Steaua Roşie, iulie 1960 (Anul 9, nr. 822-830)

1960-07-02 / nr. 822

Chezăşia viitorului să privim harta patriei. Ima­­­­ginea de ieri şi de azi a sa­telor noastre, a întregii ţări, pusă faţă în faţă, aproape că n­u mai are nevoie de comenta­rii. Ea grăieşte singură despre viaţa plină de mizerie a oame­nilor muncii în regimul burghe­­zo-moşieresc, despre progresul înregistrat în anii regimului de­mocrat-popular. Cum arătau satele noastre în anii de cruntă exploatare din timpul cîrmuirii burgheziei şi moşier­im­ii? Cu case sărăcăcioa­se, în care bintuiau tot felul de boli, cu oameni sleiţi de puteri, copii flămânzi şi goi, bătuţi de vînturi şi ploi. Şi această situa­ţie într-o ţară „eminamente agri­colă“, socotită grinarul Europei. Pe atiunei la sate tractorul era un lucru rar. In­­anul 1938, în­semnat în istorie ca cel mai „prosper“ an din viaţa Romîniei burghezo-moşiereşti, existau doar 4.858 tractoare, deţinute de un pumn de moşieri şi chiaburi. Duduitul tractorului pe uliţele vreunui sat speria femeile, copiii şi orătăniile din curţile oameni­lor. Dar ce să mai vorbim despre tractoare, cînd şi numărul plu­gurilor era destul de mic. Situa­ţia de mizerie a ţăranului mun­citor era recunoscută de însuşi regimul burghezo-moşieresc. In volumul întitulat „60 de sate ro­­mîneşti“, editat de Fundaţiile Regale, şi publicat in anul 1938, an în care s-a obţinut cea mai mare producţie agricolă cunos­cută în Romînia, pînă atunci, se arăta că din 12.000 de gospodării cercetate, numai 5.595 aveau plu­guri. Şi mai tristă era situaţia în gospodăriile mici, care posedau pînă la un nectar de pământ. In cîmpia Dunării, de pildă, găseai un plug tot la a şaptea casă, iar în Ardeal la a 12-a casă. d­upă eliberarea ţării noastre , de sub jugul fascist, po­porul nostru, condus de partid, trece la făurirea unei vieţi noi. Sprijiniţi de muncitori, ţăranii încep răfuiala cu cei ce i-au ex­ploatat veacuri de-a rîndul. Ei împlîntă adine şi definitiv plu­gurile în moşiile boierilor, stro­pite cu m­ultă sudoare şi singe de ţăranul muncitor. Această luptă dreaptă era condusă de partid. Starea de înapoiere a agricul­turii moştenită de la burghezie trebuia lichidată. Pentru aceas­ta însă era necesară mecaniza­rea. Să facem tractoare! Aşa a spus partidul la C­onferinţa Na­ţională din 1945. A­nul 1947. Pe poarta uzinelor I.A.R. din Braşov iese pri­mul tractor, I.A.R. 22. Nu era el perfect, dar era primul tractor românesc, care prevestea că-i vor urma alte zeci şi zeci de mii, tot mai perfecţionate, pentru ridicarea nivelului agriculturii noastre. Reprezentanţii claselor exploa­tatoare, care simţeau că le alu­necă din zi în zi tot mai mult ţărîna de sub picioare, crăpau de ciudă şi minte. „E uşor ca un fulg şi se va răsturna pe prima brazdă“ — scria ziarul „Viito­rul“. „E atît de greu, tocit nici de urnit nu se va urni“ — com­pleta ziarul „Dreptatea“. „Pri­mul tractor — prima Înfrângere“ — urlau ziarele ţărăniste. Da, prima înfrîngere. Dar pen­tru cine? Istoria este nepărtini­toare. Ea a dat răspunsul cuve­nit la această întrebare, răspuns care nicidecum nu ia fost pe placul exploatatorilor. Muncitorii de la I.A.R., în frunte cu comuniştii, ajutaţi de specialişti sovietici, a­u ciştigat victoria, in octombrie 1948, tî­­năra noastră industrie socialistă a produs cel de-al 1.000-lea trac­tor românesc. Sub conducerea partidului, oa­menii muncii de pe ogoare au înregistrat an de an tot mai în­semnate succese în lupta pentru lichidarea stării de înapoiere a agriculturii. Dacă media anuală a producţiei globale de cereale din perioada de 5 ani (1934— 1938) a fost de 8.268.000 tone, în 1957 producţia a fost de peste 11.100.000 