Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-12-08 / nr. 144

574 colectori de dare din adins fac eroare, lăsând pe anumitul alegetoriu în res­tanță cu 2—3 cruceri, pentru ca acesta să’și piardă dreptul de alegere. Cu cărticica de dare curtată ale­­getoriul neinscris să se folosească de remediere legale pentru a’și câștiga dreptul de alegere, ceea ce înse se va pute csupera numai dacă bărbații in­teligenți, cari cunosc legea, vor su­­praveghia cu atențiune, ba chiar vor da mână de ajutoriu alegătorilor re­clamanți. Să nu uităm, că abstragând de la aprociarea activităței sau pasivităței, un număr mare de alegători este pen­tru o partidă sau națiune un capital politic, care bine întrebuințat aduce partidei respective, națiunei respective folos. TELEGRAFUL ROMÂN. Revista politică. Sibiiu, în 7 Decemvre Foaia oficială „Budapesti Közlöny“ aduce două acte interesante, un au­tograf al Maj. Sale și o resoluțiune prea înaltă, din care se vede, că Prea­­sânția Sa patriarh­ul­ metropolit al Carlovițului, Procopie Ivacicovici, la cererea proprie, este dispensat de conducerea metropoliei sârbesci și tot odată decorat cu marea cruce a ordi­nului leopoldin­­eară pentru condu­cerea metropoliei este denumit admi­nistrator episcopal din Bacica German A­n­gy­e­l­i­c­i. Din serii private se aude, că venitul anual al prelatului în re­tragere este ficșat cu 24.000 fi salariu sau pensiune. Sârbii unguresci se vede că au fost neplăcut surprinși prin actele mai sus amintite. „Zastava“ în numărul seu de la 4/16 i. c. aduce în fruntea sa o provocare, subscrisă de membrii fruntași ai congresului sârbesc, adre­sată patriarh­ului, prin care ’1 roagă să remână în postur i și din posițiunea sa­­ să apere legile, prin care s’au ga­rantat autonomia bisericei sârbesci. „P. Sf.“ într’o notă a redacțiunei ilice că provocarea aceasta a venit post festa. După ce casa deputaților senatu­lui imperial a respins și a doua oară proiectul privitoriu la armată, eară casa de sus’l-a primit a doua oară, s’au ales din ambe casele comisiuni de transacțiune. Eri, presentânduse Mai Sale delegațiunile, la discursul presiden­­tului cătră prea înalt Acela, a respuns că relațiunile cu puterile străine sunt amirabile, că realizarea consecventă a tratatului din Berlin va promova pa­cea și o stare mai bună și în Bosnia și Brțegovina, unde este de a se îm­plini o misiune de cultură. Principele Bismarck, de­și bolnav, are visite foarte considerabile în re­tragerea sa la Varzin. Contele Su­­vadff și mai târziu lordul Dufferin­g l-au onorat cu visitele lor. Se știce, că visitele aceste au de scop o trans­acțiune între cabinetul din St. Pe­tersburg și din London. „Politische Corespondenz“ pri­­mește din Sofia o interesantă descrie­re despre silințele zadarnice ale d­lui Karaveloff pentru formarea unui mi­nister, descriere din care „Romanul,, estrage următoarele părți: „Principele Alecsandru, însărci­nând pe d. Karaveloff să încerce for­marea unui nou minister, îi puse con­­dițiunea ca miniștrii de pănă acum de la justiție și de la financie, d-nii Grekoff­­ Ji Nacievici se remână și în noul cabinet, însă tocmai acest două miniștri sunt pe cari radicalii îi su­fere mai puțin. D Karaveloff răspunse că mai întâi de toate trebuie să con­sulte partida sa. Aceasta firesce se pronund­ă în contra formării unui a­­semene cabinet, car pe de altă parte d-nii Grekoff și Nacievici declarară, că nici­odată nu vor primi să facă parte dintr’un minister Karaveloff. Se face atunci propunerea să se formeze un cabinet compus din Karaweloff, Stoia­­noff, Guelog (actualmente president al adunării provinciale în Filipopoli și conservator) și Stoiloff (primul se­cretar al principelui Alecsandru). A­­cesta din urmă fu de aceea propus pentru ca să fie depărtat de lângă persoana principelui, care scie să a­­precieze capacitatea sa și pentru a pune în locu’i pe un partizan al ra­dicalilor. In fine se aduse pe tapet și candidatura la minister a arh­iepis­­copului Clemente din Ternova. „Karaveloff se adresă în toate părțile lumii numai și numai spre a întocmi un cabinet, însă de pretutin­deni nu primi de­cât refusuri. Prin­tre persoanele, care n’au primit propu­nerile lui Karaveloff se află și Drinoff, profesor la universitatea Charkov din Rusia, precum și Teodor Ikonomoff, prefect în Slivno (Rumelia orientală) și fost vice-preșident al adunării na­ționale din Ternova. Karaveloff con­­vingânduse, că nu prea are sorți, con­vocă adunarea națională la o ședință secretă extraordinară, în care propuse