Steaua Roşie, septembrie 1960 (Anul 9, nr. 840-847)

1960-09-03 / nr. 840

Raportul tovarăşului cf Georghe Gheorghhi-Dej cu privire la situaţia iternaţională şi politica externă a Republicii Populare Române (amare din pag. 1-a) de stat, colonialiştii caută pe toate căile, inclusiv prin agresiune directă, să sugrume libertatea noilor state. Cînd poporul congolez a arătat că înţelege să se bucure de o independenţă reală, foştii stăpînitori au pornit, cu sprijinul aliaţilor lor din N.A.T.O., o acţiune militară împotriva independenţei şi integrităţii tinerei Republici Congo. Pactul N.A.T.O. pe care conducătorii occidentali nu ostenesc în a-l descrie ca un „pact defensiv“ şi-a arătat în faţa lumii întregi caracterul său agresiv, îndreptat nu numai împotriva statelor socialiste, dar şi împotriva mişcării de eliberare din colonii şi ţări dependente. S-a dovedit însă, încă odată, că în zilele noastre operaţiunile coloniale de „pacificare“ sunt pînă la urmă sortite eşecului. Poporul român salută lupta eroică a poporului congolez şi a celorlalte popoare africane care-şi apără cu un curaj admirabil dreptul la o viaţă independentă. (Aplauze). Pe continentul american, în America Latină, socotită de mai bine de un secol „curtea dosnică a Statelor Unite“, patrioţii Cubei conduşi de Fidel Gastro au rupt lanţurile asupririi şi au desfăşurat larg steagul luptei pentru independenţă şi progres social. Sîntem alături de poporul Cubei, care respinge cu hotărîre şantajul, actele deagresiune economică şi ameninţările imperialismului. (Aplauze). Lupta popoarelor pentru cucerirea şi consolidarea independenţei are un reazim sigur în ţările puternicului lagăr socialist. Noi considerăm ca un factor de mare importanţă al vieţii internaţionale faptul că o serie de state nesocialiste cum sînt India, Indonezia, Burmaniia, Ceylon şi altele duc o politică de pace şi deneparticipare la blocurile militare occidentale. Apărîndu-şi independenţa şi drepturile suverane, un număr crescînd de state din Asia, Africa şi America Latină ajung la o poziţie comună cu statele socialiste în problemele mari ale războiului şi păcii ca şi în alte probleme esenţiale ale vieţii internaţionale. De aceea între statele socialiste şi noile state independente s-au creat şi se dezvoltă legături trainice, multilaterale. Importante deplasări în direcţia sprijinirii eforturilor spre destindere internaţională s-au produs şi în opiniia publică din ţările occidentale. Oameni politici influenţi, muncitorii, partizanii mişcării pentru pace, diferitele organizaţii pentru interzicerea armelor atomice din ţările apusene, se pronunţă din ce în ce mai hotarît pentru schimbarea cursului actualei politici de încordare şi de război rece. Zi de zi evenimentele depearena internaţională confirmă justeţea aprecierilor Declaraţiei Consfătuirii de la Moscova şi Manifestului Păcii din 1957, bazate pe teza că în epoca noastră forţele care luptă pentru pace au crescut atît de puternic încît s-a creat posibilitatea deplină a preîntîmpinăriiii războiului mondial. Această posibilitate se poate transforma în realitate nu din cauză că imperialismul şi-ar fi schimbat natura şi ar fi renunţat la planuri războinice, ci din cauză că raportul de forţe pe arena mondială s-a schimbat în favoarea forţelor păcii, democraţiei şi socialismului şi că acest proces se accentuează tot mai mult. De cea mai mare însemnătate în determinarea deplasărilor din opinia publică au fost şi sunt eforturile neobosite depuse de U.R.S.S. pentru îmbunătăţirea climatului internaţional, spiritul de iniţiativă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al guvernului sovietic în frunte cu tovarăşul Hruşciov în promovarea coexistenţei paşnice, fermitatea cu care dejoacă manevrele adepţilor încordării, perseverenţa cu