Steaua Roşie, septembrie 1968 (Anul 19, nr. 208-232)

1968-09-01 / nr. 208

CU­VINT­AREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag. 1) laţii se vor perfecţiona tot mai mult pe măsură ce noi popoare vor păşi pe calea socialismului. In felul acesta considerăm că trebuie să ne aducem contribuţia la cau­za generală a socialismului. (A­­plauze însufleţite). Tocmai pornind de la aceste considerente şi-a expus partidul nostru poziţia faţă de evenimen­tele tragice care au avut loc în Cehoslovacia, exprimîndu-şi do­rinţa ca situaţia creată să fie re­zolvată pornindu-se de la răspun­zi­­rea faţă de socialism, de la re­stabilirea relaţiilor de egalitate în­tre statele socialiste, de la res­pectul faţă de independenţa şi suveranitatea naţională. De aceea, apreciem că este necesar să se realizeze acordul stabilit la Mos­cova, ca poporul cehoslovac să-şi poată desfăşura liber activitatea de construcţie socialistă, ca tru­pele străine să fie în cel mai scurt timp retrase din Cehoslovacia (A­­plauze puternice, îndelungi). Stimaţi tovarăşi, Staţi în faţa unor evenimente, sau mai bine-zis, a unor sarcini noi: deschiderea anului universitar. A­­vem o nouă lege a învăţămîn­­tului care oferă o bază superioa­ră pentru dezvoltarea activităţii de formare a tinerelor generaţii. Consider că în preocupările dv. un loc principal trebuie să-l ocu­pe pregătirea în bune condiţii a noului an, organizarea desfăşură­rii procesului în învăţămînt, al cercetării ştiinţifice, în aşa fel în­­cît noile generaţii care-şi însu­şesc ştiinţa şi cultura în universi­tatea şi institutele superioare din Cluj, să dobîndească cele mai înaintate cunoştinţe, să se pre­gătească temeinic pentru a-şi a­­duce contribuţia la dezvoltarea patriei noastre. In acelaşi timp, tinerii să fie educaţi în spiritul patriotismului socialist, al priete­niei între popoare, al internaţio­nalismului socialist. In aceasta constă una din îndatoririle dv. principale în momentul de faţă. (Vii aplauze). Noi avem deplină încredere că tovarăşii din învăţămîntul supe­rior, toate cadrele didactice din Cluj, oamenii de ştiinţă, de cul­tură, toţi cei care au de spus un cuvînt în munca de dezvoltare spirituală a patriei, de formare a tinerei generaţii, nu vor precu­peţi nici un efort pentru a-şi fa­ce datoria, aşa cum o cere par­tidul, cum o cere conştiinţa lor de cetăţeni liberi ai patriei noas­tre socialiste. (Aplauze vii, puter­nice). Doresc să vă mulţumesc pentru primirea deosebit de caldă, pen­tru cuvintele spuse aici de tova­răşii care au luat cuvîntul, pen­tru manifestările de devotament la adresa partidului, a conducerii sale. In aceasta noi vedem o ex­presie a încrederii în justeţea po­liticii noastre care ne dă convin­gerea că mergem pe un drum just şi că trebuie să facem totul pen­tru ca această politică a partidu­lui nostru să fie neabătut reali­zată în viaţă. (Vii aplauze). Vă asigur, tovarăşi, pe dv., pe toţi intelectualii din Cluj — aşa cum am spus şi în faţa adunării publice de astăzi — că conduce­rea noastră de partid, că eu per­sonal, nu vom precupeţi nimic pentru a ne face datoria faţă de popor, faţă de cauza socialismu­lui în patria noastră şi în întrea-­ ga lume. Puteţi avea încredere că nu există nimic mai presus pen­tru noi decit servirea poporului, servirea cauzei socialismului. (A­­plauze furtunoase). Daţi-mi voie încă o dată să vă urez multe, multe succese în activita­tea dv. nobilă de formare a tine­relor generaţii, de dezvoltare a ştiinţei şi culturii, multă sănăta­te şi multă fericire tuturor. (A­­plauze îndelung repetate, urale puternice). versării a 26 de ani Sîmbătă după-amiază a avut loc, în sala mare a Palatului culturii din Tg.-Mureş, adunarea festivă consacrată aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Securităţii Sta­tului. Au participat ofiţeri, subofi­ţeri şi angajaţi civili din cadrul a­­paratului de securitate, activişti de partid şi de stat, oameni de şti­inţă şi cultură, muncitori, ingineri şi tehnicieni din întreprinderile municipiului Tg.