Telegraful Roman, 1859 (Anul 7, nr. 1-52)

1859-01-15 / nr. 3

10 ar fi treaba diplomației, pe cum sau întămplat­ tot asemenea și cu ocasiunea răsboiului oriental. Alianța Angliei cu Franț­a au așezat atunci echi­­librul Europei ce era străbut iarăși la locul seu, și se sperează cum că alianța aceea tot ase­­menea dovadă va da și încasurile ce pot mai veni în­­nainte. „Paisul” arată în urmă, cumcă spaima cea mare la bursă e ne­temeinrică, după ce pacea nu se află nici­de­cum periclitată. Dacă Franția ar fi silită ca să apuce la arme, aceea ar face o de bună seamă numai atunci, cănd o lipsă ne­înconjurată ar adu­­ce aceasta cu sine, și apoi un asemenea răsboiu nu ar fi numai o jucări­e a unei aroganțe particulare, ci acela ar fi în interesul european, spre apărarea celor mai sfinte și mai scumpe interese. Dintrace­stea sar notea deduce doară cum că starea lucrului sau întors spre bine. În zilele mai de curănd­ează sau adus cresția aceea înnainte ce ar face causa proprie a diferin­­ței escată prin vorbirea din 1­ a Ianuarie în Tulerii. Foile engleze încă dela început au arătat că causa acestei creații este ocuparea provințiilor romane. Franția se teme de înfluința Austriei în Plasia de jos, care se vede prea întărită, scoțânduși trupele sale din Roma, și proectă, ca și Austria să curăță Ancona și Legațiunile, de trupele sale; dar proectul acesta în Viena nu află primire. Cum că cauza Serbiei încă sau folosit tot asemenea de cătră Franția în contra Austriei, se înțelege de sine. În Paris se aștepta fără îndoială intrevenirea Austriei în Serbia. Aștep­­tarea aceasta însă nu sau împlinit, dar fiind că lipsa ocasiunea de a putea resapa în contra vărsării tractatelor, așea se începu lucrul de altă parte Ce e drept, e un adevăr ne­desputabil cum că co­­mandantele austriac al corpului de observațiune la granițile Serbiei șau recomandat ajutoriul său comandantelui cetății turcești din Belgrad, dacă cumva aceea sar ataca de cătră sărbi. Poarta însă de curănd trebile Serbiei în liniște nu avu tre­­buință a se folosi de ajutoriul Austriei, și to­­tuși împrejurarea aceea singură au fost de a­­juns cabinetului din tulerii, spre dovedirea că după sunetul articlului 29 al tractatului din Paris, sar fi rădicat trebarea aceasta la o causă eu­­ropseană. Cabinetului parisian ajutat din partea Rusiei, nui lipsește mult pentru Europa, sprea a înfinge o spaimă și cutremur prin toate stadiile. Franția zisă că Austria nu ar avea drept a ajuta pe Pașa din Belgrad cu trune, și pără pe cabinetul Vienei pentru violarea tractatului parisian, slobozi vote, la a cărora exemplu urmă și cabinetul din Pe­­tersburg, și pretinsă formala revocare a promi­­siunei ce o făcusă Pașei turcesc. Noi nu știm că are sau­otărât cabinetul vienez și în ce chip a răspunde acestei pretensiuni, atăta e drept că în Paris se așteaptă răspunsul acesta din partea Austriei fără răbdare, privinduse ca un etărn temeinic al situațiunei de față. Dacă Austria va da un răspuns îndestulătoriu,­­ zice o Brusela­ atunci e probabil cum că puterile joase din se vor aduna din nou în Paris la congres spre a se con­­sulta despre toate greutățile ce sau a notat ca primejdie europeană, spre a duce la un răsboiu pe tot momentul. Din toate acestea combinănd vom ajunge chiar și ne­vrând la încheerea aceea, cum că toată larma cea mare despre răsboiu ce au ne­odihnit lumea de la începutul anului îpnoace, nuu avut nici o tendință oreșcare alta, decăt reconstituirea congresului Parisianu, ce ar avea să curgă înnaintea ochilor Împăratului Napoleon, în