Steaua Roşie, decembrie 1983 (Anul 34, nr. 284-310)
1983-12-01 / nr. 284
----------------65 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NATIONAL UNITAR ROMÂN___________ UNIŢII URCĂM SUB FLAMURI DE PARTID Făurirea statului naţional unitar român — operă a întregului popor (Urmare din pag. I) Ideea era cuprinsă In Protocolul de la Blaj din 3/15 mai 1848. Asemenea planuri nu se mărgineau doar la un cerc restrîns de revoluţionari şi gînditori, ci cuprinsese masele largi ale poporului, care, atunci la Blaj, şi-au exprimat dorinţa şi voinţa în exclamaţia „Noi vrem să ne unim cu ţara", într-o „republică românească a Daciei“. Problema unirii şi independenţei se găseşte la loc de frunte şi în programele revoluţionare din Moldova şi Ţara Românească. „Unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatîrnat românesc“ proclamau revoluţionarii moldoveni în „Prinţipiile“ lor de la Braşov. „Independenţa administrativă şi legislativă“ şi „neamestecul“ nici unei puteri dinafară este cuprinsul primului punct din Proclamaţia program a revoluţionarilor din Ţara Românească. Revoluţia de la 1848 a fost înfrîntă prin unirea forţelor represive externe, ţariste şi otomane, cu cele retrograde din interior. Nu au putut fi însă înfrunte marile idei şi idealuri proclamate de revoluţie: dreptate, libertate, unitate şi independenţă. Aceste idei au continuat să trăiască, să fie vii şi puternice nu numai în gîndul şi fapta cărturarilor români, ci, deopotrivă, în mintea şi inima milioanelor de ţărani, meseriaşi şi muncitori, a cercurilor boierimii şi burgheziei progresiste. Toţi dimpreună au făcut eforturi pentru unitate naţională. Rolul acestor eforturi şi vreri, sacrificii şi jertfe a fost Unirea de la 1859, un act revoluţionar, opera întregului popor român, animat de patriotism, generos şi sincer, doritor de a fi unit într-o singură ţară, independentă şi suverană. Dar Unirea din 1859 n-a fost decit momentul declanşator al unui amplu proces istoric, o etapă pe drumul dezvoltării statului naţional român modern, preludiu al luptei pentru independenţă. Dacă în 1859, românii dăduseră măsura patriotismului lor şi a capacităţii lor de dăruire, în 1877 şi 1878 ei au demonstrat şi aceste calităţi, dar şi energia şi spiritul de jertfă al tinerei armate naţionale. Prin campania de la sudul Dunării, românii au arătat lumii întregi că ştiu să moară pentru libertatea patriei lor, dar mai a Ies că erau în stare să şi învingă. In etapa care a urmat cuceririi neatîrnării, procesul de consolidare a României a continuat, stimulat de noul statut internaţional al ţării. Totodată, în provinciile supuse încă dominaţiei străine lupta de eliberare s-a intensificat. Ca o expresie a acesteia, dar totodată ca act de însemnătate europeană, Memorandumul transilvănenilor a dat expresie ardentei dorinţe de eliberare a românilor de dincolo de hotarele României din acea vreme. Nici Ţara nu stătea nepăsătoare, şi alcătuirea Ligii culturale ca şi susţinuta ei activitate au ilustrat hotărîrea ca ultimele hotare dintre români să fie înlăturate şi ca visul unităţii statale depline să fie realizat. Anul 1918 ne apare, în consecinţă, ca urmare firească a realizărilor etapelor de făurire a statului naţional care-l precedaseră. De fapt, desăvîrşirea unificării statale a constituit imperativul etapei finale a procesului de făurire a României moderne. Tot pentru a grăbi această unificare a românilor a avut loc şi participarea României la primul război mondial. România n-a urmărit atunci, cum n-a urmărit niciodată, ţeluri anexioniste. N-a vrut să ia ceea ce nu i se cuvenea. Ea s-a alăturat puterilor care îi făgăduiau în mai mare măsură împlinirea aspiraţiilor naţionale de unitate. In această lumină trebuie văzută participarea armatei române la marea conflagraţie. Ostaşii şi ofiţerii români s-au integrat luptei, au dat dovadă de mare vitejie şi sacrificiu la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, avînd în gînd, în sfîntul sentiment patriotic desăvîrşirea unităţii patriei, pentru a-i apăra şi consolida independenţa, pentru a-şi apăra naţiunea şi drepturile ei. Atunci cînd marile imperii se prăbuşeau, cînd pe ruinele lor popoarele oprimate şi subjugate de imperii se ridicau