Scînteia, iunie 1986 (Anul 55, nr. 13615-13639)

1986-06-01 / nr. 13615

PAGINA 2 CONGRESUL AL V-LEA AL ŢĂRĂNIMII Telegrama adresată tovarăşului Nicolae Ceauşescu Încheierea (Urmare din pag- I) economico-sociala a patriei, la în­florirea continuă a ştiinţei, invăţă­­mintului şi culturii româneşti, în spiritul orientărilor, sarcinilor şi indicaţiilor cuprinse in cuvintarea secretarului general al partidului, au fost examinate, in timpul dezbateri­lor, cu exigenţă şi răspundere, re­zultatele obţinute, precum şi nea­junsurile manifestate, stabilindu-se măsurile ce se impun pentru îmbu­nătăţirea intregii activităţi, pentru Îndeplinirea exemplară a sarcinilor de plan pe acest an şi pe întregul cincinal. In acest sens, vorbitorul a subliniat că în fiecare unitate, la fiecare loc de muncă se­­acţionează cu toată energia pentru întărirea or­dinii şi disciplinei, generalizarea experienţei înaintate, valorificarea pe un plan superior a resurselor ma­teriale şi umane, aplicarea unor teh­nologii de lucru avansate, astfel in­cit, încă din acest prim an al cinci­nalului, să se înregistreze recolte şi producţii tot mai mari, în condiţii sporite de calitate şi eficienţă. În cadrul lucrărilor a fost expri­mată adeziunea deplină faţă de po­litica externă, de activitatea desfă­şurată pe plan internaţional de par­tidul şi statul nostru, faţă de acţiu­nile şi iniţiativele secretarului gene­ral al partidului, preşedintele Repu­blicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care s-au bucurat şi se bucură de o largă recunoaştere internaţională, constituind contribuţii de preţ la cauza păcii, destinderii, dezarmării, înţelegerii şi colaborării in lume. La dezbaterile în plen, precum şi în cadrul Congresului al V-lea al U.N.C.A.R., în conferinţe şi consfă­tuiri au luat cuvîntul 325 tovarăşi, reprezentind unităţi din agricultură, industria alimentară, silvicultură, gospodărirea apelor, ministere şi alte instituţii centrale, organe judeţene de partid şi de stat, institute de cercetare şi învăţâmînt, ţărani şi lucrători agricoli din toate zonele şi judeţele ţării. Apreciindu-se că problemele prin­cipale au fost dezbătute, s-a aprobat, la propunerea prezidiului, sistarea discuţiilor. A urmat un moment de mare în­semnătate şi semnificaţie. Intr-o insufleţitoare unanimitate, cu vii şi îndelungi aplauze, par­ticipanţii au aprobat HOTĂRIREA CU PRIVIRE LA ADOPTAREA CUVENTARII TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU ROSTITA LA CONGRESUL AL III-LEA AL CONSILIILOR DE CONDUCERE ALE UNITĂŢILOR AGRICOLE SO­CIALISTE, AL ÎNTREGII TARA­­NIMI, AL CONSILIILOR OAMENI­LOR MUNCII DIN INDUSTRIA ALI­MENTARA, SILVICULTURA ŞI GOSPODĂRIREA APELOR CA PROGRAM DE ACŢIUNE ŞI MUN­CA AL TUTUROR OAMENILOR MUNCII DIN AGRICULTURA, IN­DUSTRIA ALIMENTARA, SILVI­CULTURA SI GOSPODĂRIREA APELOR. Delegaţii la marele forum au ex­primat din nou voinţa fermă a mi­lioanelor de oameni ai muncii din aceste domenii ale economiei naţio­nale de a face totul pentru trans­punerea neabătută in viaţă a orien­tărilor şi indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, pentru realiza­rea, in cele mai bune condiţii, a producţiilor prevăzute, pentru creş­terea contribuţiei lor la dezvoltarea generală a ţării, la sporirea bună­stării întregului popor. S-a trecut la adoptarea documen­telor înscrise pe ordinea de zi, do­cumente de o importanţă deosebită pentru perfecţionarea activităţii or­ganizatorice, de producţie şi econo­mica in toate ramurile, sectoarele şi unităţile componente ale Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospo­dăririi Apelor. A fost aprobat Raportul Consiliu­lui Naţional al Agriculturii, Indus­triei Alimentare, Silviculturii şi Gos­podăririi Apelor cu privire la înde­plinirea sarcinilor rezultate din pla­nul cincinal 1981—1985 şi măsurile luate pentru realizarea şi depăşirea planului pe anul 1988. S-au aprobat, de asemenea, Ra­portul privind sarcinile ce revin a­­griculturii, industriei alimentare şi achiziţionării produselor agricole, silviculturii şi gospodăririi apelor din hotăririle Congresului al XlII- lea al Partidului Comunist Român, Planul unic de dezvoltare economi­co-sociala a României in cincinalul 1988—1990, precum şi din progra­mele speciale ; Programul privind sarcinile ce revin unităţilor agri­cole socialiste, gospodăriilor popu­laţiei şi întreprinderilor contractante in realizarea ritmică şi integrală a sarcinilor de livrare a produselor agricole la fondul de stat şi fondul de furaje, in înfăptuirea in bune condiţii a programului de autocon­­ducere şi