Telegraful Roman, 1857 (Anul 5, nr. 1-102)

1857-01-02 / nr. 1

hoc­area apului eeciu­­l­ celui nou ne face adese­­să cugetăm la curgerea cea repede a anilor, carii cu pași ci se grăbesc a se adânca în nemărginitul ocean al timai­ Această curgere repede și schimbare obicinuită e o dovadă vie a atorniciei lucrurilor lumeii. Nimic nu e statornic ce se a­­sub soare, toate sânt supuse scimbării și periciunei. Istoria, cea mare a neamurilor, ne arată aprcat, că lumea aceasta enea unui teatru, în care un actor după ce­­ și a jucat ro­­l­u tragic s­au comic - după cum i sau împărțit de directo­­- se îndepărtează spre a face loc altuia, așa și pe sena ei, se ivesc neamuri peste nemuri, și venerații tă­ te gem­ații spre a face loc c-tora lovesc și după aceea apun iarăși, să pretingă tote aceste omenimea remâne, ea nici odată nu piere- Grămădească se sute peste sute de ani spre a forma mii, to­­și acea putere minunată, care'i împreună la­olaltă pentru a rma un întreg mare, acea putere nu va înceta nici se va nici o odată. Roata cea mare a timpurilor, ce pu e istoria ea ta o omule! e mângăerea precum nici ființa ta. Puterea a scântă și dumnezească, care toate le înviază și le pune în crare, aceasta e ținta ta cea mai de pre urmă, cătră care tre­­c să năzuești, și bucuria, mântuirea și lumi­­nrea ta, - acolo se află enigma sosistinței tale! Dumnezeu, Dumnezeu și nimic decât Dumnezeu, pretutindinea lui, carele earăși plutește peste popoare, carele domnește învinge, carele au însuflețit șase mii de ani, - acolo e rea istoriei voastre a muritorilor! Omul din preună cu generațiile lui piere și se veștezește, în­­omenimea, chipul acel NAL, a lui Dumnezeu, în care lu­­ează duhul Celui prea etern, ea remâne și este nemuritoare lenea originei ei. ia­r muritoriule! aceasta e felicitarea acuma, când anii se adâncă în pemărginitul ocean al timpurilor, unde se culif­itează încă înainte de Noe. O re auzi tu, stând pe țărmurile mării, urletul și mugirea a­mare și neobosită a valurilor? Vezi tu, cum acolo pe orizon­­­ii cei grei și întunecați­­ și întind negrele sale aripi vultit­­e asupra oceanului? Tu văzind aceste te cut­remuri o muritoriule! Vezi tu tot acolo, după ce s'a deșertat acea vijelie și fur­­nă cumplită, cum roșața ceriului cea purnnită de seara plutește ete luciul apei într'acolo, unde seninul ceriu dă pământului păgasca sa săru­tare? Tu te bucuri a­tunci o militoriule! vezi, cesta e istoria ta! Însă deacă tu nu vezi și nu crezi mai mult dec” în furtu­­șișli vitejie, atunci tu nu înțelegi istoria, nu cuprinzi seculi, nu judeci ani. Tu firul pulberii! Tu însuți ești valul acela r nemărginitul ocean, bătut de creanuri și aruncat chiar din a­­încul mării pe deasupra luciului apei, sau strălucit de luminoa­­raze solare s­au de lucirea cea argintie a lunii, însă acest l­unic, nu se bate mai departe nici cu un fir de păr și aceste Pioane de valuri, ce se rotogolesc împrejurul tău, nu pot a­­tinge nici­odată la țermare fără de voea aceluia, în a căruea mnă se află orcanul și soartea ta. ri pe pământ, voi încă sânteți stăpâniți de această mână. Aceasta e istoria ta, o omule! aceasta e mângăierea ta șepticule; aceasta e lumina­ta o filosofule, aceasta e judecata cou cuceritoriule al lumei și tiraniile, aceasta e prorocia ta o retule, aceasta e atotputernicia ta­­ neputernice muritoriu! În mâna lui Dumnezeu sânt seculii, care înaintea dcelui ce zidit lumea sânt numai secunde,, înaintea aceluea, carele ți­ie și ție, ființă neînsemnată, un loc hotărât în universul cel re, asemenea soarelui pe bolta ceriului și stelelor pe fil­­ament. Mugitoriul e tocmei atunci,­­ i se pare, că timpul tea sosie cu gâtul, tocmai atunci să fii, că vei fii mare, nemăr­ cuarea remâne, om. Cunoștiți tu dată hotărârea, fiiule al pulberii și totodată