Telegraful Roman, 1862 (Anul 10, nr. 1-103)
1862-04-08 / nr. 28
poate deduce că cristianii acelei biserici nu apă fi germăni, că în bisericile noastre ea ținut cultul dumnezăescu un secul întreg în limba slavă, are temeiul său cu totul aiurea despre care aflăm de prisos a aminti ceva aice. Astfeliu este mi cu celelalte eparhii romănești, ce au fost subordinate Arhiepiscopatului transilvanu, precumu mi cua aceea din Bucovina Și cum au putut auctorul afirma și despre aceasta de pre urmă eparhiă, că ar fi fost fundată de ruși, cănd din contra nu zace la nici o îndoială, că ea viei Bucovina la Austria din vechimeainte de adnecsarea proviina fost supusă mitropoliei Moldovei ca o parte întregitoare. Lăsăndu la o parte celelalte greșeli istorice ale Auctorului menționatului artilul în priviința aceasta, trecem la a doa parte a lui. Tradițiuni dela strămoși la străne poți povestite mai cude amănuntul prin preoții de pe aicea, pănă în al 18-lea veac, mai vărtos despre mânăstirea romănească din varadia, care vine în atingere și cu alte mănăstiri în Bănat din Ciclova, din Mesic, Pârnicarca sprediștea mică, și cu cele de lângă Morava,și Par- Tom, ș. a. precum și despre unii preoți și biserici din aa 17-a mi al 18-a Bea. Bocșa 10 Martie. Călătorindu de multe ori prin Ardealu, amu văzutu ruine unde au fostu ceteți, biserici sau mănăstiri, dară am văzut mi inscripții romane, prin care m-r am convinsu, cum că acelea au fost edificii romăne. Am călătorit mi „în Bănat, cătră Vărșeț, Timișoara, Biserica albă, Oravița ș. a. și am văzutu aproape de Vărădia în culmea unui deal naltu sub râpa culmei un turn mic; deci am întrebatu oameni bătrâni, că ce este acela turnu și miau respuns, că este o mănăstire romănească veche! Acum înainte de 5 sau 6 ani sau aflatu și desgropatu de sub unde un deal sau stăncă de piatră o mănăstire lângă Ciclova, sau și rănduit un călugăr romăn de aci născut; aceasta descoperire au stârnit în mine o mare dorire de aici, sau de a auzi vreo tradițiune rece, despre aceste s locuri, deci eu în privința acia mi aflaiu sa omu din Varadia, bătrăn, cărturariu, și vrednicu de crezămăntu, a căruia părinți și moși în strănsă prietenie au trăit cu preoții din al 18-a veamu, dar mai vărtos cu Protopopul de atunci Petru Șuțu, la preoție i sau dat căruia după rânduiala de atunca, lecra Lupolovici, acestu bărbatu de multe ori au povestiu cum urmează: adecă: Cum că minăstirea din culmea dealului Varadia are începutul său tocmai din timpul păgânăteții, adecă: de căndu au venit romănii pn Bănat, precum și cea din Ciclova, nu e îndoială, ci fiind că atuncea o parte din romani erau păgâni, iară alta crescini, așa cei crescini se duceau pe sub ascuns, și săvărșeau și ascultau slujba bisericească JAN pescera din pădurea de sub râpa culmei, pănă cănd mai curănd eau lățit crescinătatea peste toată țara. Atunci crescinii au mai săpat și au mai coplit pescera sub o sstăncă de piatră, și așa au mai lungitu și lățit mănăstirea, au întocmit altariul, și au înavuțit'o cu toate cele, iară mai tărziu fiiind romănii crestini evlavioși, au cumpărat pămănturi, moșii, adecă sate și au dăruitu mănăstiriloru (după tradiție) din Varadia, Sălcița, Mesiciu, Sredișca mică, și alte sate mai multe, dintre care unele sate au fostu moșiile mănăstirilor de cătră Timișoara, precum: Mănăstirea de lăngă Morava, cea de lăngă Partoș, m.a. și că acasta dreptate au avutu mănăstirile acestea pănă la venirea, sau stăpânirea turciloru în Bănat. Atunca prin răzmiriță monăstirile fuseră jăfuite, sărăcite și de tot părăsite, cu atăta mai mult, căci oamenii de frica răsmiriții și a ciumii, se răsfirasără și se ascunseră prin păduri și văi făcânduși sălașe; și ce au fost mai rău, că Episcopi când erau cănd nu erau, apoi preoții sau fostu tare răritu, așa că tu mulți prunci au muritu nebotezați mulți oameni sau îngropat fără preot, și au trăbuitu crescini să cară sau să cheme pre lângă preoții lor și preoți din Ardeal, ces a căruia Erarhie spunea numitul Protopop. Ele au fost multe veacuri supus cleru romănescu din Bănat, apoi mi din popa romănească, de unde încă au venit preoți, însă în număr mic, ama cât când venia vreun preot, aducea srrinții copii mari de pi boteza! . Din astfeliu de preoți au fost, nainte de luarea bănatului dela turci - popa loann „pn Varadia din ținutul hinedorii, dela acesta au învățat a ceti și a scria romănește suszisu protopop Lupolovici, carele mai târziu au învățatu sărbesce în Carloveț, că în Bănat nu au fostu școli, și sau runduitu de paroh în Varadia. Unu popă din ținutul Hațegului sau fost așezat în Secaș și pentru albia Carașului. Dară un preotu iară trimis din