care militează pentru unirea forţelor păcii. (Aplauze puternice). Comentatori occidentali şi lideri politici recunosc că iniţiativele diplomatice ale Uniunii Sovietice sunt acelea care dau tonul în viaţa internaţională. Datorită luptei perseverente a Uniunii Sovietice,, a celorlalte ţări ale lagărului socialist şi a altor state iubitoare de pace s-au obţinut unele rezultate pozitive în direcţii», destinderii în viaţa internaţională. Faţă de aceste rezultate şi de perspectivele deschise, cele mai reacţionare grupări ale burgheziei monopoliste şi ale cercurilor militariste din Statele Unite ale Americi au dezlănţuit o ofensivă susţinută pentru a anihila roadele eforturilor îndreptate spre destindere şi a înrăutăţi climatul internaţional. Trimiterea avioanelor americane de spionaj în spaţiul aerian al Uniunii Sovietice, torpilarea întîlnirii şefilor guvernelor celor patru puteri, în care omenirea şi-a pus mari speranţe, zădărnicirea tratativelor în problema dezarmării sunt expresii ale orientării cercurilor conducătoare americane spre subminareapăcii. Aceste acţiuni au fost însoţite de o nouă intensificare a cursei înarmărilor şi a măsurilor militariste în cadrul N.A.T.O. Poporul român, ca şi celelalte popoare iubitoare de pace, urmăreşte cu vigilenţă măsurile îndreptate spre accelerarea remilitarizării Germaniei occidentale. încercarea de a ascunde de ochii lumii complotul înarmării atomice a R. F. Germane a fost desconspirat de înşişi generalii vest-germani. Prin „memorandumul“ comandamentului Bundeswehrului, căruia guvernul de la Bonn i-a dat în mod public aprobarea, foștii generali naziști cer — într-o formă ultimativă — înzestrareaarmatei vestgermane cu toate armele, inclusiv armaatomică. Caracterul militarist, agresiv al cercurilor revanşarde de la Bonn apare acum într-o lumină şi mai evidentă. Interesele păcii în Europa cer să se ia măsuri energice pentru prevenirea primejdiei militarismuluigerman. Ţara noastră sprijină cu hotărîre poziţia justă a Uniunii Sovietice şi a Republicii Democrate Germane, care se declară pentru încheierea Tratatului de pace cu Germania, pentru normalizarea situaţiei din Berlinul occidental, ca o cale sigură spre lichidarea rămăşiţelor războiului şi întărirea securităţii în Europa. (Aplauze). Acţiunile provocatoare ale militariştilor, ale patronilor marilor monopoluri de armamente, politica războiului rece şi a cursei înarmărilor nu au adus şi nu pot aduce Statelor Unite decît un eşec după altul. Evenimentele din Coreea de Sud, Turcia, Japonia, Laos, desfăşurate ca într-o reacţie în lanţ, arată falimentul politicii „de pe poziţii de forţă". Tocmai datorită acestei politici, numeroşi comentatori şi lideri politici americani apreciază că niciodată în decursul secolului nostru prestigiul şi autoritatea Statelor Unite ale Americii nu au ajuns la un nivel atît de coborît. Neliniştea stîrnită chiar în sinul aliaţilor occidentali de caracterul aventurist al politicii imprimate de militariştii de la Pentagon, curentul care se dezvoltă într-o serie de ţări participante la blocurile agresive de a se elibera de riscurile acestei politici, protestele oficiale ale guvernelor respective împotriva folosirii fazelor de pe teritoriul lor în scopuri provocatoare — iată cîteva din roadele pe care le-a cules Washingtonul în urma acţiunilor sale recente. Numai oameni care şi-au pierdut minţile pot împinge astăzi lucrurile spre un război catastrofal. Tehnica militară a ajuns în zilele noastre la unasemenea nivel încît un conflict militar în care s-ar folosi armele rachetă şi bombele nucleare ar aduce omenirii jertfe, distrugeri şi calamităţi incomparabile cu cele din trecutele războaie. In epoca noastră coexistenţa paşnică a devenit o necesitate vitală pentru întreaga omenire. Altă alternativă