Steaua Romaniei, 1878 (Anul 2, nr. 144-260)

1878-11-26 / nr. 239

STEAUA ROMÂNIEI, colonel N. Dabija. Nu ştiu ce va eşi din această convorbire. Ceea ce vă pot spune este că d. Dabija au refuzat pănă acum de mai multe ori ministeriul de Resbel. Mi se afirmă însă că de astă dată colonelul meu ar fi primit, după stăruinţa d-lui Stătescu, să-şi pună capul sub evanghelie. Despre colonelul Dimitrie Leca aflu că au plecat aseară din capitală la moşia sa. Unii imi spun că plecarea sa ar însemna că con­simte de a întră în noua combinare, şi că s’ar fi dus ca să-şi reguleze trebele sale private. Ori ce s’ar zice însă, pană acum mini­­steriului nu e format şi lucrurile pot să se schimbe dintr'un moment la altul. Aflu că de cănd există criza ministeri­ală, puterile cele mari nu se mai mulţu­­mesc cu prima cetire cerută de Constitu­­ţiune pentru modificarea ei. Ele doresc să vază respunsul la discursul Tronului, pentru că sa numească pe miniştrii lor ple­nipotenţiari în România. Mai mulţi deputaţi din cei 26 îmi efir­­mă că minoritatea va prezintă un contra­­proect de răspuns la discursul Tronului. Din cauza crizei ministeriale, Consiliul de miniştri nu s-au ocupat încă de alegerile co­munale din Iaşi. Mi se spune că minis­trul de Interne ad - interim, s’au ferit de această cestiune ca de un lucru în ciumat. Vom vedea ce va face noul Cabinet. Ti­nerii miniştri ave-vor ei curagiul de a confirma alegerea colegiului al IV, în care înriurea administraţiei au jucat un rol a­­tît de însemnat ? Nu-mi vine să cred. Dar judecând după câte decepţiuni am avut în vieaţa mea politică, se poate să ved şi pe oamenii tineri din noul cabinet trecând cu buretele asupra păcatelor administraţiei frac­­ţioniste din Iaşi, şi o ilusiune mai mult per­du­tă ar fi întocmai ca o picătură de apă în nemărginita întindere a Oceanului, cugetări, filosofând în sine înşişi de bună samă asupra nevoilor ţerei. Această ati­tudine reservată şi isolată ar arata că pă­­nă acum n'au urmat încă nici-o consfătu­ire şi nici-o înţelegere între aceşti bătrîni foşti şefi de cabinete. Cine va fi ales preşedinte? cine vor fi vice-preşidenţii ? Cine vor figura în co­­misiunea de respuns la discursul tronului ? Iată întrebări cari şi le pune publicul ve­nit ca să asiste la această primă şedinţă a corpului ponderator. Dar trebue să închid scrisoarea ca să nu scap poşta. Bucuresci, 24 Noemvre, 3 ore 40 m. Me aflu la Senat. La oară la care vă scriu, acest matur corp se află in numerul cerut de regulament spre a ţinea şedinţa. Senatorii se găsesc în cameră de consfă­tuire aşteptând sosirea primului-ministru, pentru ca să treacă in sala şedinţelor pu­blice. D. ministru de justiţie Eug. Stă­tescu se vede printre senatori. Părinţii conscrişi stau grupuri, grupuri, de se sfă­­tuesc asupra situaţiunei ţerei. Foştii şefi de cabinete, d. d. Ioan Ghica, Manolache Cos­tache, principele D. Ghica, Bozianu stau mai la o parte, fără să converseze în­tre dînşii. Ei se vad confundaţi în adînci ŞTIRI Din STREINATATE. Ziarul bucureştean „Timpul“ reproduce următoarele dintr’o corespondenţă adresată din Constantinopol ziarului „Débats“ : România luănd armele în contra Turciei, după o depeşă memorabilă, prin care i se cerea lăn­­guros ajutorul ei, a alergat în ajutorul oştirilor ruseşti şi le-a scăpat de un dezastru sdrobitor. După aceea, a pierdut Basarabia, şi d’abia a pu­tut căpăta Dobrogea. In orice caz, ea va putea servi de inveţătură generaţiilor viitoare de câte unicităţi se poate dovedi in stare o politică de cu­ceriri lipsită de orice scrupuluri. România a plă­tit prin urmare scump un moment de rătăcire . Europa îi datoreşte cel puţin o compensare, şi pare ciudat lucru, că Franţa şi Englitera nu se grăbesc a’i acorda un bun legitim, pe care ’l do­reşte România din suflet, adică recunoaşterea ei oficială şi definitivă ca ţară independentă. Şi nu i se poate obiecta României că n’a exe­cutat Încă tractatul dela Berlin, intărziare ce de altminteri s’ar putea imputa