Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-12-08 / nr. 49
„ " Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se face în sicriu la espeditura foiei, pe affată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. Preoțiul prenumerației pentru Sigilu este pe an 4. fel. 20 cr.vasear pe jumătate de an 2. fl. 10 cr. Pentru o celelalte părți ale Transilvaniei j Chulu VII. Dechemvrie: 1800. pentru proviniiele din Monarhiă pe un an 5. fl. 25 cr. iar pe o jumătate de anu 2. fl. 627 cr. Pentru princ. și țeri străine pe anu 93f. 45 cr. pe an 4 pl. 72 cr. v. a. Inseratele se plătescu pentru întâiea oară cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a douacu 57 cr. și pentru a treia repetire cu 37 cr. v. a. Un cuvăntu frățăscu seriosu cătră „Resti Nario” și cătră cei de un cugetu cu dănsulu, de A. Severu. (Urmare) Îndeobște, ce puncte de vedere de credință, dragoste și speranță a datu obărmuirea mageară nemageariloru, carii tocmai așa de credincoși a fostu națiunei cătu și patriei loru, ce prospecte agrăgătoare la uniune cu Ungaria li sau arătatu popoarăloru din Voivodina și Bănatulu timișanu, Croația, Slavonia și Ardealu? Înarticululu conducătoriu al. „R. Norico” din 18 Noemvr. a. c. Nr. 268, anumitu lise promite nemugeariloru, și mai cu seamă celoru din Bbănat și Voivodina, că nu lise va denega nici altora acea politică națională, căreea și națiunea mogeară are a mulțumi avăntarea și triumfulu seu, într'aceea pe sărbi și romăni, ceru atătu de fierbinte și dorescu autonomia sa națională, îi măngăe cu aceea, căi îndreaptă la dieta viitoare a Ungariei. Ș'apoi tu frumușică dietă mageară! noi nemageami ei bine te mai cunoaștemu, mai vărtosu poi romănii ne aducemu încă foarte bine aminte de tine! Te văzurămu cătu de minunată ai fostu în an. 1832--36; ne mirarămu de tine în 1840 și 1844; oframu de însuflețirea ta în a. 184% și te admirarămu în vara anului 1848. Ochiulu postru privighietoriu nu tea pierdutu din vedere în totu timpulu admirabilului tău lloru la cea mai înnaltă culme naționalo-mageară. Noi ascultarămu pe cei mai renumiți oratori și bărbați de statu, cumu se exprimau despre tema noastră, și noi căutamu să le dămu toată dreptatea; iei emulau în zelu, perseveranță și inimare pentru propria loru esclusivitate națională! În vara și toamna anului 1848, văzurămu cumu se iviră diverse încercări în privința deslegărei chiestiunei noastre, și amu cetitu dejositoarele proecte de lege a l. Veseleni și Dragoș, ș. a. și totu în acelu timpu am nesperiatu și acea umilitoare vătămare, pentru onestele noastre rogări și silințe, ce amu pusu în causa noastră proprie, de a fi marcați prin oratorulu și poetulu Cazinsz, de pe tribună în fața lumei cu numele de poporu cerșitoriu și leșu. Mai pe urmă și spre abundanță în zilele din urmă ale lui Augustu 1849, pe căndieaturile periculului se urcară prea susu, și g toată insranța de măntuință perise de multu, parlamentulu din Seghedinu se vedea invlinatu a pe concede și a ne da toate, a concede și a da chiar și aceea, ce însuși numai avea, înce vin concede și dă avarulu atunci, căndu se vede îmbrăncitu de mâna cea rece a morței! Ori că doră dieta din an. 1861 va ofi altmintrerea decătu cele de mai painte - dela an. 1832 pănă la an. 18497 Au voru fi conducătorii mageari în țară și în dietă acuma, căndu își închipuescu că națiunea loru numeră preste 7 milioane, și prin urmare că e cea mai numeroasă, ce face din întreaga populațiune a țărei, și în toată privința prevalează esclusivu, acuma, că odu 'și închipuescu ași vedea esclusivulu seu dreptu istoricu de una, iaru dreptulu naționalu de ceialaltă parte a diplomației europene garantatu mai lăsători, mai înțălenți, mai resignători și mai drepți, decăt înainte de asta cu 12 ani, căndu statisticii loru cei mai renumiți și însuși după base cercetăriloru loru proprii, abia potură arăta populăciunea loru preste patru milioane de suflete, și căndu nuși puteau arăta basa esclusivului loru dreptu naționalu, decătu numai în energia loru națională?! Decltm intrelea ce se așteptămu dela dietă? Doară pațioralitatea garantată prin legi? Și cineva să esecuteze acelea legi asta, ca să tragă din trănsele și alții vreunu folosit? Poate domini aceita, carii se țănu morțișu de esclusivitatea lor națională, carii în contra prea înnoitei voințe ce se vede apriatu în alu cincilea biletu de mână din 20 Ost. a. c. îndreptată cătră Baropnulu de Vaci, o spunu pe față, cum că dănșii nu voru suferi, în comitatele și dregătoriile loru altă limbă, decătu pe cea mageară, carii au amănă poterea și toate