Scînteia, iunie 1987 (Anul 56, nr. 13927-13951)
1987-06-01 / nr. 13927
PAGINA 2 COSTURILE OBIECTIVELOR DE INVESTIŢIIREZULTATELE (apreciate) Nl POT ACOPERIdiminuare substanţial! Nota de plată energetică a investiţiilor înregistrează două rînduri de cheltuieli. O dată, cu prilejul realizării noilor capacităţi productive, locuinţe, edificii social-culturale şi obiective edilitare, prin energia necesară producerii materialelor de construcţii, consumată ulterior cu transportul acestora pe şantiere, iar aici, cu execuţia propriu-zisă a lucrărilor. A doua oară, energia este cheltuită în timp, de-a lungul cîtorva decenii, prin încălzirea, iluminarea şi funcţionarea aceloraşi capacităţi şi instalaţii în condiţii de temperatură, presiune şi la parametrii riguros ceruţi de desfăşurarea proceselor tehnologice. Deşi diferenţiate între ele, ambele categorii de consumuri sunt importante, intervenind cu o pondere însemnată in balanţa energetică a ţării. ’ Reducerea lor la minimum constituie, aşa cum a subliniat în repetate rînduri secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o sarcină economică majoră şi trebuie să formeze obiectul unor preocupări permanente în activitatea tuturor celor care participă la realizarea Investiţiilor. Ceea ce presupune ca, în proiectarea lucrărilor, criteriul energetic, evaluarea cu exactitate riguroasă şi limitarea consumurilor materiale de orice fel să devină principii curente de lucru. La rîndul ei, gospodărirea cu grijă a materialelor pe şantiere şi execuţia lucrărilor în condiţii economice, la un înalt nivel calitativ, capătă va lenţe noi, o greutate specifică deosebită în economisirea sub toate formele a energiei. Dar eforturile proiectanţilor şi constructorilor nu pot fi desprinse de producerea şi folosirea pe scară largă a unor materiale de construcţii cu caracteristici superioare, ele însele cit mai puţin consumatoare de energie, ieftine şi uşoare, adică moderne în adevăratul înţeles al cuvintului. Pe de altă parte, specialiştii sunt unanim de acord că energia consumată în exploatarea investiţiilor este de circa 5—6 ori mai mare decît cea utilizată iniţial, la realizarea acestora. Fant care conferă protecţiei tehnice a clădirilor, instalaţiilor şi conductelor, precum şi materialelor folosite in acest scop, o poziţie-cheie, hotărîtoare în strategia de lungă durată a economisirii energiei în investiţii. Cum se aliniază cerinţelor puse in faţa ei industria de profil ? Cu ce probleme este confruntată şi ce măsuri sunt necesare pentru modernizarea propriei producţii ? Aceasta este tema convorbirii purtate cu inginerul NICOLAE PASCU, directorul intreprinderii de materiale izolatoare „Premi“ din Vaslui. Opţiunea făcută nu este întimplătoare : fruntaşă în Întrecerea socialistă pe anul 1985, poziţie consolidată şi în cursul anului trecut, întreprinderea vasluiană face parte din categoria unităţilor-etalon în amplul proces de perfecţionare a organizării şi de modernizare a producţiei. Problema înnoirii actualei game de materiale termo, hidro şi fonoizolatoare este reală şi preocupantă. In abordarea ei trebuie pornit, fără false menajamente, de la situaţia existentă. Situaţie caracterizată printr-o anumită rămînere în urmă faţă de cerinţele economiei naţionale şi, de ce să n-o spun deschis faţă de realizările pe plan mondial. Aparent, cauzele acestei stări de lucruri suntmultiple. La o analiză mai atentă Insă toate converg spre o anumită optică, care rezervă structurii şi elementelor de rezistenţă ale unei construcţii ponderea primordială, lăsînd protecţiei termice a acestora un rol periferic. — Ce concluzie practică aţi desprins din aceste constatări ! — Ne-am propus ca promovarea de noi materiale de izolaţii superioare calitativ să devină axul central al intregii acţiuni de modernizare desfăşurate în întreprinderea noastră. Dar nu numai atît. Am străbătut întregul circuit pe care-l parcurg materialele noastre de la producător, adică de la noi, pînă la şantiere, la utilizator, căutînd bineînţeles soluţii de optimizare a acestui traseu. In consecinţă, am mai inclus în sfera preocupărilor noastre perfecţionarea tehnologiilor şi utilajelor folosite în procesul de producţie, urmărind şi din acest unghi de vedere reducerea consumurilor materiale şi energetice, în paralel cu creşterea performanţelor şi respectarea riguroasă a parametrilor calitativi ai noilor produse. In sfîrşit, deoarece executăm în regie proprie un volum