Telegraful Roman, 1859 (Anul 7, nr. 1-52)
1859-01-15 / nr. 3
10 ar fi treaba diplomației, pe cum sau întămplat tot asemenea și cu ocasiunea răsboiului oriental. Alianța Angliei cu Franța au așezat atunci echilibrul Europei ce era străbut iarăși la locul seu, și se sperează cum că alianța aceea tot asemenea dovadă va da și încasurile ce pot mai veni înnainte. „Paisul” arată în urmă, cumcă spaima cea mare la bursă e netemeinrică, după ce pacea nu se află nicidecum periclitată. Dacă Franția ar fi silită ca să apuce la arme, aceea ar face o de bună seamă numai atunci, cănd o lipsă neînconjurată ar aduce aceasta cu sine, și apoi un asemenea răsboiu nu ar fi numai o jucărie a unei aroganțe particulare, ci acela ar fi în interesul european, spre apărarea celor mai sfinte și mai scumpe interese. Dintracestea sar notea deduce doară cum că starea lucrului sau întors spre bine. În zilele mai de curăndează sau adus cresția aceea înnainte ce ar face causa proprie a diferinței escată prin vorbirea din 1 a Ianuarie în Tulerii. Foile engleze încă dela început au arătat că causa acestei creații este ocuparea provințiilor romane. Franția se teme de înfluința Austriei în Plasia de jos, care se vede prea întărită, scoțânduși trupele sale din Roma, și proectă, ca și Austria să curăță Ancona și Legațiunile, de trupele sale; dar proectul acesta în Viena nu află primire. Cum că cauza Serbiei încă sau folosit tot asemenea de cătră Franția în contra Austriei, se înțelege de sine. În Paris se aștepta fără îndoială intrevenirea Austriei în Serbia. Așteptarea aceasta însă nu sau împlinit, dar fiind că lipsa ocasiunea de a putea resapa în contra vărsării tractatelor, așea se începu lucrul de altă parte Ce e drept, e un adevăr nedesputabil cum că comandantele austriac al corpului de observațiune la granițile Serbiei șau recomandat ajutoriul său comandantelui cetății turcești din Belgrad, dacă cumva aceea sar ataca de cătră sărbi. Poarta însă de curănd trebile Serbiei în liniște nu avu trebuință a se folosi de ajutoriul Austriei, și totuși împrejurarea aceea singură au fost de ajuns cabinetului din tulerii, spre dovedirea că după sunetul articlului 29 al tractatului din Paris, sar fi rădicat trebarea aceasta la o causă europseană. Cabinetului parisian ajutat din partea Rusiei, nui lipsește mult pentru Europa, sprea a înfinge o spaimă și cutremur prin toate stadiile. Franția zisă că Austria nu ar avea drept a ajuta pe Pașa din Belgrad cu trune, și pără pe cabinetul Vienei pentru violarea tractatului parisian, slobozi vote, la a cărora exemplu urmă și cabinetul din Petersburg, și pretinsă formala revocare a promisiunei ce o făcusă Pașei turcesc. Noi nu știm că are sauotărât cabinetul vienez și în ce chip a răspunde acestei pretensiuni, atăta e drept că în Paris se așteaptă răspunsul acesta din partea Austriei fără răbdare, privinduse ca un etărn temeinic al situațiunei de față. Dacă Austria va da un răspuns îndestulătoriu, zice o Brusela atunci e probabil cum că puterile joase din se vor aduna din nou în Paris la congres spre a se consulta despre toate greutățile ce sau a notat ca primejdie europeană, spre a duce la un răsboiu pe tot momentul. Din toate acestea combinănd vom ajunge chiar și nevrând la încheerea aceea, cum că toată larma cea mare despre răsboiu ce au neodihnit lumea de la începutul anului îpnoace, nuu avut nici o tendință oreșcare alta, decăt reconstituirea congresului Parisianu, ce ar avea să curgă înnaintea ochilor Împăratului