Telegraful Roman, 1857 (Anul 5, nr. 1-102)
1857-01-02 / nr. 1
hocarea apului eeciul celui nou ne face adesesă cugetăm la curgerea cea repede a anilor, carii cu pași ci se grăbesc a se adânca în nemărginitul ocean al timai Această curgere repede și schimbare obicinuită e o dovadă vie a atorniciei lucrurilor lumeii. Nimic nu e statornic ce se asub soare, toate sânt supuse scimbării și periciunei. Istoria, cea mare a neamurilor, ne arată aprcat, că lumea aceasta enea unui teatru, în care un actor după ce și a jucat rolu tragic sau comic - după cum i sau împărțit de directo- se îndepărtează spre a face loc altuia, așa și pe sena ei, se ivesc neamuri peste nemuri, și venerații tă te gemații spre a face loc c-tora lovesc și după aceea apun iarăși, să pretingă tote aceste omenimea remâne, ea nici odată nu piere- Grămădească se sute peste sute de ani spre a forma mii, toși acea putere minunată, care'i împreună laolaltă pentru a rma un întreg mare, acea putere nu va înceta nici se va nici o odată. Roata cea mare a timpurilor, ce pu e istoria ea ta o omule! e mângăerea precum nici ființa ta. Puterea a scântă și dumnezească, care toate le înviază și le pune în crare, aceasta e ținta ta cea mai de pre urmă, cătră care trec să năzuești, și bucuria, mântuirea și luminrea ta, - acolo se află enigma sosistinței tale! Dumnezeu, Dumnezeu și nimic decât Dumnezeu, pretutindinea lui, carele earăși plutește peste popoare, carele domnește învinge, carele au însuflețit șase mii de ani, - acolo e rea istoriei voastre a muritorilor! Omul din preună cu generațiile lui piere și se veștezește, înomenimea, chipul acel NAL, a lui Dumnezeu, în care luează duhul Celui prea etern, ea remâne și este nemuritoare lenea originei ei. iar muritoriule! aceasta e felicitarea acuma, când anii se adâncă în pemărginitul ocean al timpurilor, unde se culifitează încă înainte de Noe. O re auzi tu, stând pe țărmurile mării, urletul și mugirea amare și neobosită a valurilor? Vezi tu, cum acolo pe orizonii cei grei și întunecați și întind negrele sale aripi vultite asupra oceanului? Tu văzind aceste te cutremuri o muritoriule! Vezi tu tot acolo, după ce s'a deșertat acea vijelie și furnă cumplită, cum roșața ceriului cea purnnită de seara plutește ete luciul apei într'acolo, unde seninul ceriu dă pământului păgasca sa sărutare? Tu te bucuri atunci o militoriule! vezi, cesta e istoria ta! Însă deacă tu nu vezi și nu crezi mai mult dec” în furtușișli vitejie, atunci tu nu înțelegi istoria, nu cuprinzi seculi, nu judeci ani. Tu firul pulberii! Tu însuți ești valul acela r nemărginitul ocean, bătut de creanuri și aruncat chiar din aîncul mării pe deasupra luciului apei, sau strălucit de luminoaraze solare sau de lucirea cea argintie a lunii, însă acest lunic, nu se bate mai departe nici cu un fir de păr și aceste Pioane de valuri, ce se rotogolesc împrejurul tău, nu pot atinge niciodată la țermare fără de voea aceluia, în a căruea mnă se află orcanul și soartea ta. ri pe pământ, voi încă sânteți stăpâniți de această mână. Aceasta e istoria ta, o omule! aceasta e mângăierea ta șepticule; aceasta e luminata o filosofule, aceasta e judecata cou cuceritoriule al lumei și tiraniile, aceasta e prorocia ta o retule, aceasta e atotputernicia ta neputernice muritoriu! În mâna lui Dumnezeu sânt seculii, care înaintea dcelui ce zidit lumea sânt numai secunde,, înaintea aceluea, carele țiie și ție, ființă neînsemnată, un loc hotărât în universul cel re, asemenea soarelui pe bolta ceriului și stelelor pe filament. Mugitoriul e tocmei atunci, i se pare, că timpul tea sosie cu gâtul, tocmai atunci să fii, că vei fii mare, nemăr cuarea remâne, om. Cunoștiți tu dată hotărârea, fiiule al pulberii și totodată și