destul de însemnat de lucrări de construcţii-montaj, deci deţinem o experienţă directă şi în acest domeniu, am încercat să contribuim la simplificarea lucrărilor de izolaţii pe şantiere, să eliminăm tehnologiile pretenţioase şi materialele deficitare în execuţie, sporind corespunzător gradul de industrializare a lucrărilor. — Cum aţi procedat in mod concret ? — Am analizat materialele produse de noi la ora actuală şi le-am inventariat neajunsurile. Bazaţi pe o amplă documentaţie şi pe cercetări proprii în faza de laborator, am fundamentat riguros multiplele cerinţe actuale puse în faţa materialelor de izolaţii. — Să adincim puţin acest lucru. Cum aţi ajuns la aceste cerinţe ? — Căutînd răspunsuri la cîteva întrebări esenţiale : ce anume izolăm,pentru că una se cere, de pildă, unei izolaţii la pereţi sau la terase, şi cu totul altceva unei izolaţii la conducte , cît izolăm şi cu ce anume am putea face mai bine acest lucru au fost alte întrebări din aceeaşi suită. De asemenea, pornind de la indicaţiile secretarului general al partidului, de la tendinţa actuală manifestată pe plan mondial, ne-am pus problema de a simplifica izolaţiile, de a reduce materialele şi energia Incorporată în ele. Am optat, aşadar, pentru materialele hidroizolatoare monostrat. O precizare. In prezent, structura unei hidroizolaţii cuprinde, pe lingă materialul izolator propriu-zis, diferite suporturi pentru a-l susţine. Este vorba de pînze şi cartoane bitumate — adică de materiale care nu contribuie la creşterea rolului protector, dar în schimb sunt costisitoare. Un alt aspect preocupant îl constituie sporirea duratei de viaţă a izolaţiilor sau, altfel spus, încetinirea procesului de alterare in timp a calităţilor acestor materiale. Strîns legat de această chestiune, am abordat şi problema întreţinerii şi reparării cu uşurinţă a izolaţiilor, mai ales pe porţiuni sau în spaţii limitate, fapt care ne-a determinat să concepem unele materiale sub formă de elemente prefabricate. Ceea ce reprezintă şi pentru constructori un avantaj indiscutabil, activitatea lor avînd perspectiva să se transforme radical prin montajul acestor prefabricate, cu ciştiguri imense în planul reducerii duratelor de execuţie, consumurilor de manoperă şi de alte materiale ajutătoare, al creşterii excepţionale a productivităţii muncii. — Ne aflăm un al doilea an al acţiunii de modernizare. Putem vorbi acum nu numai despre proiecte, ci şi despre rezultate... —... Care confirmă justeţea orientării noastre. Avem nu numai posibilitatea reală să îmbunătăţim gama materialelor existente, realizînd altele noi, net superioare, dar să şi diversificăm producţia întreprinderii, să abordăm domenii în care nu eram în mod tradiţional prezenţi, aşa cum sunt insonorizanţii pentru industria navală, construcţia de automobile şi tractoare. Am pus la punct reţetele şi producem, e drept in condiţii mai restrînse momentan, trei clase de materiale noi : hidroizolatoarele fără suport, termoizolatoarele cu rezistenţe mecanice mărite şi izolaţiile hidro, fono şi termice prefabricate. Cu ele putem acoperi practic întreaga arie a lucrărilor de izolaţii în construcţii. Şi, un amănunt, aproape toate aceste produse au inclusă în structura lor un material nou, creat de specialiştii noştri, şi anume mecabitul. — Ce este mecabitul ? — Pe scurt, este o membrană alcătuită din cauciuc şi bitum. Caracterul lui original constă în faptul că reprezintă, aşa cum spuneam, un material de izolaţii fără suport. In plus, prin folosirea mecabitului, comparativ cu materialele izolatoare clasice, se obţine o productivitate pe şantiere de 2,5 ori mai mare şi o reducere a consumului de bitum la montaj de peste 3 ori. Din comparaţia cu membranele similare fabricate şi folosite de mari firme de peste hotare — mă refer la firma spaniolă Canosa — se poate constata cu uşurinţă că parametrii, celelalte caracteristici tehnice ale sale nu sunt cu nimic mai prejos. De altfel, mecabitul a şi fost omologat de institutul „ÎNCERC“ din Bucureşti, care elaborează acum Instrucţiunile de folosire in proiectare şi execuţie. — Cit mecabit produceţi la ora actuală ? — In momentul de faţă, o cantitate destul de redusă, de 400 000 metri pătraţi pe an, datorită faptului că este fabricat într-o instalaţiepilot de concepţie proprie, proiectată şi realizată în unitatea noastră din utilaje adaptate sau produsa prin autodotare. într-o situaţie similară se găseşte şi un alt produs