Scînteia, iulie 1987 (Anul 56, nr. 13952-13978)

1987-07-01 / nr. 13952

SCINTEIA - miercuri 1 iulie 1987 PROBLEMELE PLANULUI Azi despre PRODUCŢIA DE ANVELOPE Practic, industria românească de anvelope a căpătat ritmuri superioare de dezvoltare in ultimele două decenii. Astfel, pe harta ţării au apărut noi unităţi de profil la Caracal, Drobeta- Turnu Severin şi Zalău, iar capacitatea de producţie a unităţilor mai vechi, „Danubiana" Bucureşti şi „Victoria" Floreşti, a crescut con­siderabil. Concomitent, printr-un remarcabil efort de cercetare, s-a realizat o importantă dezvoltare a unităţilor menite să asigure din resurse proprii baza tehnico-materială necesară producţiei, eliminîndu-se importul ; ne referim la industria cauciucului sintetic, a materialelor textile şi a celor metalice, la industria de utilaje şi maşini specifice. Ca urmare, in aceşti ani, treptat, s-a reuşit nu numai să se producă in ţară anvelopele de care a fost nevoie, ci şi să se participe tot mai eficient cu aceste produse la circuitul mondial al valorilor materiale. Pe măsura condiţiilor create, sarcinile care revin industriei de anvelope sunt, fireşte, deose­bit de importante, de mobilizatoare. De altfel, ca în toate ramurile economiei, şi in industria de anvelope cuvîntul de ordine trebuie să îl reprezinte, aşa cum a subliniat secretarul gene­ral al partidului la recenta Plenară comună a Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii şi a Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale, realizarea în cit mai bune condiţii a planului, la producţia fizică, intrucit numai pe această bază se poate asigura îndeplinirea celorlalţi indicatori de plan. Cum au fost onorate, în industria anvelopelor, sarcinile de plan pe primul semestru al anului? Ce probleme se ridică pentru îndeplinirea inte­grală a prevederilor la producţia fizică ? Cauzele aşa-zis obiective şi realitatea din secţiile de producţie Directorul comercial al întreprin­derii de anvelope din Drobeta-Turnu Severin, economistul Augustin Po­­pescu, este foarte necăjit : „ Avem în stoc 2 500 anvelope gigant, care nu pot fi livrate bene­ficiarilor din lipsa valvelor necesare pentru camerele de aer, încă de la 27 mai 1985 s-a solicitat la I.A.M.C. Otopeni asimilarea valvei necesare şi s-au comandat 20 000 bucăţi. Au urmat zeci de telexuri, s-au stabilit noi şi noi termene de livrare, dar valvele respective nu le avem nici astăzi, după mai bine de doi ani. Consecinţele : producţie în stoc, blo­­caj financiar, in esenţă — pagube. Să mai adaug şi faptul că în realizarea producţiei curente ne mai confrun­tăm cu greutăţi în aprovizionarea cu anumite materiale absolut necesare producţiei, cum ar fi cauciuc, ultra­­sil VNI-3, valcaciţi, oxid de zinc. Aşa se explică nerealizarea planului la producţia fizică. Foarte convingător s-a dorit a fi directorul comercial. Cu­ pe ce să închidem carnetul de reporter şi să-i dăm dreptate, punînd pe seama cau­zelor obiective nerealizarea planului. Curiozitatea profesională ne-a în­demnat însă să mergem în secţiile de producţie, să discutăm şi cu alţi interlocutori, să citim şi alte do­cumente referitoare la situaţia între­prinderii. Şi iată ce aveam să aflăm: deşi este o unitate nouă, cu dotare tehnică modernă, aproape la toate locurile de muncă se lucrează cu productivitate foarte redusă , se simte acut lipsa a circa 200 de mun­citori în meserii de bază, cum sunt cele de operatori chimişti, electri­cieni, mecanici şi lăcătuşi. Cu cei 138 de oameni aflaţi la un curs de calificare­ nu se va rezolva problema. Pe fondul­ unor neajunsuri în res­pectarea ordinii si disciplinei, in perioada care a trecut din acest an s-a înregistrat un număr atît de mare de absente nemotivate care echivalează cu o producţie de circa 167 anvelope gigant sau 691 anve­lope spate tractor. 