Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)

1853-10-28 / nr. 85

cum cearcă aceea a se apropia de împlinirea prorociei cesta a poetit pișicirea Turciei. Ea muri la a. 1796 de gută, după leșe convulsiuni, ce ținură 36 oire. După ea urmă fiiulu ei povelti, care se amestecă în trebele Europei și influință forte multu asupra revoluțiunei din Franția. Resboiele ce le purtă Rusia în alianță sau de sine cu Franția, pe săntu multu mai cunoscute, decătu ca să ceară trebuința ale mai repeți aici. Atăta însă mai însemnămu, că în bătaia ce o avu Rusia cu Turcia la 1829 era pe aci să se încurce și cu Austria, care nu pote privi cu mănele în sine, scrisă pe poarta cea nouă dela Chersonu „Pe aci e drumulu către Constantinopole.” Însă Rusia în pacea dela Adrianopole 1829 în 14 Septem, luă față moderată, și se mulțemi cu puținu, în speranță, că împregiurări mai favorabili totu îi voru da ei Turcia în mănă, fără a fi silită să se strice cu toate puterile din Europa. Țera și poporulu.. Privire asupra teritoriului. Rusia europeană, de împreună cu Polonia rusită, cuprinde astăzi 75,154 partea asiatică 270,950, iar­ cea din America 17,500 mile pă­­trate, sau ca să vorbimu pe înțelesu, împerăția rusească cuprinde de doue ori atăta locu, câtu Europa întreagă. Ea se învecinează mai cu semă cu marea înghiățată, cu Mongolia chineziască, cu pera chirisiloru, marea caspică, Persia, Turcia, vecini totu unulu ca unulu. Numai în partea apusană se mai apropie în cătva de lumea civilisată, de Suedia și Prusia, de Austria și de provinciele de la Dunărea de giosu, a cărei încurgere în marea neagră se află în a ei domină. De cumva va fi, ca să se mai măriască acestă îm­­perățiă, apoi numai marea negră cu a ei împregiurime pote chiăma luarea aminte a bărbațiloru ei de statu. Rusia este mare, însă numai ca o masă. De aceea aru greși cineva, căndu aru asemă­­nați cu alte țere și state mari din Europa cea cultivată. Partea cea mai mare a pământuriloru ei este pustiă și neroditoar­ă. Clima ei încă este foarte deosebită; de la căldurile cele mai mari se schimbă pănă la ghiață, ce nu se topește nice odată. (va urma.) Monarhia Austriacă. Transilvania, Sibiiu 26 Oct. Despre vama de drumu aflămu cu care a mai împărtăși spre știința publicului încă următoarele date, vama se iea dela trăture cu vite de hamu și de jugu, precum și pentru vite mănate, și în­de obște se iea unu crăițariu de milu pentru fie­care dobitocu înhămatu seu în jugatu, și ziumătate crăițariu de milu 1) pentru fiecare vită grea de mănatu, 2) penru fiecare dobitocu de jugu seu de hamu de că­pu este prinsu și 3) pentru cai de călăritu,­­ Și în sfărșitu cu unu pătrariu de crăițariu de milu pentru fie­care vită de mănatu ușioră. Săublbite trele de minatu se înțelegu caii, boii, taurii, vacele, juncii, catării și măgarii, eră sub ușiore vițăii, oile, caprele și rămătorii. Vama se plătește sosindu la cumpănă, fără a se respecta, că cătu drumu a făcutu cineva. Vama se sea de la granița Ardelu­­lui spre Sibiiu înainte, în direcțiunea contrariă însă după aceea. Vama de podu se măsură după lungimea podului, și la po­­duri preste 40 stănjini de lungi se iea 3 crăițari de fie­care vită înrămată seu înjugată, 1% crăițariu de la fie­care vită încăr­­cată seu de mănatu grea, și crăițariu de fiecare dobitocu de mănatu ușioru. De va fi podulu preste 20 dar mai puținu de 40 stănjini de lungu, atunci se plătește de fie­care vită înhămată sau înjugată 2 cr. de unu dobitocu încărcatu ori de mănatu greu 1 c și de unulu de mănatu ușioru / cr. Unde podulu e mai lungu de 10, și mai scurtu de 20 stănjini, acolo se bea vamă de vită înhămată sau înjugată 1 cr, de una . ori de mănatu grea vr. și de una de mănatu ușiură 7­ cr. vamă. Podurile care p­ au lungime de 10 stăngini, sântu scutite de Carăle cele prieste, care n'au osii de feru și corde, nici au cobere statornice de lemnu ori de pele împreunate cu trăsure plăgiescu numai pe ziumetate fie tua vită fi înjugatăe sâamu și tuvenna. vade se e tineva dela cn. tirea vamei. S.e. Scutite sântu trăsurele de *. cerite