autoaprovizionare terito­rială ; Programul privind utilizarea raţională a produselor chimice , îngrăşăminte, erbicide, insectofungi­­cide şi a altor substanţe folosite pentru fertilizare, combaterea boli­lor şi dăunătorilor, in vederea pre­venirii efectelor poluante asupra mediului înconjurător şi sănătăţii omului. Potrivit ordinii de zi, s-a trecut apoi la constituirea Consiliului Na­ţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospo­dăririi Apelor. In unanimitate, congresul a apro­bat componenţa nominală a consi­liului, alcătuit din 1169 membri. In prima, sa şedinţă plenară, Con­siliul Naţional al Agriculturii, In­dustriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor a ales in func­ţia de preşedinte al consiliului şi al biroului­­ executiv al acestuia pe to­varăşul Ion Dincă, membru al Co­mitetului Politic Executiv al C.C. A­ P.C.R., prim viceprim-ministru al guvernului. In continuare a fost aleasă o co­misie care să prezinte­ propuneri pentru funcţiile de vicepreşedinţi, secretari şi ceilalţi membri ai bi­roului executiv al consiliului na­ţional. Plenara a ales ca vicepreşedinţi ai consiliului naţional pe tovarăşii Gheorghe Pană, membru al Comite­tului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ministrul industriei alimen­tare şi al achiziţionării produselor agricole, Gheorghe David, membru supleant al Comitetului Politic Exe­cutiv al C.C. al P.C.R., ministrul agriculturii, Marin Vasile, preşedin­tele Consiliului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Produc­ţie, Eugen Tarhon, ministrul silvicul­turii, Ion Badea, preşedintele Con­siliului Naţional al Apelor, Tiberiu Mureşan, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Secretari ai Consiliului au fost aleşi tovarăşii Constanţa Balint, secretar de stat la Ministerul Industriei Alimentare şi al Achiziţionării Produselor Agricole, Ion Viorel Davidoiu, adjunct al mi­nistrului agriculturii. Membri ai biroului executiv al consiliului au mai fost aleşi tovarăşii Doina Va­­silescu, Ferdinand Nagy, Florea Gruia, Adelina Popescu Oprea, Ma­rin Capisixu, Maria Ştefan, Ion Ruşinaru, Nicolae Giosan, Neculai Mantz, Costică Leu, Florentin-Doru Cirpanu, Ioan Hera Cristian, Gheor­ghe Dinu, Marin Ion. Luînd cuvîntul, tovarăşul Ion Dincă a spus : In numele Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor, vă rog să-mi îngăduiţi să exprim cu vie emoţie şi recunoştinţă cele mai calde mulţumiri pentru încrederea ce ne-a fost acordată. In acelaşi timp, doresc să exprim angajamen­tul nostru ferm de a nu ne precupeţi eforturile pentru a îndeplini exem­plar îndatoririle ce ne revin, pentru a da viaţă perspectivelor luminoase deschise agriculturii, industriei ali­mentar­e, silviculturii şi gospodăririi apelor de Congresul al XlII-lea al partidului şi strălucita cuvîntare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu la acest congres, pentru a ridica activi­tatea în aceste importante ramuri şi sectoare ale economiei naţionale la nivelul actualelor exigenţe, asigu­­rînd creşterea şi modernizarea con­tinuă a producţiei.­­ în înfăptuirea acestor obiective vom avea permanent drept far călăuzitor orientările şi indicaţiile deosebit de­­preţioase pe care ni le-a dat mult stimatul şi, iubitul nostru conducător, tovarăşul N Nicolae Ceauşescu, în magistrala cu­­vintare rostită la congresul nostru, care se constituie intr-un adevărat program de lucru pentru noi toţi. în continuare au fost adoptate, în unanimitate, Hotărirea şi Chemarea Congresului al IlI-lea al consiliilor de conducere ale unităţilor agricole socialiste, al întregii ţărănimi, al consiliilor oamenilor muncii din in­dustria , alimentară, silvicultură şi gospodărirea apelor. Intr-o atmosferă entuziastă, de inalta vibraţie patriotică, de fermă angajare revoluţionară, dînd expre­sie sentimentelor de stimă şi respect faţă de cel mai iubit fiu al poporului, participanţii la congres au adop­tat telegrama adresată tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, secretar ge­neral al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România. Cei prezenţi au aclamat din nou, cu putere, pentru gloriosul nostru partid comunist şi încercatul său conducător, pentru eroicul popor român, constructor victorios al socia­lismului, pentru patria noastră li­beră, demnă şi înfloritoare. S-a scandat îndelung, cu înflăcărare, „Ceauşescu — P.C.R. !“, „Ceauşescu şi poporul !“, „Stima noastră şi min­­ciuna !— Ceauşescu, România !“, „Ceauşescu—pace !