'In­ fata acestor date, tovarăşul Mîşu Petculescu, secretarul comite­tului de partid şi preşedinte al con­siliului oamenilor muncii, este de părere că trebuie acţionat, în con­tinuare, cu exigenţă pentru creşterea răspunderii fiecărui muncitor în îndeplinirea sarcinilor de producţie. Intr-adevăr, aşa trebuie acţionat. Dar nu — în continuare — ca pînă acum, ci desfăşurînd o activitate politico-educativă eficientă, cu mai multă convingere şi insistenţă. O altă categorie de probleme cu care acest colectiv se confruntă sînt cele tehnice. Şi ceea ce trebuie să se înveţe mai bine în această pri­vinţă şi să se respecte riguros sunt regulile de întreţinere şi reparare a utilajelor. Aceasta deoarece la 23 de maşini şi utilaje, între care ma­şinile de asamblat completuri şi ma­şinile de tăiere a cordului textil, nu s-au făcut reparaţiile şi reviziile cu­rente planificate. Dar nici repara­ţiile efectuate nu sunt de cea mai bună calitate, pentru, că nu s-au asigurat o serie de piese de schimb: pompe de injecţie şi hidraulice, frine electromagnetice şi roţi melcate. Aşa s-a ajuns, de exemplu, ca piesele de vulcanizare să aibă un indice de utilizare incredibil de redus... de numai 47 la sută. Cu îndreptăţire ne întrebăm : cu asemenea indici de utilizare cînd vor fi amortizate aces­te dotări tehnice ? Totodată, se cuvine să precizăm că şi fiabilitatea unor utilaje, suban­­samble sau dispozitive este necores­punzătoare. Este cazul preselor de vulcanizat care se defectează frec­vent din cauza reductoarelor de tu­raţie fabricate la „Neptun“ Cimpina. Acelaşi producător este făcut răs­punzător de defecţiunile care apar la grupurile conice ale reductoare­lor pentru valturi. Se cuvin enume­rate in această categorie si frînele electromagnetice produse de între­prinderea mecanică din Cugir, re­gulatoarele pneumatice de la I.E.P.A.M. Bîrlad, contactoarele electrice de la ,,Electrocontact“ Boto­şani, sistemele rotative de etanşare cu pastile de grafit şi altele. Ce se întreprinde pentru remedierea aces­tor neajunsuri ? Se retrimit la fur­nizori unele subansamble defecte, se expediază telexuri, adrese, scrisori. Dar poate că ar mai trebui să se facă ceva, și anume să se pună la punct un compartiment mecano-ener­­getic, puternic, capabil să rezolve cu forţe proprii o serie de probleme tehnice, cerîndu-se în acest scop sprijinul unităţilor cu experienţă din cadrul centralei. In final, reţinem cîteva cifre care contrazic şi ele afirmaţiile făcute de directorul comercial al unităţii : lipseşte cauciuc, dar consumul nor­mat s-a depăşit cu 17,9 tone ; nu există cord textil, dar consumul planificat a fost depăşit cu 3 tone , situaţie ce se repetă şi la negru de fum, la care s-a utilizat peste norme 71,8 tone. Aşa incit, fără a nega greutăţile ,,obiective“ prezentate la început, este limpede că neajunsu­rile interne sunt cauza esenţială a nerealizării planului, care nu ar fi putut fi estompate chiar dacă s-ar fi asigurat toate resursele materiale solicitate. (Virgiliu Tătaru). re : utilajele de la linia de profilare 2 au scurgeri de ulei ; la secţia de confecţii se lucra cu pro­ductivitate scăzută datorită neintro­­ducerii in reteta de amestec a unor răşini adezive ; presele de vulcani­zare (mai ales garniturile) se defec­tează des, în principal ca urmare a alimentării cu intermitente cu abur de la întreprinderea vecină , întreţi­nerea şi repararea utilajelor sunt de slabă calitate. Iată si alte consemnări, de data aceasta din documentele Întreprin­derii : intr-un singur trimestru s-au „pierdut“ 53 703 ore-ori bune de lucru din cauza absentelor nemo­tivate si concediilor fără plată , ju­mătate din specialiști sunt.. stagiari. Alarmat de situaţia întreprinderii, consiliul de control muncitoresc al comitetului judeţean de partid a fă­în mod surprinzător, in unităţile investigate, deşi planul nu a fost realizat integral, există o serie de dificultăţi in desfacerea producţiei. De ce ? Iată ce ne-a relatat tovarăşul Gheorghe Iovan, inginer-şef la în­treprinderea „Danubiana“ din Capi­tală : „Planul la producţia fizică nu l-am realizat integral la un singur sortiment, la care pe piaţa internă nu avem asigurată desfacerea. Mă veţi întreba, desigur, de ce nu-l ofe­rim la export ? Explicaţia este sim­plă : este vorba de anvelope diago­nale, deci a unor anvelope a căror construcţie este demodată. Pentru a trece la noi tipuri de anvelope, ce­rute la export este necesar să reali­zăm o modernizare de fond a pro­ducţiei. Avem un program excelent în această privinţă, de altfel „Danu­biana“ va trebui să fie unitate-eta­­lon pe ramură. Insă materializarea măsurilor este intîrziată, documen­taţia este de abia în curs de aviza­re, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca in acest an să putem citi la rîndu-i o analiză din care s-a desprins că unele cadre tehnice sau factori de