rezonabilă nu există pentru nici un stat. încă cu mulţi ani în urmă, marele Lenin a arătat cu clarviziunea lui genială linia de evoluţie a fenomenelor pe tărâm militar pe care le trăim azi. Tehnica modernă — spunea el — contribuie în prezent tot mai mult la caracterul distrugător al războiului. Va veni o vreme cînd războiul va deveni atît de distrugător încît în generai el va deveni imposibil. Această previziune a lui Lenin capătă o deosebită actualitate în vremea noastră. Faptul că superioritatea în domeniul armelor celor mai moderne nu este de partea forţelor agresiunii constituie un factor important de preîntâmpinare a războiului. (Aplauze). Dacă aţâţătorii la război s-ar lansa într-o aventură militară, popoarele ar pune capăt pentru totdeauna sistemului capitalist generator de războaie şi suferinţi pentru întreaga omenire. Noi sîntem convinşi de superioritatea socialismului în toate domeniile. Considerăm însă că terenul pe care trebuie să ne întrecem cu capitalismul este nu războiul nuclear, ci producţia de bunuri materiale, ştiinţa, cultura şi arta, tot ceea ce poate înnobila şi înfrumuseţa viaţa omului. Socialismul nu are nevoie să fie impus pe calea armelor, prin război. El va triumfa prin forţa exemplului viu, prin ajungerea şi depăşirea din punct de vedere economic a celor mai avansate ţări capitaliste, prin marile avantaje ale sistemului socialist, prin pilda pe care o va oferi tuturor popoarelor înaltul nivel de trai şi de cultură al oamenilor în socialism şi comunism. (Aplauze puternice). Iată esenţa politicii noastre de coexistenţă paşnică. Statele socialiste militează pentru coexistenţă paşnică nu pentru că ar fi lipsite de forţă şi de nervi tari, ci pentru că acest principiu este singurul conform cu caracterul umanist şi nobil al concepţiei comuniste despre lume şi societate. Tovarăşi, Poporul român consideră problema dezarmării ca problema cea mai importantă, problema cheie a vieţii internaţionale. Rezolvarea ei nu este şi nu poate să rămînă un simplu deziderat; istoria a pus-o la ordinea de zi ca o sarcină vitală, urgentă, şi trebuie subliniat — realistă. Este o monstruozitate caîn epoca noastră, epoca de mari descoperiri ale geniului uman, capabile să ridice umanitatea pe noi culmi ale progresului şi civilizaţiei, sume fantastice, resurse, energii umane uriaşe să fie irosite pentru pregătirea unui război pustiitor. De aceea popoarele cer să înceteze cursa înarmărilor, să fie înfăptuită dezarmarea generală şi totală. Necesitatea dezarmării a devenit atît de evidentă, cerinţa popoarelor de a înfăptui atit de viguroasă, încît nici o ţară, nici un guvern nu mai poate nega însemnătatea şi urgenţa problemei. Aceasta s-a reflectat in adoptarea unanimă de către Organizaţia Naţiunilor Unite a Rezoluţiei privitoare la dezarmarea generală şi totală — idee care a stat la baza propunerilor prezentate la Organizaţia Naţiunilor Unite, în septembrie 1959, de către guvernul sovietic. Criteriul hotărîtor în materie de dezarmare, ca de altfel in orice domeniu, sînt faptele. Uniunea Sovietică, ţările socialiste au însoţit propunerile lor de dezarmare cu măsuri concrete. Este cunoscut că în ultimii ani ţările participante la Tratatul de la Varşovia, printre care şi România, preocupîndu-se în permanenţă de asigurarea capacităţii de luptă a forţelor armate şi înzestrîndu-le cu tot ce este necesar pentru a da riposta cuvenită oricărui agresor, au redus totodată în mod unilateral efectivele armatelor şi cheltuielile militare, îndreptind numeroase fonduri spre sectoare productive ale economiei şi trimiţînd pe ostaşii demobilizaţi pe frontul industriei, agriculturii sau culturii. Aceste măsuri ale statelor socialiste, menite a crea condiţii favorabile negocierilor de dezarmare n-au fost urmate de nimic asemănător în