Steaua Roşie, aprilie 1973 (Anul 24, nr. 76-100)

1973-04-01 / nr. 76

PROLETAR! DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA ! EMN ROŞIE ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R.ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN cPc^Bo­r?! ! Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU LA ADUNAREA FESTIVĂ CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 80 DE ANI DE LA CREAREA PARTIDULUI POLITIC AL CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA Stimaţi tovarăşi, Sărbătorim astăzi împlinirea a 80 de ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social-Democrat al Mun­citorilor din România — care a constituit un moment de cea mai mare însemnătate pentru dezvolta­rea mişcării revoluţionare din ţara noastră, pentru evoluţia naţiunii noastre, pentru afirmarea indepen­dentă a României. Aniversarea aces­tui eveniment memorabil este un prilej de evocare a bogatei istorii a mişcării noastre muncitoreşti, a tra­­diiilor revoluţionare, democratice a­­ poporului român, ale forţelor progresiste, patriotice, ale comuniş­tilor , de care sunt legate indisolu­bil toate marile transformări petre­cute în societatea românească mo­dernă, toate victoriile obţinute pe calea revoluţiei proletare şi a edi­ficării cu succes a noii orînduiri so­ Dragi tovarăşi. Istoria mişcării muncitoreşti din România este strîns legată de dez­voltarea generală economico-socială a societăţii noastre, de progresul forţelor de producţie şi de schimbă­rile petrecute în relaţiile de produc­ţie ale ţării. Se cunoaşte că, în comparaţie cu alte ţări din centrul şi apusul Eu­ropei, dezvoltarea economică a Ţă­rilor Române a fost mult timp frâ­nată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menţinut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedicând lărgirea pieţei interne, apariţia relaţiilor de producţie ca­pitaliste. Totodată, o influenţă pro­fund negativă asupra evoluţiei eco­­nomico-sociale a ţării a avut-o do­minaţia străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte po­porul român şi care a secătuit avuţia naţională, a produs grele suferinţe maselor largi muncitoare, a împie­dicat dezvoltarea forţelor de pro­ducţie, mersul înainte pe calea progresului social şi economic. Abia către sfîrşitul secolului al XVIII-lea ,şi începutul, secolului al XIX-lea în­cep sa apară, odată cu dezvoltarea ac­tivităţii manufacturiere şi a indus­triei, relaţii de producţie de tip ca­pitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de­­terminînd, şi, totodată, dezvoltîn­­du-se, sub impulsul unor mari mişcări sociale, cum au fost revoluţia din 1821, revoluţia burghezo-democratică de la 1848—1849, unirea Principate­lor Române în 1859, proclamarea independenţei de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, in­dustria metalurgică și industria pre­lucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvol­tării economiei Ţărilor Româneşti in cea de-a două parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei na­ţionale. Penetraţia capitalului străin — îndeosebi german, francez, bel­gian, englez — este facilitată de împrumuturile înrobitoare pe care le contractează România în străină­tate, de creşterea datoriei statului faţă de marile bănci din Apus, de concesionarea resurselor naturale ale ţării trusturilor imperialiste. La sfîrşitul ultimului deceniu al seco­lului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care îşi desfăşurau activitatea in Muntenia şi Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de capita­liştii străini. O situaţie asemănătoa­ria le — orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite). Ingăduiţi-mi să adresez, cu acest prilej, clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionali­tate, întregului popor, precum şi vechilor militanţi comunişti, socia­lişti, revoluţionari şi democraţi cele mai calde felicitări, precum şi ura­rea de a ţine mereu sus steagul so­cialismului şi comunismului în Ro­mânia. (Aplauze puternice, prelun­gite). Aniversînd în mod