conducere din unitate se ocupă mai mult de hirtii, nu supra­veghează fluxul tehnologic, se ţin frecvent şedinţe numite „operative“, dar de fapt foarte lungi şi ineficien­te, timp în care nimeni nu mai con­duce şi controlează producţia. Bună­oară, chiar în ziua documentării noastre biroul executiv a dezbătut prelungit problema... întocmirii unui program de rentabilizare a între­prinderii. Desigur, este bine, este necesar să se discute această pro­blemă. Este însă limpede că orice efort de rentabilizare trebuie să în­ceapă cu punerea la punct a activi­tăţii productive, cu asigurarea con­diţiilor pentru realizarea planului. (Mihai Grigorescu(ă), beneficia de roadele acestei acţiuni". Un fapt singular intirzierea la care se referă inginerul-şef ? Nicidecum. Corespondentul „Scinteii“. Eugen Teglaş, ne informează că la între­prinderea de anvelope din Zalău, bunăoară, o măsură importantă, sca­dentă încă de anul trecut — moder­nizarea unor prese de vulcanizat anvelope — nu a prins nici pînă acum viaţă, intrucit întreprinderea „23 August“ din Bucureşti nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în acest sens. Programul de modernizare al în­treprinderii de anvelope din Cara­cal, subţire în conţinut, se desfă­şoară anemic. Se întrevede doar mo­dernizarea unei prese de vulcaniza­re şi a unei maşini de confecţionat. Un adevăr se verifică pe deplin : modernizarea nu reprezintă o acţiu­ne in sine, ci, prin efectele pe care se scontează, este strins legată de rezultatele concrete ale producţiei, nu numai de cele ce vor veni peste ani, ci in primul rind de cele ale perioadei actuale. Modernizarea - deocamdată - abia în faza de bune intenţii Informare sau justificare? , într-o „notă de probleme“ întoc­mită de conducerea întreprinderii de anvelope din Caracal şi înaintată centralei de resort se enumeră prin­tre cauzele nerealizării planului la producţia fizică dificultăţile în apro­vizionarea cu materii prime şi, mai ales, calitatea necorespunzătoare a unora din acestea. N-am înțeles, mărturisim, rostul acestei note tri­mise recent pe adresa centralei. Nu cunoștea centrala aceste probleme ? Atunci de ce a fost informată atît de tîrziu ? Mai degrabă credem că adresa respectivă are nu atit un rol informativ, cu­... justificativ. Pentru că, intr-o discuţie cu ing. Dan Io­nescu, directorul întreprinderii, aflăm că ar mai trebui puse în dis­cuţie cel puţin încă două neajunsuri, şi anume : indicele scăzut de folo­sire a utilajelor şi calificarea re­dusă a personalului muncitor (cu două categorii mai mică decit cea medie a lucrărilor). Ce reflectă în această privinţă un control efectuat de inspecţia fondu­rilor fixe ? Deşi cu o dotare nouă, care pune, de regulă, probleme la început, în luna aprilie unitatea nu avea mecanic-şef (intre timp a fost încadrată o persoană pe această funcţie) ; la secţia de semifabricate lucrează mulţi tineri fără indemîna­ Incercînd o sinteză a investigaţiilor, se desprind cîteva concluzii : • Rămînerea în urmă faţă de plan la producţia de anvelope se ex­plică în primul rind prin existenţa unor neajunsuri in organizarea şi conducerea activităţii economice a intreprinderilor şi numai după aceea prin aprovizionarea necorespunzătoare cu unele materii prime. • Anumite dificultăţi legate de desfacerea producţiei se datoresc, de asemenea, unor factori interni, şi ar fi putut fi prevenite dacă s-ar fi luat din timp măsuri hotărite pentru adaptarea producţiei la anumite sortimente, in funcţie de tendinţele şi cerinţele pieţei externe. • îndeosebi întreprinderile noi se confruntă cu mari greutăţi, nu au reuşit să prindă ritmul, să-şi constituie colective închegate, care să respecte intru totul rigorile ordinii şi disciplinei muncii. Or, experienţa bună a colectivelor mai mature din cadrul centralei sau din alte unităţi din fiecare judeţ trebuie să migreze spre aceste noi întreprinderi. In legătură cu aceasta, se cuvine relevată cerinţa implicării mai directe atit a organelor locale de partid şi de stat, cit şi a centralei de resort in activitatea unităţilor respective. Acestea trebuie sprijinite nu numai pen­tru soluţionarea unor probleme tehnice şi de aprovizionare, ci mai ales pentru asigurarea şi calificarea forţei de muncă. • Cea mai mare atenţie trebuie să se acorde înfăptuirii programelor de perfecţionare a organizării şi modernizare