Steaua Roşie, decembrie 1983 (Anul 34, nr. 284-310)

1983-12-01 / nr. 284

----------------65 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NATIONAL UNITAR ROMÂN___________ UNIŢII URCĂM SUB FLAMURI DE PARTID Făurirea statului naţional unitar român — operă a întregului popor (Urmare din pag. I) Ideea era cuprinsă In Protocolul de la Blaj din 3/15 mai 1848. A­­semenea planuri nu se mărgi­neau doar la un cerc restrîns de revoluţionari şi gînditori, ci cu­prinsese masele largi ale po­porului, care, atunci la Blaj, şi-au exprimat dorinţa şi voinţa în exclamaţia „Noi vrem să ne unim cu ţara", într-o „republică românească a Daciei“. Problema unirii şi independenţei se găseş­te la loc de frunte şi în progra­mele revoluţionare din Moldova şi Ţara Românească. „Unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatîrnat românesc“ proclamau revoluţionarii moldo­veni în „Prinţipiile“ lor de la Braşov. „Independenţa adminis­trativă şi legislativă“ şi „nea­mestecul“ nici unei puteri din­­afară este cuprinsul primului punct din Proclamaţia program a revoluţionarilor din Ţara Ro­mânească. Revoluţia de la 1848 a fost înfrîntă prin unirea forţe­lor represive externe, ţariste şi otomane, cu cele retrograde din interior. Nu au putut fi însă în­­frunte marile idei şi idealuri proclamate de revoluţie: drepta­te, libertate, unitate şi indepen­denţă. Aceste idei au continuat să trăiască, să fie vii şi puterni­ce nu numai în gîndul şi fapta cărturarilor români, ci, deopotri­vă, în mintea şi inima milioane­lor de ţărani, meseriaşi şi mun­citori, a cercurilor boierimii şi burgheziei progresiste. Toţi dim­preună au făcut eforturi pentru unitate naţională. Rolul acestor eforturi şi vreri, sacrificii şi jertfe a fost Unirea de la 1859, un act revoluţionar, opera între­gului popor român, animat de patriotism, generos şi sincer, do­ritor de a fi unit într-o singură ţară, independentă şi suverană. Dar Unirea din 1859 n-a fost decit momentul declanşator al u­­nui amplu proces istoric, o eta­pă pe drumul dezvoltării statu­lui naţional român modern, pre­ludiu al luptei pentru indepen­denţă. Dacă în 1859, românii dăduseră măsura patriotismului lor şi a capacităţii lor de dărui­re, în 1877 şi 1878­ ei au demon­strat şi aceste calităţi, dar şi e­­nergia şi spiritul de jertfă al ti­nerei armate naţionale. Prin campania de la sudul Dunării, românii au arătat lumii în­tregi că ştiu să moară pentru li­bertatea patriei lor, dar mai a­ Ies că erau în stare să şi învingă. In etapa care a urmat cuceri­rii neatîrnării, procesul de con­solidare a României a continuat, stimulat de noul statut interna­ţional al ţării. Totodată, în pro­vinciile supuse încă dominaţiei străine lupta de eliberare s-a in­tensificat. Ca o expresie a aces­teia, dar totodată ca act de în­semnătate europeană, Memoran­dumul transilvănenilor a dat ex­presie ardentei dorinţe de elibe­rare a românilor de dincolo de hotarele României din acea vre­me. Nici Ţara nu stătea nepăsă­­toare, şi alcătuirea Ligii cultura­le ca şi susţinuta ei activitate au ilustrat hotărîrea ca ultimele ho­tare dintre români să fie înlătu­rate şi ca visul unităţii statale depline să fie realizat. Anul 1918 ne apare, în conse­cinţă, ca urmare firească a rea­lizărilor etapelor de făurire a statului naţional care-l preceda­seră. De fapt, desăvîrşirea unifi­cării statale a constituit impe­rativul etapei finale a procesu­lui de făurire a României mo­derne. Tot pentru a grăbi aceas­tă unificare a românilor a avut loc şi participarea României la primul război mondial. Româ­nia n-a urmărit atunci, cum n-a urmărit niciodată, ţeluri anexio­niste. N-a vrut să ia ceea ce nu i se cuvenea. Ea s-a alăturat pu­terilor care îi făgăduiau în mai mare măsură împlinirea aspira­ţiilor naţionale de unitate. In a­­ceastă lumină trebuie văzută participarea armatei române la marea conflagraţie. Ostaşii şi o­­fiţerii români s-au integrat lup­tei, au dat dovadă de mare vi­tejie şi sacrificiu la Mărăşti, Mă­­răşeşti şi Oituz, avînd în gînd, în sfîntul sentiment patriotic de­săvîrşirea unităţii patriei, pentru a-i apăra şi consolida indepen­denţa, pentru a-şi apăra naţiunea şi drepturile ei. Atunci cînd marile imperii se prăbuşeau, cînd pe ruinele lor popoarele oprimate şi subjugate de imperii se ridicau şi-şi cereau legitimul drept la libertate, cînd revoluţia îşi făcea ascultat puter­nicul glas, românii