Steaua Roşie, iulie 1960 (Anul 9, nr. 822-830)
1960-07-02 / nr. 822
Chezăşia viitorului să privim harta patriei. Imaginea de ieri şi de azi a satelor noastre, a întregii ţări, pusă faţă în faţă, aproape că nu mai are nevoie de comentarii. Ea grăieşte singură despre viaţa plină de mizerie a oamenilor muncii în regimul burghezo-moşieresc, despre progresul înregistrat în anii regimului democrat-popular. Cum arătau satele noastre în anii de cruntă exploatare din timpul cîrmuirii burgheziei şi moşierimii? Cu case sărăcăcioase, în care bintuiau tot felul de boli, cu oameni sleiţi de puteri, copii flămânzi şi goi, bătuţi de vînturi şi ploi. Şi această situaţie într-o ţară „eminamente agricolă“, socotită grinarul Europei. Pe atiunei la sate tractorul era un lucru rar. Inanul 1938, însemnat în istorie ca cel mai „prosper“ an din viaţa Romîniei burghezo-moşiereşti, existau doar 4.858 tractoare, deţinute de un pumn de moşieri şi chiaburi. Duduitul tractorului pe uliţele vreunui sat speria femeile, copiii şi orătăniile din curţile oamenilor. Dar ce să mai vorbim despre tractoare, cînd şi numărul plugurilor era destul de mic. Situaţia de mizerie a ţăranului muncitor era recunoscută de însuşi regimul burghezo-moşieresc. In volumul întitulat „60 de sate romîneşti“, editat de Fundaţiile Regale, şi publicat in anul 1938, an în care s-a obţinut cea mai mare producţie agricolă cunoscută în Romînia, pînă atunci, se arăta că din 12.000 de gospodării cercetate, numai 5.595 aveau pluguri. Şi mai tristă era situaţia în gospodăriile mici, care posedau pînă la un nectar de pământ. In cîmpia Dunării, de pildă, găseai un plug tot la a şaptea casă, iar în Ardeal la a 12-a casă. după eliberarea ţării noastre , de sub jugul fascist, poporul nostru, condus de partid, trece la făurirea unei vieţi noi. Sprijiniţi de muncitori, ţăranii încep răfuiala cu cei ce i-au exploatat veacuri de-a rîndul. Ei împlîntă adine şi definitiv plugurile în moşiile boierilor, stropite cu multă sudoare şi singe de ţăranul muncitor. Această luptă dreaptă era condusă de partid. Starea de înapoiere a agriculturii moştenită de la burghezie trebuia lichidată. Pentru aceasta însă era necesară mecanizarea. Să facem tractoare! Aşa a spus partidul la Conferinţa Naţională din 1945. Anul 1947. Pe poarta uzinelor I.A.R. din Braşov iese primul tractor, I.A.R. 22. Nu era el perfect, dar era primul tractor românesc, care prevestea că-i vor urma alte zeci şi zeci de mii, tot mai perfecţionate, pentru ridicarea nivelului agriculturii noastre. Reprezentanţii claselor exploatatoare, care simţeau că le alunecă din zi în zi tot mai mult ţărîna de sub picioare, crăpau de ciudă şi minte. „E uşor ca un fulg şi se va răsturna pe prima brazdă“ — scria ziarul „Viitorul“. „E atît de greu, tocit nici de urnit nu se va urni“ — completa ziarul „Dreptatea“. „Primul tractor — prima Înfrângere“ — urlau ziarele ţărăniste. Da, prima înfrîngere. Dar pentru cine? Istoria este nepărtinitoare. Ea a dat răspunsul cuvenit la această întrebare, răspuns care nicidecum nu ia fost pe placul exploatatorilor. Muncitorii de la I.A.R., în frunte cu comuniştii, ajutaţi de specialişti sovietici, au ciştigat victoria, in octombrie 1948, tînăra noastră industrie socialistă a produs cel de-al 1.000-lea tractor românesc. Sub conducerea partidului, oamenii muncii de pe ogoare au înregistrat an de an tot mai însemnate succese în lupta pentru lichidarea stării de înapoiere a agriculturii. Dacă media anuală a producţiei globale de cereale din perioada de 5 ani (1934— 1938) a fost de 8.268.000 tone, în 1957 producţia a fost de peste 11.100.000 