a producţiei. Dat fiind că, aşa cum s-a putut observa, în investigaţii s-au ridicat o serie de probleme care implică intervenţia centralei, ne propunem să prezentăm, intr-un număr viitor al ziarului, punctul de vedere al facto­rilor de răspundere din Centrala industrială de prelucrare a cauciucului. Grupaj realizat de­­ Corneliu CÂRLAN Pentru ca termocentrala Rovinari să producă la nivelul posibilităţilor (Urmare din Pag. I) temeinică pregătire a persona­lului nu poate fi asigurată o func­ţionare normală la parametrii op­timi ai utilajelor. Am reţinut o serie de acţiuni ce se întreprind pentru perfecţionarea pregătirii pro­fesionale. Dacă pe hîrtie lucrurile stau cit se poate de bine, nu aceeaşi situaţie se regăseşte în practică. Orele de pregătire se desfăşoară cînd se poate şi au un caracter for­mal, de multe ori au o tematică improvizată şi se ţin de către lec­tori de ocazie. în aceeaşi manieră au loc şi examinările semestriale. Unele cadre de conducere din termocentra­lă încearcă să motiveze această si­tuaţie invocînd problemele la zi, numeroase şi presante. O bună par­te dintre acestea nu sunt cauzate tocmai de insuficienta pregătire pro­fesională. S-au făcut mari eforturi finan­ciare pentru realizarea acestui obiectiv energetic, se cheltuiesc im­portante fonduri pentru moderniza­rea, întreţinerea şi reparaţia perio­dică a utilajelor. Nu în aceeaşi mă­sură există preocupare pentru do­meniul exploatării — unde factorul hotăritor este omul, căruia i se în­credinţează valori productive de zeci de milioane de lei. Fiecare la locul său de muncă trebuie să acţioneze cu răspundere, să aibă o înaltă con­ştiinţă profesională, iniţiativă, să se încadreze in ordinea şi disciplina specifice acestui sector. Se impune ca aceste exigenţe să devină tră­sături comune ale tuturor oamenilor muncii de la termocentrala Rovinari. La serviciul programare, urmărire, reparaţii este un du-te-vino con­tinuu. Telefoanele sună Întruna. Apeluri la furnizori pentru urgen­tarea livrării unor materiale sau echipamente. Solicitări adresate proiectanţilor pentru trimiterea anu­mitor detalii cu privire la moderni­zările agregatelor. Aici, în cadrul acestui serviciu se urmăresc şi pie­sele de schimb pentru întreţinere şi reparaţii. — Cine stabileşte necesarul de piese ? — Pentru fiecare agregat energe­tic avem o listă de repere primită de la furnizori, de la institutele de proiectare sau de la Întreprinderea „Energoreparaţii“ Bucureşti, preci­zează ing. Helmut Ersch, şeful ser­viciului. Pentru reparaţiile acciden­tale care au o pondere mare şi pen­tru reviziile curente, anual se stabi­leşte necesarul de piese pe baza căruia serviciul de aprovizionare în­cheie contracte cu diferiţi furnizori. — Am adresat întrebarea de mai sus intrucit în depozit se află piese de schimb în valoare de sute de mi­lioane de lei, în timp ce la numeroa­se comandamente se fac intervenţii pentru asigurarea unui stoc minim de siguranţă. — Intr-adevăr in depozit se află un volum important de piese, unele într-o cantitate mai mult decit sufi­cientă, in timp ce altele lipsesc. In­ cercăm să punem ordine în eviden­tele noastre si să solicităm echipa­mentele de reală necesitate. O situaţie cu totul ieşită din co­mun am găsit la depozitul de piese de schimb al termocentralei. Pe sute de metri pătraţi sunt aruncate unele peste altele instalaţii, echipamente, ţevi, materiale. Neavizat, eşti tentat să crezi că este un depozit de fier vechi şi nu unul de piese de schimb. Un adevărat muzeu în aer liber, în care fiecare exponat a fost depus sfidînd orice regulă de aşezare fi­rească, întâmplarea face să găsim o serie de roţi dinţate solicitate de urgenţă prin Intermediul­­ziarului „Scinteia“ in urmă cu trei ani. Acum zac îngropate în pământ. Alături rulmenţi, axe, palete, mo­toare, pompe, ventilatoare ş.a. Multe dintre aceste piese sunt deteriorate tocmai datorită proastei depozitări. Nimeni nu ştie ce conţine in to­talitate depozitul. Atunci, cum poate fi găsit un echipament ? Ara reţinut procedeul : Cind ai nevoie de o piesă te urci in cabina macaragiului şi „survolezi“ de cîteva ori suprafaţa de depozitare. Dacă ai noroc o gă­seşti. Dacă nu, se comandă de ur­genţă la furnizor, care trebuie să răspundă prompt fiindcă este vorba de Rovinari. O situaţie nefirească, care persistă de ani de zile. Actuala