Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)

1856-07-24 / nr. 49

jai­­­a D­eji lu­i mmn - -pe----­­fluei; ese de șei oghi­re sertemana, Maștia, Loia si Sambata. Deressele telergafee se imrag ta­rghin Valetine atgaoghinate. Abonamentul se fase in Lauci la tute Cugăghiile, in pnavritii la sominionegi. In v­api Incmeriulți­re pan­anp este de pșgei galeni, ui­re­șii sunt 30 lei, rosta franeo. - Câandiii de spu si in tipge se plătesse unn leu. - Administeatia si esreditia sunt în ANOGEI. e sompun spte anongini un be­rghiimebsi. Legânda antoghini numele sen­sa ghemm­ea sfinte numai Cedasnei, palauunii Academiei in spitele gerou, Rrofenoghini Seamati- ooruii­­ si la Pelgagul Ioanidi. - -. . - e. lM . .. .. 55-55 PRINCIPATELE. - -­­- IAȘII 24 IUMIV. Eată trecute patru luni de zile în ca­­pătu. de căndu s'au închietu tratatul de Pa­­risu, și încă în principatele romane nu s'au înălțatu unu rostu ca acela care să spuie tuturoru, cu putere, despre bine­fa­­cerile ce au să se reverse asupra țeriloru acestora în urmarea păcei din 18 Martie. Noi amu zis'o curatu, la începutul lunei acesteia:­­ Poporul țeriloru acestora, mul­­țimea neînțelegătoare așteaptă de acumu îna­­inte unu cuvăntu cu putere de la Eu­­ropa, și de la Turd­ea o siguranță mai bu­­nă pentru viitoru”­­ Atunci amu fostu zisu încă, în presimțirea guvernului ce era să vie pe urma guvernului Com­nului Gr. Ghici, că acelu guvernu transitoriu nu va ave totă pu­­terea de cătu pentru a ține liniștea ma­­terială în țeară. Acumu, căndu ează este pusă în lucrare acea mașină a cărmuirei de transiție prevăzută prin congresul de Pa­­risu. - căndu în țeara aceasta domnește de la sine cea mai adăncă liniște, căndu știmu că de asemine și în țeara­ Romănească s'au făcutu aceeași prefacere de cărmuire și totu spre același sfărșitu, -acumu earăși ziceșu, că poporul țeriloru acestora totu încă așteaptă unu cuvăntu cu putere. Noi amu arătatu nu demultu aice acea ra­­ză de măngăiere ce amu zăritu în celu de pe urmă ofisu al Don­nului Gre. Ghici adre­­satu e cătră țeară, în minutul scoborirei sale din scaunul Domniei. Amu arătatu de asemine ceea ce ni s'au părutu însemnătoru, în privirea aceasta, în chiar mesagiul adre­­satu sfatului cărmuitoru de cătră noul șefu vremelnicu al ocărmuirei de față, Ess. La locoțiitorul de Domnie., Cu toate aceste, totu simțimu și resemțimu că în inima rei,­­acolo unde dorul și setea despre mai bine sântu mai mari,­­cuvintele de încre­­tratatul de Parisu ca principete a­le Du­­nărei. Așa, Dopoul Serbiei au rostitu că­­tră țeara sa acelu cuvăntu cu putere străbate dreptu la inima unui poporu. Iar la poi... undeleste cuvăntul? unde e­­ste puterea? Pe căndu Domnul Sergiei cor­­bia și respira, ”frațiloru sei", ceea ce au căștigatu Serbiea prin tratatul de Parisu, pe atunci, de ceasta parte a Dunărei, Dom­­­ul țerei-Romănești medita poate Ofisul seu de la Pitești (25 iunie); iar Domnul țe­­rei- Moldovei își aștepta oara desărcipă­­rei sale. Dacă amu vre să:„spunemu aice causele unui așa însemnătoru și durerosu mutismu politicu ce este de ceasta parte a Dunărei, amu trebui să vorbimu despre stabilitatea și unitatea guvernului principateloru­­ care ne lipsește din vechiu; despre deșteptarea na­­țională în poporul de țeară­­ care ne lip­­sește încă, despre acele virtuți cetățe­­nești, cu care își laudă Dom­ul Sărbescu și de care pre noi ne au lipsitu sistema guverneloru trecute, cu unu cuvăntu, amu trebui să vorbimu despre acelu simțu poli­­ticu de care nici chiar simpla provincie a Mol­­dovei nu mai poate remăne îndelungu lipsi­­tă, precumu este. Pe cătu au fostu de ma­­re în publicu mulțemirea pentru cele ce au zisu Domnul Serbiei supușiloru sei, pe atătu noi amu resimțitu durerosu acelu eco care trebuia să pătrundă aice, de dincolo de Dunăre, prin gazeta Sărbească! Dacă prin firmanul împărătescu din jumă­­tatea lunei Zerlhade se recomandă nepăr­­tinirea guvernului nostru de acumu, care în­­semnează aceasta că tratatul de Parisu nu se cade a se proclama și a se respira oficialu aice? Firmanul împărătescu pominește de stipulații, și de înființarea cărmuirei de acumu în urmarea aceloru stipulații; vor­­bește de îmbunătățirea reglementeloru și complectarea loru cu unu chipu priinciosu pen­­tru binele locuitoriloru; de desbateri pă­­trunzătoare pentru a