tone, pentru creşterea mai depar- te a puterii economice a ţării şi pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al poporului muncitor, Congresul al il-lea al partidului a trasat un vast program de muncă. Partidul a indicat ca sarcină principală creșterea și consolidarea sectorului socialist din agricultură, astfel încît pînă în 1960 acest sector să fie preponderent în ce priveşte suprafaţa şi să asigure 60—70 la sută din totalul producţiei agricole-marfă. Şi această sarcină a fost realizată. Orice eveniment de seamă in viaţa partidului devine eveniment pentru întregul popor. Hotărârile şi directivele partidului sunt îmbrăţişate de întregul popor şi prind viaţă prin munca plină de elan a milioanelor de oameni. La sfîrşitul acestui an agricultura va dispune de 62.650 tractoare convenţionale, faţă de 30.500 în 1955, depăşindu-se cu 26.650 prevederile Directivelor Congresului al II-lea. înfăptuirea Directivelor Congresului al IlI-lea al Partidului Muncitoresc Român deschide perspective măreţe pentru înflorirea agriculturii noastre. Producţia de tractoare va spori de la 11.000 bucăţi în 1959, la 25.000 bucăţi în 1965. La sfîrşitul perioadei 1960— 1965 în agricultură vor lucra cca. 100.000 tractoare fizice, peste 70.000 de semănători, peste 43.000 combine de cereale păioase, peste 8.000 combine de porumb, precum şi alte maşini agricole. Ca urmare, în 1965 vor reveni pe un tractor fizic 100 ha de teren arabil, faţă de 270 ha în 1959. Producţia globală agricolă va creşte pînă în 1965 cu 70—80 la sută faţă de 1959. Producţia totală de cereale şi leguminoase boabe se prevede să ajungă în 1965 în condiţii climatice normale, la 14—16 milioane de tone, adică aproape de două ori atît ca în 1938. Faţa satelor noastre şi-a schimbat înfăţişarea. Nivelul de trai material şi cultural al ţărănimii creşte neîncetat. In anul 1959 de pildă, veniturile ţărănimii, provenite din valorificarea produselor agricole, prin contractări şi achiziţii au sporit cu 30 la sută faţă de 1955. In perioada 1955—1959 in mediul rural s-au construit cca. 330.000 locuinţe. In perioada 1960—1965 se prevede încheierea procesului de colectivizare a agriculturii. Aceasta va duce la continua ridicare a nivelului agriculturii noastre, la bunăstarea şi fericirea ţărănimii muncitoare. In anul 1965 veniturile reale ale ţărănimii muncitoare vor creşte cu 40 la sută faţă de 1959, ca urmare a sporirii însemnate a producţiei agricole şi mai ales a producţiei marfă. Ţărănimea muncitoare urmează cu fermitate calea indicată de Partidul Muncitoresc Român. — „Partidul nostru“ — aşa îi spun oamenii muncii, in limbajul obişnuit Partidului Muncitoresc Român. Acest lucru dovedeşte cît se poate de limpede dragostea. Încrederea şi autoritatea psrtidiului comuniştilor în rîndurile oamenilor muncii. Realizările obţinute pînă acum sub conducerea partidului stat chezășia sigură ale celor de viitor. P. POPSOR - ai adăpat Ajuns la gospodăria agricolă colectivă din Ghidfalău, raionul Sf. Gheorghe, rămîi plăcut impresionat de curăţenia şi ordinea ce domneşte peste tot. Parcul, magazia de cereale cu etaj, ca şi celelalte construcţii — multe la număr şi toate noi — m-au pus în încurcătură. Nu ştiam la care să mă îndrept mai întîi. Desigur, meditaţiile mele nu au durat mult. Intrat în vorbă cu primul colectivist întilnit, aflasem că preşedintele plecase la cîmp odată cu ivirea zorilor. Erau multe de făcut şi de văzut la aceste zile de vară. Şi ca preşedinte nu putea să nu cunoască care e starea culturilor, unde e făcută praşila şi unde e rămasă în urmă. Dar cu toate acestea, după cum susţinea colectivistul, la