“. Puternic însufleţiţi de mobiliza­toarele îndemnuri ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, participanţii la marele forum au reafirmat angaja­mentul solemn al milioanelor de oa­meni ai muncii din agricultură, in­dustria alimentară, silvicultură şi gospodărirea apelor de a acţiona, strîns uniţi in jurul partidului, al secretarului său general, pentru În­deplinirea hotăririlor adoptate de congres, pentru progresul neîntre­rupt al patriei, pentru înfăptuirea luminosului Program de edificare a societăţii socialiste multilateral dez­voltate şi înaintare a României spre comunism. In încheierea lucrărilor congresului a fost intonat vibrantul cîntec pa­triotic „E scris pe tricolor unire". (Agerpres) LUCRĂRILOR (Urmare din pag. I) păsări, vom planta cu­ mai mulţi pomi si arbuşti fruc­tiferi, vom ocroti şi dezvolta cu maximă grijă pă­durile, vom păstra permanent puritatea de cristal a apelor ţării, vom proteja natura şi mediul ambiant. Hotărâţi să înfăptuiască exemplar sarcinile deose­bit de importante stabilite de Congresul al XIII-lea al partidului cu privire la Îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc, oamenii mun­cii din domeniul industriei alimentare şi al achizi­ţionării produselor agricole vor face totul pentru creş­terea producţiei, diversificarea şi îmbunătăţirea ca­lităţii produselor alimentare, valorificarea superioară a materiilor prime agricole în unităţile prelucrătoa­re. O atenţie deosebită vom acorda înfăptuirii pla­nului de contractări şi achiziţii în vederea constitui­rii la nivelurile prevăzute a fondului de stat, a fon­durilor pentru autoaprovizionarea teritorială, precum şi a disponibilităţilor pentru satisfacerea altor nevoi ale economiei­ naţionale şi pentru export. În spiritul concepţiei dumneavoastră profund no­vatoare de a situa consecvent la baza întregii acti­vităţi econom­ico-sociale cele mai noi cuceriri ale Ştiinţei şi tehnicii moderne, cercetătorii, specialiştii, cadrele din Invăţămintul agricol işi vor orienta cu mai multă îndrăzneală, aşa cum ne cereţi în per­manenţă, preocuparea la direcţia generalizării in în­treaga agricultură a rezultatelor înregistrate de uni­tăţile fruntaşe, obţinerii de noi soiuri de plante şi rase de animale superioare, modernizării şi perfec­ţionării activităţii in toate sectoarele, formării de muncitori şi specialişti agricoli cu dragoste de pa­troni, de plante şi animale, capabili să asigure în­făptuirea in cele mai buna condiţii a noii revoluţii agrare in patria noastră. In spiritul cerinţelor formulate de dumneavoastră în cuvintarea rostită la deschiderea forumului nostru, vom perfecţiona continuu stilul şi metodele de muncă ale tuturor organelor agricole, vom deplasa centrul de greutate al activităţii noastre în unităţi şi ferme, acolo unde se asigură realizarea planurilor şi pro­gramelor de dezvoltare a agriculturii. Indeplinindu-şi cu înaltă competenţă şi răspundere marile sarcini ce le revin, perfecţionîndu-şi necontenit stilul şi metodele de muncă, organele agricole, toţi factorii cu atribuţii in aceste domenii, sub condu­cerea organelor şi organizaţiilor de partid, îşi vor in­tensifica şi diversifica activitatea educativă de for­mare a omului nou, capabil să înţeleagă pe deplin marile sarcini pe care dumneavoastră, mult stimate şi iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, le puneţi astăzi in faţa agriculturii, a societăţii româneşti şi să le trans­pună un fapt cu pricepere şi răspundere, cu înaltă competenţă şi spirit revoluţionar. Făcindu-se ecoul simţămintelor celor mai profunde ale milioanelor de oameni ai muncii de la sate, ale întregii ţărănimi, marele nostru forum işi exprimă de­plina adeziune la politica externă a partidului şi sta­tului, politică al cărei strălucit iniţiator şi neobosit promotor sin­teti dumneavoastră, mult iubite şi stimata tovarăşe Nicolae Ceauşescu, şi pe care o urmăm şi o înfăptuim neabătut, cu convingerea nestrămutată că ea răspunde deopotrivă năzuinţelor fundamentale ale poporului român, cit şi aspiraţiilor vitale ale tuturor popoarelor de a trăi intr-o lume a păcii si colabo­rării, eliberată de coşmarul unui cataclism nuclear. Prin acţiunile şi demersurile dumneavoastră stărui­toare, îndreptate in direcţia opririi cursei înarmărilor, înfăptuirii dezarmării generale, în primul rînd a celei nucleare, prin chemările vibrante la raţiune şi lucidi­tate pe care le adresaţi oamenilor politici din întreaga lume in acest An Internaţional al Păcii, prin iniţiati­vele de largă recunoaştere privind necesitatea rezol­vării tuturor problemelor litigioase dintre state numai pe cale politică, prin tratative, eliberarea popoarelor