Telegrafulu Romanu, 1875 (Anul 23, nr. 1-102)

1875-07-24 / nr. 58

Telegrafulu ese de doue ori pre septemana: Dumineca si Joi’a. — Prenumeratiunea sei face in Sabiin la espeditur’a 'oiei, pre afara la c. r. poște cu bani fata prin scrisori francate, adresate catra espeditura. Pretium prenumera 1iimei pentru Sabiin este pre ajma si. v. a. I ear pre o jumetate de anu 3 fl. 60. Pentr. 58. ANULU XXIII. Sabiiu 24 Iuliu (5 Aug.) 1875. tin celelalte patrti ale Transilvaniei si pentru provinciele din Monarchia pre anu anu 8 ti.iara pre o jumetate de anu 4 fl. v. a. Pentru princ. si tieri streine pre anu 12, anu 6 fl. Inseratele se platescu pentru intitia dra cu 7 cr. siculu, pentru a doua ora cu 5 '/, cr. si pentru a treia repetire cu 3'/, cr. v. a. Telegrama. 1 Cernăuți 3 Augusta. Inaltu Presântitulu Archiepiscopu si Metropolitu alu Bucovinei si Dalmatiei, Teofilu Bendella, a reposatu eri in Domnulu la bai’a Franzensbad (in Boemi’a). Immormentarea va fi Luni aici in Cernăuți. *) *) Telegram’a s’a intardiatu fiindu Jini’a întrerupta. B. Idei conducetoric. II. Lacun’a, carea trebuie sa dispara odata si din reminiscintiele trecutului nostru, va fi cu anevoia de intregitu pre lângă medile cele istorice de cari dispunemu pana in dium a de astadi. Istoria nóstra din seculii cei dintâiu ai erei creștine si mai a evului mediu intregu si cu acést’a dimpreună a popóreloru din orientulu europénu semena mai multu cu mitulu séu cu narațiunile, cari se enareza si se asculta, fara de a intreba multu si e naratorulu si ascultatoriulu, ca potu fi cele, spuse cele e norate asta. Istori’a nóstra si a popóreloru din orientulu européau face, după parerea nóstra, in cea mai mare si mai buna parte ingropata in archive oficiali, secrete si publice si in archive private. Cu tóte aceste este unu imperativu alu interesului celui mai mare a unui popom ca sa scie căusele procesului desvoltarei sele , caci numai asta se póte eliberă de superstitiunile ce le daunese ce i le infige in inima sau predilectiunea catra sine seu antipathi’a si prejudetiulu strainu. Oglind’a trecutului trebuie sa o avemu dinaintene, pentru ca sa ne putemu face judecata despre frumseti’a scu ne frumseti’a presentului si viitoriului nostru. Amu aflatu si aflamu justa superbi’a nóstra natiunale pentru originea nóstra. In privinti’a acest’a istori’a ne vine asta, precum este ea, binisioru intr’ajutoriu. Astadi putieni, forte putieni necredinciosi au mai remasa, cari sa se indoiésca de originea nóstra romana. Acést’a pentru ca si fara de istoria, cine cunosce popórele romanice si cu deosebire pre italieni si cunosce si pre români, trebuie sa dea adeverului tributulu seu si sa recunosca, ca românii dintre Carpati, de pre siesurile Dunărei, Tisei si a Dnistrului suntu de vina romana. Dara nu numai constatarea originei ne mandresce, ci si operele strabuniloru nostri, cari in seculii cei dintâiu, după asiediarea loru in tienuturile aceste învelite mai înainte in intunereculu barbariei, le-au deschisu culturei. Ei n’au adusu in pârtile aceste numai bratie înarmate, ci au adusu si nenumerate bratie din tóta lumea romana, cari au aratu, au plantatu acestu pamentu, pre care ne aflamu si astadi, au adusu si bratie lucratórie cu cari au scosu din pamentu visteriele cele mai bogate, au imbrasdatu tiér’a crucisiu si curmediesiu cu drumuri de acele, a caroru fragmente stau si astadi si marturisescu de soliditatea acelor străbuni, au facutu sa resara cetatile cele mai impopulate cu din pamentu. Din pustietatile cele primitive ei au facutu unu paradisu. Inscriptiunile cele numerose, minele si alte urme nedubitabile ce se ivescu din pamentu in tóte dilele in cele mai multe parti dovedescu ca si spiritulu nu a fostu neglesu. Cultulu, justiti’a, administratiunea, artele si industri’a nu au fostu mai putieru considerate, asta incâtu, déca le socotimu tóté la olalta si le asemenamu cu impregiurarile de atunci, trebuie sa recunoscemu, ca nu a fostu o vanitate cându s’a disu despre provinci’a Daciei, cea mai espusa in nordestul destinsului imperiu de pre trei continente atunci cunoscute, ca este „Dacia felix.