nou, lamelele din vată minerală, pentru care am şi primit solicitări pentru o cantitate de 800 000 mp din partea Ministerului Energiei Electrice şi pentru 2 milioane mp din partea Trustului de lucrări speciale şi izolaţii tehnologice din Bucureşti. Fără a intra în alte amănunte, vreau să spun că — și pe plan mondial — aceste lamele sunt folosite masiv la izolarea conductelor cu diametre mari. Le-am utilizat și noi experimental la montarea a 100 m de conductă de abur la Centrala termoelectrică Holboca, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. De altfel, din contactele directe cu mari producători din ţările avansate in domeniu, cunoaştem că montarea materialelor din această clasă se pretează la mecanizarea completă, astfel incit un singur om poate izola definitiv într-o zi 1 km de conductă cu diametrul de peste 1 000 mm. — Ce ar trebui făcut pentru extinderea producţiei acestor materiale ? — Să construim capacităţi specializate în acest scop. Direct spus, să schimbăm profilul de fabricaţie al întreprinderii printr-un efort de investiţii. Doresc să precizez un lucru : fiecare dintre membrii colectivului nostru cunoaşte bine amplul efort de investiţii susţinut de economia naţională în acest cincinal. Fondurile financiare şi materiale alocate au fost bine chibzuite şi orientate spre lucrări a căror necesitate şi oportunitate este temeinic fundamentată. Nu ne-am propus obiective irealizabile şi nu avem pretenţii exagerate. Totuşi, ne-ar bucura dacă preocupările noastre legate de înnoirea producţiei de materiale izolatoare ar putea face obiectul unei analize aprofundate privind necesitatea, oportunitatea şi eficienţa. Specialiştii întreprinderii au elaborat vreun studiu pe această temă ? — Bineînţeles. Iată principalele sale concluzii : la realizarea noilor capacităţi nu se pun probleme de expropieri sau demolări, iar puţinele construcţii avute în vedere se vor execută în actuala incintă a întreprinderii noastre. De asemenea, nu ridică probleme organizarea de şantier şi cooperarea in zonă. Folosirea,în comun a utilităţilor de pe platforma noastră industrială rămîne neschimbată. In sfîrşit, în procesul de producţie vom folosi aproape aceeaşi materie primă. De fapt, ne propunem ca din materia primă cunoscută să realizăm produse cu totul noi. De pildă, eliminind suporturile pentru materialele izolatoare, avem in vedere reprofilarea şi valorificarea actualei capacităţi de ţesături din fire de sticlă, realizînd produse necesare în industria electrotehnică. — Nu v-aţi referit la utilajele tehnologice cu care ar trebui echipate aceste capacităţi— — Majoritatea covîrşitoare dintre ele va fi executată chiar de către noi, prin autodotare, urmînd ca pentru lucrările de automatizare să primim sprijinul unor unităţi specializate din industria construcţiilor de maşini. Probabil că mă veţi întreba dacă utilajele preconizate ne sunt strict necesare. Afirm că da. In SSPWtfbBE1zie tehnologică ridicată, alte tipuri de dozatoare, malaxoare etc., practic alte tehnologii, prin care vizăm, în plus, reducerea consumurilor de orice fel. Or, actualele tehnologii şi utilaje nu ne oferă această posibilitate. De altfel, în cazul în care vom realiza aceste lucrări de investiţii, cerinţele pentru 95 din locurile actuale de muncă se vor schimba complet, iar însuşirea a 2-3 meserii va deveni o condiţie sine qua non pentru buna desfăşurare a procesului de producţie. Repet ceea ce am mai spus : nu putem emite pretenţia să ni se acorde necondiţionat fondurile de investiţii de care avem nevoie, dar sperăm ca solicitarea şi preocupările noastre să fie riguros analizate. Cristian ANTONESCU Petru NECULA corespondentul „Scrnten” O PREOCUPARE DOMINANTĂ: înnoirea materialelor de izolaţii Refabricarea produselor Inginerul Stelian Bontescu este, la cei 35 de ani ai săi, ceea ce se cheamă un specialist în plină forţă creatoare. O atestă nu numai faptul că a obţinut titlul de doctor inginer la o vîrstă la care alţii abia îşi propun, dacă îşi propun, acest, proiect. Mai exact, la uutm timp după împlinirea primelor trei decenii de viaţă. Şi tot ca o recunoaştere a capacităţii sale profesionale, de mai bine de trei ani îndeplineşte funcţia de director tehnic al întreprinderii „Tractorul“ din Braşov. De ce am schiţat această scurtă fişă biografică ? Pentru că tînărul specialist, împreună cu conducerea unităţii, e pe punctul de a da viaţă in cadrul întreprinderii de aici, intr-o concepţie