conducere a Întreprinderii a Încercat să ofere unele explicaţii cu privire la acest subiect. Se invocă motivul că inca din faza de proiectare a termocen­tralei nu s-a prevăzut un depozit corespunzător. în prezent se încearcă unele retuşuri timide. Şi consecinţa este vizibilă. Un lucru se cuvine amintit : ultima capacitate la această centrală a intrat in 1979, în decurs de opt ani nu s-a putut găsi nici o soluţie pentru depozitarea pieselor . La Rovinari nu s-a dus lipsă de con­troale, de îndrumări din partea con­­ducerii Ministerului Energiei Elec­trice, a organelor locale de partid. Nimeni să nu fi văzut depozitul aflat la 50 metri de sala maşinilor ? Greu de crezut. Desigur că soluţio­narea problemelor legate de func­ţionarea termocentralei la capacita­te trebuie să ocupe un loc prioritar, dar nu pot fi neglijate aspectele aduse în discuţie care in ultimă instanţă contribuie şi ele la atin­gerea aceluiaşi scop. Aşteptăm o intervenţie promptă şi eficientă pentru a curma această stare necorespunzătoare, pentru a aduce lucrurile pe făgaşul lor normal și a antrona spiritul gospodăresc în ad­ministrarea unor importante valori materiale. Dacă metalurgia româ­nească se prezintă astăzi ca o industrie modernă din punct de vedere al poten­ţialului tehnic este şi ca urmare a activităţii Insti­tutului de cercetări meta­lurgice — I.C.E.M. — care a contribuit permanent la promovarea progresului tehnic, a unor tehnologii şi procedee de cel mai înalt nivel ştiinţific. Dacă metalurgia si side­rurgia sunt major implicate in obţinerea salturilor ca­litative pe care şi le pro­pune industria construc­ţiilor de maşini este şi pentru că institutul de cer­cetări de profil, împreună cu specialiştii din combi­natele siderurgice, şi-a a­­sumat dificila sarcină de a realiza în ţară o gamă lar­gă de oţeluri speciale şi înalt aliate. Dacă în combinatele si­derurgice ale ţării resurse­le energetice şi de mate­rii prime sunt, la ora ac­tuală, folosite cu o mai mare chibzuinţă şi rigoa­re, aceasta se datorează şi specialiştilor de la I.C.E.M., care au conceput si elabo­rat o serie de soluţii origi­nale, ce determină dimi­nuarea consumurilor. . re­aducerea în circuitul eco­nomiei a unor dintre re­sursele secundare. Iată, in linii esenţia­le, domeniile in care I.C.E.M.-ul a înregistrat o serie de reuşite ce aveau să-l situeze pe primul loc în întrecerea socialistă desfăşurată anul trecut, în­dreptăţind astfel decer­narea „Meritului Ştiinţific“ clasa I. Propunindu-ne să re­flectăm aplicabilitatea con­cretă şi beneficiile ce de­curg din soluţiile­ contu­rate în ultimul timp, am avut pentru început o dis­cuţie cu directorul institu­tului, dr. ing. Cornelia Ri­­zescu, rugîndu-l să ne prezinte, înainte de toate, direcţiile în care sunt orientate tematicile de cercetare ale institutului. — Activitatea noastră este orientată spre tradu­cerea în viaţă a documen­telor programatice ale Congresului al XIII-lea al partidului cu privire la asigurarea oţelului si alia­jelor speciale necesare eco­nomiei intr-o­ gamă mult diversificată, cu grad avansat de prelucrare şi condiţii deosebite in ceea ce priveşte nivelul carac­teristicilor fizico-mecanice şi al structurii. Aceste o­­biective fac parte dintr-un amplu program a cărui în­făptuire se bucură de sprijinul şi îndrumarea permanentă a Comitetului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, personal din partea tovarăşei academi­cian doctor inginer Elena Ceauşesscu. Colaborarea strinsă între cercetarea metalurgică şi proiectarea tehnologică de profil, cu specialişti din fizică, chi­mie, construcţii de ma­şini şi, mai cu seamă, cu cadrele tehnico-ingine­­reşti din unităţile metalur­gice a dus la modernizarea fluxurilor tehnologice din siderurgie prin dotarea cu instalaţii complexe, mo­derne realizate prin efort propriu; în acest fel, pro­blemele rezultate din pro­gramele speciale privind materialele necesare ener­geticii nucleare, aeronau­ticii, forajului marin şi de mare adincime, chimiei, electrotehnicii şi electro­nicii capătă conţinut şi va­lenţe noi. Cercetarea ştiinţifică des­făşurată intens la I.C.E.M. a avut rezultate remarca­bile, contribuind activ la promovarea progresului tehnologic în metalurgia românească, astfel incit aceasta să se plaseze per­manent la un nivel de virf. Dintre indicatorii de efi­cienţă care