Statele Unite ale Americii şi în celelalte state occidentale. Dimpotrivă, Ministerul de Război al Statelor Unite ale Americii a anunţat că guvernul american va spori in 1960 alocaţiile militare la 41,5 miliarde dolari. „Aceasta — relatează agenţia United Press International — este o cifră record pe timp de pace şi ea depăşeşte cu 500 milioane de dolari proiectele din ianuarie ale preşedintelui Evenimentele de la Paris din luna mai au demonstrat puterilor occidentale că politica de coexistenţă paşnică, de destindere şi de negocieri dusă de Uniunea Sovietică, de lagărul socialist, nu are nimic de-a face cu slăbiciunea. Poziţia demnă şi hotărîtă ,a tovarăşului Hruşciov la Paris a trezit la realitatepe conducătorii occidentali făcîndu-i să priceapă că negocieri fructuoase cu Uniunea Sovietică se pot duce numai pe bază de egalitate, pe baza respectării reciproce a intereselor fiecărui stat. (Aplauze puternice). Experiența întregii perioade istorice de la crearea primului stat socialist, Uniunea Sovietică — perioadă în care au apărut noi state socialiste — demonstrează cu prisosinţă că ori de cîte ori în preajma tratativelor sau la masa tratativelor a existat o înţelegere realistă a situaţiei din partea puterilor occidentale, s-au putut realiza acorduri internaţionale reciproc avantajoase şi de mare însemnătate pentru pacea şi securitatea internaţională. Este limpede că negocieri fructuoase terminate cu acorduri internaţionale sunt posibile şi pe viitor dacă din parteaputerilor occidentale se va manifesta o apreciere lucidă a situaţiei Statelor Unite ale Americii’. Dar cum se pot împăca măsurile de înarmare luate la Washington, cu declaraţiile reprezentanţilor americani la Geneva şi la New York că Statele Unite ar dori dezarmarea? Propunînd şi susţinînd programul de dezarmare generală şi totală, ţările socialiste au arătat că sînt gata să meargă în întimpinarea celeilalte părţi. Se ştie că guvernul sovietic, de comun acord cu guvernele celorlalte ţări socialiste, şi-au modificat la 2 iunie propunerile iniţiale de dezarmare, ţinînd seama deunele puncte de vedere exprimate de guvernele occidentale, în special de guvernul francez. Noile propuneri au inclus cererea preşedintelui De Gaulle de a se începe dezarmarea cu distrugerea mijloacelor de transportare la ţintă a armei nucleare. Cînd aceste propuneri au venit însă în discuţia Comitetului celor zece, ele nu au fost susţinute nici măcar de delegatul francez, dl. Jules Moch. După ce în Comitetul celor zece el a adoptat aceeaşi poziţie negativă ca şi delegatul american, la 15 august in ziarul „New York Times“, dl. Moch a publicat un articol in care, cerînd Occidentului să-şi revizuiască poziţia, spunea: „Trebuie să învăţăm să înlăturăm vechile idei şi să nu fim prizonierii lor, să recunoaştem concesiile făcute de partea opusă şi să răspundem cu măsuri corespunzătoare“. Este o părere înţeleaptă, dar de ce nu a procedat reprezentantul Franţei potrivit acestei păreri în cursul tratativelor de la Geneva? Dacă un asemenea punct de vedere ar călăuzi partea occidentală, tratativele ar progresa incontestabil. Din păcate, propunerile americane din 27 iunie nu sunt un indiciu Încurajator. Esenţa lor este aceeaşi cu a propunerilor prezentate şi susţinute de partea occidentală la Geneva: control fără dezarmare. Acest plan nu prevede măsuri concrete fie dezarmare, ci doar măsuri privind instituirea controlului asupra armamentului, studii tehnice sau alte măsuri care n-au nimic comun cu lichidarea armelor. Singura concluzie logică pe care puterm s-o tragem este aceea că Statele Unite au conceput negocierile de dezarmare doar ca un paravan în spatele căruia să continue cursa înarmărilor pentru a înșela popoarele. De aceea țările socialiste din Comitetul celor zece, inclusiv