Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-06-11 / nr. 66

264 TELEGRAFUL ROMAN. A sosit și ocasiunea mult dorită, desbaterea în casa magnaților — dar Escelenția Sa Metropolitul, dimpreună cu toți trei Episcopii săi sufragani, au escelat prin absoluta retragere și absentare dela toate ședințele, în cari s’a desbătut acel proiect de lege. Episcopul Pavel, ce e drept, era pe aici, dar la ședințe n’a participat, având alte afaceri mai importante. Cei cu speranțe mari au rămas buzați, care maghiarii au devenit încântați de corecta și patriotica atitudine a episcopatului greco-catolic. Jurnalistica noastră, o parte cred, că din politică, ear’ alta — bine disciplinată, — din tactică, pare că uitase cu totul, că ar fi existat și episcopat român neortodocs, care încă ar fi avut drept și datorință, de a participa la desbaterile proiectului de lege în casa magnaților și de a apăra acolo interesele românilor. Abia într’un târziu „Telegraful Roman“ și a exprimat dorința cam printre șire, că ar dori să scie, ce a întreprins Blajul ? dar cei dela Blaj, dedați a ignora ce se scrie într’o foaie sismatică, ca Telegraful, sciind prea bine că cu foarte puțină escepțiune, nici turma cuvântătoare a lor, nu are scrie de cele ce se scriu în Telegraf, au aflat de bine a nu reflecta la aceasta, eare „Observatoriul“, organul oficios al Blajului, ca să atragă atențiunea publicului dela această cestiune delicată, „intre patru ochi“ a aflat de bine a ocupa pe publicul său cu alte bazaconii, în fine Gazetei nu i-a venit la socoteală laudele, ce puneau jurnalele maghiare pe episcopatul greco catolic și în anul 57 a. c. a provocat categoric pe Blăjeni să-i spună, dacă merită acele laude sau ba? Roma, pardon! Blajul, sciind prea bine, că Gazeta, deși nesubvenționată, dar totuși este cetită de o mare parte a românilor uniți, în fine „locutus est“ și prin „Foaia bisericească“ Nr. 11, dela 10 Iuniu, vine a publica „urli etorii“ următoarele: „Noi am adus la timpul său la cunoscința publicului, că Escelenția Sa, Preasânțitul nostru Metropolit, a călătorit la Budapesta în causa proiectului, ce atunci era încă sub desbatere. Neputând însă lua parte la desbatere în casa magnaților, din causă, că prește toată acceptarea, desbaterea în casa de jos a durat tare îndelungat, vorbirea ce a voit a o ține în casa de sus, în care declară la desbaterea generală că nu primeșce proiectul,... o a lăsat la presidiul casei în formă de representațiune, pentru timpul, când proiectul va ajunge la desbatere și în casa de sus. Aceste însă la cunoscința publicului nu le-am adus, fiindcă ne-a prevenit „Observatoriul“, și nefiind încă vorbirea tipărită, nu am voit se ne grăsim cu informarea publicului. 1) Afară de aceea, biserica noastră__ are atari tradițiuni naționali, cât purtarea Capului ei în atare cestiune, încă înainte spie unul fiecare, că va fi corectă. * 2) Noi suntem dedați, în urma tradițiunilor din biserica noastră, a vede totdeauna pe Capul nostru, apărând biserica și națiunea după dorințele turmei, așa cât la contrariul nici nu cugetăm“.3) Gazeta (Nr. 64.) luând act de această declarațiune și comunicându-o, într’un articul cât se poate ale vieței pe stradele cele mai murdare. Din nenorocire, el nu s’a străduit, ca și mine, a-și lăpăda accentul, și n’avu nici un succes. Eu am fost nevoit, să mă îngrijesc de el; eu l’am nutrit și îmbrăcat mai multe luni de zlile, care au trecut foarte greu. în sfârșit, el a dispărut iarăși, cu toate că mi-a repetat jurămintele sale frumoase și s’a încercat, a lucra cu mine. Și totuși n’am scăpat de el. Nu trecea o săptămână și eara venea, uneori beat, a mă jefui. Eu i-am închis ușa înaintea nasului, dară el se agăța de păsurile mele; în sfârșit, el a făcut două sau trei infamii, prin care își câștigase bani, și voia a-mi plăti tot, ce i-am dat, și afară de aceea, a împărți cu mine frățește și a vărsa, încă o dată, în finul meu, lacrimile sale de vin și de căință. Atât banii săi, cât și lingușirile sale m’au desgustat le-am respins. El se mănia, voia să mă bat cu dânsul; eu am refuzat cu dispreț. El voia să mă pălmuiască; eu am fost nevoit, a-i da o bătaie bună. în ziua următoare el m’a rugat în scris de iertare; dară eu eram sătul de el, și, fiindca îl întâlneam pretutindinea, uneori chiar în societate bună (Dumneziu scie, cum a ajuns el în ea) mă temeam, că mă va compromite prin vr’o blăstămărie de ale sale. Eu nu simțeam în mine curagiul egoistic, de a lua la goană, pe un om, care-l iubisem, și am preferat a mă retrage însuși și a părăsi localitatea. Din norocire reușisem în sfârșit, a-mi