Steaua Roşie, februarie 1957 (Anul 6, nr. 466-473)
1957-02-13 / nr. 469
CRONICA DRAMATICA „BUDAI NAGY ANTAL" de KOS KÁROLY (Teatrul secuiesc de stat) Piesa „Budai Nagy Antal“ reia o problemă amplă şi tulburătoare din viaa Transilvaniei. Procesul începe mult înaintea lui 1437 prin creşterea catastrofală a datoriilor faţă de sat şi rege, conjugate singeros cu dările extraordinare faţă de biserica catolică şi cler- Acest jug duce la nemulţumiri şi la refuzuri îndrijite din partea ţăranilor Rezistenţa acestora creşte sub influenţa ecourilor răscoalei conduse de Ion Hus in Boemia- In dorinţa de aşi menţine poziţiile economice ameninţate şi de teama ca mişcarea ţăranilor să nu ia un caracter de reformă, biserica catolică instituie măsuri dirijate spre reprimarea rezistenţei maselor oprimate. E momentul cînd, în Transilvania, lupta socială incepe să se împletească tot mai puternic cu cea religioasă. Măsurile nesăbuite ale bisericii lovesc deopotrivă în mica nobilime şi tu păturile orăşeneşti, făcînd ca mişcarea ţărănească să le cuprindă şi pe acestea. Pornită în primăvara lui 1437 din Alba de Jos, răscoala se întinde cu iuţeală înspre nord, spre Satu Mare, spre văile Mureşului şi Someşului, cuprinzînd aproape toată Transilvania. Luptele dintre armata ţărănească şi oastea feudalilor condusă de Voevodul Csáki durează mai bine de doi ani, înregistrînd momente de eroism legate de localităţile Bobîlna, Cluj, Dej şi altele, şi se încheie în prima lor fază, prin victoria împotriva exploatatorilor. Acestei mişcări uriaşe Kós Károly i-a închinat o dramă puternică. Eroii dramei sunt oameni simpli, pasionaţi, capabili de sacrificii nelimitate, supreme. Ei se comportă la un moment dat ca nişte fascinaţi de avintul luptei pentru adevărata libertate, pentru eliberarea de sub jugul însîngerat al exploatării. Meritele lui Kós Károly se vădesc pe măsură ce această pasiune îşi identifică sensurile adînc omeneşti. Iubindu-şi cu pasiune eroii şi mai cu seamă pe cel titular, autorul porneşte de la faptul istoric căruia îi împrumută semnificaţii şi valori ideologice nebănuite. Budai Nagy Antal, este unul din străluciţii eroi ai istoriei noastre, este un organizator, un soldat zelos care îndeplineşte consemnul poporului cu o dîrzenie impresionantă. In lupta pentru apărarea celui îngenunchiat, eroul piesei rostește cu simplitate cuvinte exprimînd gînduri adevărate, sincere, salvatoare- Nu se simte nicăieri curajul ostentativ, violența calculată. Poate că multe din replicile sale sînt spuse pentru prima oară pe scenă — ele sînt însă replicile poporului încătuşat din Transilvania anilor 1437. Aceste replici au îngrozit, au cutremurat, fie chiar şi pentru o clipă, conştiinţa voevodului Csáki şi a celor de o seamă cu el, doborîndu-le-o cu o stăruinţă rar întîlnită. A da glas epocilor istorice şi oamenilor acestor epoci, a da răspuns întrebărilor acestora, a scoate la lumină semnificaţiile înalte, omeneşti, ale istoriei neamului tău, — aceasta este, desigur, însăşi condiţia artei, a artei partinice. Iată de ce piesa lui Kós este cu adevărat cea mai puternică creaţie dramatică a literaturii maghiare din ţara noastră, dintre cele două războaie mondiale Aparent, piesa lui Kós este concepută ca o aventură eroică de inspiraţie epopeică, este un excelent portret dramatic, este, dacă vrem, o minunată biografie