au cîntărit greu în balanţa aprecierilor în întrecerea socialistă dintre institutele de cercetări, re­ţinem : pentru fiecare leu cheltuit in activitatea de cercetare rezultă în pro­ducţie un efect economic de 12 lei. Şi, de aseme­nea, producţia realizată în industria metalurgiei şi si­derurgică cu aportul cerce­tării se ridică la poltu un miliard de lei pe an Sunt cifre care prin ele însele vorbesc despre valoarea muncii la I.C.E.M., de fap­tul că în laboratoarele aces­tei unităţi de cercetare nu se face deloc economie la o materie primă mai sub­tilă, invizibilă, dar absolut necesară producerii oţelu­lui : inteligenţa. Creaţia tehnico-ştiinţifică pe care suntem­ înclinaţi să ne-o reprezentăm ca pe o acti­vitate misterioasă, desfă­şurată sub forma unor neaşteptate revelaţii, are aici un caracter continuu şi firesc, asemenea celor­lalte îndeletniciri cotidie­ne. In momentul de faţă, in cele 12 laboratoare ale institutului se lucrează, in­dividual sau în colectiv, la rezolvarea a peste 300 de teme de cercetare, contri­buţia lor la producţia in­dustriei metalurgice ur­­mînd — în cazul unei reu­şite depline — să se du­bleze faţă de anul prece­­dent. Şi reuşita va fi, fără îndoială, deplină, deoarece şi pînă acum cercetătorii I.C.E.M.-ului au dat dova­dă de inventivitate si spi­rit practic in realizarea unor noi tipuri de oteluri şi aliaje speciale pentru industriile de virf, în con­ceperea unor tehnologii originale ce intervin in procesele metalurgice si si­derurgice, în elaborarea unor produse refractare utilizing materii prime existente în ţară etc. Se poate spune, fără teama de a greşi, că toate colectivele de cercetători în domeniul metalurgiei îşi desfăşoară activitatea pri­vind continuu spre viitor, atitudine care marchează, de altfel, o concepţie nouă, evoluată in domeniul cu­­noaşterii ştiinţifice si pro­gresului tehnologic. Iată ce ne spune în acest sens dr. ing. Liviu Grecu, cercetător in cadrul labo­ratorului oţeluri : „Sun­tem­ angrenaţi cu toa­te forţele în realizarea unor noi tipuri de oţeluri speciale necesare indus­triilor de virf­o­speciali­tăţi care pină acum erau realizate în lume doar de cîţiva producători consa­craţi. Oţelurile produse în­corporează cele mai noi tehnologii, cum sunt tehni­ca vidului în etapele de elaborare primară, retopi­­rea electrică sub strat de zgură sau un vid ca etapă de topire secundară, res­pectiv extrudarea ca pro­cedeu de deformare plasti­că. Calitatea materialelor realizate este caracteriza­tă prin niveluri înalte de puritate, reproductibilita­­tea caracteristicilor me­canice, rezistență ridicată la oboseală etc“. De la șeful laboratorului de metalurgie fizică, dr. ing. Traian Dumitrescu, aflăm că în programul de muncă al acestui colectiv figurează cercetări in ve­derea asimilării unor ma­teriale necesare economiei naţionale pentru elimina­rea importurilor, printre care : produse plate pen­tru industria nucleară, sîrme de foarte înaltă re­zistenţă pentru industria de autoturisme, benzi în­guste pentru industria chimică ş. a. O altă direc­ţie de cercetare care stă in atenţia laboratorului constă în fundamentarea tratamentelor termice ne­cesare asimilării sortimen­telor de materiale speciale destinate industriei petro­liere, pentru producţia de echipamente energetice şi altele. Colectivul laboratorului de aliaje speciale, arată ing. Petre Marcu, abordează probleme de o complexita­te deosebită, permiţînd rea­lizarea pentru prima dată in ţară a unor produse sau procedee la nivel mondial. Astfel, în cadrul laborato­rului se studiază noi pro­cedee de purificare prin filtrare a aliajelor primare sau secundare de aluminiu în scopul eliminării impu­rităţilor­ gazoase, oxidice, sau de sodiu din metalul topit, realizarea — în co­laborare cu unităţi ale in­dustriei electrotehnice — a unor noi sortimente de materiale cu dilatare con­trolată, cu proprietăţi termoelectrice deosebite în scopul diminuării in continuare a importurilor. Remarcabile sunt si rea­lizările celorlalte labora­toare. „Implicarea directă, nemijlocită și promptă în problematica economică de cea mai mare actualitate, ne spune dr. ing. Constantin Ionescu, director adjunct ştiinţific al institutului, este întemeiată pe strinsa şi complexa colaborare cu IPROMET, cu marile com­binate siderurgice ale ţării, cu unităţile care con­struiesc