Scînteia Poporului, decembrie 1989 (Anul 1, nr. 1-2)

1989-12-23 / nr. 1

PAGINA 2 L­ibertate, frăţie, democraţie reală, unitate! au fost, eroi incâ!" „Eroi „Timişoara — singe, România plînge !“. Din singele românesc, din plinsul românesc s-a născut azi LIBER­TATEA POPORULUI ROMÂN. S-a născut din cea mai amară lacrimă din istoria acestei furi. S-a născut din suferinţa, inim­a, speranţa şi lupta naţiunii române. S-a născut şi s-a plătit cu singele EROILOR SAL Tragica veste despre singele văr­sat de eroii din Timişoara a cu­tremurat ţara şi a ridicat­­ la luptă neînfricată contra tiraniei crimi­nale întreaga suflare românească. Şi, in primul rind, minunatul, ge­nerosul, curajosul tineret. Sute şi mii au căzut seceraţi de gloanţele odioasei dictaturi. Sute şi mii la Timişoara. Apoi la Bucureşti. Apoi la Cluj, la Sibiu şi in alte oraşe. Nu se ştie, deocamdată, ciţi. Se va şti milne la judecata istoriei. Tara ii plînge. Ţara ii omagiază. Aşa cum şi-a omagiat întotdeauna eroii care nu şi-au precupeţit sin­gele pentru libertatea patriei. Şoap­te nemernice sau iresponsabile în­cercau pină deunăzi să sugereze că ,,românii sunt laşi“, în scopul de a descuraja acţiunile, de­ a potoli clo­cotul popular, de a paraliza voinţa naţională- Şi iată !! Singele vărsat din belşug pe cal­­darimul marilor oraşe româneşti demonstrează în faţa lumii întregi că poporul român, că de atîtea ori în decursul zbuciumatei sale istorii, şi-a cucerit prin propria jertfă şi prin propria luptă, LIBERTATEA şi DEMNITATEA. Cu singele lor s-a scris actul de dare in judecată a tiraniei. Ca de-a lungul întregii istorii a acestui neam, „Eroi au fost, eroi sînt încă !“. Ţara ii plînge cu cea mai amară lacrimă de mamă in aceste zile de greu şi zguduitor doliu naţional. Ţara le aduce cel mai pios şi mai înalt omagiu prin conştiinţa ţi ho­­tărirea sa de a-şi clădi, după de­cenii de minciună, opresiune şi su­ferinţă, un viitor pe măsura înal­telor idealuri in numele cărora au căzut in luptă nenumăraţii şi ano­nimii (deocamdată) eroi ai săi. Idealurile României de azi, ale României de miine : LIBERTATEA şi DEMOCRAŢIA. Odihnească-i ţărina sfintă a pa­triei . Din jertfa lor supremă, ROMA­NIA RENASTE! Victor VANTU SĂ APĂRĂM CA PE OCHII DIN CAP BUNURILE CLĂDITE CU SUDOAREA POPORULUI Tot ce ne înconjoară miile­­de fabrici, clădirile şi instituţiile. Şco­lile în­ care învăţăm, laboratoa­rele în care deschidem poarta tai­nelor ştiinţei, casele în care trăim noi, cu toţi ai noştri —este al nostru, bun al poporului român, agonisit prin rîuri de sudoare, cu imense renunţări şi sacrificii, fă­cute zeci şi zeci de ani. Pentru avuţia la care sîntem în­dreptăţiţi să aspirăm prin isteţi­mea minţii şi hărnicia braţelor româneşti, n-am pregetat să mun­cim fără ostenire, pe frig năpraz­­nic şi căldură toridă, adesea cu puţinătatea hranei, mereu mai proastă şi mai greu de agonisit în anii din urmă, sculîndu-ne cu noaptea-n cap şi culcîndu-ne în zorii zilei următoare, uitînd de noi, uitînd de copiii noştri, uitînd de casă, uitînd de duminicile şi sărbătorile noastre. Da, prin mun­că, prin sudoare şi, nu de puţine ori, prin chin, am făcut o ţară de care să fim mîndri ca români. Şi nu sînt puţine înfăptuirile aces­tei ţări şi acestui popor la teme­lia cărora s-a adăugat o dată cu sudoarea omenească şi sîngele omenesc, în numele acestui imens sacri­ficiu făcut de milioane şi milioa­ne de truditori ai uzinelor, ogoa­relor, şcolilor, laboratoarelor — de toată suflarea românească în stare să ţină în mînă unealta mun­cii —, eroicul popor român îşi vădeş­te, o dată mai mult, în aceste zile ferbinţi, de mare entuziasm naţio­nal, necuprinsul respect, probat prin veacuri, pentru rodul braţe­lor şi minţilor omeneşti, pentru fiecare părticică din efortul na­ţional, pentru Valorile materiale şi spirituale ce fac gloria oricărui popor conştient de locul şi me­nirea lui în lume. Fraţi români, muncitori, ţărani, intelectuali, tineri şi vîrstnici Daţi dovadă ca şi pînă acum că ştiţi să vă apăraţi ceea ce aţi clădit cu mîinile voastre ! Să arătăm lumii întregi că, în pofida odioaselor învinovăţiri şi etichete cu care am fost stigmatizaţi de cei care nu ne-au înţeles şi nu ne-au cunoscut, sîntem un popor civilizat, cu adînc şi sfînt respect pentru valorile muncii, pentru tot ceea ce — gîndit şi clădit de noi — ne serveşte nouă, ne reprezintă ca naţiune paşnică, întotdeauna cu dorinţa gestului constructiv. Facem un apel de inimă şi de conştiinţă ca, în aceste zile fierbinţi, să apărăm ca lumina ochilor tot ceea ce ne aparţine sub forma bunurilor publice şi particulare, să nu lăsăm pe nimeni să atenteze, în vreun fel sau altul, la integritatea avuţiei naţionale ! Este gîndul milioanelor de români care azi au ieşit în stradă să-și rostească vrerea. Trăiască libertatea, trăiască răspunderea! (Urmare din­ pag. I) mijloace, pentru ordine, disciplină, pentru un climat de armonie socială, este un apel profund raţional. Să ne unim eforturile cu toţii, muncitori, ţărani, intelectuali, tineri, vîrstnici, bărbat sau femeie, fără deose­bire de naţionalitate , pentru că fiecare este cetăţean al acestui pămint, al acestei ţări. In acest sens, socotim că este foarte impor­tant de înţeles faptul că nu toţi cei care au îndeplinit anumite răspunderi, fie în organele de partid, ale consiliilor populare sau în alte organisme, au fost împotriva inte­reselor poporului. Viaţa, analiza cinstită vor do­vedi că majoritatea acestor oameni au fost in mod cinstit legaţi de interesele poporului şi au căutat, pe măsura puterilor lor, a compe­tenţelor lor, să apere interesele oamenilor. Mulţi, foarte mulţi activişti — şi de partid, şi de stat — au fost destituiţi pentru „indisciplină", pentru că, într-un fel sau altul, au eludat „deci­ziile", „indicaţiile" care afectau interesele oa­menilor muncii. Partidul Comunist Român este format din oameni, din muncitori, din ţărani truditori, din intelectuali, ingineri, scriitori, oa­meni de artă, oameni de ştiinţă care au intrat în rîndurile partidului cu inima deschisă, avînd cu­getul curat, dorind din toată fiinţa lor binele po­porului, binele acestei naţiuni. Cei mai mulţi, marea lor majoritate, sînt oameni demni de respect, ei înşişi înscriindu-se în pri­mele rînduri ale demonstraţiei din aceste zile, fiind chiar organizatori ai acestor demonstraţii. In spiritul cinstei caracteristice românului, vor fi apreciate munca, viaţa şi activitatea fiecăruia in­diferent ce funcţie a ocupat. Cei necinstiţi să fie înlăturaţi fără menajamente. Oamenii cu adevă­rat legaţi de oameni, de viaţă şi de munca lor, de suferinţele lor credem că trebuie încurajaţi, sti­mulaţi să-şi continue cu devotament activitatea, să-şi pună energia, pînă la ultimul strop, in slujba intereselor umane, ale colectivităţii, ale poporu­lui. Nouă, românilor, ne sînt străine sentimen­tele de răzbunare, ne este străin spiritul ne­dreptăţii, sîntem un popor aşezat pe principiile sănătoase ale cinstei, ale omeniei. Socotim că este imperios necesar ca organi­zaţiile de bază ale partidului să dezbată in de­plină