Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-07-24 / nr. 85
Nr. 85. Sibiiu, Sâmbătă 24 Iulie (5 August) 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibîîu, strada Măcelarilor . Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 ar.. — de done ori 12 or.. — de trei or 16 ar. rândul cu litere garmond — u timbru de 30 or. pentru Secare publicare. Sibiiu 23 Iulie. Cetind cineva o samă mare din fiarele maghiare de două flile încoace, trebue de done, de trei ori și de grece ori se se cetească și rescetească, pentru ca se se convingă, că oare așa stă tipărit în ele precum a cetit? Și, este trist, dar adevărat că în toate, pe o scară întinsă de tonuri, cetitoriul află aceeași arie vrednică de o causă mai bună, același acord de erupțiuni în contra Românilor. Oficioase, neoficioase, din centru și din stânga estremă, toate sunt pline de neadevăruri haiducesci și de amenințări de surugii. Causa? O aceasta nu e greu de a spune, toate că potopul de frase, nici de care mai sforăitoare, în de aiurări înferbântate, ausa o miroși, ovegii cât ș i de condeie, cari mângliua coaie de hârtie cu vedenii despre influența, căror Ungaria, căror ’or Europa le e prea pot mistui împregiu ăletoria principilor de zile noastre, s’a auglit trigăte de „se trăjător valuri s’au înnelor, cărui vor se’i re- i privilegiului esclusiv, necăiască trâmbițașii esclusiv, când cineva urli, că în părțile tranmasă mare de popor drăsnesce se aclameze lui cu sunetele limbei aclamațiunile lor se unduia barem o chilimetru dela buzele are așa de potențată litură mai intensivă negreală dela foile u se cruțe, când e i focul, vențiune, fabricanții esci, când nu se refacă ceva și totuși amarul se’l dea afară, găsesc curând și un cal de bătaie și apoi fie calul cât de de lemn, pe ei aceasta nui genează, ’1 îmboldesc cu pintenii, de iar așchiile din el și ’l îmblătesc cu ce le cade a mână, până cad ei, călăreții, obosiți și acoperiți de sudoare. Drept cal de bătaie, care trebue să țină spatele în necazul unguresc asupra Românilor, este ales de astădată steagul sau colorile și îndrăsneala îu limba română. Din nenorocire, pentru mânuitorii condeielor Ziaristicei maghiare, alegerea este foarte greșită. Pănă a nu intra mai departe în cestiune reproducem spre orientarea cetitorilor o telegramă a lui „Hon“, cu intesența care a servit drept motiv la variațiunile oficioaselor, neoficioaselor, a oposițiunilor de toată sama, în împroșcări asupra Românilor. Iată o: „Sântă-Maria 1 August. Vice - comitele comitatului Hunedoarei și-a procurat ordinațiunea ministrului de interne din. Budapesta, 6 Iulie, 1874. Nr. 18559, cu privire, la folosirea colorilor, insignielor și a stindardelor națiunilor streine, și o a adus în persoană la Hațeg. Ordinațiunea este edată de contele Szapáry, pe basa ardeiului de lege XXI din 1868, și opreșce purtarea insignielor streine. Ea se publică în mai multe exemplare și se va afișa la locurile publice. Prin această disposiție a scăzut mândria ultraiștilor dacoromâni. Neadmiterea episcopilor (invitați prin hârtie oficială cu săptămâni mai nainte N. Tr.) la masa de curte de Duminecă, se atribue demonstrațiunei românilor din Hațeg.*) Vice - comitete Bardai (Coman) cu braț de fer (vasmarokkal) vise prin mijloace legale, câștigă respect drepturilor statului constituțional unguresc“. */ Episcopul Lönhard încă e român? Red. (După tecst: __ câștigă valoarea respectului față cu drepturile statului unguresc.)“ Lasă că e absurditate a gU ° e vice cornitele și-a procurat ordinațiunea ministeriului de interne în privința colorilor etc. ca și când ordinațiunile ministeriale ar fi de vândut într’o prăvălia ministerială, de unde subalternii când au lipsă de ele și le procură, întrebăm ce au „înalții“ “diplomați,, cu colorile? El se sparie de tricolorul transilvan, ca și bibolii de coloarea roșie, fără sa scie de ce se sparie. Românii poate că au cuvânt dacă și-au însușit colorile transilvane, pe cari le folosesc fără de a desprețui colorile statului și ale monarhiei. Este Transilvania o țeară streină supusă cu sabia țerei unguresei, sau este, după înseși credințele politice actuale în valoare, o țeară unită, cu Ungaria ? Și dacă este unită, a perdut ea într’atâta din valoarea ei încât colorile ei nici la ocasiuni festive se nu poată ave loc lângă cele oficiale? Sa te miri cum de dl Coman Bardai sufere colorile austriace în comitatul Hunedoarei după ce și oficiosul „Hon“ recunoașce în colorile țerei unite într’un stat cu Ungaria, de colori străine ! Austria este cu totul alt stat, cu guvernul sĕu propriu, prin urmare e cu mult mai străin. „Diplomații“ unguresei se fac proști și din cât nu sânt și <jde> că ! Românii desfășură steag străin și înțeleg, când zic străin pe al României. Cu aceasta vor se dovedească că Românii sânt ultraiști și dacoromaniști și că gravitează în afară. Atunci trebue se zicem că doi sânt prea naivi, și în limba urbană vor sei ceva seacă naiv. Le împutăm noi oare dacă întrebuințează cilor colorile italiane sau sârbesci ? Am pute s- o facem cu același drept, cu care ne fac ei împutări. Și dacă ei au îndrăsneală de arbora colori străine, pentru ce se nu o facem și noi ? Cetitorii ne vor escala pentru digresiunea aceasta „naivă.