Scînteia, iulie 1987 (Anul 56, nr. 13952-13978)
1987-07-01 / nr. 13952
SCINTEIA - miercuri 1 iulie 1987 PROBLEMELE PLANULUI Azi despre PRODUCŢIA DE ANVELOPE Practic, industria românească de anvelope a căpătat ritmuri superioare de dezvoltare in ultimele două decenii. Astfel, pe harta ţării au apărut noi unităţi de profil la Caracal, Drobeta- Turnu Severin şi Zalău, iar capacitatea de producţie a unităţilor mai vechi, „Danubiana" Bucureşti şi „Victoria" Floreşti, a crescut considerabil. Concomitent, printr-un remarcabil efort de cercetare, s-a realizat o importantă dezvoltare a unităţilor menite să asigure din resurse proprii baza tehnico-materială necesară producţiei, eliminîndu-se importul ; ne referim la industria cauciucului sintetic, a materialelor textile şi a celor metalice, la industria de utilaje şi maşini specifice. Ca urmare, in aceşti ani, treptat, s-a reuşit nu numai să se producă in ţară anvelopele de care a fost nevoie, ci şi să se participe tot mai eficient cu aceste produse la circuitul mondial al valorilor materiale. Pe măsura condiţiilor create, sarcinile care revin industriei de anvelope sunt, fireşte, deosebit de importante, de mobilizatoare. De altfel, ca în toate ramurile economiei, şi in industria de anvelope cuvîntul de ordine trebuie să îl reprezinte, aşa cum a subliniat secretarul general al partidului la recenta Plenară comună a Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii şi a Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale, realizarea în cit mai bune condiţii a planului, la producţia fizică, intrucit numai pe această bază se poate asigura îndeplinirea celorlalţi indicatori de plan. Cum au fost onorate, în industria anvelopelor, sarcinile de plan pe primul semestru al anului? Ce probleme se ridică pentru îndeplinirea integrală a prevederilor la producţia fizică ? Cauzele aşa-zis obiective şi realitatea din secţiile de producţie Directorul comercial al întreprinderii de anvelope din Drobeta-Turnu Severin, economistul Augustin Popescu, este foarte necăjit : „ Avem în stoc 2 500 anvelope gigant, care nu pot fi livrate beneficiarilor din lipsa valvelor necesare pentru camerele de aer, încă de la 27 mai 1985 s-a solicitat la I.A.M.C. Otopeni asimilarea valvei necesare şi s-au comandat 20 000 bucăţi. Au urmat zeci de telexuri, s-au stabilit noi şi noi termene de livrare, dar valvele respective nu le avem nici astăzi, după mai bine de doi ani. Consecinţele : producţie în stoc, blocaj financiar, in esenţă — pagube. Să mai adaug şi faptul că în realizarea producţiei curente ne mai confruntăm cu greutăţi în aprovizionarea cu anumite materiale absolut necesare producţiei, cum ar fi cauciuc, ultrasil VNI-3, valcaciţi, oxid de zinc. Aşa se explică nerealizarea planului la producţia fizică. Foarte convingător s-a dorit a fi directorul comercial. Cu pe ce să închidem carnetul de reporter şi să-i dăm dreptate, punînd pe seama cauzelor obiective nerealizarea planului. Curiozitatea profesională ne-a îndemnat însă să mergem în secţiile de producţie, să discutăm şi cu alţi interlocutori, să citim şi alte documente referitoare la situaţia întreprinderii. Şi iată ce aveam să aflăm: deşi este o unitate nouă, cu dotare tehnică modernă, aproape la toate locurile de muncă se lucrează cu productivitate foarte redusă , se simte acut lipsa a circa 200 de muncitori în meserii de bază, cum sunt cele de operatori chimişti, electricieni, mecanici şi lăcătuşi. Cu cei 138 de oameni aflaţi la un curs de calificare nu se va rezolva problema. Pe fondul unor neajunsuri în respectarea ordinii si disciplinei, in perioada care a trecut din acest an s-a înregistrat un număr atît de mare de absente nemotivate care echivalează cu o producţie de circa 167 anvelope gigant sau 691 anvelope spate tractor. 