mai de grabă altora ; căci dacă acest tractat, in articolul seu 44, im­pune României „în favoarea tuturor credinţelor şi confesiilor“ aceleaşi libertăţi civile şi politice, nu trebue să uităm că aci e vorba de 500.000 de is­­raeliţi, a zecea parte din populaţia românească, pănă acum în adever, printr’o mesura, ciudată după morala curată şi teoretică, insă salutară pentru interesele naţiei. Ovreii neavând de loc alta industrie de cât camăta, s’a crezut că trebue a li se refuza exerciţiul unor drepturi şi a li se interzice funcţiile publice. Chinejii sunt tractaţi încă şi mai aspru în Statele­ Unite. Este prin urmare vorba in România de a se modifica Consti­tuţia, ceea ce numai o anume Adunare are drep­tul a face ; afară de asta, trebue să se aleagă dintre israeliţi numai aceia cari locuesc in ţară de indelungă vreme, căci privilejuri nu se pot a­­corda celor sosiţi de ieri de alaltăieri din străină­tate, de pildă din Rusia, unde soarta le lasă mult de dorit. Astfel dar trebue multă vreme pentru regularea unei aşa trebi, care nu se poate face in done trei zile. — „Spectatorul“ din 30 Noemvre cu­prinde următoarea notiţă asupra situaţiu­­nei din Afganistan : Pănă în acest moment oştirile afgane n’au făcut nimica, de­şi au multe guri de foc şi toate avan­­tajele poziţiunei. Ele n’au aratat nici capacitate, nici perseveranţă, nici curaj. Lipsa lor de indră­­sneală au deşteptat In Anglia chiar impresiunea că armata afgană este demoralizată sau desorga­­nizată, sau că ea ne favorizează în secret, şi unii m­erg pănă a spune că expediţiunea din Afgani­stan este terminată. Aceasta ar fi o concluziune prea grabnică. Este probabil că întăile obiective ale campa­niei — luarea Kandaharului, Saturgardanului şi Djellalabadului- vor fi îndeplinite fără pierdere , dar aceste obiective nu sînt încă realizate, şi ar fi bine să se mai aştepte vre-o cîte­va zile. Cu toate aceste răpedea retragere a Afganilor, fără împotrivire, e greu de explicat Socotim de pri­sos a ne opri asupra ideei că ar fi un plan de a atrage pe Englezi departe de baza operaţiunilor lor, căci ea este mai pre­sus de strategia Afgani­lor. Nimic de altă parte nu dovedeşte desorga­­nizarea Afganilor. Explicaţia cea mai probabilă e aceea pe care o dau Ruşii, cari pretind că Sere- Ali îşi concentrează toate puterile pentru apara­­rea capitalei sale. Dar mai este o explicaţiune tot atît de logică. Disciplina cu totul nouă a Afganilor au putut să slăbească. In 1859, Sere-Ali ş’au reorganizat oş­tirea după modelul englez, întrebuinţând ca in­structori pe cipani (soldaţii indieni în serviciul englezilor) cari fugiseră în Cabul după înăduşirea răscoalei lor; soldaţii afgani „cei regulaţi“ se gă­sesc împiedecaţi prin noua metoadă. De este lu­crul ast­feliu, emirul va încerca o mare bătălie, în toată regula, şi armata sa va fi de sigur sfă­râmată, cum s’au întîm­plat ori­cărei armate azi­­atice care au încercat să Introducă tactica euro­peană în organizarea sa. Această, este o simplă presupunere , dar ni se pare mai probabilă decît prefacerea pe neaşteptate în fricoşi a unor oa­meni foarte bravi cari s’au bătut cu succes toată viaţa lor. Revista Ziarelor. Rescu­m­penirea cailor ferate române. Repeziciunea cu care se transmite şti­rea că guvernul român a subscris la Ber­lin convenţiunea pentru rescumperarea căi­lor ferate, nu ne mai dete timp să cerce­tăm bine cu cine anume a subscris astă convenţiune, şi creţi urăm pentru un moment că ea s a subscris de guvern, pe de o parte iar pe de alta de consiliul de supra­ve­­ghere. Ştiri autentice primite in acest moment din Berlin, anunţă că consiliul de supra­veghere al Societăţei acţionarilor e strein încă de această afacere, căci nimic nu i­ s’a supus pănă acum in privinţa rescumpererei căilor ferate. Tot asemenea consiliul nu poate să se aştepte la o comunicaţiune de felul acesteia, mai inainte de ce Camerile române să fi acceptat convenţiunea înche­iată între guvernul român şi sindicatul frances.

Next