Steaua Roşie, aprilie 1973 (Anul 24, nr. 76-100)
1973-04-01 / nr. 76
PROLETAR! DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA ! EMN ROŞIE ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R.ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN cPc^Bor?! ! Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU LA ADUNAREA FESTIVĂ CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 80 DE ANI DE LA CREAREA PARTIDULUI POLITIC AL CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA Stimaţi tovarăşi, Sărbătorim astăzi împlinirea a 80 de ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România — care a constituit un moment de cea mai mare însemnătate pentru dezvoltarea mişcării revoluţionare din ţara noastră, pentru evoluţia naţiunii noastre, pentru afirmarea independentă a României. Aniversarea acestui eveniment memorabil este un prilej de evocare a bogatei istorii a mişcării noastre muncitoreşti, a tradiiilor revoluţionare, democratice a poporului român, ale forţelor progresiste, patriotice, ale comuniştilor , de care sunt legate indisolubil toate marile transformări petrecute în societatea românească modernă, toate victoriile obţinute pe calea revoluţiei proletare şi a edificării cu succes a noii orînduiri so Dragi tovarăşi. Istoria mişcării muncitoreşti din România este strîns legată de dezvoltarea generală economico-socială a societăţii noastre, de progresul forţelor de producţie şi de schimbările petrecute în relaţiile de producţie ale ţării. Se cunoaşte că, în comparaţie cu alte ţări din centrul şi apusul Europei, dezvoltarea economică a Ţărilor Române a fost mult timp frânată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menţinut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedicând lărgirea pieţei interne, apariţia relaţiilor de producţie capitaliste. Totodată, o influenţă profund negativă asupra evoluţiei economico-sociale a ţării a avut-o dominaţia străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român şi care a secătuit avuţia naţională, a produs grele suferinţe maselor largi muncitoare, a împiedicat dezvoltarea forţelor de producţie, mersul înainte pe calea progresului social şi economic. Abia către sfîrşitul secolului al XVIII-lea ,şi începutul, secolului al XIX-lea încep sa apară, odată cu dezvoltarea activităţii manufacturiere şi a industriei, relaţii de producţie de tip capitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea determinînd, şi, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mişcări sociale, cum au fost revoluţia din 1821, revoluţia burghezo-democratică de la 1848—1849, unirea Principatelor Române în 1859, proclamarea independenţei de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, industria metalurgică și industria prelucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvoltării economiei Ţărilor Româneşti in cea de-a două parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei naţionale. Penetraţia capitalului străin — îndeosebi german, francez, belgian, englez — este facilitată de împrumuturile înrobitoare pe care le contractează România în străinătate, de creşterea datoriei statului faţă de marile bănci din Apus, de concesionarea resurselor naturale ale ţării trusturilor imperialiste. La sfîrşitul ultimului deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care îşi desfăşurau activitatea in Muntenia şi Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de capitaliştii străini. O situaţie asemănătoaria le — orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite). Ingăduiţi-mi să adresez, cu acest prilej, clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, întregului popor, precum şi vechilor militanţi comunişti, socialişti, revoluţionari şi democraţi cele mai calde felicitări, precum şi urarea de a ţine mereu sus steagul socialismului şi comunismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). Aniversînd în mod sărbătoresc înfiinţarea partidului politic de luptă al clasei muncitoare din România, aducem un fierbite omagiu tuturor acelora care, neprecupeţind nimic, nici chiar viaţa, s-au ridicat împotriva exploatării şi asupririi, pentru libertate şi dreptate socială, pentru progresul naţiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socialiste, independente şi înfloritoare. Ce exista şi în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcţiilor de maşini, chimică, textilă, de celuloză şi hîrtie, capitalul autohton investit în societăţile industriale pe acţiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. Urmările penetraţiei capitalului străin, ale exploatării bogăţiilor ţării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că în acea perioadă, pînă la cucerirea