'In fata acestor date, tovarăşul Mîşu Petculescu, secretarul comitetului de partid şi preşedinte al consiliului oamenilor muncii, este de părere că trebuie acţionat, în continuare, cu exigenţă pentru creşterea răspunderii fiecărui muncitor în îndeplinirea sarcinilor de producţie. Intr-adevăr, aşa trebuie acţionat. Dar nu — în continuare — ca pînă acum, ci desfăşurînd o activitate politico-educativă eficientă, cu mai multă convingere şi insistenţă. O altă categorie de probleme cu care acest colectiv se confruntă sînt cele tehnice. Şi ceea ce trebuie să se înveţe mai bine în această privinţă şi să se respecte riguros sunt regulile de întreţinere şi reparare a utilajelor. Aceasta deoarece la 23 de maşini şi utilaje, între care maşinile de asamblat completuri şi maşinile de tăiere a cordului textil, nu s-au făcut reparaţiile şi reviziile curente planificate. Dar nici reparaţiile efectuate nu sunt de cea mai bună calitate, pentru, că nu s-au asigurat o serie de piese de schimb: pompe de injecţie şi hidraulice, frine electromagnetice şi roţi melcate. Aşa s-a ajuns, de exemplu, ca piesele de vulcanizare să aibă un indice de utilizare incredibil de redus... de numai 47 la sută. Cu îndreptăţire ne întrebăm : cu asemenea indici de utilizare cînd vor fi amortizate aceste dotări tehnice ? Totodată, se cuvine să precizăm că şi fiabilitatea unor utilaje, subansamble sau dispozitive este necorespunzătoare. Este cazul preselor de vulcanizat care se defectează frecvent din cauza reductoarelor de turaţie fabricate la „Neptun“ Cimpina. Acelaşi producător este făcut răspunzător de defecţiunile care apar la grupurile conice ale reductoarelor pentru valturi. Se cuvin enumerate in această categorie si frînele electromagnetice produse de întreprinderea mecanică din Cugir, regulatoarele pneumatice de la I.E.P.A.M. Bîrlad, contactoarele electrice de la ,,Electrocontact“ Botoşani, sistemele rotative de etanşare cu pastile de grafit şi altele. Ce se întreprinde pentru remedierea acestor neajunsuri ? Se retrimit la furnizori unele subansamble defecte, se expediază telexuri, adrese, scrisori. Dar poate că ar mai trebui să se facă ceva, și anume să se pună la punct un compartiment mecano-energetic, puternic, capabil să rezolve cu forţe proprii o serie de probleme tehnice, cerîndu-se în acest scop sprijinul unităţilor cu experienţă din cadrul centralei. In final, reţinem cîteva cifre care contrazic şi ele afirmaţiile făcute de directorul comercial al unităţii : lipseşte cauciuc, dar consumul normat s-a depăşit cu 17,9 tone ; nu există cord textil, dar consumul planificat a fost depăşit cu 3 tone , situaţie ce se repetă şi la negru de fum, la care s-a utilizat peste norme 71,8 tone. Aşa incit, fără a nega greutăţile ,,obiective“ prezentate la început, este limpede că neajunsurile interne sunt cauza esenţială a nerealizării planului, care nu ar fi putut fi estompate chiar dacă s-ar fi asigurat toate resursele materiale solicitate. (Virgiliu Tătaru). re : utilajele de la linia de profilare 2 au scurgeri de ulei ; la secţia de confecţii se lucra cu productivitate scăzută datorită neintroducerii in reteta de amestec a unor răşini adezive ; presele de vulcanizare (mai ales garniturile) se defectează des, în principal ca urmare a alimentării cu intermitente cu abur de la întreprinderea vecină , întreţinerea şi repararea utilajelor sunt de slabă calitate. Iată si alte consemnări, de data aceasta din documentele Întreprinderii : intr-un singur trimestru s-au „pierdut“ 53 703 ore-ori bune de lucru din cauza absentelor nemotivate si concediilor fără plată , jumătate din specialiști sunt.. stagiari. Alarmat de situaţia întreprinderii, consiliul de control muncitoresc al comitetului judeţean de partid a făîn mod surprinzător, in unităţile investigate, deşi planul nu a fost realizat integral, există o serie de dificultăţi in desfacerea producţiei. De ce ? Iată ce ne-a relatat tovarăşul Gheorghe Iovan, inginer-şef la întreprinderea „Danubiana“ din Capitală : „Planul la producţia fizică nu l-am realizat integral la un singur sortiment, la care pe piaţa internă nu avem asigurată desfacerea. Mă veţi întreba, desigur, de ce nu-l oferim la export ? Explicaţia este simplă : este vorba de anvelope diagonale, deci a unor anvelope a căror construcţie este demodată. Pentru a trece la noi tipuri de anvelope, cerute la export este necesar să realizăm o modernizare de fond a producţiei. Avem un program excelent în această privinţă, de altfel „Danubiana“ va trebui să fie unitate-etalon pe ramură. Insă materializarea măsurilor este intîrziată, documentaţia este de abia în curs de avizare, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca in acest an să putem citi la rîndu-i o analiză din care s-a desprins că unele cadre