Steaua Roşie, ianuarie 1967 (Anul 19, nr. 1-25)
1967-01-03 / nr. 1
PAGINA 2 STEAUA ROȘIE Acasă la badea Augustin In pragul anului nou, în căminul familiei Augustin Ciotlăuş din Nazna era atmosferă de sărbătoare. Scoarţele ţesute în frumoase motive populare specifice Văii Mureşului, broderii, cusături şi numeroase fotografii, pomul de iarnă cu gust împodobit dădeau interiorului, de cîteva camere, o atmosferă deosebită, de sărbătoare. Intr-un asemenea decor voioşia a pus stăpînire pe feţele celor şase copii, iar mama era mulţumită că tocmai în ajunul anului nou primise veşti şi urări şi de la Floarea, cel de-al şaptelea copil,care lucrează într-o unitate socialistă din oraşul Miercurea Ciuc. După ce Augustin şi Ştefan, gemeni, care au trecut pragul a 12 ani s-au întors de la tradiţionala urare, pe care copiii o fac în ajunul anului nou pe la casele oamenilor, masa era pregătită cu tot felul de bunătăţi: sarmale, friptură, cozonac, gogoşi etc. S-a băut vin din producţia proprie a cooperativei agricole. Pe lîngă atmosfera sărbătorească creată de emisiunea specială a radioului, jocurile de familie au făcut ca anul 1967 să fie întîmpinat cu mult optimism, încredere în viitor. Şi de ce n-ar fi aşa. Anul trecut 1966, familia lui Ciotlăuş a dus acasă aproape o jumătate de vagon de cereale, fără a mai vorbi de cei circa 7.500 lei primiţi în numerar şi de multe alte produse. Bunăstarea familiei , de bună seamă se datoreşte şi faptului că cooperativa agricolă unde lucrează este milionară. Fondul de acumulare este de aproape 4,2 milioane lei, iar valoarea zilei-muncă în anul 1966 a fost de 27 lei. Ca de obicei în noaptea Revelionului în această numeroasă familie s-a discutat şi despre dorinţele fiecăruia... Nelu, băiatul mai mare, gemenii Augustin şi Ştefan şi-au exprimat dorinţa de a studia mecanica şi agronomia, de a deveni ingineri, Măriuţa învăţătoare, Viorica de a-şi perfecţiona calificarea la fabrica unde lucrează... Părinţii copiilor desigur vor ca în noul an să-şi realizeze dorinţa de a-şi construi o casă nouă, mai arătoasă şi mai confortabilă ca cea veche. De, pe măsura familiei... Tovarăşul Ciotlăuş şi-a exprimat dorinţa ca echipa pe care o conduce să reediteze şi în noul an şirul producţiilor mari, cinstea de a fi şi în acest an fruntaşă pe C.A.P. Maria, cooperatoare fruntaşă, după înfăţişare, nu arată de loc că este mama a şapte copii — 4 fete şi 3 feciori — devenită bunică. Ea doreşte ca noul an să-i aducă şi un nepoţel. Fata şi ginerele, care este electricianul cooperativei agricole, prezenţi după datină la Revelionul familiei, n-au contrazis-o. „Copiii, după părerea mea, spunea tovarăşa Ciotlăuş, sunt cea mai mare avuţie pentru o familie. Socotesc că noi ne-am făcut datoria faţă de patrie şi dorim ca şi alţi consăteni să ne urmeze exemplul“. Fata mai mare care a fost mai mult asaltată şi atrasă în discuţie a ţinut să vorbească şi ea despre hărnicia şi bunătatea părinţilor. „Tata, din modestie, spunea ea, n-a pomenit despre cele două medalii pe care le-a primit în ultimii ani, iar mama este posesoarea Medaliei maternităţii clasa întîi“. Desigur că urările din noaptea Revelionului în familia lui Ciotlăuş au fost multe. Cu voie sau fără voie, în ele au fost cuprinşi toţi ţăranii cooperatori din satul de pe