Steaua Roşie, ianuarie 1967 (Anul 19, nr. 1-25)

1967-01-03 / nr. 1

PAGINA 2 STEAUA ROȘIE Acasă la badea Augustin In pragul anului nou, în cămi­nul familiei Augustin Ciotlăuş din Nazna era atmosferă de sărbătoa­re. Scoarţele ţesute în frumoase motive populare specifice Văii Mureşului, broderii, cusături şi numeroase fotografii, pomul de iarnă cu gust împodobit dădeau interiorului, de cîteva camere, o atmosferă deosebită, de sărbătoa­re. Intr-un asemenea decor voio­şia a pus stăpînire pe feţele celor şase copii, iar mama era mulţu­mită că tocmai în ajunul anului nou primise veşti şi urări şi de la Floarea, cel de-al şaptelea copil,­­care lucrează într-o unitate socia­listă din oraşul Miercurea Ciuc. După ce Augustin şi Ştefan, gemeni, care au trecut pragul a 12 ani s-au întors de la tradiţio­nala urare, pe care copiii o fac în ajunul anului nou pe la casele oamenilor, masa era pregătită cu tot felul de bunătăţi: sarmale, friptură, cozonac, gogoşi etc. S-a băut vin din producţia proprie a cooperativei agricole. Pe lîngă atmosfera sărbătoreas­că creată de emisiunea specială a radioului, jocurile de familie au făcut ca anul 1967 să fie întîm­­­­pinat cu mult optimism, încredere în viitor. Şi de ce n-ar fi aşa. Anul trecut 1966, familia lui Ciot­lăuş a dus acasă aproape o ju­mătate de vagon de cereale, fără a mai vorbi de cei circa 7.500 lei primiţi în numerar şi de multe alte produse. Bunăstarea familiei , de bună seamă se datoreşte şi fap­tului că cooperativa agricolă un­de lucrează este milionară. Fon­dul de acumulare este de aproa­pe 4,2 milioane lei, iar valoarea zilei-muncă în anul 1966 a fost de 27 lei. Ca de obicei în noaptea Reve­lionului în această numeroasă fa­milie s-a discutat şi despre dorin­ţele fiecăruia... Nelu, băiatul mai mare, gemenii Augustin şi Ştefan şi-au exprimat dorinţa de a stu­dia mecanica şi agronomia, de a deveni ingineri, Măriuţa învăţă­toare, Viorica de a-şi perfecţiona calificarea la fabrica unde lucrea­ză... Părinţii copiilor desigur vor ca în noul an să-şi realizeze do­rinţa de a-şi construi o casă nouă, mai arătoasă şi mai confortabilă ca cea veche. De, pe măsura fa­miliei... Tovarăşul Ciotlăuş şi-a expri­mat dorinţa ca echipa pe care o conduce să reediteze şi în noul an şirul producţiilor mari, cinstea de a fi şi în acest an fruntaşă pe C.A.P. Maria, cooperatoare frun­taşă, după înfăţişare, nu arată de loc că este mama a şapte copii — 4 fete şi 3 feciori — devenită bu­nică. Ea doreşte ca noul an să-i aducă şi un nepoţel. Fata şi gine­rele, care este electricianul coope­rativei agricole, prezenţi după datină la Revelionul familiei, n-au contrazis-o. „Copiii, după părerea mea, spunea tovarăşa Ciotlăuş, sunt cea mai mare avuţie pentru o familie. Socotesc că noi ne-am făcut datoria faţă de patrie şi dorim ca şi alţi consăteni să ne urmeze exemplul“. Fata mai mare care a fost mai mult asaltată şi atrasă în discuţie a ţinut să vorbească şi ea despre hărnicia şi bunătatea părinţilor. „Tata, din modestie, spunea ea, n-a pomenit despre cele două me­dalii pe care le-a primit în ultimii ani, iar mama este posesoarea Medaliei maternităţii clasa întîi“. Desigur că urările din noaptea Revelionului în familia lui Ciotlăuş au fost multe. Cu voie sau fără voie, în ele au fost cuprinşi toţi ţăranii cooperatori din satul de pe Mureş, care