Steaua Roşie, februarie 1953 (Anul 2, nr. 44-51)

1953-02-04 / nr. 44

4 Mesaje de salut adresate oamenilor muncii din Stalingrad de către organizaţii sindicale din Londra LONDRA (Agerpres). — TASS Cu prilejul celei de a 10-a ani­versări a marii bătălii de la Sta­­lingrad, doua organizaţii sindica­le din Londra au adresat mesaje de salut oamenilor muncii din Stalingrad. In mesajul său, Consiliul dis­trictual din Londra al sindica­tului unit al muncitorilor cons­truiţi îşi exprimă admiraţia fa­ţă de „minunata şi istorica apă­rare a Stalingradulu“. Mesajul spune în continuare: „Nu vom uita niciodată cât de profund ne-a emoţionat şi cât de mult ne-a încurajat marcata voastră victorie care a fost ad­mirată de întreaga lume. Ca muncitori constructori, noi avem motive deosebite pentru a admi­ra pe cetăţenii Stalingradului, care au obţinut succese minunate în reconstruirea marelui lor oraş. Trăiască cetăţenii Stalingradu­lui! Trăiască pacea şi prietenia între popoarele englez şi sovie­tic­!“. Organizaţia locală din Hacney (cartier din Londra) a sindicatu­lui unit al muncitorilor din in­dustria de mobilă şi tapiţerie a adresat preşedintelui Sovietului orăşenesc din Stalingrad de de­putaţi ai oamenilor muncii un mesaj de salut semnat de secre­tarul organizaţiei, M. Berlin. In mesaj se spune: „Marea bătălie de la Stalingrad a fost o epopee glorioasă care a schimbat între­gul curs al războiului trecut. Membrii organizaţiei noastre îşi iau angajamentul să facă tot ce le stă­ în putinţă pentru a lupta împotriva propagandei urii faţă de Uniunea Sovietică şi pentru a obţine convocarea unei conferin­ţe a marilor puteri în scopul re­glementării tuturor problemelor litigioase. Trăiască pacea!“. STEAUA ROȘIE O nouă manifestare a contradicţiilor anglo-americane în Balcani Vizita Inopinată a amiralului englez Mounibstten la Brena la momentul de faţă, după vizita ministrului de externe al Turciei, Ko­­prillü, la Belgrad, se desfăşoară la Atena convorbiri între acelaş Köprülü şi guvernul naonarho-fascist grec in vederea grăbirii încheierii faimoasei axe Belgrad-Atena-Ankara. Convorbi­rile se desfăşoară în prezenţa şi sub conducerea de fapt a amiralului ame­rican Carney, comandantul zonei de Sud a pactului agresiv al Atlanticului, a cărui anexă oficială este menită să devină alianţa agresivă a slugilor fas­­­­tete din Balcani ale imperialismului american. Iată însă că şi cu acest pri­lej ies la iveală şi se manifestă contra­­riteţiile anglo-alhericane. Pretenţiile Angliei de a exercita o influenţă mai m­are în conducerea pregătirilor agre­sive din Balcani ca şi d­in zona Melii­­teranei şi Orientului Apropiat sunt cunoscute ,şi adeseori ele se manifestă prin răbufniri ale nemulţumirilor sa­­telitului englez al SUA. Aşa s-a întâm­plat şi de astădită. In mijlocul convorbirilor greeo-tur­­co-americane, a sosit la Atena cu totul pe neaşteptate şi nepoftit amiralul englez Lord Mount­batten. Ambasada britanică la Atena a declarat că sosirea lui Mountbatten, aflat în călătorie cu avionul spre Ankara, s-ar datora, chi­purile, condiţiilor atmosferice nefavo­rabile care l-ar fi constrâns să se abată din drum. Agenţia americană „Asso­ciated Press” nu dă crezare insă acestei versiuni — cusute cu aţă albă,­­—cum are aerul să-i reproşeze agen­ţia americană. Agenţia pune in circula­ţie svonuri potrivit cărora între Garney şi Mountbatten­s ar fi ivit un conflict cu privire la amestecul lui Mountbatten in convorbirile de la Atena. „Unele surse americane — declară „Associa­ted Press“ —■ nu au făcut deosebite eforturi pentru a-şi ascunde nemul­ţumirea. In cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc Miercuri, amira­lul Garney însuşi a făcut insinuări în acest sens la adresa lui Mountbatten. El a declarat unui ziarist care l-a în­trebat când va reveni la Atena: „Nu­mi voi face apariţia pe neaşteptate“. Afirmaţia — declară în continuare „Associated Press“ — a fost inter­pretată ca o referire