independenţei de stat în 1877, Ţările Româneşti plăteau încă bir — în bani şi în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forţelor de producţie, în relaţiile de producţie — şi care demonstrează că la sfîrşitul secolului al XIX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capitaliste — se produc modificări importante în structura de clasă, în raportul de forţe sociale şi politice ale societăţii româneşti. Moşierimea, care continua să aibă o poziţie economică şi politică puternică, era clasa cea mai reacţionară care se împotrivea oricăror reforme cu caracter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societăţii era ţărănimea, crîncen exploatată de moşieri şi arendaşi, profund interesată în lichidarea proprietăţii feudale, în realizarea reformei agrare şi a altor schimbări cu caracter democratic, care reprezenta o puternică forţă progresistă a ţării. Paralel cu dezvoltarea industriei creştea tot mai mult rolul social şi politic al burgheziei, care acţiona pentru desfăşurarea largă a activităţilor economice, comerciale şi implicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerinţelor obiective ale dezvoltării societăţii noastre. Specificul desfăşurării revoluţiei burghezo-democratice făcea totodată ca burghezia — ale cărei interese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor — să pactizeze în bună măsură pe plan politic cu moşierimea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici meseriaşi şi negustori — pecum şi pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea democratică a ţării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evoluţia societăţii româneşti în această perioadă este dezvoltarea şi intrarea fermă în arena vieţii politice a tinerei clase a proletariatului industrial — forţa cea mai înaintată a ţării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai revoluţionare ale maselor populare, exponentul aspiraţiilor vitale ale întregului popor muncitor spre dezvoltarea patriei pe calea progresului, spre făurirea unităţii naţionale, cucerirea independenţei de stat, spre o viaţă liberă şi demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a muncitorilor de către capitaliştii autohtoni agravată de jaful trusturilor străine care acţionau pentru transformarea României într-o sursă de materii prime, de forţă de muncă ieftină şi de piaţă de desfacere a produselor lor, accentuează contradicţiile de clasă din sînul societăţii româneşti de atunci, impulsionează mişcarea muncitorească. In contextul dezvoltării generale economicosociale a ţării, al schimbărilor care au loc în raportul de forţe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa şi a maselor muncitoare de exploatare şi asuprire, căpătînd, totodată, şi un caracter naţional patriotic, prin aceea că ţintea la apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, la salvgardarea dreptului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sunt cunoscute puternicele acţiuni revoluţionare organizate de proletariat în ultimele două decenii ale secolului trecut: greve şi demonstraţii care aveau drept scop cucerirea unor drepturi economice, satisfacerea revendicării zilei de muncă de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii politice au fost iniţiate de clasa muncitoare, de militanţii socialişti pentru obţinerea dreptului de vot universal şi a altor libertăţi democratice indispensabile desfăşurării luptei de clasă împotriva burgheziei şi moşierimii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic în ţărănime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păstrarea fiinţei noastre naţionale, pentru neatîrnarea ţării şi care, în noile condiţii, se afirmă viguros, alături de muncitorime, ca o importantă forţă revoluţionară. Sînt ilustrative în acest sens marile răscoale ţărăneşti de la 1888, care au provocat panică în rîndurile stăpînitorilor vremii, şi intervenţia sîngeroasă a forţelor represive. Aceste răscoale au constituit, totodată, o pildă vie de colaborare strînsă şi fraternitate între ţărănime şi mişcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaţilor, a victimelor opresiunii burghezomoşiereşti. In această perioadă, în Ţările Româneşti se afirma o puternică pleiadă de intelectuali progresişti animaţi de ideile înaintate ale timpului şi care îşi consacră cu abnegaţie energia slujirii intereselor poporului, dezvoltării culturii militante, înfăptuirii idealurilor de progres social, libertate şi neatîrnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi şi libertăţi democratice pentru masele muncitoare. O caracteristică esenţială a mişcării muncitoreşti din ţara noastră o constituie faptul că, încă din stadiul de început al existenţei