sărbătoresc înfiinţarea partidului politic de lup­tă al clasei muncitoare din Româ­nia, aducem un fierbite omagiu tu­turor acelora care, neprecupeţind nimic, nici chiar viaţa, s-au ridicat împotriva exploatării şi asupririi, pentru libertate şi dreptate socială, pentru progresul naţiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de­ astăzi a patriei socialiste, independente şi înfloritoare. Ce exista şi în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcţiilor de maşini, chimică, textilă, de celuloză şi hîrtie, capitalul autohton investit în societăţile industriale pe acţiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. Urmările penetraţiei capitalului străin, ale exploatării bogăţiilor ţării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că în acea perioadă, pînă la cucerirea indepen­denţei de stat în 1877, Ţările Ro­mâneşti plăteau încă bir — în bani şi în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forţelor de producţie, în relaţiile de producţie — şi care demonstrează că la sfîr­­şitul secolului al XIX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capitaliste — se produc modificări importante în structura de clasă, în raportul de forţe sociale şi politice ale societăţii româneşti. Moşierimea, care continua să aibă o poziţie economică şi politică pu­ternică, era clasa cea mai reacţio­nară care se împotrivea oricăror re­forme cu caracter progresist, de­mocratic. Clasa cea mai numeroasă a societăţii era ţărănimea, crîncen exploatată de moşieri şi arendaşi, profund interesată în lichidarea proprietăţii feudale, în realizarea re­formei agrare şi a altor schimbări cu caracter democratic, care repre­zenta o puternică forţă progresistă a ţării. Paralel cu dezvoltarea indus­triei creştea tot mai mult rolul so­cial şi politic al burgheziei, care acţiona pentru desfăşurarea largă a activităţilor economice,­­ comerciale şi implicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerin­ţelor obiective ale dezvoltării socie­tăţii noastre. Specificul desfăşurării revoluţiei burghezo-democratice fă­cea totodată ca burghezia — ale că­rei interese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor — să pactizeze în bună măsură pe plan politic cu moşierimea. Societa­tea românească cuprindea, de ase­menea, categorii de mijloc — mici meseriaşi şi negustori — pecum şi pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea democratică a ţării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evo­luţia societăţii româneşti în această perioadă este dezvoltarea şi intrarea fermă în arena vieţii politice a ti­nerei clase a proletariatului indus­trial — forţa cea mai înaintată a ţării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai revoluţionare ale maselor popu­lare, exponentul aspiraţiilor vitale ale întregului popor muncitor spre dezvoltarea patriei pe calea progre­sului, spre făurirea unităţii naţiona­le, cucerirea independenţei de stat, spre o viaţă liberă şi demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a muncito­rilor de către capitaliştii autohtoni agravată de jaful trusturilor stră­ine care acţionau pentru transfor­marea României într-o sursă de ma­terii prime, de forţă de muncă ief­tină şi de piaţă de desfacere a pro­duselor lor, accentuează contradic­ţiile de clasă din sînul societăţii ro­mâneşti de atunci, impulsionează mişcarea muncitorească. In contex­tul dezvoltării generale economico­­sociale a ţării, al schimbărilor care au loc în raportul de forţe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa şi a maselor muncitoare de exploatare şi asupri­re, căpătînd, totodată, şi un carac­ter naţional patriotic, prin aceea că ţintea la apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, la salvgardarea dreptului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sunt cunoscute puternicele acţiuni revoluţionare organizate de prole­tariat în ultimele două decenii ale secolului trecut: greve şi demon­straţii care aveau drept scop cuce­rirea unor drepturi economice, sa­tisfacerea revendicării zilei