Mureş, care îşi doresc ca unitatea lor să prospere. La această urare noi adăugăm alta ca noul an să-i ajute pe ţăranii cooperatori să muncească şi mai bine, să-şi realizeze o dorinţă mai veche, de a ridica valoarea zilei-muncă la 40 lei. REMUS CÂMPEAN Revărsare de tinerele şi veselie (Urmare din paginea clipe, dar ele sunt clădite pe fundamentul trainic, solid al realizărilor patriei noastre, îşi au izvorul în siguranţa şi încrederea în viitor a oamenilor. Despre această încredere mi-au vorbit şi aceşti doi tineri, Mihai Blaga şi Margareta Szilágyi, care şi-au petrecut aici, alături de sute de alţi invitaţi, noaptea de Revelion. El are 20 de ani; lucrează din 1963, la Iprofil „23 August"1. Ea — 18 ani, absolventă de liceu. — Ne cunoaştem doar de două luni — spune Mihai — şi deci e primul Revelion pe care îl petrecem împreună. — Iată, am trecut pragul Anului nou. Ce aşteptaţi de la el? — Multe. Eu urmez un curs de specializare pentru sculptură în lemn. După două luni, vom susţine examenul. Sper că voi reuşi. In orice caz, mobila sculptată are o căutare tot mai mare. Meseria de sculptor mă pasionează foarte mult, dar ştiu că ea cere cunoştinţe temeinice, talent şi dăruire. — Iar eu — îşi destăinuie şi Margareta planurile — vreau să dau admitere la Şcoala tehnică sanitară La altă masă am întîlnit pe studenta Kelemen Terezia din anul II română-istorie de la Institutul pedagogic. — Mă pasionează limba şi literatura română — ne mărturiseşte ea. Vreau să devin, fireşte, profesoară. De aceea m-am şi înscris la pedagogie. Sesiunea de examene din februarie, care „bate la uşă“, va solicita un efort susţinut din partea noastră. Dar sunt optimistă. Examenul n-o să mă „surprindă“, mă va găsi pregătită . . . Petrecerea continuă. Cei adunaţi în jurul meselor, tineri români, maghiari şi de alte naţionalităţi, băieţi şi fete, muncitori şi intelectuali, îşi povestesc întîmplări din viaţă, amintiri din anul ce a trecut, îşi dezvăluie planurile lor de viitor, îşi fac primele mărturisiri. Apoi, cînd din sala de oglinzi se aude cunoscuta melodie a „Periniţei“, rîuri-rîuri de tineri se revarsă spre ea, contopindu-se într-o uriaşă horă a frăţiei. Cronica Revelionului ar fi, desigur, incompletă dacă n-am vorbi de tradiţionalul „Pluguşor“, de feluritele surprize — inclusiv purcelul ,,pus la licitaţie“ — de acel antreu caracteristic petrecerilor de zile mari. ... Şi muzica, dansul, veselia au ţinut pînă în zori. Intelectualul - prezent— în viața satului — în prag de toamnă un tînăr apăru în mijlocul comunei cu un geamantan greu, pe care-1 tot schimba dintr-o mină într-alta. .Era unul din acei cu care sătenii se obișnuiseră în ultima vreme să-i vadă poposind în mijlocul lor, un tînăr intelectual, profesor, inginer sau medic, care din această clipă devenea şi el locuitor al satului. Apariţia lui în Cetatea de Baltă nu miră pe nimeni; în sat mai erau mulţi care, asemenea lui, nu dintr-un act de eroism ci urmînd îndemnul propriei lor conştiinţe, din convingerea sinceră că aici era adevăratul lor loc, se stabiliseră în comună. De atunci au trecut cîţiva ani şi astăzi medicul Mózes Eduard, absolvent al Institutului de medicină şi farmacie din Tg.Mureş, e unul din cetăţenii activi ai comunei, pentru care dispensarul nu constituie numai obiectul