și fiiu a lui Dumnezeu? E bine, deacă o cunosci, atunci supunere celui lemuritoriu, ce se află în tine, cinstește și adorează ceea ce este nemuritoriu în utuiie ,­ în viiața ta, supunere omenimei. Însă durere, că prea de multe ori lipsește aceasta, pen­­tru că pot dutem în loc de supunere, neascultare, cerbi roșie și resculare, nu numai între persoane singuratice s­au între familii, ci și între nații și împărății. Vedem vărsănduse sănge făre de milă pe luciul oceanului, a cărui valuri sântem noi. Sânge­și, însă nu zic pe acel ocean, a cărui valuri sânt văpsite cu ro­­prin binefăcătoarea strălucire a roșeții ceriului de seara, ci prin flacăra cea galbenă -roșie a focului resboi­ului - barba lui Cain ascuțită se ridică și se însucește în mii de mâni, spre a vărsa sângele frățesc. E oare și aici, vei întreba tu în cumplita durere „D-zeul tău în istorie? E acolo împărăția lui Dumnezeu, pentru care s'au luptat 18 seculi, și totdeuna la sfârșitul unui an s'au a unui secul, s'au rostit cântarea cea jalnică „Priveghitoriule cât e de târziu în noapte?” șii priveghitorul respunde, astăzi precum totdeuna: „Că încă n'a trecut noaptea!” Făclia pustiirei lucește asupra popoarelor pământului și a­­runcă noaptea schintei aprinzătoare, scântei, care căzând asu­­pra popoarelor și a tronurilor, pricinuesc ec­plesii ne mai­au­­zite, stărpirei încunjură cu picioare de fer partea lu­­mei noastre, ze, și generații îm­blorinde, care se resboiră în anii trecuți, entusiasm pemărginit pentru sala națională, monumente și tro­­fee ridicate în onorul vitejilor, și pre lângă aceste sute de mii de văduve! Aceasta e frecvenția istoriei, judecata lumii!” el va călca subt picioare tronuri, inimi nevinova­ Mergeți numai în țerile acele, și veți afla pretutindinea un Alianțe între popoare, mulțime de oștiri pe uscat și pe apă, flote și corpuri de lagăr înarmate și pregăti­­te spre omoruri și perire. Tractate desființate și tronuri amenințate precum și popoare zahărâte, sisteme cercate și nimicite - totuși omenimea nu pere și se cufundă nici­odată în caosul unei resturnări turbate. Înaintea aceluia, carele numeră popoarele, ca și picăturile în mare, carele le cârmuește cu mâna lui cea dreaptă, înaintea lui acele tractate omenești, încheiate asupra păcii și a sângelui, nu sânt alta, decât o pânză de păenjin țesută în aer, înaintea lui acea putere înarmată, care a tună și fulgeră, nu e alta, decât un roiu de țințari ce bombone și înpung în serile cele de vară. nu Înaintea lui stă viitorul deschis, în care se va ivi odinioa­­ră măntuirea generațiilor și a popoarelor, precum resare soa­­rele în zilele cele frumoase ale primăverii. Cu această­ așteptare salutează fiește­care om și m­estece creștin anul, care atât pre el, cât și pre gererațiile lui le a­­duce cu un pas mai aproape de viitoriu. unul Timpul în iarna aceasta, ce se începu așa de timpuriu fu dintre cele mai nestatornice. O săptămână s­au cel mult cetat spate, și care împreună cu ea învârtește șțirți maere. Cu­m se învârtește de mai multe mii de Voi carii sânteți dompi­ l­a Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 2 Ianuarie. Târgul de vite cornute din săptămâna trecută la unul dintre târgurile cele mai de rănd ale capitalei noastre. Vite cam puțintele, cumpărători și mai puțini. Prețul vi­­telor în asemănare cu cel din toamna trecută, a crescut foarte. O pereche de boi, care se vindea atunci cu 220 f. acuma s'au suit la 240 f. arg. Târgul celelobod încă fumrea puțin cercetat atât de neguțetori cât și de cumpărători. Și așa, de­și timpul de luni, împuinduse gerul din zilele tre­pte, era prea favoritoriu pentru vănzare și cumpărare, totuși la nici un feliu de negoț nu se ve­­dea îmbulzeala, ce era de altă dată, când pe unele locuri abia putea străbate omnul. 5

Next