de mun­că de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii po­litice au fost iniţiate de clasa mun­citoare, de militanţii socialişti pen­tru obţinerea dreptului de vot u­­niversal şi a altor libertăţi demo­cratice indispensabile desfăşurării luptei de clasă împotriva burghe­ziei şi moşierimii. Muncitorimea a găsit de la în­ceput un aliat puternic în ţărănime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păstrarea fiin­ţei noastre naţionale, pentru nea­­tîrnarea ţării şi care, în noile con­diţii, se afirmă viguros, alături de muncitorime, ca o importantă for­ţă revoluţionară. Sînt ilustrative în acest sens marile răscoale ţărăneşti de la 1888, care au provocat panică în rîndurile stăpînitorilor vremii, şi intervenţia sîngeroasă a forţelor re­presive. Aceste răscoale au constituit, to­todată, o pildă vie de colaborare strînsă şi fraternitate între ţărăni­me şi mişcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaţilor, a victimelor opresiunii burghezo­­moşiereşti. In această perioadă, în Ţările Ro­mâneşti se afirma o puternică ple­iadă de intelectuali progresişti ani­maţi de ideile înaintate ale timpu­lui şi care îşi consacră cu abnega­ţie energia slujirii intereselor po­porului, dezvoltării culturii militan­te, înfăptuirii idealurilor de pro­gres social, libertate şi neatîrnare a patriei, cuceririi unor largi drep­turi şi libertăţi democratice pentru masele muncitoare. O caracteristi­că esenţială a mişcării muncitoreşti din ţara noastră o constituie fap­tul că, încă din stadiul de început al existenţei lui, proletariatul şi-a pus problema organizării ca clasă, înţelegînd că aceasta este o con­diţie hotărâtoare pentru desfăşura­rea cu succes a luptei politice îm­potriva claselor exploatatoare, pen­tru realizarea ţelurilor sale revolu­ţionare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului tre­cut au apărut şi s-au dezvoltat for­me de organizare muncitorească, cum sunt asociaţiile profesionale de întrajutorare , organizaţii ce-şi propuneau la început revendicări cu caracter economic şi care, ulte­rior, se dezvoltă pe baza principii­lor politice de clasă. Aceste orga­nizaţii se consolidează şi se înmul­ţesc, jucînd un rol tot mai impor­tant în lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important în dezvoltarea procesului de orga­nizare a proletariatului este înfiin­ţarea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociaţiei ge­nerale a tuturor lucrătorilor din România care-şi propunea, pentru prima dată în istoria noastră, uni­rea muncitorilor din întreaga ţară. Acest eveniment marchează începu­tul organizării de clasă pe scară naţională a proletariatului român. Odată cu dezvoltarea şi intensi­ficarea organizării clasei muncitoare au apărut şi au început să se pro­page tot mai larg în ţara noastră ideile socialiste. De altfel, încă so­cialismul utopic pătrunsese în Ţă­rile Române, cîştigind adepţi în rîndul unor intelectuali preocupaţi de găsirea unor căi noi de dezvol­tare a societăţii, şi care s-a con­cretizat în forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scă­­ieni — Prahova, creat în 1835 din iniţiativa lui Teodor Diamant. Revoluţia burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite cu mişcarea revoluţionară din Occi­dent au înlesnit de timpuriu cu­noaşterea programului internaţio­nalei întemeiate de Marx şi Engels care a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării luptei revoluţio­nare din România. In 1869, la Ti­mişoara, ia fiinţă o secţie a Inter­naţionalei muncitoreşti, care înscrie între preocupările sale de bază râspindirea ideilor marxiste. Cer­curile socialiste constituite apoi la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfăşurat o lar­gă activitate propagandistică, edi­tând o seamă de publicaţii ca: „So­cialismul“, „Contemporanul“, „Da­cia viitoare“, „Emanciparea“, „Re­vista socială“, „Drepturile omului“ şi altele, prin intermediul cărora socialismul ştiinţific este larg răs­­pândit în rândul­­proletarianului el maselor muncitoare, precum şi