Napoleon, în care pe lăngă alte întrebări să se desbată și deslege și causa Itanci sar părea oriși cum, asta da cele de pănă trebuie seriosu și doară chiar aproape de o erupere, însă „timpul schimbă toate,” și dela datul de mai sus încoace, aduc jurnale iarăși alte sciri cu totul împăniuitoare. Așea „Nat. Zig" scrie: „Despre un răsboiu ce ar avea a urma de curând, nu se poate în momentul de față și ce cugeta batăr. Greutățile diplomatice ce e drept nu sunt încă descurcate, întraceea totuși nu se așteaptă nicidecum vreo desbinare, chiar și dacă ar fi avut Împăratul Napoleon cugetări răsboinice cu privire la causa Italiei, acelea sau înschimbat foarte, după ce aceia au observat neodihna inimilor”. Timesul, se scoală seriosu în contra răsboiului, păruia i se scrie din Paris, cum ca nice franțoșii nu au nici o trebuință de răsboiu, și cu atăta mai vărtos se înfiorează de dănsul. Priavela aruncă la o privire serioasă preste starea Europei în genere, zice mai departe, astăzi pe este ertat a spera cum că periclul răsboiului au trecut. „Heraldul” după observațiunile ce lea făcut la ocasiuna victimărei pasportelor se esprimă cum că relația Angliei cu Frapția e atăta de prietinoasă, încăt mai pretinoasă nici că se poate pofti. Tot asemenea pe sosesc acum din toate părțile scrii, șum că răsboiul va rămânea numai pe hârtie și glasa în pustie, serbia, orientare despre Prințipatul Serbiei. Întămplările cele din luna lui Dechemvrie se pot privi ca săvărșite și încheiete. Întoarcerea Prințului Miloș la tronul domnitoriu au încuviințato și Porta. Pentru de a ști judeca despre cele acum întămplate, este de trebuință a ne cunoaște cu trecutul. De aceea socotim, că nu vom greși, dacă pentru orientarea cetitorilor noștrii în treaba acestui Principat vom împărtăși următoarele: porul. În anul 1813 părăsi Caraghiorge țara și pocu care laolaltă duse războiu 9 ani asupra zi când, fără mijlocul mai marii săi, au devenit pentru ura turcilor în așa o stare jalnilică, carea întrecea starea lui cea de mai nainte. În acestor împrejurări fatale eau hotărât Miloș de a se scula asupra gonacilor poporului creștin, și așa sau a muri, sau a elibera Patria sa, deși au fost pe atunci turcii în deplina lor putere, și supremație. Multe nevoi au tras Miloș cu nația sa, pănă ce o au putut convinge pre ea pentru înpoirea războiului de elibe. După ce Miloș au curățit țara de turci, începu să politiceze, adecă avea obiceiu a zice, că întro mână țină Sabia, și în ceealaltă bani, și lasă Turcilor, ca ei săși aleagă, ce vor vrea, prin asteeliu de caracteru au adus pre turci, de au făcut cu el la anul 1816 pace și tractat, prin care fației Sărbe sau pus temeiu și început pentru un viitoriu mai bun, și independința deplină, ceea ce la anul 1830 cu ajutoriul Rosiei sau precunoscut și întărit; urmarea acestei consolidări naționale au căștigat Sărbiei la anul 1833 șase Districte preste tractatul din anul 1816 și 1830 și așa sau mărit granițele Sărbiei cei de astăzi. În dersurgerea acestor ani se arătau oameni, carii ar fi vrut, să împărțască Domnia țărei cu Miloș, sau aceea de tot să o iee dela dănsul dar nu putea spori în facțiile lor, căci popularitatea lui Miloș era mare; el adese ținea adunări naționale, și se sfătuia cu poporul său, al cărui capu era, dar și zicea vației, că stăpânirea Patriei nimenui nu o dă pănă atunci, pănă zi când independința de astăzi a Serbiei au asigurato, când lucrul ce lau începutu, pu l va săvârși, atunci au conchiemat adunarea obștească, și iau