nouă, celui de-al patrulea „R“ — Refabricarea produselor.Primii trei „R“ sunt de acum bine cunoscuţi cititorilor. Ei provin de la cele trei acţiuni de valorificare superioară a materiilor prime — recuperare, recondiţionare, refolosire). Sau, mai exact spus, de a promova In procesul de producţie al întreprinderii „Tractorul“ una din ultimele cuceriri ale tehnologiei moderne. „Este vorba — ne spune interlocutorul — de o gîndire tehnologică modernă care, simniificînd intm lucrurile, introduce o concepţie nouă în procesul de producţie, şi anume aceea a reutilizării în proporţie tot mai mare a produselor ce urmează a fi scoase definitiv dîn circuitul productiv“. — Iar In cazul întreprinderii „Tractorul“, această gîndire nouă îşi propune să facă acest lucru cu... tractoarele ? — Întrebăm noi. „Evident — argumentează directorul tehnic. Dar nu oricum. Ci printr-o organizare şi o concepţie care asigură reciclarea în acest fel a unei mari părţi a producţiei de tractoare şi, bineînţeles, a mate* 0 IDEE Şl VALOAREA El oiilor prime folosite pentru fabricarea lor. într-o hală rezultată din comasarea unor activităţi de producţie şi auxiliare construim o adevărată secţie pentru refabricarea produselor. Este o activitate cu o eficienţă maximă. Experienţa noastră de pînă acum, ca şi cea de pe plan mondial, arată că după casarea unui tractor circa 70 la sută din mese se pot recondiţiona şi not recăpăta — in cadrul unui proces tehnologic adecvat acestei acţiuni — proprietăţile iniţiale. Organizarea secţiei de refabricare pe principiile terotehnologiei va permite o desfăşurare a activităţii productive în cadrul acesteia în condiţii deosebit de eficiente. Tractorul refabricat va fi identic cu unul nou. Cu două deosebiri economice esenţiale. Prima : va fi realizat la o valoare cu 50 la sută mai mică decit unul nou. A doua : se va consuma pentru realizarea lui o cantitate de metal cu cel puţin 60 la sută mai mică decît pentru produsul nou. Deci, eficienţa in cazul refabricării produselor este foarte ridicată. Calculele care se pot face sînt, desigur, convingătoare. Dar mult mai convingător este cel pe care l-a anticipat specialistul braşovean. Şi anume că, o dată cu terminarea construcţiei secţiei celui de-al patrulea „R“, întreprinderea va avea capacitatea să refabrice lunar 60—80 de tractoare. Ceea ce înseamnă, la nivelul unui an, o economisire de resurse materiale şi manoperă de... Dar să ne oprim. Vă oferim dv. posibilitatea să faceţi aceste calcule. Mai important este — în spiritul rubricii de faţă — ca ideea să fie studiată şi preluată şi în alte unităţi. Pentru că, intr-o proporţie mai mare sau mai mică, refabricarea produselor se poate aplica în aproape toate"d ramurile economiei nationale. Cu alte cuvinte, al patrulea „R" are drum deschis spre eficientă mult mai mare decit ceilalţi confraţi ai săi. Avem datoria să-i ridicăm la puterea cuvenită. Puterea inteligentei tehnice. Puterea economisirii resurselor. Puterea eficientei economice. Constantin PRIESCU SCl NT El A — marti 2 iunie 1987 REZERVELE (încă nevalorificate) UTILIZAREA RESURSELOR LOCALE DE CĂTRE INDUSTRIA MICĂ DIN JUDEŢUL SUCEAVA Industria mică din judeţul Suceava a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare continuă : de la 1,1 miliarde lei în 1980. volumul său de activitate a ajuns în 1986 la peste 2,6 miliarde lei, pentru ca în acest an să se prevadă 3,3 miliarde lei. Creşterile sunt rezultatul. In primul rînd, al interesului manifestat de organizatorii industriei mici locale, îndeosebi de cooperaţia meşteşugărească şi cooperaţia de producţie, achiziţii şi desfacere a mărfurilor, care au extins numărul de unităţi, au modernizat in bună măsură dotările tehnice din atelierele existente, s-au preocupat de creşterea gradului de calificare a forţei de muncă. Tabloul ar fi insă incomplet dacă n-am spune că, la toate acestea, s-au adăugat şi marile disponibilităţi locale de resurse materiale. Pentru că — aceasta este realitatea — din punct de vedere al resurselor locale, judeţul Suceava oferă o paletă foarte largă : de la lemn şi materiale de balastieră pină la culturi de răchită, de la ape minerale pină la fructe de pădure. Varietatea şi bogăţia acestor resurse au permis ca, în decursul anilor, o parte din ele să devină sursă de aprovizionare şi pentru marea industrie. Dar toate aceste reuşite nu constituie decît un început, început ce se cere extins şi amplificat în continuare. Este