dramatizată în genul tuturor dramelor istorice închinate cite unui erou. In realitate, e o piesă istorică zguduitoare în care eroul răspunde prin cuvintele şi acţiunile sale cîtorva din întrebările mari pe care şi le-a pus epoca respectivă. Nici celelalte personaje nu sunt şterse dar, pentru a străluci, au nevoie de reflexe şi atribute împrumutate din tezaurul sufletesc al eroului principal. La o analiză sumară chiar, observăm că toate personajele piesei trăiesc pentru a i se opune lui Budai Nagy Antal (Csáki, Lépes, Tamási, Gotfrid etc.), ori pentru a îndeplini sarcini concrete în înlănţuirea faptelor pe care le conduce cu el în acelaşi Budai. Observaţia este valabilă şi pentru personajele mai însemnate ca Újlaki Bálint, Kardos Jákob, Márton şi mai cu seamă Anna — la fel ca pentru toate celelalte care se regăsesc în sufletul lui Budai pentru simplul motiv că într-însul se popularizează trăsăturile cele mai pozitive. ★ Pentru punerea în scenă piesa „Budai Nagy Antal“ pretindea o serie de elemente absolut obligatorii: o regie care să nuanţeze cu subtilitate semnificaţiile textului, să se apropie cu emoţie de sufletele interpreţilor şi să tălmăcească reacţiile acestora în ciocnirile învolburate ale piesei; un interpret inteligent al rolului titular, capabil să treacă uşor de la tonul sentimental la cel al uri Incisive, de la atitudinea de linişte la deslănţuire pasionată ; un grup de actori capabili de realizarea ritmului unei acţiuni nminse, dar stăpânit continuu de imaginea ţelului final. In general aceste „revendicări“ au fost satisfăcute. Direcţia de scenă a descoperit şi a valorificat calităţile textului, a reuşit să închege unitatea şi armonia ansamblului, în ciuda unor defecte parţiale (scenele cu figuraţie mare). Toată bogăţia textului a fost transformată in imagine scenică cu acel simţ teatral ascuţit, pe care il apreciem mult în realizările regizorale ale maestrului Tompa Nicolae. Nu sîntem încă de acord cu tonalitatea imprimată spectacolului care, greşit, ne dirijează spre aparenţele dramei medievale cavalereşti şi nicidecum spre drama unei ţărănimi iobage îngenunchiate. Pentru că, în fond, „Budai Nagy Antal“ este drama ţărănimii transilvănene şi nu a ciocnirii dintre eroul titular cu voevodul Csáki. Ori, regia, şi-a dirijat atenţia şi interesul înspre spectacularul pe care-l oferea mai cu seamă actul al treilea al confruntării celor două căpetenii. Fără îndoială, e un tablou măreţ, cu multe şi valoroase subtilităţi spectacologice însă, estompează tocmai reversul monedei : ideea de luptă a maselor e mult diminuată. La fel, nu se face simţită prezenţa elementului românesc în masa ţăranilor răsculaţi, deşi textul dramatic are indicaţii certe în acest sens, fixînd chiar şi o figură destul de centrală, în persoana nemeşului român Kardos Iacob. Ori, documentele istoriei vorbesc despre o răscoală comună, a românilor şi a ungurilor din Transilvania. Acest lucru n-a primit însă suficient cuvlnt deşi, probabil, ar fi împrumutat spectacolului o nuanţă mult mai luminoasă. Facem aceste observaţii în convingerea că prin reexaminarea problemelor, spectacolele cu „Budai Nagy Antal“ ar cîştiga încă ceva în balanţa multelor plusuri pe care le are. Csorba András, interpretul lui Budai Nagy Antal, ne-a îngăduit să descifrăm uneori nuanţe pe care textul le bănuia doar. Actorul s-a dăruit