Romînia, au hotărît să întrerupă lucrările Comitetului şi să transfere discutarea chestiunii dezarmării organului competent, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Justeţea acestei hotărîri a fost pe deplin confirmată. Lipsită de paravanul negocierilor, politica cursei înarmărilor dusă de Statele Unite ale Americii şi de celelalte puteri occidentale au apărut deschis în faţa opiniei publice. Că acest lucru îi supără pe conducătorii americani o arată agitaţia febrilă în jurul convocării Comisiei Dezarmării a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi încercarea lor neizbutită de a se elibera de răspunderea pentru eşecul negocierilor. Noi considerăm că lucrurile nu pot rămîne în impasul în care au fost aduse de puterile occidentale. Fără a subestima greutăţile şi piedicile existente în calea unui acord de dezarmare generală şi totală, noi credem că oricît de serioase, ar fi aceste dificultăţi ele pot fi învinse, dacă şi puterile occidentale vor da dovadă de luciditate şi realism. Programul dezarmării generale şi totale, preconizat de Uniunea Sovietică şi susţinut cu hotărîre de ţara noastră şi de toate ţările socialiste, corespunde ţelului urmărit de toate popoarele — lichidarea definitivă a războiului din viaţa societăţii prin lichidarea a înseşi mijloacelor de purtare a lui. Cit priveşte insistenţa puterilor occidentale de a se începe dezarmarea cu imobilizarea controlată a rachetelor balistice intercontinentale, scopul urmărit este evident pentru oricine. Doar toată lumea ştie că Uniunea Sovietică are un avans considerabil în acest tip de rachete. Numie măsuri de dezarmare care să acţioneze în avantajul egal şi reciproc al ambelor părţi pot asigura pacea şi securitatea internaţională. In legătură cu problema controlului, folosită multă vreme de puterile occidentale ca un pretext pentru a ocoli şi amina măsurile de dezarmare propriu zise, trebuie spus că statele socialiste sunt interesate în cel mai înalt grad de a se asigura ca prevederile unui tratat de dezarmare generală şi completă să fie scrupulos aplicate; doar Statele Unite întreţin baze militare la graniţele ţărilor socialiste, şi nu invers; doar avioanele americane încalcă spaţiul aerian al acestor ţări, şi nu invers. Tocmai de aceea noi chemăm puterile apusene la elaborarea de comun acord a unui sistem de control internaţional, efectiv şi riguros. Chestiunea principală în problema controlului este: ce să se controleze? înarmările — aşa cum propune în permanenţă partea occidentală? Dar aceasta nu ar micşora nici cu un cartuş stocurile de arme, ba dimpotrivă, ar stimula cursa înarmărilor. Controlul asupra înarmărilor echivalează cu culegerea de informaţii militare sau, în bună limbă romînească, cu spionajul militar care — după cum se ştie — serveşte la pregătirea războiului şi nu la consolidarea păcii. Poziţia statelor socialiste este clară: nici control, fără dezarmare, nici dezarmare fără control, ci un control internaţional strict asupra fiecărei măsuri de dezarmare, astfel ca atunci cînd dezarmarea va fi completă şi controlul să fie general (Aplauze). In acest sens, planul sovietic prevede măsuri detailate; în schimb cei care invocă mereu tema controlului n-au prezentat de fapt un plan de control internaţional, şi n-au făcut-o din simplul motiv că această i-ar sili să precizeze ce anume măsuri de dezarmare urmează a fi supuse controlului internaţional. Iar aceste este exact lucrul de care ei se feresc cu cea mai mare grijă. Sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite oferă cadrul adecvat pentru reluarea discuţiei, pentru abordarea serioasă şi adîncă a problemei dezarmării și pentru luarea unei hotărîri corespunzătoare. In ce-1 (Continuare în pag. 3-a) Dezarmarea generală și totala — sarcină urgentă și realistă