al unor cercuri de intelectuali progre­sişti. Ideile de bază ale întemeietorilor socialismului ştiinţific, Marx şi En­gels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în lim­ba română a unor lucrări ca ,„Dez­voltarea socialismului de la utopie la ştiinţă“, „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului“, „Manifestul Comunist“, „Capitalul“ şi altele, la puţin timp după apari­ţia lor. In felul acesta, militanţii socialişti, partea înaintată a prole­tariatului român, au putut veni în contact direct cu gîndirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socia­lismului ştiinţific. In cadrul procesului de unire a mişcării muncitoreşti cu socialismul ştiinţific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare. încă din anii 1885— 1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc“, a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un mo­ment deosebit de important în evo­luţia politică spre realizarea aces­tui ţel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de că­tre C. Dobrogeanu-Gherea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor socialiştii români?“ în care era susţinută şi argumentată temeinic necesitatea organizării partidului politic al pro­letariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lupta revoluţionară pentru cucerirea puterii în stat şi instaurarea dictaturii proletariatu­lui. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea — ajungind la putere, după revoluţia socială proletară, va întrebuinţa dictatura de clasă ca mijloc pentru a-şi întări domnia, pentru a orga­niza formele de viaţă ale societăţii socialiste“. După cum se vede, so­cialiştii români şi-au pus încă de la început, în mod just, drept cerinţă obiectivă a trecerii la făurirea o­­rînduirii socialiste, problema in­staurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii proletariatu­lui ca formă de dominaţie împotri­va claselor exploatatoare, a tuturor forţelor ostile societăţii eliberate de exploatare ca o condiţie a făuririi socialismului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepţie pri­vitoare la modul de realizare a transformării revoluţionare a socie­tăţii şi-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte revoluţionare a proletariatu­lui din România şi a partidului său politic. Lucrarea la care m-am re­ferit poate fi considerată pe drept cuvînt primul program al mişcării revoluţionare, marxiste din ţara noastră. Luînd cunoştinţă de conţi­nutul său, Friedrich Engels scria socialiştilor români: „Cu mare plă­cere am văzut că socialiştii din Ro­mânia primesc în programul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna într-un mă­nunchi de luptători mai pe toţi so­cialiştii din Europa şi America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaşte, Marx şi En­gels au acordat o atenţie deosebită studierii istoriei României, dezvol­tării ei economico-sociale, evoluţiei mişcării muncitoreşti revoluţionare din ţara noastră, întemeindu-şi u­­nele concluzii şi teze teoretice şi pe cunoaşterea realităţii societăţii româneşti din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit în­totdeauna cu simpatie lupta eroică desfăşurată de poporul român pen­tru eliberarea naţională şi socială, pentru unirea într-un singur stat naţional, pentru scuturarea jugului asupririi şi dominaţiei străine. Ca pe întreg teritoriul ţării, ia amploare şi mişcarea muncitorească din Transilvania. O expresie eloc­ventă a spiritului politic revoluţio­nar al proletariatului din această provincie este făurirea în 1890 a organizaţiilor Partidului Social-De­mocrat din Transilvania. în această epocă se intensifică legăturile din­tre socialiştii români de pe ambele versante ale Carpaţilor, se creează legături tot mai strînse între prole­tariatul din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Mişcarea muncitoreas­că ce se dezvoltă concomitent în toate provinciile româneşti îşi pro­pune ca unul din ţelurile im­por­­tante ale programului ei revoluţio­nar realizarea unităţii naţionale a poporului