Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-07-24 / nr. 85
338 Românii s’ar fi folosit de limba lor, , atunci ce ar fi lis erudiții dela fiarele maghiare? De bună seamă ar fi lis, că în afaceri de natură politică trebue se se folosească toți cetățenii Ungariei numai de limba statului. Ei ar fi zis, și ceea ce fie ei trebue, se fie sânt, pentru că neofiții din toate naționalitățile, ei fac naționalitatea, poporul maghiar; mai mult, ei dar, numai ei, se identifică cu statul unguresc, înaintea acestora nici legea dietei Ungariei despre naționalități n’are nici o valoare. Și oamenii aceștia, cari sunt în stare ași schimba naționalitatea după anotimpurile anului, nu se mulțămesc numai cu denunțarea. Ei țin în articole lungi, prelegeri de loialitate! 1848—9, 1859, 1866 și 1881/2 sunt dovedi cu mult mai tari despre loialitatea românească, decât se avem lipsă de prelegerile lor. Românii încă n au părăsit steagurile sub care au jurat credință monarhului niciodată. Ne terminim la cele lise, cu toate că în punctul loialității ar fi multe delis din trecut și din present și desigur, nu în favorul celor ce astăzi cu o nesocotită cutezanță sau sacrul cuvânt „loialitate“ în deșert. Fie mai serioși „profesorii“ statului unguresc și se numai seamene amărăciune între români, căci amărăciunea niciodată nu consolidează, nu promovează. TELEGRAFUL ROMAN. Doi articoli. Reproducem ca probe de stil unguresc și de memorie ung. doi articoli din „Egyetértés“, cari nu pot fi cetiți unu fără altul. Unul, cel dintâiu e de Sâmbătă 29 Iulie n. și al doilea de Marți 1. August n. Comentariul ’1 va face fiecare cetitoriu însuși. „Vecinii noștrii dela sud și est. Cu ocasiunea escursiei literaților și artiștilor magiari au venit în atingere fugitivă ungurii și sârbii, ungurii și românii Atingerea aceasta ne-au lăsat reminiscențe plăcute, și nu neplăcute la sârbi și români. Cel puțin glasul jurnalelor sârbe și române pătruns la noi, ni-o adeveresce, în adevăr, privind în trecut și în viitoriu abia ne putem închipui, cum de în unele intervale s’au stricat într’atâta bunele noastre referințe de simpatie cu sârbii și românii, după cum s’au stricat. Noi din partene ne supunem la critica cea mai obiectivă și nu aflăm în noi destulă cauză spre justificarea acesteia. Pe la sfârșitul anilor 50 și până pe la jumătatea anilor 60 națiunea română și curtea princiară a privit cu toată simpatia instiințele noastre naționale. Muntenia și Moldova năsuiau spre independență și unire, ca și noi, cari eram gata se rumpem în tot cașul cu Austria, și pe cale pacînică sau prin revoluțiune să ne recâștigăm independența de stat și constituția. Conducătorii maghiarilor espatriați au aflat primire ospitală, bună prevenire, ba chiar spriginire faptică la curtea principelui României și la aristocrația națiunei române. Și precum sperau românii a-și realisa încă neîmplinitele dorințe de la amiciția și alianța cu puternicul împărat francoz, astfel și națiunea magiară, apăsată de absolutism, lipsită de existența de stat, pe calea simpatiei și prin emisarii săi revoluționari în Napoleon căuta puterea, carea se o ajute în recâștigarea independenței sale. Astfel și simpatiile, cari gravitau în afară, speranțele nutrite în ajutoriu strein încă erau indentice între aceste două națiuni. Provedința înainte cu 17 ani a binecuvântat România cu o nouă dinastie, în adevăr , a binecuvântat. Noua dinastie — deși streină, s’a indentificat cu națiunea, cu interesele și dorințele ei. Noi încă de atunci presimțiam, că puțin simpatică rivalitate (kedelytelen verseny), care s’a desvoltat în cadrele confederației germane între Habsburgi și Hohenzollerni, cu timpul va degenera în un răsboiu crâncen, și că combinațiile eșite din presimțirile acestui răsboiu au adus cu sine, ca noua dinastie se ocupe tronul României. Națiunea magiară însă cu toate aceste a primit cu simpatie această schimbare. Căci ea era convinsă, că deși schimbarea aceasta de tron învoalvă în sine amenințare amenințarea e îndreaptată în contra preponderanței Habsburgilor și nu în contra maghiarilor. Și în faptă așa s’a și întâmplat. România de atunci a făcut mari progrese. Independența ei este perfectă, în Orientul Europei România între statele mici și mijlocii e cea mai puternică, constituția, instituțiunile ei interne s’au desvoltat pe cale