului se caracterizează prin abordarea cuprinzătoare a problemelor, profunzimea analizei, evaluarea ştiinţifică a posibilităţilor obiective şi subiective de realizare a felurilor propuse, caracterul concret al sarcinilor stabilite pentru fiecare domeniu de activitate, dobîndind astfel valoarea unui îndreptar programatic pentru activitatea organelor şi organizaţiilor de partid, a organelor de stat, a organizaţiilor de masă şi obşteşti, a tuturor oamenilor muncii. Se poate, de aceea, spune că, aşa cum victoria eroică obţinută împotriva calamităţii este indisolubil legată de numele, activitatea şi rolul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, tot astfel de numele, activitatea şi rolul său va fi legată materializarea măreţelor obiective ale reconstrucţiei şi dezvoltării, în continuare, accelerate şi neabătute a ţârii pe calea progresului multilateral. Tocmai pornind de la aceste caracteristici şi relevînd însemnătatea deosebită a Expunerii, înalta sa valoare teoretică şi practică. Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Marea Adunare Naţională, Consiliul Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale au hotărit adoptarea sa ca program de acţiune a partidului şi statului, a întregului nostru popor pe planul politicii interne şi activităţii Internaţionale în lupta pentru înfăptuirea hotărîrilor Congresului al XI-lea, a liniei politice generale a Partidului Comunist Român. După cum este cunoscut. Expunerea a îmbrăţişat o multitudine de probleme din domeniul dezvoltării interne, precum şi din sfera vieţii internaţionale — sferă ce va forma obiectul editorialului nostru următor. Din analiza întregului complex de factori esenţiali pentru dezvoltarea economico-socială — stadiul de evoluţie a economiei noastre naţionale, forţa acesteia, posibilităţile obiective de care dispune societatea noastră prin baza ei tehnico-materială, prin rezultatele primului an al noului cincinal, prin natura relaţiilor sociale, ca şi prin spiritul de eroism şi voinţa de neinfrnnt ale minunatei noastre clase muncitoare şi întregului nostru popor, prin conştiinţa socialistă a oamenilor muncii — secretarul general al partidului a cristalizat concluzia majoră că, în pofida pierderilor suferite, avem condiţii pentru a realiza cu succes planul pe acest an şi a asigura astfel îndeplinirea planului cincinal in condiţii bune — chiar cu o depăşire. Este o apreciere unanim împărtăşită de participanţii la şedinţa comună, numeroşii vorbitori subliniind realismul ei şi exprimînd, totodată, hotărârea oamenilor muncii de a face totul pentru traducerea sa în viaţă. Expunerea secretarului general al partidului trasează în acest sens direcţii clare de acţiune, sarcinile principale ce se impun colectivelor de muncă din economie. Astfel, o deosebită importanţă au folosirea integrală, intensivă a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor , pentru că pe această cale se asigură creşterea mai rapidă a producţiei, implicit a venitului naţional, fără eforturi suplimentare de investiţii ; promovarea largă şi rapidă a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii avansate — căci numai astfel se pot asigura modernizarea radicală a producţiei şi perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie ; ridicarea calităţii tuturor produselor — o mare însemnătate în această privinţă avind Legea calităţii producţiei şi serviciilor, aflată in dezbatere publică ; creşterea peste prevederile planului a productivităţii muncii sociale şi reducerea cheltuielilor materiale de producţie — laturi esenţiale pentru sporirea eficienţei economice a întregii activităţi productive. Este binecunoscut faptul că anul 1977 s-a caracterizat de la început ca anul celui mai mare volum de investiţiidin actualul cincinal. La acestea se adaugă în prezent importante noi sarcini suplimentare, determinate atit de volumul reparaţiilor la întreprinderile şi numeroasele locuinţe şi edificii social-culturale avariate de seism, cit şi de construirea, pină in 1980, a aproape 1 milion de apartamente la oraşe şi 250 000—300 000 la