procura recomandații bune, între altele, cele a lui Code „mănușat“, de cari față cu alții nu prea suntem dedați aceti, dar pentru ce nu-i facem imputări, din contră, în interesul bine priceput al causei naționale, încuviințăm—jice: „respunsul nu ne mulțămesce“; . . . „Ca unii, cari urmărim cu atențiune întâmplările politice, trebue să constatăm cu părere de rău, că precederea Escelenției Sale, a rămas fără de nici un efect, deoarece nimeni n’a audit și n’a aflat pănă acum nimic despre acel pas al Metropolitului“... „Din aceste considerente, ne vedem constrînși a declara, că după a noastră convingere, atitudinea Capului bisericei române unite, în afacerea din cestiune, a fost politice8ce greșită“. . . . .... „Nu se poate admite, că durata îndelungată a desbaterei proiectului de lege școlar in camera deputaților ar fi putut împedeca participarea Prea sânției Sale la desbaterea în camera magnaților. După cum ne-a fost anunțat chiar „Foaia bisericească“ Metropolitul a plecat la Budapesta în 23 Februarie a. c. discnsiunea în camera deputaților s’a început însă abia în 5 Martie a. c. Ce a făcut Prea Sânția Sa la Budapesta în acest interval de zece zile, și ce lipsă a avut să aștepte terminarea discusiunei încă neîncepute în camera deputaților“, etc. etc. „ . . . . Ne aducem aminte că pe atunci era vorba de neste conferențe ale episcopatului catolic. Seim, că acest episcopat s’a învoit cu guvernul și a primit legea de școale. Nu cumva s’a făcut presiune din această parte și asupra Metropolitului Vancea ? nu cumva atitudinea nehotărîtă a Preasânției Sale este urmarea vreunei intrige și amenințări cu luarea fondurilor și altele de aceste?“ etc. etc. Curioase întrebări pune Gazeta, dar sunt convins, că nici dânsa nu crede, că va primi răspuns adevărat, de la cei ce presupun că au de a face cu un public, care în naivitatea sa trebue să creadă și să se mulțămească cu povestea de copii din „Foaia bisericei“ — sau dacă crede? atunci nici pe departe nu cunoașce școala din Roma. Cum se poate presupune despre un Metropolit consciențios, că el cugetă, că a făcut un pas serios pentru apărarea intereselor bisericei și națiunei sale, când, în loc de a păși cu fruntea deschisă, înaintea lumei în parlament, preferă contra regulamentului casei, a preda cuvântarea scrisă președintelui acelei corporațiuni, al cărei membru este și el însuși, scsind a priori, că după regulamentul acelei corporațiuni pentru acea cuvântare nerostită nu este loc mai cinstit, decât cârfa cu papire aruncate, — și a se duce acasă, ca să odihnească pe laurii închipuiți ? Ce tradițiune să fie aceasta ? Se poate, că în biserica gr. catolică română să fie tradițiune a îmbăta pe oameni cu apă rece? Deși la fiecare liturgie se propagă în bisericile româneșci: „Fericiți cei săraci cu Duhul“ — totuși nu țin pe românii uniți capabili de a consuma linie ciț acel comunicat adresat Gazetei, dar menit pentru simplii hădăuci. Dar scopul meu nu este a polemisa cu comunicatul din Blaj, ci pe cât se poate a da răspuns adevărat la întrebările Gazetei, răspuns, pe care precum văd din deducțiunile ei, îl cunoasce deja, dar nu-i vine la socoteală a eși oblu cu el pe față. Escelenția Sa a venit la Pesta 10 zile nainte de începerea desbaterei în camera deputaților, pentru 8, care pe timpul acela, făcea în Paris furoare, cu representațiile sale catoptrice, adecă cu fantasmagorii de oglindi, prin care arată, în loc de năluci și draci, lucruri plăcute și chipuri grațioase. Talentele sale cele mari și deprinderea sa în observațiuni, i-a dat cunostințe de fisionomia omului și de sufletul omenesc așa de mari, încât el cerea în gânduri și părea înzestrat cu un dar profetic. în sfârșit studiul adânc al algebrei îl puse în stare, a deslega sub formă de conferențe desfătătoare și ingenioase probleme, în care poporul, nu se putea adânci și multe pesoane le ținea de magii. „Noi trăim în vremi luminate, în care printr’un contract ciudat trebuința de minuni așa puternică și neregulată în trecut se luptă încă în multe spirite in contra severității rațiunei. Dvoastră scrii ceva despre aceasta aici, unde vestitul și eruditul Dvoastră Swedenborg este consultat, ca vrăjitor mai mult, decât ca profet, și el însuși se crede în posesia secretelor din viața cealaltă. Camus est un bărbat, nu vreau să fie, mai convins și mai virtuos decât Swedenborg, de care sciu că n’ai să vorbesci decât cu respect, ci mai erudit și mai serios. El nu crede în alte legi, decât în acele, care geniul omenesc le poate descoperi, și el împărțesce secretele sale în mod generos învățaților, care pot