Scînteia, octombrie 1977 (Anul 46, nr. 10922-10947)

1977-10-01 / nr. 10922

PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Din nou 10 cu felicitări Am mai avut prilejul să con­semnăm în rubrica noastră nu­mele profesorului de matemati­că Emanuel Dogăroiu de la Li­ceul centenar „Nicolae Bălces­­cu“ din Brăila. De data aceasta, prilejul ni-i oferă o reuşită „sută la sută“ a foştilor săi elevi. Despre ce este vorba ? Ca şi in anii trecuţi, absolut toţi cei 27 de absolvenţi — promoţia 1977 — ai clasei de matematică de la liceul sus-amintit sunt acum tot atîţia studenţi în centrele universitare ale ţării. Mulţi din­tre cei 27 s-au numărat printre primii zece clasaţi pe listele de concurs ale facultăţilor la care s-au prezentat. Şi încă un „a­­mănunt“ : profesorul Emanuel Dogăroiu nu oferă meditaţii particulare. Bucuria „Şoimilor“ Pe masivul Măgura, din apro­pierea oraşului Tg. Ocna, a fost organizată o tabără de creaţie plastică. Timp de două săptă­­mâni, pictori şi sculptori din în­treaga ţară au realizat aici zeci de lucrări inspirate din frumu­seţea peisajului, din tradiţiile istorice şi culturale ale acestor plaiuri moldovene. Dar poate că realizarea cea mai valoroasă a grupului de artişti o constituie decorarea celor două faţade ale unei grădiniţe de copii din oraş. Cu migală şi dăruire, ei au in­crustat în tencuiala dublă a fa­ţadelor noii clădiri motive or­namentale florale şi secvenţe sugestive din activitatea „Şoimi­lor patriei“. Motiv pentru care „şoimii“ le mulţumesc din inimă. Un recurs respins Cu trudă şi grijă de părinte, Vasile Z. din Iaşi i-a cres­cut pe cei doi copii ai săi. Unul a devenit inginer, iar celălalt economist. Cei doi au locuit ani de zile în aceeaşi casă cu tatăl lor, ocupînd fiecare cite o cameră. Pe bătrîn l-au silit să doarmă în bucătărie. Multă vre­me, inginerul și economistul n-au plătit nici măcar chiria, fiind, nevoie să intervină justi- Ajuns la vîrsta de 77 de ani, •,nd bolnav, tatăl i-a rugat­­pii să-l ajute, dar cum ei îfuzat, a apelat la judecă- Instanţa i-a obligat pe mn­-­ier şi economist să-i acorde, , cite un ajutor bănesc pen­­întreținerea tatălui. Dar ■doi au facut "recu­rs"."­­ursul a fost "respins. mtabilul... casat L­a echipaj al miliţiei judeţu­lui Ilfov, aflat in misiune, i-a făcut semn unui conducător auto să tragă pe dreapta. — E maşina dumneavoastră ? — Personală. — Dar ce aveţi în ea de s-a lăsat aşa de jos, de parcă mătură şoseaua ? In portbagaj se aflau 160 kg de cartofi, unul şi unul. La în­trebarea de unde-i are, stăpinul maşinii a dat din colţ în colţ. Pină la urmă, adevărul a ieşit la iveală : îi­ sustrăsese de la ferma legumicolă din Vedea. Şi au urmat întrebările de ri­goare : — Cum vă numiţi ? — Ion Popescu. — Ce meserie aveţi ? — Sunt contabil-şef la Fabrica de zahăr din Giurgiu... ...Şi s-a­­ potolit In loc să fie şi el în rînd cu tinerii din satul său (Buzd-Si­­biu), care hărnicesc la muncile cimpului sau în fabrici şi pe şantiere, Ioan Vlas a ajuns la vîrsta de 23 de ani fără nici o ocupaţie. Deunăzi, după ce a „ostenit“ prea mult cu băutura, a pornit-o pe trei cărări şi a în­ceput să profereze insulte şi in­jurii la adresa celor întîlniţi în cale. In clipa în care i s-a atras atenţia să-şi vadă de drum, fiind sfătuit să meargă acasă să se culce, I.V. s-a năpustit spre doi cetăţeni, lovindu-i. Trecă­torii care au văzut cele întîm­­plate au chemat imediat un subofiţer de miliţie, dar I.V. s-a repezit şi asupra lui. Au sărit cetăţenii şi l-au imobilizat, iar procuratura municipiului Mediaş a dispus arestarea lui sub învi­nuirea de „tulburare a liniştii publice şi ultraj cu violenţă“. Control inopinat Lucrători de miliţie, în colabo­rare cu reprezentanţi ai Inspec­toratului de stat pentru contro­lul calităţii produselor şi ai Cen­trului sanitar antiepidemic, au poposit prin mai multe localuri de alimentaţie publică