sate, în condiţiile unei largi modernizări edi(Continuare în pag. a II-a) „Poporul român este conştient că tot ceea ce se făureşte în opera de edificare a socialismului în ţara noastră este destinat bunăstării şi fericirii sale, viitorului său luminos. Iată de ce el acţionează strîns unit pentru întărirea continuă a economiei noastre naţionale, este hotărit să facă totul pentru ca, în ciuda pierderilor suferite, să asigure înfăptuirea neabătută a Programului partidului, înflorirea multilaterală a României, victoria socialismului şi comunismului“. NICOLAE CEAUŞESCU OAMENI, FAPTE, DESTINE „Am trait drama emigrantului te sapă in pamint strain, in căutarea unui izvor de care acolo nu dai niciodată" Cînd şi când. • oamenii mai vîrstnici din comuna Păuca — o aşezare întinsă printre dealuri mărunte, la hotarele judeţului Sibiu — îşi aduceau aminte şi vorbeau de un fost consătean al lor, pe nume Martin Meister. Dar de la un timp discutau mai mult la trecut, cu „pe atunci“, şi nu puteai înţelege altceva decit că omul a plecat poate şi dintre cei vii. Mai proaspete le erau amintirile despre frâu Agneta, soţia acestuia, mamă a 7 copii. Iată insă că aici, la Păuca, megieşii au început să vorbească din nou despre cei plecaţi de ani buni spre meleaguri străine. Se înţelegea din spusa consătenilor că cei din familia Meister ar dori să-şi reciştige cetăţenia şi urmează să revină în ţară. Astăzi, cînd se întîlnesc pe uliţele satului sau în Sibiu, cei din familia amintită string cu căldură atîtea miini care li se întind frăţeşte şi nu uită să rostească ori să gindească cit de bună a fost hotărîrea de a lăsa străinătatea şi de a veni lingă copii, lingă rude şi prieteni. Adică aici. Unde S-au născut, au crescut şi i-au format ca oameni. ...E aproape de înserat şi în Sibiu cerne o ploaie măruntă. Dar cum e zugrăvită proaspăt, casa cu etaj de pe strada pictor Nicolae Grigorescu nr. 2 pare un zîmbet de lumină. Nu-i nevoie să batem la poartă , poarta-i deschisă şi la cîţiva paşi mai încolo dăm chiar de Martin Meister, care lucrează cot la cot cu doi dintre nepoţii săi la turnarea unei plăci de beton împrejurul casei. Cu greu îi poţi da 78 de ani acestui om potrivit de statură, dar cu pieptul voinicesc, aflat într-un permanent neastîmpăr. Ne invită în camera de zi şi luăm loc în jurul unei mese mari, cu o frumoasă vază încărcată cu flori. Vorbeşte ce vorbeşte, dar gândul său e parcă în altă parte : „Poate că după ploaia asta, la noapte va fi mai răcoare. La frig betonul se face cum îi granitul de tare“. „Nu vă plictisiţi ca pensionar, cum se vede“. „Ca să spun drept, nu. Mai rinduiesc oite ceva prin curte. Mai curăţ pomii şi sap prin grădină. O, cît am săpat în viaţa mea. Şi în Păuca am săpat pămîntul de cînd eram copil. Şi era o bucurie. O mare bucurie. O tristeţe mare te cuprinde însă săpînd şi săpind în pămînt străin, în căutarea unui izvor de care niciodată nu dai. Aşa mi s-a întîmplat şi mie...". Se opreşte. „Ce-o face betonul ?“ Nu-i uşor deloc să urmăreşti istorisirea lui Martin Meister. Vorbind, el caută să se desprindă de gîndurile adunate timp de 28 de ani, cît a stat în R. F. Germania, la Garching. O suburbie a Miinchenului. Acum vorbeşte de treburile casei. Şi iar se reîntoarce şi încearcă să afle o explicaţie celei „de-a doua greşeli“, din 1969, cind şi-a chemat soţia din Păuca. Desprinzînd-o de cei 7 copii, un băiat şi 6 fete, din care 4 încă la vîrsta adolescentei. Iar acum se opreşte din nou să mai spună cîte ceva din înverşunata lui viaţă, a celor 28 de ani de străinătate, retrăită în multe, multe nopţi de nesomn. Şi astfel, confesiunea capătă o turnură dramatică. Conferită mai ales de experienţa dramatică a acestui om, care a cunoscut direct starea tragică a dezrădăcinării de patria natală, de familie, de poporul căruia îi aparţine. Experienţa înfăţişată calm şi la timpul trecut, azi, de Martin Meister, se constituie ca un necruţător act de acuzare la adresa promotorilor înstrăinării, a desprinderii din trupul propriei familii, din trunchiul viguros al propriului popor. * — Știam de acasă să lucrez