-Mureş. La adunarea festivă au luat parte tovarăşii Nicolae Vereş, prim-secretar al Comitetului ju­deţean de partid, preşedintele Co­mitetului executiv al Consiliului popular judeţean, Ioan Benkö, prim-vicepreşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular ju­deţean, şi alţi conducători ai or­ganelor locale de partid şi de stat. In cadrul adunării festive a luat cuvîntul colonelul Pavel Sălcudean, inspector-şef al Inspectoratului de securitate judeţean, care a în­făţişat succesele obţinute de orga­nele de securitate în decursul celor două decenii de existenţă, contribu­ţia lor la apărarea cuceririlor revo­luţionare ale poporului. Vorbitorul a subliniat că a 20-a aniversare a înfiinţării organelor de securitate, găseşte întregul aparat al Inspecto­ratului judeţean temeinic pregătit, gata să slujească cu credinţă po­porul. A luat apoi cuvîntul lăcătuşul Székely Gáspár de la întreprinde­rea ,,Prodcomplex“, care a trans­mis, în numele muncitorilor, ingi­nerilor şi tehnicienilor, un călduros salut lucrătorilor din organele de securitate. Primit cu vii aplauze, a luat cu­vântul tovarăşul Nicolae Vereş care a adresat, în numele Comitetului judeţean Mureş al P.C.R., calde felicitări lucrătorilor din aparatul de securitate, relevînd rodnica lor contribuţie, sub conducerea parti­dului, la apărarea muncii paşnice a poporului, la întărirea securităţii patriei noastre. Vorbitorul a su­bliniat că în cei 20 de ani de existenţă, organele de securitate au desfăşurat o activitate plină de răspundere, fiind un puternic in­strument de apărare al cuceririlor revoluţionare ale poporului. In în­cheiere, tovarăşul Nicolae Vereş a urat tuturor lucrătorilor din apa­ratul securităţii noi succese în ac­tivitatea lor pusă în slujba întă­ririi securităţii statului nostru so­cialist, a ordinei şi liniştii publice. Adunarea a luat sfirşit printr-un frumos program de cintece şi jocuri populare româneşti şi ma­ghiare, interpretate de solişti şi formaţii artistice de amatori din judeţul nostru. Adunarea festivă de Ia­­ş­u Mureş consacrată ani­de la înfiinţarea Securităţii Statului Aspect din sală in timpul adunării festive. Adeziune deplină la principiile politicii externe a partidului şi guvernului Ne unim rîndurile în jurul Un strălucit exemplu partidului de internaţionalism socialist La adunările generale şi mi­tingurile care au avut loc în zile­­e trecute, cetăţenii patriei noas­tre au întîmpinat cu entuziasm nemărginit conducătorii de par­tid şi de stat, exprimîndu-şi ata­şamentul deplin faţă de politica partidului şi guvernului nostru. Declaraţia Marii Adunări Naţio­nale este un mesaj însufleţitor, care exprimă cu o claritate de­­săvîrşită poziţia dintotdeauna a partidului nostru, călăuzit de principiile marxism-leninismului pe drumul făuririi societăţii co­muniste. Ca toţi cetăţenii patriei noas­tre, în zilele ce s-au scurs am în­cercat şi eu un sentiment de sa­tisfacţie şi mîndrie patriotică, care umple sufletul fiecărui om cinstit, văzind cu cît simţ de răs­pundere militează partidul nos­tru pentru întărirea relaţiilor în­tre ţările socialiste, întemeiate pe principiile internaţionalismului socialist, a stimei şi respectului reciproc, cu respectarea indepen­denţei şi suveranităţii naţionale. Cauza socialismului şi păcii ne este scumpă, ea constituie cheză­şia succeselor noastre dobîndite pe tărîm social-economic, politic şi cultural, fără de care nu se poate concepe viaţa nouă spre ca­re năzuim. Creaţia ştiinţifică, promotorul înfăptuirilor noi care slujesc bi­nele omenirii, nu se poate desfă­şura decît într-o atmosferă priel­nică de studiu, în care creierul uman dă frîu liber gîndirii crea­toare. De aceea, declar cu toată convingerea că singura modalita­te ce corespunde raţiunii şi trium­fului ideilor socialiste în lumea întreagă, este calea rezolvării di­vergenţelor ivite prin discuţii to­vărăşeşti, tratative bazate pe res­pect şi încredere reciprocă între conducerile de partide şi de state. Partidul nostru încercat mili­tează în mod consecvent şi ne­obosit pentru aceste principii, susţinute de întregul popor, în vederea întăririi patriei noastre dragi şi consolidării forţei socia­lismului în lumea întreagă. Noi, cadrele didactice şi ştiin­ţifice ale Institutului de medicină şi farmacie din Tg.