de povara cheltuielilor militare şi infaptuirea noii or­dini economice mondiale, dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, v-aţi impus in conştiinţa umanităţii ca un mare Erou al păcii, în­ţelegerii şi colaborării internaţionale. Animaţi de cele mai înalte sentimente de mîndrie patriotică de a vă şti la crima destinelor partidului şi ale ţării pe dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general Nicolae Ceauşescu, strălu­citul ctitor şi strateg al victoriilor noastre, prezente şi viitoare, vă încredinţăm, în numele intregii ţără­nimi, al oamenilor muncii din industria alimentară, silvicultură şi gospodărirea apelor, al tuturor locuitori­lor satelor, că vom face totul pentru a demonstra prin fapte hotărirea noastră fermă de a ne aduce o con­tribuţie tot mai puternică la înfăptuirea exemplară a obiectivelor stabilite de Congresul al XlII-lea, pen­tru sporirea permanentă a aportului agriculturii şi a celorlalte sectoare la înflorirea multilaterală a patriei, la ridicarea ei continuă pe cele mai înalte culmi ale progresului și civilizaţiei, la Înaintarea fermă a României spre comunism. CUVÎNTUL TOVARĂŞULUI TUDOR DANACU v - — — . — —'— fj*** ^^ ww » ^»1 6 judeţului Olt, exprim, de la înalta tribună a Congresului al IlI-lea al ţărănimii, deplina şi unanima adeziune la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, promovată cu clarviziune ştiinţifică şi cute­zanţă revoluţionară de tova­răşul Nicolae Ceauşescu, stră­lucit fiu al poporului, persona­litate proeminentă a lumii con­temporane, promotor tenace al păcii intre popoare, ctitorul României contemporane. Eveniment de o deosebită im­portanţă in viaţa economică şi social-politicâ a patriei, acest larg şi reprezentativ forum al democraţiei muncitoreşti, revo­luţionare constituie un ales pri­lej pentru a sublinia că succe­sele obţinute de lucrătorii ogoa­relor noastre se datorează spri­jinului pe care secretarul ge­neral al partidului l-a "acordat şi il acordă dezvoltării agri­culturii. Înfloririi multilaterale a tuturor localităţilor ţării, Con­gresul ne oferă. In acelaşi timp, posibilitatea să-l asigurăm pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe tovarăşa Elena Ceauşescu, că orientările şi indicaţiile date cu ocazia vizitelor de lucru efec­tuate în judeţul Olt prind viaţă, ele ajătindu-ne în obţinerea unor producţii-record, pe mă­sura hărniciei şi ambiţiei oame­nilor de pe meleagurile noastre, a bunelor condiţii tehnico-ma­­teriale de care dispunem. Respectarea Întocmai a teh­nologiilor, a densităţilor optime, efectuarea la timp şi de bună calitate a lucrărilor de întreţi­nere şi recoltare au determinat ca valoarea producţiei globale la hectar şi a producţiei nete să sporească substanţial în cincinalul trecut, productivita­tea anuală pe membru coope­rator ajungînd la 79 200 lei. Am reuşit ca, un sistem neirigat, să obţinem recolte medii la hectar de peste 7 500 kg porumb şi 4 750 kg griu. în cincinalul precedent, am dezvoltat un puternic sector pomiviticol şi unul de prelu­crare a materiilor prime din agricultură, care, la nivelul anului 1985, au contribuit la sporirea producţiei globale cu 18,5 milioane lei. Am organizat iepun de casa, un abator, o ta­­băcărie şi un atelier de confec­ţionat diverse articole din blă­nuri de iepure, un atelier de confecţionat hamuri, care ne asigură un venit anual de 6,7 milioane lei. Despre calitatea produselor prelucrate de noi vorbeşte şi faptul că 70 la sută din volumul de conserve din le­gume şi fructe se livrează la export, precum şi întreaga pro­ducţie de împletituri din răchi­tă. Cu toate rezultatele bune pe care le-am înregistrat, consider, in lumina exigenţelor cuprinse in cuvintarea secretarului gene­ral al partidului, ca dispunem Încă de multiple resurse Interne privind creşterea producţiilor la culturile cerealiere, in zooteh­nie şi in industria mică. Mai avem multe de făcut in ceea ce priveşte Întărirea Ordinii şi dis­ciplinei, folosirea cu înalt ran­dament a bazei tehnico-mate­­riale de care dispunem. Puternic stimulaţi de orientă­rile şi îndemnurile cuprinse în cuvintarea iubitului nostru con­ducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, vom manifesta o preocupare deosebită faţă de folosirea deplină, intensivă a fondului funciar, dezvoltarea echilibrată a sectoarelor de pro­ducţie, ocuparea raţională a forţei de muncă şi ridicarea pre­gătirii profesionale a lucrători­lor ogoarelor, faţă de extinderea industriei miei, prin dezvoltarea unor meşteşuguri tradiţionale, prelucrarea pe plan local a in­tregii