ora prînzului preşedintele are obiceiul să se întoarcă să semneze anumite acte. Lucrurile s-au întîmplat întocmai aşa, întors de la cîmp, tov. Kölcze László a ţinut neapărat să-mi arate construcţiile gospodăriei colective, cu care dânsul — ca şi toţi colectiviştii — se mîndresc. Mai întîi am văzut cele două grajduri cu o capacitate de cite 100 capete fiecare. Apoi vizitasem padocurile pentru viţei, maternitatea de scroafe cu padoc, cele 10 silozuri cu o capacitate de sute de tone, remizele etc. Din grupul construcţiilor aşezate simetric am mai văzut garajul pentru autocamion, atelierele, magazia cu trei etaje. Pentru uşurarea depozitării cerealelor aceasta e prevăzută cu ascensor, oamenii fiind scutiţi de orice efort. In afară de construcţiile arătate mai sus, in majoritate ridicate după 1955, în curtea spaţioasă a gospodăriei sunt şi altele începute: de pildă, două grajduri a 100 capete fiecare, din care unul pentru tineretul bovin şi altul pentru vacile cu lapte. — Cu toate că avem construcţii multe, interveni preşedintele gospodăriei, totuşi ele nu ne sînt destule. In urmă cu ciţiva ani, prin 1955 aveam 105 taurine, din care 50 vaci, 290 ovine, peste 100 porcine etc. Pină la sfîrşitul anului în curs, vom avea 520 taurine din care 240 vaci, 895 ovine, peste 600 porcine, din care 50 scroafe etc. Va trebui să creştem şi mai multe. Să construim alte grajduri şi silozuri. De acum avem experienţă. Cu tovarăşul Kölcze am discutat şi despre alte probleme cum ar fi de exemplu venitul gospodăriei colective, care în anul 1955 a fost de 909.000 lei, iar la 1959 a ajuns la aproape un milion şi jumătate lei. La sfîrşitul acestui an veniturile băneşti ale gospodăriei vor trece de 2 milioane lei, iar valoarea fondului de bază va depăşi trei milioane lei. In timpul discuţiei, atenţia ne-a fost atrasă de cîntecul unor copii. Intr-un parc frumos, pe pajiştea verde, peste 70 de copii ai colectiviştilor cîntau. — Iată o copilărie fericită! Părinţii lor sînt pe cîmp. Lucrează liniştiţi. Nu ca mai de mult, cînd erau nevoiţi să-i lase prin vecini sau îi duceau pe cîmp cu ei, unde sub dogoarea soarelui, sau bătaia ploii, numai de joacă nu le ardea. Iacă acum gospodăria colectivă pe lingă local, le asigură copiilor şi mîncare zilnică în mod gratuit“. Holdele de grâu, orz şi alte păioase se-ntind pe sute de hectare. Sfecla de zahăr, cultivată pe 110 ha, cartofii pe 80 ha sunt prăşite de două ori, iar cele peste 150 ha cultivate cu trifoi sunt cosite cu cositoarele mecanice. De cînd munca e organizată pe principiul brigăzii complexe, lucrurile merg mai bine. Brigadierul este interesat să se obţină recolte cit mai bune atit în sectorul zootehnic cit şi în cel vegetal. Tractoriştii, in majoritate colectivişti, execută numai lucrări de calitate, meritând toată lauda. Toate cele văzute la Ghidfalău, sat complect colectivizat, mi-au făcut o impresie bună. Nu peste mult, la Ghidfalău se va aprinde lampa lui Ilici şi vor apare televizoarele. Fondul de bază, cit şi venitul gospodăriei colective vor creşte neîncetat. R. CIMIPEAN O ZI LA GHIDFALAU Turma gospodăriei agricole colective din Nazna (raionul Tg. Mureş) întreprinderea comercială cu ridicata pentru produse alimentare angajează pe bază de concurs trei voiajori comerciali Condiţii: bacalaureat comercial sau teoretic şi practică în activitatea de comerţ. Informaţii suplimentare se pot obţine de la direcţia [ I.C.R.A., Tg. Mureş, str. Bar-tók Béla nr. 1, telefon 3262. | Sfatul agronomului Cît mai multe semănători In mirişte Cunoaştem valoarea plantelor furajere fibroase şi suculente in nutriţia animalelor, atit în