şi modernizează întreprinderile siderurgice, cu o serie de întreprinderi din ramura construcţiilor de maşini şi electrotehni­cii, cu un mare număr de unităţi de cercetare de di­ferite profiluri. în acest fel am reuşit, de cele mai multe ori, să diminuăm considerabil nu numai in­tervalul de timp necesar implementării rezultatelor cercetărilor în activitatea productivă, ci şi cel afec­tat activităţii propriu-zise de cercetare. Mă voi rezu­ma la un singur exemplu, ce constituie, de altfel, si un record de operativitate în activitatea noastră. La inceputul acestui an am primit din partea secre­tarului general al partidu­lui sarcina realizării oţe­lurilor necesare construc­ţiei echipamentelor ener­getice. în acest scop, pen­tru creşterea fiabilităţii instalaţiilor s-a pus pro­blema realizării unui stand de încercare a registrelor de ţevi. Prin colaborarea cu Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie teh­nologică, pentru echipa­mente energetice, cu în­treprinderea de ţevi „Re­publica“ şi întreprinderea „Vulcan“ au fost realiza­te în circa 90 de zile oţe­lul necesar, ţeava respecti­vă , ce a constituit o prioritate a industriei me­talurgice, cit şi echipa­mentul necesar“. Institutul de cercetări metalurgice din Bucureşti se înscrie, prin întreaga lui activitate, pe traiectoria avintată a ştiinţei şi teh­nicii româneşti. Specialiş­tii care lucrează aici sunt angajaţi intr-o entuziastă şi permanentă acţiune pen­tru ridicarea metalurgiei româneşti pe trepte calita­tiv superioare, contribuind astfel la progresul necont­­enit al economiei na­ţionale. Vlaicu RADU MEREU CU UN PAS ÎNAINTEA CERINŢELOR PRODUCŢIEI însemnări de la Institutul de cercetări metalurgice întreprinderea „Laminorul" din Brăila. Aspect de la pupitrul de comandă al laminorului nr. 2 Foto : E. Dichiseanu ÎN ACTUALITATE - FURA­JELE O demonstraţie care arată şi vecinilor că se poate dacă vrei! Judeţul Mureş a obţinut, în ulti­mii ani, rezultate bune in dezvolta­rea zootehniei. Să notăm, între al­tele, faptul că acest sector deţine acum o pondere de 52 la sută în to­talul producţiei agricole. Şi în ce priveşte încărcătura de animale la 100 hectare teren agricol situaţia se prezintă bine, revenind 120 unităţi vită mare în I.A.S. şi 54 în sectorul cooperatist. în ceea ce priveşte pro­ducţia de lapte, se estimează că se vor realiza in acest an circa 3 000 li­tri, in medie, de fiecare vacă în sec­torul de stat. Cooperativa agricolă Sîntana de Mureş este una din unităţile care are cea mai mare încărcătură de animale din cadrul consiliului agro­industrial Tîrgu Mureş. Ea deţine 1 348 taurine, din care 634 — efec­tivul matcă. Baza furajeră este asi­gurată de cele 120 hectare păşuni în raza comunei, iar în arabil cul­tivă 64 hectare cu leguminoase (lu­­cernă şi trifoi), 25 hectare — cu ră­­dăcinoase, 20 hectare — cu sfeclă furajeră, 5 hectare — cu gulii fura­jere, restul constituindu-i ierburile cultivate şi porumbul siloz în ogor propriu. Aceste suprafeţe, in gene­ral, nu sunt nici mai mari, nici mai mici decit in alte unităţi cu o încăr­cătură de animale şi condiţii clima­tice asemănătoare. Dimpotrivă. Dacă e să o raportăm exclusiv la suprafaţa păşunabilă (peste 10 ca­pete taurine la hectar) în raport cu alte unităţi, încărcătura de animale este chiar foarte mare. In pofida acestui lucru, la cooperativa agri­colă Sîntana de Mureş animalele sunt furajate cu raţii in funcţie de producţiile planificate. Explicaţiile sunt mai multe. Aici se acordă o mare atenţie îngrijirii sistematice a pajiştilor şi organizării raţionale a păşunatului. Pentru început, re­ţinem aprecierea inginerului Marin Chioreanu, şeful fermei zootehnice: „Cu o păşune lăsată in voia soartei şi un păşunat «de-a valma»­, la in­tîmplare, ar fi însemnat ca în peri­oada verii, să ne epuizăm nu numai toate rezervele de masă verde, d­in mare parte şi alte resurse“. Calculele specialiştilor arată că pajiştile bine întreţinute asigură atit fin de bună calitate pentru perioada de stabulaţie, cit şi iarbă din abun­denţă pe păşuni in timpul verii. Ca urmare, la C.A.P. Sîntana de Mu­reş, sporul mediu in greutate reali­zat zilnic la tineretul bovin se ri­dică la 500—600 grame. Sporeşte, an de an, şi cantitatea de lapte livrată la fondul de stat. Sunt rezultate bune dacă avem în vedere că in timpul păşunatului îngrijirea unui