şi-şi cereau legitimul drept la libertate, cînd revoluţia îşi făcea ascultat puternicul glas, românii din teritoriile supuse dominaţiei străine s-au ridicat luptînd pentru desăvîrşirea unificării statale a naţiunii lor. La 1 Decembrie 1918, în Marea adunare de la Alba Iulia, peste 100.000 de oameni, într-un gînd şi o voinţă au reeditat, în noi şi mai mari dimensiuni, adunarea de la Blaj din 1848 şi au dat un conţinut concret strigătului ţărănimii paşoptiste „Noi vrem să ne unim cu Ţara“. întreg anul 1918, an al cuceririlor româneşti, nu poate fi înţeles rupt de contextul său istoric şi mai ales dezlipit de rădăcinile istorice. România desăvîrşită în hotarele ei naţionale, n-a fost rezultanta doar a unui an de lupte şi jertfe a românilor, ci rezultanta firească a unor trăsături definitorii milenare ale poporului român, concretizarea istorică a faptei lui Mihai Viteazul, încoronarea unui amplu proces istoric, inaugurat cu mai mult de un secol în urmă, desăvîrşirea pe un plan superior a luptei pentru Unirea principatelor, consecinţa consolidării statului naţional prin reforme modernizatoare, ca şi a cuceririi independenţei. De, Săvîrşirea statului naţional unitar român a fost o împlinire îndelungat aşteptată, ale cărei rădăcini milenare se pierd, ca şi istoria românilor şi înaintaşilor lor, în negura veacurilor şi-şi găseşte deplina justificare în mintea, fapta şi voinţa poporului român. Făurirea statului naţional unitar român a dat un puternic impuls dezvoltării social-economice, politice şi culturale a naţiunii române, a creat cadrul propice pentru manifestarea tot mai largă a capacităţilor sale creatoare, a aspiraţiilor sale spre progres. Au fost necesare încă numeroase eforturi şi bătălii sociale, au trebuit învinse încă mari piedici şi dificultăţi, au devenit inevitabile grele privaţiuni şi sacrificii pentru ca poporul român să se poată bucura din plin de roadele dezvoltării patriei sale unite, de atributele suveranităţii şi independenţei sale naţionale. A revenit Partidului Comunist Român misiunea istorică de a conduce masele populare la victoria finală în lupta pentru eliberare socială şi naţională, pentru asigurarea unei vieţi prospere, demne, fericite. Socialismul a conferit statului naţional român adevăratele sale valenţe social-economice, politice şi culturale, a făcut posibilă rezolvarea justă a problemei naţionale, înfăptuirea egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, a dat forţă şi stabilitate atributelor suveranităţii şi independenţei naţionale, ridicînd pe culmi tot mai înalte prestigiul internaţional al României, înfăptuim Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a patriei spre comunism, poporul român este conştient de obligaţia sa de căpetenie de a consolida pe mai departe opera înaintaşilor, de a se opune cu hotărîre oricăror tentative de ştirbire a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României, de a nu-şi precupeţi eforturile pentru, asigurarea înfloririi ei pe mai departe. Sub conducerea Partidului Comunist Român, care a orientat ţara noastră pe calea unor înnoitoare prefaceri, oamenii muncii, fără deosebire ,de naţionalitate, îşi intensifică eforturile constructive, adăugind noi cărămizi la edificiul de granit al statului român. Strîngîndu-şi şi mai mult rîndurile în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ei sînt ferm hotărîţi să facă totul pentru asigurarea unui viitor strălucit patriei lor socialiste, pentru afirmarea pe mai departe a României în rîndurile naţiunilor libere ale planetei. In memorabila zi de la 1 Decembrie 1918, cei peste 100.000 de români, adunaţi din toate ţinuturile de peste munţi, la Alba Iulia, pe Cîmpul lui Horea, şi constituiţi în Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, au adoptat istorica declaraţie care cuprindea, în chiar primul articol, ţelul de secole urmărit: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania şi Banat... adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România“. „Realizarea statului naţional unitar este rezultatul unui lung proces istoric, expresia unei necesităţi logice — sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. Actul unirii nu este o întîmplare, rezultatul unor momente