tehnice sau factori de conducere din unitate se ocupă mai mult de hirtii, nu supraveghează fluxul tehnologic, se ţin frecvent şedinţe numite „operative“, dar de fapt foarte lungi şi ineficiente, timp în care nimeni nu mai conduce şi controlează producţia. Bunăoară, chiar în ziua documentării noastre biroul executiv a dezbătut prelungit problema... întocmirii unui program de rentabilizare a întreprinderii. Desigur, este bine, este necesar să se discute această problemă. Este însă limpede că orice efort de rentabilizare trebuie să înceapă cu punerea la punct a activităţii productive, cu asigurarea condiţiilor pentru realizarea planului. (Mihai Grigorescu(ă), beneficia de roadele acestei acţiuni". Un fapt singular intirzierea la care se referă inginerul-şef ? Nicidecum. Corespondentul „Scinteii“. Eugen Teglaş, ne informează că la întreprinderea de anvelope din Zalău, bunăoară, o măsură importantă, scadentă încă de anul trecut — modernizarea unor prese de vulcanizat anvelope — nu a prins nici pînă acum viaţă, intrucit întreprinderea „23 August“ din Bucureşti nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în acest sens. Programul de modernizare al întreprinderii de anvelope din Caracal, subţire în conţinut, se desfăşoară anemic. Se întrevede doar modernizarea unei prese de vulcanizare şi a unei maşini de confecţionat. Un adevăr se verifică pe deplin : modernizarea nu reprezintă o acţiune in sine, ci, prin efectele pe care se scontează, este strins legată de rezultatele concrete ale producţiei, nu numai de cele ce vor veni peste ani, ci in primul rind de cele ale perioadei actuale. Modernizarea - deocamdată - abia în faza de bune intenţii Informare sau justificare? , într-o „notă de probleme“ întocmită de conducerea întreprinderii de anvelope din Caracal şi înaintată centralei de resort se enumeră printre cauzele nerealizării planului la producţia fizică dificultăţile în aprovizionarea cu materii prime şi, mai ales, calitatea necorespunzătoare a unora din acestea. N-am înțeles, mărturisim, rostul acestei note trimise recent pe adresa centralei. Nu cunoștea centrala aceste probleme ? Atunci de ce a fost informată atît de tîrziu ? Mai degrabă credem că adresa respectivă are nu atit un rol informativ, cu... justificativ. Pentru că, intr-o discuţie cu ing. Dan Ionescu, directorul întreprinderii, aflăm că ar mai trebui puse în discuţie cel puţin încă două neajunsuri, şi anume : indicele scăzut de folosire a utilajelor şi calificarea redusă a personalului muncitor (cu două categorii mai mică decit cea medie a lucrărilor). Ce reflectă în această privinţă un control efectuat de inspecţia fondurilor fixe ? Deşi cu o dotare nouă, care pune, de regulă, probleme la început, în luna aprilie unitatea nu avea mecanic-şef (intre timp a fost încadrată o persoană pe această funcţie) ; la secţia de semifabricate lucrează mulţi tineri fără indemîna Incercînd o sinteză a investigaţiilor, se desprind cîteva concluzii : • Rămînerea în urmă faţă de plan la producţia de anvelope se explică în primul rind prin existenţa unor neajunsuri in organizarea şi conducerea activităţii economice a intreprinderilor şi numai după aceea prin aprovizionarea necorespunzătoare cu unele materii prime. • Anumite dificultăţi legate de desfacerea producţiei se datoresc, de asemenea, unor factori interni, şi ar fi putut fi prevenite dacă s-ar fi luat din timp măsuri hotărite pentru adaptarea producţiei la anumite sortimente, in funcţie de tendinţele şi cerinţele pieţei externe. • îndeosebi întreprinderile noi se confruntă cu mari greutăţi, nu au reuşit să prindă ritmul, să-şi constituie colective închegate, care să respecte intru totul rigorile ordinii şi disciplinei muncii. Or, experienţa bună a colectivelor mai mature din cadrul centralei sau din alte unităţi din fiecare judeţ trebuie să migreze spre aceste noi întreprinderi. In legătură cu aceasta, se cuvine relevată cerinţa implicării mai directe atit a organelor locale de partid şi de stat, cit şi a centralei de resort in activitatea unităţilor respective. Acestea trebuie sprijinite nu numai pentru soluţionarea unor probleme tehnice şi de aprovizionare, ci mai ales pentru asigurarea şi calificarea forţei de muncă. • Cea mai mare atenţie trebuie să se acorde înfăptuirii programelor