personajului arătlndu-ne că îl iubeşte şi îl înţelege. Elanul lui Budai îl cutremură, iar emoţiile acestuia îl farmecă. Actorul nu ne-a arătat sentimentele personajului, ci le-a trăit; la el totul se petrece „înăuntru“. Pentru faptul că a ştiut să ridice idealurile şi lumea personajului său la acel înalt nivel de umanitate care le caracterizează, Csorba a făcut o creaţie inspirată. Interpretarea sa se bazează pe pătrunderea procesului sufletesc mistuitor al personajului. Tocmai pentru aceasta, gesturile, mimica, mişcarea sa, s-au realizat în consecinţă. Din grupul de actori interpreţi, reţinem pe Lantos Béla, interpretul personajului Apát. In interpretarea sobră a actorului nu am descifrat, din păcate, forţa puternicului sentiment de umanitarism al personajului său; pe Borovszki Oszkár (Csáky), subtil, masiv şi profund ; pe Jenei Ottó (Lépes György), irizat cu pricepere pină la deslănţuiri refulate; pe Andrási Márton (Besse Tamás), cu contur savuros însă uneori sumar şi repetat; pe Nagy Imre (Ferenc), sincer, spontan şi parcă anume destinat pentru drama ţărănească şi, în sfîrşit, pe Erdős Irma (Besse Anna), care, după două acte bune, rămîne. In final, parcă pe dinafara textului, datorită injustei înţelegeri a personajului prin intuirea greşită a universului psihic al acestuia. Irizările patetice cu aer meditativ şi fals intelectualizate ale tinerei ţărăncuţe, sînt surprinzătoare din partea unei actriţe atât de înzestrate. Redescoperind în Lohinszky Lórend (Újlaki Bálint) un actor de rară sensibilitate, am văzut, în rest, interpreţi (Kiss László în Budai Nagy János, Bányai Mária In mama eroului, Szabó Duci în soţia lui Besse, Faluvégi Lajos In Márton, Tarr László ín Kardos Jákob, Varga József In Istók, Tamás Ferenc In Vajdaházi Pál) care au dovedit, în general, certe afinităţi cu rolurile distribuite. Trebuie spus că reuşita spectacolului se bazează în bună parte şi pe linia fină, sobră, proprie, a decorului (Háry Lajos) ca şi pe linia şi coloritul adecvat al costumaţiei istorice (Huszty György şi Bordi Ilona). Mulţimea pozitivelor subliniate, precum şi o rediscutare a celor sugerate de noi, ne dau convingerea că spectacolul va mai prinde cheag prin rularea treptată a reprezentaţiilor. In acest fel, spectatorii tirgumureșeni vor gusta din plin, mesajul pe care ni-1 trimite din negura secolelor Budai Nagy Antal, martirul sfînt al iobăgimii noastre. I. CHEREJ1 Să ne aciuim puţin, pe aici, prin părţile de sus ale regiunii, pe ţărmul mureşan, unde a fost odată spun bătrînii, şi cît poveştile or fi, a fost, şi sperăm că iar va fi — formaţie de cor, brigăzi artistice de agitaţie, echipe de dansuri populare, echipe de teatru etc. etc. — la Gălăuţaş. Da, cu vreo 3-4 ani în urmă, în frumoasa comună amintită ce se întinde ca un şir de mărgele la dreapta şi la stingă Mureşului, zice-se (cum spune povestea) că ar fi existat o bogată activitate culturală. Acest lucru a stîrnit pe atunci admiraţia regiunii noastre, apoi a altor regiuni (Cluj, Oradea etc.) ba, chiar a Bucureştiului, unde cu ocazia diferitelor concursuri cei din Gălăuţaş — muncitori de la U.I.L. şi ţărani din comună — au ocupat locuri de frunte şi au obţinut o mulţime de premii dintre cele mai frumoase: aparat de radio, diferite diplome, instrumente muzicale, jocuri, un aparat de proiecţie cinematografică şi altele. După cum