lui, proletariatul şi-a pus problema organizării ca clasă, înţelegînd că aceasta este o condiţie hotărâtoare pentru desfăşurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea ţelurilor sale revoluţionare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului trecut au apărut şi s-au dezvoltat forme de organizare muncitorească, cum sunt asociaţiile profesionale de întrajutorare , organizaţii ce-şi propuneau la început revendicări cu caracter economic şi care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste organizaţii se consolidează şi se înmulţesc, jucînd un rol tot mai important în lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important în dezvoltarea procesului de organizare a proletariatului este înfiinţarea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociaţiei generale a tuturor lucrătorilor din România care-şi propunea, pentru prima dată în istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga ţară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară naţională a proletariatului român. Odată cu dezvoltarea şi intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut şi au început să se propage tot mai larg în ţara noastră ideile socialiste. De altfel, încă socialismul utopic pătrunsese în Ţările Române, cîştigind adepţi în rîndul unor intelectuali preocupaţi de găsirea unor căi noi de dezvoltare a societăţii, şi care s-a concretizat în forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din iniţiativa lui Teodor Diamant. Revoluţia burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite cu mişcarea revoluţionară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoaşterea programului internaţionalei întemeiate de Marx şi Engels care a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării luptei revoluţionare din România. In 1869, la Timişoara, ia fiinţă o secţie a Internaţionalei muncitoreşti, care înscrie între preocupările sale de bază râspindirea ideilor marxiste. Cercurile socialiste constituite apoi la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfăşurat o largă activitate propagandistică, editând o seamă de publicaţii ca: „Socialismul“, „Contemporanul“, „Dacia viitoare“, „Emanciparea“, „Revista socială“, „Drepturile omului“ şi altele, prin intermediul cărora socialismul ştiinţific este larg răspândit în rândulproletarianului el maselor muncitoare, precum şi al unor cercuri de intelectuali progresişti. Ideile de bază ale întemeietorilor socialismului ştiinţific, Marx şi Engels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca ,„Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă“, „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului“, „Manifestul Comunist“, „Capitalul“ şi altele, la puţin timp după apariţia lor. In felul acesta, militanţii socialişti, partea înaintată a proletariatului român, au putut veni în contact direct cu gîndirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialismului ştiinţific. In cadrul procesului de unire a mişcării muncitoreşti cu socialismul ştiinţific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare. încă din anii 1885— 1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc“, a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un moment deosebit de important în evoluţia politică spre realizarea acestui ţel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu-Gherea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor socialiştii români?“ în care era susţinută şi argumentată temeinic necesitatea organizării partidului politic al proletariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lupta revoluţionară pentru cucerirea puterii în stat şi instaurarea dictaturii proletariatului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea — ajungind la putere, după revoluţia socială proletară, va întrebuinţa dictatura de clasă ca mijloc pentru a-şi întări domnia, pentru a organiza formele de viaţă ale societăţii socialiste“. După cum se vede, socialiştii români şi-au pus încă de la început, în mod just, drept cerinţă obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii socialiste, problema instaurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii proletariatului ca formă de dominaţie împotriva claselor exploatatoare, a tuturor forţelor ostile societăţii eliberate de exploatare ca o condiţie a făuririi socialismului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepţie privitoare la modul de realizare a transformării revoluţionare a societăţii şi-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte revoluţionare a proletariatului din România şi a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvînt primul program al mişcării revoluţionare, marxiste din