zis: asum luative și alegețive Domnu, pre carele vreți și doriți. La care poporul cu o gură au rugat pre Miloș, ca el să primească domnia hereditare pentru familia sa, jurândui credință și alipire pentru totdeună. Miloșu priimi Domnia, și poarta au aprobat voia nației. După ce au stăpânit Miloș doi ani, vrăjmași lui au auțat două Districturi la anul 1835, subt cuvânt de libertate mai mare. Prințul înțelegând voia nației, se și făcu o constituție, carea poarta și Rusia, ca protectrița nu vrea, să o întărească. Cei nemulțămitori începură a păzi pre Prințul lor la Poarta și la Rusia carii și sporiseră încâtva, căci Miloș pe acel timpu nu se închina prea mult Rusiei, și pănă când el vrea să rânduiască o commissie pentru compunerea constituției, Porta într'o înțelegere cu Rusia provoacă pre Milos, a trimite trei bărbați la Constantinopol, carii să fee parte la compunerea Constituției, care a sau și făcut, și la anul 1839, sau publicat, și întrodus. Nația sărbă nimic nou nou căștigat cu constituirea, căci tot ce au putut avea dânsa, au căștigat deja ceasul eliberărei sale și de atunci neprelupt se folosea de roadele cetețene, nu Și așa năzuiala neodihniților era îndreptată mai cu seamă întraționale, și bisericești, colo, ca ecsistența amploiaților să se asigureze, și cu deosebire cea a consiliarilor din Senatu, pentru carii stă în constituție, că fără știrea Sultanului nu se pot lipsi din slujbă. Miloș nu iau plăcut, că constituția Prințului sau făcut la Țarigrad, când aceea sar fi putut face și acasă, nu iau plăcut lui nici provizia cea din constituție despre consiliarii Senatului. Pre lângă toate, constituția acesta sau dat lui Miloș, și familiei lui, ca unui Domnu h ereditariu. Deabia ce sau pus Constituția în lucrare, și iată că Consiliarii Senatului și partizanii lor și începură a sălta de bucurie, că ei nu se pot depune din slujbe fără știrea Sultanului, și începură a se vârâ ca niște Controlori ai Domnului, ba încă își luară îndrăzneală ași însuși unele drepturi, care se cuvenea numai Prințului. Miloș cavele au elibertat Patria și nația, nu putu privi li ei, aducănduse înnainte și tractatul din an. 1815, rare. În sfârșit poporul se încrezu lui Miloș. Acesteea săpt principiile cele nestrămutate a, carele dădu războiu turcilor, și la anul 1815 sau și săvârșit. Nici o lovitură cu vrăjmașii nu sau făcut, unde Miloș n'ar fi fost Conducătoriul oștirei, cugetărei politice napoleonistice. E acum întrebarea, că are pe lăngă Austria, învoiseva cu aceasta și Anglia și Prusia. Dacă se va găsi o cale pentru deslegarea acestei întrebări, atunci pacea e asigurată, firește cam pe lăngă un preț nemăsurat, prin supunerea Europei supt un protectorat ruso-franțesci, de nu se va afla însă vreo cale pe care să se restrăngă năzuința aceasta a politicei napoleonistice, atunci primejdia răsboiului e amănată, însă numai ca să se rădice apoi mai tărziu cu atăta mai amenințătorii. Oare succederea diplomației a găsi modul acel fermecătoriu, prin care să se lese a se încănta de legendele cele amenințetoare dela St. Helena, fără a ogtără ca Austria, Germania, și Anglia să se plece ce obicei cei sumețe supt varga imperialismului triumfătoriu? Aceasta e întrebarea, și de la complararea acestor contraste atărna atăt pacea, căt și pornirea unui războiu neîmpăcat, și încă răsbroiu pe viață și moarte. Bresle D Turcilor, lungă vreme, și așa trecum războiul acesta pe atâta au și crescut turcilor. Poporul rămâind fără sau ținut mai amăriciunea conducătoriu