“ Fericirea inse după aparintiele istoriei, asta cum o avemu, nu dureza multu, ba ea a fostu si in tempulu până nu dispăruse de totu întrerupta. Roma era prea betrana si prea cu multe pecate. Intrens’a se succedeau, cu putiene esceptiuni, tirani mari, incungiurati de tirani mici, cari voiau sa traiasca numai din asudiarea provincieloru. O aria, se vede, din caus’a acest’a si ramurile celebune ale ei. De aceea revolutiunea provincialiloru din Dacia sub Regilius. Invasiunile din nordestulu Europei conturba firulu desvoltarei de totu. Se vede ca a fostu scrisu in cartea provedintiei sa se nasca o lume noua pre alte base si asia edificiulu celu vechiu a trebuitu sa cada. Spatiulu nu ne ierta sa tienemu pasu de pasu cu istori’a spre a trece in revista tóte evenemintele, dara nici scopulu nostru nu este acel’a. De acea vomu atinge numai momentele cele mai însemnate din trecutulu nostru. Catra finea seculului alu cincilea partea apusena a imperiului romanu a cadiutu cu totulu. Regate noue se ridica pre teritoriulu lui cu numiri noue, cu numirile poporeloru cari immediati cautau resturnarea celor premergatorie. Partea resaritena remane in giurulu centrului seu celui nou, Constantinopolea, inse nu in o pace neturburata, nici in limitele sele neștirbite. Daci’a este deja înainte de împărțirea imperiului in occidentale si orientale unu teritoriu nesiguru alu imperiului, care astazi apare in, si mâne afara din periferi’a imperiului. Unii o făcu perduta pentru imperiu inca din secululu alu treilea. Alții o gasescu in legătură cu imperiulu si in secululu alu patrulea*), cincilea si alu sieselea d. Chr. Chiaru si scirile cele multu bănuite ale notariului anonimu priu ducelui Menumorutu cuvinte in gura, din cari se vede, ca si in secululu alu nouelea si alu diecesea, la venirea si asiediarea magiariloru in partile nóstre, esista pre care referintia suzerana intre tienuturile nóstre si Constantinopole, o referintia, pre carea insisi magiarii in periodulu celu dintâiu, celu putieru pentru forma, nu au ignorat’o primindu de acolo corona si manteu’a regale. (Ceea ce se sustiene despre corón’a ung. ca aru fi dela Pap’a Silvestru II e in contradicere cu fapt’a, caci corón’a si manteu’a regala porta semnele cele mai învederate grecesci, sau constantinopolitane. Este adeveratu ca in valurile invasiuniloru, incependu dela finea seculului alu treilea d. Chr, până in secululu alu nouelea, cându se frânse puterea Avariloru cu totulu, patri’a nóstra n’a pututu prospera si nici populatiunea cea stabile, petrile, preste cari treceau undele invasiuniloru. Barbarii, carii veneau, cându alungați de alții cersîndu locuri si scutintte in limetele imperiulu, cându ca sa se nutresca si îmbrace din pradile laboriosiloru locuitori stabili, după natur’a loru, nu puteau înainta, ci numai impedecau si prosperarea celor stabili. Barbarii cu invasiunile loru, este naturalu, ca au deprimatu si simtiulu locuitoriloru stabili câtva staruintt’a de a face si produce, pentru ca face in firea omului de a nu fi aplecatu a lucra si aduna numai pentru ca alții sa vina si mănânce de a gafa. Inse după frângerea puterei avare, cându pârtile aceste locuite de romani devenira eliberate si desiertate de barbari, era datori’a cea dintâiu a romaniloru a se consolida, a se intari pentru alte tempestati eventuale. Căușele pentru ce nu s’a facutu acést’a inca nu le scimu cu siguritate. Póte ca precum preste multe alte parti ale istoriei s’au facutu lumina se va face odata si preste partea acést’a. Vedemu vise efectulu, carele este desolarea romaniloru in ducate mici, pre cându se arata cea din urma invasiune in partile aceste, invasiunea magiariloru séu a unguriloru, cu carea se incepe unu periodu nou, unu periodu de mare însemnătate si in istori’a poporului nostru. Aici domn preste cea dintâiu eróre principale politica a româniloru.Unii omeni se scutescu de multa bataie de capu cându trateza periodulu invasiuniloru. Ei iau legiunile romane si coloniele si cu catielu si purcelule trecu Dunarea si făcu acolo o Dacia noua. In Dacia vechia se urméza apoi barbarii ca intr’o gradina pustia, carea pre urma, după deducerea acestoru istorici, remane in proprietatea ursiloru si lupiloru si pre români si aducu domnii cei ce veniră in urma numai după ce li trebuie, ca servitori si pastori in secululu alu treispre diecelea. Cum ca aceste aserțiuni cu tendintie, preste cari spiritulu secuiului nostru, care da tuturora popóreloru dreptu egalu de esistintia, au trecutu, se voru dovedi de fara fundamenta, nici ca ne indoimu, si de aceea noi le atingemu aici numai ca o curiositate, totu