din Ti­mişoara. Unul dintre „popa­suri“ , localul cafe-bar „Nord“, unde au surprins-o in flagrant pe Anişoara Guran vinzind băuturi cu lipsă la măsurătoare. Şi — culmea ! — după ce că vin­dea cu lipsă, mai incasa şi su­­prapreţ. Minusul la măsurătoare şi cu plusul la încasare au dat de această dată un... plus de bani în valoare de 1 042 lei la secto­rul bar-cafea, şi de 2 357 lei la bar-băuturi. Aşa fiind lucrurile, unitatea a fost imediat sigilată, pentru a se face inventarul complet. Rubrică realizată de Petre POPA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" „DIRECTORUL ? ÎL GĂSEŞTI LA LOCUL LUI, ÎN HALELE DE PRODUCŢIE“ Actul de decizie—elaborat cu muncitorii, in mijlocul muncitorilor Din considerente asupra cărora nu mai este necesar să stăruim, nimeni nu va putea pune vreodată sub sem­nul egal repararea unui vagon de călători cu execuţia lui de la înce­put. Cu toate acestea, dacă zăbo­veşti prin atelierele întreprinderii mecanice de material rulant „Grivi­­ţa roşie“ din Capitală, constaţi cu uşurinţă că repararea in serie a res­pectivelor vagoane este un proces aproape tot atît de complex ca şi cel pe care-l presupune introducerea lor în fabricaţie. Iar aceasta înseamnă : organizare judicioasă, operativă, a locurilor de muncă, recondiţionare, a­­similare continuă a unor noi piese de schimb şi realizarea lor paralel cu execuţia reparaţiilor propriu-zise, aducerea permanentă a tuturor com­partimentelor întreprinderii la nu­mitorul comun al unei activităţi productive mereu mai spornice şi mai eficiente. Cum se asigură, prac­tic, o asemenea coordonare de forţe pe atitea direcţii simultane de ac­ţiune? In primul rînd, pulsul producţiei este într-o relaţie directă cu gra­dul de maturitate al conştiin­ţei colectivului, cu climatul de exi­genţă şi emulaţie cultivat, zi de zi, prin fapta şi cuvîntul comuniştilor, prin forţa exemplului şi atitudinii lor care işi găsesc un cîmp larg de manifestare în cadrul brigăzilor de producţie şi educaţie socialistă, e­­xistente in toate compartimentele de bază ale întreprinderii. Totodată, se cuvin subliniate exis­tenţa unui grad înalt de receptivitate pe toate verigile circuitului productiv faţă de nou şi faţă de problemele ce se cer in permanenţă rezolvate, o coordonare judicioasă a forţelor pen­tru transpunerea la timp in practi­că a soluţiilor preconizate, decizie clară şi intervenţie energică pentru realizarea ei — intr-un cuvînt, o conducere mereu pe fază, implicată direct acolo unde este mai greu, ca­pabilă să asigure — aşa cum sub­linia secretarul general al partidului la recenta consfătuire consacrată perfecţionării conducerii activităţii de partid, a tuturor domeniilor eco­­nomico-sociale , înfăptuirea în bu­ne condiţii a tuturor sarcinilor de plan. Există numeroase argumente (da­tele bilanţului pe 9 luni, dacă ar fi să ne referim la ele, vorbesc des­pre o adevărată tradiţie făurită de colectiv din îndeplinirea ritmică a principalilor indicatori de plan­ care atestă că în munca de conducere desfăşurată în întreprinderea amin­tită s-a cristalizat o experienţă ce merită atenţie. Şi, din numeroasele aspecte ale acesteia, în rindurile de faţă vom stărui îndeosebi asupra unui element, considerat, pe bună dreptate, vital pentru eficienţa ac­tivităţii de conducere: realizarea conducerii pe baza unei legături strinse, nemijlocite, cu oamenii muncii. Cum se asigură, practic, transpu­nerea în viaţă a acestui deziderat ? Dintr-o lungă discuţie cu directorul întreprinderii, am reţinut, drept răs­puns, o replică : „Dacă cineva vine la mine cu o problemă oarecare, eu nu-i zic niciodată : «nu-mi spune mie» şi nici «las-o pentru miine». Ştiu că datoria mea este să lămu­rim lucrurile pe loc. Aceasta este bine şi pentru el, dar şi pentru mi­ne, deoarece sunt sigur că n-am să mă mai ocup de aceeaşi problemă a doua oară“. Imposibil , ar putea să