animal nu costă decit 4,50 lei pe zi. In 1988 litrul de lapte a fost obţinut cu 3,55 lei, urmînd ca in acest an să fie realizat cu numai 3,02 lei. Fap­tul că aceasta unitate asigură in tot cursul anului o bună furajare a ani­malelor are şi o altă explicaţie : obţinerea unor producţii constant bune în sectorul vegetal, care-i per­mite utilizarea pe scară largă, in locul finului, a subproduselor din acest sector, ca şi a nutreţului insi­­lozat de bună calitate, Înnobilat cu melasă, lactofil, calciu furajer şi alte adaosuri realizate în judeţ. Este adevărat, şi unitatea vecină — cooperativa agricolă Pănet — are o mare încărcătură de animale : 1 058 capete taurine, din care 320 efectivul matcă. Dar producţia zoo­tehnică şi eficienţa acesteia sunt scăzute. Explicabil de ce. Unitatea cumpără anual cantităţi mari de fu­raje. Bunăoară, pentru stabulaţia anului 1986—1987, C.A.P. Pănet a cumpărat fin, furaje însilozate şi grosiere in valoare de 117 000 lei, la care se adaugă 17 tone fin luat cu împrumut din alte unităţi. De ce fin din altă parte şi nu din produc­ţia proprie ? Pentru că unitatea nu a reuşit să-şi asigure decit 359 tone fin din necesarul de 693 tone pre­văzut, nerealizări consemnînd şi­­la celelalte sortimente. Cauzele sunt cunoscute. Conducerea unităţii nu a acordat, în ultimii ani, atenţia cu­venită întreţinerii celor aproape 100 hectare de păşuni. Că acest lucru nu s-a făcut denotă şi situaţia din acest an. Deşi cooperativa agricolă are un stoc peste 2 000 tone gunoi de grajd, pe păşune nu s-a dat nici un kilogram de îngrăşăminte organice. Urmarea ? Cu toate că a cumpărat furaje, nu s-au asigurat decât 800 000 unităţi nutritive, faţă de 1,7 milioane unităţi nutritive, necesare pentru realizarea producţiilor planificate. Nu este de mirare că, în primele luni din acest an, unitatea a rea­lizat o producţie de lapte marfă doar cu ceva mai mult de jumătate faţă de cea planificată, iar sporul silnic în greutate a scăzut cu 40 grame faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cum gindeşte să acţioneze condu­cerea unităţii din Pănet pentru ca în acest an să realizeze cantităţi mai mari de furaje ? „Cele 120 hec­tare teren arabil le cultivăm cu tri­­foliene, sfeclă şi gulii furajere, po­rumb siloz şi alte plante cu valoare ridicată , ne spune Iosif Ban, in­ginerul-şef al cooperativei agricole. Concomitent cu măsurile luate in vederea folosirii intensive a păşunii şi parcelarea ei judicioasă, am cal­culat că la producţia estimată in sectorul vegetal vom putea realiza cel puţin 700 tone siloz de cea mai bună calitate. Am format, de ase­menea, o echipă specială de cosaşi, care să adune tot ce poate fi depo­zitat în vederea asigurării necesaru­lui de fin“. Există speranţe îndreptăţite că şi la Pănet lucrurile în zootehnie se vor îndrepta pe un făgaş bun. Ră­­mîne doar să aşteptăm faptele. Situaţiile de mai sus arată con­vingător că, pentru asigurarea unor cantităţi cit mai mari de fin, există încă, in fiecare unitate agri­colă, mari rezerve nevalorificate. Aceasta se referă, în primul rind, la modul in care conducerile uni­­tăţilor agricole înţeleg să stringă şi să depoziteze toate resursele de furaje de care dispun. Ce se poate spune in această direcţie ? Situaţia „la zi“ arată că, pe ansamblul ju­deţului, coasa I la plantele furaje­re cultivate a fost efectuată pe toate cele 16 025 hectare, fiind de­pozitate sub formă de siloz 33 000 tone — 82 la sută din programul lunilor mai şi iunie. Rămase în urmă sunt însă fineţele naturale, unde, in seara zilei de 29 iunie, prima coasă nu era efectuată decit pe 25 500 ha din cele 41 200 ha planificate — 62 la sută din plan. Această întâr­ziere a făcut ca şi cantitatea de fin depozitată — 30 500 tone — să nu reprezinte decit 40 la sută din pro­gramul lunilor mai — iunie. Sunt însă o serie de unităţi agricole, cu mari efective de animale, în care recoltarea furajelor este cu mult sub media judeţului. Este o si­tuaţie cu atît mai de neînţeles cu cit aceste unităţi sunt situate in zona montană şi submontană a ju­deţului — adică in „ţara finului“, acolo unde ploile, condiţiile natu­rale­ favorizează an de an existenţa unei vegetaţii abundente, în măsu­ră să umple cămările zootehniei. Gheorghe GIURGIU corespondentul „Scinteii" FAŢĂ ÎN FAŢA DOUA UNITĂŢI AGRICOLE DIN JUDEŢUL MUREŞ PAGINA 3

Next