tone, pentru creşterea mai depar-­ te a puterii economice a ţă­rii şi pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al poporului muncitor, Congresul al il-lea al partidului a trasat un vast pro­gram de muncă. Partidul a in­dicat ca sarcină principală creș­terea și consolidarea sectorului socialist din agricultură, astfel încît pînă în 1960 acest sector să fie preponderent în ce pri­veşte suprafaţa şi să asigure 60—70 la sută din totalul pro­ducţiei agricole-marfă. Şi această sarcină a fost rea­lizată. Orice eveniment de sea­mă in viaţa partidului devine eveniment pentru întregul po­por. Hotărârile şi directivele partidului sunt îmbrăţişate de întregul popor şi prind viaţă prin munca plină de elan a mi­lioanelor de oameni. La sfîrşitul acestui an agricul­tura va dispune de 62.650 trac­toare convenţionale, faţă de 30.500 în 1955, depăşindu-se cu 26.650 prevederile Directivelor Congresului al II-lea. înfăptuirea Directivelor Con­­­gresului al IlI-lea al Parti­dului Muncitoresc Român des­chide perspective măreţe pentru înflorirea agriculturii noastre. Producţia de tractoare va spori de la 11.000 bucăţi în 1959, la 25.000 bucăţi în 1965. La sfîrşitul perioadei 1960— 1965 în agricultură vor lucra cca. 100.000 tractoare fizice, pes­te 70.000 de semănători, peste 43.000 combine de cereale păioa­­­se, peste 8.000 combine de po­rumb, precum şi alte maşini a­­gricole. Ca urmare, în 1965 vor reveni pe un tractor fizic 100 ha de teren arabil, faţă de 270 ha în 1959. Producţia globală agricolă va creşte pînă în 1965 cu 70—80 la sută faţă de 1959. Producţia to­tală de cereale şi leguminoase boabe se prevede să ajungă în 1965 în condiţii climatice nor­male, la 14—16 milioane de to­ne, adică aproape de două ori atît ca în 1938. Faţa satelor noastre şi-a schimbat înfăţişarea. Nivelul de trai material şi cultural al ţără­nimii creşte neîncetat. In anul 1959 de pildă, veniturile ţărăni­mii, provenite din valorificarea produselor agricole, prin con­tractări şi achiziţii au sporit cu 30 la sută faţă de 1955. In pe­rioada 1955—1959 in mediul ru­ral s-au construit cca. 330.000 locuinţe. In perioada 1960—1965 se pre­vede încheierea procesului de colectivizare a agriculturii. A­­ceasta va duce la continua ridi­care a nivelului agriculturii noastre, la bunăstarea şi ferici­rea ţărănimii m­uncitoare. In a­­nul 1965 veniturile reale ale ţă­rănimii muncitoare vor creşte cu 40 la sută faţă de 1959, ca ur­mare a sporirii însemnate a pro­ducţiei agricole şi mai ales a producţiei marfă. Ţ­ărănimea muncitoare ur­mează cu fermitate calea indicată de Partidul Muncito­resc Român. — „Pa­rtidul nostru“ — aşa îi sp­un oamenii muncii, in limbajul obişnuit Partidului Muncitoresc Român. Acest lucru dovedeşte cît se poate de limpe­de dragostea. Încrederea şi au­toritatea ps­rtidiului comunişti­lor în rîndurile oamenilor mun­cii. Realizările obţinute pînă acum sub conducerea partidului stat chezășia sigură ale celor de vii­tor. P. POPSOR - ai adăpat Ajuns la gospodăria agricolă colectivă din Ghidfalău, raionul Sf. Gheorghe, rămîi plăcut im­presionat de curăţenia şi ordi­nea ce domneşte peste tot. Par­cul, magazia de cereale cu etaj, ca şi celelalte construcţii — mul­te la număr şi toate noi — m-au pus în încurcătură. Nu ştiam la care să mă îndrept mai întîi. Desigur, meditaţiile mele nu au durat mult. Intrat în vorbă cu primul colectivist întilnit, a­­­flasem că preşedintele plecase la cîmp odată cu ivirea zorilor. Erau multe de făcut şi de văzut la aceste zile de vară. Şi ca pre­şedinte nu putea să nu cunoas­că care e starea culturilor, unde e făcută praşila şi unde e răma­să în urmă. Dar cu toate aces­­tea, după cum susţinea