spun „gurile“ aceasta s-a putut face pină cînd „mărul discortivau a fost aruncat printre cei ce reprezintă de fapt această comună — fabrica, şcoala şi căminul cultural al satului; aceasta se putea face pe vremea unui dascăl de treabă pe nume Popescu Păun, care odată avansat în alte munci a trebuit să părăsească Gălăuţaşul, lăsînd astfel „mărul“ zeiţei să umble de colocolo. Cînd de la fabrică (nici azi nu are responsabil cultural) către căminul cultural, — nimenea nu ştie a cui este această frumoasă clădire ce a rămas astfel fără nume şi fără director — tov. Cîntea Marcel încă nu are „decizia“ sfatului popular Topliţa, — cînd de la şcoala romina (director tov. Jugariu) către cea maghiară (director tov. Weisz Carol), care pe temeiul că dascălii romîni din Gălăuţaş n-au făcut nimic pentru activitatea artistică şi culturală din comună, a spus că nici el nu se bagă. Răspunsul, de altfel, este cît se poate de comprehensibil. Judecata însă nu este dintre cele mai sănătoase. Cei 18 (optsprezece) dascăli romîni şi maghiari cîţi are Gălăuţaşul, niciodată nu şi-au pus problema: dacă noi nu facem activitatea culturală, dacă voi nu faceţi, dacă fabrica nu face — de ce nu ne-am strînge cu toţii la un loc ? Cum trăim împreună, lucrăm împreună, mîncăm împreună — de ce n-am cînta şi am juca împreună... ? Tot mărul cu pricina o să spuneţi că este de vină. Nu-i aşa? (!) Intr-o ultimă şedinţă ţinută la sfatul popular cu tema „problema culturală“ (şedinţe pe această temă se ţin foarte multe, dar vorba lui Maiakovszki. .. „şed şi tot şed la şedinţă...“), vorbind despre dascălii din comună, bătrînul Rugină Ioan spunea cam aşa: „Apoi activitate culturală nu avem, dar dascăli şi dăscăliţe care în loc de alte „preocupări“ iau în primire fiecare tren ce trece prin gara noastră, avem destui“. Ba, la această şedinţă tov. Weisz Carol, preşedintele comisiei permanente de cultură, invăţământ, sport şi sănătate, prezentînd raportul arăta: „înainte cu citiva ani în comuna noastră a existat o activitate culturală foarte bogată, avind o echipă de cor, teatru şi dansuri, care la toate concursurile au fost clasate pe primele locuri. Insă de un timp încoace activitatea culturală a devenit sezonieră, echipele pregătindu se numai în preajma vreunui concurs (care? —n. n.), sau nepregătindu-se de loc.“ De aici lipsesc soluţii de îndreptare, planuri de viitor şi multe alte probleme. Aşa stînd lucrurile, în comuna Gălăuţaş problemele culturale continuă să meargă rău. Pe lingă fabrică, şcoală, sat, a trecut cel de al IVTea concurs cultural cu toate fazele lui, fără ca „activiştii" culturali din Gălăuţaş să fi mobilizat tineri şi virstnici la această manifestare culturală. Pe lingă ei trec în continuu, Aurel Truţa — bun cintăreţ din frunză — Nistor Colceriu — om cu dragoste de cultură — jucăuşii satului şi atîţi alţi tineri şi vîrstnici care aşteaptă odată şi odată, ca viaţa culturală din Gălăuţaş să intre in normal. Şi vina nu este numai a celor amintiţi; este şi a sfatului popular raional şi comunal, a conducerii fabricii, a organizaţiei de partid, a organizaţiei U.T.M. — secretarul organizaţiei de tineret, tov. Ciubucă Petru nedînd nici un sprijin activităţii culturale. ATANASIE POPA CINE ESTE VINOVAT? Pe marginea scrisorii „Voi chemăm alături de noii Colectiviştii din Păpăuţi pot obţine rezultate şi mai frumoase