trage folos dintr’însele în interesul solinței. (Va urma), ducă pe atunci a fost chiemat din partea Primatelui la conferența episcopatului catolic. Această conferență a trebuit să premeargă desbaterea în cameră, căci aici avea să se hotărască și atitudinea, ce vor ave să observe deputații catolici în casa de jos. Astfel nu s’a și urmat. Episcopatul catolic s’a împăcat cu guvernul. A obținut concesiunile, ce a dorit față cu gimnasiile susținute de călugări, de „statul catolic“ din Transilvania, și asigurări în privința dreptului de proprietate asupra fondului religionariu ; din contră ei s’au obligat a primi proiectul de lege în general, și apoi în casa Magnaților peste tot, așa precum va eși din casa de jos, în special s’a angajat episcopatul catolic, a nu sprijini nici o propunere în favoarea naționalităților. In conferență s’a accentuat deosebit, ca catolicii prin atitudinea lor în parlament să dovedească, că sunt mai buni maghiari decât protestanții, că în sinul bisericei catolice nu se ivesc tendențe în contra ideei de stat maghiar, căci în trecut numai reformații se gerau de biserică națională maghiară, și dacă s’ar pute susține aceasta și în viitoriu, s’ar pute periclita bunurile bisericei catolice, cari de ani stau sub sabia lui Camoche. Consultările episcopatului catolic au fost de natură confidențială, dar atâta cât vă comunic eu, s’a strecurat în public, și pe aici, pe timpul desbaterei în cameră, toată lumea cunoscea condusele luate. Afară de Escelenția Sa Metropolitul Vancea, a mai participat la acele conferențe și episcopul Gherlei Szabó, care, precum este cunoscut, nu voiesce să scie nimic de „greco catolic, ci numai „catolic“ *) Metropolitul român unit a fost în situațiune foarte gravă. Dacă făcea, ce-i dicta o inimă de român, el venea în conflict cu întreg episcopatul catolic, cu superiorii săi și cu guvernul totodată. Sub durata petrecerei Escelenției Sale pe aici l’au cercetat mai mulți cunoscuți. Acestora firesce li-a spus că a venit în causa proiectului de lege, li- a spus că va vorbi în casa magnaților, și că are și cuvântarea gata, dar precum se vede considerațiunile catolice au fost mai ponderoase naintea Escelenției Sale decât cele române, și încă nainte de terminarea desbaterilor în camera de jos a dispărut de aici. Dacă într’adever va fi făcut aceea, ce se afirmă, adecă, dacă contra usului parlamentariu și a regulamentului casei și-a predat cuvântarea la mânile președintelui, asta nu poate seduce nici pe un om serios în privința scopului, care este mai puțin decât „ut aliquid fecisse videaturi care românesce nici nu se poate caracterisa, maghiarul însă are un proverb potrivit pentru dânsul, care zice: „Vakulj magyar, ne láss tót.“ x) Vahi! Culeg. 2) Fericiți cei ce au Cap infalibd. Culeg. 3) „Fericiți cei ce n’au vedut și au crezut“. (Evang. dela Dumineca Tomei). Culeg. Deva 8/20 iuniu 1883. Când s'a făcut organisarea actuală a comitatelor în Transilvania, toată suflarea ungurească-politică avea îndreptată privirea spre comitatul Anindoarei, în acest nou creat comitat trebuiau întocmite toate astfel, ca elementul unguresc să prepondereze în toate direcțiunile. Și s’a făcut colosul comitat, s’a organisat după placul celor de sus și nu după cum cere buna administrație. S’a provălut mai departe cu oficialii necesari, aduși, Dumnezeu scie de pretinde, numai să nu scie obiceiurile și limba poporului. Din locul central Deva s’a făcut Mecca maghiarismului, ea este inima corpului maghiar din comitatul Uniadoarei, în care și din care se adapă toate vinele și arteriile organismului, atât în cele judiciare, cât și administrative, școlare etc. încă nu sunt 10 ani dela noua arondare a Transilvaniei și în comitatul nostru s’au făcut minuni. Administrație ca la noi numai în Turcia mai era, pe când pașii erau, cum s’ar zice, în floare. Siguranța personală atârnă de multe ori de la un fir de ață, ajunge o denunțare cât de obscură, ca omul să fie pus la prinsoare prealabilă. Am ajuns și filele ca pentru o adunare de popor presidentul adunărei și vorbitorii Să fie, tot în Deva, prin sentență judecătorească, declarați criminali politici. Multe am ajuns, și dacă vom progresa tot astfel, o să cădem nu preste mult în prăpastie, și Dumnezeu scie, cum vom eși din ea, în urmă ne-am mai făcut și de rîsul lumei. Pentru nișce glume copilăresci, în locuri, la cari omul de omenie numai din trebuință indispensabilă reflectează, și cam locuri mai cu seamă, de când cu *) Se vorbesce, că pentru astfel de merite patriotice i s’ar pregăti o decorațiune maiestatică din partea guvernului. Coresp.