ripos­teze unii: directorul de între­prindere n-are timp să răsufle, cum mai conduce el, dacă discută toată ziua cu oamenii ? Ştind fie şi numai cîteva­­ore în preajma sa, nu este greu să constaţi că nici Ale­xandru Preda, în aceeaşi calitate, nu este mai puţin ocupat. Şi, totuşi, iată că el poate demonstra oricînd că este absolut tot timpul la dispoziţia oamenilor. Explicaţia ? Simplă : di­rectorul, în haine de lucru — pre­zent mereu in halele de producţie, nu poate concepe să conducă în­treprinderea decit stind de vorbă cu oamenii din subordine. Intr-un fel sau altul, i‘­­ter­locutori au ţinut să sta­b­ea aceasta a stilulu’ de conducere. Ni s-a vorbit în această privinţă de un fapt. Era la scurt timp după ce pe platforma industri­ală „Griviţa roşie“ luaseră fiinţă dou­ă întreprinderi cu profile diferi­te — una de Utilaj chimic şi cealal­­tă de reparat vagoane. Conducerile lor, potrivit actului normativ de în­fiinţare, urmau să funcţioneze îm­preună în vechea clădire a conduce­rii administrative. Aceasta se afla însă in afara perimetrului atelierelor de reparat vagoane şi oamenii de aici nu se puteau împăca cu gindul unei conduceri de la distanţă. în consecinţă, directorul de atunci al întreprinderii abia înfiinţate a re­nunţat la vechiul său birou (care, în paranteză fie spus, de altminteri, stătea mai mult închis, deoarece, so­licitat de oameni, se afla mai tot timpul în ateliere), mutindu-se intr-o încăpere situată in hală, aproape de liniile de recepţie a vagoanelor, unul din locurile „fierbinţi“, în care se simte în orice moment pulsul producţiei. O încăpere care ar putea fi, spre exemplu, biroul unui şef de atelier, unde se intră fără a fi anun­ţat de secretară (care a deve­nit pur şi simplu inutilă) şi unde totul se discută direct şi simplu, fără nici un fel de ceremonii proto­colare. Fireşte, în rarele momente cînd directorul poate fi găsit aici. Pentru că, aşa cum spuneam, de o­­bicei el se află în ateliere, printre oameni, acolo unde ştie că interven­ţia şi controlul său sunt absolut ne­cesare şi unde, totodată, se află şi el sub controlul oamenilor muncii. Dar un asemenea stil de muncă a putut fi încetăţenit si dintr-un alt motiv. După cum remarca şeful de brigadă Constantin Ionescu, de la atelierul de tîmplărie, cadrele de pe diversele trepte ale sistemului de conducere sunt crescute in întreprin­dere, în "spiritul dragostei pentru muncă, al modestiei si ataşamentului pentru obiectivul care le-a format, participă la acţiunile organizate în uzină, trăiesc printre muncitori. Di­rectorul, şefii de secţii si ateliere, maiştrii, şefii de brigadă alcătuiesc astfel o echipă de conducere in ade­văratul sens al cuvintului, ai cărei membri înţeleg să-şi asume in fie­care zi sarcini concrete si să le re­zolve efectiv, împreună cu oamenii din compartimentele lor. Nu cumva insă o asemenea concentrare spre problemele actualităţii imediate du­ce la neglijarea celor de perspecti­vă sau la fenomene de suprapuneri­­şi paralelisme ? La prima vedere s-ar părea că da. Cu toate acestea, viaţa a demonstrat că nici asemenea temeri nu sunt justificate : implica­rea directă in problemele muncii de zi cu zi deschide totodată si căile ce duc spre soluţionarea principale­lor probleme de perfecţionare con­tinuă a activităţii productive, creează terenul necesar repartizării judici­oase a forţelor, întăririi ordinii şi disciplinei. Fireşte, cele relatate pină acum nu se vor o pledoarie pentru con­cluzia că la I.M.M.R. „Griviţa ro­şie“ n-ar mai fi încă destul loc pen­tru mai bine, pentru creşterea efici­enţei activităţii de conducere. Inter­locutorii noştri, apreciind aspectele pozitive asupra cărora ne-am oprit mai sus, au numit şi o serie de do­menii — cum sunt cele referitoare la activitatea educativă în rîndul muncitorilor navetişti şi al tineretu­lui, punerea in valoare a unor noi resurse de creştere