producţii de legume şi fructe, precum şi prin punerea in valoare a materiilor prime furnizate de agricultură. Asigur congresul, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, mult iubitul şi stimatul conducător al parti­dului şi statului nostru, că noi, cooperatorii din Cezieni, toţi cei ce muncim pe ogoarele judeţului Olt, vom acţiona­ cu toată exi­genţa şi responsabilitatea pen­tru îndeplinirea exemplară a sarcinilor ce decurg din magis­trala cuvîntare rostită in des­chiderea congresului nostru, convinşi fiind că astfel contri­buim la înfăptuirea noii revo­luţii în agricultură, la ridicarea ţării pe trepte tot mai înalte de progres, bunăstare şi civilizaţie, disciplinei. Organele agricole judeţene nu au luat suficient in consideraţie că la noi işi des­făşoară activitatea şi Institutul de cercetări legumicole Vidra, ale cărui realizari p­raspiriaire şi cunoscute. Un loc central in cadrul preo­cupărilor noastre îl ocupă creş­terea efectivelor de animale şi ameliorarea raselor, asigurarea unor cantităţi sporite de furaje într-o structură diversificată. Pentru creşterea mai susţinu­tă a eficienţei economice, aşa cum ne-a indicat in repetate rinduri secretarul general al partidului, ne-am intensificat preocupările pentru folosirea judicioasă a pămîntului, a mijloacelor materiale şi băneşti, aplicarea cu toată hotărirea a mecanismului economico-finan­­­ciar in vederea creşterii venitu­rilor, reducerii cheltuielilor, in mod deosebit a celor materiale, urmărind stăruitor rentabiliza­rea tuturor produselor şi activi­tăţilor din toate unităţile agri­cole — condiţie esenţială pentru înfăptuirea noii revoluţii agrare. Trebuie să recunoaştem des­chis că in­activitatea noastră se manifestă unele neajunsuri, că nu reuşim întotdeauna să ne concentrăm eforturile asupra problemelor majore ale produc­­erii preţios inutile, aşa cum,­i pe bună dreptate, aprecia tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna acestui congres. Cerem Minis­terului Agriculturii, celorlalte organe agricole centrale să ţină mai puţine teleconferinţe, la care participă un număr mare de cadre de conducere de la nivelul judeţului, să ne trimită mai puţine hirtii, dar să vină in mijlocul nostru mai mulţi specialişti, pentru ca, împreună, să rezolvăm problemele concre­te ale organizării producţiei şi muncii. Asigurăm conducerea parti­dului, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, că vom face totul pentru a imprima muncii noastre un spirit nou, revolu­ţionar, in vederea realizării sarcinilor de plan pe acest an şi întregul cincinal, conştienţi fiind că astfel ne sporim con­tribuţia la înflorirea continuă a României socialiste. derea si cointeresarea lor in efectuarea la timp şi de calitate a tuturor lucrărilor, pentru, ca fiecare tractor să lucreze 2 300— ? ţţ)0 ore pe an, cum ne-a cerut tovarăşul cu răspundere sporita pentru reducerea cheltuielilor de pro­ducţie, îndeosebi a celor mate­riale, pentru creşterea rentabi­lităţii şi eficienţei in întreaga activitate. Vom obţine pe su­prafeţele destinate culturilor in­tensive 20 tone porumb ştiuleţi şi 3 008 kg floarea-soarelui la hectar. Ne angajăm solemn în faţa congresului, a mult iubitu­lui nostru secretar general Nicolae Ceauşescu, să nu precu­peţim nici un efort, să ne mo­bilizăm toate forţele pentru ina­tiv­i­i, Aioni­lor ce ne revin, a preţioaselor orientări si Indicaţii reieşite din magistrala cuvîntare rostită In deschiderea lucrărilor, să facem totul pentru a ne spori contri­buţia la înfăptuirea noii revo­luţii agrare, la edificarea cu succes a socialismului şi comu­nismului în patria noastră, iar ca suprafeţele cultivate in­tensiv să ajungă la 40 tone pe hectar. In înfăptuirea exemplară a tuturor acestor programe, acţio­năm cu maximă răspundere jentre apucarea in viaţă a va­loroaselor îndrumări date de tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, om politic care işi consacră întreaga ac­tivitate afirmării puternice a ştiinţei româneşti, folosirii tu­turor cuceririlor geniului uman în scopul progresului, civiliza­ţiei şi păcii. Mobilizaţi plenar de ideile, orientările şi sarcinile rezultate din magistrala cuvîntare rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ne angajăm să aducem neabătut la îndeplinire sarcinile ce ne revin, să realizăm exemplar planul de stat pe acest an şi obiectivele stabilite pentru în­tregul cincinal, acţionind cu fer­mitate pentru a răspunde cu fapte de muncă deosebite În­crederii ce ne-a fost acordată. Din cuvîntul participanților la dezbateri CUVÎNTUL tovarăşei GEORGETA