de perfecţionare a organizării şi modernizare a producţiei. Dat fiind că, aşa cum s-a putut observa, în investigaţii s-au ridicat o serie de probleme care implică intervenţia centralei, ne propunem să prezentăm, intr-un număr viitor al ziarului, punctul de vedere al factorilor de răspundere din Centrala industrială de prelucrare a cauciucului. Grupaj realizat de Corneliu CÂRLAN Pentru ca termocentrala Rovinari să producă la nivelul posibilităţilor (Urmare din Pag. I) temeinică pregătire a personalului nu poate fi asigurată o funcţionare normală la parametrii optimi ai utilajelor. Am reţinut o serie de acţiuni ce se întreprind pentru perfecţionarea pregătirii profesionale. Dacă pe hîrtie lucrurile stau cit se poate de bine, nu aceeaşi situaţie se regăseşte în practică. Orele de pregătire se desfăşoară cînd se poate şi au un caracter formal, de multe ori au o tematică improvizată şi se ţin de către lectori de ocazie. în aceeaşi manieră au loc şi examinările semestriale. Unele cadre de conducere din termocentrală încearcă să motiveze această situaţie invocînd problemele la zi, numeroase şi presante. O bună parte dintre acestea nu sunt cauzate tocmai de insuficienta pregătire profesională. S-au făcut mari eforturi financiare pentru realizarea acestui obiectiv energetic, se cheltuiesc importante fonduri pentru modernizarea, întreţinerea şi reparaţia periodică a utilajelor. Nu în aceeaşi măsură există preocupare pentru domeniul exploatării — unde factorul hotăritor este omul, căruia i se încredinţează valori productive de zeci de milioane de lei. Fiecare la locul său de muncă trebuie să acţioneze cu răspundere, să aibă o înaltă conştiinţă profesională, iniţiativă, să se încadreze in ordinea şi disciplina specifice acestui sector. Se impune ca aceste exigenţe să devină trăsături comune ale tuturor oamenilor muncii de la termocentrala Rovinari. La serviciul programare, urmărire, reparaţii este un du-te-vino continuu. Telefoanele sună Întruna. Apeluri la furnizori pentru urgentarea livrării unor materiale sau echipamente. Solicitări adresate proiectanţilor pentru trimiterea anumitor detalii cu privire la modernizările agregatelor. Aici, în cadrul acestui serviciu se urmăresc şi piesele de schimb pentru întreţinere şi reparaţii. — Cine stabileşte necesarul de piese ? — Pentru fiecare agregat energetic avem o listă de repere primită de la furnizori, de la institutele de proiectare sau de la Întreprinderea „Energoreparaţii“ Bucureşti, precizează ing. Helmut Ersch, şeful serviciului. Pentru reparaţiile accidentale care au o pondere mare şi pentru reviziile curente, anual se stabileşte necesarul de piese pe baza căruia serviciul de aprovizionare încheie contracte cu diferiţi furnizori. — Am adresat întrebarea de mai sus intrucit în depozit se află piese de schimb în valoare de sute de milioane de lei, în timp ce la numeroase comandamente se fac intervenţii pentru asigurarea unui stoc minim de siguranţă. — Intr-adevăr in depozit se află un volum important de piese, unele într-o cantitate mai mult decit suficientă, in timp ce altele lipsesc. In cercăm să punem ordine în evidentele noastre si să solicităm echipamentele de reală necesitate. O situaţie cu totul ieşită din comun am găsit la depozitul de piese de schimb al termocentralei. Pe sute de metri pătraţi sunt aruncate unele peste altele instalaţii, echipamente, ţevi, materiale. Neavizat, eşti tentat să crezi că este un depozit de fier vechi şi nu unul de piese de schimb. Un adevărat muzeu în aer liber, în care fiecare exponat a fost depus sfidînd orice regulă de aşezare firească, întâmplarea face să găsim o serie de roţi dinţate solicitate de urgenţă prin Intermediulziarului „Scinteia“ in urmă cu trei ani. Acum zac îngropate în pământ. Alături rulmenţi, axe, palete, motoare, pompe, ventilatoare ş.a. Multe dintre aceste piese sunt deteriorate tocmai datorită proastei depozitări. Nimeni nu ştie ce conţine in totalitate depozitul. Atunci, cum poate fi găsit un echipament ? Ara reţinut procedeul : Cind ai nevoie de o piesă te urci in cabina macaragiului şi „survolezi“ de cîteva ori suprafaţa de depozitare. Dacă ai noroc o găseşti. Dacă nu, se comandă de urgenţă la furnizor, care trebuie să răspundă prompt fiindcă este vorba de Rovinari. O situaţie