îşi doresc ca uni­tatea lor să prospere. La această urare noi adăugăm alta ca noul an să-i ajute pe ţă­ranii cooperatori să muncească şi mai bine, să-şi realizeze o dorinţă mai veche, de a ridica valoarea zilei-muncă la 40 lei. REMUS CÂMPEAN Revărsare de tinerele şi veselie (Urmare din pag­i­­nea clipe, dar ele sunt clădite pe fundamentul trainic, solid al realizărilor patriei noastre, îşi au izvorul în siguranţa şi încrederea în viitor a oameni­lor. Despre această încredere mi-au vorbit şi aceşti doi ti­neri, Mihai Blaga şi Margare­ta Szilágyi, care şi-au petrecut aici, alături de sute de alţi invitaţi, noaptea de Revelion. El are 20 de ani; lucrează din 1963, la Iprofil „23 August"1. Ea — 18 ani, absolventă de liceu. — Ne cunoaştem doar de două luni — spune Mihai — şi deci e primul Revelion pe care îl petrecem împreună. — Iată, am trecut pragul Anului nou. Ce aşteptaţi de la el? — Multe. Eu urmez un curs de specializare pentru sculp­tură în lemn. După două luni, vom susţine examenul. Sper că voi reuşi. In orice caz, mo­bila sculptată are o căutare tot mai mare. Meseria de sculptor mă pasionează foarte mult, dar ştiu că ea cere cu­noştinţe temeinice, talent şi dă­ruire. — Iar eu — îşi destăinuie şi Margareta planurile — vreau să dau admitere la Şcoa­la tehnică sanitară La altă masă am întîlnit pe studenta Kelemen Terezia din anul II română-istorie de la In­stitutul pedagogic. — Mă pasionează limba şi literatura română — ne măr­turiseşte ea. Vreau să devin, fireşte, profesoară. De aceea m-am şi înscris la pedagogie. Sesiunea de examene din fe­bruarie, care „bate la uşă“, va solicita un efort susţinut din partea noastră. Dar sunt opti­mistă. Examenul n-o să mă „surprindă“, mă va găsi pre­gătită . . . Petrecerea continuă. Cei a­­dunaţi în jurul meselor, tineri români, maghiari şi de alte na­ţionalităţi, băieţi şi fete, mun­citori şi intelectuali, îşi poves­tesc întîmplări din viaţă, amin­tiri din anul ce a trecut, îşi dezvăluie planurile lor de vii­tor, îşi fac primele mărturisiri. Apoi, cînd din sala de oglinzi se aude cunoscuta melodie a „Periniţei“, rîuri-rîuri de ti­neri se revarsă spre ea, conto­­pindu-se într-o uriaşă horă a frăţiei. Cronica Revelionului ar fi, desigur, incompletă dacă n-am vorbi de tradiţionalul „Plugu­­şor“, de feluritele surprize — inclusiv purcelul ,,pus la lici­taţie“ — de acel antreu carac­teristic petrecerilor de zile mari. ... Şi muzica, dansul, vese­lia au ţinut pînă în zori. Intelectualul - prezent­­— în viața satului — în prag de toamnă un tînăr apăru în mij­locul comunei cu un geamantan greu, pe care-1 tot schimba dintr-o mină într-alta. .Era unul din acei cu care sătenii se obișnui­seră în ultima vreme să-i vadă poposind în mijlocul lor, un tînăr intelectual, profesor, inginer sau medic, ca­re din această clipă devenea şi el locuitor al satului. Apariţia lui în Cetatea de Baltă nu miră pe nimeni; în sat mai erau mulţi care, asemenea lui, nu dintr-un act de eroism ci urmînd îndem­nul propriei lor con­ştiinţe, din convin­gerea sinceră că aici era adevăratul lor loc, se stabiliseră în comună. De atunci au trecut cîţiva ani şi as­tăzi medicul Mózes E­­duard, absolvent al In­stitutului de medicină şi farmacie din Tg.