Telegraful Roman, 1862 (Anul 10, nr. 1-103)

1862-04-08 / nr. 28

pe 50. ip. 0 „lei S i Bijă. Transilvaniei și pentru provin- Aprilie. 1362. ciole din Monarchiă pe an an Sort. Inseratele se plătescu pentru întmnea oară cu 7. cr. șirul i cu litere mici, pentru a doua oară cu 5”, cr. și pentru a treia repetire cu 8% cr. v. a. „(elegraful ese de doă opt ne censemn : Joia și Dumineca. Prenumerațiunea se face în Sibiiura espeditura foiei;ns aflată la c. r. pește, cu bani gata, prin scrisori crancate, adresate către espeditură. Prețiul prenumerației pentru an 7. fl. v.a., ear părți 3. fl. ale Pentru celelalte Ahuluri. 8. ieze. cap ue o jumătate de anu 4. fl. s.a. Pentru princ. miteri străine ne an 12. e. nef an 6. ea. v.a. astăzi sărbești trebămu: în He. au înviatu! Aceasta este salutarea, cu carea întimpină D. noastră următoriul articol: în interesul ambelor biserică me fii săi. Cu aceasta salută astăzi și „Telegraful roman” pe cetitorii săi, și le poftește a vedea căt mai curăndu mi învierea Națiunei mia miroonosiei noastre! “O poue romănă asupra cestiunei sărbe romănești. Jurnalul germănu din Viena „Ost mi Vest“ care ce întereseză de tote causele nostre, prin urmare mi de Mitropolia noastră a perpodică articulul dea publica rămu în N-rulu trecutu din „Serbechi Dnevniu” "MP. Articulul înpărtășitu în Norul 379 alu aceestei goi din „Serb. Dnev.” atingătoriu de gestiunea bisericească romănească, îl putemu cu atăta mai puținu trece cu vederea, cu căt pn care dau la lumină opiniuni, care decă ap rămânea neîndreptate, ar putea trage după sine nu puține încurcătură în privința istorică și cu că tu trebue să zacă rele păreri și prin aceasta mi acuma ape în contracția limpezi încurcatele rătăcia accelera drumul cătră deslegarea întrebării întrun modu folositoru pentru ambele părți. Pentru o mai ușoră pricepere și temeinică tradire a obiectului în părțimu zisul articlu în două părți, din care una atinge restaurarea vechei ortodocsei Mitropolii romănești, eră ceealaltă modul după care să se facă acesta restaurare. Partea dintuiu a articulului cuprinde între altele următorele: Romănii dorescu restaurarea stării lor de mai puirte, adecă restaurarea mitropoliei romănești și a ierarhiei romănești. Noi suntem convinși, că majoritatea se va învoi cu acesta dorință ea este bazată pe canoanele ortodocsei a romănilor pentru că noastre biserici ține adevăratele referințe atăt ale unui, căt și ale ceuialalt popor., După aceste șiruri amu putea crede, că coreligionarii nostrii frații sărbi recunoscu dorințele bisericești ale romănilor peste tot de drepte fără reservațiune, decă nu sar ceti de locu după aceste cuviinte și în necheu cu ele și următoarele: „însă noi din contra trebue să ne scirădim asupra espresiunei „restaurarea stărilor de mai nainte”, întăiu pentru că ea nu află temeiu în stomă, a doua pentru că pote da ansă la false consecințe și pote avea urmări periculoase atăt pentru autonomia bisericii noastre, căt și pentru drepturile positive ale națiunei. Ce vom lua în considerațiune și acesta îndeplinire, atunci trevue să venim la acea convingere, că frații noștrii sărbi, sau mai dreptu auctorul acelui articul vre să recunoască mitropolia romănească numai după canoane și referințe, nu însă și după dreptul istoric al ei, amadară numai înființarea, nu însă restaurarea mitropoliei romănești. E totuși o înbucurătare înprejurare, că mitropolia romănescă ce recunoște haremu în princip și din partea fraților noștrii, deși staveritatea ei de mai nature ce negă de dănșii. Noi însă ne vom u sili, ca săi convingemuni în priviința celei din urmă, presupunăndu, că lor, precumu sperăm, le zace la inimă, a eeneria și a recunoaște adevărul nevestornavei. Arricolul lui „Serbechi Dnevnic” vre dară să nu recunoscă restaurarea vechei mitropolii romăneți, propune dreptul istoric sau staveritatea de mai painte a acestei mitropolii, și acesta din acel temeiu nu, pentru Kbea după cum ce presupune nu află întemeiere în Istoriă. Noi am vre să încare letoriă nu află ca întemeere? Noi scrmu că nu numai una gi săntu mai multe