care pe lăngă alte întrebări să se desbată și deslege și causa Ita­­nci sar părea ori­și cum, a­sta d­a cele de pănă trebuie seriosu și doară chiar aproape de o erupe­­re,­­ însă „timpul schimbă toate,” și dela datul de mai sus încoace, aduc jurnale iarăși alte sciri cu totul împăniuitoare. Așea „Nat. Zig" scrie: „Despre un răsboiu ce ar avea a urma de curând, nu se poate în momentul de față și ce cugeta ba­­tăr. Greutățile diplomatice ce e drept nu sunt încă descurcate, întraceea totuși nu se așteaptă nici­decum vreo desbinare, chiar și dacă ar fi avut Împăratul Napoleon cugetări răsboinice cu privire la causa Italiei, acelea sau înschimbat foarte, după ce aceia au observat ne­odihna inimilor”. Timesul, se scoală seriosu în contra răsboiului, păruia i se scrie din Paris, cum ca nice franțoșii nu au nici o trebuință de răsboiu, și cu atăta mai vărtos se înfiore­ază de dănsul. Pri­avela aruncă la o privire serioasă preste starea Europei în genere, zice mai de­parte, astăzi pe este ertat a spera cum că periclul răsboiului au trecut. „Heraldul” după observațiunile ce lea fă­­cut la ocasiuna victimărei pasportelor se esprimă cum că relația Angliei cu Frapția e atăta de prie­­tinoasă, încăt mai pretinoasă nici că se poate pofti. Tot asemenea pe soses­c acum din toate părțile scrii, șum că răsboiul va rămânea numai pe hârtie și glasa în pustie,­­ serbia, orientare despre Prințipatul Serbiei. Întămplările cele din luna lui Dechemvrie se pot privi ca săvărșite și încheiete. Întoarcerea Prințului Miloș la tronul domnitoriu au încuviin­­țato și Porta. Pentru de a ști judeca despre cele acum întămplate, este de trebuință a ne cunoaște cu trecutul. De aceea socotim, că nu vom greși, d­acă pentru orientarea cetitorilor noștrii în trea­­ba acestui Principat vom împărtăși următoarele: porul. În anul 1813 părăsi Caraghiorge țara și po­­cu care laolaltă duse războiu 9 ani asupra zi când, fără mijlocul mai marii săi, au devenit pentru ura turcilor în așa o stare jalnilică, ca­­­rea întrecea starea lui cea de mai nainte. În acestor împrejurări fatale eau hotărât Miloș de a se scula asupra gonacilor po­­porului creștin, și așa sau a muri, sau a elibera Patria sa, de­și au fost pe atunci turcii în de­­plina lor putere, și supremație. Multe nevoi au tras Miloș cu nația sa, pănă ce o au putut con­­vinge pre ea pentru înpoirea războiului de elibe. După ce Miloș au curățit țara de turci, în­­cepu să politiceze, adecă avea obiceiu a zice, că întro mână țină Sabia, și în ceealaltă bani, și lasă Turcilor, ca ei săși aleagă, ce vor vrea, prin asteeliu de caracteru au adus pre turci, de au făcut cu el la anul 1816 pace și tractat, prin care f­ației Sărbe sau pus temeiu și început pentru un viitoriu mai bun, și independința deplină, ceea ce la anul 1830 cu ajutoriul Rosiei sau precu­­noscut și întărit; urmarea acestei consolidări naționale au căștigat Sărbiei la anul 1833 șase Districte preste tractatul din anul 1816 și 1830 și așa sau mărit granițele Sărbiei cei de astăzi. În dersurgerea acestor ani se arătau oameni, carii ar fi vrut, să împărțască Domnia țărei cu Miloș­, sau aceea de tot să o iee dela dănsul dar nu putea spori în facțiile lor, căci popula­­ritatea lui Miloș era mare; el adese ține­a adu­­nări naționale, și se sfătuia cu poporul său, al cărui capu era, dar și zicea vației, că stăpâ­­nirea Patriei nimenui nu o dă pănă atunci, pănă zi când independința de astăzi a Serbiei au asigurato, când lucrul ce lau începutu, pu­ l va săvârși, atunci au conchiemat adunarea obștească, și iau