­­Mureş, e unul din ce­tăţenii activi ai comu­nei, pentru care dis­pensarul nu constituie numai obiectul exis­tenţei sale, ci şi actul împlinirii lui ca me­dic şi ca om. Cine n-a avut de învăţat aici! Fiecare caz, cu parti­cularităţile lui, i-a tre­zit medicului curiozi­tatea de a şti mai mult, de a se informa, de a studia necontenit pentru a putea veni în ajutorul oamenilor. Singur aici, într-o cir­cumscripţie întinsă de vreo cinci sate, el tre­buia să pună diagnos­ticul fiecărui bolnav, să-i redea sănătatea, iar alteori chiar viaţa. Şi cazurile n-au fost puţine. într-o noapte, pe la ora trei, a fost trezit din somn de un cetăţean din Veseus, care-l chema insistent la căpătîiul soţiei sale care trebuia să nască. Era o naştere deosebi­tă care punea în peri­col atît viaţa copilului cit şi a mamei. Fără să stea pe gînduri, Mózes Eduard s-a îmbrăcat şi a pornit repede spre satul unde un om avea neapărată nevoie de prezenţa lui. „Era o noapte întunecoasă, de nu vedeai la doi paşi şi nu mă gîndeam de­cit s-o găsesc în viaţă, să nu moară pînă cînd ajung eu" — povesti­se el fără patetism, simplu, ca despre un caz obişnuit, dar cu conştiinţa lucidă a u­­tilităţii şi prezenţei lui acolo. De fapt fiecare inte­lectual, indiferent de gradul de pregătire, e conştient de valoarea materială sau spiritua­lă a activităţii sale, ştie, asemenea celor din jur, de contribuţia priceperii lui în proce­sul muncii de fiecare zi. De ce fel de reco­mandare ar mai avea nevoie inginerul Vai­­da Liviu din comuna Jidvei, raionul Tîrnă­­veni, cînd cifrele vor­besc de la sine? Numai faţă de anul trecut C.A.P. Jidvei a obţinut recolte superioare a­­proape la toate cultu­rile, la grîu 1.930 kg la ha faţă de 1.116 kg, peste 20.000 kg la sfe­cla de zahăr, compa­rativ cu 14.856 în anul 1965. E numai de doi ani aici şi e stăpînit de sentimentul că a fă­cut prea puţin. în tim­pul campaniilor era pe cîmp în mijlocul cooperatorilor, iar cînd venea la masă îi era teamă că nu vor fi respectate indicaţiile lui şi abia aştepta să se întoarcă la ei. Cit­zel a depus apoi iarna în cadrul lecţiilor a­­grozootehnice pe care se străduia să le pre­dea la un nivel calita­tiv superior, dar pe înţelesul fiecărui cursant. Şi rezultatele n-au întîrziat să se a­­rate. Dar el ştie că a­­cesta e numai începu­tul, că în comună mai sînt multe de făcut, că producţiile pot fi şi mai mari şi că de aceea e nevoie de muncă... Cu o legi­timă mîndrie îţi va vorbi despre realizări­le din activitatea in­stituţiei lui şi medicul Comaniciu Nicolae din aceeaşi comună. As­tăzi dispensarul din Jidvei dispune de 12 încăperi, din care 8 săli de naştere faţă de numai 3 cite avea cînd a venit aici, dotate cu tot ceea ce îi este necesar, o salvare etc. în astfel de condiţii, ce-i lipseşte intelectu­alului pentru conti­nua ridicare a nivelu­lui său profesional? înseamnă oare viaţa la ţară o claustrare, o rupere de realitatea înconjurătoare, de me­diul în care munceşti şi trăieşti? Faptele do­vedesc că nu, învăţă­toarea Pethö Emilia, cînd a sosit în Cetatea de Baltă, a fost întîm­­pinată cu multă căldu­ră de către celelalte cadre didactice, i-au fost create toate con­diţiile să se simtă bi­ne, să poată munci. Locuieşte şi azi la în­văţătorul emerit Coţop Vasile care prin expe­rienţa sa vastă, acu­mulată în cei peste 30 de ani de activitate la catedră, i-a fost de un sprijin de nepreţuit. Şi cum ar putea să nu se simtă bine în