Telegrafulu Romanu, 1877 (Anul 25, nr. 1-103)
1877-07-24 / nr. 58
232 „Nu e di, in care pre bunii stapanitori de preste munti sa nu defaime, cu o nespusa plăcere, totu ce vedu la noi, totu ce audu despre noi, totu ce se face la noi. Aci afecta temerea, cu gându ca s’o inspire, aci se dicu amenintiati, pentru ca sa pota amenintia. Este o sistema, e o concertare comuna intre densii, ca totu ce e romanescu sa fia numitu zeu, barbaru si injositu , ca popori si representanti, partide si particulari, legi si institutiuni sa le batjocoresca in chipulu celu mai desgustatoriu. In tempii mai de curendu, acesta turbare ajunse la culme. Si motivele suntu destulu de cunoscute. Nu facemu decâtu sa le resumamu in trecatu. Declaratiunea de resbelu, făcută de câtva ruși Turciei, improsperâ dorulu magiam pentru nisce frați atâtu de scumpi ca turcii. Preste putieru, softalele din Stambulu intreprinsera unu pelerinagiu la Pest’a. Nici românii, nici slavii, nici grecii nu le zimbira si nu-i imbratisiasera. Din contr’a. Atunci ungurii proclamară, cu sfidare si in ciud’a tuturora popóreloru, ca singura natiunea turco-magiara sta in fruntea civilisatiunei moderne. Déca celu putienu s’aru fi opritu aci! Dar’ nu. Ei nu incetara de a repeta ca armat’a româna e „o adunatura de fricoși“, pe care vom arunca-o in Dunăre cu unu singura regimentu de honvedi. Resbelulu incepu. Tunulu dela Calafatu anunciâ independinti’a României. Mirosulu acestora prime bombe j fii de unu efectu si mai indârjitoru pentru bunii nostri vecini: caci de atunci incóce, nobile guri spumega de injuraturi, nobile inime se stringu de necasa, nobile suflete ardu de setea resbunarei. Bata de ce dinaristii buniloru nostrii vecini se iau la intrecere, care sa arunce mai multu decâtu altulu totu soiulu de negre calumnii asupr’a nemului românescu. Dar’ nu de ori de alalta ori adoptatu-au magiarii o astfeliu de procedere. Ea datéza de multu, de multu de totusi déca o semnalumu in aceste momente, este pentru ca cu întristare suntemu datori a constata ca ea a fostu dea parurea aceasi, fara deosebire de manti’a partidei ce se afla la putere. Sa nu se dica dar’ ca magiarii ne insulta pentru ca guvernulu de adi e „radicalu“, după espresiunea adversariloru noștri politici. Caci la 1872, conducerea afaceriloru era in mân’a cabinetului Catargi, si cu tóte acestea dinariulu „Alföld“ nu se sfiu sa publice, in Nr. 38, ca in acésta tiéra se afla „tóte mestecaturile pecatului, totu reulu, tóta murdari’a si netrebnici’a omenirei“ ; ca româniloru, „poporulu celu mai prapaditu si mai decadiutu, mai lasiu si mai inertu, le trebuie sclavia si lantiuri ferecate, iar’ nu constitutiune si libertate“, si ca in fine „acestu nemu depravatii trebuie sterpitu din radacina.“ Déca dar’ astfeliu vorbiau pe atunci, in tempi de pace si de liniste, pe cându se trimbuiau pe tóte tonurile bunele relatiuni dintre unu statu si altulu, adeca dintre cabinetulu pestéru si celu bucuresceanu din 1872, cum sa ne miramu ca aceleasi injuraturi se reinoescu astadi, in urm’a impregiurariloru ingreunatóre de mai susu ? Ne vomu mira insa de persistinti’a acestei orbiri, care ’i face sa uite propriele loru suferintie si propriulu loru trecutu. Nu libertate si constitutiune, ci sclavia si ferecate lantiuri ne dorescu noue, in secululu alu XIX-lea, cine ? ungurii, cari până mai demadi — caci ce suntu 10—15 ani in viéti’a unei națiuni! — cari până mai deuadi suspinară cu amara, după libertate si constitutiune, sub lanturile ferecate ale