mai rapidă a productivităţii muncii si de reducere a consumurilor de materii prime şi materiale — în care se mai manifes­tă încă o seamă de deficienţe ce nu pot fi explicate decât prin anumite minusuri existente pe diferitele trepte au­ sistemului muncii de con­ducere a întreprinderii. Dar cum tradiţia unui asemenea colectiv care nu se mulţumeşte niciodată cu ceea ce a realizat obligă şi se constituie în acelaşi timp într-o garanţie fer­mă pentru mai bine, nu încape în­doială că deficienţele respective vor fi în scurtă vreme înlăturate, că ac­tivitatea de conducere va deveni astfel şi mai mult o componentă a Procesului de producţie. Dumitru TIRCOB Din experienţa activităţii de conducere la întreprinderea mecanică de material rulant „Griviţa roşie" din Capitală — Lăzile acestea sunt cele mai „vechi“, au 1 211 zile de staţionare, cealaltă e mai „nouă“, numai 631 , dar iată altele, de 700 de zile... ...Ne-am aflat, de curând, în portul Constanţa. De pri­sos, credem, să căutăm la începutul acestor rinduri cifre, comparaţii şi imagini pentru a sugera cititorilor intensitatea şi dimensiunile unei activităţi care, zi sau noapte, nu conteneşte nici o clipă. Acesta este, de fapt, specificul activităţii portua­re şi, pe bună dreptate, portul nostru maritim a fost asemănat cu un uriaş plă­­mîn prin care respiră ţara. O expresie plastică, suges­tivă pentru locul de unde vin şi pleacă atâtea vapoare, unde se încarcă şi se des­carcă zilnic mii si mii de tone de mărfuri. Dar iată că la serviciul „Import-ex­­port-expediţii“ al portului am făcut cunoştinţă cu o si­tuaţie mai puţin vizibilă şi total nefirească : colete, mărfuri care stau aici de săptămini in şir­ de luni si unele chiar de ani de zile. Şi-a­u pierdut stăpinul, au ajuns ale nimănui si nimeni nu se îndură să Ie scoată din suferinţă. Uitare, nepă­sare, risipă ? — Din toate cite ceva si uneori toate la un loc — au fost de părere funcţionarii de la serviciul „Expediţii“. Noi nu ştim ce explicaţii s-ar putea găsi, dar iată, cele 3 colete venite aici la 4 mai 1974 (!) stau tot aici, iar furnizorul din acte, „Ni­­colina“ Iaşi, ne-a replicat într-o adresă că nu-i apar­ţin ; coletul de 631 de zile este o ladă de 24 kg cu pie­se de schimb, apartinind în­treprinderii „Autoimportex­­port“ , cele de 700 de zile sunt lăzi cu rulmenţi s.a.m.d. Nu stim ce justificări pot găsi cei în cauză, dar cină una-alta, nouă ne ocupă de multă vreme spatiile de de­pozitare... Am pornit, cum era si normal, ne urmele unor a­­semenea colete aflate in port sub zodia uitării. Cum sunt, bunăoară, rulmenţii (32 lăzi, 2 tone) expediaţi de „Rulmentul“ Braşov şi so­siţi în port încă de la 1 oc­tombrie 1975. Şi rămaşi de atunci tot acolo. — Noi — ne-a spus tova­răşul Ştefan Zugravu, direc­tor comercial adjunct al în­treprinderii braşovene , am respectat termenele de livrare, rulmenţii au sosit la timp în port. Obligaţia în­cărcării şi expedierii lor din port către beneficiarii ex­terni revenea întreprinderii de comerţ exterior „Tehno­importexport“. De ce nu au fost expediaţi, numai tova­răşii de acolo o pot spune... — Din decembrie 1975 am trimis lunar adrese către ..Tehnoimportexport“ — a adăugat şeful biroului plan­­financiar, Constantin Doga­­ru. Păgubitor nu este numai faptul că noi nu am încasat încă suma de peste 700 000 lei (valoarea rulmenţilor), dar in tot acest răstimp s-au plătit si dobinzi pena­lizatoare, astfel incit acum am ajuns si la Arbitraj. Soluţia, desigur, o va da la vremea cuvenită Arbitra­jul — nu ne propunem deci să analizăm litigiul în sine. Dar, mai ales fiindcă exista si un precedent — întrucît erau în discuţie nu unul, ci două loturi, două expediţii de rulmenţi (un lot de 6 lăzi si, respectiv, unul de 32 de lăzi) — ne-am conti­nuat investigaţiile si la în­treprinderea .,Tehnoimport­export“. Aici insă, după u­­nele divagaţii si considera­ţii mai