opuri ieropite, în care se pertracteză de ajunsu relațiunile bisericești ale romănilor peste Tor, și acele ale fostei mitropolii in deosebi. Noi us. avemu de scop acpuse aicea Istoriă, prin urmare nu ne putem slobozi întro detaiată o narațiune a tuturor nenegabililor istoricelor, adevărata staveritate a mitropoliei romănești ortodocse, doveditorelor romănești, vărul istoric fapte; ui mărginim numai la aceea, a aminti de slocibdacă sănt opuri istorice rege și, decrete patriarhale, tradițiuni populare și căntece populare - în care ce căută în formă poetică toanele și căderea, proprii suprimarea mitropoliei romănești - și nenumerate alte hrisove, care pune afară de toată îndoiala adevărata staveritate de sute în Ardeal, pe sape intrelăsămu ale aduce aici și a scoate citate din ele. Față cu atătea hrisoave istorice a denega totuși staveritatea mitropoliei romănești, ar fi arăta că nu a denega adteloi dară nu privim alta în amintitul artinegă staveritatea de mai nainte a mitropoliei romănești, afirmă din contrastaveritatea unei mitropolii sărbești în Ardeal în următoarele: „Eparhia ortodocsă transilvană ca fundatu prin sărbi precum arată acesta apriatu monumentele și hrisoavele remase. Păndea moprea celui de preujmă arhiepiecop sărbescu în Ardealu Sava Brancovic pe la anulu 1660 - 1670 ea ținutu acolo cultul dumnezăeecu în Limba slavă mică- șelaue sărvine scaunul arhiepiscopescu din Ardeal... și după cuvintele representațiunei însuși au șezut pe scaunul mitropolitan ardelenescu numai șepte ani romăni, adecă dela an. 1693-- 1700. .. Precumu ca fundat mitropolia ardelenă de sărbi, așa cu periore săntu fundate toate celelalte enapxii în Bănatu, Eparhia Bucovinei și cele ce se aflau odată în Ungaria sude a înfățișa de ruși și ele au statu din vechime subt domnia ierarhiei slavo-ruse., Noi peste să înfățișemuzi aceste simple afirmațiuni toate ca fără nici o bază istoricăe. Noi cutezăm a pune auctorului acelui articul întrebarea, este ea în crape, a ne arăta unu singur monumentu, un singur hrisovu care ap potea dovedi, că prin Sărbi? cap fi fundatu mitropolia transilvană romănească întru adevăr noi nu putem străvate cu mintea noastră, cum sar fi pututu întămpla, ca într'o țară din vechime locuită de romăni și nici odată de sărbi precum e Ardealul să ce fie fondatu mitropolia celor dintău prin sărbii „la sfărșitul veculei 16 nici nu au fost venitu încă sărbii în locurile locuite de ei astăzi în proviinciele austriace, cum lear fi fostu dară cu putință, să funduză în timpulu acela iepaphia romenescă în Transilvania? Nouă din contra ne este conoscut că și naționalele noastre, precum și patrioticile oipuri istorice preste tot dovedescu cu totul apriatu, că ierarhia transilvană ortodocsă romănească, pentru a cărei restaurare ce rogă acuma romănii, nu are originea ca la Romăni din sfârșitul vecului 16, precum afirmă acelu articul, ci deja din timpurile cele mai vechi ale cristianismului. an IV. 1684. șezuturi de prelați romănești, pe scaunulu Mitropoliei romănești transilvane și anume: Mitropolitul loanichie 1479, Ștefan I. 1557, loan 1599, Ghenadie 1627, Ilie 1637, Ștefan II. 1643, Daniil 1651, Casa II. 1656, Iosia 1680, loasof 1682, Cana arhiepiscopi numiții au fost sărbi, mi că ama Mitropolia romănească în Ardeal sa fundat de sărbi la sfărșitul veacului 16 și că numai trei romăni au șezut pe scaunul mitropolitan de acolo? titlu E dreptu că „în Transilvania ne acel timpu ca ținut culdumnezăescu în limba slavă; de azi însă nu urmeză nice decum că și ierarhia Ar fi fost slavă, atăta de stin, ca de acolo, că fiindu că astazi în bisericile catolice ale Germaniei ce ține cultulu dumnezăescu pm limba latină, saru părți, națiunei dă unu carii de legi de țeră, diplome api a mitropoliei romănești cu evărșitul vecului 16 că întămplatu aubtorulu numeru cu nu numai trei, precumu cu noi necul, de căt numai o goală și stearpă negațiune. Dar în vreme ce auctorul„ articului nici articulului aceluia mai mare muftu în „Serbechi Dnev apă totulu vremii avem sa potea dovedi auctorul articulului, că mi să rătăcitu, crea.