“ Am trebuit s- o facem ca se facem învederată una din multele absurdități a celor ce se cred cei mai înțelepți de pe fața pământului. Colorile României, ca colori, sânt aceleși precum și ale Transilvaniei și de aceea de câte ori „frații“ au lipsă de denundările că suntem daco-romaniști sau refugiu la steagul sau tricolorul transilvan. între tricolorul transilvan și cel român este deosebire. Alta este ordinea colorilor și alta posițiunea lor, tocma cum este, (ba mai puțin), cu colorile Ungariei, ale Italiei și Serbiei cari încă sânt, ca colori, aceleși. Tricolorul statului român dela Dunăre nu lam venit nici odată încă în Transilvania, am venut de atâtea ori și încă chiar și la sosirea Maj. Sale în Sibiiu în 1876, va se Zică după ordinațiunea, pe care a dl Bardai și-a „procurat-o“ numai in anul al optulea dela aparițiunea ei, tricolorul transilvan, care pănă aparține Transilvania la coroana Ungariei, nu credem a fi străin. Dacă Budapesta își are colorile ei, dacă fundul regiu are colorile sale, Transilvania se nu aibă pe ale sale? și dacă le au, s’au înstrăinat toate aceste de Ungaria? Dar atotscriitorii, „unicii patrioți adeverați“, de altmintrea recrutați din toate naționalitățile Ungariei și numai ulipiii naționalității maghiare, s’au mai scăndulit, că un român a îndrăsnit să vorbească înaintea Archiducelui în limba română și nu în limba statului. Conducătoriul deputațiunei jidovesci au vorbit în limba germană, care nu e a statului și de aceasta nu se face nici măcar amintire. Ei bine când Neamțului sau Jidovului e permis a vorbi și înaintea arhiducelui în limbă neoficială, Românului să nu’i fie permis? Apoi am vrea să stim când este permis Românului să vorbească în limba sa ? „Hon“ et comp. Z’ce că principele de coroană a venit în Transilvania se petreacă vre-o câteva șlile și Românii folosesc ocasiunea pentru demonstrațiuni politice (?!.) Ei bine, dacă era vorba de vre-o afacere politică și identific. urierul T. Balassan:“ ecută după ce s’au puulte Zare despre micoșat al teatrului de la na,ch nul profesor de Unstefan Emilian,* a urmărit ublicate în ziare cu atențiune cum și ședințele ce s’au ținut de Consiliul Primăriei capitalei Viena, în cari se propuneau diferite măsuri și mijloace pentru a împedeca pe viitor asemenea catastrofe în teatruri. D. Stefan Emilian crezându-se dator a veni cu concursul d-sale în ajutorul acestor desbateri, a adresat Onorabilului Consulat c. r. austro-ungar un memooru cuprinzâtor de mijloacele practice cari ar trebui observate și apreciate la construcțiuni de teatruri noue sau vechi și la alte edificii în cari se adună public numeros, cu rugarea, că dacă d. consul general crede de folositor, se recomande memuarul acel) Transilvan de origine. Red. sta Onor. Primării din Viena ceea ce d. Consul general n’a întârziat a face. Acele mijloace s’au publicat și în „Curierul“ cu Nr. 146 din Decemvrea anului trecut 1881. Acum cu data din 11 Iuniu 1882 stil nou a primit d. Emilian o adresă a onoratei Primării de Viena sub Nr. 3881 pe care o credem a fi de interes dând’o cetitorilor noștri în textul german original și în traducere fidelă. Bat’o: MAGISTRAT der k. k. Reichaupt-und Residenzstadt WIEN G. Z. 3881 XV. Euer Wohlgeboren! Mit Bezug auf Ihr sehr geschätztes, dem k. k. österr. ungar. Consulat in lassy überreichtes Memoir, worin Euer Wohlgeboren verschiedene Rathschläge zur Hintanhaltuug von Feuersgefahr in Theatern in klarer und übersichtlicher Weise auseinander setzen beehrt sich der Magistrat Euer Wollige borén für die im Interesse der Allgemeinheit in menschenfreundlicher i Weise gewidmeten, auf Grund der Erfahrung und Wissenschaft erprobten Rathschläge zur Hintanhaltuug von Feuersgefahr in Theatern den verbindlichsten Dank mit dem Bemerken auszusprechen, dass bereits sämmtlichen in Ihrem Memoir angeführten Punkten durch die obligatorische Einführung der Holzimprägnirung und Stoffpräparirung, so wie durch die Doppelbeleuchtung entsprochen wurde. Wien am 11 luni 1882. Für den Magistrats-Director Czeschka Rath An Seine des Herrn Stefan Emilian Professor Wohlgeboren PRIMARIA Capitalei și reședintiei c. r. VIENA No. 3881 XV. Onorate Domnule! Relativ la prea prețiosul D voastră memoriu, ce ați presentat Consulatului c. r. austro-ungar din Iași, în care Onorat D-voastră explicați, în mod clar și perspicau, diferite consilii pentru împiedecarea pericolului de incendii în teatre. Primăria își face o onoare, a Ve esprima cea mai obligată a sa mulță mire pentru că în interesul generalității au presentat, în mod filantropic, comisiile probate prin experiență și șolință pentru împiedecarea periculului de incendiu în teatre, adăogând acea observațiune, că tuturor punctelor enumerate în memoriul onorat d-voastră s’a dat deja curs, prin introducerea obligatorie a imbibarei (adăpărei) lemnăriei și a preparărei materialelor precum și prin duplicarea eclerajului. Viena în 11 iunie 1882, pentru directorul Primăriei Czeschka consilier