celelalte mijloace a năduși necondiționatu ori și ce mișcare contrarie voinței loru, carii o spunu în toate zilele pe față și fără sfială, și o dovedescu prin fapte (demonstrațiuni, musică de pisici,) că susținerea legiloru și însuși legielațiunea, și o încredințază singuru poteriloru loru naționale 1? Să se cugete numai că și în Austria sau suețânutu principiulu îndreptățirei egale a naționalitățiloru suptu totu decursulu deceniului trecut, și totuși cine a potutu oi mulțumitu cu dăpsulu, și cine a fostu mai puțânu mulțumitu cu același, ca siatu frații mageari? Și acumu, după ce li sa garantatu serbătorește deplina autonomie națională prin cuvăntulu Monarhului, centru ce nu voescu a lăsa să se esecuteze acea autonomie prin amploiați străini, ba ni ce chiaru prin ministeriulu împărătescu de etatu?! Iată aci răspunsulu categoricu, pentru că Bottec în istoria sea universală Tomul al VII 3 zice: „Idea dreptului, la celu mai tare decătu alții, e numai o secătură; pentru ca dreptulu să se pună în lucrare se ceru poteri fisice. Și tocmai după poterile acestea au năzuitu totudeauna, banăzuescu și astăzi frații mageami cu toate mijloacele ce le stau în putință. Însă totu după aceasta năzuescu și trăbue să năzuiască toate celelalte naționalități însuflețite cu spiritu, de viață, și asta ori ce pedecă li saru pune năzuinței loru, le caută cu toată dreptatea și prea firește să provoace toate suspinurile cele mai înfioră(de carii preNarlo” nacumu se pare se țăne și Viena) în contra tendințelor umageare, de cea mai calumniată în toată tră Patriarhulu Raiacici și a altora prin adunările naționale din Timișora, de niște rătăciri și maliții depravate, căci precumu afirmă „R. Narlo,”) după ce prin legea din an. 1847 sa ștersu orice distincțiune de naționalitate și clasă în întreaga Ungarie și provințiile de lăngă dănsa pentru totudeauna, și sau întrodusu dreptulu egalu deplinu în toată privința, asemenea agitațiuni rămănu lipsite de ori ce tereiu. Însă învinovățirea aceasta, dealtmintrelea foarte rău motivată ce li se face lăcuitoriloru din Bănatu și Voivodina, stă în cea mai mare contrazicere nu numai cu interesele naționale a le nemageariloru pe carii însuși „R. Narto” lea constatatu de repetite ori, ci și cu articululu seu conducătoriu Nr. 268, în care li se promite acelora nedenegarea politicei naționale, și tocmai astă pretindere necuviincoasă a dausatu acestu răspuneu frățescu și seriosu, vomu și continua, pe care în aceleși topu îlu (Va urma.) Monarhia Austriană. Liviu 6 Dec. Sântu niște împrejurări, care impunu încă și celui mai tăsatu omu îndatorire de a nu tăcea, ci a mărturiei adevărulu, și al apăra, deacă atesta este agacatu în publicu. Noi purcedemu din acestu punsztu de vedere fără mănie și fără cugetu rău, cându vremu să facemu observările noastre asupra unoru pasage a Corespondinței dela Blaju din., Noem. carea se află în Nrul 55 al Gazetei Transilvaniei, ce tractează despre feliuritele împrejurări bisericești și meolare, ale Bisericei catolice de ritulu grecescu, și în carea vine înainte și următoriulu pesagiu: „De s'aru afla și de acei oameni, carii să ne judece, că nu săntemu buni catolici, săntemu nevoiți a declara, că ne calomniază pre noi pre uniți. - - Noi săntemu chiaru așa buni catolici, ca și ori care altu poporu magiaru, germănu, armeanu din Transilvania, și de aiurea, numai câtu poi desfacemu între Dogmă și între Disciplină și ritu. Noi neamu unitu în Dogmă cu Biserica Romei, căci credemu, vă și Biserica orientală a fostu unită în Dogmă cu Biserica Romei pănă la începutulu șismei. Pănă în VII, seulu pu aflămu diferința între dogmele Bisericei orientale și occidentale, earu în cele disciplinarie și în ritu au fostu totodeauna de la începutulu creștinătății fără de a strica unirea întru cele dogmatice. Diferința între Biserica orientală și ontidentală și astăzi este foarte mică în cele dogmatice, însă în cele disciplinare și rituale e atătu de mare, cătu ceriulu de pământu. Biserica orientală în cele dogmatice, prin care diferește, se are numai negative, ea neagă unii articuli de credință, celi crede Biserica latină, însă nu de totu, ci mai numai în parte, mai multu De aci nice Biserica latină nu a numitu nici odinioară pre Biserica greacă a fi erezitovă, ci numai șismai în terminu decătu în esențietică.” În lumea, articululu conducătoriu a lui „R. din 13 Noemvr. a a. c. Nr. 263, se deseamnă uiunea sageară cu privire iară de altă parte sărbiloru prin cunoscuta neîncrederea ce la agitațiunile naționale epistolă anonimă căescatu ici colea în la țările străine