Scînteia, iunie 1987 (Anul 56, nr. 13927-13951)

1987-06-01 / nr. 13927

PAGINA 2 COSTURILE OBIECTIVELOR DE INVESTIŢIIREZULTATELE (apreciate) Nl POT ACOPERI­­diminuare substanţial! Nota de plată energetică a investiţiilor înregistrează două rînduri de cheltuieli. O dată, cu prilejul reali­zării noilor capacităţi productive, locuinţe, edificii so­­cial-culturale şi obiective edilitare, prin energia ne­cesară producerii materialelor de construcţii, consu­mată ulterior cu transportul acestora pe şantiere, iar aici, cu execuţia propriu-zisă a lucrărilor. A doua oară, energia este cheltuită în timp, de-a lungul cîtor­­va decenii, prin încălzirea, iluminarea şi funcţionarea aceloraşi capacităţi şi instalaţii în condiţii de tempe­ratură, presiune şi la parametrii riguros ceruţi de des­făşurarea proceselor tehnologice. Deşi diferenţiate în­tre ele, ambele categorii de consumuri sunt importan­te, intervenind cu o pondere însemnată in balanţa energetică a ţării. ’ Reducerea lor la minimum constituie, aşa cum a subliniat în repetate rînduri secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o sarcină economică majoră şi trebuie să formeze obiectul unor preocupări permanente în activitatea tuturor celor care participă la realizarea Investiţiilor. Ceea ce pre­supune ca, în proiectarea lucrărilor, criteriul energetic, evaluarea cu exactitate riguroasă şi limitarea consu­murilor materiale de­ orice fel să devină principii cu­rente de lucru. La rîndul ei, gospodărirea cu grijă a materialelor pe şantiere şi execuţia lucrărilor în con­diţii economice, la un înalt nivel calitativ, capătă va­­ lenţe noi, o greutate specifică deosebită în economi­sirea sub toate formele a energiei. Dar eforturile proiectanţilor şi constructorilor nu pot fi desprinse de producerea şi folosirea pe scară largă a unor materiale de construcţii cu caracteristici su­perioare, ele însele cit mai puţin consumatoare de energie, ieftine şi uşoare, adică moderne în adevăra­tul înţeles al cuvintului. Pe de altă parte, specialiştii sunt unanim de acord că energia consumată în ex­ploatarea investiţiilor este de circa 5—6 ori mai mare decît cea utilizată iniţial, la realizarea acestora. Fant care conferă protecţiei tehnice a clădirilor, instalaţii­lor şi conductelor, precum şi materialelor folosite in acest scop, o poziţie-cheie, hotărîtoare în strategia de lungă durată a economisirii energiei în investiţii. Cum se aliniază cerinţelor puse in faţa ei industria de profil ? Cu ce probleme este confruntată şi ce mă­suri sunt necesare pentru modernizarea propriei pro­ducţii ? Aceasta este tema convorbirii purtate cu in­ginerul NICOLAE PASCU, directorul intreprinderii de materiale izolatoare „Premi“ din Vaslui. Opţiunea fă­cută nu este întimplătoare : fruntaşă în Întrecerea so­cialistă pe anul 1985, poziţie consolidată şi în cursul anului trecut, întreprinderea vasluiană face parte din categoria unităţilor-etalon în amplul proces de per­fecţionare a organizării şi de modernizare a producţiei.­­ Problema înnoirii actualei game de materiale termo, hidro şi fono­­izolatoare este reală şi preocupantă. In abordarea ei trebuie pornit, fără false menajamente, de la situaţia existentă. Situaţie caracterizată prin­­tr-o anumită rămînere în urmă faţă de cerinţele economiei naţionale şi, de ce să n-o spun deschis faţă de realizările pe plan mondial. Aparent, cauzele acestei stări de lucruri sunt­­multiple. La o analiză mai atentă Insă toate converg spre o anumită optică, care rezervă structurii şi ele­mentelor de rezistenţă ale unei con­strucţii ponderea primordială, lăsînd protecţiei termice a acestora un rol periferic. — Ce concluzie practică aţi des­prins din aceste constatări ! — Ne-am propus ca promovarea de noi materiale de izolaţii supe­rioare calitativ să devină axul cen­tral al intregii acţiuni de moderni­zare desfăşurate în întreprinderea noastră. Dar nu numai atît. Am străbătut întregul circuit pe care-l parcurg materialele noastre de la producător, adică de la noi, pînă la şantiere, la utilizator, căutînd bineîn­ţeles soluţii de optimizare a acestui traseu. In consecinţă, am mai in­clus în sfera preocupărilor noastre perfecţionarea tehnologiilor şi utila­jelor folosite în procesul de produc­­­ţie, urmărind şi din acest unghi de vedere reducerea consumurilor ma­teriale şi energetice, în paralel cu creşterea performanţelor şi respec­tarea riguroasă a parametrilor cali­tativi ai noilor produse. In sfîrşit, deoarece executăm în­ regie proprie un volum destul de însemnat de lu­crări de construcţii-montaj, deci de­ţinem o experienţă directă şi în a­­cest domeniu, am încercat să con­tribuim la simplificarea lucrărilor de izolaţii pe şantiere, să eliminăm tehnologiile pretenţioase şi mate­rialele deficitare în execuţie, spo­rind corespunzător gradul de in­dustrializare a lucrărilor. — Cum aţi procedat in mod con­cret ?