largi pe marginea chestiunii, ne-a fost dat să consemnăm explicaţii care au darul să surprindă prin ceea ce dezvăluie (aproxi­maţii si nepotriviri, cunoaş­teri de suprafaţă) in legă­tură cu operaţii comerciale care se cer ştiute si urmă­rite cu precizie matematică. Astfel, „cele 6 lăzi cu rul­menţi ar fi de fapt marfă vîndută şi factura este în­casată, dacă se mai găsesc încă în port, nu poate fi vorba decit de o expediere dublă, din greşeală“... No­tăm că această posibilă „expediere dublă“ are data sosirii in port 27 august 1976, împlinise la data in­vestigaţiilor noastre. 388 de zile de aşteptare. Oare dite zile or fi necesare pentru clarificarea unei atari situa­ţii ? Dar — răbdare ! — şi mai întortocheate au fost explicaţiile în privinţa ce­lorlalte 32 de lăzi. Spicuim : „rulmenţii au fost duşi în port pe baza unei situaţii de moment, poate a expirat acreditivul... Oricum, spa­ţiul magaziei e închiriat, nu se plăteşte locaţie portului“. Dar, „.innuare, după consultarea altor scripte : „Mai intîi, nava pentru care s-au trimis rulmenţii n-a mai operat în portul nostru, pe urmă a expirat acrediti­vul, apoi n-am avut iar navă, iar pină la urmă s-au trimis alţi rulmenţi pe ca­lea ferată si aşa au rămas ceilalţi in port, spre o e­­ventuală redirijare...“. Un spaţiu din cel atit de preţios, al portului, închi­riat (şi blocat cu lăzi a că­ror soartă este doar aştep­tarea) , o marfă neajunsă, nici la destinaţie, nici la vreo altă întrebuinţare, o importantă sumă de bani neintrată în fondurile pro­ducătorilor... O nedorită mostră a modului cum nu trebuie gospodărite bunu­rile şi banii obştii. O mos­tră de risipă (fiindcă ce alt­ceva decit risipă pot fi stagnările, imobilizările pro­duselor, penalizările şi do­­bînzile la care se ajunge fără rost, locaţiile s.a.m.d.). Risipă si nu dintre cele mai neînsemnate ! Cu atît mai dăunătoare, cu cit este una nu prea vizibilă cu ochiul liber , o acoperă adeseori o pojghiţă de argumente si împrejurări in numele că­rora se invocă cele mai fe­lurite justificări. Care jus­tificări, cînd nu se bat cap în cap, seamănă aidoma zi­calei cu paiul din ochiul al­tuia... Oare să nu-i fie necesar Combinatului siderurgic Ga­lati cilindrul laminor venit pe bani grei din import si aflat încă din 30 mai tot in port ? Greu de crezut. In schimb, după aproape patru luni de staţionare — in lo­cul mult-aşteptatei descăr­cări — pare să se fi ajuns, duuă lungi tratative, la un început de rezolvare : calea ferată ar fi acceptat, în sfirsit, să încarce acest ci­lindru, dar... a intrat în re­paraţie macaraua din port. Deci, încă un bob zăbavă... Să ne raliem părerii expri­mate la întreprinderea de comerţ exterior „Metarom“, conform căreia, cilindrul respectiv o fi probabil m­e­sa de schimb, nu tocmai necesară deocamdată şi de aceea nu s-ar fi arătat prea insistenţi tovarăşii de la Galaţi ?... Şi dacă-i aşa, de oride şi cină unde această filotimie dispusă să plă­tească luni in şir, fără a clini, taxe de staţionare portului ? Făcind astfel pro­ducţia mai scumpă, mai în­cărcată de cheltuieli neeco­­nomicoase ! Dar cheltuielile prile­juite de staţionări îndelungate nu sunt, din păcate, singurele manifestări de risipă , li se adaugă şi adeseori le înso­ţesc­ alte atitudini negospo­­dăreşti, încurcături sau gre­şeli datorate superficialită­ţii în muncă. Drept urmare, nu de puţine ori se ajunge la situaţii aidoma celor de mai jos. Prezentate contra­dictoriu, fiindcă şi în astfel de cazuri vina este „pasa­tă“ de la unul la altul, in timp ce timpul trece si ba­nii se duc... — Există situatii — ne-au informat în continuarea in­vestigaţiilor noastre aceiaşi reprezentanţi ai portului, de la serviciul „Expediţii“ — care duc si la cheltuieli si la ocuparea spaţiului de de­pozitare , colete care, cre­dem noi, conţin can­ti­tă­ţi in plus faţă de cit trebuia li­vrat. Este, de pildă, cazul