-Mureş, ne unim rîndurile în jurul conduce­rii partidului nostru drag şi sun­tem­ hotărîţi să muncim cu însu­fleţire şi cu toată abnegaţia pen­tru întărirea politicii partidului şi înflorirea României socialiste. prof. dr. docent TIBERIU MAROS decanul Facultăţii de medicină I.M.F. Tg.-Mureş Am urmărit cu atenţie eveni­mentele care au avut loc în ul­timul timp, starea de fapt creată între o serie de ţări socialiste şi mă gîndesc cu adîncă recunoştin­ţă la conducerea înţeleaptă a par­tidului nostru care militează sta­tornic pentru promovarea în re­laţiile internaţionale dintre state, a principiilor respectării indepen­denţei şi suveranităţii naţionale, a neamestecului în treburile inter­ne, a respectului reciproc, pentru întărirea pe această bază a unită­ţii ţărilor socialiste, a partidelor comuniste şi muncitoreşti. Aceste trăsături stau la baza întregii ac­tivităţi externe a partidului şi statului nostru. Atit eu cit şi to­varăşii mei de muncă, suntem­ în­­trutotul de acord cu ele, aşa cum au fost formulate în Declaraţia recentei sesiuni extraordinare a Marii Adunări Naţionale. Apreciez eforturile făcute de către partidul şi statul nostru pentru cauza prieteniei, colaboră­rii şi cooperării multilaterale pe linie economică, politică, ştiinţifi­că şi culturală între ţările socia­liste. Partidul nostru se pronunţă consecvent pentru relaţii bune, trainice între ţările socialiste, re­laţii care să conducă la întărirea sistemului socialist mondial. Ţara noastră oferă un model convin­gător în aplicarea acestor princi­pii, eforturile făcute de ea şi re­zultatele obţinute le apreciem şi le susţinem cu fermitate. Sunt mulţumit de faptul că ra­ţiunea şi-a găsit loc în tratativele de la Moscova, şi apreciez recen­ta Declaraţie a Comitetului Exe­cutiv al C.C. al P.C.R. cu privire la Comunicatul sovieto-cehoslo­vac. Găsesc importantă prevede­rea acestei declaraţii care se refe­ră la retragerea trupelor celor cinci state socialiste de pe terito­riul Cehoslovaciei, ca poporului cehoslovac să i se asigure şi ga­ranteze posibilitatea de a munci în continuare rodnic, ca să-şi poa­tă construi paşnic viaţa nouă, so­cialismul, aşa cum el vrea, în de­plină independenţă. Colectivul fabricii noastre şi-a exprimat totala adeziune la poli­tica internă şi externă a partidu­lui şi statului nostru, printr-o te­legramă expediată Comitetului Central al partidului, personal to­varăşului Nicolae Ceauşescu şi s-a angajat să nu precupeţească nici un efort pentru obţinerea de noi succese economice, pentru înfăp­tuirea întregii politici a partidu­lui şi statului nostru. ing. IOAN FLOREA, directorul Fabricii de mobilă „23 August“ din Tîrgu-Mureş Politica P.C.R. călăuzită de cele mai nobile idealuri Luînd cunoştinţă de Declaraţia adoptată de recenta sesiune ex­traordinară a Marii Adunări Na­ţionale cu privire la principiile de bază ale politicii externe a Româ­niei, precum şi de Declaraţia Co­mitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la Comunicatul sovieto-cehoslovac, am simţit o deosebită mîndrie de a fi membru al partidului nostru comunist şi cetăţean al Republicii Socialiste România, întrucît prin aceste do­cumente ce au întrunit adeziunea întregului popor, se exprimă înal­tul simţ de răspundere al condu­cerii de partid şi de stat pentru promovarea cu consecvenţă a po­liticii de consolidare a relaţiilor de unitate între partidele comu­niste