la fordul Mount­­batten care a sosit Marţi în cursul unui sbor spre Ankara. Ulterior s-a aflat că Mountbatten sosit, cică din întâmpla­re, şi-a prelungit şederea la Atena şi a avut, conversaţii cu Garney în legătură cu noile sarcini agresive ale Turciei, Greciei şi Iugoslaviei in Bal­cani. Nu este pentru prima dată când una din căpeteniile militare sau politi­ce engleze pică „din întâmplare“ la Atena, Ankara sau Belgrad, exact în timpul sau puţin după terminarea vi­zitei unui reprezentant american. Pe măsură ce se intensifică uneltirile agresive comune ale imperialiştilor americani şi englezi în Balcani, ca şi în restul lumii, se ascut şi contradic­ţiile şi lupta pentru întâietate politico­­militară între cele două bande impe­rialiste, ce se silesc să organizeze un nou război mondial. Popoarele sunt unite însă in voinţa şi hotărîrea de a opri şi sfărâma uneltirile tuturor duș­manilor păcii. Boierul de peste Ocean bate din picior MOSCOVA Agerpres.. —. ..Prav­da” publică sub semnătura lui G. Ras­­adin un articol intitulat „Boierul de peste­ Ocean bate din picior “, în care autorul comentează răsunetul pe care l-a avut in presa franceză artico­lul redacţional publicat in revista a­­mericană „Life , articol in care sunt insultate in mod grosolan naţiunea franceză şi regimul republican din Franţa. Ceea ce gândesc anumiţi poli­ticieni din SUA o spun in gura m­are ziariştii burghezi americani... Revista americană de mare­ tiraj „Life", cunoscută prin legăturile sa­le cu monopolul bancar Morgan, a pu­blicat recent un articol redacţional d­espre situaţia din Franţa. In introducerea articolului revista îşi exprimă indignarea in legătură cu faptul că guvernele reacţionare din Franţa nu se pot menţine la putere mult timp, din care cauză nu sunt ca­pabile să îndeplinească toate pretenţii­le Washingtonului. „Life“ este pesimistă în ceea ce pri­veşte viitorul actualului guvern Mayer. ..liste puţin probabil ca primul minis- t­r­U René Mayer să se poată menţine mult timp la putere“— adaugă revista. Scribii de la revista „Life“ caută să-şi verse tot­ necazul pe instituţiile republicane ale­ Franţei şi Împroaşcă cu noroi, in primul rând, regimul ei parlamentar. Revista „Life“ se exprimă în mod m­ijurios la adresa parlamentului fran­­■ «z , denumindu-l „dormitor“ (!), pe .. .pulaţi şi miniştri — comedianţi, iar Republica Franceză „o femeie de stra­dă“ care ascunde la ciorap dolarii pri­miţi de la americani in loc să-i foloseas­că conform ordinelor primite. După cum se vede, in SUA nu se obişnueşte să se aleagă expresiile fo­losite pentru caracterizarea aliaţilor europeni. Revista americană este Info­­ Articol publicat în „Pravda“ sub semnătura lui G. Bassadin b­ată la culme: banii sunt irosiţi, slu­gile franceze ale monopolurilor ameri­cane nu sunt in stare să execute aşa cum se cuvine ordinele primite de la Washington. Nu există decât o singu­ră cale pentru a înlesni traducerea în viaţă a acestor ordine: lichidarea cât mai grabnică a rămăşiţelor libertăţilor democratice din Franţa. „Trebue să sperăm, scrie „Life", că francezii vor termina prin a găsi mi­jloace pentru a învinge principalul ob­stacol ce stă in calea unirii Europei, obstacol reprezentat de sistemul poli­tic imposibil (!) şi de tradiţiile politice din Franţa...“ Ceea ce visează redactorul revistei „Life“ a fost exprimat recent tot atât de limpede de Harriman, unul din magnaţii financiari din SUA, care, în­tr-un interview acordat coresponden­tului agenţiei Reuter, a declarat urmă­toarele: „Astăzi sau mâine .