sănătoasă, starea ei economică se consolidează din ce în ce, și cu noi, afară de puternica linie comercială a Dunărei e legată de două părți cu căi ferate, convenția comercială dintre noi și ea e în favorul ei, astfel nu numai simpatiile,ci și adevăratele interese interne pretind, ca aceste două națiuni se trăească în sinceră amiciție. în Ungaria nu există partidă, care ar dori posesiunea asupra României. în România esistă partidă, care visează la posesiunea părților Transilvaniei Lucru natural, că despre așa ceva nu poate se fie nici vorbă. Și precum puternica Francie în împregiurările europene de aur ar considera de nebunie ocuparea Belgiului, de una și acceeași origine și limbă cu ea; astfel este utopie visul partidei din România, care crede că România relativ mai slabă, ar fi în stare și s’ar resolvi se ocupe Transilvania, care nici nu este în așa mare măsură înrudită cu ea. Națiunea noastră între păcatele cabinetului a ținut de cel mai mare consensul dela congresul din Berlin, ca să se răpească Basarabia dela România. Am crezut și credem, că năsuințele ruseșci deopotrivă amenință statul român, naționalitea română și cultura ei, ca și pe maghiari. Ba ce e mai mult mai curând amenință pe cei dintâiu decât pe noi. Așa dară noi privim în slăbirea României slăbirea noastră, și slăbirea noastră asemenea e perdere pentru România. Și răsboiul dintre noi amândoi după calcul matematic ar produce învingerea altuia. Asemenea stăm și cu Serbia. Și aceasta e causa bucuriei noastre la auzul glasului simpatic al foilor române și sârbe din incidentul escursiei literaților și artiștilor maghiari. Austria aparține Occidentului, Ungaria Orientului. Ea e avisată la confederațiunea germană, noi la alianța vecinilor noștri din sud și est. Și aceasta e una dintre căușele, pentru ce ne silim noi a slăbi tot mai tare referințele de stat, ce ne leagă de Austria, a le slăbi mai tare de cum sânt astăzi“. După trei zile aceeași foaie: „Bucurie și loialitate. Serbează Transilvania. Serbează pe fiul regelui și frumoasa lui soție. Spre poporul încătrău merge viitoriul rege, dus de iuțeala vaporului și pentru aceea se grămădesce pe la stațiunile drumului de fer ca se vară să salute pe bărbatul și femeia, de la a căror înțeleaptă conducere atârnă la timpul sau bunăstarea și fericirea sa. Porți de triumf așteaptă pe luna părechie, cununi de flori și stindarde colorate simbolisează bucuria poporului. Bucurie se vede din gurișul fețelor, bucurie resună din strigatele de „Se trăească“ Plugariul de rând îmbracă haine de sărbătoare muerile de pe sate rochie pestrițată (czifra vigano) preotul se îmbracă în talarul (talárjába öltözik a felkész), cavalerescul și sumețul nobil ungur și îmbracă mantaua și încinge sabia străbunilor sei; de frumsețe strălucitoarea sa nevastă se împodobesce cu mărgăritare după moda mai nouă, ca astfel stăpân și slugă, boeriu și țăran, cei fericiți împreună cu nefericiții se dovedească că Transilvania serbează de câte ori vede feciori de craiu între stâncoșii săi munți. Și se cuvine ca ea să serbeze. Sânt de ici de colea 200 de ani, când cel din urmă principe ardelean a cedat tronul Habsburgilor, cari deja stăpânise 160 de ani preste Ungaria. Cu cel din urmă principe ardelean iau sfârșit și statul unguresc independent. Și apoi s-a încorporat și Transilvania grupelor de state cari laolaltă de atunci și pănâ astăzi formează monarhia habsburgică. De 200 de ani rar a mai vedut Transilvania vreun medulariu din casa domnitoare, sau vreunul chemat de a domni. Domnitorii din casa habsburgică, unul după altul, se pogoriau în mormânt fără a vedea cel puțin odata nefericita lor țeară, frumoasa Transilvanie, în locul lor însă au cercetat Transilvania beiliduci bandiți, iritatele horde de popoare ce pustiau pe unguri, comisari ai principilor, cari călcau constituția in picioare, preoți fanatici streini, pismașii libertății religionare, toate nefericirile ce pot isvori din mânile omenesci. De aceea se poate bucura Transilvania, de aceea ne bucurăm și noi căci principele de coroană și drăgălașa lui soție cercetează locurile estile ale domnitorilor, dar nu ei sânt răi, ci consilierii lor. Unde umblă domnitoriul cu capul său, observă cu ochii săi bunăstarea sau nefericirea poporului, și aude cu urechile proprii adevăratele jalbe ale poporului acolo, deși târziu, totuși