­­ — Am analizat materialele pro­duse de noi la ora actuală şi le-am inventariat neajunsurile. Bazaţi pe o amplă documentaţie şi pe cercetări proprii în faza de laborator, am fundamentat riguros multiplele ce­rinţe actuale puse în faţa materia­lelor de izolaţii. — Să adincim puţin acest lucru. Cum aţi ajuns la aceste cerinţe ? — Căutînd răspunsuri la cîteva în­trebări esenţiale : ce anume izo­lăm,­pentru că una se cere, de pildă, unei izolaţii la pereţi sau la terase, şi cu totul altceva unei izolaţii la conducte , cît izolăm şi cu ce anume am putea face mai bine acest lucru au fost alte întrebări din aceeaşi suită. De asemenea, pornind de la indicaţiile secretarului general al partidului, de la tendinţa actuală manifestată pe plan mondial, ne-am pus problema de a simplifica izola­ţiile, de a reduce materialele şi e­nergia Incorporată în ele. Am optat, aşadar, pentru materialele hidroizo­­latoare monostrat. O precizare. In prezent, structura unei hidroizolaţii cuprinde, pe lingă materialul izola­tor propriu-zis, diferite suporturi pentru a-l susţine. Este vorba de pînze şi cartoane bitumate — adică de materiale care nu contribuie la creşterea rolului protector, dar în schimb sunt costisitoare. Un alt as­pect preocupant îl constituie spo­rirea duratei de viaţă a izolaţiilor sau, altfel spus, încetinirea procesu­lui de alterare in timp a calităţilor acestor materiale. Strîns legat de această chestiune, am abordat şi problema întreţinerii şi reparării cu uşurinţă a izolaţiilor, mai ales pe porţiuni sau în spaţii limitate, fapt care ne-a determinat să concepem unele materiale sub formă de ele­mente prefabricate. Ceea ce repre­zintă şi pentru constructori un avan­taj indiscutabil, activitatea lor avînd perspectiva să se transforme radical prin montajul acestor prefabricate, cu ciştiguri imense în planul redu­cerii duratelor de execuţie, consu­murilor de manoperă şi de alte ma­teriale ajutătoare, al creşterii ex­cepţionale a productivităţii muncii. — Ne aflăm un al doilea an al ac­ţiunii de modernizare. Putem vorbi acum nu numai despre proiecte, ci şi despre rezultate... —... Care confirmă justeţea orien­tării noastre. Avem nu numai posi­bilitatea reală să îmbunătăţim gama materialelor existente, realizînd al­­tele noi, net superioare, dar să şi diversificăm producţia întreprinde­rii, să abordăm domenii în care nu eram în mod tradiţional prezenţi, aşa cum sunt insonorizanţii pentru industria navală, construcţia de au­tomobile şi tractoare. Am pus la punct reţetele şi producem, e drept in condiţii mai restrînse momentan, trei clase de materiale noi : hidro­­izolatoarele fără suport, termoizola­­toarele cu rezistenţe mecanice mă­rite şi izolaţiile hidro, fono şi ter­mice prefabricate. Cu ele putem acoperi practic întreaga arie a lu­crărilor de izolaţii în construcţii. Şi, un amănunt, aproape toate aceste produse au inclusă în structura lor un material nou, creat de specialiş­tii noştri, şi anume mecabitul. — Ce este mecabitul ?­­ — Pe scurt, este o membrană al­cătuită din cauciuc şi bitum. Ca­racterul lui original constă în faptul că reprezintă, aşa cum spuneam, un material de izolaţii fără suport. In plus, prin folosirea mecabitului, comparativ cu materialele izolatoare clasice, se obţine o productivitate pe şantiere de 2,5 ori mai mare şi o reducere a consumului de bitum la montaj de peste 3 ori. Din compara­ţia cu membranele similare fabri­cate şi folosite de mari firme de peste hotare — mă refer la firma spaniolă Canosa — se poate con­stata cu uşurinţă că parametrii, ce­lelalte caracteristici tehnice ale sale nu sunt cu nimic mai prejos. De alt­fel, mecabitul a şi fost omologat de institutul „ÎNCERC“ din Bucureşti, care elaborează acum Instrucţiunile de folosire in proiectare şi execuţie. — Cit mecabit produceţi la ora actuală ? — In momentul de faţă, o canti­tate destul de redusă, de 400 000 metri pătraţi pe an, datorită faptu­lui că este fabricat într-o instalaţie­­pilot de concepţie proprie, proiec­tată şi realizată în unitatea noastră din utilaje adaptate sau produsa prin autodotare. într-o situaţie si­milară se găseşte