frăţeşti, în interesul cauzei socialismului şi a păcii, pe baza principiilor unanim recunoscute ale independenţei, suveranităţii, egalităţii în drepturi, neamestecu­lui în treburile interne şi al res­pectului reciproc. Numai prin respectarea cu stric­teţe a acestor principii, numai prin promovarea relaţiilor de co­laborare tovărăşească cu ţările so­cialiste şi a relaţiilor de prietenie şi coexistenţă paşnică cu toate ţă­rile lumii, este posibilă transpu­nerea in viaţă a programului de dezvoltare a României socialiste adoptat de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. Pentru acest motiv, împreună cu întregul colectiv de muncă al unităţii noastre, consider că anga­jamentul pentru înfăptuirea e­­xemplară a tuturor sarcinilor e­­conomice, constituie modul cel mai bun de exprimare al profun­dului ataşament pentru politica internă şi externă a ţării noastre. ing. IOAN ŞTEFANESCU director al Inspectoratului silvic Mureș a. Cuvîntarea tovarăşului ION GHEORGHE MAURER la adunarea cu activul de partid din Tîrnăveni (Urmare din pag. 1.) vor fi aplicate în spiritul raţiunii şi răspunderii faţă de socialism şi faţă de pace, astfel încît să fie re­stabilite relaţiile normale de în­credere, prietenie şi colaborare în­tre partidele şi statele socialiste, între toate partidele comuniste şi muncitoreşti, între toate forţele progresiste din lume. Ce are de făcut România pen­tru a-şi aduce contribuţia la a­­ceastă importantă sarcină? înain­te de toate să muncească şi mai bine pentru a realiza sarcinile construcţiei socialiste la ea acasă. Aţi muncit bine pînă acum, vă mulţumim pentru aceasta. Dacă sîntem însă în faţa unui moment greu, trebuie muncit mai bine, trebuie realizat mai mult, mai re­pede, trebuie sporită bogăţia ţă­rii, trebuie sporită producţia, tre­buie îmbunătăţit învăţămîntul, cercetarea ştiinţifică, activitatea noastră în toate domeniile vieţii sociale şi economice. Acesta este primul lucru pe care să-l facem pentru a contribui la depăşirea u­­nui moment greu. In al doilea rînd, să avem încredere in cei ca­re conduc ţara, să avem incredere în partidul nostru, să facem zid in jurul lui, pentru că politica partidului nostru şi, în consecin­ţă, politica guvernului, s-a dove­dit a fi înţeleaptă. (Aplauze pu­ternice, ovaţii). Ştiţi bine că poziţia noastră principială corespunde în acelaşi timp apărării in cele mai bune condiţii a intereselor noastre na­ţionale, ale poporului român, cu toate naţionalităţile pe care le cu­prinde. Această poziţie principia­lă a contribuit la îndrumarea că­tre o soluţie politică a dificultăţi­lor care s-au născut în relaţiile dintre statele socialiste şi contri­buie la crearea condiţiilor întări­rii prieteniei, solidarităţii sistemu­lui mondial socialist. Iată pentru ce principialitatea noastră are un puternic temei raţional şi realist, izvorînd din necesitatea apărării intereselor noastre şi ale socialis­mului în general. Aceasta este şi raţiunea pentru care politica noastră, consecventa noastră prin­cipialitate, este atit de bine înţe­leasă de popor şi atît de puternic susţinută. Credem că procedînd aşa cum am procedat — principial şi rea­list — vom vedea ţara noastră mergînd înainte, desăvîrşindu-şi construcţia socialistă, bogăţia şi cultura; numai aşa poporul nos­tru va realiza progresul la care aspiră, va munci în deplină li­bertate, stăpîn pe destinele sale, pe pămintul pe care s-a născut şi pe care cu sudoarea frunţii lui îl fructifică. (Aplauze furtunoase, ovaţii. Se scandează: „P.C.R.