timpul verii, cît şi în timpul iernii. Ba mai mult, ştim că culturile de ordinul I au restrâns suprafeţele culturilor furajere. Avem posibilitatea de a ajuta producţia prin producerea furajelor în cultura a doua, adică semănate după recoltarea unei alte plante. Astfel, putem aminti porumbul, care semănat după orzul de toamnă, după borceag pentru fin, secară pentru siloz sau cartofi timpurii, recoltate pînă la 10 iulie, în teren arat la 15—18 cm adâncime şi semănat des, cu cantitatea de 180 kg seminţe la hectar, dă o producţie de circa 12—15 tone masă verde. Cel mai bine reuşeşte porumbul după culturile recoltate timpuriu, terenul fiind arat imediat. O altă plantă tot foarte preţioasă ca cultură a doua pentru furaj este meiul, care semănat după culturile timpurii, poate da o producţie de masă verde egală cu a porumbului, dacă brumele de toamnă cad înainte de 1 octombrie. Dacă acestea intîrzie, meiul poate da o producţie de seminţe pină la 1.500— 2.000 kg la hectar. In cele mai multe cazuri, meiul se cultivă pentru masă verde şi pentru fin, deoarece tulpinile lui pline cu măduvă constituie un nutreţ excelent, tot recînd cu mult calitatea paielor de orzoaică şi ovăz, iar producţia de fin se ridică la 3—4.000 kg la hectar. Meiul ca cultură a doua se seamănă un teren arat, bine aşezat, dînd cite 15—20 kg sămînţă la hectar. Deoarece în primele săptămini metal se dezvoltă încet, pentru a scăpa de invadarea cu buruieni, cultura trebuie privită. După ce se înrădăcinează, creşte foarte repede, mai ales dacă primeşte în cantitate suficientă apă din precipitaţiuni. De altfel este foarte rezistent la secetă. Cartoful furajer sau orice alt soi de cartof, plantat ca cultură a doua după cerealele recoltate este de asemenea una din cele mai preţioase culturi. Tuberculii păstraţi pină in vară trebuie să se planteze cit de curînd după recoltarea primei culturi. Soturile tardive ca Merkur, Sabina, Agnes etc., să se planteze pînâ la 10 iulie, iar cele timpuriii ca Viola, Gulbaba şi Frühbote, pînă la 20 iulie, în teren arat şi grăpat, la distanţe de 70 cm între rânduri, 30 cm între cuiburi pe rând. Staţiunea experimentală agricolă Sîngeorgiu de Mureş, a obţinut la fiecare hectar cite 30 tone tuberculi de cartofi din soiul Merkur. Dacă cartofii nu ajung la maturitate deplină din cauza brumelor de toamnă, ei se pot păstra cel puţin pînă în iarnă, în pivniţe cu aerisire bună şi se pot da ca furaj animalelor. Dar din rezultatele noastre de producţie reiese că incepînd din artful 1955, iu toţi anii tuberculii s-au maturizat bine. Această metodă mai are şi un al doilea avantaj, şi anume că tuberculii proveniţi din plantările de vară regenerează solul şi pot fi folosiţi în anul următor la plantări de primăvară. Napii de mirişte sunt o cultură în mirişte propriu zisă, cultivaţi în zonele cu precipitaţiului suficiente, adică in raioanele de deal, în soluri bogate şi bine pregătite. In miriştea orzului de toamnă, ei dau recolte apreciabile. Perioada de vegetaţie de maximum 12 săptămini le permite ca în condiţiile noastre să dea o producţie de 18—20 tone la hectar, după cum reiese din producţia anului 1956, cînd la staţiunea noastră, napii de mirişte cultivaţi după orzul de toamnă, pe o suprafaţă de 2 ha au dat o producţie de 20 tone rădăcini la hectar. Culturile furajere fibroase şi suculente folosite în cultura a doua, după cereale recoltate timpuriu, contribuie simţitor la mărirea şi asigurarea bazei furajere, la mărirea producţiei de carne şi produse animale. Rezultă deci că, cultivarea acestor plante pe suprafeţe cit mai mari este foarte rentabilă. Ing. MARKUS ISTVÁN