şi un alt produs nou, lamelele din vată minerală, pentru care am şi primit solicitări pentru o cantitate de 800 000 mp din partea Ministerului Energiei Elec­trice şi pentru 2 milioane mp din partea Trustului de lucrări speciale şi izolaţii tehnologice din Bucureşti. Fără a intra în alte amănunte, vreau să spun că — și pe plan mondial — aceste lamele sunt folosite masiv la izolarea conductelor cu diametre mari. Le-am utilizat și noi experi­mental la montarea a 100 m de con­ductă de abur la Centrala termo­electrică Holboca, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. De alt­fel, din contactele directe cu mari producători din ţările avansate in domeniu, cunoaştem că montarea materialelor din această clasă se pretează la mecanizarea completă, astfel incit un singur om poate izola definitiv într-o zi 1 km de con­ductă cu diametrul de peste 1 000 mm. — Ce ar trebui făcut pentru ex­tinderea producţiei acestor mate­riale ? — Să construim capacităţi spe­cializate în acest scop. Direct spus, să schimbăm profilul de fabricaţie al întreprinderii printr-un efort de investiţii. Doresc să precizez un lucru : fiecare dintre membrii colec­tivului nostru cunoaşte bine am­plul efort de investiţii susţinut de economia naţională în acest cincinal. Fondurile financiare şi materiale alocate au fost bine chibzuite şi orientate spre lucrări a căror nece­sitate şi oportunitate este temeinic fundamentată. Nu ne-am propus obiective irealizabile şi nu avem pretenţii exagerate. Totuşi, ne-ar bucura dacă preocupările noastre le­gate de înnoirea producţiei de ma­teriale izolatoare ar putea face obiectul unei analize aprofundate privind necesitatea, oportunitatea şi eficienţa.­­ Specialiştii întreprinderii au e­­laborat vreun studiu pe această temă ? — Bineînţeles. Iată principalele sale concluzii : la realizarea noilor capacităţi nu se pun probleme de expropieri sau demolări, iar pu­ţinele construcţii avute în vedere se vor execută în actuala incintă a întreprinderii noastre. De asemenea, nu ridică probleme organizarea de şantier şi cooperarea in zonă. Folo­sirea,în comun a utilităţilor de pe platforma noastră industrială rămî­­ne neschimbată. In sfîrşit, în procesul de producţie vom folosi aproape aceeaşi materie primă. De fapt, ne propunem ca din materia primă cunoscută să realizăm pro­duse cu totul noi. De pildă, elimi­­nind suporturile pentru materialele izolatoare, avem in vedere reprofi­larea şi valorificarea actualei capa­cităţi de ţesături din fire de sticlă, realizînd produse necesare în indus­tria electrotehnică. — Nu v-aţi referit la utilajele teh­nologice cu care ar trebui echipate aceste capacităţi— — Majoritatea covîrşitoare dintre ele va fi executată chiar de către noi, prin autodotare, urmînd ca pentru lucrările de automatizare să primim sprijinul unor unităţi spe­cializate din industria construcţiilor de maşini. Probabil că mă veţi în­treba dacă utilajele preconizate ne sunt strict necesare. Afirm că da. In SSPWtfbBE1­zie tehnologică ridicată, alte tipuri de dozatoare, malaxoare etc., prac­tic alte tehnologii, prin care vizăm, în plus, redu­cerea consumurilor de orice fel. Or, actualele tehnologii şi utilaje nu ne oferă această posi­bilitate. De altfel, în cazul în care vom realiza aceste lucrări de inves­tiţii, cerinţele pentru 95 din locu­rile actuale de muncă se vor schimba complet, iar însuşirea a 2-3 me­serii va deveni o condiţie sine qua non pentru buna desfăşurare a procesului de producţie. Repet ceea ce am mai spus : nu putem emite pretenţia să ni se acorde necondi­ţionat fondurile de investiţii de care avem nevoie, dar sperăm ca solici­tarea şi preocupările noastre să fie riguros analizate. Cristian ANTONESCU Petru NECULA corespondentul „Scrnten­” O PREOCUPARE DOMINANTĂ: înnoirea materialelor de izolaţii Refabricarea produselor Inginerul Stelian Bontescu este, la cei 35 de ani ai săi, ceea ce se cheamă un spe­cialist în plină forţă creatoare. O atestă nu numai faptul că a ob­ţinut titlul de doctor inginer la o vîrstă la care alţii abia îşi pro­pun, dacă îşi propun, acest, proiect. Mai e­­xact, la uutm­ timp după împlinirea pri­melor trei decenii de viaţă. Şi tot ca o re­cunoaştere a capacită­­ţii sale profesionale, de mai bine de trei ani îndeplineşte func­ţia de director tehnic al întreprinderii „Trac­torul“ din Braşov. De ce am schiţat această scurtă fişă biogra­fică ? Pentru că tînărul specialist, împreună cu conducerea uni­tăţii, e pe punc­tul de a da viaţă in cadrul întreprin­derii de aici, intr-o concepţie nouă, celui de-al patrulea „R“ — Refabricarea produ­selor.