“, „Ceauşescu“!). STEAUA ROȘIE PAGINA 3 Adunarea activului judeţean de partid Mureş Cuvîntul tovarăşului Weltmann Hans (Urmare din pag. a 2-a) tovărăşeşti între partidele intere­sate. Muncitorii, ţăranii, intelectualii din rîndurile populaţiei germane, care în decursul istoriei şi-au a­­dus contribuţia, alături de români şi maghiari, la înflorirea acestor meleaguri scumpe, care şi-au plă­tit tributul de sînge pentru apă­rarea pămîntului sfint al patriei lor comune, România, sînt ani­maţi astăzi de aceleaşi idealuri şi năzuinţe de pace şi prosperitate şi sînt ferm hotărîţi să-şi aducă con­tribuţia la construirea socialismu­lui în scumpa noastră patrie. Tovarăşe preşedinte al Consiliu­lui de Miniştri, vă rog să-mi per­miteţi, în încheiere ca în numele intelectualilor din municipiul Si­ghişoara, români, germani şi ma­ghiari, să asigur prin dumnea­voastră, Comitetul Central al par­tidului, guvernul Republicii noas­tre, pe , tovarăşul Nicolae Ceauşescu, personal, că vom ră­mâne credincioşi partidului nos­tru, că vom munci cu şi mai mul­tă înflăcărare pentru înflorirea României, că vom milita neabătut pentru prietenia frăţească cu ţă­rile socialiste, cu oamenii muncii din lumea întreagă, pentru trium­ful comunismului şi a păcii. Maurer, şi prin dumneavoastră conducerea de partid şi de stat că sentimentele pe care le trăim noi azi le vom transmite din inimile noastre în inimile copiilor noştri, spre a forma din ei fii credincioşi ai acestui pămînt strămoşesc, vii­tori constructori ai edificiului mă­reţ al patriei socialiste. In numele viitorului luminos al copiilor, al patriei, pentru cauza păcii şi socialismului, femeile din oraşul Tîrnăveni, românce, ma­ghiare, germane şi de alte naţio­nalităţi, muncesc cu entuziasm şi hărnicie pentru­ a contribui de în­făptuirea hotărîrilor celui de-al IX-lea Congres şi ale Conferinţei Naţionale­ a partidului.­­ Femeile din Combinatul chimic Tîrnăveni, unde lucrez ca munci­toare la secţia faianţă, desfăşoară larg întrecerea socialistă pentru îndeplinirea exemplară a sarcini­lor de producţie. Ele au contribuit la succesele obţinute în primele 7 luni ale anului, perioadă în care planul producţiei globale a fost îndeplinit în proporţie de 106,4 la sută iar al producţiei marfă vân­dută şi încasată, în proporţie de 108,9 la sută. In această perioadă au fost ob­ţinute economii în valoare de a­­proape 7 milioane lei şi beneficii de peste 12 milioane lei. Sîntem pe deplin convinse că rezultatele obţinute în producţie reprezintă o contribuţie preţioasă la înflorirea patriei noastre, la sporirea aportului ei la întărirea sistemului mondial socialist, la lupta comună împotriva imperia­lismului. Mîndră de faptul că sînt cetă­ţean al Republicii Socialiste Ro­mânia, ţară a egalităţii şi frăţiei între poporul român şi naţionali­tăţile conlocuitoare, mă angajez în faţa partidului că nu voi pre­cupeţi nici un efort pentru a con­tribui la înfăptuirea măreţului program de înflorire a patriei, a naţiunii noastre socialiste. Cuvîntul tovarăşei Lucaci Susana Stimaţi tovarăşi, In numele femeilor din oraşul Tîrnăveni, muncitoare, ţărănci cooperatoare şi intelectuale, indi­ferent de naţionalitate, îmi exprim totala adeziune faţă de politica patriotică şi internaţionalistă a partidului şi statului nostru, pusă în slujba înfăptuirii măreţului program de înflorire a României socialiste, întăririi prieteniei şi u­­nităţii ţărilor socialiste, a mişcării comuniste şi muncitoreşti interna­ţionale, a cauzei socialismului şi păcii în lumea întreagă. Declaraţia Marii Adunări Na­ţionale cu privire la principiile de bază ale politicii externe a Româ­niei, Declaraţia Comitetului Exe­cutiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, sunt apreciate de femeile din oraşul Tîrnăveni, ca documente de mare însemnătate teoretică, ştiinţifică şi practică, împărtăşim întrutotul conţinu­tul bogat al acestor documente ca­re ne întăresc încrederea în viito­rul luminos al copiilor noştri, al patriei noastre socialiste. Noţiu­nea de dragoste este legată de mamă, de patrie. Ca mame che­mate să creştem şi să educăm vii­toarea generaţie, vă asigurăm, iubite tovarăşe Ion Gheorghe IN FAŢA MACHETEI CET­AŢII CHIMIEI DE FE MUREŞ, TOVARĂŞUL ION GHEORGHE MAURER SE SFĂTUIEŞTE CU CONDUCEREA COMBINATULUI

Next