OPREA Marele forum al agriculturii constituie un minunat prilej de a da glas celor mai alese senti­mente de stimă şi preţuire faţă de secretarul general al partidu­lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — revoluţionarul consecvent, ctitorul de ţară nouă, strateg strălucit al edificării socialismu­lui şi comunismuluii pe pămin­­tul românesc, erou al păcii pe planeta noastră, faţă de to­varăşa Elena Ceauşescu, mi­litant de frunte al partidului şi statului, savant de largă recu­noaştere internaţională. Raportăm Congresului că în cincinalul trecut, ca urmare a valorificării superioare a bazei tehnico-materiale de care dispu­nem, a unei mai bune organi­zări şi conduceri a intregii acti­vităţi, agricultura judeţului Giurgiu a Înregistrat progrese Însemnate, producţia globală agricolă sporind intr-un ritm mediu anual superior cu 8,9 la sută celui realizat in perioada 1978—1980. In prezent, oamenii muncii din agricultura judeţului nostru acţionează cu înaltă răspundere pentru efectuarea lucrărilor de Întreţinere a culturilor, comba­terii secetei, folosind la maxi­mum fiecare sursă de apă, pen­tru pregătirea in cele mai bune condiţii a campaniei de recol­tare a cerealelor păioase. O atenţie deosebită acordăm, de asemenea, Înfăptuirii programe­lor speciale pentru culturi in­tensive. Şi In legumicultura, ocupaţie cu tradiţie în zone Întinse ale judeţului, am obţinut rezultate pozitive. Ele nu se ridică însă la nivelul cerinţelor, datorită mai ales preocupării scăzute a cadrelor de conducere din uni­tăţi, a specialiştilor, pentru fo­losirea deplină a condiţiilor na­turale şi a dotării tehnico-mate­­riale, pentru Întărirea ordinii *1 CUVÎNTUL TOVARĂŞULUI ION NE­AMU Colectivul Staţiunii pentru mecanizarea agriculturii Miroşi, toţi lucrătorii din agricultura judeţului Argeş m-au împuter­nicit să dau glas sentimentelor de profundă stimă şi aleasă preţuire pe care le purtăm secretarului general al partidu­lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, eminent strateg al dezvoltării dinamice şi armonioase a scum­pei noastre patrii, pentru neobo­sita activitate pe care o desfă­şoară în fruntea partidului şi a statului, pentru înfăptuirea idealurilor de bunăstare mate­rială şi spirituală ale poporului, de pace şi înţelegere pe planeta noastră. Desfâşurindu-şi lucrările in anul în care întregul popor ani­versează 25 de ani de la făuri­rea Partidului Comunist Român, congresul nostru se înscrie, ca toate marile acţiuni iniţiate şi conduse de peste două decenii de secretarul general al parti­dului, ca un eveniment de im­portanţă majoră în procesul de dezvoltare intensivă şi moderni­zare continuă a agriculturii, corespunzător măreţelor obiec­tive adoptate de Congresul al XIII-lea al partidului. Raportez congresului că oa­menii muncii din agricultura ju­deţului nostru au înfăptuit neabătut Indicaţiile de excepţio­nală valoare date de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul vizitelor de lucru efectuate îm­preună cu mult stimata tovarăşă Elena Ceauşescu In unităţi agri­cole argeşene -Vorbitorul a evidenţiat apoi realizările obţinute de agricul­tura argeşeană in cincinalul trecut, precizind ca s-au obtinut producţii bune, inclusiv pe tere­nuri neirigate, cu un grad redus de fertilitate, dar pe care s-au efectuat lucrări de scarificare, afinare şi amendare a solului. Subliniind că realizările de pină acum nu sunt Insă pe măsura posibilităţilor de care dispune unitatea, a bazei tehnico-mate­riale şi a capacităţii profesiona­le a mecanizatorilor, vorbitorul a spus ! Insusindu*ne intru totul aprecierea secretarului ge­neral al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, potrivit căreia autocritica nu Înlocuieşte producţiile nerealizate, am început acest cincinal cu exi­genţa şi responsabilitate sporite, îndeosebi in ceea ce priveşte calitatea lucrărilor, menţinerea stării tehnice a maşinilor şi În­cadrarea lucrărilor In perioadele optime. Indicaţiile secretarului general al partidului privind aplicarea fermă a prevederilor Legii re­tribuţiei in acord global şi in acord direct le-am situat In centrul Întregii noastre activi­tăţi productive. Am luat mamiri ca toţi mecanizatorii să lucreze, alături de cooperatori, un acord global, pentru a mări răspun­nd­le indicaţii şi sarcini deose­bit de valoroase ce nu le-a dat, reflectă, nici o dată, grija sta­­tornica pe care tovarăşul Nicolaa Ceauşescu o are pentru el şi generaţiile de mîine, ase­­menea acelora de azi, să bene­ficieze de această minunată bo­găţie naturală, care este pădu­rea. În numele