îmieru­­țate la susținerea și clădirea drumuriloru, trăsurele preoți­­loru, căndu mergu în vr'o slujbă a dregătoriei, precum ținerea liturgiei, catehisația, cercetarea bolnaviloru, îngroparea mor­­țiloru, trăsurele cu recinșite pentru stingerea focului. Austria. Pănă căndu toată lumea stă cu ochii ațintiți în oriente și așteptă cu inima îndoită deslegarea diferințeloru ru­­so-turcice pe calea păcii, seau și cu sabia în mănă. Franția, ca­­rea pe cum știma aliată cu Anglia vrea să susțină independința și vitregitatea Turciei, cocheteză de altă parte cu Italia. În pri­­vința acesta are O. D. P. din Viena cu data din 2 Noem. e. n. unu articulu, care cam nimerește, ce cugetă Franția, și sună asia: În timpulu culesului ferbe vinulu în buți. De astăzi o lună e­­ste alu 2-le Decembre. Ne potemu dară mira, că Lui Uruiano” ne întreprinde totu feliulu de lucruri. Noi ne amu îndoitu multu timpu despre o adeverată alianță între Franția și Anglia, și o înpărtășire efectivă la unu res­­boiu orientale nu ni se părea cugetabile. Timpii în carii s'au por­­tatu resboie pentru onore au trecutu. Nici unu statu modernu își va seca finanțiele, își va înpiedeca industria, își va pune ju­­nimea înaintea gureloru de tunuri, decă nu va fi legată cu acesta o lipsă, s­au o mare cucerire înaintătoară de interesele imperiu­­lui. Ce feliu de despăgubire să afle Franția în unu resboiu o­­rientale, decă să­ lu poarte pe acesta de laturea și ca aliata An­­gliei? Marea despăgubire naționale cu carea aru potea L. Napo­­leone în astfeliu de casa înbia pe Franția, Belgia, provinciele renane, îi săntu tăiate prin alianța cu Anglia, carea nu aru releda nici odată o creștere a Franției în partea acesta. Decă acuma tocmai alianța engleză împedecă pe împera­­tulu Franțoziloru dela realisarea așia numiteloru idee neapo­­leonide, atunci din altă parte alianța Franției trebuie să pună a­­supra Angliei o îndoită precauțiune, pentru că ea nu se pote spri­­gini pe neegoismulu aliatului seu și unu astfeliu de neegoismu nici nu poate cere Anglia în momentulu, căndu ea însași aduce asu­­pră­ și o bătae de interese. Pănă căndu Anglia nu ție să învie pe Franția cu destulă despăgubire pentru silințele și jertvele sele în casulu eventuale alu unui resboiu europeanu, pănă atunci poate fi alianța amăndurorui gubernieloru numai diplomatică, tim­­porariă, ce nu pote ținea o bătae întregă. Însă cu totulu altfeliu se formează lucrurile cum Anglia și Franția se potu înțelege despre o calculațiune finale, cum va putea stăpânirea britanică zice către cea franțuzească, aceasta sau aceea este partea prăzei rele în casulu unui sfărșitu norocosu, acesta și aceea împ­remăne mie, călătoria regelui Belgiului la Londra în momentulu căndu Anglia și Franția așia de străniu săntu legate, a fostu urmată de o faptă ce ne greșitu, că nu s'a trecutu cu vederea de diplomațiă. D. Carolus, care mai de­unăzi s'a denumitu ambasadore belgianu în Portugalia, dabea a ajunsu în cetatea de portu alu Franției, de unde vre să se înbarce la Lisabona, căndu L. Napoleone și tre­­mise prin telegrafu ordinu a da ambasadorelui belgianu și nevestei sele o corabiă de statu spre dispozițiune, ca să poată face escur­­si unele sele de petrecere pănă va fi acolo după placu. Acestă prevenitoriă atențiune către unu diplomatu de alu doilea rangu, și alu unui statu de alu doile rangu, a unui statu în care mai nainte cu vreo căteva septemăne se luase o pusețiune așia de încor­­dată, în cătu ambasadorele franțuzescu nici s'a arătatu în Bru­­sela la cerimoniele de căsătorie a clironomului coronei, este pre­­l Belgiulu, acesta potemu lua ca securu, nu e acuma puntulu țintei politicei franțuzești, nici granița Rinului nu este. Așeza­­rea de doe castre mari, precum se înștiințează din Parisu nu săntu preșcum proiectate la Lile sau Mețu, ce aru fi o demonstrațiune asupra Belgiului sau Prusiei, ci la Tulonu și Lionu. Tulonulu a­­­rată drumulu de mare către Italia și oriente, Lionulu arată dru­ bă tătoriă la ochi, ca să nu arate o versiune decisivă a politicei de mai nainte.

Next