Teatrul azi, 2013 (Anul 14, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 1-2 - 2

2 Mugur ISĂRESCU Guvernatorul Băncii Naţionale a României Domnule Director General al Teatrului Naţional, Dragi actori, regizori şi manageri, Doamnelor şi Domnilor, Petrecem împreună, aici, în Sala „Mitiţă Constantinescu“ a Băncii Naţionale, o seară pe care îmi place s-o numesc specială. O seară aniversară. Se împlinesc, în acest decembrie, o sută şaizeci de ani de la prima reprezenta­ţie a Naţionalului­ A Teatrului cel Mare din Bucureşti, cum s-a numit la întemeiere. De ce sărbătorim acest moment aniversar la Banca Naţională? Motivele sunt numeroase, între care amintesc prietenia statornicită între cele două instituţii ale României moderne. Dar, astăzi, voi evoca un alt motiv, pe acela că ambele instituţii, Teatrul Naţional şi Banca Naţională, au fost întemeiate în aceeaşi epocă luminoasă a istoriei poporului român - a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Teatrul Naţional şi Banca Naţională au putut să apară atunci fiindcă istoria adunase laolaltă oameni providenţiali, evenimente cardinale şi fapte de excepţie, configurând astfel o epocă pe cât de luminoasă, pe atât de reverberantă în memoria viitorimii. Şi nu exagerez în niciun fel dacă afirm că România modernă, aşa cum o cunoaştem, s-a conturat în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, începând cu anul 1852, când se năştea Teatrul cel Mare de la Bucureşti, continuând cu 1880 - anul naşterii Băncii Naţionale şi cu 1881, când ţara noastră a devenit regat. De-a lungul celor 160 de ani, pe prima scenă a ţării s-au dezlănţuit energii creatoare puternice; au avut loc evenimente teatrale memorabile, la un nivel valo­ric comparabil cu al celor mai mari scene ale lumii; s-au afirmat mari actori, regi­zori, manageri şi s-au născut roluri memorabile. A fost marcat, în acel timp, un important capitol al culturii române. Am scris în prefaţa albumului pe care îl lansăm astăzi, dedicat Teatrului Naţional, repet acum, că încă din anii studenţiei mele, în vremuri ale izolării ţării de dinainte de decembrie '89, Teatrul Naţional s-a afirmat ca o punte solidă care a întreţinut legătura noastră cu lumea. Adaug, aici, în faţa Dumneavoastră, că sin­tagma „rezistenţă prin cultură“, care a făcut epocă înainte de ’89, a fost o realitate proeminentă a acelui timp. Iar Teatrul Naţional era în prima linie a acestei rezis­tenţe. în sălile Naţionalului, publicul uita pentru două-trei ore de amarul vieţii de zi cu zi. Dacă veţi deschide ziarele vremii, pe cele ale anilor ’60 bunăoară, când pro­letcultismul împovăra încă viaţa artistică, veţi vedea că pe Scena Naţionalului, ca de altfel şi pe alte Scene, se jucau piese din marele repertoriu internaţional. Şi astfel, Teatrul Naţional a pregătit momentele de deschidere de după ’89 şi de inte­grare europeană. încă din acei ani grei, Teatrul cel Mare din inima Bucureştilor a dovedit că este deopotrivă Național şi Universal. O dovedește și astăzi cu strălucire. teatrul*

Next