ţara noastră. Luînd cunoştinţă de conţinutul său, Friedrich Engels scria socialiştilor români: „Cu mare plăcere am văzut că socialiştii din România primesc în programul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna într-un mănunchi de luptători mai pe toţi socialiştii din Europa şi America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaşte, Marx şi Engels au acordat o atenţie deosebită studierii istoriei României, dezvoltării ei economico-sociale, evoluţiei mişcării muncitoreşti revoluţionare din ţara noastră, întemeindu-şi unele concluzii şi teze teoretice şi pe cunoaşterea realităţii societăţii româneşti din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit întotdeauna cu simpatie lupta eroică desfăşurată de poporul român pentru eliberarea naţională şi socială, pentru unirea într-un singur stat naţional, pentru scuturarea jugului asupririi şi dominaţiei străine. Ca pe întreg teritoriul ţării, ia amploare şi mişcarea muncitorească din Transilvania. O expresie elocventă a spiritului politic revoluţionar al proletariatului din această provincie este făurirea în 1890 a organizaţiilor Partidului Social-Democrat din Transilvania. în această epocă se intensifică legăturile dintre socialiştii români de pe ambele versante ale Carpaţilor, se creează legături tot mai strînse între proletariatul din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Mişcarea muncitorească ce se dezvoltă concomitent în toate provinciile româneşti îşi propune ca unul din ţelurile importante ale programului ei revoluţionar realizarea unităţii naţionale a poporului nostru. Socialiştii scriaţi in revista cu un nume deosebit de semnificativ — „Dacia viitoare": „Nu vom avea o zi, un ceas de odihnă pe cit timp un frate de-al nostru va geme în lanţurile sclaviei şi vom lupta necurmat, aşteptind cu nerăbdare şi credinţă în viitor fericita zi cînd, mînă-n mină, vom putea striga liberi şi împreună: „Trăiască România“. (Aplauze puternice). Primii paşi importanţi în direcţia organizării politice a proletariatului a fost înfiinţarea în 1887 la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe din ţară a cercurilor muncitoreşti, transformate apoi în cluburi muncitoreşti, cu un număr însemnat de membri. Acestea şi-au propus ca principal obiectiv pregătirea Congresului socialist ce avea să statueze înfiinţarea partidului politic muncitoresc. Evoluţia economică, social-politică şi ideologică a societăţii româneşti oferea condiţiile creării acestui partid. Aşa cum arăta socialistul Constantin Mile într-un articol intitulat „Congresul nostru“, „Mişcarea socialistă din România devenise, după diferite dibuiri, pur marxistă, atît din punctul de vedere al teoriei, cit şi din punctul de vedere al practicii". Lucrările Congresului, care au avut loc la Bucureşti, în zilele de 31 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm şi urmărite cu profund interes de muncitorimea din întreaga ţară, au statuat înfiinţarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. (Aplauze puternice). Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepţională însemnătate pentru destinele luptei revoluţionare a proletariatului şi a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară naţională. (Vii şi puternice aplauze). Partidul clasei muncitoare din România înfiinţat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului ştiinţific, a teoriei de clasă a lui Marx şi Engels, şi-a asumat din prima clipă misiunea istorică de a conduce lupta revoluţionară pentru cucerirea puterii politice de către proletariat şi celelalte mase muncitoare de la oraşe şi sate, pentru transformarea socialistă a societăţii româneşti. Anul 1893 este anul naşterii detaşamentului revoluţionar, de avangardă al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune cu deplin temei că adevăratele începuturi ale Partidului Comunist Român — care continuă cele mai înalte tradiţii de luptă ale poporului şi îşi are rădăcinile împlîntate adînc în mişcarea muncitorească, socialistă, din a două jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activităţii partidului muncitoresc călăuzit de teoria revoluţionară marxistă, creat cu 8 decenii în urmă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfăşurarea procesului revoluţio (Continuare în pag. a 2-a) începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluţionar al proletariatului cu opt decenii în urmă 4 pagini. 