fiiu a lui Dumnezeu? E bine, deacă o cunosci, atunci supunere celui lemuritoriu, ce se află în tine, cinstește și adorează ceea ce este nemuritoriu în utuiie , în viiața ta, supunere omenimei. Însă durere, că prea de multe ori lipsește aceasta, pentru că pot dutem în loc de supunere, neascultare, cerbi roșie și resculare, nu numai între persoane singuratice sau între familii, ci și între nații și împărății. Vedem vărsănduse sănge făre de milă pe luciul oceanului, a cărui valuri sântem noi. Sângeși, însă nu zic pe acel ocean, a cărui valuri sânt văpsite cu roprin binefăcătoarea strălucire a roșeții ceriului de seara, ci prin flacăra cea galbenă -roșie a focului resboiului - barba lui Cain ascuțită se ridică și se însucește în mii de mâni, spre a vărsa sângele frățesc. E oare și aici, vei întreba tu în cumplita durere „D-zeul tău în istorie? E acolo împărăția lui Dumnezeu, pentru care s'au luptat 18 seculi, și totdeuna la sfârșitul unui an s'au a unui secul, s'au rostit cântarea cea jalnică „Priveghitoriule cât e de târziu în noapte?” șii priveghitorul respunde, astăzi precum totdeuna: „Că încă n'a trecut noaptea!” Făclia pustiirei lucește asupra popoarelor pământului și aruncă noaptea schintei aprinzătoare, scântei, care căzând asupra popoarelor și a tronurilor, pricinuesc ecplesii ne maiauzite, stărpirei încunjură cu picioare de fer partea lumei noastre, ze, și generații îmblorinde, care se resboiră în anii trecuți, entusiasm pemărginit pentru sala națională, monumente și trofee ridicate în onorul vitejilor, și pre lângă aceste sute de mii de văduve! Aceasta e frecvenția istoriei, judecata lumii!” el va călca subt picioare tronuri, inimi nevinova Mergeți numai în țerile acele, și veți afla pretutindinea un Alianțe între popoare, mulțime de oștiri pe uscat și pe apă, flote și corpuri de lagăr înarmate și pregătite spre omoruri și perire. Tractate desființate și tronuri amenințate precum și popoare zahărâte, sisteme cercate și nimicite - totuși omenimea nu pere și se cufundă niciodată în caosul unei resturnări turbate. Înaintea aceluia, carele numeră popoarele, ca și picăturile în mare, carele le cârmuește cu mâna lui cea dreaptă, înaintea lui acele tractate omenești, încheiate asupra păcii și a sângelui, nu sânt alta, decât o pânză de păenjin țesută în aer, înaintea lui acea putere înarmată, care a tună și fulgeră, nu e alta, decât un roiu de țințari ce bombone și înpung în serile cele de vară. nu Înaintea lui stă viitorul deschis, în care se va ivi odinioară măntuirea generațiilor și a popoarelor, precum resare soarele în zilele cele frumoase ale primăverii. Cu această așteptare salutează fieștecare om și mestece creștin anul, care atât pre el, cât și pre gererațiile lui le aduce cu un pas mai aproape de viitoriu. unul Timpul în iarna aceasta, ce se începu așa de timpuriu fu dintre cele mai nestatornice. O săptămână sau cel mult cetat spate, și care împreună cu ea învârtește șțirți maere. Cum se învârtește de mai multe mii de Voi carii sânteți dompi la Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 2 Ianuarie. Târgul de vite cornute din săptămâna trecută la unul dintre târgurile cele mai de rănd ale capitalei noastre. Vite cam puțintele, cumpărători și mai puțini. Prețul vitelor în asemănare cu cel din toamna trecută, a crescut foarte. O pereche de boi, care se vindea atunci cu 220 f. acuma s'au suit la 240 f. arg. Târgul celelobod încă fumrea puțin cercetat atât de neguțetori cât și de cumpărători. Și așa, deși timpul de luni, împuinduse gerul din zilele trepte, era prea favoritoriu pentru vănzare și cumpărare, totuși la nici un feliu de negoț nu se vedea îmbulzeala, ce era de altă dată, când pe unele locuri abia putea străbate omnul. 5