nostru. Socialiştii scriaţi in revista cu un nume deosebit de semnificativ — „Dacia viitoare": „Nu vom avea o zi, un ceas de o­­dihnă pe cit timp un frate de-al nostru va geme în lanţurile scla­viei şi vom lupta necurmat, aştep­­tind cu nerăbdare şi credinţă în viitor fericita zi cînd, mînă-n mină, vom putea striga liberi şi împre­ună: „Trăiască România“. (Aplauze puternice). Primii paşi importanţi în direcţia organizării politice a proletariatului a fost înfiinţarea în 1887 la Bucu­reşti, Iaşi şi în alte oraşe din ţară a cercurilor muncitoreşti, transfor­mate apoi în cluburi muncitoreşti, cu un număr însemnat de membri. Acestea şi-au propus ca principal obiectiv pregătirea Congresului so­cialist ce avea să statueze înfiinţa­rea partidului politic muncitoresc. Evoluţia economică, social-politică şi ideologică a societăţii româneşti oferea condiţiile creării acestui partid. Aşa cum arăta socialistul Constantin Mile într-un articol in­titulat „Congresul nostru“, „Mişca­rea socialistă din România deve­nise, după diferite dibuiri, pur mar­xistă, atît din punctul de vedere al teoriei, cit şi din punctul de ve­dere al practicii". Lucrările Congresului, care au a­­vut loc la Bucureşti, în zilele de 31 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm şi urmărite cu pro­fund interes de muncitorimea din întreaga ţară, au statuat înfiinţarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social-De­mocrat al Muncitorilor din Româ­nia. (Aplauze puternice). Acest e­­veniment a intrat în istoria noastră ca moment de excep­ţională însemnătate pentru des­tinele luptei revoluţionare a proletariatului şi a maselor mun­citoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară naţională. (Vii şi puternice aplauze). Partidul clasei muncitoare din România în­fiinţat în anul 1893, pe baza princi­piilor socialismului ştiinţific, a te­oriei de clasă a lui Marx şi Engels, şi-a asumat din prima clipă misiu­nea istorică de a conduce lupta re­voluţionară pentru cucerirea puterii politice de către proletariat şi ce­lelalte mase muncitoare de­­ la oraşe şi sate, pentru transformarea socia­listă a societăţii româneşti. Anul 1893 este anul naşterii detaşamen­tului revoluţionar, de avangardă al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune cu deplin temei că adevăratele începuturi ale Parti­dului Comunist Român — care continuă cele mai înalte tradiţii de luptă ale poporului şi îşi are rădă­cinile împlîntate adînc în mişcarea muncitorească, socialistă, din a două jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activităţii parti­dului muncitoresc călăuzit de teoria revoluţionară marxistă, creat cu 8 decenii în urmă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului clasei munci­toare a marcat o etapă nouă în desfăşurarea procesului revoluţio­ (Continuare în pag. a 2-a) începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismu­lui în România, crearea partidului politic revoluţionar al proletariatului cu opt decenii în urmă 4 pagini. 30 de bani Anul XXV. Nr. 76 (4.671) DUMINICA, 1 aprilie 1973 — ASTĂZI, O MARE ACŢIUNE DE PLANTARE A POMILOR! Tineri şi tinere, plantaţi şi îngrijiţi fiecare cite un pom­i Aceste zile de primăvară sunt foarte potrivite pentru a se trece, cu toate forţele, la plantarea pomilor. în toamnă timpul a fost, din cauza ploilor, nefavorabil, şi de aceea s-au sădit puţini pomi. Acum timpul este frumos, dar înaintat, fapt pentru care trebuie să ne grăbim şi în cîteva zile să încheiem acţiunea de plantare a pomilor şi arbuştilor fructiferi asigurînd astfel prinderea lor. In acest scop, Comitetul judeţean de partid, Comitetul judeţean al U.T.C., vă adresează vouă, ti­neretului din întreprinderi, din şco­lile de toate gradele, tineretului de la sate îndeosebi, chemarea de a participa azi, în număr cit mai mare, la plantarea pomilor în live­zile noi ale I.A.S., ale C.A.P. (sau la completarea golurilor din plan­taţiile vechi), pe lingă case sau în alte locuri potrivite pentru a­­ceasta. Material săditor cu pomi de calitate este