existenţei sale, ci şi actul împlinirii lui ca medic şi ca om. Cine n-a avut de învăţat aici! Fiecare caz, cu particularităţile lui, i-a trezit medicului curiozitatea de a şti mai mult, de a se informa, de a studia necontenit pentru a putea veni în ajutorul oamenilor. Singur aici, într-o circumscripţie întinsă de vreo cinci sate, el trebuia să pună diagnosticul fiecărui bolnav, să-i redea sănătatea, iar alteori chiar viaţa. Şi cazurile n-au fost puţine. într-o noapte, pe la ora trei, a fost trezit din somn de un cetăţean din Veseus, care-l chema insistent la căpătîiul soţiei sale care trebuia să nască. Era o naştere deosebită care punea în pericol atît viaţa copilului cit şi a mamei. Fără să stea pe gînduri, Mózes Eduard s-a îmbrăcat şi a pornit repede spre satul unde un om avea neapărată nevoie de prezenţa lui. „Era o noapte întunecoasă, de nu vedeai la doi paşi şi nu mă gîndeam decit s-o găsesc în viaţă, să nu moară pînă cînd ajung eu" — povestise el fără patetism, simplu, ca despre un caz obişnuit, dar cu conştiinţa lucidă a utilităţii şi prezenţei lui acolo. De fapt fiecare intelectual, indiferent de gradul de pregătire, e conştient de valoarea materială sau spirituală a activităţii sale, ştie, asemenea celor din jur, de contribuţia priceperii lui în procesul muncii de fiecare zi. De ce fel de recomandare ar mai avea nevoie inginerul Vaida Liviu din comuna Jidvei, raionul Tîrnăveni, cînd cifrele vorbesc de la sine? Numai faţă de anul trecut C.A.P. Jidvei a obţinut recolte superioare aproape la toate culturile, la grîu 1.930 kg la ha faţă de 1.116 kg, peste 20.000 kg la sfecla de zahăr, comparativ cu 14.856 în anul 1965. E numai de doi ani aici şi e stăpînit de sentimentul că a făcut prea puţin. în timpul campaniilor era pe cîmp în mijlocul cooperatorilor, iar cînd venea la masă îi era teamă că nu vor fi respectate indicaţiile lui şi abia aştepta să se întoarcă la ei. Citzel a depus apoi iarna în cadrul lecţiilor agrozootehnice pe care se străduia să le predea la un nivel calitativ superior, dar pe înţelesul fiecărui cursant. Şi rezultatele n-au întîrziat să se arate. Dar el ştie că acesta e numai începutul, că în comună mai sînt multe de făcut, că producţiile pot fi şi mai mari şi că de aceea e nevoie de muncă... Cu o legitimă mîndrie îţi va vorbi despre realizările din activitatea instituţiei lui şi medicul Comaniciu Nicolae din aceeaşi comună. Astăzi dispensarul din Jidvei dispune de 12 încăperi, din care 8 săli de naştere faţă de numai 3 cite avea cînd a venit aici, dotate cu tot ceea ce îi este necesar, o salvare etc. în astfel de condiţii, ce-i lipseşte intelectualului pentru continua ridicare a nivelului său profesional? înseamnă oare viaţa la ţară o claustrare, o rupere de realitatea înconjurătoare, de mediul în care munceşti şi trăieşti? Faptele dovedesc că nu, învăţătoarea Pethö Emilia, cînd a sosit în Cetatea de Baltă, a fost întîmpinată cu multă căldură de către celelalte cadre didactice, i-au fost create toate condiţiile să se simtă bine, să poată munci. Locuieşte şi azi la învăţătorul emerit Coţop Vasile care prin experienţa sa vastă, acumulată în cei peste 30 de ani de activitate la catedră, i-a fost de un sprijin de nepreţuit. Şi cum ar putea să nu se simtă bine în mijlocul celor 18 cadre didactice