pămintul. Ajuns acolo, departe de țară, m-am văzut într-o bună zi slugă la un proprietar mai avut din Garching. Eram voinic. Aveam brațe puternice, spate zdravăn. Aveam o sănătate de fier — și mi-o păzeam ca lumina ochilor. Ştiam şi limba. Ei bine, ani de zile n-am ştiut ce-i odihna. Munceam din zorii zilei pînă seara tirziu. La pius, la grapă, la cosit. Da, ştiam limba. Dar n-aveam cui împărtăşi necazurile, gîndurile mele. Aveam în primire doi cai. Ei îmi erau prieteni adevăraţi. Doar lor le ziceam şi bună-dimineaţa, şi noapte bună. Cu ei imi împărtăşeam tot amarul... Deşi, se ştie, caii nu vorbesc... Acolo, fiecare e pentru el; se ştie asta. De sănătate nu mă întreba nimeni. Dar eu, cum am spus, aveam mare grijă de ea, fiindcă fără sănătate pe acolo poţi ajunge oricînd pe drumuri. De cîştigat, ciştigam bani frumoşi, îmi mai făceam şi cîte ceva, puteam plăti, împreună cu alţi clăcaşi ca mine, şi o slujnică pentru pregătitul mesei şi spălatul rufelor. „Munceşte mai mult şi o să cîştigi mai mult", ţi se spunea mereu. Dar există şi o rezistenţă omenească. Nu poţi purta la nesfîrşit o povară grea, peste puteri. Cînd am ajuns la capătul puterilor — nu mai aveam 20 de ani! — m-am angajat ca munci-Oscar BOCK Nicolae BRUJAN (Continuare în pag. a IlI-a) „...Şi, de la München, am revenit aici, in ţara mea, lingă cei 7 copii, 34 de nepoţi şi 25 de strănepoţi...46 Pentru realizarea la termen a investiţiilor Utilajele tehnologice livrate neîntîrziat în ansamblul măsurilor pentru realizarea la timp şi în bune condiţii a investiţiilor — sarcină economică fundamentală subliniată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in Expunerea prezentată la şedinţa comună a organelor supreme de partid şi de stat — o deosebită importanţă are livrarea utilajelor tehnologice într-o strinsă corelaţie cu cerinţele montajului, cu termenele de punere în funcţiune. Cu acuitate se pune această problemă în cazul şantierelor celor două combinate petrochimice de la Piteşti şi Teleajen, unde se aşteaptă livrarea de către furnizori a unor utilaje restante. Care sunt cauzele restanţelor şi, mai ales, ce se întreprinde în unităţile producătoare pentru executarea neîntîrziată a utilajelor respective ? ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ CHIMIC „GRIVIŢA ROŞIE“ DIN CAPITALA nu şi-a onorat obligaţia de a finaliza, pînă la sfirşitul lunii februarie, fabricaţia unui reactor şi a patru răcitoare cu aer necesare Combinatului petrochimic din Piteşti. „ In cazul acestor utilaje considerăm că nu colectivul nostru poate fi socotit vinovat de întirziere — ne explică ing. Mihai Popa, secretar adjunct al comitetului de partid din întreprindere. Bunăoară, pentru a realiza două subansamble ■ importante ale reactorului a fost necesar ca, împreună cu tovarășii de la I.U.C. Ploiești, să executăm o serie de prelucrări suplimentare, întrucît producătorul acestor subansamble — I.M.G. Bucureşti — nu a reuşit să le fabrice la parametrii prevăzuţi. Acum, reactorul este gata şi am anunţat beneficiarul să-l ia în primire şi să-l transporte la destinaţie. In privinţa răcitoarelor cu aer, lucrurile sunt mai complicate, în sensul că nu se întrevede o rezolvare imediată a problemelor. Este vorba de faptul că, la rîndul lor, două unităţi furnizoare nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de noi. Astfel, întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina nu a trimis 32 tone de bandă de aluminiu, iar întreprinderea de ventilatoare din Bucureşti nu a asimilat încă ventilatoarele de un anumit tip pe care trebuiau să ni le pună la dispoziţie încă de anul trecut. S-au elaborat grafice, programe de măsuri, ne-am oferit să ajutăm întreprinderea de ventilatoare la efectuarea unor prelucrări mecanice, dar furnizorii nu au respectat nimic din toate cele stabilite, (n. n. — cînd vor recupera unităţile din Slatina şi Bucureşti restanţele faţă de „Griviţa roşie“, pentru ca aceasta, la rândul său, să lichideze lărţiînerea in urmă faţă de Combinatul chimic din Piteşti ?). — Cele patru răcitoare ne creează mari greutăţi in întregul