( 1) Franţa trebue să rezolve problema legii elec­torale“. Noua modificare a legii electorale şi aşa reacţionară, lichidarea opoziţiei de stânga, transformarea parlamentu­lui într-o maşină docilă de ştampilare a legilor dorite de Washington, iată la ce visează scribii de la revista „Life“, mister Harriman & Co. Ei sunt îngri­joraţi de faptul că păturile largi ale poporului francez protestează tot mai ferm împotriva fascizării ţării şi apără libertăţile democratice şi independen­ţa patriei lor. Nu vom face pronosticuri asupra a­­titudinii pe care miniştrii şi deputaţii din parlamentul francez, reprezentanţi ai partidelor burgheze, o vor adopta faţă de atacurile injurioase ale presei americane. In orice caz, articolul din „Life“ i-a pus într-o situaţie penibilă. A tăcea, a se înclina în faţa acestei mustrări — ar echivala cu recunoaşte­rea faptului că miniştrii şi deputaţii francezi reprezentanţi ai partidelor burgheze sunt intr'adevăr „come­dianţi“ în solda monopolurilor ameri­cane, aşa cum o declară în auzul tu­turor revista „Life“; a protesta ar în­semna pentru ei să atragă asupra lor mânia şi mai mare a protectorilor de peste Ocean şi — cine ştie? — să fie scoşi din pâine... In ceea ce priveşte o­­pinia publică franceză, ea îşi exprimă profunda indignare în legătură cu pam­fletul apărut în revista „Life“. Ziarul „L'Humanité“ aminteşte că revista „Life“ este proprietatea mag­naţilor financiari ai SUA. „Life“, sub­liniază ziarul, exprimă punctul de ve­dere al acestor magnaţi financiari...“ Comentând articolul din „Life“, ziarul „Liberation“ scrie: „Iată ce se gândeş­te dincolo de Ocean despre Franţa şi regimul ei republican!“. Articolul plin de mojicii din revista „Life“ a indignat şi cercurile burghe­ze din Franţa. Astăzi până şi ziarele franceze cele mai reacţionare îşi exprimă vehement indignarea împotriva celor scrise de revista „Life“. Ziarul „L'Aurore“ mărturiseşte că articolul injurios din revista „Life“ confirmă spusele comuniştilor şi anu­me că yankeii tratează populaţia Euro­pei occidentale ca pe nişte negri albi... Propaganda oficială americană voci­ferează despre „prietenia“ între SUA şi Franţa, scrie în încheierea articolu­lui său G. Rassadin. Intr-un acces de furie, revista „Life“ a arătat francezi­lor cum se prezintă în realitate „sen­timentele prieteneşti“ pe care mono­­po­liştii americani le nutresc faţă de­­ Franţa. Succesele în marea ale feroviarilor din R. P. Chineză In ultimii ani transportul fero­viar s‘a dezvoltat în mare măsu­ră în R.­ P. Chineză. In­ anul 1946, adică înainte de eliberare, încărcătura medie pe care o transporta o locomotivă era de 742 tone. Din anul 1949, când a fost proclamată Republi­ca Populară Chineză, media în­cărcăturilor a crescut tot mai mult ajungând în prezent la pes­te 1.213 tone. In acelaş timp, o lo­comotivă parcurge acum zilnic o distanţă aproape dublă în compa­raţie cu cea mai înaltă cifră înre­gistrată in China de Nord-Est înainte de eliberare. I­impul pentru parcurgerea drumului între oraşele principale a fost redus cu mai multe ore la trenurile de pasageri. Distanţa dintre Pekin şi Sanhai este par­cursa astăzi intr-un timp cu 4 ore şi un sfert mai scurt decât în anul 1937, iar distanţa Pekin— Siankou într'un timp cu şase ore şi jumatate mai redus faţă de a­­nul 1951, t­oate acestea reprezintă mi­mai o parte din succesele reali­zate de feroviarii chinezi. POPOARELE LUMII LUPTA PENTRU MENŢINEREA ŞI CONSOLIDAREA PĂCII In ciuda teroarei poliţieneşti de V. Jarov Revista americana „Look“ a publicat recent articolul „Asia in 1952“, scris de William Douglas, membru al Curţii Supreme a S.U.A. Articolul care este consacrat Filipinelor, face recla­mă ministrului filipinez al apă­rării naţionale, Ramon Magsai­­sai — sugrumător al mişcării de eliberare naţională din ţară. Li­nele pasaje din articol prezintă însă interes. In primul rând, este bătătoare la ochi­ura aprigă a autorului faţă de patrioţii filipnişti care luptă cu arma în mână pentru li­bertatea şi independenţa patriei lor. El califică pe patrioţi drept „câini sălbatici din junglă“ şi ce­re ca ei „să fie urmăriţi şi omorîţi sau aruncaţi dincolo de gratii“. Dar Douglas nu numai că urăşte poporul filipinez, colonialistul a­­merican tremură de groază în faţa adevăraţilor reprezentanţi ai acestui popor curajos. In articol se descrie vizitarea unei închisori de