Steaua Roşie, februarie 1953 (Anul 2, nr. 44-51)
1953-02-04 / nr. 44
4 Mesaje de salut adresate oamenilor muncii din Stalingrad de către organizaţii sindicale din Londra LONDRA (Agerpres). — TASS Cu prilejul celei de a 10-a aniversări a marii bătălii de la Stalingrad, doua organizaţii sindicale din Londra au adresat mesaje de salut oamenilor muncii din Stalingrad. In mesajul său, Consiliul districtual din Londra al sindicatului unit al muncitorilor construiţi îşi exprimă admiraţia faţă de „minunata şi istorica apărare a Stalingradulu“. Mesajul spune în continuare: „Nu vom uita niciodată cât de profund ne-a emoţionat şi cât de mult ne-a încurajat marcata voastră victorie care a fost admirată de întreaga lume. Ca muncitori constructori, noi avem motive deosebite pentru a admira pe cetăţenii Stalingradului, care au obţinut succese minunate în reconstruirea marelui lor oraş. Trăiască cetăţenii Stalingradului! Trăiască pacea şi prietenia între popoarele englez şi sovietic!“. Organizaţia locală din Hacney (cartier din Londra) a sindicatului unit al muncitorilor din industria de mobilă şi tapiţerie a adresat preşedintelui Sovietului orăşenesc din Stalingrad de deputaţi ai oamenilor muncii un mesaj de salut semnat de secretarul organizaţiei, M. Berlin. In mesaj se spune: „Marea bătălie de la Stalingrad a fost o epopee glorioasă care a schimbat întregul curs al războiului trecut. Membrii organizaţiei noastre îşi iau angajamentul să facă tot ce le stă în putinţă pentru a lupta împotriva propagandei urii faţă de Uniunea Sovietică şi pentru a obţine convocarea unei conferinţe a marilor puteri în scopul reglementării tuturor problemelor litigioase. Trăiască pacea!“. STEAUA ROȘIE O nouă manifestare a contradicţiilor anglo-americane în Balcani Vizita Inopinată a amiralului englez Mounibstten la Brena la momentul de faţă, după vizita ministrului de externe al Turciei, Koprillü, la Belgrad, se desfăşoară la Atena convorbiri între acelaş Köprülü şi guvernul naonarho-fascist grec in vederea grăbirii încheierii faimoasei axe Belgrad-Atena-Ankara. Convorbirile se desfăşoară în prezenţa şi sub conducerea de fapt a amiralului american Carney, comandantul zonei de Sud a pactului agresiv al Atlanticului, a cărui anexă oficială este menită să devină alianţa agresivă a slugilor fastete din Balcani ale imperialismului american. Iată însă că şi cu acest prilej ies la iveală şi se manifestă contrariteţiile anglo-alhericane. Pretenţiile Angliei de a exercita o influenţă mai mare în conducerea pregătirilor agresive din Balcani ca şi din zona Meliiteranei şi Orientului Apropiat sunt cunoscute ,şi adeseori ele se manifestă prin răbufniri ale nemulţumirilor satelitului englez al SUA. Aşa s-a întâmplat şi de astădită. In mijlocul convorbirilor greeo-turco-americane, a sosit la Atena cu totul pe neaşteptate şi nepoftit amiralul englez Lord Mountbatten. Ambasada britanică la Atena a declarat că sosirea lui Mountbatten, aflat în călătorie cu avionul spre Ankara, s-ar datora, chipurile, condiţiilor atmosferice nefavorabile care l-ar fi constrâns să se abată din drum. Agenţia americană „Associated Press” nu dă crezare insă acestei versiuni — cusute cu aţă albă,—cum are aerul să-i reproşeze agenţia americană. Agenţia pune in circulaţie svonuri potrivit cărora între Garney şi Mountbattens ar fi ivit un conflict cu privire la amestecul lui Mountbatten in convorbirile de la Atena. „Unele surse americane — declară „Associated Press“ —■ nu au făcut deosebite eforturi pentru a-şi ascunde nemulţumirea. In cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc Miercuri, amiralul Garney însuşi a făcut insinuări în acest sens la adresa lui Mountbatten. El a declarat unui ziarist care l-a întrebat când va reveni la Atena: „Numi voi face apariţia pe neaşteptate“. Afirmaţia — declară în continuare „Associated Press“ — a fost interpretată ca o referire la