Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-06-11 / nr. 66

Ar. 66 ABO­NAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 3 inni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 8 Inni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 inni Sfl. Sibiiu, Sâmbăta 11/23 iunie 1883. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și maeritoni a se adresa la Administrațiunea tipografiei arohidieceeane biblic, «rata Măcelarilor 47 Corespondențele a uni a se adresa lui Redacțiunea „Telegrafului Român“: .1:­­­­ I. Mr. 43. Epistole nefrancate se refasă. — Articulii nepu­blici î­ți nu se înapoiau.» Anul XXXI INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de­­ ione ori 12 or., — de trei ori 16 or. rândul en litere grimond — ți timbru de 30 or. pentru fe­care publicare. Atențiune! Timpul reclamărilor electorale au sosit! Atragem atențiunea celor ce se cuvine, se fie cu băgare de seamă, ca nici un îndreptățit de a fi alegător, se nu remână neîntrodus în listele electorale. „Le sporim Maghiarii.“ Statistica se vede, că n’a mulțămit pe ma­ghiari. După dânșii se vede, că nu e destul de pro­ductivă nici statistica, măcar că numai din comita­tul Aniadoarei au pișcat preste 8 °­ C. Poate că la a doua conscripțiune vor pișcă mai binișor, însă și pănă atunci, iată ce propune un „erudit“ din so­cietatea Ki­s­f­al­ud­i­a­nă, ca­re se sporească numă­rul maghiarilor: „Este vre-un maghiar, scrie eruditul în „Magyar­ország“ Nr. 8, care își iubesce patria și este îngri­­jiat de soartea ei și care să nu se fi legănat vre­odată în visul dulce, în fantasia cea frumoasă a unei fericiri, deși numai închipuite, de a vede n­u­m­e­­ ruina­ți unei sale întreit, împătrat sau cel puțin îndoit!.... „De câte ori mă adâncesc eu în ideea:­­ Dum­nezeule! Dacă am fi noi măcar numai de două ori, câți suntem... Câte visuri am țesut, câte planuri am făurit, cum să se poată efectul fantasia aceasta frumoasă și fericitoare. Cum am înființat eu, în idee, în fie­care cetate asiluri pentru copiii găsiți și cum am crescut pe orfanii părăsiți maghiari neaoși. Câte asiluri de copii mici am înființat eu în ținuturile de limbi diverse și câte convicte maghiare pentru studenți de limbă străină, dar talentați și silitori, ca să se desvoalte într’nnele maghiari buni. De câte ori n’am calculat, câte familii maghiare bine situate nu sânt, care ar pute adopta câte un june frumos, de slovac sau român, ori și l’ar pute cumpăra cu un preț­eftin (megvásárolhatná) ca să se cioplească ma­ghiari din ei. „Rezultatul socotelei mele a fost, că dacă s’ar întâmpla aceste toate, numărul națiunei noastre ar cresce în fie­care an, cel puțin, cu 8—10,000 de băr­bați. Și la ce număr am ajunge în chipul acesta procedând numai într’o jumătate de secol neîntre­rupt, cu plan și consecvent! „Cu aceste numai însă nu am fost mulțămit nici­odată. Visarea este o artă liberă, care nu co­stă nimica, nu este spre paguba sau greutatea ni­mănui și distrage pe om foarte plăcut în nopțile fără somn: „în visurile mele am devenit așa de cutezător și de pretensiv, încât m’am mâniat în toată forma pe toate partidele din dietă, ba pe fie­care deputat, că n’a venit în fine cu un proiect de lege înaintea dietei, conform cărui fie­care preot, notar, cantor, învățător, ba fie­care medic de ocol să se facă func­ționar al statului, prevăd­ut cu toate favorurile și fo­loasele, dar și supus tuturor obligămintelor. S’ar da mână de ajutor și elementelor acestora, care de multe ori se luptă cu amărăciunea vieței și statul încă ar câștiga mult, căci ar înceta ori și ce agita­țiune ostilă maghiarilor și statului cel puțin din partea funcționarilor jurați! Și câștigul acesta nu trebue să-l desprețuim, când stim că agitatorii cei mai turbați și cei mai îndrăsneți, în cozurile cele mai multe, se scoală din elemente de aceste... „Recunosc însă sincer, că mai de multe ori și mai dulce am visat despre aceea, că ce bine și tot odată ce lucru ușor ar fi, când am face ca toți frații noștri, cari trăesc în Valah­ia, Moldova și Bucovina, să se întoarcă în patrie și să se coloniseze aci. „Toate aceste pretind bani mulți, ar zice ci­neva, și noi suntem săraci...