din teritoriile supuse dominaţiei străine s-au ri­dicat luptînd pentru desăvîrşirea unificării statale a naţiunii lor. La 1 Decembrie 1918, în Marea adunare de la Alba Iulia,­ peste 100.000 de oameni, într-un gînd şi o voinţă au reeditat, în noi şi mai mari dimensiuni, adunarea de la Blaj din 1848 şi au dat un conţinut concret strigătului ţără­nimii paşoptiste „Noi vrem să ne unim cu Ţara“. întreg anul 1918, an al cuceri­rilor româneşti, nu poate fi înţe­les rupt de contextul său istoric şi mai ales dezlipit de rădăcinile istorice. România desăvîrşită în hotarele ei naţionale, n-a fost rezultanta doar a unui an de lup­te şi jertfe a românilor, ci rezul­tanta firească a unor trăsături definitorii milenare ale poporu­lui român, concretizarea istorică a faptei lui Mihai Viteazul, înco­ronarea unui amplu proces isto­ric, inaugurat cu mai mult de un secol în urmă, desăvîrşirea pe un plan superior a luptei pentru Unirea principatelor, consecinţa consolidării statului naţional prin reforme modernizatoare, ca şi a cuceririi independenţei. De­, Săvîrşirea statului naţional uni­tar român a fost o împlinire în­delungat aşteptată, ale cărei ră­dăcini milenare se pierd, ca şi istoria românilor şi înaintaşilor lor, în negura veacurilor şi-şi gă­seşte deplina justificare în min­tea, fapta­­ şi voinţa poporului român. Făurirea statului naţional uni­tar român a dat un puternic im­puls dezvoltării social-economice, politice şi culturale a naţiunii ro­mâne, a creat cadrul propice pentru manifestarea tot mai lar­gă a capacităţilor sale creatoare, a aspiraţiilor sale spre progres. Au fost necesare încă numeroase eforturi şi bătălii sociale, au tre­buit învinse încă mari piedici şi dificultăţi, au devenit inevita­bile grele privaţiuni şi sacrificii pentru ca poporul român să se poată bucura din plin de roade­le dezvoltării patriei sale unite, de atributele suveranităţii şi in­dependenţei sale naţionale. A re­venit Partidului Comunist Ro­mân misiunea istorică de a con­duce masele populare la victoria finală în lupta pentru eliberare socială şi naţională, pentru asi­gurarea unei vieţi prospere, demne, fericite. Socialismul a conferit statului naţional român adevăratele sale valenţe social-economice, politice şi culturale, a făcut posibilă re­zolvarea justă a problemei naţio­nale, înfăptuirea egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţio­nalitate, a dat forţă şi stabilitate atributelor suveranităţii şi inde­pendenţei naţionale, ridicînd pe culmi tot mai înalte prestigiul internaţional al României, înfăp­tuim Programul Partidului Co­munist Român de făurire a so­cietăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a pa­triei spre comunism, poporul ro­mân este conştient de obligaţia sa de căpetenie de a consolida pe mai departe opera înaintaşilor, de a se opune cu hotărîre orică­ror tentative de ştirbire a suve­ranităţii, independenţei şi inte­grităţii teritoriale a României, de a nu-şi precupeţi eforturile pen­tru, asigurarea înfloririi ei pe mai departe. Sub conducerea Partidului Co­munist Român, care a orientat ţara noastră pe calea unor înnoi­toare prefaceri, oamenii muncii, fără deosebire ,de naţionalitate, îşi intensifică eforturile construc­tive, adăugind noi cărămizi la e­­dificiul de granit al statului ro­mân. Strîngîndu-şi şi mai mult rîndurile în jurul partidului, al secretarului său general, tovară­şul Nicolae Ceauşescu, ei sînt ferm hotărîţi să facă totul pen­tru asigurarea unui viitor strălu­cit patriei lor socialiste, pentru afirmarea pe mai departe a Ro­mâniei în rîndurile naţiunilor li­bere ale planetei. In memorabila zi de la 1 Decembrie 1918, cei peste 100.000 de români, adunaţi din toate ţinuturile de peste munţi, la Alba Iulia, pe Cîm­­pul lui Horea, şi constituiţi în Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, au adoptat istorica declaraţie care cuprindea, în chiar pri­mul articol, ţelul de secole urmărit: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Tran­silvania şi Banat... adunaţi prin reprezentanţii lor îndrep­tăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor români şi a tu­turor teritoriilor locuite de dînşii cu România“. „Realizarea statului naţio­nal unitar este rezultatul u­­nui lung proces istoric, expre­sia unei necesităţi logice — sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. Actul unirii nu este o întîmplare, rezultatul