suficient în pepiniera din Reghin şi din alte părţi, aşa că orice comandă, cerere poate fi integral satisfăcută. Dar pomii nu se plantează numai în livezi la sate sau pe lîngă şosele, ci şi la oraşe. Spaţiile de lîngă blocuri, dintre blocuri să fie plantate cu cit mai mulţi pomi fructiferi şi ornamentali, care apoi să devină o podoabă, să creeze un peisaj frumos. Tineri, utecişti, pionieri, participaţi astăzi şi în zilele următoare în număr cît mai mare la plantarea pomilor. Este o mare bucurie să urmăreşti, cum pomul plantat şi îngrijit de tine creşte odată cu tine, tot mai viguros, să culegi roadele lui, să te bucuri de frumu­seţea şi aroma lui. Tineri şi tinere, pionieri şi elevi, aduceţi-vâ contribuţia în acţiunea de sădire a pomilor, fiecare dintre voi să planteze şi să îngrijească un pom care, spre bucuria voastră, a părinţilor, vă va aduce foloase vouă, economiei judeţului nostru, întregii ţări. pe E! A început plantarea cartofilor In cadrul fermei nr. 5 Sas­­chiz (aparţinătoare de I.A.S. Al­beşti) a început de cîteva zile însămînţarea sfeclei de zahăr şi plantarea cartofilor. Pe tarlalele din trupul Vinători au fost în­­sămînţate, pînă în prezent, 12 hectare de sfeclă de zahăr. Tot aici a început, în cursul zilei de vineri, plantatul cartofilor. Pe tovarășul Mihai Maurer, șeful fermei, l-am întâlnit pe te­ren, printre mecanizatori, con­­trolînd calitatea lucrărilor la semănat. — Timpul este în prezent deo­sebit de favorabil, ne spune șe­ful fermei. în 3—4 zile sper să putem termina însămînţarea sfe­clei de zahăr. Plantatul cartofi­lor, după cum vedeţi, a început abia astăzi, cu o maşină prevă­zută cu un dispozitiv spe­cial pentru administrarea îngrăşămintelor chimice. Pri­mele 3 hectare au şi fost plantate. Dacă timpul va rămîne prielnic pînă la 5—6 a­­prilie vom termina și plantarea celor 25 hectare de cartofi. La C.A.P. Fîntînele /V Insămînţările au progresat, dar nu pe măsura posibilităţilor ! La cooperativa agricolă din Fîntînele însămînţarea culturilor din epoca I se desfăşoară din plin, ritmul lucrărilor intensifi­­cîndu-se în ultimele zile într-o anumită măsură. Pînă la 30 mar­tie au fost semănate 44 hectare de sfeclă de zahăr din cele 80 ha prevăzute în plan, precum şi 10 ha ovăz, 7 ha borceag de pri­măvară şi 8 ha mazăre păstăi. Totuşi, lucrările ar fi putut a­­junge într-un stadiu mult mai avansat dacă cele două maşini de semănat ar fi lucrat la în­treaga capacitate şi fără între­rupere. Din păcate vineri, deşi s-a lucrat cu două maşini, au fost însămînţate doar vreo 12 hectare. Dacă mecanizatorul Ioan Kristof de la secţia din Sîn­­georgiu de Pădure a însămînţat vineri peste 8 hectare, în schimb Toth Dominic de la secţia din Fîntînele a semănat abia vreo 4 hectare din cauza unor defec­ţiuni şi dereglări ivite pe par­curs. După aprecierea tovarăşu­lui Iosif Magyari, inginerul şef al C.A.P., dacă aceste neajun­suri vor fi remediate însămîn­­ţarea sfeclei de zahăr se va pu­­tea termina în 2—3 zile. Nu putem să nu relevăm, în acest context, încetineala cu care se desfășoară arăturile. Intre 22—29 martie, deci într-un interval de 7 zile, au fost arate doar 10 hectare, deşi la ora ac­tuală mai sint nearate aproape 110 hectare, destinate mai ales porumbului. — In ultima săptămină, nu tic. nici un tr­actor n-a ieșit la arat, ne spune inginerul şef al cooperativei. Am executat ara­turi, pe unele terenuri­ în pan­tă, doar cu atelajele C.A.­ rămas nearate zeci de h­­ şi pe teren mile mecanizarii! ,i, din păcate, nu avem suf -­c tractoare. Deşi secţia ce me­canizare care deserveşte cope­rativa noastră dispune de_ ’ tractoare, doar 5—6 lucrează e­fectiv în cadrul C.A.P., ce'-'la --­­staționînd din cauza unor di­țiuni sau sînt antrenate si,r lucrări, neagricole. Abia ce ^ ' neri am putut trimite 2 tractoa­re la arat, alte 4 lucrînd la p" gătirea terenului și la îns­ă substantial cooperativei din Fîn­tînele pentru grăbirea arăturilor, astfel ca toate terenurile să poată fi pregătite în timpul op­tim în vederea însămîntărilor. N. ȘTEFAN

Next