proces de fabricaţie — a ţinut să adauge maistrul Nicolae Florea, de la secţia a ii-a mecanică. Ele ne ocupă mult spaţiu de producţie. — Cind veţi putea termina răcitoarele ? — Sîntem deosebit de interesaţi să le terminăm cît mai repede. Pentru aceasta, avem executate o serie de piese şi subansamble care urmează a fi montate. Dar cred că, după sosirea benzii de aluminiu şi a ventilatoarelor, vor mai fi necesare cel puţin două luni bune de muncă. — Am de făcut o propunere beneficiarului — a intervenit în discuţie economistul Ion Sterian, şeful serviciului desfacere. Pentru a cîştiga timp, să ni se permită livrarea pe subansamble a utilajului, noi obligîndu-ne să-l montăm, să-i facem cuvenitele probe şi să-l predăm „la cheie". Astfel, încă de pe acum am putea trece la montarea scheletului metalic care deţine o pondere foarte mare în montaj. Solicităm beneficiarului numai să ne asigure un mijloc mecanizat de ridicare la locul de montaj. Întreprinderea de utilaj CHIMIC DIN PLOIEŞTI, conform contractului, trebuia să livreze, la sfirşitul lunii ianuarie, Combinatului petrochimic Teleajen patru schimbătoare de căldură (112 tone), componente ale unor instalaţii ce au termen de punere în funcţiune în acest an. Dar utilajele nu sunt nici acum fabricate. — Nu ştit din cauza noastră — noi spune ing. Nicolae Galbur, directorul tehnic al unităţii furnizoare — ci, mai ales, din a colaboratorului ce nu şi-a făcut datoria — întreprinderea de utilaj chimic şi forjă Rimnicu Vilcea. El trebuia să ne livreze flănşile mari de corpuri K-5. Acestea nu au sosit. La insistențele noastre s-a stabilit ca, cel mai tirziu, să le avem în uzină la 5 aprilie a.c. Un alt inconvenient în realizarea celor patru utilaje constă în aceea că tuburile centrale sosite din import au venit „sudate“ și nu laminate, cum se convenise. Deci, este necesar ca, de acord cu proiectantul, să schimbăm soluţia de fabricaţie. Dar pentru aceasta este nevoie de diverse probe, radiografii ale materialului şi de o serie de avize. In aceste condiţii, atunci cind ne vor sosi flănşile, ne vom organiza lucrul în schimburi prelungite, vom lucra în paralel unele componente, incit execuţia utilajelor — care presupune operaţii destul de multe şi de tehnicitate mare — să se facă nu in 90 de zile, după cum cer tehnologiile, ci in maximum două luni. Dar, repet, unitatea din Rimnicu Vilcea trebuie să-şi respecte cu stricteţe angajamentul luat, adică să ne livrezeflănşile la termenul fixat şi de bună calitate.Şi în cazul unităţii din Rimnicu Vilcea aşteptăm un răspuns ferm din partea consiliului oamenilor muncii, al organizaţiei de partid, răspuns dublat de fapte — practic de livrarea de urgenţă a semifabricatelor către întreprinderea din Ploieşti). Concluzia este limpede : în situaţiile amintite, relaţiile de aprovizionare, de cooperare s-au desfăşurat necorespunzător, uneori chiar intra întreprinderile aceleiaşi centrale, ale aceluiaşi minister. Se impune o intervenţie mai activă, mai responsabilă din partea centralelor şi ministerelor, în unităţile producătoare de materiale şi subansamble, pentru ca tot ce se hotărăşte, soluţiile care se adoptă să fie efectiv aplicate în viaţă. Cu atât mai mult este necesar să se acţioneze în acest mod cu cit şi alte utilaje aflate în fabricaţia celor două unităţi producătoare sunt în situaţia de a deveni restante, dacă nu vor fi înlăturate neîntîrziat o serie de cauze asemănătoare cu cele arătate anterior şi care impietează asupra bunului mers al execuţiei. Corneliu CARLAN Constantin CAPRARU întreprinderea de utilaj chimic „Griviţa roşie": un reactor destinat Combinatului petrochimic din Piteşti este gata pentru a fi predat beneficiarului în sunetele goarnei, dorobanţii români atacă impetuos ŢĂRĂNIMEA forţă de bază a progresului social Participare activă, hotăritoare la făurirea statului naţional român unitar şi independent In anul 1857, cu ocazia dezbaterilor din divanul ad-hoc al Moldovei, Mihail Kogălniceanu, cerând drepturi pentru ţărani, considera necesar să reliefeze că aceştia reprezintă „elementul cel mai puternic al