întreprinderii de sîrmă şi produse din sîrmă din Bu­zău : de la o trimitere sta­ţionează după plecarea măr­fii 6 colete (4 tone. 128 zile) , apoi 3 colete (2 tone. 128 zile) iar de la o altă expediere avem rămase 25 colete (2,5 tone, 756 zile de staţionare). E drept că une­ori expeditorii şi le mai iau înapoi, dar după un timp cazurile se repetă... — Plusuri la descărcare ? Nu, nu sunt plusuri — și-a exprimat opinia tovarăşul Tanase Marinache, directo­rul comercial al întreprin­derii din Buzău. Aceste co­lete au rămas neîncărcate din cauze care se datorează lucrătorilor din port. între­prinderea noastră a şi fost sesizată de beneficiari că nu a trimis cantitatea pre­văzută în documente... N-avem cum e şti care dintre cele două poziţii e cea mai apropiată de reali­tate — poate in urma apa­riţiei acestor rinduri se va lămuri în sfirsit si acest lu­cru. De netăgăduit este insă faptul că aceste încurcături nu produc altceva decit pa­gubă, diminuind astfel, fără rost, rezultatele eforturilor unor colective de muncă din unităţile furnizoare, ce se străduiesc să producă la timp, să livreze la vreme, şi sunt un drept să pretindă la termen intrarea contravalo­rii produselor în fondurile unităţilor respective. Şi este nedrept, este inechitabil ca munca lor, precum şi ob­ţinerea roadelor cuvenite să fie st­njenite datorită uşu­rinţei, scăpărilor sau cir­cuitului steril de justificări si explicaţii. Au produs muncitorii de la „Industria sirmei“ din Cîmpia Turzii vagonul de sîrmă necesar unei anumite expedieri ? L-au produs. Cineva insă, in loc să trimită vagonul la Brăila, unde trebuia, l-a trimis la Constanta, unde nu trebuia si de unde a trebuit să fie redirijat (in­­cărcînd nota de plată cu încă 10 000 de lei). Au pro­dus muncitorii de la o în­treprindere buzoiană cele necesare pentru o altă ex­pediere ? Le-au produs. Le-au expediat. Si au sosit in port, încă de la 21 sep­tembrie 1976. Dar... acolo au rămas, în timp ce la doi paşi, chiar in Constanţa (dacă într-adevăr nu era cazul să mai fie expediate undeva), orice şantier de construcţii te-ar fi utilizat imediat (se pare că în cele din urmă s-ar fi recurs to­tuşi la această măsură)... Risipa, mare sau mică, oriunde s-ar produce si în orice formă s-ar manifesta, este intolerabilă. La fel de intolerabile sunt si mentali­tăţile nocive care o gene­rează si o alimentează, ca in situaţiile prezentate mai sus, în forme uneori mai „subtile“, pe drumul întor­tocheatelor „justificări“. Dar, cu sau fără ele, risipa tot risipă rămine si tot in averea obștii produce pier­deri. Să ne dovedim — asa cum ne-o cer documentele de partid — buni gospodari ai averii obștești, eliminînd, preintîmpinind orice posibi­litate de risipire, de irosi­re — cît de mică — a efor­tului material şi uman al societăţii. Dinu POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" TangaiuL justificărilor ÎN PORTUL CONSTANŢA, PRINTRE MĂRFURI UITATE CU LUNILE ŞI ANII PRIN MAGAZII Noi construcţii de mpulung Moldovenesc Foto : S. Cristian SCI­NT El A — simbata 1 octombrie 1977 Cuvîntul cititorilor, CUVÎNTUL OAMENILOR MUNCII SESIZĂRI, OPINII, PROPUNERI O importantă pirghie a perfecţionării producţiei rămine neutilizată acolo unde nu se aplică legea privind rolul şi atribuţiile maiştrilor VICTOR MITU, tehnician la „Electroputere“ din Craiova . La întreprinderea „Electroputere“ din Craiova nu se depun eforturi stăruitoare pentru a se aplica Le­gea nr. 6, din 30 iunie 1977, pri­vind : „Rolul şi atribuţiile maistru­lui", îndeosebi articolul 16 care pre­vede : „Organele de conducere co­lectivă ale unităţilor economice sunt obligate să ia toate măsurile pentru a crea condiţiile necesare îndeplinirii de către maiştri a ro­lului lor in procesul de producţie şi să asigure, prin şeful de atelier, şeful de secţie sau prin comparti­mentele unităţii următoarele : a) Repartizarea programului de producţie