libertate, fără nici un fel de constrîngere din partea nimănui, cauzele care au dus la ac­tuala situaţie politică, economică şi socială şi să decidă asupra drumului pe care trebuie să meargă partidul. Concluziile dezbaterilor largi democratice ale comuniştilor, la care, fi­resc, normal este să participe toţi cei ce doresc să sprijine procesul de reînnoire socialistă, să fie sintetizate cu maximă răspundere, în vederea unui apropiat congres extraordinar al partidului, chemat să definească liniile directoare, pro­gramul de luptă şi acţiune pentru înfăptuirea neabătută a principiilor socialiste alături de toate forţele progresului din România. Ce trebuie făcut în continuare ? Am cules opi­niile a mii de oameni, exprimate in aceste zile şi cu mult, mult timp înainte de producerea ferici­tului eveniment, pentru că ziariştii „Scin­­teii poporului" au fost întotdeauna între oameni şi i-au ascultat cu respect, cu profundă admiraţie pentru opiniile lor, dar dacă nu au putut să le exprime, cauze este opresiunea, dictatura dintre cele mai feroce impuse presei, ziariştilor. Concluzia desprinsă din ascultarea opiniilor oamenilor este că pretutin­deni, începînd de la secţiile din uzină, din insti­tuţii, din sate, din comune, la nivelul fiecărei lo­calităţi, să se constituie comitete ale democraţiei şi dreptăţii, cu drept de decizie prin hotăririle adunărilor populare, asupra orientării întregii activităţi economice, politice şi sociale. Acestea sunt chemate să asigure ca viaţa economică, socială să decurgă în condiţii incomparabil mai bune decit până acum. La ultima adunare care a avut loc în Capitală s-au făcut propuneri nominale pentru un nou guvern. Nu este căderea noastră să ne pronunţăm no­minal asupra propunerilor, dar criteriul, principiul fundamental care călăuzeşte munca pen­tru formarea noilor organe de conducere ale ţării trebuie să fie principiul competenţei, al cinstei desăvîrşite. Naţiunea română are multe, foarte multe competenţe, în toate domeniile. Ele au fost oprimate, n-au fost lăsate să se manifes­te, sînt încă necunoscute poporului. Este datoria noastră de cetăţeni, a tuturor, să cumpănim cu răspundere asupra oamenilor care trebuie să preia arma, care să îndeplinească hotăririle pe care poporul le va lua. Alegerile, după opinia noastră, vor demonstra întregii lumi că poporul român este un popor matur, stăpin pe gindirea şi pe acţiunea lui. Că va alege în deplină liber­tate oameni care să-i reprezinte cu adevărat in­teresele, printr-un sistem electoral larg democra­tic, neciuntit în nici un fel de nici o prevedere care să limiteze drepturile cetăţeanului. Apreciind sprijinul unor foruri şi al opiniei publice loiale, corecte de peste hotare pentru demersul şi ac­ţiunea energică ale poporului român, trebuie să respingem cu indignare sfaturile, uneori chiar ordinele date de anumite foruri, cu totală lipsă de modestie, cu aroganţă, sfaturi pe care unii printre ei trebuie să şi le folosească în propriul interes şi să lase poporul român să-și decidă cu capul lui, cu cugetul lui drumul pe care trebuie să-l urmeze. Iar drumul poporului român este drumul socialismului, purificat de tot ceea ce anii din urmă au dus la întinarea frumoaselor prin­cipii socialiste. Poporul român este pentru so­cialism lipsit de cultul personalităţii, lipsit de aventurism, un socialism care să-şi dovedească puterea lui, capacitatea lui de a fi cu adevărat pentru OM. „SÂNTEIA POPORULUI" - sâmbătă 23 decembrie 1989 Valorile, numai valori! Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi de cultură al ţării, de la începuturile ei, de acum mai bine de 120 de ani, a propagat, prin întreaga ei activitate, ideea de unitate naţională a poporului nostru în graniţele vechii Dacii şi ideea de progres cultural, ştiinţi­fic, economic şi social al ţării. Ca slujitor al celui mai înalt for ştiinţific al ţării, ca preşedinte al Academiei, îmi sunt scumpe aceste idealuri. Consider că în noile con­diţii, favorabile dezvoltării unei Românii demne şi libere, create în această zi de 22 decembrie 1983, unitatea întregului nostru popor, calmul, ordinea şi disciplina sunt imperative ce se impun. De asemenea, consider că acest moment va marca o etapă nouă in dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi, în primul rind, în renaşterea Aca­demiei, care cu 20 de ani în urmă avea peste 50 de unităţi proprii de cercetare — institute, centre, co­lective —, fiind afiliată la pres­tigioase organisme ştiinţifice inter­naţionale, iar astăzi nu mai are nici o unitate proprie de cercetare, fiind, practic, eliminată treptat din cele mai multe organisme interna­ţionale. Şi nu din vina oamenilor de cuget şi simţire ai Academiei. Mă gindesc, în primul rind, la cerce­tarea fundamentală, care îndeosebi trebuie serios reconsiderată. Sunt ferm convins că în curînd va începe o perioadă de dezvoltare intensă pentru întreaga cercetare ştiinţifică din ţara noastră. Fac apel la toată intelectualitatea ţării să sprijine noua reconstrucţie a ţării. In ceea ce mă priveşte, voi acţio­na neabătut, la locul meu de mun­că, în inaltul for academic al ţării şi în învăţămîntul superior, cu în­treaga mea putere de muncă, cu în­treaga mea fiinţă, aducîndu-mi ast­fel contribuţia la prestigiul ştiinţei şi învăţămîntului in ţara noastră. Acad. Radu P. VOINEA Preşedintele Academiei Române Pentru oamenii muncii din mă­noasa cimpie a Bărăganului, aceas­tă zi a adevăratei libertăţi şi de­mocraţii a generat bucurii fără margini, stări de fericire compara­bile doar cu ale suferindului care se vede vindecat şi-şi reia viaţa cu toată dragostea pentru răsăritul soarelui de miine. Această bucurie are demnitate şi calm, are tăriile încrederii depline. Cu promptitudine, cu dragostea lor fierbinte de a sluji libertatea şi democraţia, centralistele de la te­lefoane ne-au asigurat legătura cu comuna Grindu. De acolo ne-a vor­bit ţăranul cooperator Ion Baciu, care, gituit de emoţie, ne vorbea aproape plingind. Sătenii noştri trăiesc clipe pe care n-au mai cre­zut că le apucă. Clipe pe care le aşteptau­, şi în sfîrşit au venit. Da, nu credeam să mai trăim această zi, care pentru noi poate fi o adevărată sărbătoare naţională. Ţăranii din Grindu sunt mintoşi. Au în ei toată ininia de fuga tira­nului, care pe unde ajungea vorbea de sacrificiul suprem, sacrificind însă ţara, vinzind tot ce noi mun­ceam. Lua plinea de la gura noas­tră şi a copiilor noştri şi o dădea cine ştie unde. Noi, ţăranii, am ştiut întotdeauna că luxul şi hu­zurul lui erau plătite cu suferin­ţele noastre, cu foamea şi mizeria in care trăiam noi la sate cu copiii noştri goniţi adesea la oraş de la­crimile, de suferinţa celor dragi. Asigurăm pe muncitori, pe oamenii cu carte care s-au sacri­ficat pentru răsăritul de miine că noi, ţăranii, asemeni străbunilor noştri care au slujit cu credinţă glia îngrăşată nu de puţine ori cu sîn­gele neamului nostru, vom face to­tul ca ţara să fie aşa cum ne-o do­rim de mult : liberă şi îmbelşugată. Suntem­ siguri acum că piinea, lap­tele şi carnea pe care noi prin mun­că le