şi concluzia rîndurilor ce urmează, în care ne-am propus să răspundem la întrebările : Cum se ocupă industria mică de valorificarea resurselor locale care au rămas in aria sa de interese ? Cu ce rezultate ? Un început întîrziat Un important organizator de industrie mică la Suceava îl reprezintă consiliile populare. La începutul acestui an, cind consiliile populare sucevene — mai ales cele din mediul rural — s-au văzut in situaţia că nu pot asigura decît o parte infimă din nevoile populaţiei de produse ale micii industrii — doar 2 (doi !) la sută, adică 10 lei ca valoare, în medie pe locuitor, faţă de 500 Iei cît s-a stabilit — a fost nevoie să se înceapă cu... începutul. Adică s-a trecut — prin colective de specialişti alcătuite la nivelul judeţului — la inventarierea, resurselor locale existente în fiecare localitate. Cu acest prilej s-a constatat că in 79 din cele 90 de comune sucevene nici măcar nu există activităţi de mică industrie ale consiliilor populare (cu excepţia morăritului). Pe un asemenea teren — aproape virgin — soluţiile n-au întîrziat să apară. In comunele Caşvana, Dărmăneşti, Dorna, Candreni, colectivele de specialişti au inventariat importante resurse locale din lemn, care ar putea fi prelucrate in industria mică. La Brodina, Straja şi Păltinoasa au fost identificate rezerve de materiale de balastieră şi piatră de riu, la Iacobeni — resurse locale de mozaic şi mangal, la Vultureşti — resurse de gresie, la Broşteni şi Cirlibaba — var... şi lista ar putea continua. Ce urmează ? La consiliul popular judeţean suntem asiguraţi că in fiecare localitate se vor organiza — în unele au şi început — unităţi specializate de mică industrie, unităţi care pînă la sfîrşitul acestui an vor şi aduce în circuitul economic resurse locale de mai multe milioane de lei. Resurse prelucrate sub formă de bunuri de consum sau alte produse necesare economiei naţionale. Sigur, e mai bine chiar mai tirziu decit niciodată. Dar... In amănunt despre... „mărunţişuri“ Totuşi se pune întrebarea : de ce pînă de curînd industria mică nu s-a ocupat mai stăruitor de valorificarea resurselor locale ? încercăm să răspundem referindu-ne la situaţia uneia din cele mai răspândite materii prime locale — lemnul. Ei bine, deşi sucevenii au judeţul plin de păduri, duc lipsă de o serie de bunuri de consum realizate tocmai din lemn. Din această cauză magazinele locale sunt aprovizionate cu diverse articole de uz casnic şi gospodăresc din lemn aduse tocmai din Oradea, Bistriţa-Năsăud, Piatra Neamţ, Braşov, Tulcea ( ! !). Motivul ? Multe ateliere de mică industrie practic nu vor să se ocupe de „mărunţişuri“. Piaţa locală, economia naţională au insă nevoie şi de unele şi de altele. Iar antrenarea micii industrii in domeniul producţiei articolelor mărunte, de uz casnic şi gospodăresc — care trebuie să constituie, aşa cum prevede Legea de organizare şi funcţionare a Industriei mici, obiectul principal de activitate — nu înseamnă cîtuşi de puţin condiţii de mai mică eficienţă. Producţia acestor bunuri este şi ea rentabilă, în unele cazuri chiar mai rentabilă financiar decit producţia marilor repere şi subansamble. Cu deosebirea că, în cadrul producţiei de „mărunţişuri“, trebuie manifestat de către unităţile de mică industrie mai mult interes, trebuie cercetate şi analizate piaţa, cerinţele publicului, trebuie căutaţi beneficiarii, trebuie asigurată in permanenţă diversificarea ofertei — altfel spus, trebuie muncit mai mult şi mai bine. Este, de aceea, de datoria organului judeţean coordonator al micii industrii, adică consiliul popular, de a căuta şi găsi acele soluţii organizatorice care să determine îmbinarea armonioasă a producţiei bunurilor de consum „mărunte“ cu cele de mai mare valoare, prevenindu-se astfel exclusivismul, exagerările. Am dat exemplul articolelor din lemn, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre alte categorii de bunuri de consum. Bunăoară, în timp ce industria mică din Suceava confecţionează mari subansamble din metal şi tablă, făraşele (de care nu vor să se ocupe) sunt „importate“ de magazinele locale tocmai din... Bucureşti, burlanele şi jgheaburile se aduc de la Iaşi, iar o serie de articole mărunte de confecţii şi galanterie sunt aduse de la unităţi de industrie mică din Arad, Tulcea, Timişoara, Ploieşti, Piteşti, Hunedoara s.a. In total, „mărunţişuri“ de aproape... 