consiliului de con­ducere al silviculturii, al tuturor oamenilor muncii din acest sec­tor, asigur congresul, personal CUVÎNTUL tovarăşului EUGEN TARHON pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ca vom acţiona neabătut pentru sporirea exigenţei, disciplinei şi răspunderii la toate nivelurile. Vom face totul pentru a evita scoaterile definitive din fondul forestier a unor terenuri prin defrişări de păduri d­in zonele cu procent redus de împădurire din judeţele situate in Cîmpia Dunării şi Dobrogea nu se vor mai executa tăieri de produse principale ; vom aplica încă din acest an un complex de măsuri In toate pădurile de stejar, fag, salcim şi alte specii autohtone valoroase din Întreaga ţara, ca­pabile să asigure permanenţa pădurilor în toate judeţele ţării , vom intensifica acţiunile de pro­tejare şi conducere la virste înaintate, de 140—200 de ani, a unor păduri de stejari şi de fagi. Un obiectiv esenţial al ac­tivităţii noastre il va constitui regenerarea pădurilor, cu precă­dere pe cale naturală, şi promo­varea speciilor cu un fond ge­netic valoros şi de înaltă pro­ductivitate, ASigurind ca ponde­rea stejarilor in compoziţia pă­durilor nou create să fie de cai puţin 70 la sută. Pe baza sarcinilor trasate de secretarul general al partidului, am întocmit norme fundamen­tate ştiinţific pentru densitatea de arbori la hectar ce trebuie realizată , acest indicator fiind introdus ca o condiţie de bază in retribuţia muncii prestate de către personalul de la ocoalele şi inspectoratele silvice. De ase­menea, împreună cu Ministerul Agriculturii şi consiliile popu­lare judeţene, acţionăm pentru readucerea in circuitul economic a celor peste 240 mii hectare ci­ Însumează terenurile exce­siv degradate şi nu alunecare, iar pe baza măsurilor luate acordăm cea mai mare atenţie orientării populaţiei şi coopera­tivelor agricole de producţie spre valorificarea integrală, su­perioară a resurselor lemnoase ce rezultă din acţiunile de igie­nizare şi curăţire a pădurilor, precum şi a produselor nelem­­noase ale pădurilor , fructe, ciuperci, seminţe, plante medici­nale şi aromatice şi altele. Vom dezvolta albm­ârttul şi creşterea viermilor de mătase şi vom pune un accent mai mare pe valorificarea răchitei In împle­tituri, pe creşterea de animale In gospodăriile personalului să­ vie. Aşa cum ne-a indicat tova­răşul Nicolae Ceauşescu de la înalta tribună a acestui cont greu, o grijă deosebită vom acorda gospodăririi raţionale a pajiştilor, prin aplicarea tehno­logiilor de cultură specifice fie­cărei zone, astfel incit produc­ţia de masă verde pe fiecare din cele 2,2 milioane hectare gospodărite de Ministerul Sil­viculturii sa crească de la 18 tone in 1983, la 27 teme In 1990. Lucrările congresului nostru dobândesc, in lumina strălucitei cuvintări răstite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o semnifica­ţie deosebită. Şi de această dată, secretarul general al partidului ne-a oferit un mobilizator şi minunat exemplu de spirit ana­litic, exigent şi revoluţionar, de amplă perspectivă în abor­darea problemelor complexe ale dezvoltării economiei româneşti în actuala etapă, ale afirmării plenare a ştiinţei şi tehnicii in toate domeniile de activitate. Criticile Întemeiate pe care secretarul general al partidului le-a adresat silviculturii in le­gătură cu activitatea depusă In cincinalul 1981—1985, precum șl Lumina plinii Vibrează aurul pe-ntreg cuprinsul ţârii spre piinea nouă, zilnic navigind, Iar palmele pămîntului sint harul muncii Şi omenescul nostru imn de pace, sint. O biruinţă fără seamăn urcâ-n sporul întregii noastre făuriri de ţară, Din holdele de azi se-aude viitorul; Plugu-i de aur - hărnicia ară. Cu­ stelele sub brazdă luminează Seminţele-n cimpiile române, Iar holdele se leagână-n amiază In toată România aromind a pîine. Sămînţă cu sămînţă, palmă cu palmă, aii învrednicesc prin rodnicie viitorul Cimpiile învaţă Înălţimea de la brazi, Iar holdele se-mbrăţişează cu poporul. Şi-n toate-i cutezanţa, imens biruitoare A bravului bărbat ce-ntemeiază ţara: „Epoca Ceauşescu" incununeazâ-n soare Istoria întreagă. E însăşi primăvara. Ion CRINGULEANU SCINTEIA — duminică 1 iunie 1986 CUVÎNTUL LUCREŢIA Am mandatul consătenilor mei din comuna Dumbrăveni, jude­ţul Suceava, să transmit mult stimatului secretar general al partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, eroui între eroii nea­mului, cele mai fierbinţi mulţu­miri, întreaga noastră recunoş­tinţă pentru grija deosebită pe care o acordă agriculturii, ca ramură de bază a economiei, dezvoltării şi