facem vor fi mai multe, mult mai multe şi sîntem siguri că de ele se vor bucura copiii şi nepoţii noştri ; ţăranii sint in pas cu ţara, ei nu vor uita niciodată cite umi­linţe au îndurat, fiind adesea siliţi să-şi declare fericirea in propria lor nefericire şi mizerie, să aplaude minciuna. Trăim şi noi in sfîrşit un vis. Pentru ca acest vis să fie trăit de-a pururi, să fie veşnic trebuie să muncim şi să-l apărăm. Ostaşii sint cu noi. Altfel nici nu putea fi. Ei sint copiii poporului şi poporul sintem noi, toţi care am adus pe pămintul atît de încărcat al gliei strămoşeşti un sfîrşit libertatea. Spun libertate şi pur şi simplu îmi este dor să mă duc să-i spun griului că in sfîrşit este al nostru, al ţăranilor şi al ţării. Mihai VIŞOIU corespondentul „Scinteîii poporului“ 22 decembrie 1989 A râsarit libertatea cum râsare griul, prin mare trudâ Gindurile unui Salut din adincul inimii mele de tinăr muncitor izbinda împotriva dictaturii lui Ceauşescu ! Intre ceea ce am învăţat în şcoa­lă, între ce a învăţat întreaga mea generaţie şi adevăr, diferenţa e comparabilă cu prăpastia dintre fericire şi durere. Sunt pentru socialism, pentru pro­prietatea poporului asupra muncii lui, dar rog, generaţiile cu expe­rienţă ma­i mare decit a noastră, a tinerilor, să clarifice cu calm şi competenţă tot ceea ce a dus la denaturarea sfintelor principii so­cialiste în care am fost crescut şi educat, pentru ca niciodată pe pă­­mintul României să nu se mai pe­treacă acte de îngenunchere mo­rală sub masca democraţiei. Cred că gindesc, sper că gindesc ca toţi cei din generaţia mea, afirmind că nu doresc să mă răz­bun pe nimeni; sîntem un popor demn, cinstit, uman, căruia îi e străin spiritul de răzbunare oarbă şi ceea ce cer eu acum este să ne unim prin muncă, prin ordine, prin disciplină, să nu copiem ceea ce au făcut alţii, să nu promovăm haosul, pentru că asta ne va duce spre pipire, ne va opri din minunatul drum pe care începem să păşim. Să nu uităm că nicicînd din mitinguri şi greve n-a ieşit ptine, ci doar din muncă cinstită, făcută in libertate, aşa cum ne-am dorit-o mereu. tînâr Nu socotiţi rindurile mele un sfat, nu sint in măsură să-l dau, luaţi-le doar ca gindurile unui tî­­năr, care se adresează generaţiei lui, generaţiilor mai virstnice, mai înţelepte, care să ne aducă izbinda reală, pe care cu toţii o dorim. Ţin ca in încheiere să fac un apel la luciditate, la calm, la răbdare şi înţelegere , să fie stopate actele provocatoare, de vandalism, îndrep­tate împotriva proprietăţii noastre a tuturor. Mulţumec celor care mă publică şi celor care mă citesc. Victor BRUJAN muncitor tipograf „Treceţi de partea noastră!" Joi, 21 decembrie 1989, m-am în­tors dintr-o călătorie in Bulgaria. Loc de unde veneam cu imaginea miilor de oameni protestînd in­ faţa Ambasadei României la Sofia îm­potriva criminalului măcel de la Timişoara, în Gara de Nord, seara tirziu, după o umilitoare călătorie prin graniţele închise, mă aştepta fiul meu — Ştefan Emilian Tănăsache. 