­­Primii trei „R“ sunt de acum bine cu­noscuţi cititorilor. Ei provin de la cele trei acţiuni de valorifica­re superioară a mate­riilor prime — recu­perare, recondiţionare, refolosire). Sau, mai exact spus, de a pro­mova In procesul de producţie al întreprin­derii „Tractorul“ una din ultimele cuceriri ale tehnologiei mo­derne. „Este vorba — ne spune interlocuto­rul — de o gîndire tehnologică modernă care, simniificînd in­tm­ lucrurile, introdu­ce o concepţie nouă în procesul de producţie, şi anume aceea a reutilizării în pro­porţie tot mai mare a produselor ce urmea­ză a fi scoase defini­tiv dîn circuitul pro­ductiv“. — Iar In cazul în­treprinderii „Tracto­rul“, această gîndire nouă îşi propune să facă acest lucru cu... tractoarele ? — Între­băm noi. „Evident — argu­mentează directorul tehnic. Dar nu ori­cum. Ci printr-o or­ganizare şi o concep­ţie care asigură re­ciclarea în acest fel a unei mari părţi a pro­ducţiei de tractoare şi, bineînţeles, a mate­* 0 IDEE Şl VALOAREA El­ oiilor prime folosite pentru fabricarea lor. într-o hală rezultată din comasarea unor activităţi de producţie şi auxiliare construim o adevărată secţie pentru refabricarea produselor. Este o ac­tivitate cu o eficien­ţă maximă. Experien­ţa noastră de pînă a­­cum, ca şi cea de pe plan mondial, arată că după casarea unui tractor circa 70 la sută din m­ese se pot re­condiţiona şi not re­căpăta — in cadrul unui proces tehnolo­gic adecvat acestei acţiuni — proprietăţi­le iniţiale. Organiza­rea secţiei de refabri­­care pe principiile te­­rotehnologiei va per­mite o desfăşurare a activităţii productive în cadrul acesteia în condiţii deosebit de e­­ficiente. Tractorul re­­fabricat va fi identic cu unul nou. Cu două deosebiri economice esenţiale. Prima : va fi realizat la o valoa­re cu 50 la sută mai mică decit unul nou. A doua : se va con­suma pentru realiza­rea lui o cantitate de metal cu cel puţin 60 la sută mai mică de­cît pentru produsul nou. Deci, eficienţa in cazul refabricării produselor este foar­te ridicată. Calculele care se pot face sînt, de­sigur, convingătoare. Dar mult mai convin­gător este cel pe care l-a anticipat specia­listul braşovean. Şi anume că, o dată cu terminarea construc­ţiei secţiei celui de-al patrulea „R“, între­prinderea va avea ca­pacitatea să refabrice lunar 60—80 de trac­toare. Ceea ce în­seamnă, la nivelul unui an, o economi­sire de resurse mate­riale şi manoperă de... Dar să ne oprim. Vă oferim dv. posibilita­tea să faceţi aceste calcule. Mai impor­tant este — în spiri­tul rubricii de faţă — ca ideea să fie stu­diată şi preluată şi în alte unităţi. Pentru că, intr-o proporţie mai mare sau mai mică, refabricarea produse­lor se poate aplica în aproape toate"d ramuri­le economiei natio­nale. Cu alte cuvinte, al patrulea „R" are drum deschis spre e­­ficientă mult mai mare decit ceilalţi confraţi ai săi. Avem datoria să-i ridicăm la puterea cuvenită. Puterea inteligentei tehnice. Puterea eco­nomisirii resurselor. Puterea eficientei eco­nomice. Constantin PRIESCU SCl NT El A — marti 2 iunie 1987 REZERVELE (încă nevalorificate) UTILIZAREA RESURSELOR LOCALE DE CĂTRE INDUSTRIA MICĂ DIN JUDEŢUL SUCEAVA Industria mică din judeţul Suceava a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare continuă : de la 1,1 miliarde lei în 1980. volumul său de activitate a ajuns în 1986 la peste 2,6 miliarde lei, pentru ca în acest an să se prevadă 3,3 miliarde lei. Creşterile sunt rezultatul. In primul rînd, al interesu­lui manifestat de organizatorii industriei mici locale, îndeosebi de cooperaţia meşteşugărească şi cooperaţia de producţie, achiziţii şi desfacere a mărfurilor, care au extins numărul de unităţi, au modernizat in bună măsură dotările tehnice din atelierele existente, s-au preocupat de creşterea gradului de calificare a forţei de muncă. Tabloul ar fi insă incomplet dacă n-am spune că, la toate acestea, s-au adăugat şi marile disponibilităţi locale de resurse materiale. Pentru că — aceasta este realitatea — din punct de vedere al resurselor locale, judeţul Suceava oferă o paletă foarte largă : de la lemn şi materiale de balastieră pină la culturi de răchită, de la ape minerale pină la fructe de pădure. Varietatea şi bogăţia acestor resurse au permis­ ca, în decursul anilor, o parte din ele să devină sursă de aprovizionare şi pentru marea industrie. Dar toate aceste reuşite nu constituie decît un în­ceput, început