femei, în care sunt deţinute soţiile partizanilor „cu copii su­gari în braţe“. Şi iată aici, în în­chisoare, păzită cu străşnicie de o haita de poliţişti, Douglas era cuprins de groază — după cum declară chiar el — în faţa parti­zanei deţinute Andrea De Los Reies cu care a vrut să stea de vorbă. „In jurul nostru s-au adu­nat vreo 10 partizane în frunte cu Andrea şi atmosfera a devenit încordată — scrie Douglas. In faţa mea se afla o femeie care putea să dezarmeze repede pe paznic şi în numele cauzei să ne omoare pe toţi“. Numai „după ce femeile au fost în cele din urmă îndepărtate şi Andrea a rămas singură“, Douglas a cutezat să stea de vor­bă cu ea. Nu numai Douglas este cu­prins de spaimă în faţa patrioţi­lor filipinezi. In articol se citea­ză un episod când un provocator a prins prin viclenie în cursă un grup de partizani. Spaima poli­ţiştilor în faţa partizanilor era atât de mare, încât nu au îndrăznit să-i prindă de vii: partizanii au fost măcelăriţi cu focuri de mi­tralieră. Clica de trădători recurge la cele mai odioase mijloace de luptă împotriva mişcării de eli­berare din ţară. Magsaisai a or­ganizat de pildă un „cămin spe­cial de copii“, unde sunt aduşi copiii patrioţilor ce luptă, scon­­tându-se că aceştia din urmă vor veni şi se vor preda poliţiei pen­tru a salva copiii. Teroarea din Filipine atinge proporţiile unui dezastru naţio­nal. Urmărirea şi spionajul au devenit un fenomen obişnuit in viaţa ţării. „Situaţia este de aşa natură — a scris revista ameri­cană „Pacific Affairs“ — încât dacă un grup de studenţi şi de profesori va organiza o discuţie publică, ca de pildă despre cunos­cuta Carte Albă cu privire la Chi­na, publicată cu câtva timp în ur­mă de către Departamentul de Stat al SUA, este foarte posibil că serviciul de spionaj militar să pună sub supraveghere pe toţi participanţii la discuţie, ca fiind elemente subversive“. Mii de oameni au căzut victi­ma poliţiei. Armata şi poliţia, cu ajutorul cărora se menţine la pu­tere guvernul marionetă al Fili­­pinelor, se­ dedau la samavolnicii nemaipomenite. Militarii s-au transformat in bandiţi. Incen­dieri de case, violenţe, jafuri, asa­sinate se comit aproape în fieca­re zi. „Armata şi poliţia filipine­­zu “­ recunoaşte Douglas — s‘au descompus şi din alte privinţe. Aproape (!) totdeauna ele s‘au situat de partea moşierilor împo­triva ţăranilor. Moşierii le-au dat bani pentru ajutorul primit în strângerea taxelor ilegale şi ex­cesiv de ridicate dela ţăranii care iau pământul în arendă. In arti­colul său Douglas se ocupă şi de situaţia massei principale a po­porului filipinez — ţărănimea. „Un milion şi jumătate de familii de ţărani din Filipine îndură foa­mete“ — recunoaşte Douglas. Aproape întregul pământ aparţi­ne moşierilor, care-i dau in aren­da. In 16 provincii, ţăranii sunt nevoiţi să ia în arendă de la mo­şieri­ 40% din pământ, în şapte provincii — 50%, în patru — 60% şi chiar mai mult, iar în pro­vincia Pampanga — 98% din pă­mânt aparţine unui grup res­trâns, reprezentând numai 2% din populaţie. Ţăranii care iau pământul în arendă, sunt analfabeţi şi oameni nevoiaşi — scrie Douglas. Toată lumea, inclusiv juriştii, sunt îm­potriva lor. Ei nu au sprijinitori în instanţele judecătoreşti. Ei sunt victime ale proprietarilor funciari influenţi“. Proprietarii funciari izgonesc pe aceştia de pe pământuri, dacă aceştia insis­tă asupra respectării legii care prevede că arenda nu poate de­păşi 30% din recoltă. La sate sunt stăpâni cămătarii care pri­măvara dau cu împrumut patru baniţe de orez cu condiţia să pri­mească toamna zece. Aceasta este realitatea filipineza pe care , mister Douglas nu o poate trece sub ticere.­i („Pravda“). Tiparul: ÎNTREPRINDEREA POOGRAFICA, TG.-IWUF­.s. Redacţia şi administraţia: Tg.-Mureş, Piaţa Slavii Nr. 13. Telefon: Redacţia: 488. 698. Administraţia: 685. Tipografia: 643. Taxa nottată plătită in numerar Conf. aprobării P16. Cen- P*'T Nr. 1SQ#100 4 Februarie 1953.

Next