mijlocul celor 18 cadre didactice ale şcolii care, ca şi ea au acelaşi scop: edu­carea tinerei genera­ţii. Demn de relevat mi s-a părut faptul că, dimpotrivă, mediul ru­ral este deosebit de favorabil pentru unii intelectuali de a-şi ri­dica nivelul profesio­nal, de a studia mai mult. Profeso­rul Bărbat Viorel, directorul şcolii din Cetatea de Baltă, a venit în comună mai întîi ca învăţător, apoi a urmat la fără frecvenţă Institutul de cultură fizică din Bu­cureşti. Lucrul în si­ne nu pare ieşit cu ni­mic din comun şi to­tuşi Bărbat Viorel era deseori oprit în drum şi întrebat cum merge cu examenele, cît mai are pînă la absolvire ş.a., ceea ce dovedeşte că oamenii din comu­nă se interesează de felul cum muncesc şi studiază intelectualii satului. Un astfel de drum, ascendent, l-a străbă­tut şi profesoara Fră­­ţilă Cornelia. în anul 1963 a venit în Jidvei ca învăţătoare, iar a­­cum este profesoară de chimie şi geografie. Deputată de mai mul­te ori în sfatul popular comunal, vicepreşedin­tă a comitetului exe­cutiv, directoare a li­ceului, Frăţilă Corne­lia a ştiut să îmbine armonios activitatea ei de la catedră sau con­ducătoare de institu­ţie, cu munca obşteas­că de ridicare necon­tenită a nivelului cul­tural şi material al lo­cuitorilor din comună. Iar alături de ea, alte cadre didactice, tinere, nu-şi precupeţesc efor­turile pentru a dărui oamenilor ceva din pasiunea şi priceperea lor, din talentul şi en­tuziasmul lor cu senti­mentul îndeplinirii da­toriei lor de cetăţeni ai satului. Profesoara Istrate Eugenia, încă de acum doi ani cînd a venit în comună, a reuşit să înjghebeze o brigadă artistică de a­­gitaţie, care a cucerit aprecierea unanimă a publicului nu numai din localitate ci şi din raion. Activitatea aceasta diversă, multilaterală, exercitată în toate do­meniile vieţii spiritua­le şi materiale a satu­lui dovedeşte că au ştiut cu toţii — profe­sori, ingineri sau me­dici — să găsească dru­mul cel mai scurt spre inimile oamenilor, că n-au precupeţit nici un efort, dăruind ore din zi şi multe zile din an comunei în care muncesc. Iar efortul acesta a fost răsplătit prin încrederea şi res­pectul oamenilor. I. CIURDARU La începutul anului... Sentimentele, împrejurările în care am păşit în noul an 1967 au fost diferite. In timp ce o parte dintre noi, şi cea mai mare, eram în toiul unei petreceri bine­meritate, în sînul familiei, încon­juraţi de prieteni şi cunoscuţi, un număr de oameni — datorită spe­cificului continuu de muncă — au trăit evenimentul trecerii dintre anul care a fost şi cel care este în febra muncii, marcînd primul început care se înscrie pe frontis­piciul anului 1967. La ora zero toate secţiile, toate compartimentele de lucru de la Combinatul chimic din Tîrnăveni funcţionau normal. De realizările primului început al anului 1967 şi-au legat numele lucrătorii schimbului condus de Octavian Chinciuşan. La ceasurile cînd to­varăşii săi din alte schimburi as­cultau cu emoţie şi îneîntare cu­vintele de înaltă apreciere, îndem­nurile spre mai mult şi mai bine rostite de secretarul general al Comitetului Central al P.C.R., to­varăşul Nicolae Ceauşescu — schimbul lui Chinciuşan depăşea pînă la ziuă planul de carbid cu 34 tone carbid. In timp ce ortacii din alte schimburi goleau sticle umplute cu licoarea din podgorii­le Tîrnavei, schimbul de la răscru­cea anilor obţinea cel mai bun li­­traj de acetilenă pe kg de carbid (300 litri). 