ale şcolii care, ca şi ea au acelaşi scop: educarea tinerei generaţii. Demn de relevat mi s-a părut faptul că, dimpotrivă, mediul rural este deosebit de favorabil pentru unii intelectuali de a-şi ridica nivelul profesional, de a studia mai mult. Profesorul Bărbat Viorel, directorul şcolii din Cetatea de Baltă, a venit în comună mai întîi ca învăţător, apoi a urmat la fără frecvenţă Institutul de cultură fizică din Bucureşti. Lucrul în sine nu pare ieşit cu nimic din comun şi totuşi Bărbat Viorel era deseori oprit în drum şi întrebat cum merge cu examenele, cît mai are pînă la absolvire ş.a., ceea ce dovedeşte că oamenii din comună se interesează de felul cum muncesc şi studiază intelectualii satului. Un astfel de drum, ascendent, l-a străbătut şi profesoara Frăţilă Cornelia. în anul 1963 a venit în Jidvei ca învăţătoare, iar acum este profesoară de chimie şi geografie. Deputată de mai multe ori în sfatul popular comunal, vicepreşedintă a comitetului executiv, directoare a liceului, Frăţilă Cornelia a ştiut să îmbine armonios activitatea ei de la catedră sau conducătoare de instituţie, cu munca obştească de ridicare necontenită a nivelului cultural şi material al locuitorilor din comună. Iar alături de ea, alte cadre didactice, tinere, nu-şi precupeţesc eforturile pentru a dărui oamenilor ceva din pasiunea şi priceperea lor, din talentul şi entuziasmul lor cu sentimentul îndeplinirii datoriei lor de cetăţeni ai satului. Profesoara Istrate Eugenia, încă de acum doi ani cînd a venit în comună, a reuşit să înjghebeze o brigadă artistică de agitaţie, care a cucerit aprecierea unanimă a publicului nu numai din localitate ci şi din raion. Activitatea aceasta diversă, multilaterală, exercitată în toate domeniile vieţii spirituale şi materiale a satului dovedeşte că au ştiut cu toţii — profesori, ingineri sau medici — să găsească drumul cel mai scurt spre inimile oamenilor, că n-au precupeţit nici un efort, dăruind ore din zi şi multe zile din an comunei în care muncesc. Iar efortul acesta a fost răsplătit prin încrederea şi respectul oamenilor. I. CIURDARU La începutul anului... Sentimentele, împrejurările în care am păşit în noul an 1967 au fost diferite. In timp ce o parte dintre noi, şi cea mai mare, eram în toiul unei petreceri binemeritate, în sînul familiei, înconjuraţi de prieteni şi cunoscuţi, un număr de oameni — datorită specificului continuu de muncă — au trăit evenimentul trecerii dintre anul care a fost şi cel care este în febra muncii, marcînd primul început care se înscrie pe frontispiciul anului 1967. La ora zero toate secţiile, toate compartimentele de lucru de la Combinatul chimic din Tîrnăveni funcţionau normal. De realizările primului început al anului 1967 şi-au legat numele lucrătorii schimbului condus de Octavian Chinciuşan. La ceasurile cînd tovarăşii săi din alte schimburi ascultau cu emoţie şi îneîntare cuvintele de înaltă apreciere, îndemnurile spre mai mult şi mai bine rostite de secretarul general al Comitetului Central al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu — schimbul lui Chinciuşan depăşea pînă la ziuă planul de carbid cu 34 tone carbid. In timp ce ortacii din alte schimburi goleau sticle umplute cu licoarea din podgoriile Tîrnavei, schimbul de la răscrucea anilor obţinea cel mai bun litraj de acetilenă pe kg de carbid (300 litri). 