sclaviei! Sa fimu sterpiti de pe lati’a pamentului ceru pentru noi, in secolulu alu XIX-lea, cine? Ungurii, cari adi se proclama, impreuna cu turcii, singurii fruntasi si premergători ai civilisatiunei din secolulu XIX-lea! Netrebnici’a omenirei spunu ungurii, in secolulu alu XIX-lea, ca se afla unde ? In acésta tiéra care, odinióra, le dete cea mai des interesata si mai generosa ospitalitate, unde, după 1848, se refugiasera cu miile cersindu pe stradele si prin curțile nóstre si unde găsiră fratiescu ajutoriu. Ei bine, acestora nesocotite clevetiri seculare, Romanulu a respunsu in totu-deun a cu o nobletia care-i face onore. Românulu n’a doritu nimenui, si mai putemu bravei națiuni magiare, nici lantiurile sclaviei, nici esterminarea de pe fati’a pamentului, ci din contr’a, elu le planse de mila, cându se aflau in strimtóre. La provocări si calomnii, respinse prin fapte, prin munca neîntrerupta pentru reorganisarea interna, pentru îndreptarea si alcătuirea legiuiriloru, pentru respandirea luminei si propășirea civililarei. La ameninttari sforaitóre Romănulu respunse prin tacerea dispretiului; caci ce altu merita infumuratulu care, abia scapatu de asuprire, vine sa amenintie si se insulte pre celu nescapatu cu totulu de dens’a, numai pentru ca se afla ajutatu, pentru momenta, de elementulu austriacu, cu unu contingentu mai insemnatoriu, dar’ in contr’a carui’a s’a luptatu de morte si ’i porta o ura de morte? Bar’ adi... la strigatulu de „sclavia, de lantiuri ferecate, si de stirpire din radecina“, adi Românulu respunde prin libertate, prin independintia, prin vitejia. Ca e viu neamulu românescu de aci si de aicea, le-a spus’o si necontenita le-o spune totu poporulu, prin manifestări liniscite si staruitóre de cele mai nobile simtieminte. Fiinduca dar’ ne fu vorb’a despre eternele batjocoriri ale binevoitoriloru vecini unguri, cari se reinoiescu pe tóta diu’a in pres’a loru de tóte categories, sa tragemu dintr’ensele invetiamintele ce ne da otarirea de a nu-i imita. De acea vomu si dice fiacarui românu. E tempulu sa dovedesci prin fapte, chiaru si celoru mai îndărătnici, ca defăimările ce de atât’a tempu ti se arunca in fatia, nici nu le-ai provocatu, nici nu le-ai meritatu, nici nu le-ai imitatu. Din di in di silescete a-ti împlini datoria a catra tiéra, câtva frați si copii, prin cugetare, prin munca, prin unire, prin devotamentu, prin sacrificie, caci dreptatea e cu tine, si dreptatea va invinge pe cei mai aprigi inimici“. Aru fi tempulu sa se puna capetu impunseturiloru si dispretiului in tóte partile. Aru fi tempulu ca cu deosebire fatia cu românii magiarii sa-si insusiasca alta atitudine, cu atâtu mai multu, cu câtu toti voimu acea ce dicu ca voiescu si densii, progresulu si civilisatiunea. Ministrulu afaceriloru de esterne Cogalniceanu este in Vien’a. „Corespondinti’a Agenției Havas.“ Ni se scrie din Bucuresci, 21 Iuliu . Atitudinea României. O anume presa din străinătate ia I in risu atitudinea resboinica a româniloru, si ’i întreba, ce pofta le-a venitu sa declare resbelu Turciei. Nu aru fi, se dice, cu sigurulu scopu de , a profită de victoriele Rusiei pentru ca putien’a gloria de care se va împodobi acest’a sa cada asupr’a loru ? I Se intempla totudeun’a ca cei mici sa fia luați in risu. Romani’a nu putea scapa de acesta lege generala. Si cu tote acestea, daca dintre Rusi’a si Romani’a nu’a avea plângeri seriose contr’a Turciei, apoi este acea care este limitrofa cu Dunarea. Departe de mine , ideea de a dice, ca rusii