cu cel puţin 5 zile înain­te de începerea lunii, cu precizarea sarcinilor de plan referitoare la sortimente, cantităţi şi termene, număr de muncitori, fondul de re­tribuire, normele de muncă, indica­tori de calitate, indici de consum şi coeficientul de rebut admis, in­dici de utilizare a maşinilor şi in­stalaţiilor. In întreprinderea noastră se în­tocmeşte lunar un PROGRAM DE FABRICAŢIE (producţie), dar care este comun pentru fabrică, secţie, atelier şi formaţiile de lucru. Ca urmare, maiştrii sunt obligaţi ca zilnic să extragă din acest program ceea ce au de făcut, pentru întoc­mirea „sarcinii de schimb“ ce tre­buie să o realizeze muncitorii din formaţia ce o conduc. Maiştrii nu primesc insă în scris, cum preci­zează legea (sub semnătura şefului de secţie şi a altor compartimente de specialitate — planificare, pro­gramarea — urmărirea producţiei) programul de producţie propriu pentru formaţia din subordine. Din această cauză, maiştrii nu cunosc cu exactitate dacă programul de producţie lunar este corelat cu forţa de muncă şi dacă se asigură cişti­­gul muncitorilor, respectiv, dacă se pot încadra in fondul de retribuţie ş. a. Consecinţa ? Programul de fabri­caţie ce trebuie realizat la unele formaţii este mobilizator, iar la al­tele se află sub capacităţile de care dispune formaţia şi, in acest caz, maiştrii sunt nevoiţi să insiste pen­tru a li se repartiza lucrări. La finele lunii, nimeni nu spune maiştrilor dacă şi-au realizat sar­cinile de plan. Relatez aceste si­tuaţii, fiindcă am făcut parte din­tr-un colectiv ce a efectuat studii şi analize privind programarea sar­cinilor de plan la formaţiile de lu­cru, fiindcă — din diferite motive — nu se atribuie corect titlul de formaţie evidenţiată şi fruntaşă în întrecere, la primul şi cel mai im­portant criteriu : realizarea sarcini­lor de plan la producţia fizică. Pe baza constatărilor (în urma studiu­lui efectuat in luna iunie a.c.), am făcut propuneri concrete directoru­lui economic al centralei şi direc­torului întreprinderii. Au fost în­treprinse unele măsuri, dar ele nu au fost finalizate, duse până la capăt. Deficienţele în planificarea sarci­nilor la nivelul formaţiilor de lucru existente în prezent nu permit nici înfăptuirea integrală a prevederilor Decretului Consiliului de Stat nr. 88 din 27 iunie 1977 privind : „Aplicarea majorării retribuţiei personalului muncitor“ , care, la articolul 8, menţionează : „Maiştrii vor lucra în acord global în toate cazurile în care muncitorii lucrează în acord şi vor primi retri­buţia în aceeaşi proporţie cu gra­dul de îndeplinire a retribuţiilor tarifare ale muncitorilor din forma­ţia condusă, corespunzător timpului lucrat în cadrul programului de lu­cru aprobat. Adaosul de acord global cuvenit maistrului se acordă integral, cu condiţia realizării sar­cinilor de producţie contractate, precum şi a sarcinilor ce ii revin în calitate de conducător al forma­ţiei“. Or, la „Electroputere“ maiştrii primesc retribuţia ca şi înainte de a f­­i elaborate şi aprobate aceste două documente. Din această cauză, in rîndul lor există nedumerire. De ce­ condu­cerea intreprin­derii nu a­­plică prevederile legii , incepind cu luna august a.c. privind retri­buirea muncii lor ? Deficienţele în stabilirea sarcinilor de plan pentru formaţiile de lucru din „Electropu­tere“ sunt de neînţeles, mai ales că în luna iulie 1977 au fost înfiinţate două noi servicii şi anume : „Plan­­producţie“ şi „Pregătirea fabrica­ţiei“ (la nivelul Întreprinderii d­in paralel cu cele două servicii simi­lare, existente la centrala de resort, care este grefată pe „Electropu­tere“), care au atribuţia să rezolve şi această problemă a planificării și programării sarcinilor de plan, în mod corespunzător, îndeosebi pen­tru formațiile de lucru. Să plantăm cu­ mai mulţi nuci GHEORGHE MOHORA. Piaţa Alex. Sahia, Bucureşti . Sunt cunoscute