27 de ani, inginer geolog, un loc de bun venit imi zice : — Tată, te duc acasă, apoi eu merg de unde vin acum, din Piaţa Universităţii, unde protestăm paşnic împotriva tuturor acelora care ani de zile ne-au batjocorit, ne-au furat tinereţea. Ieri, 22 decembrie, a făcut acelaşi lucru. Dar să notăm aici depoziţia sa de martor ocular la evenimen­tele memorabile care au aşezat România pe un nou curs al exis­tenţei sale demne. — La ce oră ai plecat de la ser­viciu spre centru 7 — în jurul orelor 9. Nu numai eu. Ci cu mulţi alţi tineri, colegi de muncă de la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, în rând cu noi, muncitorii de pe platforma electronicii Pipera. Purtam cu toţii aceeaşi lozincă : „Haideţi cu noi“. Şi-au venit şi colegii de la institu­tul vecin, tot cu profil energetic. — Pe unde aţi luat-o 7 — Spre Dorobanţi, in scurt timp am ajuns la cinematograful Scala. Citeva momente am intrat in sală, pentru că militarii au tras in aer. — Au fost provocați 7 — Nu. Pentru că am alcătuit echi­pe de ordine dintre noi. Eu am­ făcut parte dintr-o asemenea echipă. Uite bransarda roșie, pe care o voi păs­tra toată viata. — In drumul vostru s-a produs vreo pagubă, vreo distrugere . — Deloc. Cine afirmă acest lu­cru e un mincinos. Și noi sîntem sătui de cită minciună ni s-a bă­gat pe gît. Unii au văzut geamuri sparte la hotelul și restaurantul „Lido“. Aşa stau lucrurile. Dar, spre cinstea ospătarilor de aici, ei au spart geamurile pentru a ne ajuta, in caz că se va trage, să ne refugiem înăuntru. N-a fost nevoie decit de... apa minerală pe care au dat-o coloanei de mani­festanţi, din mină in mină. Noi le-am cerut și stafia de amplifica­re, pentru a ne face auzit glasul, dar n-a fost posibil să o luăm. — Ce cerea grupul din care ai făcut parte ? — Sunt citeva puncte pe care le-am discutat cu un colonel, după ce am trasat o linie de pancarte peste care să nu se treacă, pentru a nu fi provocate forțele de or­dine. Am cerut convocarea de ur­genţă a Marii Adunări Naţionale, demisia întregului guvern, a con­ducerii de partid, vinovaţii pentru starea de lucruri la care s-a ajuns să fie judecaţi de cei competenţi. — Care a fost ora cea mai dra­matică, mai tensionată ? — Orele douăsprezece fără un sfert. Atunci am ajuns in faţa se­diului Comitetului Central al partidului. Atunci a tăbărit mul­ţimea cu flori pe tanchete. Atunci am forţat uşile şi am intrat pe poarta pe care intrau numai două persoane : „el“ şi „ea“. — Ce aţi făcut înăuntru ? — Primul lucru, fiind in echi­pele de ordine, am făcut cordoane de protecţie. Să nu se facă dis­trugeri. Să nu fie atacaţi cei aflaţi înăuntru. Să nu dispariă valori, documente absolut de interes. Şi, mai ales, să nu fie provocaţi securiştii din interiorul clădirii, care erau înarmaţi şi cărora noi le-am spus : „Nu folosiţi armele. Voi sin­­teţi in pericol, nu noi. E mai bine să fiţi voi sub protecţia noastră“. (Acelaşi lucru il spusesem şi sol­daţilor de pe bulevard, care ne-au ascultat şi au golit cartuşierele in faţa noastră). Nu se putea să nu ne înţelegem şi de data asta ! — Şi? — Şi... ne-am înţeles. — Pină la ce etaj aţi ajuns 7 — Pînă sus, pe terasă. Acolo, două lucruri senzaţionale : 1. Toc­mai decola un elicopter. Era cu „el“, era cu „ea“ 7 Căra documen­te 7 Nu știm. 2. Sus, pe terasă, se aflau oameni, profesionişti, cu vi­­deocamere, care înregistrau tot ce se petrecea in stradă. Apoi au filmat mulţimea in clădire. Cum intră şi ce face. Cite un gest pre­cum călcarea in picioare a unor anumite... opere, lozinci etc. S-au montat microfoane in balcon şi apoi au început să vorbească oa­menii — am recunoscut pe un muncitor de la I.M.G.B., care a fost lingă noi, noaptea, in Piaţa Univer­sităţii —, deci au început să vor­bească oameni liberi de la micro­fonul care pină atunci fusese aca­parat numai de un singur om. A venit şi televiziunea şi după asta ne-am retras. — Cit timp aţi stat în clădire . — Exact o oră şi jumătate. Vor­besc despre echipa mea de ordine. O oră şi jumătate care... ajunge pentru o viaţă. Hie TANASACHE

Next