nefirească, care persistă de ani de zile. Actuala conducere a Întreprinderii a Încercat să ofere unele explicaţii cu privire la acest subiect. Se invocă motivul că inca din faza de proiectare a termocentralei nu s-a prevăzut un depozit corespunzător. în prezent se încearcă unele retuşuri timide. Şi consecinţa este vizibilă. Un lucru se cuvine amintit : ultima capacitate la această centrală a intrat in 1979, în decurs de opt ani nu s-a putut găsi nici o soluţie pentru depozitarea pieselor . La Rovinari nu s-a dus lipsă de controale, de îndrumări din partea conducerii Ministerului Energiei Electrice, a organelor locale de partid. Nimeni să nu fi văzut depozitul aflat la 50 metri de sala maşinilor ? Greu de crezut. Desigur că soluţionarea problemelor legate de funcţionarea termocentralei la capacitate trebuie să ocupe un loc prioritar, dar nu pot fi neglijate aspectele aduse în discuţie care in ultimă instanţă contribuie şi ele la atingerea aceluiaşi scop. Aşteptăm o intervenţie promptă şi eficientă pentru a curma această stare necorespunzătoare, pentru a aduce lucrurile pe făgaşul lor normal și a antrona spiritul gospodăresc în administrarea unor importante valori materiale. Dacă metalurgia românească se prezintă astăzi ca o industrie modernă din punct de vedere al potenţialului tehnic este şi ca urmare a activităţii Institutului de cercetări metalurgice — I.C.E.M. — care a contribuit permanent la promovarea progresului tehnic, a unor tehnologii şi procedee de cel mai înalt nivel ştiinţific. Dacă metalurgia si siderurgia sunt major implicate in obţinerea salturilor calitative pe care şi le propune industria construcţiilor de maşini este şi pentru că institutul de cercetări de profil, împreună cu specialiştii din combinatele siderurgice, şi-a asumat dificila sarcină de a realiza în ţară o gamă largă de oţeluri speciale şi înalt aliate. Dacă în combinatele siderurgice ale ţării resursele energetice şi de materii prime sunt, la ora actuală, folosite cu o mai mare chibzuinţă şi rigoare, aceasta se datorează şi specialiştilor de la I.C.E.M., care au conceput si elaborat o serie de soluţii originale, ce determină diminuarea consumurilor. . readucerea în circuitul economiei a unor dintre resursele secundare. Iată, in linii esenţiale, domeniile in care I.C.E.M.-ul a înregistrat o serie de reuşite ce aveau să-l situeze pe primul loc în întrecerea socialistă desfăşurată anul trecut, îndreptăţind astfel decernarea „Meritului Ştiinţific“ clasa I. Propunindu-ne să reflectăm aplicabilitatea concretă şi beneficiile ce decurg din soluţiile conturate în ultimul timp, am avut pentru început o discuţie cu directorul institutului, dr. ing. Cornelia Rizescu, rugîndu-l să ne prezinte, înainte de toate, direcţiile în care sunt orientate tematicile de cercetare ale institutului. — Activitatea noastră este orientată spre traducerea în viaţă a documentelor programatice ale Congresului al XIII-lea al partidului cu privire la asigurarea oţelului si aliajelor speciale necesare economiei intr-o gamă mult diversificată, cu grad avansat de prelucrare şi condiţii deosebite in ceea ce priveşte nivelul caracteristicilor fizico-mecanice şi al structurii. Aceste obiective fac parte dintr-un amplu program a cărui înfăptuire se bucură de sprijinul şi îndrumarea permanentă a Comitetului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, personal din partea tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşesscu. Colaborarea strinsă între cercetarea metalurgică şi proiectarea tehnologică de profil, cu specialişti din fizică, chimie, construcţii de maşini şi, mai cu seamă, cu cadrele tehnico-inginereşti din unităţile metalurgice a dus la modernizarea fluxurilor tehnologice din siderurgie prin dotarea cu instalaţii complexe, moderne realizate prin efort propriu; în acest fel, problemele rezultate din programele speciale privind materialele necesare energeticii nucleare, aeronauticii, forajului marin şi de mare adincime, chimiei, electrotehnicii şi electronicii capătă conţinut şi valenţe noi. Cercetarea ştiinţifică desfăşurată intens la I.C.E.M. a avut rezultate remarcabile, contribuind activ la promovarea progresului tehnologic în metalurgia românească, astfel incit aceasta să se plaseze permanent la un nivel de