40 de scurgeri de cea mai bună calitate au realizat şefii de echipă de la cuptorul 4 carbid şi tovarăşii lor, Octavian Popa, primit în partid în luna decem­brie 1966 pentru meritele excep­ţionale în producţie, şi Simion Şu­­teu. Depăşiri substanţiale calitative şi cantitative s-au obţinut nu nu­mai la cuptorul 4 carbid ci şi la cuptoarele 1, 2 şi 3, la secţiile P.V.C., bicromat, clorosodice ş. a. Combinatul de îngrăşăminte a­­zotoase din Tg.-Mureş şi-a început producţia anului 1967 cu toate li­niile tehnologice la întreaga ca­pacitate. Primul început de an marchează un regim de funcţio­nare excepţional. Toate comparti­mentele au depăşit producţiile pla­nificate. La Fabrica de azotat de amoniu depăşirile consemnate în graficul deasupra căruia cu litere mari s-a scris 1967, indică faţă de planul de producţie la zi o depă­şire de 100 tone azotat şi amo­niac 2 tone etc. Bucuria primelor realizări ale anului 1967 a revenit printre alţii, maiştrilor Ion Bră­­hoiu de la azotat de amoniu, Izi­dor Balazs de la amoniac, ingine­rului dispecer Ervin Vitas, între­gului schimb. Termocentrala de la Iernut — mîndrie a regiunii şi a ţării — a făcut pasul dintre anii 1966— 1967 conform tradiţiei, livrînd sis­temului energetic naţional 10.414.000 kWh. GH. TOCACIU Lai dat©ri® S-a rupt ultima filă din calen­darul anului 1966 şi începe prima din anul 1967. Golind paharele cu vin sau şampanie, oamenii tră­iesc clipe emoţionante. Oricare le-ar fi vîrsta, ochii li se umezesc de lacrimi, depărţindu-se cu re­gret de bătrînul an. Dar despărţirea de vechiul an şi păşirea în cel nou nu se face pes­te tot prin golirea paharelor. Cumpăna dintre ani a găsit şi de data aceasta, în multe locuri, oa­menii la datorie. . . . E ora zero. Acele ceasorni­cului s-au suprapus. In staţia C.F.R. Tg.-Mureş a sosit ultimul tren în anul 1966. Trenul nr. 4.908 cu sosirea la ora 23 şi 58 de minute, a gafat. Impiegaţii Iuliu Török, Iuliu Varo şi Ioan Moldo­van IV au cîteva clipe de răgaz. Regulamentul nu le permite să golească şi ei un pahar de vin pentru împlinirile din anul 1966 şi dorinţele din noul an. Totuşi, ei şi-au strîns bărbăteşte mîinile, dorin­du-şi unul altuia, familiilor lor, ani mulţi, sănătate şi succese în viaţă. In acest moment, acceleratul 412/406 trece prin dreptul comu­nei Valea Strîmbă, din raionul Gheorghieni. Mecanicul Mircea Hugo şi fochistul Tarfin Chiper, aflaţi în marchiza locomotivei nr. 230,142, îşi iau rămas bun de la 1966 prin şuieratul lung al sirenei. Pentru ei, ca şi pentru toţi oame­nii muncii din ţara noastră, ora zero nu înseamnă o simplă trece­re de la un an la altul. In acest moment, încheindu-se anul 1966, se încheie primul an al cincinalu­lui şi începe cel de-al doilea an, pe care cu toţii îl dorim să fie cît mai darnic, să obţinem realizări cît mai mari pe calea înaintării pe culmile înalte ale desăvîrşirii construcţiei socialiste în patria noastră. întrebaţi despre gîndurile şi do­rinţele ce le au pentru acest an, desigur, mecanicul Mircea Hugo şi fochistul Tarfin Chiper, ca şi mecanicul Grigore Mariş şi Iuliu Iszlai de pe locomotiva nr. 230.004, pe care hotarul dintre ani i-a prins între Deda Bistra şi Răs­­toliţa, pe trenul personal 4.016, ne-ar fi răspuns că nu-şi