ce se cere extins şi amplificat în con­tinuare. Este şi concluzia rîndurilor ce urmează, în care ne-am propus să răspundem la întrebările : Cum se ocupă industria mică de valorificarea resurselor locale care au rămas in aria sa de interese ? Cu ce rezultate ? Un început întîrziat Un important organizator de in­dustrie mică la Suceava îl reprezintă consiliile populare. La începutul acestui an, cind consiliile popu­lare sucevene — mai ales cele din mediul rural — s-au văzut in situaţia că nu pot asigura decît o parte infimă din nevoile populaţiei de produse ale micii industrii — doar 2 (doi !) la sută, adică 10 lei ca valoare, în m­edie pe locuitor, faţă de 500 Iei cît s-a stabilit — a fost nevoie să se înceapă cu... începu­tul. Adică s-a trecut — prin colective de specialişti alcătuite la nivelul ju­deţului — la inventarierea, resurselor locale existente în fiecare localitate. Cu acest prilej s-a constatat că in 79 din cele 90 de comune sucevene nici măcar nu există activităţi de mică industrie ale consiliilor popu­lare (cu excepţia morăritului). Pe un asemenea teren — aproape virgin — soluţiile n-au întîrziat să apară. In comunele Caşvana, Dărmă­­neşti, Dorna, Candreni, colectivele de specialişti au inventariat impor­tante resurse locale din lemn, care ar putea fi prelucrate in industria mică. La Brodina, Straja şi Pălti­­noasa au fost identificate rezerve de materiale de balastieră şi piatră de riu, la Iacobeni — resurse locale de mozaic şi mangal, la Vultureşti — resurse de gresie, la Broşteni şi Cirlibaba — var... şi lista ar putea continua. Ce urmează ? La consiliul popu­lar judeţean suntem­ asiguraţi că in fiecare localitate se vor organiza — în unele au şi început — unităţi specializate de mică industrie, uni­tăţi care pînă la sfîrşitul acestui an vor şi aduce în circuitul economic resurse locale de mai multe milioane de lei. Resurse prelucrate sub formă de bunuri de consum sau alte pro­duse necesare economiei naţionale. Sigur, e mai bine chiar mai tirziu decit niciodată. Dar... In amănunt despre... „mărunţişuri“ Totuşi se pune întrebarea : de ce pînă de curînd industria mică nu s-a ocupat mai stăruitor de valorificarea resurselor locale ? încercăm să răspundem referindu-ne la situa­ţia uneia din cele mai răspân­dite materii prime locale — lemnul. Ei bine, deşi sucevenii au judeţul plin de păduri, duc lipsă de o serie de bunuri de consum realizate toc­mai din lemn. Din această cauză magazinele locale sunt aprovizionate cu diverse articole de uz casnic şi gospodăresc din lemn aduse tocmai din Oradea, Bistriţa-Năsăud, Piatra Neamţ, Braşov, Tulcea ( ! !). Mo­tivul ? Multe ateliere de mică indus­trie practic nu vor să se ocupe de „mărunţişuri“. Piaţa locală, economia naţională au insă nevoie şi de unele şi de altele. Iar antrenarea micii industrii in domeniul producţiei articolelor mărunte, de uz casnic şi gospodăresc — care trebuie să constituie, aşa cum prevede Legea de organizare şi funcţionare a Industriei mici, obiec­tul principal de activitate — nu în­seamnă cîtuşi de puţin condiţii de mai mică eficienţă. Producţia aces­tor bunuri este şi ea rentabilă, în unele cazuri chiar mai rentabilă financiar decit producţia marilor repere şi subansamble. Cu deosebi­rea că, în cadrul producţiei de „mărunţişuri“, trebuie manifestat de către unităţile de mică industrie mai mult interes, trebuie cerce­tate şi analizate piaţa, cerinţele pu­blicului, trebuie căutaţi beneficiarii, trebuie asigurată in permanenţă di­versificarea ofertei — altfel spus, trebuie muncit mai mult şi mai bine. Este, de aceea, de datoria organu­lui judeţean coordonator al micii in­dustrii, adică consiliul popular, de a căuta şi găsi acele soluţii organiza­torice care să determine îmbinarea armonioasă a producţiei bunurilor de consum „mărunte“ cu cele de mai mare valoare, prevenindu-se astfel exclusivismul, exagerările. Am dat exemplul articolelor din lemn, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre alte categorii de bunuri de consum. Bunăoară, în timp ce industria mică din Suceava confecţionează mari subansamble din metal şi tablă, făraşele (de care nu vor să se ocupe) sunt „importate“ de magazinele locale tocmai din... Bucureşti, burlanele şi jgheaburile se aduc de la Iaşi, iar o serie de articole mărunte de confecţii şi ga­lanterie sunt aduse de la unităţi de industrie mică din Arad, Tulcea, Timişoara, Ploieşti, Piteşti, Hunedoa­ra s.a. In total, „mărunţişuri“ de aproape... 