Situată nu departe de oraşul Covasna, comuna Păpăuţi are o aşezare frumoasă. Dealurile Lakó, Börke, Gyertyános şi vîrful Csere formează un zid împădurit pe aproape trei laturi ale hotarului comunei. De la Păpăuţi nu mai e departe marea exploatare forestieră din Comandău, iar mănoasele cîmpii „bîrsene“ se întind pină în vatra comunei. Populaţia comunei, secui şi romîni, se ocupă deopotrivă cu creşterea animalelor, cultivarea pâmîntului şi nu în mică măsură cu exploatarea lemnului, înainte cu 6 ani. 46 familii de ţărani muncitori au format în această comună gospodăria colectivă „Pionierul“. An de an, gospodăria a făcut noi paşi pe drumul consolidării ei economico-organizatorice Astăzi, gospodăria cuprinde 57 familii de ţărani muncitori, care cultivă în comun 292 ha teren. Prin muncă sirguincioasă colectiviştii au dovedit consătenilor lor că omul poate să smulgă de la natură mai mult decît vrea ea să dea. Atîta timp cît înainte vreme pe acele meleaguri nu se pomenise de cultivarea legumelor sau zarzavaturilor, colectiviştii din Păpăuţi au obţinut pătlăgele, vinete, varză, morcovi de toată frumuseţea. Săpînd canale şi şanţuri de scurgere, ei au redat agriculturii suprafeţe însemnate. Cu toată vitregia timpului din anul trecut ei au obţinut la grîu 1.343 kg la ha, la secară 1.701 kg, (pe unele tarlale fe Irite de calamităţi 2.300 kg), la mac 862 kg faţă de 500 kg planificat I ş.a.m.d. Venituri însemnate au obţinut şi prin creşterea animalelor, în special a oilor. De la ferma zootehnică (389 oi şi 7 vaci) au obţinut un venit de peste 130.000 lei. Ca urmare a acestor venituri, ziuamuncă a fost retribuită cu 5,29 kg cereale, 6,40 kg fîn, 3,70 kg cartofi, 5,39 lei etc., Reman Iosif, Şandru Maria, Bogoly Iosif şi alţi colectivişti au primit pentru munca depusă în anul trecut pină la 2.500 kg cereale, de la 800 la 2.500 lei . a. Gospodăria colectivă are acum autocamion propriu, anul acesta îşi va mări efectivul de bovine şi ovineToate aceste rezultate aduc laudă colectiviştilor din Păpăuţi. Intr-adevăr ei au realizat multe lucruri frumoase care înainte vreme nici măcar nu le-ar fi visat. Totuşi trebuie să spunem că n-au făcut încă totul, că n-au folosit din plin posibilităţile existente pentru dezvoltarea gospodăriei colective. Să vedem deci cîteva din posibilităţile nefolosite. Colectiviştii din Păpăuţi sunt oameni harnici, le place să lucreze. Aceasta e un fapt îmbucurător. Dar nu totdeauna lucrează cu destulă iniţiativa. Iată un exemplu: pe malul piriului Păpăuţi există un teren foarte bun pentru cultivarea irigată a legumelor şi zarzavaturilor. Irigarea se poate face prin gravitate, fără să se folosească pompă, prin simple şănţuleţe săpate de-a lungul şi de-a latul terenullui. Apa intră singură în şănţuleţe dat fiind aşezarea terenului. înainte cu 2 ani aici s-au cultivat legume şi s-au obţinut rezultate frumoase, dar colectiviştii au abandonat apoi această ramură de producţie rentabilă (chiar foarte rentabilă după cum spun mulţi colectivişti de aici) pe motivul că nu au un grădinar specializat. Mai departe. La sediul gospodăriei se află o seră încălzită, care înainte vreme era folosită pentru flori. Aici, cu mici amenajări, colectiviştii din Păpăuţi ar putea cultiva trufandale în tot timpul iernii şi şi-ar putea asigura şi răsadurile necesare pentru grădina de legume şi zarzavat. Sera