40 de scurgeri de cea mai bună calitate au realizat şefii de echipă de la cuptorul 4 carbid şi tovarăşii lor, Octavian Popa, primit în partid în luna decembrie 1966 pentru meritele excepţionale în producţie, şi Simion Şuteu. Depăşiri substanţiale calitative şi cantitative s-au obţinut nu numai la cuptorul 4 carbid ci şi la cuptoarele 1, 2 şi 3, la secţiile P.V.C., bicromat, clorosodice ş. a. Combinatul de îngrăşăminte azotoase din Tg.-Mureş şi-a început producţia anului 1967 cu toate liniile tehnologice la întreaga capacitate. Primul început de an marchează un regim de funcţionare excepţional. Toate compartimentele au depăşit producţiile planificate. La Fabrica de azotat de amoniu depăşirile consemnate în graficul deasupra căruia cu litere mari s-a scris 1967, indică faţă de planul de producţie la zi o depăşire de 100 tone azotat şi amoniac 2 tone etc. Bucuria primelor realizări ale anului 1967 a revenit printre alţii, maiştrilor Ion Brăhoiu de la azotat de amoniu, Izidor Balazs de la amoniac, inginerului dispecer Ervin Vitas, întregului schimb. Termocentrala de la Iernut — mîndrie a regiunii şi a ţării — a făcut pasul dintre anii 1966— 1967 conform tradiţiei, livrînd sistemului energetic naţional 10.414.000 kWh. GH. TOCACIU Lai dat©ri® S-a rupt ultima filă din calendarul anului 1966 şi începe prima din anul 1967. Golind paharele cu vin sau şampanie, oamenii trăiesc clipe emoţionante. Oricare le-ar fi vîrsta, ochii li se umezesc de lacrimi, depărţindu-se cu regret de bătrînul an. Dar despărţirea de vechiul an şi păşirea în cel nou nu se face peste tot prin golirea paharelor. Cumpăna dintre ani a găsit şi de data aceasta, în multe locuri, oamenii la datorie. . . . E ora zero. Acele ceasornicului s-au suprapus. In staţia C.F.R. Tg.-Mureş a sosit ultimul tren în anul 1966. Trenul nr. 4.908 cu sosirea la ora 23 şi 58 de minute, a gafat. Impiegaţii Iuliu Török, Iuliu Varo şi Ioan Moldovan IV au cîteva clipe de răgaz. Regulamentul nu le permite să golească şi ei un pahar de vin pentru împlinirile din anul 1966 şi dorinţele din noul an. Totuşi, ei şi-au strîns bărbăteşte mîinile, dorindu-şi unul altuia, familiilor lor, ani mulţi, sănătate şi succese în viaţă. In acest moment, acceleratul 412/406 trece prin dreptul comunei Valea Strîmbă, din raionul Gheorghieni. Mecanicul Mircea Hugo şi fochistul Tarfin Chiper, aflaţi în marchiza locomotivei nr. 230,142, îşi iau rămas bun de la 1966 prin şuieratul lung al sirenei. Pentru ei, ca şi pentru toţi oamenii muncii din ţara noastră, ora zero nu înseamnă o simplă trecere de la un an la altul. In acest moment, încheindu-se anul 1966, se încheie primul an al cincinalului şi începe cel de-al doilea an, pe care cu toţii îl dorim să fie cît mai darnic, să obţinem realizări cît mai mari pe calea înaintării pe culmile înalte ale desăvîrşirii construcţiei socialiste în patria noastră. întrebaţi despre gîndurile şi dorinţele ce le au pentru acest an, desigur, mecanicul Mircea Hugo şi fochistul Tarfin Chiper, ca şi mecanicul Grigore Mariş şi Iuliu Iszlai de pe locomotiva nr. 230.004, pe care hotarul dintre ani i-a prins între Deda Bistra şi Răstoliţa, pe trenul personal 4.016, ne-ar fi răspuns că nu-şi doresc altceva decît