doresc altceva decît fericire, „sănătate şi putere de muncă pentru a răs­punde cu cinste sarcinilor sporite din noul an. Pe această cale le dorim lor, cît şi tuturor celor aflaţi în noaptea de Revelion la datorie, ani mulţi, viaţă lungă şi fericire în viaţă. Lumini pline de farmec In veşmîntul nou, multicolor al restaurantelor, luminile serii par mai pline de farmec şi împrumută ceva din frumuseţile basmelor. E o seară a cupelor pline cu vin, sînt orele în care se revarsă bucu­riile. Mulţi oaspeţi se-ntîlnesc a­­cum pentru prima oară. Se cu­noşteau, poate, numai din văzute. Acum stau la aceeaşi masă, rîd şi cîntă împreună, toastează. Ală­turi, la altă masă, două-trei fami­lii prietene. Dincolo, o singură fa­milie — copii, părinţi şi bunici... Toţi se felicită, toţi îşi urează un an nou bogat în împliniri. Familia Doina şi Nicolae Moise sînt din Bucureşti. La masă cu ei, Alexandru, fratele lui Doina, cu logodnica. Le solicităm cîteva răs­punsuri fulger. NICOLAE MOISE: Sîntem de prin părţile locului şi pentru noi e o plăcere să ne petrecem Re­velionul la Tg.-Mureş şi mai ales aici la restaurantul „Mureşul“ unde, după cum vedeţi, toată lu­mea se simte foarte bine. — Ce vă doriţi în 1967? NICOLAE: O maşină „Volga“, o excursie în Italia sau în Franţa şi un dolofan — Cristian. DOINA: înainte de toate sănă­tate, Cristian şi să-l însoţesc pe Nicu în străinătate. ALEXANDRU, logodnic, însu­rătoare şi belşug în toate! MARIA SZILAGYI, logodnică. O viaţă cu toate visele împlinite... Ospătarul ne face semn. Sîntem invitaţi la o altă masă. Acceptăm. — Vă rugăm să notaţi ceva şi despre noi. Aici sîntem două fa­milii: Victoria şi Romulus Florea, Viorica şi Vasiliu Munteanu. — Dorinţe? VIORICA: Am un băiat student în anul II la Cluj. Să fie printre cei mai­ buni. VICTORIA: In primul rînd să­nătate ca să-mi pot creşte aşa cum doresc pe cei doi băieţi — Călin şi Răzvan. Nu ne-ar supăra de loc şi un cîştig la Loto. VASILIU: Sănătate, succes în muncă şi echipa „Oţelul“ în di­vizia C. ROMULUS. O dorinţă foarte mare. A.S. Armata Tg.-Mureş să promoveze în divizia A şi cît mai mulţi sportivi din oraş, în lo­turile reprezentative ale ţării şi, normal, în loturile pentru Mexico City 1968. Cînd am intrat la restaurant, la garderobă, Erzsébet Vass şi Olga Ungureanu ne-au dat prima informaţie: 240. — Cine deserveşte 240 de per­soane? 12 ospătari şi 4 ajutori plus 6 bucătari. Cu braţele încărcate, oamenii în bluze albe cutreieră localul, se grăbesc. Au foarte mult de lucru. Oaspeţii trebuie să se simtă cît mai bine. Pe care să-l oprești o clipă? Pe Lazăr Fekete, pe Vilma Simon, Nicolae Kadar sau pe Ga­­vril Ny­aradi? — Numai un minut, tovarășe Fekete. La cîte revelioane ați participat în calitate de ospătar? — La peste 20... O fi un record? La „Cafe Cen­tral“ responsabilul Árpád Kövér ne arată localul. Nu vrea să ne spună prea multe. Preferă să ne arate, întregul decor e făcut cu gust. La renovarea localului, fan­tezia şi armonia culorilor s-au do­vedit surori bune. Ornamentul de acum a adus un plus de frumu­seţe. In ce priveşte meniul, bu­cătarii Karol Scheffer şi Ileana György s-au întrecut reciproc. Ospătarul Arpad Vass zîmbește: — N-aş vrea să-l supăr pe bu­nul meu prieten Feket,e de la „Mureșul“. Eu în astă seară săr­bătoresc al 42-lea Revelion în haină albă... Iuliu Curtifan