100 milioane de lei ! Resurse valoroase rămase... fără valoare Intre obligaţiile industriei mici se află şi aceea de a coopera cu marea industrie in realizarea unor repere şi subansamble necesare fabricaţiei de mare serie. Această cooperare vizează, îndeosebi, relaţiile locale dintre mica şi marea industrie, pornindu-se de la ideea reducerii cheltuielilor de transport, a evitării manipulărilor repetate, a Încărcării inutile a capacităţilor de transport. Şi in judeţul Suceava există numeroase contracte de cooperare intre marea şi mica industrie, cu rezultate economice favorabile pentru ambele părţi. Iată insă că, în lipsa unei coordonări judeţene a acestor cooperări, apar şi unele situaţii de neînţeles. Astfel, marile întreprinderi locale de mobilă cooperează în tăierea geamurilor şi a oglinzilor de decor cu industria mică — nu din Suceava, ci tocmai din... Galaţi. (Oare geamurii din Suceava nu se pricep să taie geamuri şi oglinzi ? !). La rîndul lor, cooperativele agricole de producţie din judeţul Suceava cooperează în realizarea împletiturilor de răchită nu cu inspectoratul silvic local, ci cu inspectoratele silvice din... Giurgiu şi Brăila. Importante rezerve pe linia cooperării locale există şi in cadrul întreprinderii de utilaje şi piese de schimb din Suceava, unde — cum ne-a informat directorul unităţii — „sunt numeroase repere care s-ar putea executa cu bune rezultate in industria mică locală“. Necesitatea unei mai bune coordonări locale între marea şi mica industrie apare şi în privinţa valorificării materialelor recuperabile şi refolosibile, ce se constituie intr-o importantă resursă locală. E adevărat, în prezent o serie de resturi textile şi fire de cinepă (ce rări,în în urma proceselor tehnologice din marea industrie) sunt preluate şi prelucrate In diverse produse de către industria mică locală. Dar preocupările pe această linie sint departe de ceea ce este necesar și posibil. Semnalând unele neîmpliniri ale Industriei mici sucevene, nu vrem desigur să umbrim rezultatele bune de pînă acum. Credem însă că. In primul rînd consiliul popular judeţean, dar şi celelalte organe locale cu atribuţii in acest domeniu trebuie să acţioneze cu mai multă perseverenţă pentru ca măsurile iniţiate in prima parte a acestui an să fie îndeplinite întocmai şi amplificate în continuare. Incit unităţile de industrie mică sucevene să contribuie în mai mare măsură la satisfacerea cerinţelor de bunuri de consum ale populaţiei, prin valorificarea integrală şi cu eficienţă ridicată a resurselor locale de materii prime şi materiale. Mihai IONESCU In secţia de utilaj greu a întreprinderii „Progresul" din Brăila Cum se asigură, cum funcţionează utilajele de pregătire a fierului vechi «. Intr-un articol pe această temă, publicat anterior in ziarul „Scinteia“ (nr. 13 913), ne-am referit pe larg la unele aspecte privind necesitatea dotării întreprinderilor industriale moare în urma proceselor tehnologice rezultă cantităţi însemnate de materiale refolosibile feroase sub formă de span, straifuri etc. cu utilaje adecvate pentru pregătirea fierului vechi, în vederea livrării acestuia către oţelării. Prezentam cu acel prilej, pe lingă unele rezultate pozitive obţinute de Întreprinderile specializate in fabricaţia utilajelor si Instalaţiilor, destinate pregătirii fierului vechi, şi o serie de neajunsuri existente in acest domeniu, cum ar fi : intîrzierea punerii in funcţiune a instalaţiilor de brichetat span, funcţionarea acestora sub parametrii proiectaţi, lipsa unor piese de schimb, unele deficienţe survenite în activitatea de „service“ pe care are datoria să o acorde principalul furnizor de asemenea utilaje — întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Adîncind investigaţiile noastre de această temă, în ancheta de azi re vom opri la unele aspecte concrete privind atit fabricaţia, cît şi exploatarea instalaţiilor de brichetat span. „La noi merge, la ei nu. Vinovaţi sînt...