fericire, „sănătate şi putere de muncă pentru a răspunde cu cinste sarcinilor sporite din noul an. Pe această cale le dorim lor, cît şi tuturor celor aflaţi în noaptea de Revelion la datorie, ani mulţi, viaţă lungă şi fericire în viaţă. Lumini pline de farmec In veşmîntul nou, multicolor al restaurantelor, luminile serii par mai pline de farmec şi împrumută ceva din frumuseţile basmelor. E o seară a cupelor pline cu vin, sînt orele în care se revarsă bucuriile. Mulţi oaspeţi se-ntîlnesc acum pentru prima oară. Se cunoşteau, poate, numai din văzute. Acum stau la aceeaşi masă, rîd şi cîntă împreună, toastează. Alături, la altă masă, două-trei familii prietene. Dincolo, o singură familie — copii, părinţi şi bunici... Toţi se felicită, toţi îşi urează un an nou bogat în împliniri. Familia Doina şi Nicolae Moise sînt din Bucureşti. La masă cu ei, Alexandru, fratele lui Doina, cu logodnica. Le solicităm cîteva răspunsuri fulger. NICOLAE MOISE: Sîntem de prin părţile locului şi pentru noi e o plăcere să ne petrecem Revelionul la Tg.-Mureş şi mai ales aici la restaurantul „Mureşul“ unde, după cum vedeţi, toată lumea se simte foarte bine. — Ce vă doriţi în 1967? NICOLAE: O maşină „Volga“, o excursie în Italia sau în Franţa şi un dolofan — Cristian. DOINA: înainte de toate sănătate, Cristian şi să-l însoţesc pe Nicu în străinătate. ALEXANDRU, logodnic, însurătoare şi belşug în toate! MARIA SZILAGYI, logodnică. O viaţă cu toate visele împlinite... Ospătarul ne face semn. Sîntem invitaţi la o altă masă. Acceptăm. — Vă rugăm să notaţi ceva şi despre noi. Aici sîntem două familii: Victoria şi Romulus Florea, Viorica şi Vasiliu Munteanu. — Dorinţe? VIORICA: Am un băiat student în anul II la Cluj. Să fie printre cei mai buni. VICTORIA: In primul rînd sănătate ca să-mi pot creşte aşa cum doresc pe cei doi băieţi — Călin şi Răzvan. Nu ne-ar supăra de loc şi un cîştig la Loto. VASILIU: Sănătate, succes în muncă şi echipa „Oţelul“ în divizia C. ROMULUS. O dorinţă foarte mare. A.S. Armata Tg.-Mureş să promoveze în divizia A şi cît mai mulţi sportivi din oraş, în loturile reprezentative ale ţării şi, normal, în loturile pentru Mexico City 1968. Cînd am intrat la restaurant, la garderobă, Erzsébet Vass şi Olga Ungureanu ne-au dat prima informaţie: 240. — Cine deserveşte 240 de persoane? 12 ospătari şi 4 ajutori plus 6 bucătari. Cu braţele încărcate, oamenii în bluze albe cutreieră localul, se grăbesc. Au foarte mult de lucru. Oaspeţii trebuie să se simtă cît mai bine. Pe care să-l oprești o clipă? Pe Lazăr Fekete, pe Vilma Simon, Nicolae Kadar sau pe Gavril Nyaradi? — Numai un minut, tovarășe Fekete. La cîte revelioane ați participat în calitate de ospătar? — La peste 20... O fi un record? La „Cafe Central“ responsabilul Árpád Kövér ne arată localul. Nu vrea să ne spună prea multe. Preferă să ne arate, întregul decor e făcut cu gust. La renovarea localului, fantezia şi armonia culorilor s-au dovedit surori bune. Ornamentul de acum a adus un plus de frumuseţe. In ce priveşte meniul, bucătarii Karol Scheffer şi Ileana György s-au întrecut reciproc. Ospătarul Arpad Vass zîmbește: — N-aş vrea să-l supăr pe bunul meu prieten Feket,e de la „Mureșul“. Eu în astă seară sărbătoresc al 42-lea Revelion în haină albă... Iuliu Curtifan e