zis: asum luative și alegețive Domnu, pre carele vreți și doriți. La care poporul cu o gură au rugat pre Miloș, ca el să primească domnia hereditare pentru familia sa, jurândui credință și alipire pentru totdeună. Miloșu priimi Domnia, și poarta au aprobat voia nației. După ce au stăpânit Miloș doi ani, vrăj­­mași lui au au­țat două Districturi la anul 1835, subt cuvânt de libertate mai mare. Prințul în­­țelegând voia nației, se și făcu o constituție, carea poarta și Rusia, ca protectrița nu vrea, să o întărească. Cei nemulțămitori începură a păzi pre Prințul lor la Poarta și la Rusia carii și sporiseră încâtva, căci Miloș pe acel timpu nu se închina prea mult Rusiei, și pănă când el vrea să rânduiască o commissie pentru compunerea con­­stituției, Porta într'o înțelegere cu Rusia pro­­voacă pre Milos, a trimite trei bărbați la Con­­stantinopol, carii să fee parte la compunerea Con­­stituției, care a sau și făcut, și la anul 1839, sau publicat, și întrodus. Nația sărbă nimic nou nou căștigat cu con­­stituirea, căci tot ce au putut avea dânsa, au căștigat deja ceasul eliberărei sale și de atunci neprelupt se folosea de roadele cetețene, nu­ Și așa năzuiala neo­­dihniților era îndreptată mai cu seamă întra­­ționale, și bisericești, colo, ca ecsistența amploiaților să se asigureze, și cu deosebire cea a consiliarilor din Senatu, pentru carii stă în constituție, că fără știrea Sultanului nu se pot lipsi din slujbă. Miloș nu iau plăcut, că constituția Prințului sau făcut la Țarigrad, când aceea sar fi putut face și a­­casă, nu iau plăcut lui nici provizia cea din con­­stituție despre consiliarii Senatului. Pre lângă toate, constituția acesta sau dat lui Miloș, și fa­­miliei lui, ca unui Domnu h ereditariu. Deabia ce sau pus Constituția în lucrare, și iată că Consiliarii Senatului și partizanii lor și în­­cepură a sălta de bucurie, că ei nu se pot depune din slujbe fără știrea Sultanului, și începură a se vârâ ca niște Controlori ai Domnului, ba încă își luară îndrăzneală ași însuși unele drepturi, care se cuvenea numai Prințului. Miloș cavele au elibertat Patria și nația, nu putu privi li ei, aducănduse înnainte și tractatul din an. 1815, rare. În sfârșit poporul se încrezu lui Miloș. Acesteea săpt principiile cele nestrămutate a, carele dădu războiu turcilor, și la anul 1815 sau și săvârșit. Nici o lovitură cu vrăjmașii nu sau făcut, unde Miloș n'ar fi fost Conducătoriul oștirei, cugetărei politice napoleonistice. E acum între­­barea, că are pe lăngă Austria, învoiseva cu aceasta și Anglia și Prusia. Dacă se va găsi o cale pen­­tru deslegarea acestei întrebări, atunci pacea e asigurată, firește cam pe lăngă un preț ne­mă­­surat, prin supunerea Europei supt un protecto­­rat ruso-franțesci, de nu se va afla însă vreo cale pe care să se restrăngă năzuința aceasta a po­­liticei napoleonistice, atunci primejdia răsboiului e amănată, însă numai ca să se rădice apoi mai tărziu cu atăta mai amenințătorii. Oare succederea diplo­­mației a găsi modul acel fermecătoriu, prin care să se lese a se încănta de legendele cele amenin­­țetoare dela St. Helena, fără a ogtără ca Austria, Germania, și Anglia să se plece ce obicei cei sume­­țe supt varga imperialismului triumfătoriu? Aceasta e întrebarea, și de la complararea acestor contraste atărna atăt pacea, căt și pornirea unui războiu ne­împăcat, și încă răsbroiu pe viață și moarte. Bresle­ D Turcilor, lungă vreme, și așa trecum războiul acesta pe atâta au și crescut turcilor. Poporul rămâind fără sau ținut mai amăriciunea conducătoriu

Next