virf. Dintre indicatorii de eficienţă care au cîntărit greu în balanţa aprecierilor în întrecerea socialistă dintre institutele de cercetări, reţinem : pentru fiecare leu cheltuit in activitatea de cercetare rezultă în producţie un efect economic de 12 lei. Şi, de asemenea, producţia realizată în industria metalurgiei şi siderurgică cu aportul cercetării se ridică la poltu un miliard de lei pe an Sunt cifre care prin ele însele vorbesc despre valoarea muncii la I.C.E.M., de faptul că în laboratoarele acestei unităţi de cercetare nu se face deloc economie la o materie primă mai subtilă, invizibilă, dar absolut necesară producerii oţelului : inteligenţa. Creaţia tehnico-ştiinţifică pe care suntem înclinaţi să ne-o reprezentăm ca pe o activitate misterioasă, desfăşurată sub forma unor neaşteptate revelaţii, are aici un caracter continuu şi firesc, asemenea celorlalte îndeletniciri cotidiene. In momentul de faţă, in cele 12 laboratoare ale institutului se lucrează, individual sau în colectiv, la rezolvarea a peste 300 de teme de cercetare, contribuţia lor la producţia industriei metalurgice urmînd — în cazul unei reuşite depline — să se dubleze faţă de anul precedent. Şi reuşita va fi, fără îndoială, deplină, deoarece şi pînă acum cercetătorii I.C.E.M.-ului au dat dovadă de inventivitate si spirit practic in realizarea unor noi tipuri de oteluri şi aliaje speciale pentru industriile de virf, în conceperea unor tehnologii originale ce intervin in procesele metalurgice si siderurgice, în elaborarea unor produse refractare utilizing materii prime existente în ţară etc. Se poate spune, fără teama de a greşi, că toate colectivele de cercetători în domeniul metalurgiei îşi desfăşoară activitatea privind continuu spre viitor, atitudine care marchează, de altfel, o concepţie nouă, evoluată in domeniul cunoaşterii ştiinţifice si progresului tehnologic. Iată ce ne spune în acest sens dr. ing. Liviu Grecu, cercetător in cadrul laboratorului oţeluri : „Suntem angrenaţi cu toate forţele în realizarea unor noi tipuri de oţeluri speciale necesare industriilor de virfospecialităţi care pină acum erau realizate în lume doar de cîţiva producători consacraţi. Oţelurile produse încorporează cele mai noi tehnologii, cum sunt tehnica vidului în etapele de elaborare primară, retopirea electrică sub strat de zgură sau un vid ca etapă de topire secundară, respectiv extrudarea ca procedeu de deformare plastică. Calitatea materialelor realizate este caracterizată prin niveluri înalte de puritate, reproductibilitatea caracteristicilor mecanice, rezistență ridicată la oboseală etc“. De la șeful laboratorului de metalurgie fizică, dr. ing. Traian Dumitrescu, aflăm că în programul de muncă al acestui colectiv figurează cercetări in vederea asimilării unor materiale necesare economiei naţionale pentru eliminarea importurilor, printre care : produse plate pentru industria nucleară, sîrme de foarte înaltă rezistenţă pentru industria de autoturisme, benzi înguste pentru industria chimică ş. a. O altă direcţie de cercetare care stă in atenţia laboratorului constă în fundamentarea tratamentelor termice necesare asimilării sortimentelor de materiale speciale destinate industriei petroliere, pentru producţia de echipamente energetice şi altele. Colectivul laboratorului de aliaje speciale, arată ing. Petre Marcu, abordează probleme de o complexitate deosebită, permiţînd realizarea pentru prima dată in ţară a unor produse sau procedee la nivel mondial. Astfel, în cadrul laboratorului se studiază noi procedee de purificare prin filtrare a aliajelor primare sau secundare de aluminiu în scopul eliminării impurităţilor gazoase, oxidice, sau de sodiu din metalul topit, realizarea — în colaborare cu unităţi ale industriei electrotehnice — a unor noi sortimente de materiale cu dilatare controlată, cu proprietăţi termoelectrice deosebite în scopul diminuării in continuare a importurilor. Remarcabile sunt si realizările celorlalte laboratoare. „Implicarea directă, nemijlocită și promptă în problematica economică de cea mai mare actualitate, ne spune dr. ing. Constantin Ionescu, director adjunct ştiinţific al institutului, este întemeiată pe strinsa şi complexa colaborare cu IPROMET, cu marile combinate siderurgice ale ţării, cu unităţile care