30 de bani Anul XXV. Nr. 76 (4.671) DUMINICA, 1 aprilie 1973 — ASTĂZI, O MARE ACŢIUNE DE PLANTARE A POMILOR! Tineri şi tinere, plantaţi şi îngrijiţi fiecare cite un pomi Aceste zile de primăvară sunt foarte potrivite pentru a se trece, cu toate forţele, la plantarea pomilor. în toamnă timpul a fost, din cauza ploilor, nefavorabil, şi de aceea s-au sădit puţini pomi. Acum timpul este frumos, dar înaintat, fapt pentru care trebuie să ne grăbim şi în cîteva zile să încheiem acţiunea de plantare a pomilor şi arbuştilor fructiferi asigurînd astfel prinderea lor. In acest scop, Comitetul judeţean de partid, Comitetul judeţean al U.T.C., vă adresează vouă, tineretului din întreprinderi, din şcolile de toate gradele, tineretului de la sate îndeosebi, chemarea de a participa azi, în număr cit mai mare, la plantarea pomilor în livezile noi ale I.A.S., ale C.A.P. (sau la completarea golurilor din plantaţiile vechi), pe lingă case sau în alte locuri potrivite pentru aceasta. Material săditor cu pomi de calitate este suficient în pepiniera din Reghin şi din alte părţi, aşa că orice comandă, cerere poate fi integral satisfăcută. Dar pomii nu se plantează numai în livezi la sate sau pe lîngă şosele, ci şi la oraşe. Spaţiile de lîngă blocuri, dintre blocuri să fie plantate cu cit mai mulţi pomi fructiferi şi ornamentali, care apoi să devină o podoabă, să creeze un peisaj frumos. Tineri, utecişti, pionieri, participaţi astăzi şi în zilele următoare în număr cît mai mare la plantarea pomilor. Este o mare bucurie să urmăreşti, cum pomul plantat şi îngrijit de tine creşte odată cu tine, tot mai viguros, să culegi roadele lui, să te bucuri de frumuseţea şi aroma lui. Tineri şi tinere, pionieri şi elevi, aduceţi-vâ contribuţia în acţiunea de sădire a pomilor, fiecare dintre voi să planteze şi să îngrijească un pom care, spre bucuria voastră, a părinţilor, vă va aduce foloase vouă, economiei judeţului nostru, întregii ţări. pe E! A început plantarea cartofilor In cadrul fermei nr. 5 Saschiz (aparţinătoare de I.A.S. Albeşti) a început de cîteva zile însămînţarea sfeclei de zahăr şi plantarea cartofilor. Pe tarlalele din trupul Vinători au fost însămînţate, pînă în prezent, 12 hectare de sfeclă de zahăr. Tot aici a început, în cursul zilei de vineri, plantatul cartofilor. Pe tovarășul Mihai Maurer, șeful fermei, l-am întâlnit pe teren, printre mecanizatori, controlînd calitatea lucrărilor la semănat. — Timpul este în prezent deosebit de favorabil, ne spune șeful fermei. în 3—4 zile sper să putem termina însămînţarea sfeclei de zahăr. Plantatul cartofilor, după cum vedeţi, a început abia astăzi, cu o maşină prevăzută cu un dispozitiv special pentru administrarea îngrăşămintelor chimice. Primele 3 hectare au şi fost plantate. Dacă timpul va rămîne prielnic pînă la 5—6 aprilie vom termina și plantarea celor 25 hectare de cartofi. La C.A.P. Fîntînele /V Insămînţările au progresat, dar nu pe măsura posibilităţilor ! La cooperativa agricolă din Fîntînele însămînţarea culturilor din epoca I se desfăşoară din plin, ritmul lucrărilor intensificîndu-se în ultimele zile într-o anumită măsură. Pînă la 30 martie au fost semănate 44 hectare de sfeclă de zahăr din cele 80 ha prevăzute în plan, precum şi 10 ha ovăz, 7 ha borceag de primăvară şi 8 ha mazăre păstăi. Totuşi, lucrările ar fi putut ajunge într-un stadiu mult mai avansat dacă cele două maşini de semănat ar fi lucrat la întreaga capacitate şi fără întrerupere. Din păcate vineri, deşi s-a lucrat cu două maşini, au fost însămînţate doar vreo 12 hectare. Dacă mecanizatorul Ioan Kristof de la secţia din Sîngeorgiu de Pădure a însămînţat vineri peste 8 hectare, în schimb Toth Dominic de la secţia din Fîntînele a semănat abia vreo 4 hectare din cauza unor defecţiuni şi dereglări ivite pe parcurs. După aprecierea tovarăşului Iosif Magyari, inginerul şef al C.A.P., dacă aceste neajunsuri vor fi remediate însămînţarea sfeclei de zahăr se va putea termina în 2—3 zile. Nu putem să nu relevăm, în acest context, încetineala cu care se desfășoară arăturile. Intre 22—29 martie, deci într-un interval de 7 zile, au fost arate doar 10 hectare, deşi la ora actuală mai sint nearate aproape 110 hectare, destinate mai ales porumbului. — In ultima săptămină, nu tic. nici un tractor n-a ieșit la arat, ne spune inginerul şef al cooperativei. Am executat araturi, pe unele terenuri în pantă, doar cu atelajele C.A. rămas nearate zeci de h şi pe teren mile mecanizarii! ,i, din păcate, nu avem suf -c tractoare. Deşi secţia ce mecanizare care deserveşte coperativa noastră dispune de_ ’ tractoare, doar 5—6 lucrează efectiv în cadrul C.A.P., ce'-'la --staționînd din cauza unor dițiuni sau sînt antrenate si,r lucrări, neagricole. Abia ce ^ ' neri am putut trimite 2 tractoare la arat, alte 4 lucrînd la p" gătirea terenului și la însă substantial cooperativei din Fîntînele pentru grăbirea arăturilor, astfel ca toate terenurile să poată fi pregătite în timpul optim în vederea însămîntărilor. N. ȘTEFAN