fordul Mountbatten care a sosit Marţi în cursul unui sbor spre Ankara. Ulterior s-a aflat că Mountbatten sosit, cică din întâmplare, şi-a prelungit şederea la Atena şi a avut, conversaţii cu Garney în legătură cu noile sarcini agresive ale Turciei, Greciei şi Iugoslaviei in Balcani. Nu este pentru prima dată când una din căpeteniile militare sau politice engleze pică „din întâmplare“ la Atena, Ankara sau Belgrad, exact în timpul sau puţin după terminarea vizitei unui reprezentant american. Pe măsură ce se intensifică uneltirile agresive comune ale imperialiştilor americani şi englezi în Balcani, ca şi în restul lumii, se ascut şi contradicţiile şi lupta pentru întâietate politicomilitară între cele două bande imperialiste, ce se silesc să organizeze un nou război mondial. Popoarele sunt unite însă in voinţa şi hotărîrea de a opri şi sfărâma uneltirile tuturor dușmanilor păcii. Boierul de peste Ocean bate din picior MOSCOVA Agerpres.. —. ..Pravda” publică sub semnătura lui G. Rasadin un articol intitulat „Boierul de peste Ocean bate din picior “, în care autorul comentează răsunetul pe care l-a avut in presa franceză articolul redacţional publicat in revista americană „Life , articol in care sunt insultate in mod grosolan naţiunea franceză şi regimul republican din Franţa. Ceea ce gândesc anumiţi politicieni din SUA o spun in gura mare ziariştii burghezi americani... Revista americană de mare tiraj „Life", cunoscută prin legăturile sale cu monopolul bancar Morgan, a publicat recent un articol redacţional despre situaţia din Franţa. In introducerea articolului revista îşi exprimă indignarea in legătură cu faptul că guvernele reacţionare din Franţa nu se pot menţine la putere mult timp, din care cauză nu sunt capabile să îndeplinească toate pretenţiile Washingtonului. „Life“ este pesimistă în ceea ce priveşte viitorul actualului guvern Mayer. ..liste puţin probabil ca primul minis- trU René Mayer să se poată menţine mult timp la putere“— adaugă revista. Scribii de la revista „Life“ caută să-şi verse tot necazul pe instituţiile republicane ale Franţei şi Împroaşcă cu noroi, in primul rând, regimul ei parlamentar. Revista „Life“ se exprimă în mod mijurios la adresa parlamentului fran■ «z , denumindu-l „dormitor“ (!), pe .. .pulaţi şi miniştri — comedianţi, iar Republica Franceză „o femeie de stradă“ care ascunde la ciorap dolarii primiţi de la americani in loc să-i folosească conform ordinelor primite. După cum se vede, in SUA nu se obişnueşte să se aleagă expresiile folosite pentru caracterizarea aliaţilor europeni. Revista americană este Info Articol publicat în „Pravda“ sub semnătura lui G. Bassadin bată la culme: banii sunt irosiţi, slugile franceze ale monopolurilor americane nu sunt in stare să execute aşa cum se cuvine ordinele primite de la Washington. Nu există decât o singură cale pentru a înlesni traducerea în viaţă a acestor ordine: lichidarea cât mai grabnică a rămăşiţelor libertăţilor democratice din Franţa. „Trebue să sperăm, scrie „Life", că francezii vor termina prin a găsi mijloace pentru a învinge principalul obstacol ce stă in calea unirii Europei, obstacol reprezentat de sistemul politic imposibil (!) şi de tradiţiile politice din Franţa...“ Ceea ce visează redactorul revistei „Life“ a fost exprimat recent tot atât de limpede de Harriman, unul din magnaţii financiari din SUA, care, într-un interview acordat corespondentului agenţiei Reuter, a declarat următoarele: „Astăzi sau mâine .