e responsabil la restaurantul „Harghita“. Avem 27 de feluri de mîncare, cam 40 de sortimente de băuturi, peste 200 de oaspeţi, 9 ospătari, 8 bu­cătari. Avem un restaurant re­­amenajat complet, cu tot mobilie­rul schimbat, iar frumosul bar de zi a devenit acum... de noapte. In timp ce toţi consumatorii as­cultă frumoasele momente vesele interpretate de tînărul actor IOAN HIDIŞAN, un ospătar ne „serveşte“ cu cîteva bileţele. Iată ce conţine unul dintre ele: „Mar­git Iosif György, Eva Géza An­­dras, Ibolya Arpad Papp, Ella Io­sif Hanusz. Ne simţim foarte bine în acest local. E cel mai frumos din oraş. Ospătarii sunt deosebit de atenţi, muzica e excelentă. E o noapte ca-n poveşti. La mulţi ani!“. Ospătarul ne arată locul de unde au sosit bileţelele. De la vreo trei mese, semnatarii ridică paharele şi ne fac semne să ne apropiem... Oare de ce în noaptea asta se scurg minutele atît de fulgerător? P. GIURGIU MARŢI, 3 IANUARIE TG.-MUREŞ — Arta: filmul Faust XX. Progresul: filmul Mamă ciudată. Steagul roşu: filmul Călătorul cu bagaj. Ti­neretului: filmul Fiii Marii Ur­soaice (la ora 20,30 programul Cinematecii). Muncitoresc: fil­mul Coliba unchiului Tom. Flacăra: filmul Colina. Unirea: filmul A fost cîndva hoţ. Gheorghieni — Mioriţa: filmul Femeia nisipurilor. Luduş — Flacăra: filmul Băieţii de la tonomat. Miercurea Ciuc — Harghita: filmul Fantomele se grăbesc. Odorhei — Muncito­resc: filmul Triumful lui Robin Hood. Reghin — Patria: filmul Fantomele se grăbesc. Victoria: filmul Copiii mării. Tîrnăveni — Melodia: filmul Gustul mie­rii. Topliţa — Muncitoresc: fil­mul Duminică la ora 6. MARŢI, 3 IANUARIE 18,00 — Pentru copii şi tine­retul şcolar; 19,00 — Telejur­nalul de seară; 19,10 — Hand­bal: România — Japonia; 20,15 — Filmul documentar „George Coşbuc, cîntăreţ al pămîntului românesc“; 20,30 — Teatru: „Şcoala nevestelor“ de Moliére; 22,35 — Telejurnalul de noapte. întreprinderea de construcţii şi montaje siderurgice (ŞOSEAUA GALAŢI — SMÂRDAN) ANGAJEAZA de urgenţă muncitori calificaţi: — ZIDARI ŞAMOTORI — DULGHERI — FI­ERARI-BETONIŞTI Doritorii se pot adresa şi la telefon nr. 45-46 Galaţi (sau nr. 15-73-66 D.G.L.C.M. Bucureşti). M.I.C. - D.G.C.M. GRUPUL DE ŞANTIERE 509 Cluj ANGAJEAZA — INGINERI CONSTRUCTORI — INGINERI MECANICI — MAIŞTRI CONSTRUCTORI — TEHNICIENI CONSTRUCTORI — TEHNICIENI MECANICI — ECONOMIŞTI pentru şantierele sale din regiu­nile Cluj, Crişana, Maramureş şi pentru Centrala Grupului. Se asigură pe parcurs locuinţă definitivă în oraşele Cluj, Oradea şi Baia Mare. Solicitanţii se vor adresa con­ducerii Grupului în zilele de luni şi sîmbătă, între orele 7 şi 15, la sediul din Cluj, Calea Baciului nr. 2. STAŢIA DE UTILAJ PENTRU CONSTRUCŢII ŞI TRANSPORTURI Braşov, str. Poienelor nr. 2 ANGAJEAZA IMEDIAT: — mecanici auto, între categ. 5—8 — electricieni auto, între categ. 5—8 pentru şantierul de construcţii din Tg.-Mureş, Coloana S.U.C.T. 520. Cei interesaţi se vor prezenta la S.U.C.T. 520, Coloa­na Tg.-Mureș, str. Băneasa nr. 2. ATENŢIUNE! LA 1 IANUARIE 1967 a început acţiunea de preschimbare a buleti­nelor de identitate. Pentru executarea fotografiilor necesare, adresaţi-vă uni­tăţilor foto ale cooperativei „Igiena" din str. Kossuth Lajos nr. 1 şi str. Bolyai nr. 3. Fotografiile vor fi executate potrivit indicațiilor primite de la miliţie.

Next