“ Autorul „erudit“ se demite apoi la computuri naive pretinzând cel puțin dela­­ 2 milioane de ma­ghiari, de la fie­care 1 cr. pe Zi Ș' ajunge la suma de 7,300,000 pe an în chipul acesta, pe care-l recomandă cu tot adinsul conaționalilor săi. Programa cuprinsă în articolul acesta, guvernul o execută pe altă cale. Ce însemnează ea pentru naționalitățile nemaghiare, e lesne de ghicit! Revista politică. Sibiiu, la 10 Iunie Lupta electorală în Cislatania, deși de­o­cam­­dată în manifeste, denotă totuși esacerbatiunea din­tre Germani și Slavi. Starea aceasta încordată atrage însă și atențiunea străinătății. „Weser Zeitung“ se află motivată a scrie în loc de frunte o judecată semnificativă despre situațiunea din Austria. „W. Zig.“ esprimă îngrijirea, ce i inspira viitorul germanilor din Austria. Ei, cari s’au luptat pentru unitatea mo­­narh­iei sânt dați pe mâna unei majorități de po­loni, ceh­i și sloveni. Căile ferate de stat se degra­dează la căi ferate provinciale, limba germană de co­mandă este amenințată. „Nu se mai vorbește de misiunea Austriei în Orient, ci numai de misiunea culturală a seminției maghiare. „Țeara Vistulei“, așa se numeste oficial regatul Poloniei, a primit guvernator general pe generalul Gurco. Denumirea acestui general poartă caracter politic. Ea este in contra polonilor. De vre­o câteva 7^6 Ziarele aduc spirea dela Berlin despre arestarea unui poet polon cu numele Kraszewski. Causa arestării ar fi, că s’ar fi găsit urme la dânsul, prin care s’a compromis contra îm­părăției germane. în Albania au fost „diferențe“ sângeroase între albanezi și miliția turcească. Se zicea apoi, că s’au delăturat. Telegramele din urmă însă spun, că diferențele există și consecvențele lor se continuă. La Iași în o­mân­ia s’a desvălit cu mare pompă statua lui Ștefan cel mare,­­despre care, din lipsa de spaț, ne reservăm a publica unele descrieri interesante în anul viitor). Corespondențe particulare ale „Telegrafului Roman“. Se se facă lumină.""*) Budapesta, 6/18 Iuniu 1883. Pe timpul, când se desbătea în casa represen­­tanților proiectul de lege în cestiunea școalelor medie, prin „Observatoriul“ și pe la meetingurile poporale se făcea mare sfară cu împregiurarea, că Escelenția Sa, Metropolitul din Blaj, Dr. Ioan Van­ce­a, a călătorit la Budapesta, ca să lupte în con­tra funestului proiect de lege, și va sta aici, pănă când se va termina desbaterea lui și în casa mag­naților, ca să-l combată. Cunoscând atitudinea Escelenției Sale și a Episcopului din Lugoj Dr. V. Mihályi din trecut, față de proiectul de lege referitor la școalele po­porale, nici un român nu se îndoia, că la timpul și locul seu, cel puțin acești doi arh­ierei, vor lupta cu toată resoluțiunea contra proiectului, ba se aflau unii optimiști, cari sperau a vede, că în interesul gimnaziului din Năsăud se va intrepune chiar și epis­copul I. Szabó din Gherla, care în interesul gim­­nasiului din Beiuș episcopul Pavel din Orade. * I *) Artic­oul de mai sus atinge unele lucruri, cari ne­­ privesc, și la care, provocându-ne „Observatorul“ după cum ni se spune, nu am reflectat în­adins. Causa nu este­­ alta decât că, pănă unde ne va fi cu putință, voim se ne ferim chiar și provocați, a contribui, involuntari se­­ înțelege, spre a abate apa pe moara intereselor străine, nu­trite cu deosebire de ultramontanismul maghiarizator. Aștep­tând timpuri potrivite, ne mărginim pe lângă ospitalitatea ce ni se cere și pe care o dăm articolului de fața, fără de nici­­ un comentar din partene. Red. FOIȚA: Cristian