avantajele nucu­lui: fructele constituie un ali­ment valoros, iar lemnul dă cel mai bun furnir. Se ştie prea puţin de alte însuşiri ale nucului, între care şi aceea de a produce fitocide, substanţele eterice elimi­nate de frunze, care au proprie­­tatea de a respinge tînţarii, muş­tele şi omizile. Nu e greu de ob­servat că omida îndrăzneşte să a­­tace Domii numai pină în vecină­tatea nucului. Ferestrele unei case înconjurate de mai mulţi nuci pot fi lăsate deschise fără teama că în încăpere vor pătrunde tîntarii. Dacă cel putin malurile lacurilor ce înconjoară Capitala ar fi plan­tate cu nuci, ar dispare şi foca­rele de tîntari şi s-ar preveni în mare măsură şi poluarea. Nucii ar trebui plantaţi în toate locurile po­sibile, să înlocuiască arboretul inu­til, fără valoare economică şi de­corativă. Iată de ce consider ca din a­­ceastă toamnă să se desfăşoare am­ple acţiuni de masă pentru extin­derea nucului, nu numai în Capi­tala, ci şi in toate oraşele si sa­tele tării. Iar celor care ar spune că aceas­ta ar cere ani şi ani, li s-ar putea răspunde că orice acţiune trebuie să-şi aibă, odată şi odată, un în­ceput. Cit mai e pină la plecarea trenului ? IOSIF KOSZA, tehnician, oraşul Nădlac. Sosiri: 1,03; 7,29; 9,31; 15,54; 17,05 şi 20,46. Plecări: 5,03; 7,59; 13,02; 17,18; 21,01 şi 21,40. Am notat aici orele sosirilor şi plecări­lor trenurilor din gara oraşului Nă­dlac nu de dragul cifrelor şi nici pentru a supăra pe cineva cu acest şir­ de cifre, ci din dorinţa de a evi­denţia faptul că tot de atitea ori oamenii, consătenii mei,­ care călă­toresc, sînt nevoiţi să parcurgă o distanţă destul de mare, (de la gară şi pînă la cel mai îndepărtat punct al oraşului fiind 5 kilometri) pe jos. Ce e drept, in oraş avem un autobuz pentru transportul in co­mun, dar cum nu există decit un singur şofer încadrat pentru a-l conduce, de binefacerile mijlocu­lui de transport în comun nu beneficiază toţi cei care călă­toresc cu trenul. Mă refer în­deosebi la acei care vin noaptea sau pleacă seara după ora 21. Ştiu că s-au făcut numeroase propuneri şi intervenţii pentru soluţionarea acestei probleme, dar dacă am a­­juns să vă scriu şi dumneavoastră, e de la sine înţeles că problema nu e nici acum rezolvată. Oare e chiar aşa de greu să se rezolve ? Ce părere au forurile competente locale faţă de această doleanţă a cetăţenilor ? Ecouri la sesizările rubricii Consiliul oamenilor muncii a reacţionat energic­­ pentru economisirea energiei La nota intitulată „Mai energic pentru economisirea energiei­­“, pu­­blicată in rubrica din „Scînteia“ nr. 10 377, conducerea întreprinderii de prelucrare a maselor plastice Buzău ne-a comunicat următoarele : „Consiliul oamenilor muncii, re­­analizind stadiul realizării progra­­melor de reducere a consumului de energie electrică, precum si de­ficientele semnalate în articol, a procedat la întărirea asistentei teh­nice de schimburi în toate ateliere­le de prelucrare mase plastice, prin redistribuirea a încă 6 ingineri şi maiştri. S-au procurat, de aseme­nea, otelurile necesare pentru con­fecţionarea snocurilor si cilindrilor de schimb a maşinilor de extru­dare, în vederea readucerii lor la capacitatea iniţială , s-au deschis cursuri de calificare si specializarea operatorilor in secţiile de prelu­crare mase elastice , s-au accele­rat lucrările de efectuare a bilan­ţurilor reale, optime şi normate pen­tru consumurile electroenergetice, hotărîndu-se­­ ca acestea să se în­cheie cu o lună mai devreme faţă de termenul planificat , s-au făcut intervenţii la furnizorii principale­lor materii prime pentru respec­tarea ri­tmicităţii aprovizionării, a­­sigurîndu-se condiţii mai bune de programare a producţiei etc. Con­siliul oamenilor muncii, întregul nostru colectiv se angajează să de­pună toate eforturile în vederea re­cuperării depășirilor de consum și încadrarea în normele stabilite“.

Next