odata inse si cu o disarmonia in desvoltarea istoriei, carea precum a fostu de însemnătate in trecutulu cu tóte pecatele trecutului asta are sa fia in viitoriu, ba inca mai multu, cându amu fi in dreptu sa speramu ca pecatele trecutului nu se vom mai repeti. Din Viena se telegrafa alaltaeri ca scrrea despre sosirea principelui Milanu se adeveri. Seri fu primitu in audientia la imperatulu, carele ii chiarifica ca’Serbi’a trebuie sa fia pre pace, caci acest’a este si voi’a Russiei si Germaniei. Scrrea, ca principele Milan din Serbi’a a plecatu in fug’a mare la Vien’a, va surprinde de sigura tóte cercurile politice. Intre combinatiunile ce le provoca cu sil’a starea momentana a lucruriloru in orientu, o atare escursiune nu a avuta locu până acum si nu vomu pute afla usioru caus’a care a îndemnata pre principele Serbiei sa parasesca fier’a sea intr’o epoca de totu critica si sa faca o calotoria atâtu de departata. O scrie, care vine preste Prag’a din principatulu Serbiei, ne spune, ca unu plenipotentiatu alu Portiei s’aru afla pre drumu catra Belgradu, pentru a cere o declaratiune franca de neutralitate, nedandu-i-se acest’a, Parfa s’aru vedé îndemnata a se asigura de neutralitatea Serbiei prin medilace pipăibile, mai inainte póte printr’unu apelu catva marile puteri pre basea tractatului de Parisu si eventualu prin ocuparea principatului cu trupe turcesci. Presupunendu ca este adeverata scirea de mai susu, amu pute crede, ca principele Milano calatoresce la Viena spre a cere unu ajutoriu pentru Serbi’a care e periclitata, sau o interventiune amirabila. Pretensiuni de neutralitate sau de desarmare, concomitate de somatiuni, cari au caracterulu unui ultimatu, nu suntu ceva nou in istori’a diplomateca a daleloru nóstre. Atari acțiuni diplomatece amu vechiutu in anii 1859 si 1866, cari fiindu respinse in Turinu, Dresd’a, Hannover’a si in Kassel provocara resbelele cunoscute. Combinatiunea acest’a n’are inse base solida si noi nu scimu, déca Perta a trimisu sau nu „unu venatoriu de câmpu“ la Belgradu. Déca s’a trimisu, atunci la tata intemplarea trebuie sa calculamu si cu complicatiuni serióse ; dara si in casulu acest’a se póte presupune, ca va succede actiunei diplomatice a poteriloru sa retiena Port’a dela atari resolutiuni precipitate. In momentulu acest’a Austri’a n’are nici unu ambasadoru in Constantinopole, unde influinti’a personale a unui diplomatu póte sa faca mai multu ca in oricare alta capitala din Europ’a. Revenindu la calatori’a lui Milanu avemu sa cautamu ans’a nu atâtu in complicatiunile din Brtiegovin’a, câta mai multu in intemplurile ce se petrecura intre marginile acestui principatu in tempulu din urma; agitatiunea de pre tempulu alegeriloru, care fara nici o reserva se ageresce prin manoperile partidei estreme, se dice, ca a ajunsu până la unu gradu asta de mare, câtu persónele cele mai notabile au aflatu de bine si oportunu sa parasesca patri’a. Serbi’a este unu pamentu vulcanicu, patimele fierbu in tr’ens’a inca cu o potere elementaria si nu suntu inca infrenate prin datine si convenientia. Antecesorulu principelui de acum a cadiutu in parculu din Topsideru lovitu de granitele asasinatoriloru, pentru ca nu a pututu sa faca din Serbi’a unu „Piemoritu orientalu“ si sa devină unu Victoru Emanuelu pre insul’a balcanica. Reminisciitiele sangeróse din vér’a anului 1868 se pare ca au cuprinsu sufletulu principelui actualu alu Serbiei si l’au determinatu ca togm’a acum cându undele agitatiunei natiunale se infla totu mai tare, sa se feresca de torintele ce lu amenintta cu perire. Astfel iu caletori’a tempurara usioru s’aru puté schimbă intr’unu esilu durabilu si Serbi’a aru da impulsulu la nascerea complicatiuniloru serióse in orientu. Lucrurile in orientu au ajunsu la unu stadiu, câtu ori-ce intemplare estraordinaria destepta unu semtiu de indispositiune. Asta se anuncie din Bucuresci, ca principele Carolu din Romania s’a bolnavitu. Telegrafulu din norocire adauge, ca după raportele mai noue din manastirea Sinai, unde se afla principele, acesta s’au reinsanatosiatu deja, darafara de a vrea ne aducemu aici aminte, ca déca principele Carolu ne avendu următori si ne vreadu fratele seu a se cualifica pentru a fi succesorulu lui, aru fi reposatu, atunci principatele unite, cu tóte *) Se tiené de prefect, illyrici orient si era impartita in 6 provincie.