colecti­vistul, la ora prînzului preşedin­tele are obiceiul să se întoarcă să semneze anumite acte. Lucru­rile s-au întîmplat întocmai aşa, întors de la cîmp, tov. Kölcze László a ţinut neapărat să-mi a­­rate construcţiile gospodăriei colective, cu care dânsul — ca şi toţi colectiviştii — se mîn­­dresc. Mai întîi am văzut cele două grajduri cu o capacitate de cite 100 capete fiecare. Apoi vizita­sem padocurile pentru viţei, ma­ternitatea de scroafe cu padoc, cele 10 silozuri cu o capacitate de sute de tone, remizele etc. Din grupul construcţiilor aşezate simetric am mai văzut garajul pentru autocamion, atelierele, magazia cu trei etaje. Pentru u­­şurarea depozitării cerealelor a­­ceasta e prevăzută cu ascensor, oamenii fiind scutiţi de orice e­­fort. In afară de construcţiile ară­tate mai sus, in majoritate ridi­cate după 1955, în curtea spa­ţioasă a gospodăriei sunt şi alte­le începute: de pildă, două graj­duri a 100 capete fiecare, din ca­re unul pentru tineretul bovin şi altul pentru vacile cu lapte. — Cu toate că avem construc­ţii multe, interveni preşedintele gospodăriei, totuşi ele nu ne sînt destule. In urmă cu ciţiva a­ni, prin 1955 aveam 105 taurine, din care 50 vaci, 290 ovine, peste 100 por­cine etc. Pină la sfîrşitul anului în curs, vom avea 520 taurine din care 240 vaci, 895 ovine, pes­te 600 porcine, din care 50 scroafe etc. Va trebui să creştem şi mai multe. Să construim alte grajduri şi silozuri. De acum avem experienţă. Cu tovarăşul Kölcze am dis­cutat şi despre alte probleme cum ar fi de exemplu venitul gospodăriei colective, care în a­­nul 1955 a fost de 909.000 lei, iar la 1959 a ajuns la aproape un milion şi jumătate lei. La sfîrşi­tul acestui an veniturile băneşti ale gospodăriei vor trece de 2 milioane lei, iar valoarea fondu­lui de bază va depăşi trei milioa­ne lei. In timpul discuţiei, atenţia ne-a fost atrasă de cîntecul unor copii. Intr-un parc frumos, pe pajiştea verde, peste 70 de copii ai colectiviştilor cîntau. — Iată o copilărie fericită! Părinţii lor sînt pe cîmp. Lu­crează liniştiţi. Nu ca mai de mult, cînd erau nevoiţi să-i lase prin vecini sau îi duceau pe cîmp cu ei, unde sub dogoarea soarelui, sau bătaia ploii, numai de joacă nu le ardea. Iacă acum gospodăria colectivă pe lingă lo­cal, le asigură copiilor şi mîn­­care zilnică în mod gratuit“. Holdele de grâu, orz şi alte pă­­ioase se-ntind pe sute de hecta­re. Sfecla de zahăr, cultivată pe 110 ha, cartofii pe 80 ha sunt prăşite de două ori, iar cele peste 150 ha cultivate cu trifoi sunt cosite cu cositoarele meca­nice. De cînd munca e organi­zată pe principiul brigăzii com­plexe, lucrurile merg mai bine. Brigadierul este interesat să se obţină recolte cit mai bune atit în sectorul zootehnic cit şi în cel vegetal. Tractoriştii, in majori­tate colectivişti, execută numai lucrări de calitate, meritând toa­tă lauda. Toate cele văzute la Ghidfalău, sat complect colectivizat, mi-au făcut o impresie bună. Nu peste mult, la Ghidfalău se va aprin­de lampa lui Ilici şi vor apare televizoarele. Fondul de bază, cit şi venitul gospodăriei colective vor creşte neîncetat. R. CIMIPEAN O ZI LA GHIDFALAU Turma gospodăriei agricole colective din Nazna (raionul Tg. Mureş) întreprinderea comercială­ cu ridicata pentru produse­ alimentare angajează pe bază de concurs trei voiajori comerciali Condiţii: bacalaureat co­mercial sau teoretic şi prac­tică în activitatea de comerţ. Informaţii suplimentare se pot obţine de la direcţia [ I.C.R.A., Tg. Mureş, str. Bar-­­tók Béla nr. 1, telefon 3262. | Sfatul agronomului Cît mai multe semănători In mirişte Cunoaştem valoarea plantelor furajere fibroase şi suculente in nutriţia animalelor, atit