înfloririi satului românesc, creşterii nivelului de trai material şi spiritual al celor ce muncesc. Ginduri alese, de dragoste şi preţuire, le adresăm tovarăşei Elena Ceauşescu, care îşi con­sacră cu abnegaţie revoluţionară întreaga viaţă slujirii patriei noastre socialiste, triumfului idealurilor de progres şi civiliza­ţie ale poporului român. Am ascultat cu mare atenţie cuvintarea rostită în deschide­rea congresului de către secre­tarul general al partidului, do­cument in care vedem cu toţii un amplu şi strălucit program de lucru pentru realizarea sarci­nilor ce revin agriculturii in a­­cest an şi in întregul cincinal, pentru Înfăptuirea exemplară a obiectivelor noii revoluţii ag­rare. Localitatea noastră dispune de condiţii foarte bune pentru cul­tura plantelor şi creşterea ani­malelor. Avem pământe bun, fer­til, maşini corespunzătoare, me­canizatori pricepuţi şi specialişti competenţi, cooperatori harnici şi ne bucurăm da un deosebit sprijin din partea statului. Prin mobilizarea tuturor forţelor am obţinut, an de an, rezultate fru­moase, pentru care unitatea noastră a fost răsplătită cu m­ul­te distincţii. Raportez congresu­lui că averea obştească a coope­rativei a ajuns la 116 milioane lei, creindu-se astfel resurse pentru asigurarea autofinanţării, pentru ridicarea nivelului de trai al cooperatorilor - ţelul suprem, profund umanist al po­liticii partidului şi statului nos­tru. În 1985 am obţinut pro­ducţii medii la hectar de 44 200 kg de cartofi, 40 100 kg sfeclă de zahăr şi 6 400 kg de porumb boabe, iar pe linia valorificării superioare a tuturor resurselor TOVARĂŞEI ASOFICĂI materiale şi a forţei de muncă s-a dezvoltat in cooperativă un puternic sector de industrie mi­că şi prestări de servicii. In tot ceea ce facem, a arătat vorbitoarea, ţinem seama de ori­entările deosebit de valoroase ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind gospodărirea cu mai multă chibzuinţă a fon­dului funciar, ridicarea continuă a fertilităţii pământului, îmbună­tăţirea activităţii de creştere a animalelor, introducerea şi res­pectarea strictă a celor mai va­loroase tehnologii. Întărirea or­dinii şi disciplinei, a grijii faţă de avutul obştesc, respectarea legalităţii in toate domeniile. Raportîndu-ne insă activita­tea la exigenţele formulate in strălucita cuvintare rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in deschiderea congresului, trebuie sa arăt că in cooperativa noas­tră sunt incă mari posibilităţi ne­­valorificate. Mai avem multe de făcut pe linia creşterii potenţi­alului productiv al fondului fun­ciar, a extinderii suprafeţelor irigate, a ridicării tuturor fer­melor şi brigăzilor la nivelul ce­lor fruntaşe, a realizării Pro­gramului unic de autoconducere şi autoaprovizionare teritorială. In spiritul orientărilor şi în­demnurilor date de conducăto­rul partidului şi statului nostru de la tribuna congresului, ne vom strădui, să învăţăm sâ gin­­dim economic, să ne ridicăm pregătirea profesională, să rea­lizăm un salt calitativ în mun­ca noastră, de zi cu zi, pe măsu­ra cerinţelor noii revoluţii agra­re, convinşi că bunăstarea noas­tră nu se poate baza decit pe muncă, pe rezultate cit mai bune. Declarindu-ne intru totul de acord cu documentele supuse dezbaterii congresului , a spus în încheiere vorbitoarea — ex­prim angajamentul tuturor lo­cuitorilor comunei Dumbrăveni de a face totul pentru a trans­pune în viaţă importantele sar­cini ce Ie revin, de a-şi spori contribuţia la înfăptuirea exem­plară a obiectivelor Congresu­lui al XlII-lea al partidului, la Înflorirea continuă a scumpei noastre patrii. CUVÎNTUL TOVARĂŞULUI DUMITRU RADU POPESCU Congresul ţărănimii munci­toare din România, marele fo­rum de astăzi al celor care muncise pămintul, constituie un moment de bilanţ a ceea ce s-a făcut şi a ceea ce mai este ne­voie sâ se facă prin forţele tu­turor, pentru ca gindul călăuzi­tor al partidului să prindă viaţă in patrie. Putem spune cu miho­drie legitimă că am trăit in anii cei mai luminoşi al istoriei României, am in care, in toate cele ale lumii noastre româ­neşti, in oraşe, in sate, in uzine, in şcoli, pe ogoare, in labora­toarele de cercetare şi-n cărţile scriitorilor le conturează, prind viaţă gindul înaripat, înnoitor, ideile conducătorului ţârii şi partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. De aici, de la ideile atit de strălucit for­mulate de secretarul general al partidului va continua cu mai multă energie activitatea celor care Înfăptuiesc zi de zi noua revoluţie agrară. Cei care * (Continuare in pag. a IV-a)

Next