responsabil la restaurantul „Harghita“. Avem 27 de feluri de mîncare, cam 40 de sortimente de băuturi, peste 200 de oaspeţi, 9 ospătari, 8 bucătari. Avem un restaurant reamenajat complet, cu tot mobilierul schimbat, iar frumosul bar de zi a devenit acum... de noapte. In timp ce toţi consumatorii ascultă frumoasele momente vesele interpretate de tînărul actor IOAN HIDIŞAN, un ospătar ne „serveşte“ cu cîteva bileţele. Iată ce conţine unul dintre ele: „Margit Iosif György, Eva Géza Andras, Ibolya Arpad Papp, Ella Iosif Hanusz. Ne simţim foarte bine în acest local. E cel mai frumos din oraş. Ospătarii sunt deosebit de atenţi, muzica e excelentă. E o noapte ca-n poveşti. La mulţi ani!“. Ospătarul ne arată locul de unde au sosit bileţelele. De la vreo trei mese, semnatarii ridică paharele şi ne fac semne să ne apropiem... Oare de ce în noaptea asta se scurg minutele atît de fulgerător? P. GIURGIU MARŢI, 3 IANUARIE TG.-MUREŞ — Arta: filmul Faust XX. Progresul: filmul Mamă ciudată. Steagul roşu: filmul Călătorul cu bagaj. Tineretului: filmul Fiii Marii Ursoaice (la ora 20,30 programul Cinematecii). Muncitoresc: filmul Coliba unchiului Tom. Flacăra: filmul Colina. Unirea: filmul A fost cîndva hoţ. Gheorghieni — Mioriţa: filmul Femeia nisipurilor. Luduş — Flacăra: filmul Băieţii de la tonomat. Miercurea Ciuc — Harghita: filmul Fantomele se grăbesc. Odorhei — Muncitoresc: filmul Triumful lui Robin Hood. Reghin — Patria: filmul Fantomele se grăbesc. Victoria: filmul Copiii mării. Tîrnăveni — Melodia: filmul Gustul mierii. Topliţa — Muncitoresc: filmul Duminică la ora 6. MARŢI, 3 IANUARIE 18,00 — Pentru copii şi tineretul şcolar; 19,00 — Telejurnalul de seară; 19,10 — Handbal: România — Japonia; 20,15 — Filmul documentar „George Coşbuc, cîntăreţ al pămîntului românesc“; 20,30 — Teatru: „Şcoala nevestelor“ de Moliére; 22,35 — Telejurnalul de noapte. întreprinderea de construcţii şi montaje siderurgice (ŞOSEAUA GALAŢI — SMÂRDAN) ANGAJEAZA de urgenţă muncitori calificaţi: — ZIDARI ŞAMOTORI — DULGHERI — FIERARI-BETONIŞTI Doritorii se pot adresa şi la telefon nr. 45-46 Galaţi (sau nr. 15-73-66 D.G.L.C.M. Bucureşti). M.I.C. - D.G.C.M. GRUPUL DE ŞANTIERE 509 Cluj ANGAJEAZA — INGINERI CONSTRUCTORI — INGINERI MECANICI — MAIŞTRI CONSTRUCTORI — TEHNICIENI CONSTRUCTORI — TEHNICIENI MECANICI — ECONOMIŞTI pentru şantierele sale din regiunile Cluj, Crişana, Maramureş şi pentru Centrala Grupului. Se asigură pe parcurs locuinţă definitivă în oraşele Cluj, Oradea şi Baia Mare. Solicitanţii se vor adresa conducerii Grupului în zilele de luni şi sîmbătă, între orele 7 şi 15, la sediul din Cluj, Calea Baciului nr. 2. STAŢIA DE UTILAJ PENTRU CONSTRUCŢII ŞI TRANSPORTURI Braşov, str. Poienelor nr. 2 ANGAJEAZA IMEDIAT: — mecanici auto, între categ. 5—8 — electricieni auto, între categ. 5—8 pentru şantierul de construcţii din Tg.-Mureş, Coloana S.U.C.T. 520. Cei interesaţi se vor prezenta la S.U.C.T. 520, Coloana Tg.-Mureș, str. Băneasa nr. 2. ATENŢIUNE! LA 1 IANUARIE 1967 a început acţiunea de preschimbare a buletinelor de identitate. Pentru executarea fotografiilor necesare, adresaţi-vă unităţilor foto ale cooperativei „Igiena" din str. Kossuth Lajos nr. 1 şi str. Bolyai nr. 3. Fotografiile vor fi executate potrivit indicațiilor primite de la miliţie.