100 milioane de lei ! Resurse valoroase rămase... fără valoare Intre obligaţiile industriei mici se află şi aceea de a coopera cu marea industrie in realizarea unor repere şi subansamble necesare fabricaţiei de mare serie. Această cooperare vi­zează, îndeosebi, relaţiile locale dintre mica şi marea industrie, por­­nindu-se de la ideea reducerii chel­tuielilor de transport, a evitării manipulărilor repetate, a Încărcării inutile a capacităţilor de transport. Şi in judeţul Suceava există nu­meroase contracte de cooperare intre marea şi mica industrie, cu rezultate economice favorabile pentru ambele părţi. Iată insă că, în lipsa unei coordonări judeţene a acestor coo­perări, apar şi unele situaţii de ne­înţeles. Astfel, marile întreprinderi locale de mobilă cooperează în tăie­rea geamurilor şi a oglinzilor de decor cu industria mică — nu din Suceava, ci tocmai din... Galaţi. (Oare geamurii din Suceava nu se pricep să taie geamuri şi oglinzi ? !). La rîndul lor, cooperativele agricole de producţie din judeţul Suceava cooperează în realizarea împletituri­lor de răchită nu cu inspectoratul silvic local, ci cu inspectoratele silvice din... Giurgiu şi Brăila. Im­portante rezerve pe linia cooperării locale există şi in cadrul întreprin­derii de utilaje şi piese de schimb din Suceava, unde — cum ne-a in­format directorul unităţii — „sunt numeroase repere care s-ar putea executa cu bune rezultate in indus­tria mică locală“. Necesitatea unei mai bune coordo­nări locale între marea şi mica in­dustrie apare şi în privinţa valorifi­cării materialelor recuperabile şi re­­folosibile, ce se constituie intr-o importantă resursă locală. E adevă­rat, în prezent o serie de resturi textile şi fire de cinepă (ce rări,în în urma proceselor tehnologice din marea industrie) sunt preluate şi pre­lucrate In diverse produse de către industria mică locală. Dar preocupă­rile pe această linie sint departe de ceea ce este necesar și posibil. Semnalând unele neîmpliniri ale Industriei mici sucevene, nu vrem desigur să umbrim rezultatele bune de pînă acum. Credem însă că. In primul rînd consiliul popular jude­ţean, dar şi celelalte organe locale cu atribuţii in acest domeniu trebuie să acţioneze cu mai multă perseve­renţă pentru ca măsurile iniţiate in prima parte a acestui an să fie în­deplinite întocmai şi amplificate în continuare. Incit unităţile de indus­trie mică sucevene să contribuie în mai mare măsură la satisfacerea cerinţelor de bunuri de consum ale populaţiei, prin valorificarea inte­grală şi cu eficienţă ridicată a re­surselor locale de materii prime şi materiale. Mihai IONESCU In secţia de utilaj greu a întreprinderii „Progresul" din Brăila Cum se asigură, cum funcţionează utilajele de pregătire a fierului vechi «. Intr-un articol pe această temă, publicat anterior in ziarul „Scin­­teia“ (nr. 13 913), ne-am referit pe larg la unele aspecte privind nece­sitatea dotării întreprinderilor industriale m­­oare în urma proceselor tehnologice rezultă cantităţi însemnate de materiale refolosibile feroase sub formă de span, straifuri etc. cu utilaje adecvate pentru pregătirea fierului vechi, în vederea livrării acestuia către oţelării. Prezentam cu acel prilej, pe lingă unele rezultate pozitive obţinute de Întreprinderile specializate in fabricaţia utilajelor si Instalaţiilor, destinate pregătirii fierului vechi, şi o serie de neajunsuri existente in acest domeniu, cum ar fi : intîrzierea punerii in funcţiune a instalaţiilor de brichetat span, funcţionarea acestora sub parametrii proiectaţi, lipsa unor piese de schimb, unele deficienţe survenite în activitatea de „service“ pe care are datoria să o acorde principalul furnizor de asemenea utilaje — întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Adîncind inves­tigaţiile noastre de această temă, în ancheta de azi r­e vom opri la unele aspecte concrete privind atit fabricaţia, cît şi exploatarea insta­laţiilor de brichetat span. „La noi merge, la ei nu. Vinovaţi sînt...