în tim­pul verii, cît şi în timpul iernii. Ba mai mult, ştim că culturile de ordinul I au restrâns supra­feţele culturilor furajere. Avem posibilitatea de a ajuta producţia prin producerea furajelor în cul­tura a doua, adică semănate după recoltarea unei alte plante. Ast­fel, p­utem aminti porumbul, care semănat după orzul de toamnă, după borceag pentr­u fin, secară pentru siloz sau cartofi timpurii, recoltate pînă la 10 iulie, în te­ren arat la 15—18 c­m adâncime şi semănat des, cu cantitatea de 180 kg seminţe la hectar, dă o producţie de circa 12—15 tone masă verde. Cel mai bine reuşeş­te porumbul după culturile re­coltate timpuriu, terenul fiind arat imediat. O altă plantă tot foarte pre­ţioasă ca cultură a doua pentru furaj este meiul, care semănat după culturile timpurii, poate da o producţie de masă verde egală cu a porumbului, dacă brumele de toamnă cad înainte de 1 octombrie. Dacă acestea in­­tîrzie, meiul poate da o produc­ţie de seminţe pină la 1.500— 2.000 kg la hectar. In cele mai multe cazuri, meiul se cultivă pentru masă verde şi pentru fin, deoarece tulpinile lui pline cu măduvă constituie un nutreţ ex­celent, tot re­cînd cu mult cali­tatea paielor de orzoaică şi ovăz, iar producţia de fin se ridică la 3—4.000 kg la hectar. Meiul ca cultură a doua se seamănă un teren arat, bine aşezat, dînd cite 15—20 kg sămînţă la hectar. Deoarece în primele săptămini metal se dezvoltă încet, pentru a scăpa de invadarea cu buru­ieni, cultura trebuie privită. După ce se înrădăcinează, creşte foarte repede, mai ales dacă primeşte în cantitate suficientă apă din precipitaţiuni. De altfel este foarte rezistent la secetă. Cartoful furajer sau orice alt soi de cartof, plantat ca cultură a doua după cerealele recoltate este de asemenea una din cele mai preţioase culturi. Tuberculii păstraţi pină in vară trebuie să se planteze cit de curînd după recoltarea primei culturi. Sotu­­rile tardive ca Merkur, Sabina, Agnes etc., să se planteze pînâ la 10 iulie, iar cele timpuriii ca Viola, Gu­lbaba şi Frühbote, pînă la 20 iulie, în teren arat şi gră­­pat, la distanţe de 70 cm între rânduri, 30 cm între cuiburi pe rând. Staţiunea experimentală agricolă Sîngeorgiu de Mureş, a obţinut la fiecare hectar cite 30 tone tuberculi de cartofi din soiul Merkur. Dacă cartofii nu ajung la maturitate deplină din cauza brumelor de toamnă, ei se pot păstra cel puţin pînă în iar­nă, în pivniţe cu aerisire bună şi se pot da ca furaj animalelor. Dar din rezultatele noastre de producţie reiese că incepînd din artful 1955, iu toţi anii tuberculii s-au maturizat bine. Această me­todă mai are şi un al doilea a­­vantaj, şi anume că tuberculii proveniţi din plantările de vară regenerează solul şi pot fi folo­siţi în anul următor la plantări de primăvară. Napii de mirişte sunt o cultură în mirişte propriu zisă, cultivaţi în zonele cu precipit­a­ţiului sufi­ciente, adică in raioanele de deal, în soluri bogate şi bine pre­gătite. In miriştea orzului de toamnă, ei dau recolte aprecia­bile. Perioada de vegetaţie de maximum 12 săptămini le per­mite ca în condiţiile noastre să dea o producţie de 18—20 tone la hectar, după cum reiese din producţia anului 1956, cînd la staţiunea noastră, napii de mi­rişte cultivaţi după orzul de toamnă, pe o suprafaţă de 2 ha au dat o producţie de 20 tone rădăcini la hectar. Culturile furajere fibroase şi suculente folosite în cultura a doua, după cereale recoltate tim­puriu, contribuie simţitor la mă­rirea şi asigurarea bazei furaje­re, la mărirea producţiei de carne şi produse animale. Re­zultă deci că, cultivarea acestor plante pe suprafeţe cit mai mari este foarte rentabilă. Ing. MARKUS ISTVÁN

Next