conjuncturale, ci rodul luptei maselor largi populare, hotărîte să facă totul pentru a se uni într-un stat unitar, conştiente că numai în acest fel îşi puteau deschide calea spre progres, spre afirmarea, cu drepturi egale, în rîndul celorlalte popoare di naţiuni ale lumii“. ♦ STEAUA ROȘIE PAGINA 3 Strins unit in jurul Partidului Comunist Român, al secretarului său general, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, întregul nostru popor, printr-o unanimă angajare, în spiritul celui mai fierbinte patriotism, îşi consacră toate forţele, întreaga capacitate creatoare transpunerii în viaţă a Programului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintării României spre comunism, obţinerii unor noi şi tot mai mari succese în înfăptuirea istoricelor hotărîri ale Congresului al XII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului. „Putem spune cu deplină satisfacţie — sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — că în condiţiile socialismului s-au asigurat consolidarea şi creşterea fără precedent a forţei statului nostru unitar, realizarea adevăratei unităţi sociale şi politice a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, a întregului nostru popor, pe baza aceloraşi interese şi aspiraţii supreme, a dreptului de a fi deplin stăpîn pe destinele sale, de a-şi făuri în mod conştient viitorul liber, socialist şi comunist“. CIJ A • • J» * • ■ prinşi uniţi in jurul partidului (Urmare din pag. I) conducerea comuniştilor, poporul a înscris pagini nepieritoare în lupta pentru libertatea şi suveranitatea patriei, a înfăptuit revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944, care a inaugurat o eră nouă pentru poporul nostru. Perioada inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului a ridicat pe trepte înalte unitatea naţională a poporului. Politica profund patriotică, populară, promovată în această perioadă a ridicat la cota cea mai înaltă unitate a poporului în jurul partidului. In această epocă, apreciată cu adevărat cea mai rodnică din istoria ţării, România a făcut un salt în timp, astfel incit întreaga sa capacitate industrială a crescut de aproape 54 de ori în 1983 faţă de 1938. Sub conducerea preşedintelui Nicolae Ceauşescu ţara a comprimat timpul, obţinînd progrese pentru care altor state le-a fost necesară o perioadă de 2—3 ori mai mare. Relevăm la a 65-a aniversare a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, strălucitele cuceriri ale poporului în întărirea statului socialist, în consolidarea coeziunii dintre partid şi stat, dintre stat şi societate, dintre stat şi democraţie, statul democraţiei muncitoreşti revoluţionare afirmîndu-se ca un puternic liant al unităţii de acţiune a întregului popor în înfăptuirea politicii partidului de edificare a socialismului şi comunismului. Tocmai în climatul indestructibilei unităţi se făureşte, se amplifică permanent forţele de producţie, se dezvoltă creaţia liberă a milioane de oameni. Istoria a dovedit că uniţi cu adevărat nu pot fi decit cei ce sunt egali cu adevărat. Dacă tot ce am înfăptuit şi înfăptuim în România socialistă constituie rezultatul activităţii eroice a oamenilor muncii români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, strins uniţi în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este şi pentru că toţi fiii ţării, fără deosebire de naţionalitate, se bucură de condiţii egale de muncă şi viaţă, de pregătire şi afirmare a personalităţii, de un cadru democratic al creaţiei lor materiale şi spirituale. Filele epopeii unităţii ne înfăţişează astfel un drum glorios, o societate în care idealul unităţii naţionale, adevărată cheie de boltă a istoriei poporului, s-a împlinit pe toate planurile economico-sociale. Acum noi generaţii sunt chemate să aşeze noi cărămizi la acest mare edificiu al progresului patriei, astfel incit toate energiile să se unească spre ţelul suprem — o Românie liberă şi prosperă, puternică, stimată şi apreciată, care urcă cu vigoare spre comunism. însufleţitoarele chemări ale preşedintelui Nicolae Ceauşescu la muncă rodnică în folosul ţării şi răspunsul nostru hotărît sînt temeiurile viitorului comunist, spre care aspirăm şi înaintăm sub flamurile tricolore şi purpurii.