( 1) Franţa trebue să rezolve problema legii electorale“. Noua modificare a legii electorale şi aşa reacţionară, lichidarea opoziţiei de stânga, transformarea parlamentului într-o maşină docilă de ştampilare a legilor dorite de Washington, iată la ce visează scribii de la revista „Life“, mister Harriman & Co. Ei sunt îngrijoraţi de faptul că păturile largi ale poporului francez protestează tot mai ferm împotriva fascizării ţării şi apără libertăţile democratice şi independenţa patriei lor. Nu vom face pronosticuri asupra atitudinii pe care miniştrii şi deputaţii din parlamentul francez, reprezentanţi ai partidelor burgheze, o vor adopta faţă de atacurile injurioase ale presei americane. In orice caz, articolul din „Life“ i-a pus într-o situaţie penibilă. A tăcea, a se înclina în faţa acestei mustrări — ar echivala cu recunoaşterea faptului că miniştrii şi deputaţii francezi reprezentanţi ai partidelor burgheze sunt intr'adevăr „comedianţi“ în solda monopolurilor americane, aşa cum o declară în auzul tuturor revista „Life“; a protesta ar însemna pentru ei să atragă asupra lor mânia şi mai mare a protectorilor de peste Ocean şi — cine ştie? — să fie scoşi din pâine... In ceea ce priveşte opinia publică franceză, ea îşi exprimă profunda indignare în legătură cu pamfletul apărut în revista „Life“. Ziarul „L'Humanité“ aminteşte că revista „Life“ este proprietatea magnaţilor financiari ai SUA. „Life“, subliniază ziarul, exprimă punctul de vedere al acestor magnaţi financiari...“ Comentând articolul din „Life“, ziarul „Liberation“ scrie: „Iată ce se gândeşte dincolo de Ocean despre Franţa şi regimul ei republican!“. Articolul plin de mojicii din revista „Life“ a indignat şi cercurile burgheze din Franţa. Astăzi până şi ziarele franceze cele mai reacţionare îşi exprimă vehement indignarea împotriva celor scrise de revista „Life“. Ziarul „L'Aurore“ mărturiseşte că articolul injurios din revista „Life“ confirmă spusele comuniştilor şi anume că yankeii tratează populaţia Europei occidentale ca pe nişte negri albi... Propaganda oficială americană vociferează despre „prietenia“ între SUA şi Franţa, scrie în încheierea articolului său G. Rassadin. Intr-un acces de furie, revista „Life“ a arătat francezilor cum se prezintă în realitate „sentimentele prieteneşti“ pe care monopoliştii americani le nutresc faţă de Franţa. Succesele în marea ale feroviarilor din R. P. Chineză In ultimii ani transportul feroviar s‘a dezvoltat în mare măsură în R. P. Chineză. In anul 1946, adică înainte de eliberare, încărcătura medie pe care o transporta o locomotivă era de 742 tone. Din anul 1949, când a fost proclamată Republica Populară Chineză, media încărcăturilor a crescut tot mai mult ajungând în prezent la peste 1.213 tone. In acelaş timp, o locomotivă parcurge acum zilnic o distanţă aproape dublă în comparaţie cu cea mai înaltă cifră înregistrată in China de Nord-Est înainte de eliberare. Iimpul pentru parcurgerea drumului între oraşele principale a fost redus cu mai multe ore la trenurile de pasageri. Distanţa dintre Pekin şi Sanhai este parcursa astăzi intr-un timp cu 4 ore şi un sfert mai scurt decât în anul 1937, iar distanţa Pekin— Siankou într'un timp cu şase ore şi jumatate mai redus faţă de anul 1951, toate acestea reprezintă mimai o parte din succesele realizate de feroviarii chinezi. POPOARELE LUMII LUPTA PENTRU MENŢINEREA ŞI CONSOLIDAREA PĂCII In ciuda teroarei poliţieneşti de V. Jarov Revista americana „Look“ a publicat recent articolul „Asia in 1952“, scris de William Douglas, membru al Curţii Supreme a S.U.A. Articolul care este consacrat Filipinelor, face reclamă ministrului filipinez al apărării naţionale, Ramon Magsaisai — sugrumător al mişcării de eliberare naţională din ţară. Linele pasaje din articol prezintă însă interes. In primul rând, este bătătoare la ochiura aprigă a autorului faţă de patrioţii filipnişti care luptă cu arma în mână pentru libertatea şi independenţa patriei lor. El califică pe patrioţi drept „câini sălbatici din junglă“ şi cere ca ei „să fie urmăriţi şi omorîţi sau aruncaţi dincolo de gratii“. Dar Douglas nu numai că urăşte poporul filipinez, colonialistul american tremură de groază în faţa adevăraţilor reprezentanţi ai acestui popor curajos. In articol se descrie vizitarea unei închisori de