a se modifica într’un sens mai mode­rat adresa, pe care mai înainte el o susținuse cu atâta zel și a se da prin­cipelui titlul ce i se cuvine după naș­­tere, titlu care i­ s’a și dat de cătră miniștri, dar pe care radicalii ’l-a re­­fusat pănă acum ca anti-constituțio­­nal. Adunarea națională din Ternova a hotărît ca principele să fie întitulat „Svetlost“ (ilustritate), pe când prin­cipelui Alecsandru se cuvine după nasterea sa titlul, care se traduce în limba bulgară ca „Wisotchestvo“ (Al­teță). Partida radicală supt conduce­rea lui Stambuloff a refuzat însă a­­ceastă propunere și prin aceasta a dat pretinsei influențe a lui Karave­loff pe lângă partida sa o desmințire compromițătoare pentru dânsul. într’o asemenea stare de lucruri, principele Alecsandru trebui se recunoască, că un minister Karaveloff nu va da nici o garanție pentru o activitate folosi­toare a Skupcniei și că disolvarea a­­cesteia se va pute amâna printr’o schimbare de minister, dar cu greu se va pute evita. Principele luă hotă­­rîrea, de a disolva Skupcina și de a guverna de­ocamdată cu majoritatea miniștrilor săi conservatori de pănă acum.“ Din Rusia. O proclamațiune a comitetului revoluțio­nar din Rusia. ț­iarul englez „Daily News“ pu­blică o proclamațiune a comitetului revoluționar rus datată din­­ ziua in­trării Țarului în Petersburg. Intr’însa se esprimă convingerea, că partida nu va fi descuragiată prin neisbutirea ul­timului atentat, ci va deveni numai mai circumspectă. Proclamațiunea a­­casă în limbagiul cel mai aspru pe țar ca personificarea despotismului și enumeră măsurile guvernului, care sug poporul într-un mod sistematic. Fie­care sat ar ave pe martirii sei cari, din causa silințelor lor liberale, sau a su­ferit moartea, sau sângeresc în Sibe­ria. Numai când țarul va transmite puterea sa unei adunări representa­tive alese de popor, numai atunci vor înceta atacurile în contra lui. Până atunci lupta neîmpecată va continua. Proclamațiunea apelează la într­e­­gul popor rus, pe al cărui sprijin competază comitetul. Atentatele în contra Țarului, în privința atentatelor în con­tra vieței împăratului Rusiei mai gă­sim în­­ bazele străine următoarele a­­mănunte. Intr’o telegramă a țarului cătră generalul Totleben, prin care îi mul­­țămesce pentru felicitările sale, fe­­ zice între altele: „Dumnezeu să ne ajute a stîrpi această canaliă!“ Un „avis cătră drept-credincioși“ iscălitura preotului Bogoliubov și cu pecetea censurei eclesiastice din Mosc­­va predică următoarele: „Sosirea lui Antichrist s’a apro­piat. Ea se prevesteșce prin aparițiu­­nea acelor oameni nelegiuți, cari ca nisce adevărați soli ai lui Satan, se silesc a submina basele bisericei or­­todocse și chiar puterea unsului lui Dumnezeu, a țarului nostru... Ei vor să omoare pe toți proprietarii, spre a-și însuși bucurile lor. Acești monștrii, lăpădăturile infernului, au venit de la Apus. Ei sunt representanții comunei din Paris, închideți-vă urechile la cu­vintele lor și denunțați­i autorităților.“ în privința atentatului de la 1 Decemvre se anuncie, că scăparea Ța­rului nu se datorează nici de­cum unei întâmplări fericite. Șeful secției a treia telegrafase Țarului la Livadia, că se pregăteste un atentat în contra sa; în urma acesteia călătoria se făcu pe patru trenuri, care mergeau unul după altul și Țarul își schimbă rocul mai la fie­care stațiune. „Standard“ anund­e că Țarevici nu a văzut încă pe Țar după atentat. Ța­revici regretă abandonarea planurilor constituționale și nici nu pretinde măcar, că ar fi bolnav. Toate zgomotele despre conspira­­țiuni „Standard“ se declară de inven­­țiuni ale poliției. Ziațele străine de la 14 Decem­vre publică următoarea depeșă ofici­oasă din Petersburg: „In fața sgomotelor răspândite în presa din străinătate despre aten­tate încercate și intenționate, se asigură din izvorul cel mai bun, că aci este vorba pe de o parte de exa­­gerațiuni escesive, iar pe de alta de curate scornituri. E lucru firesc, că cu ocasiunea cercetărilor pentru desco­perirea autorilor atentatului de la 1 Decemvre s’a făcut numeroase a­­restări; cu această ocasiune s’a des­coperit diferite lucruri, cari dă loc la conclusiunea, că se pregătiau nouă cri­me nihiliste. J Se înțelege însă de sine că amănuntele nu se pot comunica prin telegraf.“ “Rom.