* ei ?" Principalul producător de instalaţii de brichetat span din ţara noastră este întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Aici a fost omologată şi testată încă de la sfir­­şitul anului 1983 o instalaţie de bri­chetat şpan, pentru ca din 1984 să înceapă fabricaţia de serie a acestor instalaţii destinate unităţilor indus­triale din economie. Aşa cum arătam şi în articolul anterior, din diferite motive, o seria de prese ni funcţio­nează insă nici in prezent. Mai e­­xact, la sfîrşitul lunii aprilie, din 80 de instalaţii de brichetat funcţionau numai 58 şi nici acestea la parame­trii proiectaţi. Cauzele ? Multiple. Mai toţi beneficiarii acuză Întreprin­derea producătoare, susţinind că in­stalaţiile nu funcţionează la para­metrii proiectaţi, că în timpul func­ţionării apar numeroase stagnări da­torate lipsei de fiabilitate a apara­­tajului hidraulic şi electric, precum şi calităţii necorespunzătoare a pâr­tilor mecanice. Producătorul, la rîn­dul său, arată cu degetul către bene­ficiari, acuzindu-i de faptul că nu folosesc raţional utilajele, că nu a­­cordă atenţia cuvenită calificării per­sonalului care lucrează la aceste in­stalaţii ş.a. Cert este un lucru. Pină în prezent s-au investit sume impor­tante pentru ca economia naţională să fie dotată cu instalaţii specializa­te de brichetat şpan, care mai mult stau decît funcţionează. Lucru ilus­trat şi de faptul că de la începutul anului şi pină in prezent, dintr-un plan de circa 100 000 de tone brichete de şpan la nivelul economiei, s-au realizat numai 45 000 tone. Din ce cauză ? Cine sint principalii vino­vaţi ? Furnizorii ? Beneficiarii ? Şi unii şi alţii ? Să prezentăm mai intîi faptele, aşa cum le-am întilnit pe parcursul documentării noastre efec­tuate in mai multe unităţi in care există instalaţii de brichetat şpan. Să începem cu unitatea producă­toare — întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Aici există o gospodărie de şpan dotată cu o in­stalaţie de brichetat şpan executată — fireşte — chiar în cadrul între­prinderii. — Instalaţia funcţionează perfect, ne spune tovarăşul Gheorghe Turle, inginerul-şef al unităţii. Este un utilaj robust, care nu ridică proble­me de proiectare sau la partea con­structivă. Dacă aici merge, de ce nu ar merge şi în alte părţi ? ! — Chiar aşa. De ce aici presa funcţionează, iar la beneficiarii dv. nu ? — Cum să nu funcţioneze — ne răspunde vădit surprins inginerul­­şef. Mergeţi la Ploieşti la întreprin­derea judeţeană de recuperare şi va­lorificare a materialelor refolosibile şi o să vă convingeţi. Lucru pe care l-am şi făcut. La I.J.V.M.R. Ploieşti... surpriză. Instalaţia nu funcţiona. Subingi­­nerul Florin Dobere, şeful gospodă­riei de şpan, ne spune : „Avem ceva defecţiuni la partea electrică, dar să ştiţi că ea funcţionează. E drept, la două-trei zile mai apare cite ceva neprevăzut, dar totuşi merge“. Nu înţelegem prea bine ce înseam­nă acest „merge“, dar probabil că ex­presia vrea să demonstreze că insta­laţia... nu stă. Cu alte cuvinte, chiar dacă ea nu îşi realizează indicatorii planificaţi, dacă brichetează într-o lună numai 150—200 de tone, faţă de 500 tone cît este planificat, înseam­nă că merge. Şi „merge“... chiar bine, comparativ cu instalaţia iden­tică de la întreprinderea de ţevi din Roman. Aici, lucrurile sunt puţin mai complicate, în sensul că transportoa­rele funcţionau şi, surprinzător, în conteiner se aflau turte brichetate. Numai că presa nu... presa, între­băm in lipsa şefului gospodăriei de şpan pe muncitorul Mihai Tudor cum devine cazul. „Eu nu ştiu de­cit că presa a fost pusă în funcţiu­ne din ianuarie 1986 şi că de atunci a mers doar vreo sută de zile“. Ne-am referit la aceste două e­­xemple concrete, dar instalaţiile de brichetat şpan nu funcţionează nici în alte unităţi. Este cazul celor întil­­nite la întreprinderile „1 Mai" Plo­ieşti, de osii şi boghiuri Balş, vagoa­ne Arad, mecanică Braşov, de auto­turisme Timişoara, „Republica" Re­ghin, metalurgică Aiud, de utilaj chimic Găeşti, Şantierul naval Brăi­la. Aşadar, destule exemple conclu­dente pentru a sublinia o realitate — un număr însemnat de instalaţii de brichetat span nu funcţionează. Argumente pro şi contra­ ri totuşi, de ce la Întreprinderea producătoare instalaţia funcţionează, iar la foarte mulţi beneficiari aces­tea stau ? Oare nu cumva presa de la întreprinderea mecanică din Ora­şul Dr. Petru Groza are un regim preferenţial de aprovizionare cu pie­se de schimb, de acordare a asis­tenţei tehnice ? Punem această în­trebare deoarece trebuie să se ana­lizeze cu toată seriozitatea calitatea preselor de balotat şpan şi să se vadă de ce în multe unităţi apar dese defecţiuni la instalaţia hidrau­lică, la partea electrică, de ce slă­beşte in timp rezistenţa utilajelor. Aici nu este vorba de interesul unei unităţi sau alteia, ci de o problemă de maximă importanţă pentru eco­nomia naţională. După cum au sub­liniat mai toţi interlocutorii cu care am discutat în timpul documentării, se impune să se intervină hotărit la partea hidraulică