ținutul Hinidorii popa Mihai, pe care oamenii lau numitu norta Miclău sau așăzat în Pahamba cu locuința, însă au avutu toate satele pănă în Oravița, Sasca, sub a lui parohie! Acuestu preot zălog, carule au fost de Dumnezău dăguitu mi cu un trup tare mi sănătos, au zidit biserica din Racaștia cu a sa cheltuială așa precumu ea și astăzi stă, prin alu seu îndemnulu lui și cățiva bani eau întemeiatu bisericile din Ciclova și Oravița camerală, dară biserica din Oravița montană, cu ăta însași cheltuială o au ziditu mi acoperitu, dară nu o au gătat, că sau scurtat mortea, deci după moartea ca, un Nicola Tolial grecu au spoitu, și au făcut cele de lipcă ca să se slujească în ea, acest preot au trăit pănă cătră anii 1760. Au mai fost un preot Ardelean în Coștei, dară în Verșeț, precumu mi „on Bocșa au fostu preoți din papa romănească. Acești preoți au povestitu despre Craiulu Zapolia, Racoții și alți prințipi din Ardeal, și cum că Episcopii carii se sfințiau prin Mitropolitul din Ardeal, și se trimiteau la Bănat, trebuia să aibă întărire dela prințipii din Ardeal. Pe lângă toate acestea, romănii din Bănat tot au căpătat slobozenie dela stăpănirea turcească ca săși facă biserici, însă fără turn și clopote, și așa sau făcut biserice romănești de lemn prin unile sate mai strânsă la un loc, precum: în Varadia, Secaș, Racaștia, Ciclova, Coștei, Verșeț, ș. a. Încă au mai povestit numitul protopop Lupolovici, că după ce au stăpânit turcul în Bănat vreo 173 de ani, apoi pe la anii 1716 și 1717 prin puterea armeloru ale împăratului Carol, și prin vitejia Gheneralului celui mare Eugenie, fuseră turcii izgoniți, și iară au venit Bănatul sub stăpănirea împăratului, însă fiindu mănăstirile și moșiile lor, cu totulu date uitării și părăsite, așa acele sate fuseră luate sub Domnia cămărască. Iară după ce sau statornicitu pacea, au început omenii ace aduna cu locașurile mai aproape, șia ce vorbi ca săși zidească biserici de piatră, pe atunci sau lățit vorba, cumcă ii „in Mesici ce va zidi o Mănăstire noă, carea mai nainte de stăpânirea turcească nu au fostu, ci cea din Srediștea mică Pârniaoru; deci comuna Varadiei au pusu toate cele trebuincioase pn pănd, ca să facă biserică de piatră, apoi au chemat pre Episcopul din Caransebeș, uu sciu „Bine, mi ce pare kslau numit Spiridon Sttbița, ca să sfințiască locul bisericii, carele au și venit și au sfințit locul, și au fost de față pănă ce eau pus piatra din fundament. Cu acasta oclsiune au început 6menii bătrâni ai povesti Episcopunii, cum că strămoșii lor au avut o mănăstire bogată sus în culme în pădure, carea de vreo 200 de ani părăsită, prin asprimea timpului sau îngropat sub râpă; și cum că aacea mânăstire, precum și ca din Ciclova, și Pârnișoru, au avut satele lor, mai nainte de stănănirea turcului în Bănat, dară atunca prin răzmiriță fusără sărăcite și părăsite. Acestea tranidiuni nu numai că le au ascultat Episcopul cu plăcere, ci încă le au și scris pe hârtie, și deodată au și îndemnat pre oameni ca să gate biserica, apoi după aceea să desgroape mănăstirea, căci și el va căuta și Baroga'pre Înnăși. Împărat Carol care dela ea are nădejde, că va căpăta dreptul și moșiile mănăstirești. După acasta sau supus oamenii a lucra la viserica, care au și gătato, însă cele din lăuntru lucruri lipseau; așijderea și Epieconul au căutat pentru mănăstiri, dară nu au putut de tot a aduce lucruru la săvărșire, căci au anulu 1738 iară au urmat o răzmiriță, întră Împăratul Carol, și între cel turcesc, după care au urmatu și boala ciumei și așa oamenii fugindu care în cătron, eară au amânatu desgroparea mănăstirii, însă după încheerea păcii, iară să au întors oamenii la ale sale, precum și în Verșeț sau mai înmulțit poporul român; așijderea după acastă răsmiriță, la vreo 2 sau 3 ani au venit dei mai dintăi sârbi la Verșeț 70 de familii, căci mai întăi sub stăpânirea turcească, aicea în Bănat neiau suferit turculu, spuindu așa jupânul Aga pașa, că sărbii sănt necredindioși sultanului turgescu. După aceea au mai venitu un număru mare de familii nemțesci aci, și așa sau făcutu Verșețul Oraș bun de târguri. (Va urma.) Sibiiu la joia mare. D. Hosu a scris în anul 18 și 19 aa „Concordiei“ sa aprinsa intitulatu: De lipsă este pentru romănii ardeleni teritoriu separatu? Deacă e de lipsă, poate să acela înființa fără daună vederată a romănilor? Deacă nu ce poate înființa, atunci ce e de lipsă pentru romăni, ca după principiilu egalei îndreptățiri săși poată usua limba ? Scriitoriulu articului acestuia desbate punctele acele ale operatului comisiunei de șepte, primitu prin Universității șase, ce privesc „la teritoriile naționale, și do-