construiesc şi modernizează întreprinderile siderurgice, cu o serie de întreprinderi din ramura construcţiilor de maşini şi electrotehnicii, cu un mare număr de unităţi de cercetare de diferite profiluri. în acest fel am reuşit, de cele mai multe ori, să diminuăm considerabil nu numai intervalul de timp necesar implementării rezultatelor cercetărilor în activitatea productivă, ci şi cel afectat activităţii propriu-zise de cercetare. Mă voi rezuma la un singur exemplu, ce constituie, de altfel, si un record de operativitate în activitatea noastră. La inceputul acestui an am primit din partea secretarului general al partidului sarcina realizării oţelurilor necesare construcţiei echipamentelor energetice. în acest scop, pentru creşterea fiabilităţii instalaţiilor s-a pus problema realizării unui stand de încercare a registrelor de ţevi. Prin colaborarea cu Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică, pentru echipamente energetice, cu întreprinderea de ţevi „Republica“ şi întreprinderea „Vulcan“ au fost realizate în circa 90 de zile oţelul necesar, ţeava respectivă , ce a constituit o prioritate a industriei metalurgice, cit şi echipamentul necesar“. Institutul de cercetări metalurgice din Bucureşti se înscrie, prin întreaga lui activitate, pe traiectoria avintată a ştiinţei şi tehnicii româneşti. Specialiştii care lucrează aici sunt angajaţi intr-o entuziastă şi permanentă acţiune pentru ridicarea metalurgiei româneşti pe trepte calitativ superioare, contribuind astfel la progresul necontenit al economiei naţionale. Vlaicu RADU MEREU CU UN PAS ÎNAINTEA CERINŢELOR PRODUCŢIEI însemnări de la Institutul de cercetări metalurgice întreprinderea „Laminorul" din Brăila. Aspect de la pupitrul de comandă al laminorului nr. 2 Foto : E. Dichiseanu ÎN ACTUALITATE - FURAJELE O demonstraţie care arată şi vecinilor că se poate dacă vrei! Judeţul Mureş a obţinut, în ultimii ani, rezultate bune in dezvoltarea zootehniei. Să notăm, între altele, faptul că acest sector deţine acum o pondere de 52 la sută în totalul producţiei agricole. Şi în ce priveşte încărcătura de animale la 100 hectare teren agricol situaţia se prezintă bine, revenind 120 unităţi vită mare în I.A.S. şi 54 în sectorul cooperatist. în ceea ce priveşte producţia de lapte, se estimează că se vor realiza in acest an circa 3 000 litri, in medie, de fiecare vacă în sectorul de stat. Cooperativa agricolă Sîntana de Mureş este una din unităţile care are cea mai mare încărcătură de animale din cadrul consiliului agroindustrial Tîrgu Mureş. Ea deţine 1 348 taurine, din care 634 — efectivul matcă. Baza furajeră este asigurată de cele 120 hectare păşuni în raza comunei, iar în arabil cultivă 64 hectare cu leguminoase (lucernă şi trifoi), 25 hectare — cu rădăcinoase, 20 hectare — cu sfeclă furajeră, 5 hectare — cu gulii furajere, restul constituindu-i ierburile cultivate şi porumbul siloz în ogor propriu. Aceste suprafeţe, in general, nu sunt nici mai mari, nici mai mici decit in alte unităţi cu o încărcătură de animale şi condiţii climatice asemănătoare. Dimpotrivă. Dacă e să o raportăm exclusiv la suprafaţa păşunabilă (peste 10 capete taurine la hectar) în raport cu alte unităţi, încărcătura de animale este chiar foarte mare. In pofida acestui lucru, la cooperativa agricolă Sîntana de Mureş animalele sunt furajate cu raţii in funcţie de producţiile planificate. Explicaţiile sunt mai multe. Aici se acordă o mare atenţie îngrijirii sistematice a pajiştilor şi organizării raţionale a păşunatului. Pentru început, reţinem aprecierea inginerului Marin Chioreanu, şeful fermei zootehnice: „Cu o păşune lăsată in voia soartei şi un păşunat «de-a valma», la intîmplare, ar fi însemnat ca în perioada verii, să ne epuizăm nu numai toate rezervele de masă verde, din mare parte şi alte resurse“. Calculele specialiştilor arată că pajiştile bine întreţinute asigură atit fin de bună calitate pentru perioada de stabulaţie, cit şi iarbă din abundenţă pe păşuni in timpul verii. Ca urmare, la C.A.P. Sîntana de Mureş, sporul mediu in greutate realizat zilnic la tineretul bovin se ridică la 500—600 grame. Sporeşte, an de an, şi cantitatea de lapte livrată la fondul de stat. Sunt rezultate bune dacă avem în vedere că in timpul păşunatului îngrijirea unui animal