nu este folosită tot din acelaşi motiv : lipsa unui specialist. E adevărat că acum conducerea gospodăriei şi-a propus să angajeze un grădinar salariat. Şi asta e ceva faţă de anul trecut. Dar problema putea fi rezolvată prin mijloace locale. In gospodărie se găsea, dacă se căuta, un om care să meargă la un curs de legumicultură şi care apoi să introducă la rindul lui pe alţii In tainele acestei specialităţi. Nimeni însă nu s-a preocupat de această problemă. Mai trist e faptul că de doi ani de zile şcolarizarea colectiviştilor a fost neglijată complet. Nici cursurile agrotehnice de masă nu se ţin. Aceasta este deci adevărata cauză a faptului că în mijlocul colectiviştilor nu se găseşte un grădinar. Cursuri de acest gen au fost suficiente, dar nimeni din gospodărie (cu toate că în bugetul gospodăriei se alocă fonduri în acest scop) n-a fost îndrumat spre şcoli de calificare. Pentru ca in viitor realizările colectiviştilor din Păpăuţi să fie şi mai frumoase, e necesar ca atît conducerea gospodăriei cît şi organizaţia de bază să se ocupe mult mai temeinic de problema ridicării nivelului politic şi profesional al colectiviştilor. V. OLTEANU Rezulatele concursului „Pentru cea mai bună corespondenţă“ Trecînd la analiza rezultatelor obţinute de corespondenţi în perioada concursului, „Pentru cea mai bună corespondenţă“ (10 iulie—30 dcembrie 1956) şi ţinînd cont de scopul concursului, redacţia a pus accentul principal pe călitea articolilorIn lumina acestui criteriu au fost acordate următoarele premii şi meniuni: Premiul I a fost cîştigat de tovarăşii : Ioan Păuş, linotipist la întreprinderea poligrafică Tg. Mureş, Iosif Huszár activist al sfatului popular raional Tg. Mureş şi Vultur Simion muncitor la Întreprinderea „Ludovic Minszki“ din Tg. Mureş. Premiul II a fost cîştigat de tovarăşii: Dumitru Farcaş, director al şcolii elementare din comuna Toaca raionul Reghin, Teodor Medveşan dispecer la S. M. T. din Reghin şi Hurdugaciu Macedon, salariat al staţiei de radioficare Reghin. Menţiuni au fost acordate corespondenţilor : Petru Kiss din comuna Gurghiu, raionul Reghin, Alexandrina Ganea din comuna Corbu, raionul Topliţa şi lui Dumitru Grama din satul Solovăstru, raionul Reghin. In urma consultării cu o parte din corespondenţii noştri voluntari, s-a ajuns la concluzia ca premierile să nu se facă in bani, ci în diferite obiecte. De aceea din suma de bani stabilită pentru premiere s-au procurat pentru a se înmîna corespondenţlor fruntaşi următoarele obiecte: un patefon şi plăci, două truse cu stilou şi creion, 3 stilouri, una cutie pentru şah şi tabie cu piesele necesare şi una numai cu piese pentru şah. In afară de aceste obiecte redacţia mai stimulează corespondenţii: Vasile Bogdan din Sigeorgiu de Pădure, Ştefan Czvikker şi Gheorghe Turcu din Tg. Mureş şi Vasile Pop din comuna Miercurea Niraj, cu diferite cărţi, iar pe ov.răşii Nagy Adám şi Petru Gheorg ,hită din Tg. Mureş, Petru Ignat şi Ioan Jugaru din raionul Reghin, Dumitru Urzică din raionul Topliţa, Gheorghe Todea din raionul G...orghieni şi Soo Ana din raionul Odorei, cu cite un abonament gratuit pe trim. II 1957. Analiza articolelor pentru care au fost premiaţi ciştigătorii se va face in buletinul special „In ajutorul corespondenţilor voluntari“, buletin ce va apare în curind, cit şi la consfătuirile organizate de redacţie.