unor momente conjuncturale, ci rodul luptei maselor largi populare, hotărîte să facă to­tul pentru a se uni într-un stat unitar, conştiente că nu­mai în acest fel îşi puteau deschide calea spre progres, spre afirmarea, cu drepturi e­­gale, în rîndul celorlalte po­poare di naţiuni ale lumii“. ♦ STEAUA ROȘIE PAGINA 3 Strins unit in jurul Partidului Comunist Român, al secre­tarului său general, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, între­gul nostru popor, printr-o unanimă angajare, în spiritul celui mai fierbinte patriotism, îşi consacră toate forţele, întreaga ca­pacitate creatoare transpunerii în viaţă a Programului parti­dului­ de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintării României spre comunism, obţinerii unor noi şi tot mai mari succese în înfăptuirea istoricelor hotărîri ale Congresului al XII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului. „Putem spune cu deplină satisfacţie — sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — că în condiţiile socialismului s-au asigurat consolidarea şi creşterea fără precedent a forţei sta­tului nostru unitar, realizarea adevăratei unităţi sociale şi po­litice a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionali­tate, a întregului nostru popor, pe baza aceloraşi interese şi aspiraţii supreme, a dreptului de a fi deplin stăpîn pe desti­nele sale, de a-şi făuri în mod conştient viitorul liber, socia­list şi comunist“. CIJ A • • J» * • ■ prinşi uniţi in jurul partidului (Urmare din pag. I) conducerea comuniştilor, po­porul a înscris pagini nepieri­toare în lupta pentru liberta­tea şi suveranitatea patriei, a înfăptuit revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 Au­gust 1944, care a inaugurat o e­­ră nouă pentru poporul nostru. Perioada inaugurată de Con­gresul al IX-lea al partidului a ridicat pe trepte înalte unita­tea naţională a poporului. Politi­ca profund patriotică, populară, promovată în această perioadă a ridicat la cota cea mai înaltă u­­nitate a poporului în jurul par­tidului. In această epocă, apre­ciată cu adevărat cea mai rod­nică din istoria ţării, România a făcut un salt în timp, astfel in­cit întreaga sa capacitate indus­trială a crescut de aproape 54 de ori în 1983 faţă de 1938. Sub conducerea preşedintelui Nicolae Ceauşescu ţara a comprimat tim­pul, obţinînd progrese pentru care altor state le-a fost necesa­ră o perioadă de 2—3 ori mai mare. Relevăm la a 65-a aniversare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, strălucitele cuceriri ale po­porului în întărirea statului so­cialist, în consolidarea coeziunii dintre partid şi stat, dintre stat şi societate, dintre stat şi de­mocraţie, statul democraţiei mun­citoreşti revoluţionare afirmîn­­du-se ca un­ puternic liant al u­­nităţii de acţiune a întregului popor în înfăptuirea politicii partidului de edificare a socia­lismului şi comunismului. Toc­mai în climatul indestructibilei unităţi se făureşte, se amplifică permanent forţele de producţie, se dezvoltă creaţia liberă a mi­lioane de oameni. Istoria a dovedit că uniţi cu adevărat nu pot fi decit cei ce sunt egali cu adevărat. Dacă tot ce am înfăptuit şi înfăptuim în România socialistă constituie re­zultatul activităţii eroice a oa­menilor muncii români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, strins uniţi în jurul partidului, al secretarului său general, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, este şi pentru că toţi fiii ţării, fără deosebire de naţionalitate, se bu­cură de condiţii egale de mun­că şi viaţă, de pregătire şi afir­mare a personalităţii, de un ca­dru democratic al creaţiei lor materiale şi spirituale. Filele epopeii unităţii ne în­făţişează astfel un drum glorios, o societate în care idealul unită­ţii naţionale, adevărată cheie de boltă a istoriei poporului, s-a împlinit pe toate planurile eco­­nomico-sociale. Acum noi gene­raţii sunt chemate să aşeze noi cărămizi la acest mare edificiu al progresului patriei, astfel in­cit toate energiile să se unească spre ţelul suprem — o Româ­nie liberă şi prosperă, puternică, stimată şi apreciată, care urcă cu vigoare spre comunism. însu­­fleţitoarele chemări ale preşedin­telui Nicolae Ceauşescu la mun­că rodnică în folosul ţării şi răs­punsul nostru hotărît sînt te­meiurile viitorului comunist, spre care aspirăm şi înaintăm sub flamurile tricolore şi purpurii.­­

Next