şi pentru simplifi­carea părţii electrice a instalaţiei. Problema, sigur, este complexă. Iată în acest sens şi punctul de ve­dere susţinut de inginerul Petru Pantea, directorul unităţii din Ora­şul Dr. Petru Groza . „ Mulţi beneficiari au comandat la întreprinderea noastră numai pre­sa, considerînd că-şi pot realiza sin­guri, prin autoutilare, celelalte sub­ansambluri. Este cazul întreprinderii constructoare de maşini din Caran­sebeş şi nu numai a ei. Or, ce dove­deşte realitatea. Mai intîi, că instala­ţiile nu au fost puse în funcţiune la termenele stabilite. Apoi, că atunci cind au fost puse in funcţiune au apărut multe nepotriviri. Important este un lucru : dacă tot există o uni­tate specializată, nominalizată de fo­rurile in drept să construiască insta­laţii de brichetat şpan, este bine să se comande in totalitate instalaţia, şi nu numai anumite subansambluri, evitîndu-se astfel improvizaţiile. Cu condiţia, adăugăm noi, ca în­treprinderea producătoare să de­monstreze că, intr-adevăr, poate face acest lucru, că poate executa utilaje fiabile, de bună calitate, la termenele contractuale, că poate livra ritmic, integral piesele de schimb necesare, că este capabilă să acorde asistență tehnică și „service“ ori de cite ori este nevoie. Or, pînă acum, întreprinderea din Oraşul Dr. Petru Groza nu a demonstrat toate acestea. Dimpotrivă, mai deschis sau mai voalat, cu diverse prilejuri, unii reprezentanţi ai întreprinderii au încercat să suplinească unele minu­suri şi deficienţe din propria activi­tate, dînd vina pe beneficiari, care — susţine furnizorul — nu acordă întotdeauna atenţia cuvenită exploa­tării şi întreţinerii acestor utilaje. Se pare că s-a scăpat din vedere un amănunt esenţial — orice utilaj cu adevărat competitiv nu necesită in­tervenţii atît de frecvente, aşa cum, din păcate, se întîmplă cu majorita­tea instalaţiilor de brichetat span produse de întreprinderea din Ora­şul Dr. Petru Groza. In concluzie : Deşi în multe unităţi s-au montat prese de brichetat span, trebuie să subliniem că sunt încă foarte multe instalaţii care nu funcţionează. In­contestabil, mai sunt încă multe lucruri demne de îmbunătăţit în ac­tivitatea unităţilor beneficiare. Dar este absolut necesar să se îmbunătă­ţească şi calitatea preselor. Respon­sabilitatea principală in rezolvarea acestei probleme revine întreprin­derii mecanice din Oraşul Dr. Petru Groza care execută aceste utilaje. Iată de ce considerăm că aceste pro­bleme trebuie privite cu mai mare răspundere de centrala industrială şi ministerul de resort care coordo­nează activitatea întreprinderii me­canice din Oraşul Dr. Petru Groza. Gheorghe IONIȚA PUNCTUL DE VEDERE AL CENTRALEI DE RECUPERARE ŞI VALORIFICARE A MATERIALELOR REFOLOSIBILE Pe lingă unităţile industriale, instalaţii de brichetat span au fost livrate şi întreprinderilor specializate ale Centralei de recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile. Cum funcţionează ele ? Am solicitat amă­nunte în acest sens tovarăşului Sorin Buligescu, direc­torul tehnic al centralei.­­ Pozitiv este că s-a trecut la brichetarea şpanului, cu avantajele tehnologice şi economice pe care le aduce, folosirea acestei resurse in producţia de oţel, precum şi faptul că în ţara noastră s-a asimilat o sistemă de maşini capabilă să realizeze brichetarea şpanului. Este adevărat însă că nu s-au pus încă în funcţiune toate capacităţile prevăzute, iar unele, instalaţii nu lucrează corespunzător. Situaţia se datoreşte mai multor cauze, de altfel aşa cum rezultă şi din ancheta ziarului „Scîn­­teia“, şi anume : lipsa de preocupare a unor întreprin­deri pentru punerea şi menţinerea în funcţiune a in­stalaţiilor de brichetare ; fiabilitatea scăzută a insta­laţiei hidraulice şi aparatajului electric ; calitatea ne­corespunzătoare a execuţiei unor componente care in­tră in alcătuirea pieselor ; neasigurarea pieselor de schimb şi neorganizarea unei activităţi de „service“ de către întreprinderea mecanică din Oraşul Dr. Petru Groza. Avind in vedere această situaţie, la 11 mai a.c. a avut loc la Braşov, din iniţiativa guvernului, consfă­tuirea de lucru privind materialele refolosibile, unde s-au stabilit programe şi sarcini precise la nivel de ministere, centrale şi întreprinderi privind îmbunătă­ţirea activităţii în acest domeniu. In mod expres s-a hotărit ca punerea în funcţiune a instalaţiilor restante şi remedierea defecţiunilor la cele existente să se facă în maximum 30 de zile de la data consfătuirii.

Next