* ei ?" Principalul producător de instalaţii de brichetat span din ţara noastră este întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Aici a fost omologată şi testată încă de la sfirşitul anului 1983 o instalaţie de brichetat şpan, pentru ca din 1984 să înceapă fabricaţia de serie a acestor instalaţii destinate unităţilor industriale din economie. Aşa cum arătam şi în articolul anterior, din diferite motive, o seria de prese ni funcţionează insă nici in prezent. Mai exact, la sfîrşitul lunii aprilie, din 80 de instalaţii de brichetat funcţionau numai 58 şi nici acestea la parametrii proiectaţi. Cauzele ? Multiple. Mai toţi beneficiarii acuză Întreprinderea producătoare, susţinind că instalaţiile nu funcţionează la parametrii proiectaţi, că în timpul funcţionării apar numeroase stagnări datorate lipsei de fiabilitate a aparatajului hidraulic şi electric, precum şi calităţii necorespunzătoare a pârtilor mecanice. Producătorul, la rîndul său, arată cu degetul către beneficiari, acuzindu-i de faptul că nu folosesc raţional utilajele, că nu acordă atenţia cuvenită calificării personalului care lucrează la aceste instalaţii ş.a. Cert este un lucru. Pină în prezent s-au investit sume importante pentru ca economia naţională să fie dotată cu instalaţii specializate de brichetat şpan, care mai mult stau decît funcţionează. Lucru ilustrat şi de faptul că de la începutul anului şi pină in prezent, dintr-un plan de circa 100 000 de tone brichete de şpan la nivelul economiei, s-au realizat numai 45 000 tone. Din ce cauză ? Cine sint principalii vinovaţi ? Furnizorii ? Beneficiarii ? Şi unii şi alţii ? Să prezentăm mai intîi faptele, aşa cum le-am întilnit pe parcursul documentării noastre efectuate in mai multe unităţi in care există instalaţii de brichetat şpan. Să începem cu unitatea producătoare — întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Aici există o gospodărie de şpan dotată cu o instalaţie de brichetat şpan executată — fireşte — chiar în cadrul întreprinderii. — Instalaţia funcţionează perfect, ne spune tovarăşul Gheorghe Turle, inginerul-şef al unităţii. Este un utilaj robust, care nu ridică probleme de proiectare sau la partea constructivă. Dacă aici merge, de ce nu ar merge şi în alte părţi ? ! — Chiar aşa. De ce aici presa funcţionează, iar la beneficiarii dv. nu ? — Cum să nu funcţioneze — ne răspunde vădit surprins inginerulşef. Mergeţi la Ploieşti la întreprinderea judeţeană de recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile şi o să vă convingeţi. Lucru pe care l-am şi făcut. La I.J.V.M.R. Ploieşti... surpriză. Instalaţia nu funcţiona. Subinginerul Florin Dobere, şeful gospodăriei de şpan, ne spune : „Avem ceva defecţiuni la partea electrică, dar să ştiţi că ea funcţionează. E drept, la două-trei zile mai apare cite ceva neprevăzut, dar totuşi merge“. Nu înţelegem prea bine ce înseamnă acest „merge“, dar probabil că expresia vrea să demonstreze că instalaţia... nu stă. Cu alte cuvinte, chiar dacă ea nu îşi realizează indicatorii planificaţi, dacă brichetează într-o lună numai 150—200 de tone, faţă de 500 tone cît este planificat, înseamnă că merge. Şi „merge“... chiar bine, comparativ cu instalaţia identică de la întreprinderea de ţevi din Roman. Aici, lucrurile sunt puţin mai complicate, în sensul că transportoarele funcţionau şi, surprinzător, în conteiner se aflau turte brichetate. Numai că presa nu... presa, întrebăm in lipsa şefului gospodăriei de şpan pe muncitorul Mihai Tudor cum devine cazul. „Eu nu ştiu decit că presa a fost pusă în funcţiune din ianuarie 1986 şi că de atunci a mers doar vreo sută de zile“. Ne-am referit la aceste două exemple concrete, dar instalaţiile de brichetat şpan nu funcţionează nici în alte unităţi. Este cazul celor întilnite la întreprinderile „1 Mai" Ploieşti, de osii şi boghiuri Balş, vagoane Arad, mecanică Braşov, de autoturisme Timişoara, „Republica" Reghin, metalurgică Aiud, de utilaj chimic Găeşti, Şantierul naval Brăila. Aşadar, destule exemple concludente pentru a sublinia o realitate — un număr însemnat de instalaţii de brichetat span nu funcţionează. Argumente pro şi contra ri totuşi, de ce la Întreprinderea producătoare instalaţia funcţionează, iar la foarte mulţi beneficiari acestea stau ? Oare nu cumva presa de la întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza are un regim preferenţial de aprovizionare cu piese de schimb, de acordare a asistenţei tehnice ? Punem această întrebare deoarece trebuie să se analizeze cu toată seriozitatea calitatea preselor de balotat şpan şi să se vadă de ce în multe unităţi apar dese defecţiuni la instalaţia hidraulică, la partea electrică, de ce slăbeşte in timp rezistenţa utilajelor. Aici nu este vorba de interesul unei unităţi sau alteia, ci de o problemă de maximă importanţă pentru economia naţională. După cum au subliniat mai toţi interlocutorii cu care am discutat în timpul documentării, se impune să se intervină hotărit la partea hidraulică şi pentru