n’aveau se eserseze o acțiune legitima. Dar’ in fine, potu spune, ca acestu populu puternicu nu fusese in nimicu atansu in demnitatea sea interiore. Prestigiulu seu in afara suferise, si acesta circumistantia a fostu destulu pentru a aduce resboiulu. Pentru Romani’a cineva araturide, déca ea ara pretinde, ca si ea a fostu asemenea lovita in demnitatea sea, in interesele sele din afara. Ea avea intr’adeveru cu totulu alte motive de a radica armele contr’a vecinei sele dela sudu. Este inutilu, credu de a reaminti refusurile de justitie, afronturile fara numera de care ea a fostu obiectulu la Constantinopole. D. Cogalniceanu le a descrisu intr’unu modu elocintu in circularile sele catra puterile garante. Tóta lumea cunosce ide’a care a pusu armele in mân’a Rusiei; putiemu panslavismulu, putiemu comunitatea de religiune. Rusi’a este slava si ortodocsa, si se afla in Turci’a, slavi si ortodocși, cari reclama in zadaru drepturile loru de a se bucură de binefacerile civilisatiunei. Se inttelege ca, înaintea acestora puternice motive, Rusi’a n’a liesitatu multu tempu. Totuși afara de legea comuna, ea nu póte dovedi decâtu o legătură de consangenitate destulu de departata, daca asta este, ca bulgarii sa fia de origine slava. Ei vorbescu insa o idioma slava, acest’a trebuie sa fia destulu. Cu tote acestea ceea ce nu se va pretinde este acea, ca rusii vom sa libereze pe alta rusi. Ei bine acolo unde Rusi’a nu are motive, are Romani’a. Dincolo de Dunăre, traiescu numeroși români. Macedonia, pe care o reclama bulgarii ; Albani’a, la care râmnescu muntenegrenii; Tesali’a, Epirulu, Traci’a, pe cari le reclama Greci’a, suntu in majoritate, române de origine si de limba. O a trei’a parte din Serbi’a este româna. Bulgari’a, ea insa isi este forte amestecata de acela’si elementu. Recentele alegeri din Macinu au favorisatu patru bulgari si trei români. Românii, dicu inimicii loru, suntu in fati’a Vidinului pe care ’lu bombardeza numai pentru gloria. Si apoi armat’a româna intorce lovitura pentru lovitura, nu este ea care a inceputu. Afara de acést’a aru si a cunoscerea patriotismulu soldatiloru ce o compune, in a presupune ca nu stiu ca in partile ce incungiuru Vidinulu, se afla 64 comune, esclusivu populate de români. Fara îndoiala, ei stiu bine ca nu voru putea decâtu a face acestora comune o visita platonica si ca i ei nu o voru anecsa-o nici odata la statulu românu. Dar’ este interdisu óre de a iubi fiér’a câtra care te aspropia o origine comuna, sub pretestu, ca ori-ce sperantia de a-i fi unitu este pentru totu-deun’a ? Nu ne gândimu, noi insine cu emotiune, la acea Canada, care ne fii smulsa in urm’a nenorociteloru resbóie ? Si cu tóte acestea, scimu forte bine ca este separata pentru totu-deun’a de patri’a muma. Déca revindecarile româniloru nu gasescu resunetu in Europ’a, este pentru ca press’a acestei tieri n’are decâtu unu câmpu limitatu, armat’a principelui Carolu este prea putienu numeroasa pentru a putea sa spriginesca cu Italia nisce pretensiuni forte ligitime, câtu tempu Turci’a de Europ’a nu’ mera aprópe trei milióne de români. Omenii de sciintia, cari s’au ocupatu cu etnografi’a si limbistic’a, cunoscuta dominatiunea româna, in peninsul’a balcanica, a lasatu urme numeróse. Multu tempu coloniele române au dominatu aci, prin numera si prin gradulu loru de cultura. Ele au fostu respinse, putienu câte putienu, de catra elementulu slavu si grecu. Nu suntu insa mai putieru vivace si nedeslipite de obiceiurile si limb’a loru. Déca