femei, în care sunt deţinute soţiile partizanilor „cu copii sugari în braţe“. Şi iată aici, în închisoare, păzită cu străşnicie de o haita de poliţişti, Douglas era cuprins de groază — după cum declară chiar el — în faţa partizanei deţinute Andrea De Los Reies cu care a vrut să stea de vorbă. „In jurul nostru s-au adunat vreo 10 partizane în frunte cu Andrea şi atmosfera a devenit încordată — scrie Douglas. In faţa mea se afla o femeie care putea să dezarmeze repede pe paznic şi în numele cauzei să ne omoare pe toţi“. Numai „după ce femeile au fost în cele din urmă îndepărtate şi Andrea a rămas singură“, Douglas a cutezat să stea de vorbă cu ea. Nu numai Douglas este cuprins de spaimă în faţa patrioţilor filipinezi. In articol se citează un episod când un provocator a prins prin viclenie în cursă un grup de partizani. Spaima poliţiştilor în faţa partizanilor era atât de mare, încât nu au îndrăznit să-i prindă de vii: partizanii au fost măcelăriţi cu focuri de mitralieră. Clica de trădători recurge la cele mai odioase mijloace de luptă împotriva mişcării de eliberare din ţară. Magsaisai a organizat de pildă un „cămin special de copii“, unde sunt aduşi copiii patrioţilor ce luptă, scontându-se că aceştia din urmă vor veni şi se vor preda poliţiei pentru a salva copiii. Teroarea din Filipine atinge proporţiile unui dezastru naţional. Urmărirea şi spionajul au devenit un fenomen obişnuit in viaţa ţării. „Situaţia este de aşa natură — a scris revista americană „Pacific Affairs“ — încât dacă un grup de studenţi şi de profesori va organiza o discuţie publică, ca de pildă despre cunoscuta Carte Albă cu privire la China, publicată cu câtva timp în urmă de către Departamentul de Stat al SUA, este foarte posibil că serviciul de spionaj militar să pună sub supraveghere pe toţi participanţii la discuţie, ca fiind elemente subversive“. Mii de oameni au căzut victima poliţiei. Armata şi poliţia, cu ajutorul cărora se menţine la putere guvernul marionetă al Filipinelor, se dedau la samavolnicii nemaipomenite. Militarii s-au transformat in bandiţi. Incendieri de case, violenţe, jafuri, asasinate se comit aproape în fiecare zi. „Armata şi poliţia filipinezu “ recunoaşte Douglas — s‘au descompus şi din alte privinţe. Aproape (!) totdeauna ele s‘au situat de partea moşierilor împotriva ţăranilor. Moşierii le-au dat bani pentru ajutorul primit în strângerea taxelor ilegale şi excesiv de ridicate dela ţăranii care iau pământul în arendă. In articolul său Douglas se ocupă şi de situaţia massei principale a poporului filipinez — ţărănimea. „Un milion şi jumătate de familii de ţărani din Filipine îndură foamete“ — recunoaşte Douglas. Aproape întregul pământ aparţine moşierilor, care-i dau in arenda. In 16 provincii, ţăranii sunt nevoiţi să ia în arendă de la moşieri 40% din pământ, în şapte provincii — 50%, în patru — 60% şi chiar mai mult, iar în provincia Pampanga — 98% din pământ aparţine unui grup restrâns, reprezentând numai 2% din populaţie. Ţăranii care iau pământul în arendă, sunt analfabeţi şi oameni nevoiaşi — scrie Douglas. Toată lumea, inclusiv juriştii, sunt împotriva lor. Ei nu au sprijinitori în instanţele judecătoreşti. Ei sunt victime ale proprietarilor funciari influenţi“. Proprietarii funciari izgonesc pe aceştia de pe pământuri, dacă aceştia insistă asupra respectării legii care prevede că arenda nu poate depăşi 30% din recoltă. La sate sunt stăpâni cămătarii care primăvara dau cu împrumut patru baniţe de orez cu condiţia să primească toamna zece. Aceasta este realitatea filipineza pe care , mister Douglas nu o poate trece sub ticere.i („Pravda“). Tiparul: ÎNTREPRINDEREA POOGRAFICA, TG.-IWUF.s. Redacţia şi administraţia: Tg.-Mureş, Piaţa Slavii Nr. 13. Telefon: Redacţia: 488. 698. Administraţia: 685. Tipografia: 643. Taxa nottată plătită in numerar Conf. aprobării P16. Cen- P*'T Nr. 1SQ#100 4 Februarie 1953.