naţionalităţii române“, „cea mai numeroasă şi cea mai importantă (clasă) a societăţii“. Această convingere a marelui luptător şi cărturar român se întemeia pe rolul progresist jucat de ţărănimea română în epoca respectivă, ca şi în decursul întregii dezvoltări istorice a poporului român. Intr-adevăr, atestată timp de sute de ani ca principala forţă socială patriotică, progresistă, revoluţionară a societăţii, luptătoare neînfricată pentru păstrarea fiinţei neamului, pentru neatirnarea ţării, pentru libertate şi dreptate socială, ţărănimea şi-a afirmat cu deosebită putere aceste virtuţi in epoca modernă, cînd în faţa poporului român s-a pus sarcina istorică a făuririi statului naţional unitar, independent. Se poate afirma că în toate momentele luptei pentru realizarea acestui înalt ideal — unirea din 1859, cucerirea independenţei de stat, unirea Transilvaniei cu România — greul i-a purtat pe umerii ei ţărănimea. Caracteristică pentru participarea ţărănimii la marile mişcări pentru realizarea unirii şi independenţei a fost strînsa împletire a idealurilor naţionale cu cele de eliberare socială. Ţărănimea a dat unirii un înţeles mult mai larg decît simpla contopire administrativă a ţărilor române. Sătenii legau de unire speranţa de a se elibera de jugul strivitor al clăcii şi de a redeveni stăpîni ai pământurilor pe care le munceau şi care, în decursul veacurilor, le fuseseră răpite de clasele exploatatoare. Aşa se şi explică de ce, cu toate poverile grele impuse de boieri şi de stat pe umerii sătenilor, cu tot traiul de mizerie în careaceştia se zbăteau — acţiunea fruntaşilor unionişti a găsit un atit de vibrant ecou in rîndurile ţărănimii care, prin însufleţită ei participare, a imprimat mişcării pentru Unirea principatelor un adevărat caracter de masă. Cînd comitetele unioniste din Iaşi şi Bucureşti şi-au intensificat activitatea în judeţe, zeci şi zeci de mii de locuitori de la sate şi oraşe au participat la adunări, semnind acte „de adeziune“ pentru realizarea Unirii principatelor, exprimind „un consimţămînt unanim“ la „programa naţională“ a unioniştilor. Specifice pentru atitudinea maselor ţărăneşti faţă de unire au fost curajul civic, îndrăzneala de a înfrunta deschis forţele reacţiunii. După dezlănţuirea de către caimacamul N. Vogoride a „teroarei separatiste“ în Moldova, ţărănimea, în pofida tuturor ameninţărilor, s-a manifestat deschis pentru unire în faţa comisarilor marilor puteri europene şi a protestat cu dîrzenie împotriva Inge-, rinţelor electorale, alegîndu-şi ca deputaţi pe oamenii cei mai hotărîţi pentru cauza unirii. Reprezentanţii ţărănimii clăcaşe — cîte unul de fiecare judeţ — după ce au votat, in divanurile ad-hoc, unirea celor două principate, au prezentat o serie de revendicări specifice — inclusiv „căderea boierescului“ şi împroprietărirea cu pămintul pe care ţărănimea îl muncea. „Vroim să ne rescumpârăm din robia in care sîntem — arătau deputaţii clăcaşi moldoveni, în frunte cu loan Roată — să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai ţării şi să avem şi noi o ţară“. Ţărănimea a contribuit cu un elan nestăvilit, alături de masele orăşeneşti, la triumful cauzei naţionale prin îndoita alegere a lui Al. I. Cuza. La 5 ianuarie 1859, cînd Adunarea electivă a Moldovei s-a pronunţat în favoarea lui Cuza, ţăranii, venind în mare număr pe străzile Iaşilor, şi-au manifestat aprobarea lor deplină. In Ţara Românească, cu toate că miile de ţărani şi orăşeni n-au fost reprezentaţi în mod oficial în Adunarea electivă, totuşi, după cum recunosc martorii oculari, voinţa lor, puternic exprimată de imensa mulţime care înconjura clădirea de pe dealul Mitropoliei, s-a făcut simţită în cadrul Prof. dr. N. ADANILOAIE (Continuare în pag. a II-a) • Ţărănimea şi Unirea principatelor, Independenţa, întregirea României. • „Să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai ţării şi să avem şi noi o ţară“ • Roşiorii, dorobanţii, călăraşii sau o armată de ţărani înarmaţi • Urmaşii lui Iancu şi Horea şi-au pus cu toţii semnăturile pe Declaraţia de la Alba lulia (Pictură de epocă)