asigura terei legi fun­­damentale; de cercetarea dorințiloru lo­­cuitoriloru asupra îmbunătățiriloru lăuntrice a țerei; și altele, și altele, care toate, pentru a fi de toți înțelese, au trebuință de a fi respirate prin unu rostu cu putere, prin chiar'rostul autorităței supreme a țe­­rei. Oare mulțimea locuitoriloru, cea greu­­­­înțelegătoare, înțeles'au acumu împărăte­­știle cuvinte, eșite din canțeleria M. Sale Sultanului? În îndoiala în care ne aflămu, despre aceasta, dorimu și ceremu, pentru poporul nostru, unu cuvăntu cu putere re­­spirătoru legăturiloru pă cei de Parisu­l­­Brucsela, capitala Belgiei, au serbatu în trecutele zile, în mijlocul unei mulțimi ne­­numerate, a douăzeci și cincea aniversară a suitei regelui Leopold I pe tronul din nou creatu în 1831. Capitala întreagă au fostu împodobită cu decorații, cu arce de triumfu, cu transparente, cu ghirlande, cu amfiteatre. O învinșie, de care cu greu­­ și ar face ci­­neva o idee, au predomnitu în populație. În */, Dh­, la ameazăzi și jumătate, regele au făcutu o întrare triumfală în Bruesela. Membrii ce mai trăescu încă din e congresul naționalu', carele la 1830 și 1831 au organisatu statul Belgiei și carii acumu sântu numai în număru de șasezeci și cinci, îl așteptau pe piața regească, pe aceleși trepte, unde, cu douăzeci și cinci de ani mai înainte, ei iau primitu jurământul constitu­­ționalu. D. Baron de Gherlah, vechiul presi­­dentu al congresului, au adresatu regelui ur­­mătorul cuvăntu: „SRE, „Sântu douăzeci și cinci de ani astăzi, de căndru congresul naționalu au primitu, în nurmele nației, jurământul Maiestății Vostre de a păzi constituția și legile popurului belgicu, și de a păstra inte­­gritatea teritoriului. „Aceiași bărbați, carii fură martori acestei fă­­găduinți sole­mnele, vinu astăzi a mărturisi în fa­­ța cerului că Maiestatea Voastră ați ținutu toate aceste făgăduinți, și că ați întrecutu toate spe­­ranțel noastre. „Națiea întreagă Vă mărturisește aceasta as­­tăzi: u­oi n'ați călcatu o singură din legile ei. Voi n'ați atacatu nici una din libertățile noastre. Noi n'ați datu celui mai micu dintre noi vre­unu motivu de dreaptă tănguire. „Întru aceasta toate neînțălegerile se facu ne­­văzute; întru aceasta sântemu toți uniți. Noi n'a­­vemu de cătu o inimă, de cătu aceiași iubire pen­­tru rege și pentru patrie. În mijlocul comoții­­loru ce au sguduitu Europa, noi amu arătatu lu­­mii rarul fenomenu de o înțălegere deplină în­­tre populu și între regele seu, înțălegere în­­tărită prin respectu și prin stimă; unu populu adăncu însuflatu de simtimentul religiosu și mo­­ralu; unu principe înțăleptu, iscusitu și împă­­cătoru, carele, în mijlocul opiniiloru celora mai deosebite, au știutu a'și păstra respectul tutulo­­ru, în Belgia și în străinătate. „Aceasta au fostu priveliștea ce noi amu în­­fățișatu lumii; și noi avemu speranța că edifi­­ciul rădicatu de cătră noi, și consolidatu de că­­tră Voi va fi statornicu pentru deapururea. „Toți membrii congresului naționalu sântu a­­dăncu uimiți, regăsindu vă în acestași locu, spre a Vă saluta în numele acei vechi adunări de na­­trioți curagioși carii au făcutu Belgia ce o vedemu astăzi. „Ființa Vostră, Sire, ne readuce aminte suveni­­rea acei mare zile. Tote inimile resuflă speran­­ța și bucuriea. Aceleși aclamații ne respund­ din toate orașele, căci ideea acestei serbări este, mai presus de tote, populară. „Glasul poporului Vă zice astăzi că, după Dum­­nezeu, Voi sînteți acela carele au­ contrebuitu mai multu spre a ne face fericiți. „Nu ne remăne de cătu de a mulțămi ceriului, în numele patriei, că V'au păstratu iubirei noastre, și a'l ruga ca să Vă deie încă o lungă domnie spre a întări viitorul țerii, și a servi de pildă tine­­re­­din țare pentru niște zile mai bune, pentru unu viitoru mai ferice, n'au pătrunsu, nici au străbătutu încă. Cetitorii noștri au simțitu de bună samă o mare mulțemire cetindu proclamațiea Dom­­nului sărbescu, acelui adevăratu Domnitoru naționalu, care vorbindu supușiloru sei și numește ”frați' ai sei. În proclamație­­sa din 23 Iunie, M. Sa Alecsandru Clid- Gheorghievici au atinsu și despre principatele romăne - Moldova și țeara Romănească -ca de niște țeri împreună-partașe cu patire a­tingătoare de noi, sa la bine-facerile revărsate asupră-le prin Pezi Stfoa de Margțt 17 Iuli.

Next