se va îndrepta răul, căci nu este domnitoriu, care se voiască răul poporului, să nu doriască făricirea lui. Dela mijloace atârnă resultatul, și mijloacele potrivite atârnă dela înțelepciunea și bunăvoința consilierilor. Și domnitoriul numai dacă se convinge în persoană despre starea poporului scie că sânt înțelepți și binevoitori consilierii săi. Un popor fericit e dovadă că consiliarii sânt buni și înțelepți, și cel nefericit e dovadă că mișei și nebuni sânt consiliarii domnitoriului. Este oare fericit poporul din Transilvania, sânt fericiți oare cei 260.000 de locuitori ai comitatului Hunedoarei, în numele cărora au bineventat prefectul comitatului (cornitele suprem) pe viitoarea părechiă domnitoare ? în giurul fiului de rege steteau urmașii familielor nobile cari înainte cu 200 de ani au dat principatul lui Apafi în mânile împăratulu german și regelui magiar Leopold I. Telechiszii, Bánffy, Barcsay, Kendeffy, Bornemissza, Iosika, Naláczy, Ráday, Kun, aceștia împresurau pe fiitoriul rege, i presentară poporul din Transilvania, și regiunile ei, în focul bucuriei, bineventărei și a petrecerilor spusau ei oare necazul și supărarea Transilvaniei și a națiunei maghiare? Nici că a trebuit doară să le spună poate le-a observat însăși tinăra odraslă domnitoare. In un loc au voit se bineventeze pe fiul regelui maghiar cu stindardul național român. în alt loc un june român a voit se rumpă stindardul națiunei maghiare. în ambe cașurile a trebuit se intrevină forța administrațiunei, ca în Ungaria simbolul statului maghiar se nu fie obiectul răutăcioasei ofensări în fața fiiului de rege maghiar. Din aceste doue triste încercări multe poate învăța fiul regelui magiar. Principele României este Hohenzollern. Hohenzollernii pănă acum au fost neamicii seculari ai Habsburgilor. Nu este suflet de om în România care în fața Hohenzollernilor ar cuteza se demonstreze alipirea către Habsburgi, și iată că în părțile sudice ale Ungariei sânt oameni, cari în ochii unui Habsburg cu obrăsnicie demonstrează simțământul dorinței lor față de România. Se spună Teleky, Bánffy, Barcsay fiului de rege, că aceasta vine de acolo, pentru că guvernul României e înțelept și poporul fericit, al Ungariei însă e rău și poporul e cerșitoriu, și poporul cerșitoriu, ca măgariul din poveste, foarte ușor ’și schimbă domnul, — și dacă poate,— foarte ușor ’și schimbă domnitoriul. Cavalerescii de magnați din Transilvania însă mai pot spune și altele bunului fiu de rege. Sânt și plin de mărețe reminiscențe e teritoriul comitatului Hunedoarei. Acolo a trăit, acolo a locuit Ioan Hunyadi (Corvin N. Tr.) primul erou al timpului său, cel dintâiu apărătoriu al creștinătății, cea mai mare glorie a națiunei sale maghiare. Acolo în mărețele palate de la Hunedoara se adunau la el eroii: Rozgo ■nyi, Báthory, Kemény, Országh, Kanizsy (Paul Chinez românul?) și înfântă însuflețire deliberaț asupra salvărei patriei; și tot atunci din palatul regal din Buda, în Vișegrad și Praga patrioți și străini și Micau capul la intrigi petrecânduși desfrânări nelegiuite. Și îmi^ doarei pe vremea acea maghiară (Va fi!), mai și mai târziu, (?) înf ani încă (Mei măi !). Hunedoara abia se ungurească și inima sare sub greutatea micențe, care o leagă nume Hunyady. Că<» iesce a fi acolo ea! Prin intunerecul să străbate strălucirea u hui“ nu ține de ai nei maghiare. (Sermi S’a întâmplat, nu inainte cu 20— 25 nostru Francisc 3P vorbă cu cancelarul îl despre referințele si altele a venit în vârf așa de puțini ungur| Transilvania. Și car cu inimă astfel a r| „Ei Maiestate, ținăm noi in conții apărat tronul Matei apărat și nu „ol áh a trebuit se văl constituite, noi li „olâh“-ul. Dacă „ol âhul“ se duetă tema, ungurul îfl și se face recrut! patrie. De turci, noi ne-am apăra cipele și nu „de ne împuținăm noi.“ Se le spună magii acestea acum, și la lui de rege și frumos principii nu călătoresc" petrece, ei și pentru a și cuporul. Revista politică. Sibiiu, în 23 Iulie, aceste în Trieste’a deschis în zilele esposițiunea. în seara de la 2 August, cu ocasiunea unui conduct de faclo, arangiat de reuniunea veteranilor în onoarea arhiducelui Carol Ludovic, a căzut în apropierea presidentului reuniunei o petardă, care esplodând, a omorît un om, a rănit greu patru și opt ușor. Se susține * Câte cuvinte baronesci atatea neadevăruri. B*d.