plângerile loru aru fi gasitu unu echou, totu asia de putericu la Bucuresci, ca acel’a alu bulgariloru, la St. Petersburg, amu fi asistatu la o miscare nationala neresistibila, a tuturora româniloru dela Dunarea de josu. Dar’ ei suntu slabi, imprasciati in Russi’a, in Austri’a si in Turci’a, neavendu in mijloculu loru cu libera, decâtu miculu sembure ce se numesce Romani’a. Nimic’a nu e mai revoltatoriu pentru ori care bunu românu decâtu a audi dicendu-se la fia-care momentu de câtva unii ca Dunarea de josu e unu fluviu slavu, de câtra alții ca este germanu , de câtva câtiva dela Széchényi incóce, chiaru ca e unu flluviu ungurescu. Adeverulu este ca, déca aru trebui sa i se dea o nationalitate, aru trebui sa se dica ca este unu fluviu românu. Dela Pest’a si până la Kilia, printre popórele ce se ingramadescu pe tiermurile sele, românii suntu cei mai numeroși. Vorbiti romanesce la stațiunile unde se va opri vaporulu, si veti fi siguri ca mai intotudeun’a are sa ve intielega, pre cându n’aveti sa fiti inttelesu decâtu in modu intermitentu, déca te vei servi cu nemtiesce, unguresce scu cu vre-o idioma slava. Românii din Turci’a, despărțita de frații loru din Carpati, prin o massa compacta de bulgari si de marele fluviu, nu s’au gânditu nici odata ca voru putea intr’ori sa formeze cu densii unu singura si acela’si poporu. Trebue sa marturisimu insa, ca nici propagarea filo-româniloru n’a ajutatu multu a’lu intretiene in acésta sperantia, dealtm intrelea nerealisabila. Este cu totulu altfeliu pentru coloniele grecesci, care, imprasciate pe tiermi mariloru Levantului suntu mantienate in ide’a unei mari Grecii viitóre, prin povestirea mariloru fapte ale lui Achile si Miltiade. Cu specul’a celebritatiloru de acum trei mii de ani comitetele panhelenice din Aten’a intretienu foculu sacru la grecii străini. Ce lim bagiu tiene-voru are românii, cultivatorii linisciti sau pastori nepăsători ? Au uitatu pentru totu déun’a trecutulu acelor’a cari au fostu stăpânii lumei. Câtu pentru viitoriulu loru, n’aru cunosce altulu mai bunu decâtu déca aru incetu de a fi asupriti de turci si esploatati de greci. Pentru ca sa ne lamurimu mai bine despre operațiunile ofensive ale armatei rusesci spre Zeni-Saghi’a, sa vedemu care suntu puterile cu care sa apera turcii in Bulgari’a. In triunghiulu Rusciucu-Turtucai’a- Yarn’a, turcii au vre-o 100,000 omeni, in triunghiulu Silistr’a-Medjigde-Yarn’a vre-o 50,000 ómeni, iar’ in arip’astenga, la Vidinu, Sophi’a, Nisi si in strimtorile balcaniloru cu totulu 70,000, dimpreună, se intțelege, cu trupele din Albani’a. In sfersitu la Adrianopolu suntu 10,000 omeni. Astfel in tóte trupele turcesci la unu locu suntu de 230,000 omeni, intre care 150,000 in cadrilateru. Corpurile din arip’a stânga, dela Vidinu si Nisi au până la Zeni-Saghi’a si Ternov’a cale de cinci-spre-dece dile bune, pre care nu o potu face chiaru nici pre sosea nu mai putieru decâtu 20 dile. Pre aceste nu se póte dar’ conta. Corpulu dela Adrianopolu trebuiesce sa apere acestu orasiu si calea la Constantinopolu. Românii dar’ singure trupele din cadrilateru, care voru trebui sa intre inca in lun’a acest’a in actiune. Din aceste se detasiaza pentru fortaretie si pentru lini’a Dunărei cate 10,000 ómeni, astfel in ca lui Abdul-Kerim pasi’a nu-i remânu pentru operațiuni decatu 100,000, adeca mai efactu vre-o 80,000, deorece o mare parte nu suntu combatanta. Rusii, care acum aducu unu nou corpu pre câmpulu de resboiu, au optat corpuri de armata si anume doua in