simplificarea părţii electrice a instalaţiei. Problema, sigur, este complexă. Iată în acest sens şi punctul de vedere susţinut de inginerul Petru Pantea, directorul unităţii din Oraşul Dr. Petru Groza . „ Mulţi beneficiari au comandat la întreprinderea noastră numai presa, considerînd că-şi pot realiza singuri, prin autoutilare, celelalte subansambluri. Este cazul întreprinderii constructoare de maşini din Caransebeş şi nu numai a ei. Or, ce dovedeşte realitatea. Mai intîi, că instalaţiile nu au fost puse în funcţiune la termenele stabilite. Apoi, că atunci cind au fost puse in funcţiune au apărut multe nepotriviri. Important este un lucru : dacă tot există o unitate specializată, nominalizată de forurile in drept să construiască instalaţii de brichetat şpan, este bine să se comande in totalitate instalaţia, şi nu numai anumite subansambluri, evitîndu-se astfel improvizaţiile. Cu condiţia, adăugăm noi, ca întreprinderea producătoare să demonstreze că, intr-adevăr, poate face acest lucru, că poate executa utilaje fiabile, de bună calitate, la termenele contractuale, că poate livra ritmic, integral piesele de schimb necesare, că este capabilă să acorde asistență tehnică și „service“ ori de cite ori este nevoie. Or, pînă acum, întreprinderea din Oraşul Dr. Petru Groza nu a demonstrat toate acestea. Dimpotrivă, mai deschis sau mai voalat, cu diverse prilejuri, unii reprezentanţi ai întreprinderii au încercat să suplinească unele minusuri şi deficienţe din propria activitate, dînd vina pe beneficiari, care — susţine furnizorul — nu acordă întotdeauna atenţia cuvenită exploatării şi întreţinerii acestor utilaje. Se pare că s-a scăpat din vedere un amănunt esenţial — orice utilaj cu adevărat competitiv nu necesită intervenţii atît de frecvente, aşa cum, din păcate, se întîmplă cu majoritatea instalaţiilor de brichetat span produse de întreprinderea din Oraşul Dr. Petru Groza. In concluzie : Deşi în multe unităţi s-au montat prese de brichetat span, trebuie să subliniem că sunt încă foarte multe instalaţii care nu funcţionează. Incontestabil, mai sunt încă multe lucruri demne de îmbunătăţit în activitatea unităţilor beneficiare. Dar este absolut necesar să se îmbunătăţească şi calitatea preselor. Responsabilitatea principală in rezolvarea acestei probleme revine întreprinderii mecanice din Oraşul Dr. Petru Groza care execută aceste utilaje. Iată de ce considerăm că aceste probleme trebuie privite cu mai mare răspundere de centrala industrială şi ministerul de resort care coordonează activitatea întreprinderii mecanice din Oraşul Dr. Petru Groza. Gheorghe IONIȚA PUNCTUL DE VEDERE AL CENTRALEI DE RECUPERARE ŞI VALORIFICARE A MATERIALELOR REFOLOSIBILE Pe lingă unităţile industriale, instalaţii de brichetat span au fost livrate şi întreprinderilor specializate ale Centralei de recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile. Cum funcţionează ele ? Am solicitat amănunte în acest sens tovarăşului Sorin Buligescu, directorul tehnic al centralei. Pozitiv este că s-a trecut la brichetarea şpanului, cu avantajele tehnologice şi economice pe care le aduce, folosirea acestei resurse in producţia de oţel, precum şi faptul că în ţara noastră s-a asimilat o sistemă de maşini capabilă să realizeze brichetarea şpanului. Este adevărat însă că nu s-au pus încă în funcţiune toate capacităţile prevăzute, iar unele, instalaţii nu lucrează corespunzător. Situaţia se datoreşte mai multor cauze, de altfel aşa cum rezultă şi din ancheta ziarului „Scînteia“, şi anume : lipsa de preocupare a unor întreprinderi pentru punerea şi menţinerea în funcţiune a instalaţiilor de brichetare ; fiabilitatea scăzută a instalaţiei hidraulice şi aparatajului electric ; calitatea necorespunzătoare a execuţiei unor componente care intră in alcătuirea pieselor ; neasigurarea pieselor de schimb şi neorganizarea unei activităţi de „service“ de către întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Avind in vedere această situaţie, la 11 mai a.c. a avut loc la Braşov, din iniţiativa guvernului, consfătuirea de lucru privind materialele refolosibile, unde s-au stabilit programe şi sarcini precise la nivel de ministere, centrale şi întreprinderi privind îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu. In mod expres s-a hotărit ca punerea în funcţiune a instalaţiilor restante şi remedierea defecţiunilor la cele existente să se facă în maximum 30 de zile de la data consfătuirii.