Waldo sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus de E. B.) (Urmare). „Cu sfârșitul săptămânei se cam sfârși și mi­cul nostru capital, și ce era mai rău, eu n’aveam nici un mijloc a­l reinei. Eu îmi făcusem ilusiuni mari sau mai bine Z’8, eu nici idee n’aveam, ce­va să zică un adevărat oraș mare, și în ce posiție îngrozitoare se află într’ânsul, un strein fără resurse, fără amici, fără recomandații. Eu mă gândeam la Comus, spe­rând că-mi va pute procura dânsul riscari relați­­uni. Comus nu să reîntorsese din călătoriile sale și n’avea renume, decât în provincie. Am cercat a-mi procura hârtiile lui Silvio Goffredi cu scop de a face dintr’ânsele, sub numele seu, o dare de samă asupra cercetărilor sale istorice. Eu cu socoteam a obține vr’un câștig material, dară speram, împlinind o datorință, a-mi face un nume cinstit și niscari amici. In Italia îmi mai rămaseră vr-o câțiva credincioși; ei xni-au trimis hârtiile, dar eu nu le-am primit. Nici cardinalul, nici tânărul meu elev nu-mi răspunseră la scrisorile mele, și ceilalți, se indestuliră cu asi­gurări de interesul lor particular, fără a voi însă a se compromite cu vr’o recomandație cătră bărbații cu stare ai națiunei mele, cari se aflau în Paris. Ei chiar mă sfătuiră, a nu trage atenția ambasadorului nostru, care s’ar fi crezut poate obligat, în onorul familiei sale, (el era nașul lui Marco Melfi) a cere regelui Franciei un mandat de arestare pentru mine. „Văzând in ce situație mă aflam, eu nu mai con­tam la nimenea decât la mine însumi, însă crede-me, domnule Goefle, că este încâtva meritul meu, că am rămas cinstit în părăsirea mea și în viața crudelă a unei cetăți de lues și de ispită, ca Parisul! Cu pu­țin mai înainte eu eram oaspele palatelor, sub un cer splendid, apoi călător, fără griji, prin regiuni în­cântătoare, acuma însă eram locuitorul posomorit și melancolic a unui mansarde în luptă cu frigul, cu foamea și uneori cu desgustul și cu descuragiarea. Și totuși, dar Domnului și hotărârilor mele bune, eu m’am scăpat din belea, va se­rică, cu n’am înșelat pe nimenea și n’am murit de sărăcie. Am reușit a tipări nesce opuscule, care nu’mi aduseră nimic, dar’ care mă făcură cunoscut unor erudiți modești și ob­scuri. Eu am avut onorea a furnisa indirect, mate­rial pentru articole de enciclopedie, asupra șciințe­­lor naturale și asupra antichităților din Italia. Un marquis spirit­ frumos m’a angajat secretar și m’a îmbrăcat cinstit. De aci încolo eram scăpat. Deși nu este vestmântul în Francia tot, cel puțin poți zice că aparența unui om cu stare e indispensabilă pentru fresce cine, care nu vrea să rămână în sără­cie. Așa dară, mulțămită marchisului și costumului meu, lumea se redeschise înaintea mea. Dară mai era un pericol mare de încungiurat. Să nu mă iei drept nebun, dacă îți spun, că persoana mea s’ar fi tras mai bine din belea, dacă ar fi fost așa de ne­plăcută ca aceasta a amicului Drale Stangstadius. Un bărbat bine făcut și fără parale, află pretutindinea în lumea de astăzi, ușa deschisă spre fericire... și spre rușine. Cu toată precauția, ce ne păstrăm, noi totuși întâlnim pe căile noastre, la tot momentul, rolul lacom și viclean de femei galante. Fără amin­tirea castei și mândrei mele Sofie, eu mă lăsam doară să mă seducă, în labirintul acelor ființe lingușitoare și chinuitoare. „Eu am triumfat asupra acestui pericol, însă la sfârșitul anului cel dintâiu­l petrecerei mele în Paris și în momentul, când poate mi-ași fi făcut o posiție independentă, prin lucrul meu și prin eco­nomia mea, eu simțeam o neplăcere extremă de cetatea aceea și un dor neinvingibil de a călătorii. Massarelli a fost causa principală a neplăcerei ace­steia. El n’a putut suporta, ca mine, lipsele aștep­tării. El luase în­­ zilele cele dintâiu a­le sărăciei teatrul cu marionetele, și se încercase a și câștiga

Next