“ prinși la sanie și așa espedițiunea a ajuns la țintă, fără a mai da de alte calamități. Ludovic Cornbutte și Penellan fură cuprins de spaimă, ținută încă în ascuns, pentru că s’a simțit că în sinul micei societăți a căicat semința destinărei. Aupic, Andreia Vasling și amân­doi Norvegianii erau mai totdeauna ei de ei la­olaltă, erau însă observați și supravighiați fără de a sei și ei ceva. în fine în 7 Decemvre, douăzeci de­­ zile după întâlnire, eată li se a­­rată finul, în care a iernat Jeune-Har­­die, căt de mare era înse mi­area lor, când a vezut că bricul era ridicat pe sloi de ghiață, patru metri sus în aer. Interesați foarte de soții rămași s’au grăbit spre corabie și fură pri­miți de Gervique, Turquette și Gra­­dlin cu vii aclamațiuni de bucurie. Toți erau sănătoși deplin avură însă și ei să se strecure prin trei peticuli. Furtuna cea grozavă trebuie că a turbat întreaga mare polară și a rescolit-o de la o margine pănă la ceea­­laltă, sloii fură sdrobiți derangiați și verânduse unii pe sub alții a încleș­tat patul de ghiață în care odihnea Jeune-Hardie, ridicându-i greutatea lor specifică deasupra apei au câștigat ne­calculabil în putere și de aceea au gă­sit călătorii bricul ridicat așa de sus deasupra mării. Cei reîntorși cu câtă bucurie au sa­lutat corabia, pe camera ei și întoc­­mirea cea în bună stare de pe bric; ei puteau aștepta acum iarna cea as­pră, dară cu toate aceste suportabilă. Corabia ridicânduse n’a pătimit, era tare și solidă și trebuia numai să lu­nece pe un plan pe­liș în apă, când va veni timpul desghețului. O veste tristă a tulburat bucu­ria revederei și a umplut de frică pe Joan Cornbutte și pe soții lui. Vifo­rul cel groaznic a risipit cu totul ma­gazinul de zăpadă și cu el a înprăș­­tiat și virtualele dintr’ânsul în toate părțile, încât nu s’a putut mântui din­tr’însele nici cea mai mică părticică, îndată ce Joan Cornbutte a aflat de scirea aceasta rea, cu ajutoriul firului seu a visitat combusa­biliului ca să se încredințeze câtă provisiune mai este și cum să o împartă. Desghețul se aștepta numai în luna lui Maiu. Pănă atunci corabia trebuia să ierneze în sin ; trebuia așa dară să mai petreacă societatea cinci luni în mijlocul câmpiilor de ghiață, și în răstimpul acesta să nutrească pa­trusprezece persoane. După socoteală exactă bătrânul marinariu a ajuns la resultatul, că cu proviantul se vor a­­junge cel mult pănă la momentul ple­cării, dar și aceasta numai dacă oa­menii vor căpeta jumătate de porți­uni. Trebuia dată luat vânatul în­­tr’ajutoriu spre a câștiga hrană mai cu îndestulire. Temânduse ca să nu se mai repe­­țească o nenorocire ca cea dintâia s’a hotărît a nu mai depune provisiunile pe uscat și așa au remas toate pe corabie Pentru cei noi veniți s’au așezat pa­turi în localitatea comună a matro­zilor. Marinarii remași la corabie au folosit timpul absenței soților lor, să­­pând drepte de ghiață, pe care se pu­teau sui cu înlesnire pănă la podul corăbiei. De la Universitatea săsească. Universitatea săsească a ținut prima sa ședință plenară meritată în 16 cur. sub presidiul comitetului su­prem Wächter. Dintre obiectele pro­puse de comisiuni mai de însemnătate au fost referatele comissiunei școlare, cari au și provocat o discnsiune lungă și vină. Teutsch a referat un emis al ministrului de culte, care cuprinde observările ministrului la protocoalele adunărei generale a Universității din anul trecut. Ministrul a aprobat do­­tațiunile, ce le a hotărît universitatea din anul trecut pentru scopuri școlare anume pentru școala reală superioară din Sibiiu, pentru școalele poporale gr. or. din Orăștie, pentru stipendii la școalele de agricultură din Bistriță și Feldioara, și a respins recursul Dr. T­i­n­c­u , înaintat ministeriului cu pro­tocoalele deodată. Emisul ministerial fu luat spre sciință fără desbatere. Cap XIII. Cei doi rivali. Andreia Vasling încheiase prie­­tinie cu cei doi matrozi norvegiani și Aupic încă făcea parte din asocia­­rea lor. Acesta încă sta departe de ceilalți și defăima pe față dimpreună cu soții lui toate disposițiunile cele noue. Ludovic Cornbutte însă, care primise deja tatăl său de nou coman­da asupra bricului și care în chipul acesta era stăpân pe bord, în punc­tul acesta nu se ia de glumă; el, pe lângă toate rugările Măriei, de a um­bla frumos cu oamenii aceștia, s’a de­clarat foarte hotărît, că în privința aceasta pretinde subordinațiune strictă. Cu toate aceste, dove zie în urmă, Norvegianilor le succese a pune mâna pe o ladă cu carne să­rată, și când Ludovic Cornbutte a pretins restituirea lăZii la moment, Aupic a făcut causă comună cu mi­șeii, care Andrei Vasling nu ascundea, că măsurile introduse în privința hra­nei nu se pot continua. Cornbutte căuta să dovedească

Next