nu costă decit 4,50 lei pe zi. In 1988 litrul de lapte a fost obţinut cu 3,55 lei, urmînd ca in acest an să fie realizat cu numai 3,02 lei. Faptul că aceasta unitate asigură in tot cursul anului o bună furajare a animalelor are şi o altă explicaţie : obţinerea unor producţii constant bune în sectorul vegetal, care-i permite utilizarea pe scară largă, in locul finului, a subproduselor din acest sector, ca şi a nutreţului insilozat de bună calitate, Înnobilat cu melasă, lactofil, calciu furajer şi alte adaosuri realizate în judeţ. Este adevărat, şi unitatea vecină — cooperativa agricolă Pănet — are o mare încărcătură de animale : 1 058 capete taurine, din care 320 efectivul matcă. Dar producţia zootehnică şi eficienţa acesteia sunt scăzute. Explicabil de ce. Unitatea cumpără anual cantităţi mari de furaje. Bunăoară, pentru stabulaţia anului 1986—1987, C.A.P. Pănet a cumpărat fin, furaje însilozate şi grosiere in valoare de 117 000 lei, la care se adaugă 17 tone fin luat cu împrumut din alte unităţi. De ce fin din altă parte şi nu din producţia proprie ? Pentru că unitatea nu a reuşit să-şi asigure decit 359 tone fin din necesarul de 693 tone prevăzut, nerealizări consemnînd şila celelalte sortimente. Cauzele sunt cunoscute. Conducerea unităţii nu a acordat, în ultimii ani, atenţia cuvenită întreţinerii celor aproape 100 hectare de păşuni. Că acest lucru nu s-a făcut denotă şi situaţia din acest an. Deşi cooperativa agricolă are un stoc peste 2 000 tone gunoi de grajd, pe păşune nu s-a dat nici un kilogram de îngrăşăminte organice. Urmarea ? Cu toate că a cumpărat furaje, nu s-au asigurat decât 800 000 unităţi nutritive, faţă de 1,7 milioane unităţi nutritive, necesare pentru realizarea producţiilor planificate. Nu este de mirare că, în primele luni din acest an, unitatea a realizat o producţie de lapte marfă doar cu ceva mai mult de jumătate faţă de cea planificată, iar sporul silnic în greutate a scăzut cu 40 grame faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cum gindeşte să acţioneze conducerea unităţii din Pănet pentru ca în acest an să realizeze cantităţi mai mari de furaje ? „Cele 120 hectare teren arabil le cultivăm cu trifoliene, sfeclă şi gulii furajere, porumb siloz şi alte plante cu valoare ridicată , ne spune Iosif Ban, inginerul-şef al cooperativei agricole. Concomitent cu măsurile luate in vederea folosirii intensive a păşunii şi parcelarea ei judicioasă, am calculat că la producţia estimată in sectorul vegetal vom putea realiza cel puţin 700 tone siloz de cea mai bună calitate. Am format, de asemenea, o echipă specială de cosaşi, care să adune tot ce poate fi depozitat în vederea asigurării necesarului de fin“. Există speranţe îndreptăţite că şi la Pănet lucrurile în zootehnie se vor îndrepta pe un făgaş bun. Rămîne doar să aşteptăm faptele. Situaţiile de mai sus arată convingător că, pentru asigurarea unor cantităţi cit mai mari de fin, există încă, in fiecare unitate agricolă, mari rezerve nevalorificate. Aceasta se referă, în primul rind, la modul in care conducerile unităţilor agricole înţeleg să stringă şi să depoziteze toate resursele de furaje de care dispun. Ce se poate spune in această direcţie ? Situaţia „la zi“ arată că, pe ansamblul judeţului, coasa I la plantele furajere cultivate a fost efectuată pe toate cele 16 025 hectare, fiind depozitate sub formă de siloz 33 000 tone — 82 la sută din programul lunilor mai şi iunie. Rămase în urmă sunt însă fineţele naturale, unde, in seara zilei de 29 iunie, prima coasă nu era efectuată decit pe 25 500 ha din cele 41 200 ha planificate — 62 la sută din plan. Această întârziere a făcut ca şi cantitatea de fin depozitată — 30 500 tone — să nu reprezinte decit 40 la sută din programul lunilor mai — iunie. Sunt însă o serie de unităţi agricole, cu mari efective de animale, în care recoltarea furajelor este cu mult sub media judeţului. Este o situaţie cu atît mai de neînţeles cu cit aceste unităţi sunt situate in zona montană şi submontană a judeţului — adică in „ţara finului“, acolo unde ploile, condiţiile naturale favorizează an de an existenţa unei vegetaţii abundente, în măsură să umple cămările zootehniei. Gheorghe GIURGIU corespondentul „Scinteii" FAŢĂ ÎN FAŢA DOUA UNITĂŢI AGRICOLE DIN JUDEŢUL MUREŞ PAGINA 3